ICCJ. Decizia nr. 1561/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1561/2010
Dosar nr. 4090501/3/2008
Şedinţa publică din 22 aprilie 2010
Asupra cauzei penale de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 827 din 21 octombrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 40905 ianuarie /3/2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza disp. art. 406 alin. (4) C. proc. pen. a respins, ca nefondată cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 677 din 10 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 5566 din 03 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată de revizuentul condamnat O.M.B. (fiul lui I. şi L., încarcerat în P.G.).
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat condamnatul - revizuent la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că prin cererea înregistrată sub nr. 40905/3/2008, petentul O.M.B. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 677 din 10 mai 2005, a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 5970/2003, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de omor deosebit de grav şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fapte prev. de disp. art. 174 - 175 lit. a), b), i) C. pen. şi art. 176 lit. a) C. pen., respectiv art. 279 alin. (1) C. pen., fiind acuzat de aceea că la data de 08 octombrie 1999, împreună cu R.N., cu premeditare şi din interes material, prin cruzimi şi în public, au omorât, pe numitul P.M., după care au abandonat victima în pădurea Snagov, judeţul Ilfov şi totodată a deţinut în locuinţa sa, fără drept, un revolver cu gaz de calibru 9 mm, fără a poseda permis de port-armă.
Din examinarea cererii de revizuire cu care a fost sesizat, Tribunalul a constatat că revizuentul condamnat a invocat cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., solicitând audierea unui martor, care a dat o declaraţie organelor de urmărire penală în perioada 05 aprilie 2005, respectiv 10 mai 2005 şi totodată a solicitat şi prezentarea ca mijloace de probă a înregistrărilor video ce se afla în Arhiva Serviciului de Paza al C.P.
La dosar a fost depusă sentinţa de condamnare şi s-a ataşat totodată şi dosarul de fond, respectiv Dosarul nr 5970/2003 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
La termenul din data de 13 ianuarie 2009, a fost admisă în principiu cererea de revizuire întemeiată pe cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen., fiind încuviinţată audierea martorului G.S., motivat de faptul că acesta ar putea să releve o împrejurare nouă necunoscută de instanţa de fond sau de instanţele care au soluţionat căile de atac şi care potrivit petentului ar fi în strânsă legătură cu faptele reţinute în sarcina sa. De asemenea, s-a mai încuviinţat şi efectuarea unei adrese la Firma de paza Q.I.Inc. care să comunice dacă persoana fizică G.S. mai lucrează la această societate întrucât este necesară audierea sa în prezenta cauză în calitate de martor pentru a oferi date referitoare la orele când petentul a intrat şi a ieşit din cazinou, martorul având calitatea de director al firmei de pază la data când s-au petrecut faptele.
În cursul judecării cererii de revizuire, petentul a formulat o cerere de recuzare a judecătorului iniţial învestit cu soluţionarea cauzei ce a format obiectul Dosarului nr. 40905/3/2008, cerere admisă prin încheierea de şedinţă din data de 24 martie 2009, cu motivarea că prin Sentinţa penală nr. 571 din 25 septembrie 2001, respectivul judecător a dispus condamnarea inculpatului R.N. la o pedeapsă de 20 de ani închisoare pentru infracţiunea de omor deosebit de grav comisă cu participarea coinculpatului O.M.B., trimis în judecată ulterior, într-un dosar separat.
Ca urmare a acestui incident procedural, cauza s-a repartizat din nou, aleatoriu, formându-se Dosarul nr. 40905.01/3/2008.
Ulterior, instanţa de fond a procedat la efectuarea adreselor către societatea de paza Q.I.Inc. în vederea depistării martorului G.S. a cărui audiere a fost încuviinţată prin încheierea de admitere în principiu din data de 13 ianuarie 2009 şi totodată a solicitat înaintarea casetei video cu înregistrările din data de 8/9 octombrie 1999, pentru a le viziona şi a verifica alibiul prezentat de revizuentul O.M.B., care susţine, în esenţă, că în noaptea respectivă nu avea cum să comită infracţiunea de omor deosebit de grav pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 20 ani închisoare, întrucât toată noaptea a fost prezent în incinta cazinoului.
La termenul din 21 octombrie 2009, firma Q.I.Inc., care asigura paza la C.P., a înaintat înregistrările privind intrările în C.P. ale numitului O.M.B. în perioada 01 octombrie - 12 octombrie 1999 cu menţiunea că înregistrarea clienţilor se face doar la intrarea în cazinou, nu şi la ieşire.
În cuprinsul acestor acte depuse la dosar s-a înaintat şi o fotografie digitală desprinsă din software care conţinea date cu privire la petentul O.M.B. - alias ";C."; şi se arată că ultima vizită a acestuia la cazinou a fost în data de 11 octombrie 1999, orele 7,41, că domiciliază în Germania, fiind născut pe data de 04 februarie 1955.
Examinând actele depuse la dosar, prima instanţă a constatat că referitor la noaptea de 8/9 octombrie 1999 înregistrările aflate la sediul firmei de pază confirmă faptul că vineri 08 octombrie 1999 petentul a fost înregistrat pe peliculă ca intrând în cazinou la orele 6,15, apoi a mai intrat o dată în cazinou după miezul nopţii, în data de 8/9 octombrie 1999, la orele 0,32. Practic, s-a considerat că aceasta probă vine să confirme exact ceea ce a reţinut instanţa în considerentele hotărârii de condamnare din care a fost redat un pasaj: ";prin urmare, inculpatul a mers la Casa V. în acea noapte, astfel cum martora sus-menţionată confirmă (n.r. martora K.C.V.), însă nu la ora la care s-a petrecut fapta, ci mult mai târziu, acţionând cu meticulozitate, calm, cu mult ";sânge rece"; atât anterior comiterii faptei, cât şi ulterior, încercând să-şi confecţioneze un alibi credibil, mizând cu inteligenţă şi pe faptul că cele 12 casete video ridicate de la Casa V. şi purtând pe peliculă imagini surprinse în data de 08 octombrie 1999 nu au putut fi vizionate de instanţă, acestea, din motive de neglijenţă impardonabilă, fiind rătăcite de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti";.
Prin urmare s-a constatat că probele noi, administrate în calea extraordinară de atac a revizuirii nu au dovedit nevinovăţia inculpatului şi, deci, nu au condus la o soluţie diametral-opusă celei de condamnare dispusă de instanţa de fond prin Sentinţa penală nr. 677 din 10 mai 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, ci dimpotrivă au confirmat întocmai situaţia de fapt reţinută în hotărârea de condamnare şi menţinută în căile de atac de instanţele de control judiciar.
În aceste condiţii, cererea de revizuire formulată de petentul condamnat O.M.B., fiind găsită neîntemeiată, a fost respinsă ca atare, în temeiul disp. art. 406 alin. (4) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel în termenul legal (la data de 27 octombrie 2009) revizuentul condamnat O.M.B., fără a indica la acel moment şi motivele pentru care a înţeles să conteste hotărârea dată de instanţa de fond.
Atât cu prilejul dezbaterilor orale ce au avut loc în şedinţa publică din data de 09 februarie 2010, cât şi prin intermediul concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei la acelaşi termen de judecată, apelantul revizuent condamnat a criticat greşita respingere de către instanţa de fond a cererii sale de revizuire, întemeiată pe disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., reiterând în faţa instanţei de apel motivele pentru care a înţeles să conteste prin intermediul acestei căi extraordinare de atac hotărârea prin care s-a dispus condamnarea sa, după cum urmează: instanţa care a pronunţat în fond sentinţa de condamnare i-a încălcat dreptul la apărare, garantat de art. 24 din Constituţie, dreptul la un proces echitabil prev. de art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi prezumţia de nevinovăţie, prin aceea că în perioada amânării de pronunţare a administrat probe noi, după închiderea dezbaterilor, obţinând prin fax de la firma de pază Q.I.Inc, situaţia intrărilor sale în C.P., în perioada 01 octombrie - 12 octombrie 1999; aprecierea ca nesinceră a depoziţiei martorei K.C.V. s-a făcut pe bază de presupuneri, deducţii, aproximări, lucru ce este valabil şi în ceea ce priveşte stabilirea momentului în care el a părăsit cazinoul, de vreme ce instanţa a avut la dispoziţie doar situaţia intrărilor în cazino, or deducţiile şi presupunerile nu pot duce la stabilirea cu certitudine a realităţii şi nu pot sta la baza unei soluţii de condamnare, cu atât mai mult cu cât, însăşi instanţa a constatat imposibilitatea vizionării celor 12 videocasete ridicate ca probe la data de 13 octombrie 1999 care au dispărut şi care erau în măsură să dovedească nevinovăţia sa.
Pe cale de consecinţă a solicitat ca în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. să se dispună admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi pe fond, anularea hotărârii a cărei revizuire o cere, iar apoi reanalizând materialul probator administrat în cauză, să se pronunţe o hotărâre de achitare a sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 37 A din 9 februarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondat apelul formulat de revizuent în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul condamnat O.M.B. împotriva Sentinţei penale nr. 827/F din data de 21 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 40905.01/3/2008.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe apelantul revizuent condamnat la 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezintă onorariul avocatului din oficiu a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de prim control judiciar a apreciat că revizuentul nu a învederat nici o împrejurare nouă care să permită revizuirea sentinţei de condamnare, şi a făcut referire doar la aspecte ce au fost deja examinate de către instanţa care a judecat fondul cauzei şi respectiv de către instanţa de control judiciar, acesta practic dorind o prelungire a probatoriului.
Mai mult, acelaşi motiv de revizuirea a mai fost invocat de către condamnat şi printr-o altă cerere de revizuire anterioară care a fost respinsă cu autoritate de lucru judecat prin Sentinţa penală 762 din 24 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1078 din 24 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie împrejurare care în raport cu Decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie echivalează cu inadmisibilitatea noii cererii de revizuire.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs condamnatul revizuent O.M. solicitând atât cu prilejul dezbaterilor orale din 22 aprilie 2010 cât şi prin intermediul concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei admiterea cererii de suspendare criticând greşita respingere de către instanţa de fond şi de prim control a cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., reiterând în faţa instanţei de recurs motivele pentru care a înţeles să conteste prin intermediul acestei căi extraordinare de atac hotărârea prin care s-a dispus condamnarea sa după cum urmează: s-a omis o gravă eroare de fapt ce a dus la o încadrare judiciară greşită, apărarea s-a făcut în mod defectuos de către apărătorul său; încadrarea corectă care trebuia reţinută era prevăzută de prev. art. 178 alin. (1) C. pen., situaţia de fapt nu a fost corect reţinută, iar pedeapsa greşit individualizată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, îl consideră nefondat pentru următoarele considerente.
Revizuirea reprezintă în sistemul de drept penal român un remediu procesual menit să înlăture erorile de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.
Cazul de revizuire invocat de către condamnat, art. 394 lit. a) C. proc. pen. aşa cum rezultă din analiza acestuia este subordonat unei duble condiţii:
- descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
- faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
Astfel faptele sau împrejurările noi învederate trebuie să facă parte din categoria probelor principale să nu fi fost cunoscute de către instanţa de judecată. Ceea ce se cere a fi nou la soluţionarea revizuirii este fapta probatorie şi nu noi mijloace de probă care ar dovedi o faptă probatorie pe care instanţa de fond a considerat-o inexistentă.
Or din perspectiva acestor considerente se poate concluziona că revizuentul nu a învederat nicio astfel de împrejurare ";nouă"; care să permită revizuirea sentinţei de condamnare, ci a făcut referire doar la aspecte care au fost legal examinate de către instanţa care a judecat fondul cauzei şi respectiv de către instanţa de control judiciar (au fost exercitate ambele căi de atac - apel şi recurs), susţinând că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de omor şi că la comiterea faptei s-a aflat în incinta ";C.P. - C.V.";, poziţie procesuală exprimată şi în cursul judecării cauzei pe fond, cât şi în calea de atac şi care a fost atent cenzurată la momentul respectiv de către instanţele care au statuat cu privire la stabilirea situaţiei de fapt ce a rezultat din probatoriul administrat şi pe baza căruia a fost infirmată prezumţia de nevinovăţie ce a operat în favoarea inculpatului. De altfel, pe calea extraordinară a revizuirii este inadmisibil să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte şi împrejurări cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza. Practic prin prezenta cerere de revizuire, condamnatul aduce critici pretinsei precarităţi a probatoriului pe baza căruia instanţele ordinare au stabilit vinovăţia, încadrării juridice dată faptei şi greşita individualizare a pedepselor aspecte ce exced cadrului procesual al revizuirii, acesteia necircumscriindu-se niciunul dintre cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. pen.
În contextul în care instanţa de fond a apreciat cererea admisibilă şi a dispus administrarea unor probe pentru verificarea apărărilor inculpatului în legătură cu locul unde acesta pretinde că s-a aflat la momentul comiterii faptei de omor acestea nu au dovedit lipsa de temeinicie a hotărârii de condamnare, ci dimpotrivă a fost reconfirmată hotărârea de fapt reţinută prin Sentinţa penală nr. 677 din 10 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală. Mai mult, aşa cum solicita revizuentul, faptele sau împrejurările invocate nu pot tinde la stabilirea unor situaţii de natură a atenua răspunderea penală a condamnatului prin schimbarea calificării (dintr-o infracţiune mai gravă într-una mai uşoară) sau prin constatarea unor cauze de atenuare pedepsei.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de prim control judiciar, condamnatul a mai formulat o cerere de revizuire, bazată pe acelaşi motiv de revizuire - referitor la condamnarea sa în baza unor probe îndoielnice şi la neadministrarea unor probe care ar fi confirmat apărările sale, conform cărora la momentul comiterii faptei s-a aflat în incinta Cazino P. de la Casa V. - ce a fost respinsă cu autoritate de lucru judecat prin Sentinţa penală nr. 762 din 24 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1078 din 24 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât o nouă cerere bazată pe identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări invocate în susţinerea acesteia, apare ca inadmisibilă în raport de Decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în recurs în interesul legii.
Faţă de aceste considerente, hotărârile atacate sunt legale şi temeinice, motiv pentru care conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat O.M.B.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul O.M.B. împotriva Deciziei penale nr. 37/A din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 22 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 797/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 820/2010. Penal. Mandat european de arestare.... → |
|---|
