ICCJ. Decizia nr. 2699/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2699/2010
Dosar nr. 1993/87/2009
Şedinţa publică din 14 iulie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 9 din 26 ianuarie 2010,Tribunalul Teleorman, secţia penală, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de partea civilă M.N., privind schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşită de inculpatul D.I.I., din art. 183 C. pen. în cea prevăzută de art. 174-175 lit. d) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen. prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul D.I.I. din infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. în infracţiunea de omor prev. de art. 174 C. pen.
În baza art. 174 C. pen. a fost condamnat inculpatul D.I.I., (fiul lui P. şi A.) la 12 (doisprezece) ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
De asemenea, în baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 67 C. pen. s-a dispus degradarea militară a inculpatului.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din durata pedepsei prevenţia de la 12 martie 2009 la 26 ianuarie 2010.
Totodată, prima instanţă l-a obligat pe inculpat să plătească, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 374, 7 lei Serviciului de Ambulanţă Teleorman.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen. a fost admisă acţiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă M.N.
În baza art. 998 şi urm. C. civ. şi art. 969 C. civ. a fost obligat inculpatul D.I.I. să plătească părţii civile M.N. suma de 2500 lei, cu titlu despăgubiri civile, din care suma de 1000 cu titlu de despăgubiri materiale şi suma de 1500 lei, cu titlu de daune morale, luând totodată act, că partea civilă M.N. nu a solicitat cheltuieli de judecată.
De asemenea, prima instanţă, în baza art. 191 C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat să plătească suma de 1600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, de circa 3 ani, inculpatul D.I.I. trăia în concubinaj cu victima M.F., în localitatea Drăgăneşti Vlaşca împreună cu mama inculpatului D.A. şi fiul minor al inculpatului dintr-o altă relaţie.
În ziua de 11 martie 2009, inculpatul şi victima (concubina sa) s-au deplasat în municipiul Alexandria pentru achitarea unor credite bancare şi pentru a face cumpărături, iar după rezolvarea acestor probleme cei doi au intrat într-un un bar situat la ieşirea din Alexandria şi au consumat băuturi alcoolice.
S-a mai reţinut că, în jurul orelor 14,00 aceştia au hotărât să meargă în oraşul Videle, pentru a achita factura pentru energia electrică şi întrucât aveau bagaje, au hotărât ca victima să rămână în parc pe o bancă şi să-l aştepte pe inculpat, urmând să plece apoi împreună spre domiciliu.
În timp ce-l aştepta pe inculpat, victima s-a întâlnit cu martorul I.C. pe care-l cunoştea de mai multă vreme şi, pentru că acesta se deplasa cu autoturismul din oraşul Videle spre Alexandria, victima a fost de acord să revină la domiciliu cu acesta, iar din declaraţia acestui martor s-a reţinut că victima era sub influenţa băuturilor alcoolice, însă se deplasa şi vorbea aproape normal ajungând în localitatea Drăgăneşti Vlaşca, în jurul orelor 17,00.
La intrarea în curtea locuinţei, victima a întâlnit-o pe mama concubinului său (martora D.A.), care a văzut că nora sa a fost adusă acasă de I.C. şi, observând că aceasta a consumat alcool a întrebat-o ce a băut, victima i-a răspuns „verde de Paris", a intrat în locuinţă şi s-a culcat.
S-a mai relevat că,în jurul orelor 19,00 a sosit la domiciliu şi inculpatul şi indignat şi supărat fiind de faptul că aceasta nu l-a aşteptat în Videle, aşa cum stabiliseră, că era sub influenţa alcoolului şi pentru că aceasta a venit acasă cu martorul I.C., pe care de mai mult timp îl bănuia că are o relaţie cu victima, i-a aplicat acesteia o corecţie, lovind-o cu palmele şi pumnii în zona capului, cu intensitate sporită, până când victima a căzut şi şi-a pierdut cunoştinţa.
Constatând starea gravă în care se afla concubina sa, inculpatul i-a acordat îngrijiri, frecţionând-o cu apă şi oţet şi apoi i-a introdus degetele pe gât, apoi a apelat serviciul de ambulanţă, a însoţit-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, unde a fost internată în jurul orelor 20,20 şi, cu toate îngrijirile medicale acordate, aceasta a decedat în jurul orelor 21,30.
S-a mai reţinut că din raportul de necropsie eliberat de SML Teleorman a rezultat că datele clinice coroborate cu cele ale necropsiei au condus la concluzia că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic şi hemoragie survenit în evoluţia unui poli-traumatism.
Totodată s-a mai relevat că leziunile constatate s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur, iar leziunile cervico - laringiene s-au putut produce prin acţiunile cu mâinile. În sângele victimei identificându-se o concentraţie de 0,75 gr. % alcool.
S-a mai constatat că raportul de nouă expertiză medico-legală întocmit de I.N.M.L M.M. Bucureşti a conchis că moartea victimei a fost violentă şi s-a produs prin şoc traumatic şi hemoragie, consecinţa unui poli-traumatism cu multiple leziuni traumatice ale extremităţii cefalice (facio-cranio-cerebrale şi cervicale) asociat cu mecanismul de asfixie, consecutiv sugrumării. Leziunile constatate la necropsie s-a reţinut că s-au produs prin lovire repetată cu corp dur (posibil pumni) şi prin comprimarea gâtului cu mâinile, existând legătură directă necondiţionată de cauzalitate între acestea şi deces.
Prima instanţă a mai reţinut că inculpatul, în timpul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, a recunoscut că a lovit victima cu palmele peste faţă şi că, în momentul când i-a aplicat cu intensitate un pumn, aceasta, având o constituţie firavă, s-a dezechilibrat şi, în cădere, s-a lovit cu capul de şifonier, leziunile fiind produse urmare acestei lovituri, negând că a comprimat gâtul victimei cu mâinile şi arătând că nu-şi poate explica menţiunea din foaia de observaţie „şanţ în jurul gâtului".
Tribunalul Teleorman a constatat că susţinerile inculpatului au fost însă infirmate de concluziile expertizei medico-legale în care s-a menţionat că multiplele leziuni traumatice s-au produs prin lovire repetată cu corp dur (posibil pumni) şi, de asemenea, prin comprimarea gâtului cu mâinile, acest ansamblu lezional având legătură directă, necondiţionată de cauzalitate cu decesul.
De asemenea, prima instanţă a constatat că deşi inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., această încadrare juridică ce nu poate fi primită, având în vedere că existenţa acestei infracţiuni este caracterizată, pe plan subiectiv, de aplicarea loviturilor cu intenţie, rezultatul survenind din culpa făptuitorului.
La stabilirea intenţiei cu care a acţionat inculpatul, tribunalul a avut în vedere, între altele, obiectul vulnerant folosit (pumnul), zona spre care au fost îndreptate actele de violenţă (în special în zona capului), intensitatea acestora, precum şi gravitatea leziunilor cauzate, reţinând că în cauză, inculpatul a aplicat victimei, care avea o constituţie firavă, multiple lovituri în zona capului folosind pumnii.
Prima instanţă a mai apreciat că intensitatea acestor lovituri a fost deosebită, din raportul de nouă expertiză medico-legală rezultând că, victima a suferit un poli-traumatism cranian (multiple leziuni traumatice ale extremităţii cefalice facio-cranio-cerebrale şi cervicale) asociat cu mecanismul asfixie consecutiv sugrumării sau lovirii cu corp dur, ceea ce evidenţiază că leziunile grave produse au interesat în special zona extremităţii cefalice în care se regăsesc organe vitale importante.
Aşadar, prima instanţă a considerat că loviturile cu palmele şi pumnii aplicate de inculpat cu intensitate sporită în zona capului victimei au fost apte să lezeze zone vitale ale corpului victimei, iar inculpatul, recurgând la acest mijloc, a prevăzut rezultatul faptei sale şi, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat eventualitate producerii acestuia, ceea ce, din punct de vedere al vinovăţiei, corespunde săvârşirii faptei cu intenţie, astfel cum s-a apreciat.
Tribunalul Teleorman a reţinut că, în drept, fapta inculpatului D.I.I., de a lovi cu palmele şi pumnii, cu intensitate sporită pe victimă, îndeosebi în zona capului, cauzându-i un şoc traumatic şi hemoragie, consecinţa a unui poli-traumatism cu multiple leziuni traumatice ale extremităţii cefalice şi asociat cu mecanismul asfixie consecutiv sugrumării, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen. şi în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei, din art. 183 C. pen. în art. 174 C. pen.
S-a mai reţinut că partea vătămată, prin apărător, a solicitat ca fapta săvârşită de inculpat să fie încadrată în omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174 - 175 lit. d) C. pen., cu motivarea că victima avea o constituţie firavă şi era şi sub influenţa alcoolului, iar inculpatul a profitat de aceste împrejurări pentru a o ucide.
Prima instanţă a înlăturat această susţinere a părţii vătămate reţinând că, în cauză, inculpatul nu a folosit starea victimei pentru a ucide, acţiunile sale avându-şi originea în starea de indignare creată de victimă prin plecarea din oraşul Videle împreună cu martorul I.C.
S-a mai apreciat că agravanta omorului săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei se justifică prin aceea că, pe de o parte, omorul asupra unei persoane, care se află în neputinţă de a se apăra se săvârşeşte mai uşor, iar, pe de altă parte, că, cel care profită de o asemenea stare a victimei pentru a o ucide vădeşte un grad sporit de pericol social.
Prima instanţă a reţinut că pentru a se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 175 lit. d) C. pen. se impune ca alături de condiţia imposibilităţii de apărare să subziste şi condiţia folosirii acestei stări de către făptuitorul în cauză, ambele condiţii fiind corelative şi trebuind să fie îndeplinite cumulativ, una privind victima, cealaltă pe făptuitor, apreciind astfel că una fără cealaltă nu este suficientă pentru a caracteriza această formă a omorului calificat.
Totodată, prima instanţă a mai reţinut că din actele dosarului a rezultat că în perioada anterioară inculpatul a mai exercitat acte de violenţă asupra victimei tot în zona feţei, astfel cum a atestat certificatul medico-legal (fila 51 vol. l).
Prin urmare, tribunalul a dispus condamnarea inculpatului, în temeiul art. 174 C. pen. la o pedeapsă de 12 ani închisoare, situată în imediata apropiere a minimului special, considerând că scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins, prin aplicarea unei pedepse privativă de libertate în cuantumul anterior menţionat, la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată acestuia având în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost comisă, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, urmările faptei, dar şi datele ce-l caracterizează (tânăr, la prima încălcare a legii, poziţie procesuală relativ sinceră, încadrat în muncă, cu un copil minor în întreţinere) .
S-a mai reţinut că partea vătămată M.N. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma 2500 lei, cu titlu despăgubiri materiale şi morale, iar inculpatul a fost de acord să despăgubească partea civilă cu suma solicitată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, inculpatul D.I.I. şi partea civilă M.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, apelantul inculpat solicitând, în principal, admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, arătând că atunci când prima instanţă a schimbat încadrarea juridică în infracţiunea prev. de art. 174 C. pen. fără a fi pus în discuţie noua încadrare juridică.
Totodată, apelantul inculpatul a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul încadrării juridice, greşit reţinută, ca fiind cea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., corectă fiind cea prevăzută de art. 183 C. pen., pentru care acesta a fost trimis în judecată, întrucât nu a avut intenţia de a suprima viaţa victimei şi reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea sa cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul prevăzut de lege.
Apelanta partea civilă, în motivele de apel depuse în scris la dosar, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi stabilirea unei pedepse spre maximul prevăzut de legea penală arătând totodată că prima instanţă a procedat la o greşită individualizare a pedepsei, în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), întrucât nu a ţinut seama de gradul de pericol social al faptei şi făptuitorului, de împrejurările concrete în care a fost săvârşită.
În acelaşi sens, partea civilă a mai arătat că prima instanţă a ignorat împrejurările agravante de săvârşire a faptei enumerând, printre altele, comportamentul nesincer al inculpatului în cursul procesului penal (care a încercat să disimuleze adevărul, afirmând ca leziunile din zona capului victimei erau produse în momentul în care aceasta s-a împiedicat şi a căzut), împrejurarea că inculpatul era o fire violentă, ce consuma excesiv băuturi alcoolice, că acesta a agresat şi lovit repetat victima cu capul de asfalt, că a obligat victima să consume băuturi alcoolice, dar şi lipsa de diligentă a inculpatului de a apela după ajutor când victima i-a cerut acest lucru, inculpatul nedepunând nici o stăruinţă pentru repararea pagubelor pricinuite, deşi partea civilă solicitase o sumă modică.
Verificând hotărârea apelată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a probelor administrate în apel Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, considerând că apelurile sunt nefondate, prin Decizia penală nr. 90/ A din 13 aprilie 2010, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă M.N. şi de inculpatul D.I.I. împotriva sentinţei penale nr. 9 din 26 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală.
Prin aceeaşi decizie, instanţa de prim control judiciar a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi a dedus prevenţia de la 12 martie 2009 la zi.
Totodată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, l-a obligat pe apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu s-a dispus a se avansa din fondul M.J., iar pe apelanta parte civilă a obligat-o la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a constata că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a legii, stabilind în mod judicios atât situaţia de fapt, cât şi o pedeapsă corespunzătoare, aptă să atingă scopul educativ şi preventiv la care se referă art. 52 C. pen.
S-a apreciat ca neîntemeiat motivul de apel invocat în sensul că prima instanţă nu ar fi pus în discuţie schimbarea de încadrare juridică a faptei în dispoziţiile art. 174 C. pen., instanţa de prim control judiciar reţinând că instanţa fusese sesizată sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 183 C. pen., iar la cererea apărătorului părţii civile, la termenul din 15 decembrie 2009, a fost pusă în discuţie schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 175 lit. d) C. pen., situaţie în care apărătorul inculpatului a solicitat termen pentru a-şi pregăti apărarea.
S-a mai reţinut că la termenul din 19 ianuarie 2010 au fost reiterată cererea de schimbare a încadrării juridice, ocazie cu care, procurorul şi apărătorul inculpatului au solicitat respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 183 în infracţiunea prevăzută de art. 175 lit. d) C. pen., instanţa amânând pronunţarea, iar la data de 26 ianuarie 2010, prima instanţă a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, aşa cum a fost formulată de către partea civilă, schimbând, însă, încadrarea juridică în infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
S-a mai relevat în considerente că, încadrarea juridică a unei fapte în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 175 C. pen., (indiferent de elementul circumstanţial reţinut), se face prin raportare la dispoziţiile art. 174 C. pen., care caracterizează infracţiunea de omor săvârşită cu intenţie, astfel încât, s-a apreciat că nu se poate susţine că nu s-ar fi pus în discuţie reţinerea în încadrarea juridică a faptei a dispoziţiilor art. 174 C. pen., câtă vreme partea civilă, prin apărător, atunci când a susţinut cererea, a făcut referire în mod expres şi la dispoziţiile art. 174 C. pen., pe lângă cele ale art. 175 lit. d) C. pen.
Referitor la încadrarea juridică reţinută de prima instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a constată că, în mod cert, inculpatul Derviş Ionel Iulian a comis infracţiunea pentru care a fost condamnat în primă instanţă, respectiv că la data de 11 martie 2009 acesta a exercitat asupra concubinei sale M.F. acte violenţă, urmare cărora victima a decedat, fapt rezultat din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză şi recunoscut de către inculpatul D.I.I.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în acord cu prima instanţă, a constatat că încadrarea juridică a faptei săvârşite este aceea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., şi nu aceea de loviri sau vătămări cauzatore de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., astfel cum a fost iniţial reţinută în actul de inculpare, diferenţa dintre cele două infracţiuni fiind dată de atitudinea subiectivă a inculpatului faţă de faptă şi urmările acesteia.
Astfel, instanţa de prim control judiciar a apreciat că infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., se caracterizează, sub aspectul laturii subiective, prin săvârşirea cu intenţie directă sau indirectă, aşa cum sunt definite în dispoziţiile art. 19 C. pen., iar Infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., a considerat că se săvârşeşte, sub aspectul laturii subiective, cu intenţie depăşită (praeterintenţie), respectiv autorul exercită cu intenţie violenţa asupra victimei, iar rezultatul mai grav, moartea victimei, este imputabil acestuia sub forma culpei.
Stabilirea în concret a formei de vinovăţie cu care s-a săvârşit fapta, s-a reţinut de către instanţa de apel că, se face ţinându-se seama de toate împrejurările cauzei, în mod special de modul de săvârşire, mijloacele folosite şi mecanismul de producere a leziunilor care au condus la producerea morţii victimei, iar sub acest aspect, susţinerile inculpatului (potrivit cărora ar fi lovit-o pe concubina sa cu palmele peste faţă şi din cauza acestor lovituri victima s-ar fi dezechilibrat, s-ar fi lovit cu capul de şifonier şi ar fi căzut) au fost contrazise de actele medico-legale întocmite în cauză.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că din raportul de necropsie din 05 mai 2009, întocmit de SML Jud. Teleorman, a rezultat că moartea victimei a fost violentă, datorându-se şocului traumatic şi hemoragic survenit în evoluţia unui poli-traumatism, că leziunile constatate s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur, iar leziunile cervico - laringiene s-au putut produce prin acţiunile cu mâinile, stabilindu-se, totodată că, în sângele victimei era alcool în concentraţie de 0,75 gr. %.
Raportul de nouă expertiză medico-legală din 23 noiembrie 2009, întocmit de I.N.M.L M.M. Bucureşti s-a reţinut că a conchis concluzionează în acelaşi sens, în plus stabilind că leziunile constatate prin necropsie s-au produs prin lovire repetată cu corp dur (posibil pumni) şi prin comprimarea gâtului cu mâinile: între acestea şi deces exista in legătură directă necondiţionată de cauzalitate. Prin acelaşi act medico-legal s-a mai stabilit că „leziunile cefalice ale victimei au fost produse prin loviri repetate cu corp dur (posibil pumni), fiind exclusă producerea acestora prin lovire de corp dur".
Întrucât Comisia de Avizare şi Control de pe lângă I.N.M.L. Bucureşti întrunită în şedinţa din 25 noiembrie 2009 a aprobat Raportul de Nouă Expertiză medico-legală din 23 noiembrie 2009, efectuat la I.N.M.L. Bucureşti, instanţa de apel a reţinut că mecanismul de producerea a violentelor care au condus la decesul victimei a fost altul decât cel susţinut de către inculpat şi, analizând modul în care s-au petrecut faptele, precum şi leziunile suferite de către victimă, a constatat că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie indirectă, acesta prevăzând rezultatul faptelor sale, rezultat pe care nu l-a urmărit, însă a acceptat posibilitatea producerii lui.
S-a conchis de către instanţa de apel în sensul că, această modalitate a intenţiei caracterizează infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., infracţiune în care, prima instanţă, în mod temeinic, a schimbat încadrarea juridică, din cea prevăzută de art. 183 C. pen. şi a aplicat o pedeapsă just individualizată, considerând că nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special, având în vedere, pe lângă modul de săvârşire a faptei, şi împrejurarea că, anterior, inculpatul a mai exercitat violenţe asupra victimei, conform actelor medicale depuse şi declaraţiilor martorilor audiaţi in cauză.
Totodată, s-a mai constatat că nici nu au existat elemente care să conducă la concluzia că s-ar fi impus a se agrava răspunderea penală a inculpatului şi, prin urmare, să se majoreze cuantumul pedepsei aplicată inculpatului de către prima instanţă.
Împotriva deciziei penale mai sus-menţionată, în termen legal, numai inculpatul D.I.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicării prezentei decizii.
Astfel, în esenţă, recurentul inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat dispoziţiile art. 3859 punctele 17 şi 14 din C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunţate şi, pe fond, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice dată faptei din cea reţinută de către prima instanţă în cea prevăzută de art. 183 C. pen. astfel cum a fost menţionată în actul de inculpare, susţinând că inculpatul a dorit să-i aplice o corecţie victimei, neintenţionând să suprime viaţa concubinei sale şi că nu şi-a închipuit, vreun moment, că loviturile aplicate cu palmele în zona feţei îi vor produce acesteia leziuni, care în final, să conducă la decesul victimei.
În subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicată, întrucât constant inculpatul a arătat că nu a dorit să ucidă victima, ci a acţionat instinctiv, lovind-o, dar fără să urmărească ori să prevadă rezultatul letal. A arătat că prin acordarea unei mai largi eficiente circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi b) raportat la art. 76 C. pen., instanţa de recurs poate reduce cuantumul pedepsei sub limita anterior aplicată spre minimul special, cu atât mai mult cu cât inculpatul a avut o conduită corespunzătoare anterior comiterii faptei pentru care a fost cercetat şi condamnat, a recunoscut şi a regretat constant săvârşirea faptei reprobabile.
Recursul formulat de inculpat este nefundat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanţe au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare, aceea prevăzută de art. 174 C. pen.
Deşi inculpatul nu a recunoscut în faza de urmărire penală fapta săvârşită, având o atitudine nesinceră şi oscilantă, ulterior inculpatul D.I.I. şi-a modificat primele declaraţii, nuanţându-şi poziţia şi afirmând că, urmare unei bănuieli de infidelitate, a lovit-o cu intensitate şi în mod repetat pe concubina sa cu pumnul şi palmele în zona feţei, dar din cauza constituţiei firave a victimei, acesta s-a dezechilibrat şi, în cădere s-a lovit cu capul de şifonier, nedând nici o explicaţie plauzibilă cu privire la „şanţul din jurul gâtului" constatat la necropsie, şanţ produs, în mod evident, astfel cum a rezultat din toate actele medico legale existente la dosar, prin comprimare cu mâinile, justificându-şi reacţia prin nervozitatea şi nemulţumirea produse de aceasta, care aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, nu l-a aşteptat să vină împreună acasă, astfel cum stabiliseră anterior, de comun acord.
Înalta Curte constată că din probele administrate a rezultat starea de fapt corect reţinută de prima instanţă şi apoi însuşită de instanţa de prim control judiciar, respectiv aceea că în data de 11 martie 2009, în jururi orelor 19,00 inculpatul revenind în locuinţa din Drăgăneşti-Vlaşca,după deplasarea în oraşul Alexandria, a exercitat în mod repetat acte de violenţă cu pumnii asupra concubinei sale, M.F.R., care în final a decedat. Astfel s-a reţinut că inculpatul, prin loviturile aplicate victimei în zona capului, i-a cauzat şoc traumatic şi hemoragie survenit în evoluţia unui poli-traumatism cranian, leziuni traumatice ale extremităţii cefalice (facio-cranio-cerebrale şi cervicale) asociat cu mecanismul asfixie consecutiv sugrumării, leziuni produse cu corp dur (posibil pumni) şi prin comprimarea gâtului cu mâinile, stabilindu-se existenţa unei legături directe de cauzalitate între acestea şi decesul victimei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că atât prima instanţă cât şi instanţa de prim control judiciar au procedat corect atunci când au înlăturat ca nefondate solicitările inculpatului, dar şi ale părţii civile de schimbare a încadrării juridice dată faptei reţinută în sarcina inculpatului (primul din infracţiunea prevăzută de ari 174 C. pen. în cea prevăzută de art. 183 C. pen., iar al doilea din infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen. în cea prevăzută în art. 174 raportat la art. 175 lit. d) C. pen.), întrucât, în mod corect şi justificat, pe baza materialului probator administrat în cauză, s-a reţinut că inculpatul a săvârşit fapta de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., întrucât faţă de obiectul vulnerant folosit (pumnii şi palmele), faţă de zona corpului vizată (capul, zona feţei şi gâtului, zone unde sunt organe vitale), faţă de multitudinea şi intensitate loviturilor aplicate, în mod evident inculpatul a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei, întrucât, chiar dacă aşa cum iniţial a declarat, a dorit să-i aplice o corecţie fizică victimei, faţă de cele anterior menţionate, dar şi faţă de gravitate leziunilor produse, rezultă fără dubiu faptul că acesta putea şi trebuia să prevadă rezultat letal al acţiunilor sale, chiar dacă nu l-a urmărit, cu atât mai mult cu cât, el însuşi a descris-o pe concubina sa ca fiind o femeie cu constituţie firavă.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, s-a constatat, din coroborarea probelor administrate în dosar cu concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală şi a celui de nouă expertiză medico-legală, care au fost avizate de comisia Superioară de Expertiză medico - legală din cadrul I.M.L. Bucureşti, că loviturile aplicate de inculpat victimei cu palmele şi pumnii, cu intensitate sporită, în zona capului acesteia, au fost apte să lezeze zone vitale ale corpului victimei, fiind deci evident că inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale şi, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii urmării fatale, ceea ce demonstrează că inculpatul a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa acesteia.
Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod justificat, s-a apreciat de către ambele instanţe au procedat la o corectă încadrare juridică dată faptei pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii inculpatul, reţinând că inculpatul a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege şi stabilind că acesta a comis infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice dată faptei din cea prevăzută de art. 183 C. pen., astfel cum fusese menţionată în actul de inculpare.
Aşadar, Înalta Curte reţine că fapta inculpatului, pentru care a fost dedus judecăţii, în mod corect, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
În motivarea recursului său, inculpatul a invocat, dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea cuantumului pedepsei, sub limita anterior stabilită de prima instanţă şi apoi menţinută de instanţa de prim control judiciar.
Înalta Curte constată că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit. Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului derviş Ionel Iulian cu executare în regim de privare de libertate, este aptă să atingă scopul preventiv şi educativ prevăzut de art. 52 C. pen., ambele instanţe apreciind corect că pedeapsa stabilită este suficientă, raportat la modalitatea violentă în care inculpatul a acţionat, lovind în mod repetat şi cu intensitate victima cu pumnii şi cu palmele în zona feţei şi capului, comprimându-i apoi cu mâinile gâtul până la sugrumare, provocându-i astfel leziuni atât de grave încât victima a decedat în foarte scurt timp, deşi i s-a acordat ajutor medical.
În consecinţă, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.
Infracţiunea dedusă judecăţii prezintă un grad ridicat de pericol social, aducând atingere unei importante valori sociale ocrotite de legea penală - viaţa omului.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o vădită disproporţie între scopul şi rezultatul acesteia.
Fată de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Derviş Ionel Iulian împotriva Deciziei penale nr. 90/ A din 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Potrivit dispoziţiilor art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.I.I., durata reţinerii şi arestării preventive de la de la 12 martie 2009 la 14 iulie 2010.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I.I. împotriva Deciziei penale nr. 90/ A din 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 martie 2009 la 14 iulie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2694/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4630/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
