ICCJ. Decizia nr. 2777/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2777/2010
Dosar nr. 4424/107/2009
Şedinţa publică din 28 iulie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 364 din 12 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 4424/107/2009 s-a respins cererea formulată de condamnatul M.C. pentru revizuirea Sentinţei penale nr. 107/2002 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosar nr. 2348/2002, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. condamnatul a fost obligat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 107/2002 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosar nr. 2348/2002 rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1231/2003 a Curţii Supreme de Justiţie inculpatul M.C. a fost condamnat la pedeapsa de 20 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1), 176 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), constând în aceea că, în noaptea de 13/14 noiembrie 2002, în incinta garsonierei sale din Alba Iulia a exercitat asupra victimei D.M. acte de violenţă, constând în aplicarea unei lovituri cu pumnul în zona capului, respectiv comprimarea toracelui victimei cu genunchii agresorului, în condiţiile imobilizării victimei la podea, cauzându-i astfel o asfixie mecanică în urma căreia victima a decedat.
Cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de cel în cauză instanţa a reţinut că motivele invocate de condamnatul M.C. nu se încadrează în niciunul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen.
În esenţă condamnatul a invocat trei aspecte în susţinerea cererii sale: nu este vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost condamnat, martorii audiaţi au dat declaraţii mincinoase şi s-a solicitat încuviinţarea unor probe noi, respectiv reaudierea martorei R.E. precum şi a gardienilor care au fost de serviciu în noaptea în care a fost comisă fapta, cererea fiind întemeiată pe art. 394 lit. a) şi b9 C. proc. pen.
În primul rând instanţa a reţinut că vinovăţia celui în cauză a fost definitiv stabilită, hotărârea instanţei de fond prin care s-a dispus condamnarea fiind menţinută în apel şi mai apoi în recurs de Curtea de Apel Alba Iulia respectiv de Curtea Supremă de Justiţie, astfel că nu mai poate fi pusă în discuţie în lipsa unor elemente noi.
Pe de altă parte, alegaţiile condamnatului în legătură cu faptul că martorii audiaţi au făcut declaraţii mincinoase nu pot fi primite de instanţa de judecată, întrucât nu s-a făcut dovada că martorii audiaţi au fost condamnaţi pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Totodată instanţa a mai reţinut că numitul M.C. a solicitat şi audierea unor martori care, în opinia lui, i-ar demonstra nevinovăţia. Însă revizuirea este o cale de atac extraordinară care, în modalitatea în care este reglementată de C. proc. pen., are caracteristicile unei căi de atac de retractare şi nu de reformare, nefiind posibilă prelungirea probaţiunii administrate pentru faptele deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cererea (Î.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 5676/2006).
Cu privire la temeiul prev. de art. 394 lit. b) C. proc. pen., instanţa a reţinut că dovada temeiului cererii de revizuire se poate face atât prin hotărâre judecătorească, cât şi prin ordonanţa procurorului, însă doar dacă prin acestea se dispune asupra fondului cauzei. Potrivit art. 395 alin. (2) C. proc. pen. mărturia mincinoasă poate fi constatată în procedura de revizuire dacă fondul cauzei nu a putut fi rezolvat de instanţă şi de procuror. În speţă, nu există o astfel de imposibilitate (cum ar fi de pildă situaţia în care a intervenit prescripţia - Î.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 5896/2004) întrucât aşa cum rezultă din Rezoluţia din 12 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în privinţa martorilor respectivi s-a dispus o soluţie de neîncepere a urmăririi penale pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă sub aspectul laturii obiective şi subiective.
Prin această rezoluţie se susţine că s-au formulat plângeri repetate împotriva martorilor faţă de care s-au adoptat rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, iar până în prezent nu au intervenit elemente noi sau indicii care să justifice începerea urmăririi penale în cauză.
În aceste condiţii, a apărut ca inadmisibilă constatarea în procedura de revizuire a infracţiunilor de mărturie mincinoasă reclamate.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă a declarat apel condamnatul revizuent.
Apelul a fost declarat în termen.
În motivarea apelului condamnatul a criticat hotărârea atacată, susţinând că nu este vinovat de săvârşirea faptei, că martorii au fost mincinoşi, solicitând reaudierea martorei R.E. şi a precizat că victima a fost beată.
Prin Decizia penală nr. 3/A/2010 din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, a fost respins ca nefondat apelul condamnatului.
A fost obligat apelantul la 440 RON cheltuieli judiciare către stat.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, sub aspectul temeiniciei şi legalităţii hotărârii, instanţa a constatat că apelul condamnatului este nefondat, din următoarele considerente:
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen. revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Prima instanţă a apreciat în mod corect că susţinerile condamnatului nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire, expres şi limitativ prevăzute de lege, potrivit art. 394 C. proc. pen.
Instanţa de apel a apreciat că este inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza, iar împrejurările invocate de condamnat au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Potrivit art. 395 alin. (1) C. proc. pen. situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respectiv un martor a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului.
în cauză nu există o hotărâre sau o ordonanţă a procurorului, prin care să se constate că martorii audiaţi în cauza în care a fost pedepsit revizuentul au fost condamnaţi.
Deoarece cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. 1 lit. a C. proc. pen. are în vedere sistemul revizuirii totale, în cauză, din probele existente la dosar, nu rezultă eventualitatea ajungerii la o soluţie diametral opusă, respectiv achitarea condamnatului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs (intitulat „contestaţie";) revizuentul condamnat.
La termenul fixat pentru judecarea recursului, Înalta Curte a pus în discuţie din oficiu excepţia tardivităţii declarării căii de atac.
Potrivit art. 3853 rap.la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile şi curge de la comunicarea copiei de pe dispozitivul deciziei instanţei de apel,în cazul în care este vorba despre un inculpat (sau, pentru identitate de raţiune, condamnat) deţinut, care a lipsit de la pronunţare.
În speţă, la data de 20 ianuarie 2010 condamnatul a semnat personal pe dovada de comunicare a dispozitivului deciziei instanţei de apel, menţionând în mod expres că nu exercită o nouă cale de atac.
Ulterior,la data de 3 martie 2010 condamnatul a adresat instanţei de apel un memoriu, intitulat „contestaţie";, cuprinzând critice aduse deciziei ce-i fusese comunicată anterior.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate anterior Înalta Curte constată că revizuentul a înţeles să atace decizia instanţei de apel .depăşind însă termenul prevăzut pentru aceasta,astfel încât conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. urmează a respinge ca tardivă calea de atac declarată, cu obligarea recurentului revizuent la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de revizuentul M.C. împotriva Deciziei penale nr. 3/A/2010 din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică,azi 28 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 6/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare... → |
|---|
