ICCJ. Decizia nr. 2512/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2512/2010

Dosar nr. 7300/99/2008

Şedinţa publică din 24 iunie 2010

Asupra recursului penal de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 220 din 23 martie 2009 a Tribunalului laşi, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulate de apărătorul inculpatului, din infracţiunea de "omor calificat" prevăzută de dispoziţiile art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de" vătămare corporala" prevăzuta de dispoziţiile art. 181 C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul Z.R. pentru săvârşirea infracţiunii de "tentativă la omor calificat" prevăzuta şi pedepsita de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., la pedeapsa de 7 ani şi 8 luni închisoare.

În baza dispoziţiilor art. 65 alin. (2) si art. 66 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a si lit. b) C. pen. pe o durata de 3 ani.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a si lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzuta de art. 71 alin. (1), (2) C. pen.

S-a luat act că partea vătămata T.L. nu s-a constituit parte civila în cauza.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., au fost admise acţiunile civile formulate de părţile civile Spitalul de Urgenţe S.l. laşi, Spitalul Clinic de Urgenţe P.D.N.O. laşi şi Serviciul de Ambulanţă laşi şi, în consecinţa, obligat inculpatul Z.R. să achite următoarele sume de bani:

- suma de 201 lei în favoarea părţii civile Serviciul de Ambulanţa a judeţului laşi, cu titlu de daune materiale, contravaloare transport pentru partea vătămata T.N.;

- suma de 87,24 lei în favoarea părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţe P.D.N.O. laşi, daune materiale reprezentând cheltuielile efectuate pentru asistenţa medicală acordată părţii vătămate T.N.

- suma de 6087,28 lei în favoarea părţii civile Spitalul de Urgenţe S.l. şi dobânda legala la aceasta sumă, reprezentând daune materiale reprezentând cheltuielile efectuate pentru asistenţa medicală acordată părţii vătămate T.N.

În baza art. 189 C. proc. pen. onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul Z.R. (delegaţie nr. 1984/2009), în sumă de 200 lei, a fost avansat iniţial către Baroul de Avocaţi laşi din fondurile speciale ale M.J., urmând a fi inclus în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 2000 lei, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu apărător oficiu".

Analizând actele şi lucrările dosarului precum şi întreg materialul probator administrat în cauză, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În data de 19 august 2007, inculpatul Z.R. s-a întâlnit, în faţa porţii casei sale din sat Pocreaca, comuna Schitu-Duca, cu partea vătămata T.N., care se întorcea de la imaş. Pe fondul reproşurilor adresate de partea vătămată, în prezent decedată, referitoare la folosirea necorespunzătoare a aducţiunii de apă realizate de inculpat, ce blocase alimentarea de la cişmea, între părţi a izbucnit un conflict verbal în care acestea şi-au adresat injurii reciproc. Pe fondul discuţiei tensionate, în momentul în care se îndrepta să intre în curtea inculpatului pentru a verifica apa, partea vătămată a ridicat sticla de bere pe care o avea în mână, înspre inculpatul Z.R., care însă imediat l-a lovit cu pumnul pe T.N. Acesta din urmă, pe fondul loviturii primite a căzut la pământ, pierzându-şi cunoştinţa, însă inculpatul a continuat să îl lovească cu picioarele. Întrucât T.N. nu mai mişca, inculpatul l-a tras din faţa porţii sale peste drum, unde I-a udat cu apa şi apoi l-a abandonat într-un şanţ, în faţa porţii consăteanului S.G., inculpatul plecând acasă. Partea vătămată a fost văzută de martora D.A. care a anunţat familia, iar membrii acesteia au telefonat la serviciul de ambulanţa.

Această situaţie de fapt a fost reţinută în urma coroborării plângerilor şi declaraţiilor date de părţile vătămate T.N. (date în cursul urmării penale, anterior decesului) şi T.L. cu declaraţiile martorilor B.R.M., D.A. şi chiar cu declaraţiile inculpatului date în cursul urmării penale. Ceilalţi martori audiaţi nefiind martori oculari nu au putut relata despre împrejurările săvârşirii infracţiunii.

Astfel martorul B.R.M. a arătat că îndreptându-se pentru a lua o ocazie spre laşi,a văzut că s-au luat la cearta T.N. cu Z.R., în poarta la Z.R., el aflându-se la o distanţa de circa 30-40 metri de ei. Aceştia se înjurau şi nu a înţeles foarte bine de la ce se certau. Nici partea vătămată, nici inculpatul nu intraseră în curte, fiind în faţa porţii pe drum, nefiind nimeni pe drum la acel moment. Inculpatul şi T.N. s-au înjurat, iar T.N. a ridicat sticla înspre Z.R., iar acesta din urmă l-a lovit pe T.N. A arătat martorul că el l-a văzut pe T.N. care a ridicat sticla înspre Z., dar nu l-a lovit pe acesta, Z.R. l-a lovit cu pumnul în zona feţei pe T.N., iar acesta a căzut jos. Ulterior, martorul nu a putut observa continuarea conflictului, întrucât sosind o ocazie, s-a urcat în maşina şi a plecat.

Declaraţia inculpatului, luata în cursul urmării penale, se coroborează cu cele atestate de martorul audiat. Astfel, inculpatul a declarat că, fiindu-i frica să nu fie lovit cu sticla de T.N., l-a lovit primul cu pumnul în faţa, moment în care acesta a căzut la pământ, iar după ce T.N. a căzut la pământ l-a mai lovit de trei ori cu picioarele) peste cap, dar nu l-a lovit pe acesta cu obiecte sau corpuri contondente.

Sub acest aspect, declaraţia părţii vătămate T.N., dată în cursul urmăririi penale conform căreia, inculpatul l-a lovit iniţial cu sticla în cap, va fi înlăturată de instanţa, în temeiul art. 75 C. proc. pen., întrucât nu se coroborează cu nici un alt mijloc probator administrat în cauza. De altfel, declaraţia părţii vătămate privind agresarea sa, în aceleaşi împrejurări atât de inculpatul Z.R., cât şi de numiţii Z.D., Z.M. şi B.D., nu a fost confirmată de mijloacele probatorii administrate în cursul urmăririi penale, iar în faţa instanţei martorul B.R.M. a atestat că inculpatul Z.R. era singur, la momentul agresării lui T.N.

Prin certificatul medico-legal din 19 septembrie 2007 eliberat de I.M.L. laşi s-a concluzionat că la data de 19 august 2007 T.N. a prezentat un politraumatism cu ruptură de splină mediu (leziuni tratate operator) şi hematom subdural minim frontal bilateral, leziuni pentru care a necesitat 55-57 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cu menţiunea că la data producerii şi prin ele însele leziunile abdominale au pus în primejdie viata susnumitului.

Faţă de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută, instanţa apreciază că, în cauza, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulate de apărătorul inculpatului, din dispoziţiile art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în dispoziţiile art. 181 C. pen. a fost considerată nefondata şi respinsă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Distincţia dintre încriminarea prevăzuta de art. 181 C. pen., respectiv art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. se reflectă atât în ceea ce priveşte obiectul juridic special al celor două infracţiuni, cât şi în ceea ce priveşte rezultatul socialmente periculos produs prin activitatea infracţională.

Chiar dacă s-a susţinut că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a o ucide pe partea vătămată T.N., activitatea infracţională a acestuia circumscriindu-se dispoziţiilor art. 181 alin. (2) C. pen., inculpatul urmărind exclusiv lovirea acestuia, ansamblul datelor cauzei converg spre concluzia că inculpatul Z.R., chiar daca nu a urmărit producerea rezultatului - punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate, a acceptat producerea acestuia. Modul de săvârşire a faptei, lovirea activa a părţii vătămate cu pumnii şi picioare, chiar după ce aceasta căzuse la pământ fiind în stare de inconştienţa, târârea victimei peste drum şi opunerea expresă la ajutorarea acesteia de rudele venite la faţa locului, denotă existenţa unei intenţii indirecte a inculpatului în săvârşirea infracţiunii de tentativa de omor prevăzuta de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. Deşi s-a susţinut că inculpatul a încercat să ajute partea vătămata, udând-o cu apa, instanţa reţine că martorul T.G. a atestat că ducându-se cu maşina cu ginerele său pentru a-l ajuta pe T.N., Z.R. şi Z.D. s-au repezit înspre el, motiv pentru care de frică a plecat, reîntorcându-se la locul faptei o data cu sosirea organelor de poliţie. De asemenea, martora T.T. a arătat că atunci când a ajuns faţa locului, fiul ei era căzut în şanţ, inconştient, iar Z.R. i-a spus când l-a întrebat ce i-a făcut să tacă, pentru că o va omorî şi pe ea.

Concluziile certificatului medico-legal, potrivit cărora, la data producerii şi prin ele însele, leziunile abdominale au pus în primejdie viaţa părţii vătămate T.N., coroborate cu lipsa oricărei intervenţii reale a inculpatului în ajutorul părţii vătămate, rudele fiind chemate la faţa locului de martora D.A., care se întâmpla să treacă pe drum, atitudinea inculpatului care a abandonat partea vătămata în şanţ, întorcându-se liniştit acasă, sunt suficiente elemente care susţin motivarea că inculpatul a acţionat cu intenţia indirecta în săvârşirea infracţiunii, rezultatul socialmente periculos, acceptat de inculpat - moartea victimei - neproducându-se doar ca urmare a intervenţiei chirurgicale, independent de voinţa inculpatului.

Faţă de concluziile certificatului medico legal, schimbarea încadrării juridice putea fi solicitată avându-se în vedere dispoziţiile art. 182 alin. (2) C. pen. (urmarea produsă fiind pierderea unui organ) şi nu în dispoziţiile art. 181 C. pen., reţinându-se ca argument exclusiv numărul de zile de îngrijiri medicale acordat, întrucât la stabilirea corecta a încadrării juridice a faptei elementele ce ţin de acţiunea făptuitorului în materialitatea sa, urmarea produsa sau care se putea produce, forma de vinovăţie, valoarea sociala lezata, trebuie analizate în mod coroborat.

Faţă de aceste considerente, instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulate de apărătorul inculpatului, din infracţiunea de "omor calificat" prevăzută de dispoziţiile art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de "vătămare corporală" dispoziţiile art. 181 C. pen.

În drept, fapta inculpatului Z.R. care, în data 19 august 2007, pe drum, loc public conform art. 152 C. pen., a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioare părţii vătămate T.N., cauzându-i leziuni ce au necesitat 55-57 zile de îngrijiri medicale, fiind de natură a-i pune în primejdie viaţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de" tentativă la omor calificat", prev. şi ped. de disp. art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, pentru considerentele anterior expuse, inculpatul a acţionat cu intenţie indirecta, întrucât chiar daca nu a urmărit punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate, a acceptat posibilitatea producerii unui astfel de rezultat, fiindu-i indiferent.

Cu prilejul individualizării judiciare a pedepsei au fost avute în vedere criteriile prescrise de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv: natura şi gravitatea faptei urmarea acesteia, limitele de pedeapsă care în cazul tentativei se reduc la jumătate, dar şi conduita avută de acesta anterior şi ulterior săvârşirii faptelor. In ceea ce priveşte circumstanţele reale ale faptei, instanţa apreciază că în favoarea inculpatului nu poate fi reţinută circumstanţa atenuanta a stării de provocare prevăzuta de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., aşa cum se apăra acesta în declaraţia data în cursul urmării penale ("de frica să nu mă lovească cu sticla l-am primul cu pumnul în faţa") întrucât gravitatea şi intensitatea loviturilor aplicate părţii vătămate T.N. nu pot fi justificate prin existenţa unei puternice tulburări generate exclusiv de temerea viitoare că va fi lovit. De altfel, martorul B.R. a indicat că l-a văzut pe T.N. care a ridicat sticla înspre Z., dar nu l-a lovit pe acesta.

În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpatului, instanţa reţine că din fişa de cazier judiciar a inculpatului reiese că acesta a suferit condamnări anterioare, care deşi nu atrag starea de recidivă (fiind condamnări în minorat sau la amenda penala) denotă perseverenţa infracţional a a acestuia, condamnările privind săvârşirea de infracţiune cu violenţa contra persoanei. Nici circumstanţele posterioare săvârşirii faptei nu pledează în favoarea inculpatului, care nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a manifestat nici regret, nici compasiune faţa de partea vătămată T.N. şi familia acesteia. Reţinând însă că în cursul urmării penale inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei şi parţial împrejurările comiterii acesteia, că din declaraţia martorului Ş.V. rezulta că acesta este o persoana muncitoare, fiind căsătorit şi având doi copii, plecând la munca în Italia tocmai pentru a îmbunătăţi situaţia materială a familiei, la individualizarea judiciara a pedepsei, instanţa urmează a se orienta spre minimul special, apreciind că scopul educativ al pedepsei poate fi atins şi în condiţiile aplicării unei pedepse moderate, executabila în regim privativ de libertate.

Constatând ca obligatorie, faţă de disp. art. 174-175 lit. i) C. pen., rap. la art. 65 alin. (2) C. pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi iar faţă de împrejurarea condamnării inculpatului la o pedeapsă cu închisoare şi a pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, faţă de felul şi gravitatea infracţiunii săvârşite de inculpat, văzând şi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului care opinează asupra unei aprecieri individuale, de la caz la caz, cu privire la oportunitatea interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), instanţa în baza disp. art. 65 alin. (2) şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), a interzis inculpatului Z.R. să exercite drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, iar în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., va interzice inculpatului Z.R. exercitarea;, aceloraşi drepturi, pe durata executării pedepsei.

În latura civilă a cauzei, instanţa a constatat că succesoarea părţii vătămate T.N., T.L. nu s-a constituit parte civila în cauza.

În cauza au formulat pretenţii civile în Spitalul de Urgenţe S.l. cu suma de 6087,28 lei, reprezentând dvaloarea spitalizării părţii vătămate Trincă Neculai, Spitalul Clinic de Urgenţe P.D. N.O. laşi cu suma de 87,24 lei contravaloarea spitalizării părţii vătămate T.N. şi Serviciul de Ambulanţă laşi (f. 38 dosar urmărire penala), cu suma de 201 lei reprezentând contravaloarea transportului cu ambulanţa.

Examinând condiţiile necesare antrenării răspunderii civile a inculpatului sub aspectul daunelor solicitate de părţile civile, instanţa constată că acestea au fost relevate şi dovedite, respectiv fapta ilicită cauzatoare de prejudicii (aceasta constând în acţiunea de lovire întreprinsă de inculpat asupra părţii vătămate, caracterul ilicit al acesteia, derivând din cel penal reţinut în baza considerentelor arătate), prejudiciul cauzat părţilor civile (constând în cheltuielile avansate părţii vătămate pentru transportul şi îngrijirile acordate acesteia), legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi culpa exclusivă a inculpatului în producerea acestui prejudiciu.

În consecinţă, în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., instanţa a admiste acţiunile civile formulate de părţile civile Spitalul de Urgenţe S.l., Spitalul Clinic de Urgenţe P.O.N.O. laşi şi Serviciul de Ambulanţă laşi.

În termen legal sentinţa penală a fost apelată de inculpatul Z.R., care a criticat-o solicitând:

- schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă, deoarece nu a avut intenţia de a ucide victima, nu a folosit niciun corp contondent să o lovească, iar loviturile Ie-a aplicat cu mâna; reindividualizarea pedepsei aplicate, raportat la circumstanţele personale;

- reavizarea concluzii lor raportului de expertiză medico-legală.

Inculpatul a fost prezent în faţa instanţei de apel, asistat de avocat ales; a fost audiat la solicitarea acestuia, invocând nevinovăţia.

Prin Decizia penală nr. 10 din 21 ianuarie 2010 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului.

A fost obligat apelantul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Curtea a verificat actele şi lucrările dosarului de fond prin prisma tuturor motivelor invocate (în fapt şi în drept), dar şi din oficiu sub toate celelalte aspecte, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că instanţa de fond a administrat un amplu probatoriu (a fost reaudiat inculpatul, reaudierea martorilor din lucrări, martorul în circumstanţiere propus de inculpat, cât şi partea civilă, soţia părţii vătămate), reţinând fără dubiu vinovăţia inculpatului, cu schimbarea încadrării juridice a faptei.

Modalităţile şi împrejurările săvârşirii faptei de către inculpat (care nu au fost contestate de acesta recunoscând agresarea părţii vătămate), au fost reanalizate temeinic de instanţa de apel, conturându-se următoarele:

Inculpatul Z.R. se afla la data de 19 august 2007 în curtea sa, când victima T.N. a venit şi a început a-i adresa reproşuri, anume că ar fi obturat conducta de apa ce alimentează satul. Inculpatul i-a solicitat părţii vătămate să meargă în curtea inculpatului, care i-a aplicat mai multe lovituri părţii vătămate, mai întâi cu o sticlă peste cap, în urma căreia partea vătămata şi-a pierdut cunoştinţa, după care, cu picioarele, i-a aplicat mai multe lovituri peste abdomen. Imediat după aplicarea loviturilor inculpatul a luat partea vătămată şi a dus-o pe cealaltă parte a drumului comunal, în faţa locuinţei numitului S.G. Soţia şi fiul părţii vătămate au fost anunţaţi de către martora D.A. că T.N. este bătut şi se află căzut, iar în momentul în care a ajuns la locul unde se afla, au fost ameninţaţi de făptuitorul Z.D.

Ulterior, partea vătămată a decedat, însă din raportul de autopsie nr. 47111/C din 15 mai 2008 al I.M.L. laşi s-a constatat că "bolile care au dus la deces nu au legătură de cauzalitate cu traumatismul din 19 august 2007 şi nu a grăbit evoluţia acestuia".

Inculpatul a solicitat reavizarea concluziilor raportului medico-legal, instanţa de apel a respins motivat această probă, întrucât nu s-a constatat contradicţii în concluziile medico-legale, în sensul dispoziţiilor procedurale.

În latura penală s-a constatat indubitabil vinovăţia inculpatului Z.R. în săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat; nefiind incidente niciunul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., încadrare juridică ce a fost solicitată de inculpat atât la instanţa de fond, cât şi în faţa instanţei de apel.

Dispoziţiile art. 182 alin. (2) C. pen. prevăd: "vătămarea corporală gravă" "dacă fapta a produs vreuneia din următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 10 ani".

Acţiunea inculpatului a fost violentă, acesta a urmărit lovirea acestuia şi, chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului grav (punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate) trebuia să prevadă şi a acceptat producerea acestuia. Probele dosarului au demonstrat (că inculpatul a lovit activ partea vătămată cu pumnii şi picioarele, a continuat loviturile şi după ce partea vătămată a căzut la pământ, apoi a târât-o peste drum de locul unde s-a desfăşurat incidentul; concluziile certificatului medico-legal ce au statuat asupra leziunilor produse părţii vătămate, cât şi atitudinea ulterioară lovirii, a inculpatului care a abandonat partea vătămată într-un şanţ).

Deci, faţă de cererea de schimbare a încadrării juridice solicitată prin motivele de apel de către inculpat, instanţa constată probator că - în fapt şi în drept - nu se impune această schimbare de încadrare juridică.

Elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat în forma tentativei sunt pe deplin întrunite (inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele părţii vătămate T.N., în loc public, cauzându-i leziuni ce i-au pus în primejdie viaţa). Aceste acte materiale infracţionale au constituit conţinutul subiectiv al infracţiunii de omor calificat (infracţiunea tentativei) - conţinut ce a fost realizat odată cu luarea hotărârii infracţionale de către inculpat.

Inculpatul Z.R. a fost cel care a ieşit din curtea sa şi a început să o lovească; în momentul în care partea vătămată a început să-l agreseze doar verbal (şi se afla înafara domiciliului inculpatului).

Intenţia inculpatului prin toate actele materiale derulate, vădit violente şi intense a fost clar circumscrisă, cea de a ucide victima, iar faptul că nu s-a produs rezultatul letal în acel moment, nu s-a datorat voinţei nici intenţiei inculpatului, ci unor motive independente de voinţa inculpatului.

Aceste aspecte probatorii, nu pot influenţa, schimba "vinovăţia" inculpatului şi nici contura încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 182 C. pen.

Fapta săvârşită de inculpat constituie infracţiunea de omor calificat (în forma tentativei), prev. şi ped. de dispoziţiile art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. i) C. pen.

Sub aspectul laturii penale, al încadrării juridice a faptei săvârşită de inculpat, urmează a se constata că motivele invocate de inculpat nu sunt fondate prin niciun act probator.

Sentinţa penală a fost verificată şi sub aspectul laturii civile; nu s-au constatat vicii pentru a fi desfiinţată.

În mod temeinic, instanţa de fond a apreciat asupra pretenţiilor civile rezultate din acţiunea penală şi formulate de părţile civile (spitalele - întrucât soţia victimei nu a formulat pretenţii civile).

De asemenea, prin prisma criticilor ce au vizat modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de control judiciar a reevaluat circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului (inclusiv actele în circumstanţiere depuse de inculpat şi declaraţia martorului audiat, raportat la criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Astfel, în ceea ce priveşte circumstanţele reale ale faptei, instanţa apreciază că în favoarea inculpatului nu poate fi reţinută circumstanţa atenuanta a stării de provocare prevăzuta de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., aşa cum se apăra acesta în declaraţia data în cursul urmării penale ("de frica să nu mă lovească cu sticla l-am primul cu pumnul în faţa") întrucât gravitatea şi intensitatea loviturilor aplicate părţii vătămate T.N. nu pot fi justificate prin existenţa unei puternice tulburări generate exclusiv de temerea viitoare că va fi lovit. De altfel, martorul B.R. a indicat că l-a văzut pe T.N. care a ridicat sticla înspre Z., dar nu l-a lovit pe acesta.

În consecinţă, pedeapsa aplicată a fost corect individualizată (fiind orientată spre minimul special), atât în cuantum, cât şi modalitatea de executare, încât o nouă reindividualizare nu se mai justifică probator.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, invocând cazurile de casare prev.de art. 385⁹ pct. 17 şi 14 C. proc. pen.

În motivele scrise de recurs,inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev.de art. 174-175 lit. d) C. pen. în infracţiunea prev.de art. 174 C. pen.,considerându-se că probatoriul administrat în cauză nu demonstrează că victima s-ar fi aflat la momentul săvârşirii faptei în situaţie de a nu se putea apăra. De asemenea,în mod greşit nu s-a reţinut starea de provocare, întrucât cele două părţi şi-au adresat injurii reciproce,iar în momentul în care victima l-a lovit cu sticla, inculpatul s-a văzut nevoit să se apere, reacţionând prin loviturile pe care Ie-a aplicat cu picioarele.

Cu ocazia dezbaterilor, prin apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor calificat în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., susţinând că din probe rezultă că a lovit victima o singură dată, iar aceasta intenţiona să îl lovească cu o sticlă. A mai solicitat să se aibă în vedere raportul medico-legal, întrucât lovitura aplicată nu are legătură de cauzalitate cu decesul victimei, care avea probleme cu splina. Ca urmare a schimbării încadrării juridice, a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului spre minimul special. în subsidiar, în situaţia în care se va aprecia că nu se impune schimbarea încadrării juridice, a solicitat reducerea pedepsei, ţinându-se seama de faptul că nu a intenţionat să lovească victima, a avut o atitudine sinceră, are doi copii minori şi o familie organizată.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Materialul probator administrat în cauză a fost corespunzător evaluat atât de către instanţa de fond, cât şi de către cea de apel care au reţinut, ca situaţie de fapt, că în urma unui conflict verbal izbucnit între victima T.N. şi inculpatul Z.R., acesta din urmă a lovit victima mai întâi cu pumnul în faţă, iar după căderea acestuia, i-a aplicat mai multe lovituri cu picioarele în zona abdomenului.

Urmare a agresiunilor inculpatului, victima a suferit mai multe leziuni, ce rezultă din actul medico-legal existent la dosar, respectiv hematom subdural minim frontal bilateral, politraumatism cu ruptură de splină şi hemiperitoneu mediu, cu menţiunea că prin ele însele leziunile abdominale au pus în primejdie viaţa victimei.

Această situaţie de fapt rezultă din declaraţiile victimei (cenzurate în mod corespunzător de către instanţe,care au înlăturat astfel susţinerea acesteia,necoroborată cu vreun alt mijloc de probă,că ar fi fost lovită şi cu o sticlă în cap), declaraţiile inculpatului şi ale martorilor.în special B.R.M., care a asistat de la circa 30-40 de metri la întregul conflict.

În ce priveşte încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat. Curtea constată că în drept aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat sub forma tentativei prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., reţinută atât în actul de sesizare, cât şi în hotărârile instanţelor de fond şi apel.

În acest context, Curtea constată ca fiind eronată critica din motivele scrise de recurs referitoare la încadrarea juridică, câtă vreme inculpatul caracterul calificat al infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat a fost dat de comiterea faptei în public (art. 175 lit. i) C. pen.), iar nu de starea de neputinţă a victimei de a se apăra (art. 175 lit. d) C. pen.), aşa cum greşit susţine inculpatul.

Pe de altă parte, încadrarea juridică prin raportare la infracţiunea de omor (calificat în forma tentativei), iar nu la o altă infracţiune contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii, a avut în vedere faptul că din modul în care inculpatul a acţionat se desprinde concluzia că acesta, chiar dacă nu a urmărit rezultatul letal al conduitei sale, l-a prevăzut şi a acceptat posibilitatea producerii lui, ceea ce caracterizează intenţia indirectă de a ucide victima.

Lovirea repetată şi cu putere a victimei cu pumnul şi picioarele, zonele corpului care au fost vizate nu conturează intenţia inculpatului de a aplica doar o corecţie fizică victimei, în acelaşi sens fiind de altfel şi concluziile actelor medicale şi medico-legale aflate la dosanleziunile abdominale punându-i în primejdie viaţa).

În ce priveşte moartea victimei, aceasta nu s-a aflat în relaţie de cauzalitate, directă sau indirectă, cu conduita violentă a inculpatului (decesul înregistrat la mai multe luni de la data agresiunii fiind determinat de o boală incurabilă),astfel încât nu se poate analiza nici măcar strict teoretic solicitarea de schimbare a încadrării juridice în art. 183 C. pen.

Prin urmare, atât sub aspectul situaţiei de fapt, cât şi al încadrării juridice, hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, sens în care criticile inculpatului sunt nefondate.

Nici motivele de recurs vizând individualizarea pedepsei nu sunt întemeiate.

Astfel, solicitarea inculpatului de reţinere a scuzei provocării nu-şi găseşte suport în actele dosarului. Pentru a se reţine această circumstanţă atenuantă nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau ameninţătoare, ci este necesar ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului stare de puternică tulburare sau emoţie, încât acesta să nu fie în stare să se abţină de la ripostă prin săvârşirea infracţiunii.

Or, în speţă, simplul fapt că victima a adresat injurii inculpatului nu poate fi considerat un act provocator în sensul art. 73 lit. b) C. pen. (cu atât mai mult cu cât şi inculpatul a avut o conduită similară), după cum nici faptul că victima avea asupra sa o sticlă de bere cu care doar ar fi încercat să-l lovească pe inculpat, nu justifică atitudinea agresivă a acestuia din urmă, căci pe de o parte inculpatul putea şi trebuia să evalueze gravitatea potenţialului pericol şi prin prisma stării victimei (fiind evident că aceasta era sub influenţa alcoolului), iar pe de altă parte reacţia sa, concretizată în lovirea cu brutalitate a victimei, a fost în mod vădit disproporţionată cu gravitatea pericolului prezentat de acesta.

Sub aspectul celorlalte criterii de individualizare, Curtea constată că acestea au fost corespunzător evaluate, ţinându-se seama de pericolul social concret al faptei comise, circumstanţele personale ale inculpatului(care nu este la primul conflict cu legea penală, are doi copii minori) şi conduita sa procesuală.

În funcţie de aceste circumstanţe reale şi personale, pedeapsa ce i-a fost aplicată, orientată în cuantum către minimul special este aptă să asigure realizarea scopului său general înscris în art. 52 C. pen.,astfel încât nu există motive care să justifice clemenţa instanţei de recurs.

În concluzie,recursul inculpatului este nefondat şi va fi respins conform art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat Z.R. împotriva Deciziei penale nr. 10 din 21 ianuarie 2010 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 2509/2010. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3172/2010. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 2512/2010. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2512/2010. Penal