ICCJ. Decizia nr. 2694/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2694/2010

Dosar nr. 541/54/2009

Şedinţa publică din 9 iulie 2010

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 415 din 27 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţie penală, în Dosarul nr. 6366/101/2007, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică, privind pe inculpatul V. (U.) I., din infracţiunea prev. de art. 13 din Legea 678/2001, în două infracţiuni, respectiv infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (3) şi (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), privind partea vătămată P.M., şi infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, privind pe partea vătămată M.C.M.I.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul V. (U.) I. pentru infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (3) şi (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), privind pe partea vătămată P.M.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prev, de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea prev. de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., privind pe partea vătămată M.C.M.I.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul V. (U.) I. pentru infracţiunea prev. de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., privind pe partea vătămată M.C.M.I.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică, pentru inculpatul V. (U.) I., din infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., privind pe partea vătămată T.A.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul V. (U.) I., fiul lui C. şi M., la 2 ani închisoare şi la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., conform art. 65 C. pen., privind pe partea vătămată T.A.

În baza art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 ani închisoare.

În baza art. 33-34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul V. (U.) I. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen., şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată, urmare a reţinerii şi arestului preventiv, începând cu 11 aprilie 2007 şi până la pronunţare.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului V. (U.) I.

S-a luat act că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul V. (U.) I. pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 329 alin. (4) C. pen. şi art. 18 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea, în folosul statului, a sumei de 1050 euro sau c/val. acesteia în momentul executării de la inculpatul V. (U.) I.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice, privind pe inculpatul S.I.L., din infracţiunea prev. de ari 13 din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului S.I.L. pentru infracţiunile prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului S.I.L. pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, a fost condamnat inculpatul S.I.L., fiul lui A. şi V., la 2 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. proc. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe o durată de 4 ani, termen de încercare.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv, de la 11 aprilie 2007, la 16 aprilie 2007, când a fost liberat.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea, în folosul statului, de la inculpatul S.I.L., a sumei de 200 euro sau c/val. acesteia în momentul executării.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligă inculpatul S.I.L. la 1.500 lei, cheltuieli judiciare în folosul statului, şi inculpatul V. (U.) I. la 3.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele împrejurări de fapt şi de drept:

La data de 20 iunie 2007 prin rechizitoriul D.I.I.CO.T- Biroul Teritorial Mehedinţi, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului V. (U.) I., fiul lui C. şi M., pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 13 din Legea nr. 678/2001 şi art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 şi în stare de libertate a inculpatului S.I.L., fiul lui A. şi V., pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 13 din Legea nr. 678/2001 şi art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001.

Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că familia Unguru este compusă din U.C. zis B. şi fii săi U.V.C. zis I., U.Ş. zis D. şi V. (U.) I. zis B., iar în perioada 2002-2007 aceştia s-au organizat cu scopul de a recruta şi transporta în Italia persoane pe care le-au obligat fa practicarea cerşetoriei, precum şi tinere minore provenind din familii sărace, pe care le induceau în eroare, promiţându-le asigurarea unor locuri de muncă, însă în realitate, o dată ajunse acolo, erau obligate să practice prostituţia, iar banii astfel obţinuţi erau însuşiţi de către membrii familiei U. În anii 2006-2007, la acest grup au aderat şi inculpatul S.I.L. şi învinuiţii U.N. zis N. şi V.C. zis P.

Astfel, s-a reţinut că în vara anului 2002 partea vătămată P.M., pe atunci în vârstă de 17 ani a fost racolată de către U.V.C. care i-a promis asigurarea unui loc de muncă bine plătit la un restaurant în Italia. Întrucât tânăra nu poseda paşaport, a fost găzduită o perioadă de două săptămâni la locuinţa din Burila Mică, timp în care U.C. zis B. s-a ocupat de formalităţile necesare obţinerii documentului de călătorie şi a achitat toate taxele legale.

La data de 27 august 2002 minora a ieşit din ţară prin punctul de trecere a frontierei Porţile de Fier I, prin acelaşi punct ieşind din România, la aceeaşi dată şi U.V.C. împreună cu inculpatul V. (U.) I., aspect confirmat de evidentele de trafic ale politiei de frontieră. În Serbia, partea vătămată a fost preluată de către inculpatul V. (U.) l. şi transportată la Roma la un restaurant, unde a fost regizată organizarea unei nunţi în care victima a fost îmbrăcată mireasă, timp în care minora a fost vândută unui cetăţean străin, de naţionalitate sîrbă, inculpatul V. (U.) I. şi fratele său primind de la acesta suma de 4.000 euro şi un autoturism, după care au plecat.

Ulterior, cetăţeanul străin i-a confecţionat fraudulos un act de identitate cu aparenţa unui înscris oficial aparţinând Republicii Croaţia şi a transportat-o în Spania, unde a ţinut-o sechestrată într-o rulotă până în luna aprilie 2003, când poliţia spaniolă l-a arestat pe cetăţeanul străin şi victima a avut posibilitatea să revină în ţară cu sprijinul autorităţilor spaniole din Barcelona. Aspectele relatate s-a arătat că sunt dovedite cu depoziţia pârtii vătămate şi a mamei sale şi de imprimatul înscrisului purtând numele de S.M.

Deşi inculpatul V. (U.) I. zis B. şi U.C. zis B. nu au recunoscut această stare de fapt, susţinând că nici nu o cunosc pe P.M., s-a apreciat că probatoriul administrat în cauză a confirmat faptul că atât inculpatul cât şi U.C., au încercat prin diverse mijloace să influenţeze pe partea vătămată, cât şi pe mama acesteia să-şi revizuiască declaraţiile. în acest sens, s-au reţinut declaraţiile lui P.M., D.J. şi procesul verbal de supraveghere.

În drept s-a precizat că fapta comisă de inculpatul V. (U.) I. de a induce în eroare pe partea vătămată P.M., în sensul de a-i promite un loc de muncă în străinătate, dar în realitate de a urmări vânzarea acesteia în scopul obţinerii de venituri, lucru care s-a şi realizat, constituie infracţiunea de trafic de minori prevăzut de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

De asemenea, în actul de sesizare s-a mai reţinut că la începutul lunii decembrie 2006, părţile vătămate T.A. în vârstă de 19 ani şi minora M.C.M.I. în vârstă de 17 ani au fost recrutate de U.Ş. care Ie-a promis locuri de muncă în Italia, cele două tinere fiind de acord cu propunerea acestuia.

Cele două tinere au fost transportate din România în Italia, ieşind din ţară prin punctul de trecere a frontierei Nădlac în data 14 decembrie 2006 cu autoturismul aparţinând învinuitului U.V.C. zis Inspectorul, care era condus de către martorul F.D.O. zis A. Ajunse în insula Sardinia oraşul Cagliari, numiţii V.C. zis I. şi U.Ş. zis D. Ie-a obligat pe cele două să practice prostituţia pentru a le achita o presupusă datorie de 3.500 euro ce reprezenta o sumă impusă de cei doi, drept cheltuieli ocazionate cu obţinerea paşaportului şi de transport din România până în Italia.

Părţile vătămate au fost nevoite să se prostitueze timp de 3 săptămâni, veniturile obţinute din prestarea acestei activităţi - în sumă de 300-350 euro pe zi, trebuind să le predea în fiecare seară membrilor familiei U., mai precis câte 50 euro fiecare inculpatului V. (U.) I. zis B., drept taxă de stradă, iar restul în schimbul achitării altor pretinse datorii.

S-a menţionat că faptele descrise sunt dovedite cu declaraţiile victimelor, procesele -verbale de interceptări şi depoziţia martorului F.D.O.

În drept, s-a arătat că, faptele inc. V. (U.) I. şi ale învinuiţilor U.V.C. şi U.Ş. de a exploata pe cele două tinere în scopul obţinerii de venituri constituie infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, precum şi constituirea unui grup organizat în scopul comiterii unor infracţiuni.

S-a mai menţionat că din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că cele două victime au fost racolate de către U.Ş. zis D., transportate în Italia de către U.V.C. zis I. şi aici obligate să practice prostituţia de către cei doi cât şi de inc. V. (U.) I.

În depoziţiile lor, victimele arată că în locul în care au fost cazate pe „Câmp" un loc unde erau amenajate mai multe barăci în care trăiesc la marginea oraşului mai multe persoane în condiţii insalubre, respectiv tară apă sau curent electric, mai erau găzduite încă 12 tinere românce care erau obligate să practice prostituţia în folosul membrilor familiei U.

În acest sens, au făcut referire la numitele S.A., G.N., l. (V.) J.C., B.D.C., C.I.l., T.G.A. şi B.V.D.

În timpul urmăririi penale, aceste aspecte au fost învederate atât de victima minoră M.M.C.I., cât şi de martorul F.D.O., însă aceştia datorită presiunii şi influenţelor exercitate de către membrii familiei U., ulterior audierii la parchet, au revenit asupra declaraţiilor şi au tăcut afirmaţii mincinoase.

Astfel, M.M.C.I. a revenit asupra declaraţiei anterioare, din care rezultă implicarea în activitatea infracţională atât a inculpatului V. (U.) I., cât şi a celorlalţi membrii ai grupului şi a susţinut că nu cunoaşte membrii familiei U. cu excepţia lui U.V.C. şi U.N. zis N., afirmaţie contrazisă categoric de interceptările convorbirilor telefonice înregistrate, cât şi de actele întocmite de organele de poliţie cu prilejul unor activităţi de investigaţie, materializate în procesul verbal de supraveghere, planşa foto şi declaraţia martorei M.A.M.

Din procesele verbale de supraveghere operativă şi planşele foto întocmite la 6 martie 2007; 11 martie 2007 şi 16 martie 2007 s-a arătat că rezultă faptul că, M.M.C.I. îi cunoştea atât pe U.Ş. zis D., cât şi pe S.A.E. şi pe inculpatul V. (U.) I., cu care s-a întâlnit în datele respective.

Pe de altă parte, în data de 18 aprilie 2007 M.M.C.I., prin intermediul martorei M.A.M. a fost determinată, în schimbul obţinerii sumei de 400 euro să-şi modifice declaraţia în favoarea inculpatului V. (U.) I. zis B., aspect ce rezultă din procesul verbal şi planşa foto întocmite de organele de poliţie, precum şi din declaraţia martorei.

Totodată, din conţinutul interceptării convorbirilor telefonice rezultă faptul că aceeaşi victimă cunoaşte pe învinuitul U.Ş. zis D., care i-a dat îndrumări în sensul de a determina pe martorul F.D.O. zis A. să manifeste prudenţă în ceea ce declară organelor în drept, de asemenea, recomandându-i şi ei acelaşi lucru.

Aspectele învederate în primele declaraţii ale victimelor M.C.M.I. şi T.A. şi ale martorului F.D.O. sunt confirmate şi de poliţia Italiană, care a comunicat prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională că în luna martie 2007, în oraşul Cagliari - Italia, au fost identificate numitele B.D.V., B.D.C., l. (V.) J., S.A.E., C.M.A., G.N., T.G. şi L.L.A. practicând prostituţia împreună cu alte tinere românce.

Începând cu luna august 2006, o parte dintre tinerele ce au fost semnalate ca prostituate în Insula Sardinia - Italia şi care au fost exploatate de către membrii familiei U., au fost transportate din România în Italia de către inculpatul S.I.L., acesta cunoscând scopul deplasării acestora şi obţinând venituri din această activitate.

Mai mult decât atât, s-a mai reţinut că, inculpatul S.I.L. facilita deplasarea în străinătate a unor minori prin întocmirea unor procuri de însoţitor pe numele său.

Împrejurarea că inculpatul S.I.L. cunoştea scopul pentru care însoţea până în Italia pe tinere, s-a reţinut că rezultă fără echivoc, din conţinutul convorbirilor telefonice purtate atât cu U.V.C. zis I., cât şi cu U.Ş. zis D., precum şi cu inculpatul V. (U.) I. zis B.

În aceste discuţii, persoanele traficate erau denumite „bagaje" şi trebuiau să ajungă în Italia, stabilindu-se să le fie reţinute de către inculpatul S.I.L. atât buletinul, cât şi paşaportul până la preluarea acestora. Inculpatul S.L. era contactat în mod frecvent de membrii familiei U., pentru a transporta în insula Cagliari „băieţi şi fete" şi a contribuit la influenţarea unor victime ale traficului de persoane, în sensul că acestea să nu declare adevărul organelor de poliţie.

Tot din interceptările convorbirilor telefonice rezultă faptul că inculpatul S.I.L. intermedia trimiterea de anumite sume de bani din Italia în România la membrii familiilor persoanelor traficate, tăinuind totodată locul unde se află victimele şi modul în care sunt câştigaţi banii de către acestea.

În luna februarie 2007, inculpatul S.I.L. şi inculpaţii V. (U.) I. zis B. şi S.V.E., au organizat scoaterea din ţară a doi emigranţi cetăţeni indieni, respectiv pe V.S.S. şi J.S., folosind cărţi de identitate false, întocmite pe numele de P.V. şi respectiv R.I.

Din probele administrate în cauză, s-a reţinut că în ziua de 20 februarie 2007, la autogara din Tr. Severin, inculpatul S.I.L. s-a întâlnit cu inculpatul V. (U.) l. zis B., după ce în prealabil vorbiseră la telefon şi aici, alături de martorul S.V.E., au iniţiat trecerea ilegală peste frontieră a celor doi indieni.

Din autogara Tr. Severin, în după amiaza zilei de 20 februarie 2007, au plecat cele trei microbuze aparţinând firmei SC L., administrată de inculpatul S.I.L. încărcate cu pasageri cu destinaţia Italia. Unul dintre microbuze era condus de O.A. cu ajutor T.V., celălalt condus de S.I.L. cu ajutor H.C., iar cel de al treilea condus de către S.E.V., zis D. Cele trei microbuze au ajuns în Ungaria, iar la graniţa cu Austria, în microbuzul condus de S.E.V. au fost descoperiţi în dimineaţa zilei de 21 februarie 2007 cei doi cetăţeni indieni care trecuseră fraudulos frontiera de stat a României.

Ca urmare a anchetei autorităţilor maghiare, S.E.V. a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru infracţiunea de trafic de migranţi, necunoscându-se în acel moment şi participarea altor persoane. Deşi nu se cunoaşte cu exactitate locul de unde au fost luaţi migranţii şi nici câştigul financiar al martorului S.E.V. şi al inculpaţilor S.I.L. şi V.U.I., coautoratul acestora din urmă s-a precizat în rechizitoriu, că rezultă indubitabil din probatoriul administrat.

Astfel, martorii O.A. şi T.V., şofer pe microbuzele care au transportat persoane în străinătate la acea dată, au declarat că toţi pasagerii din toate cele trei microbuze care au plecat din Drobeta Tr. Severin au fost verificaţi şi controlaţi de către administratorul firmei, respectiv inculpatul S.I.L., iar pe traseu, până în Ungaria, nu au mai fost îmbarcaţi alţi pasageri, fapt ce demonstrează împrejurarea că inculpatul S.I.L. a cunoscut de la început că în unul din microbuzele firmei sale sunt pasageri ce urmau să fie scoşi ilegal din ţară.

Pe de altă parte, implicarea în traficul de migranţi, atât a lui S.I.L., cât şi a lui V.U.I. rezultă din interceptarea convorbirilor telefonice purtate între cei doi, cât şi între inculpatul S.I.L. şi martorul S.E.V., precum şi din convorbirile purtate de acesta din urma şi S.C. şi S.D.

Din conţinutul acestor convorbiri rezultă în esenţă faptul că cei doi inculpaţi, împreună cu martorul S.E.V. aveau cunoştinţă despre trecerea ilegală a migrantilor peste frontieră şi că aceştia aveau documente de identitate false. Mai mult decât atât, din conţinutul aceloraşi convorbiri rezultă faptul că inculpatul S.I.L. i-a indicat fratelui său S.E.V. să fugă şi să se ascundă pentru a nu fi descoperiţi de organele de poliţie.

În data de 11 aprilie 2007, cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuată la locuinţa inculpatului S.I.L. au fost descoperite un număr de 19 paşapoarte şi 9 buletine de identitate.

Referitor la susţinerile numitei P.R., conform cărora ar fi fost vândută în anul 2005 unor cetăţeni germani, pe teritoriul acestei ţări de către inculpatul S.I.L. împreună cu alţii, avându-se în vedere contradictorialitatea declaraţiilor victimei, precum şi necesitatea administrării de noi probe, s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce o priveşte pe aceasta.

În drept s-a precizat că faptele inculpaţilor V. (U.) I. şi S.L. ş.a de a se constitui într-un grup infracţional organizat în scopul obligării părţilor vătămate la practicarea prostituţiei sau pentru a facilita ieşirea ilegală din ţară constituie infracţiunile prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1) şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001.

În continuarea rechizitoriului s-a arătat că în definiţia sa, în art. 2 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, grupul infracţional organizat este grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar.

Astfel s-a menţionat că activitatea infracţională a inculpaţilor şi a învinuiţilor s-a desfăşurat pe o perioadă lungă de timp (anii 2002 - 2007), a fost coordonată în mod principal de către U.Ş. zis D. şi a urmărit prin aceasta comiterea mai multor infracţiuni grave în scopul obţinerii unor beneficii financiare.

Faptul că U.Ş. zis D. împreună cu ceilalţi membrii a familiei obligau mai multe tinere să se prostitueze în Italia şi că aceştia au reuşit să-şi creeze un grup bine structurat în acest scop, s-a stabilit că rezultă din Notele transmise de Chestura Torino în datele de 16 martie 2007 şi 26 martie 2007 conform cărora autorităţile italiene au descoperit practicând prostituţia pe B.V.D., B.D.C., l.(V.) C.J., S.A.E., C.A., G.N., T.G. şi L.L.A., existând indicii în sensul că familia U. întreţine strânse legături cu numitul M.G., cetăţean italian, cunoscut ca fiind cercetat de către poliţia italiană pentru exhibiţionism violent, tâlhărie, tentativă de omor, distrugere, furt, deţinere ilegală de arme, comportare abuzivă şi găzduire de persoane clandestine.

Pe de altă parte, s-a menţionat în rechizitoriu că existenţa grupului infracţional organizat, constituit pentru comiterea infracţiunilor descrise, rezultă şi din conţinutul interceptărilor convorbirilor telefonice pe care le-au avut în lunile februarie-martie purtate între U.Ş., V. (U.) I. şi ceilalţi membrii ai familiei, din care reiese că exista o repartiţie a unui număr de femei într-o zonă, pe străzi sau sectoare din Cagliari, care erau obligate să predea sumele obţinute din practicarea prostituţiei.

Mai mult decât atât, interceptarea convorbirilor telefonice purtate între U.Ş. zis D. şi o altă persoană necunoscută, confirmă faptul că inculpatul V. (U.) I. „a vândut strada" unde tinerele românce practicau prostituţia în schimbul sumei de 15.000 euro, unei alte persoane, iar de aici s-au iscat disensiuni între membrii familiei U.

Tribunalul, procedând la soluţionarea cauzei, după ce li s-au adus la cunoştinţă inculpaţilor drepturile care le au potrivit art. 322 C. proc. pen., şi au fost de acord să dea declaraţii în cauză, s-au luat interogatorii acestora şi s-a trecut la cercetarea judecătorească.

Tribunalul, analizând întreg materialul probator, a constatat următoarele:

O primă infracţiune reţinută în sarcina inculpatul V. (U.) I. prin actul de sesizare se referă la fapta din anul 2002 privind pe partea vătămată P.M. în vârstă de 17 ani, arătându-se în rechizitoriu că aceasta a fost racolată de către U.V.C. care i-a promis asigurarea unui loc de muncă bine plătit în Italia şi pentru că partea vătămată nu avea paşaport a fost găzduită o perioadă de două săptămâni la locuinţa lui U.V.C., timp în care U.C. zis B. s-a ocupat de formalităţile necesare obţinerii paşaportului şi a achitat toate taxele legale. S-a mai reţinut prin acelaşi act că la data de 27 august 2002 minora a ieşit din ţară prin P.T.F. Porţile de Fier I, prin acelaşi punct ieşind din România şi la aceeaşi dată şi U.C.V. împreună cu inculpatul V. (U.) I., susţinându-se că acest fapt este dovedit cu evidenţele de la poliţia de frontieră.

Instanţa, verificând aspectul de mai sus, a constatat că la acea dată inculpatul V. (U.) I. nu a ieşit din România şi mai mult decât atât, din relaţiile poliţiei de frontieră rezultă că inculpatul în cursul anului 2002 nu apare cu ieşiri sau intrări în ţară.

În continuare se precizează în rechizitoriu că, din Serbia partea vătămată a fost preluată de inculpat şi transportată la Roma, la un restaurant unde a fost vândută unui cetăţean străin de naţionalitate sârbă şi pentru aceasta inculpatul şi fratele său U.V.C. ar fi primit 4000 de euro şi un autoturism, menţionându-se că starea de fapt descrisă este dovedită cu declaraţia părţii vătămate şi a mamei sale şi cu imprimatul înscrisului purtând numele de S.M., înscris confecţionat fraudulos de acel cetăţean străin.

Avându-se în vedere probele invocate în rechizitoriu, instanţa de fond a reţinut că, martora D.J. şi partea vătămată P.M. nu au mai menţinut declaraţiile date la procuror.

Astfel, partea vătămată P.M. arată că, menţine doar declaraţia dată la 26 mai 2003 pe care a scris-o personal şi din care nu se desprinde faptul că la comiterea infracţiunii ar fi participat şi inculpatul V. (U.) I., iar la vânzarea sa către cetăţeanul sârb rezultă că erau prezenţi U.V.C. şi A.R. Ulterior, în anul 2007, deci după 4 ani, în declaraţia de la parchet, arată că după ce a trecut graniţa din România, autoturismul în care se afla aceasta a oprit într-o parcare unde a oprit şi un alt autoturism în care erau V. (U.) I. şi fratele său şi a fost preluată de aceştia. Aşa cum rezultă din relaţiile comunicate de poliţia de frontieră, inculpatul nu a trecut graniţa la acea dată, situaţie în care este credibilă prima declaraţie a pârtii vătămate data în anul 2003, mai aproape de data săvârşirii faptei, cât şi cea de la instanţă, întrucât acestea se coroborează cu evidenţele traficului de frontieră comunicate de poliţie, iar organele de urmărire penală nu au reuşit să lămurească contradicţiile existente între declaraţiile părţii vătămate date în această fază a procesului penal.

De asemenea, martora D.J., mama părţii vătămate nu a menţine declaraţia dată la procuror cu motivarea că cele scrise au fost dictate de poliţist şi tot aceştia i-au spus să declare că a fost rugată de tatăl inculpatului cu suma de 500 euro. Referitor la cele aflate de la fiica sa, precizează că aceasta i-a spus că în Italia a cerşit şi că s-a căsătorit. Se constată că şi martora D.J. are declaraţii contradictorii la urmărirea penală, nelămurite de către organele de anchetă, având în vedere că la 08 noiembrie 2002 în declaraţia scrisă de aceasta a relatat faptul că a aflat de la A.R. că U.V.C. a dus-o pe partea vătămată P.M. la un bărbat pe nume H. pentru a se mărita şi a fost şi aceasta de faţă, afirmaţiile martorei coroborându-se cu cele relatate de fiica sa, partea vătămată P.M., în declaraţia dată în anul 2003 pe care şi-o menţine, probe din care nu rezultă participarea inculpatului V. (U.) l.

În ceea ce priveşte acel înscris de identitate falsă, acesta a fost întocmit de cetăţeanul sârb şi nu are nici o legătură cu faptele reţinute în sarcina inculpatului V. (U.) I., înscrisul dovedind că partea vătămată a ajuns la acest sârb, aspect recunoscut şi de P.M. încă din declaraţia din anul 2003, dar prin intermediul lui U.V.C. şi A.R.

Mai mult decât atât, partea vătămată P.M. precizează în instanţă că nu îl cunoaşte pe inculpatul V. (U.) I., iar menţiunea făcută pe fotografia acestuia s-a datorat presiunii exercitată de mama sa, cum de altfel susţine că tot de frica mamei nu a declarat adevărul în faţa procurorului şi pentru acest considerent menţine doar declaraţia pe care a scris-o personal în anul 2003.

Instanţa faţă de faptul că infracţiunea descrisă în rechizitoriu se reţine că a fost comisă în anul 2002 şi având în vedere disp. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) A constatat că încadrarea corectă a faptei este în disp. art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), lege mai favorabilă faţă de modificările intervenite prin OUG nr. 79/2005 şi drept urmare, a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea 678/2001, în infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea 678/2001 cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

De menţionat că nici procesul verbal de supraveghere din 16 iunie 2007 din care rezultă că soţia inc. V. (U.) I. şi sora acestuia au fost depistaţi în zona P.G. din Tr. Severin, mai exact într-un autoturism parcat pe str. M., colţ cu str. K. nu poate duce la concluzia că prezenţa lor în acel loc s-a datorat faptului că în apropiere locuia partea vătămată P.M., întrucât aceasta locuieşte pe str. Independenţei, astfel că prin prezenţa celor două persoane în cartierul unde domiciliază partea vătămată nu se poate prezuma că s-a urmărit contactarea părţii vătămate sau a mamei sale, câtă vreme nu s-a putut demonstra acest fapt.

Pentru această faptă, având în vedere materialul probator administrat în faţa instanţei, contradicţiile existente în declaraţiile părţii vătămate P.M. şi ale martorei D.J. de la urmărirea penală, relaţiile comunicate de poliţia de frontieră care infirmă susţinerea din rechizitoriu că inculpatul a trecut frontiera în anul 2002, ş-a constatat că nu s-a dovedit fără nici un dubiu că inc. V. (U.) I. a participat la comiterea acestei infracţiuni, situaţie în care s-a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11, pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din 678/2001, cu aplic, art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) privind pe partea vătămată P.M., în prezent purtând numele de C.M. prin căsătorie.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, s-a mai reţinut că la data de 14 decembrie 2006, părţile vătămate T.A. şi minora M.C.M.I. în vârstă de 17 ani care au fost recrutate de U.Ş. şi care Ie-a promis locuri de muncă în Italia, au trecut frontiera cu autoturismul învinuitului U.V.C. zis I. care era condus de martorul F.D.O. zis A. şi ajunse în insula Sardinia, oraşul Cagliari, învinuiţii U.V.C. zis Inspectorul şi U.Ş. zis D. Ie-a obligat pe cele două părţi vătămate să se prostitueze pentru a le achita o presupusă datorie de 3500 euro. S-a mai reţinut că părţile vătămate au fost nevoite să se prostitueze timp de 3 săptămâni, obţinând venituri de 300-350 euro pe zi, care erau predate în fiecare seară membrilor familiei U., mai precis 50 euro fiecare inculpatului V. (U.) I., zis B. drept taxă de stradă, iar restul pentru achitarea altor pretinse datorii. S-a arătat că aceste fapte sunt dovedite la urmărirea penată cu declaraţiile părţilor-vătămate, declaraţia martorului F.D.O. şi procesele-verbale de interceptări.

Instanţa de fond a constatat că la urmărirea penală partea vătămată T.A. declară că a dat 50 euro, inculpatului V. (U.) I. în fiecare zi pentru locul pe trotuar. În faţa instanţei partea vătămată T.A. nu a mai menţinut declaraţia de la procuror şi a arătat că a fost obligată de tatăl său şi de poliţia de frontieră să declare astfel. în declaraţia de la instanţă precizează că nu îl cunoaşte pe inculpatul V. (U.) I., iar în Italia a fost la nişte prieteni şi nu a practicat prostituţia. Martorul F.D.O. declară la urmărirea penală că fiecare din tinerele care se prostituau plăteau 50 euro zilnic taxă pentru că foloseau trotuarele străzii, însă tot în cursul urmăririi penale acesta revine şi nu mai menţine afirmaţia făcută privindu-l pe inculpat, declarând ulterior că nici nu îl cunoaşte. In faţa instanţei, acesta menţine ultima declaraţie dată la procuror cu motivarea că prima declaraţie a dat-o sub ameninţarea lucrătorilor de poliţie şi în prezenţa acestora. în continuare precizează că nu îl cunoaşte pe inc. V. (U.) I. şi că nu a văzut pe cele două părţi-vătămate pe care Ie-a transportat în Italia că se prostituau.

Partea vătămată M.C.M.I. declară la urmărirea penală că nu a practicat prostituţia, dar primea bani de milă de la diverşi italieni şi aceşti bani erau luaţi seara de U.Ş. Mai precizează că a văzut că inculpatul V.I. percepea zilnic fiecărei fete care se prostitua câte 50 euro taxă, iar ulterior această taxă a fost dată lui U.V.C. zis I. Tot la urmărirea penală revine la declaraţie şi precizează că afirmaţiile privind taxa de 50 euro sunt mincinoase şi că nici nu îl cunoaşte pe inculpat.

În instanţă M.C.I.M. menţine doar ultima declaraţie dată procurorului cu motivarea că prima declaraţie a dat-o fiind învăţată ce să declare de către poliţie. Face din nou precizarea ca nu a practicat prostituţia în Italia şi că nu îl cunoaşte pe inculpat.

Prima instanţă reţine că din interceptările convorbirilor telefonice ale învinuitului U.Ş. cu o persoană necunoscută rezultă că într-adevăr inculpatul V. (U.) I. "închinase„ o stradă pe care apoi a vândut-o unei alte persoane cu 15.000 euro, aspect ce l-a deranjat pe acesta.

Coroborând aceste probe, instanţa a concluzionat că inculpatul V. (U.) I. deţinea controlul unei străzi şi pentru folosirea acesteia în vederea racolării unor persoane care practicau prostituţia se plătea o taxă, aşa cum a afirmat martorul F.D.O. în prima declaraţie luată de procuror, cât şi partea vătămată T.A. în declaraţia dată la urmărirea penală.

Referitor la partea vătămată M.C.M.I., aceasta a precizat că nu a practicat prostituţia, în toate declaraţiile, şi că a primit doar anumite sume de bani de milă, fiind minoră, din partea unor persoane, iar faptul că ar fi practicat prostituţia nu este dovedit nici cu alte probe.

Reţinerea din rechizitoriu că cele două victime au fost obligate să practice prostituţia de inculpatul V. (U.) I., s-a apreciat astfel, că nu are suport probator.

În concluzie, din probatoriul administrat privind pe cele două părţi vătămate rezultă că activitatea inc. V. (U.) I. se limita la a percepe o taxă de 50 euro de la persoanele care practicau prostituţia şi în speţă s-a dovedit că de la partea vătămată T.A. a primit 50 de euro zilnic conform declaraţiei dată la urmărirea penală, apreciată ca reflectând realitatea, întrucât motivarea din faţa instanţei că a fost obligată de tatăl său să nu spună adevărul, nu poate fi primită câtă vreme aceasta nu a dat declaraţiile în prezenţa tatălui. Potrivit art. 12 din Legea nr. 678/2001, constituie infracţiune recrutarea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă şi înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

În cauză s-a apreciat că nu s-a dovedit că inculpatul V. (U.) I. a comis fapta în formele recrutare, transportare, transferare, găzduire sau primire şi nici modalităţile cerute de textul de lege menţionat. Ceea ce s-a probat este faptul că acesta a perceput 50 euro zilnic taxă de stradă de la partea vătămată T.A., deci activitatea sa infracţională priveşte doar obţinerea unui folos material de pe urma practicării prostituţiei, fără ca acesta să exercite acte de constrângere asupra părţii vătămate.

Cum partea vătămată T.A. cât şi M.M.C.I. au fost racolate de U.Ş. şi transportate în Italia de U.V.C. în scopul practicării prostituţiei, împotriva acestora existând indicii că se fac vinovaţi de infracţiunile prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea 678/2001, acţiuni infracţionale care s-au consumat prin comiterea uneia din formele de trafic de persoane în condiţiile reglementate de Legea nr. 678/2001 şi s-au epuizat prin încetarea acestei activităţi infracţionale a celor doi învinuiţi fată de cele două părţi vătămate.

Că între inc. V. (U.) I., U.Ş. şi U.V.C., nu exista niciun fel de înţelegere prealabilă sau concomitentă la comiterea acestei infracţiuni s-a apreciat că rezultă din convorbirile telefonice purtate de U.Ş. zis D. care era supărat că inculpatul V. (U.) I. a vândut acea stradă cu 15.000 euro unei alte persoane, ceea ce denotă că activitatea fiecăruia era independentă şi necondiţionată de un eventual acord.

Acelaşi aspect este dovedit şi prin aceea că inculpatul percepea doar 50 euro, neinteresându-l cât realiza fiecare prostituată zilnic pentru a percepe un eventual procent din suma obţinută, banii rezultaţi fiind daţi celor care le-au racolat şi constrâns să practice prostituţia.

De asemenea, este cert că părţile vătămate T.A., cât şi M.C.I. au fost constrânse să practice prostituţia de învinuiţii U.Ş. şi U.V.C., dar această constrângere nu a fost exercitată şi de inc. V. (U.) I., care nu rezultă că ştia sau că îl interesa dacă cele care practicau prostituţia şi plăteau acea taxă, o tăceau de bună voie sau pentru că erau constrânse de alte persoane, singurul aspect dovedit este acela că persoanele care foloseau acea stradă plăteau 50 euro zilnic inculpatului V. (U.) I. Drept urmare, în cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângeri, trage foloase de pe urma practicării prostituţiei, săvârşeşte infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. Cum în cauză s-a dovedit că cele două părţi vătămate au fost traficate de U.Ş. şi U.V.C., nerezultând vreun act de constrângere din partea inculpatului şi nefiind probată cunoaşterea de către V. (U.) I. că persoanele ce se prostituau şi plăteau acea taxă erau constrânse să practice prostituţia, din interceptările telefonice rezultând că unele persoane au făcut-o de bună voie, s-a apreciat că inculpatul V. (U.) I. se face vinovat de infracţiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. faţa de partea vătămată T.A. şi drept urmare s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. faptă pentru care a fost condamnat.

Pentru aceleaşi considerente s-a schimbat încadrarea juridică faţă de inculpatul V. (U.) I. şi din infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 privind pe partea vătămată M.C.M.I. în infracţiunea prev. de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., faptă pentru care inculpatul V. (U.) I. a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., nerezultând din probele administrate că această parte vătămată i-a plătit vreo sumă de bani cu titlul de „taxă de stradă".

Infracţiunea de proxenetism restrânge exploatarea persoanei doar la forma specifică de exploatare sexuală, în timp ce infracţiunea de trafic de persoane se concentrează şi asupra condiţiilor de muncă forţată, aservire, ţinere în stare de sclavie şi asupra altor procedee de lipsire de libertate, ceea ce nu a rezultat din activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul V. (U.) I.

De asemenea, prima instanţă a reţinut că în cazul proxenetismului, constrângerea este prevăzută ca modalitate alternativă de săvârşire a infracţiunii în formă agravată, iar în cazul infracţiunii de trafic de persoane, constrângerea constituie unul din mijloacele de realizare a elementului material al laturii obiective acestei din urmă infracţiuni, în toate modalităţile ei de săvârşire (recrutare, transportare, transferare, cazare sau primirea unei persoane).

Or, pentru inculpatul V. (U.) I. nu s-a probat că ar fi comis vreuna din aceste modalităţi reglementate de Legea nr. 678/2001, faţă de părţile vătămate T.A. şi M.C.M.I.

În rechizitoriu se explică revenirea asupra declaraţiilor a părţii vătămate M.C.I.M. şi a martorului F.D.O. urmare a intervenţiei membrilor familiei inculpatului V. (U.) I., aspect reţinut ca demonstrat de procesul verbal de supraveghere, planşele fotografice şi declaraţia martorei M.A.M. care relatează că la 18 aprilie 2007 i-a dat părţii vătămate M.C.M., suma de 400 euro de la soţia învinuitului U.Ş., zis D. Despre întâlnirea dintre martoră şi partea vătămată M.C.M.I., poliţia a fost încunoştinţată de însăşi partea vătămată, aşa cum rezultă din procesul verbal încheiat la 18 aprilie 2007. De asemenea, martorul F.D. în prima declaraţie de la urmărirea penală arată că a primit ameninţări prin telefon pentru că a fost la poliţie şi ulterior se constată că revine la declaraţia iniţială.

Din aceste probe, instanţa reţine că este de necontestat faptul că partea vătămată şi martorul au fost influenţaţi, însă nici anterior intervenirii acestor influenţe, partea vătămată M.M.C.I. nu a declarat că ar fi practicat prostituţia şi nici că i-ar fi dat bani inculpatului V. (U.) I., ea afirmând doar că alte fete care se prostituau îi plăteau acestuia 50 euro ca „taxă de stradă". De altfel, din declaraţia martorei M.A.M., prima instanţă a reţinut că aceasta a fost contactată de U.Ş. zis D. şi că banii i-a primit de la soţia acestuia, astfel că nu s-a dovedit că banii au fost daţi părţii vătămate M.C.M.I. pentru a schimba declaraţia în favoarea inculpatului V. (U.) I., câtă vreme inculpatul U.Ş. era cercetat în aceeaşi cauză, fiind începută urmărirea penală şi împotriva sa pentru infracţiunea de trafic de persoane, iar banii proveneau de la soţia învinuitului, iar nu de la soţia inculpatului V. (U.) I.

De asemenea, din interceptările telefonice s-a concluzionat faptul că rezultă că acelaşi U.Ş. zis D. a vorbit cu partea vătămată M.C.M.I., dându-i îndrumări acesteia de a-l determina pe martorul F.D.O. să fie prudent în ceea ce declară la poliţie, recomandându-i şi părţii vătămate acelaşi lucru, ceea ce demonstrează că cel care a încercat să influenţeze mersul anchetei în favoarea sa a fost U.Ş. şi nu inculpatul V. (U.) l. Că partea vătămată M.M.C. îl cunoştea şi pe inculpatul V. (U.) l. se arată în rechizitoriu că rezultă din procesele verbale de supraveghere operativă şi planşele foto întocmite la 6 martie 2007, 11 martie 2007 şi 16 martie 2007. Observând aceste procese verbale tribunalul a constatat că din procesele verbale de supraveghere din 6 martie 2007 şi cel din 16 martie 2007 partea vătămată M.C.M. s-a întâlnit cu alte persoane, iar nu cu inculpatul V. (U.) I., ele neconfirmând cele reţinute în rechizitoriu. Din procesul verbal din 11 martie 2007 rezultă că partea vătămată M.C.M. s-a întâlnit la acea dată cu A.V. zis D. şi E.M. zis M. şi încă două persoane necunoscute. împreună au plecat la restaurantul V. unde au stat circa o oră după care la orele 19,10 au fost opriţi de organele de poliţie, stabilindu-se că la aceea întâlnire au participat C.I., E.M., A.V., P.E., E.M. şi partea vătămată M.C.M. După control poliţia a constatat că autoturismul cu care circulau aceştia s-a defectat, iar numitul A.V. l-a sunat pe inculpatul V. (U.) I. care a venit în ajutor, în autoturismul lui urcând A.V., partea vătămată M.M.C. şi celelalte două tinere P.E. şi E.M. În localitatea Schela Cladovei a coborât P.E., apoi a coborât E.M. cu A.V., după care au stat de vorbă 10 minute în scara blocului, în timp ce inculpatul V. (U.) I. a rămas în maşină cu partea vătămată M.C.I. La orele 20,00, se precizează că cele două tinere au plecat spre locuinţă, iar inculpatul a plecat cu A.V. Ori, din aceste procese verbale tribunalul a reţinut că se poate trage concluzia că partea vătămată M.C.I. l-a văzut cu aceea ocazie pe V. (U.) I., nedovedindu-se faptul că aceasta îl cunoscuse anterior datei de 11 martie 2007, mai ales că inculpatul nu a participat la aceea întâlnire, fiind chemat de A.V. pentru că autoturismul se defectase.

Partea vătămată M.C.M. a declarat în faţa instanţei că nu îl cunoaşte pe inculpat, dar indiferent de faptul că îl cunoştea sau nu pe inculpat, aceasta nu a declarat niciodată că a plătit vreo taxă inculpatului V.U.I. şi nici alte probe nu dovedesc că inculpatul a perceput bani de la partea vătămată M.C.I.M.

Din aceste considerente, prima instanţă a stabilit că nu se poate reţine că inculpatul V. (U.) I. a comis vreo faptă penală faţă de partea vătămată M.C.M., neconfirmându-se nici în cursul urmăririi penale şi nici în faţa instanţei vinovăţia inculpatului pentru obţinerea unor foloase materiale din practicarea prostituţiei de către aceasta.

Tribunalul a concluzionat totuşi că, apărarea inculpatului în sensul că nu putea percepe nicio taxă de la persoanele care se prostituau în Italia, întrucât în perioada când se susţine în rechizitoriu că ar fi perceput aceste taxe el se afla în România, nu este dovedită, având în vedere că martorul P.T. nu cunoaşte nimic în cauză, iar martorul G.T. nu îl cunoaşte pe inculpat, dar a auzit că cei din familia B., unul D. şi unul B. au provocat un scandal în comuna Dănceu pe 26 decembrie 2006, această afirmaţie nedemonstrând că inculpatul V. (U.) I. a fost prezent în Dănceu la aceea dată câtă vreme martorul nu îl cunoştea.

În aceiaşi ordine de idei, prima instanţă a reţinut din relaţiile comunicate de I.J.P.F. la 23 martie 2007 aflate la fila 29 dosar urmărire penală, rezultă că inculpatul la 15 decembrie 2006 a ieşit din ţară, iar de la fila 68 vol. III urmărire penală, rezultă că a revenit în ţară la 29 decembrie 2006, ceea ce probează că până la sfârşitul anului 2006 s-a aflat în Italia, confirmându-se susţinerea părţii vătămate T.A. că i-a plătit inculpatului 50 euro zilnic circa trei săptămâni.

Prin acelaşi rechizitoriu inculpaţii V. (U.) I. şi S.I.L. au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de trafic de imigranţi, comisă la 20 februarie 2007, reţinându-se că la această dată, în autogara din Tr. Severin inculpatul S.I.L. s-a întâlnit cu inculpatul V. (U.) I. zis B., după ce în prealabil vorbiseră la telefon şi aici au iniţiat trecerea ilegală peste graniţă a doi cetăţeni indieni.

În această privinţă, tribunalul a reţinut următoarele: Din autogara Tr. Severin, în după amiaza zilei de 20 februarie 2007 au plecat cele trei microbuze aparţinând firmei SC L. SRL administrate de inculpatul S.I.L., încărcate cu pasageri cu destinaţia Italia. Unul dintre microbuze era condus de O.A. cu ajutor de şofer T.V., iar celălalt microbuz era condus de inc. S.I.L. ajutat de H.C., iar celălalt era condus de S.E. zis D. Cele trei microbuze au ajuns în Ungaria, iar la graniţa cu Austria, în microbuzul condus de S.E.V. au fost depistaţi în dimineaţa de 21 februarie 2007 cei doi indieni care trecuseră fraudulos frontiera de stat a României. Urmare anchetei efectuată de autorităţile maghiare, S.E.V. a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendarea executării.

Referitor la coautorul celor trei, s-a apreciat că aceasta este dovedit cu probatoriul administrat în cauză. Astfel, martorii O.A. şi T.V., şoferi pe microbuzele care au transportat călători în străinătate la acea dată au declarat că toţi călătorii din cele trei microbuze care au plecat din Tr. Severin au fost verificaţi de inc. S.I.L., iar pe traseu până în Ungaria nu s-au mai urcat alţi pasageri. De altfel, comiterea acestei infracţiuni de cei doi inculpaţi şi de martorul S.E.V., s-a reţinut ca fiind dovedită fără niciun dubiu de interceptările convorbirilor telefonice purtate între inc. S.I.L. şi inc. V. (U.) I. cât şi între inc. S.I.L. şi fratele său S.E.V., precum şi din convorbirile telefonice purtate de acesta din urmă cu martorele S.C. şi S.D. Din conţinutul acestor convorbiri rezultă clar că cei doi inculpaţi aveau cunoştinţă despre trecerea ilegală a celor doi migranţi, despre naţionalitatea acestora, cât şi despre documentele de identitate false.

De asemenea, co-autoratul celor doi inculpaţi s-a apreciat că rezulta şi din procesul-verbal de efectuare a unor acte premergătoare în care s-a menţionat că la data de 20 februarie 2007 inculpatul V. (U.) I. s-a întâlnit cu inculpatul S.I.L. şi că în maşina cu care a venit inc. V.I. pe bancheta din spate se mai aflau două persoane. După ce au discutat cei doi inculpaţi, rezultă că inc. S.I.L. a coborât din autoturism însoţit de cele două persoane şi toţi trei s-au îndreptat spre cele trei microbuze proprietatea inculpatului. Mai rezultă că la această întâlnire a participat şi numitul A.V. Din convorbirile telefonice interceptate şi purtate între inculpatul S.I.L. şi A.V. în noaptea de 20/21 februarie 2007, rezultă că inculpatul S.I.L. a trecut graniţa din România în Ungaria cu cei doi migranţi în schimbul unei sume de bani primiţi de la inculpatul V. (U.) I. şi inculpatul primeşte indicaţii unde să-i transporte. Din convorbirile telefonice din zilele de 21 şi 22 februarie 2007 purtate de martorul S.E.V. cu inc. S.I.L., S.C. şi S.D., rezultă clar că cei doi migranţi au fost preluaţi de inc. S.I.L. de la inculpatul V. (U.) l. în schimbul sumei de 100 euro fiecare şi că la trecerea frontierei în Austria au fost descoperiţi în auto proprietatea inculpatului S.I.L., condus de fratele său S.E.V.

Tribunalul a apreciat că toate aceste probe se coroborează şi cu afirmaţiile inc. S.I.L. şi V. (U.) I. care recunosc că s-au întâlnit în autogara pe 20 februarie 2007, dar nu recunosc că au discutat şi despre cei doi migranţi.

Inculpatul S.I.L. explică prezenţa inculpatului V.I. la acea dată în autogara prin faptul că mulţi din călătorii din acea zi erau rudele sale. Această susţinere este însă infirmată de tabelele depuse de inculpat în instanţă, cuprinzând numele călătorilor transportaţi în 20 februarie 2007 cu cele două microbuze şi se constată că nu este consemnată nici o persoană cu numele de V. sau U.

De asemenea, din declaraţia martorului T.V. dată în instanţă, rezultă că în maşina condusă de S.E.V. s-au urcat din autogara Drobeta Tr. Severin la 20 februarie 2007, 5-6 persoane. Martorul O.A. arată că după ce martorul S.E.V. a fost reţinut la graniţa ungară, inc. S.L. s-a întors şi a luat maşina din vama ungară, iar în aceasta a observat că erau 3-4 persoane în maşină, deci mai puţin cu două persoane decât cele care urcaseră din autogara Tr. Severin, aşa cum relateaază martorul T.V. Ori, coroborând aceste aspecte relatate de cei doi martori, prima instanţă a stabilit că cei doi migranţi indieni au plecat din autogara Tr. Severin, în maşina condusă de S.E.V., cu ştiinţa inc. S.I.L., care verifica fiecare pasager şi care i-a preluat de la inculpatul V.U.I.

În concluzie, instanţa a apreciat că în cauză s-a făcut dovada că cei doi inculpaţi V.U.I. şi S.L. au comis infracţiunea de trafic de migranţi prev. de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, fapte pentru care au fost condamnaţi.

Deşi în instanţă, martorii propuşi în apărare, respectiv S.D. şi S.E.V. au declarat că cei doi migranţi au fost luaţi de pe teritoriul Ungariei, tribunalul a stabilit că aceste declaraţii sunt izolate, necoroborându-se cu alte probe şi neducând la infirmarea probelor mai sus menţionate şi dat fiind şi gradul de rudenie apropiată cu inculpatul S.I.L., nu au fost luate în considerare, fiind nesincere şi infirmate chiar de propriile lor convorbiri telefonice interceptate, când martorii nu cunoşteau că împotriva fratelui şi respectiv cumnatului se derulează o anchetă penală.

În ceea ce priveşte infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, instanţa a apreciat că probatoriul administrat nu dovedeşte vinovăţia inculpatului S.I.L. pentru comiterea acestor fapte.

De altfel, în actul de sesizare al instanţei nu se descrie starea de fapt reţinută în sarcina acestuia şi ce activităţi infracţionale a săvârşit inculpatul şi care sunt victimele, mai ales că au fost conceptate ca părţi vătămate doar P.M., T.A. şi M.C.I.M., care s-a stabilit că au fost transportate în Italia de U.V.C., zis Inspectorul, iar nu de inculpatul S.I.L.

Faptul că s-au găsit la domiciliul inculpatului S.I.L. mai multe paşapoarte şi buletine nu a fost apreciat ca probând traficul de persoane, având în vedere că deţinea o firmă de transport, că răcea curse în străinătate în mod legal şi că nici o persoană căreia îi aparţinea vreun act de identitate găsit la domiciliul său nu s-a plâns că a fost traficată de acesta.

S-a stabilit că martorele audiate în cauză, l.D., T.G., G.G.A. au declarat că au apelat la inculpatul S.I.L. să le ducă în Italia, aflând că are firmă de transport şi i-au plătit doar contravaloarea călătoriei. Prima instanţă a apreciat că nu rezultă din nicio probă faptul că inculpatul S.I.L. ar fi efectuat aceste transporturi în scopul exploatării vreunei persoane şi nici nu s-a dovedit că ştia că peroanele transportate în Italia, vor urma să practice prostituţia. De asemenea, persoanele minore transportate aveau procuri date de părinţii lor, neexistând nimic nelegal în aceste transporturi şi nici plângeri penale formulate împotriva inculpatul S.I.L. că ar fi indus în eroare pe cineva în scopul obţinerii unui profit.

Faţă de cele de mai sus, inculpatul S.I.L. a fost achitat în baza art. 11, pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunile prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, nefiind dovedită vinovăţia acestuia pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Referitor la infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 prima instanţă a constatat că vinovăţia inculpaţilor Z.I.L. şi V. (U.) I. nu s-a dovedit, întrucât acţiunile celor doi inculpaţi nu întrunesc elementele constitutive ale faptelor incriminate prin legea menţionată, având în vedere că latura obiectivă a acesteia se poate realiza prin una din următoarele acţiuni: iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui asemenea grup.

Prin acţiunea de iniţiere a unui grup infracţional organizat se înţelege efectuarea de acte menite să determine şi să pregătească constituirea grupului. Prin acţiunea de constituire se înţelege intrarea într-un grup infracţional, activitatea acestuia fiind caracterizată prin durata în timp şi realizarea unui scop infracţional comun.

Astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul V. (U.) I. a tras foloase materiale de pe urma practicării prostituţiei de către partea vătămată T.A. tară a rezulta că a întrebuinţat acţiuni de constrângere împotriva vreunei persoane. Astfel, activitatea infracţională a inculpatului V. (U.) I. nu a avut drept scop realizarea traficului de persoane şi ea s-a desfăşurat independent de cea a membrilor familiei sale faţă de care s-a disjuns cauza.

De asemenea, tribunalul a afirmat că pentru reţinerea acestei fapte, se impunea a se stabili şi dovedi vinovăţia a cel puţin trei persoane care să constituie un grup, cât şi o ierarhie şi o structură organizatorică a grupului. Neexistând în cauză asemenea dovezi, instanţa a dispus achitarea inculpatului V. (U.) I. pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, nefiind îndeplinite cerinţele cerute de lege.

Cu atât mai mult, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.I.L., faţă de care nu s-a dovedit vinovăţia sa pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane şi minori, s-a concluzionat că implicit nu s-a probat nici aderarea sa la un grup infracţional constituit în acest scop.

În aceiaşi ordine de idei, instanţa a concluzionat că această infracţiune nu subzistă nici în ceea ce priveşte traficul de migranti unde chiar dacă s-a constatat existenţa unui grup de 3 persoane, înţelegerea acestora a fost spontană, tară a exista o desfăşurare în timp şi în mod repetat a unor activităţi cu scopul traficării unor migranti, aşa cum cer dispoziţiile art. 7 alin. din Legea nr. 39/2003.

În consecinţă, inculpaţii au fost achitaţi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

La individualizarea pedepselor pentru faptele care s-au dovedit şi care au fost reţinute în sarcina inculpaţilor, instanţa a avut în vedere pericolul social concret al acestora, limitele speciale de pedeapsă, lipsa antecedentelor penale şi poziţia procesuală nesinceră.

Prin urmare inculpatul V. (U.) I. a fost condamnat pentru infracţiunile prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. privind pe partea vătămată T.A. şi pentru infracţiunea prev. de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, fapte aflate în concurs real şi ţinându-se cont şi de numărul infracţiunilor şi gravitatea lor, s-a apreciat că pentru realizarea cerinţelor art. 52 C. pen. s-a impus aplicarea unei pedepse privative de libertate orientată la minimul prevăzut de lege, iar în baza art. 33-34 C. pen. s-a dispus să se execute pedeapsa cea mai grea. întrucât, infracţiunea de proxenetism prevede şi o pedeapsă complementară, inculpatului i s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 teza a II-a lit. a) şi lit. b) pe o durată de 2 ani, în conformitate cu dispoziţiile art. 65 C. pen.

S-a apreciat că în ceea ce-l priveşte pe inculpat nu se impune a i se interzice dreptul de vot, întrucât ar însemna o restricţie şi limitare nejustificată a acestui drept recunoscut şi garantat de Constituţie şi ar duce la încălcarea nejustificată a unui drept fundamental al omului ocrotit de normele C.E.D.O., astfel că pentru aceleaşi motive aceleaşi drepturi au fost interzise şi ca pedeapsă accesorie, în baza art. 71 C. pen.

Potrivit art. 329 alin. (4) C. pen. şi art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea în folosul statului de la inculpatul V. (U.) I. a sumei de 1050 euro sau contravaloarea acesteia în momentul executării, reprezentând suma primită de la partea vătămată T.A. câte 50 euro pe zi în perioada celor trei săptămâni cât aceasta a practicat prostituţia.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.I.L., găsit vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, s-a apreciat că faţă de lipsa antecedentelor penale, de faptul că are asigurată existenţa din prestarea unei activităţi în societatea al cărei administrator este, că are 2 copii minori în întreţinere, şi că a comis o singură infracţiune s-a apreciat că aplicarea minimului de pedeapsă cu suspendarea executării acesteia creează garanţia reeducării inculpatului care se află la prima încălcare a legii penale.

S-a apreciat că atitudinea de a nu recunoaşte fapta săvârşită este o reacţie instinctivă şi nu este determinantă la individualizarea pedepsei, întrucât inculpatul a dovedit o bună comportare anterior comiterii infracţiunii, cât şi ulterior acesteia prin faptul că a fost prezent şi a răspuns la fiecare chemare în faţa organelor de urmărire penală şi în faţa instanţei.

În conformitate cu art. 359 C. proc. pen. inculpatului i s-a atras atenţia şi asupra condiţiilor în care se poate dispune revocarea suspendării condiţionate a pedepsei potrivit art. 83 C. pen.

În baza art. 118 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus confiscarea în folosul statului de la inculpatul S.I.L. a sumei de 200 euro sau contravaloarea acesteia în momentul executării, bani care au fost primiţi pentru traficul de migranţi.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, au declarat apel inculpaţii şi D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi, în termen şi motivat, criticând sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate, astfel:

Apelul I.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi s-a referit în esenţă la următoarele critici: în mod greşit tribunalul a ajuns la concluzia de achitare a inculpaţilor pentru faptele pentru care au fost trimişi în judecată şi la schimbarea încadrării juridice, ca urmare a neobservării probelor sau aprecierii acestora într-un mod defectuos.

Cu privire la prima parte - vătămată P.M., a solicitat să se constate că în faza de urmărire penală a fost audiată, dar ulterior aceasta şi mama sa şi-au schimbat declaraţiile. A solicitat să se aprecieze dacă această schimbare de declaraţii este justificată.

Cu privire la celelalte părţi vătămate, a solicitat să se constate că revenirile asupra declaraţiilor nu se justifică, că în cazul M. este dovada că i s-a înmânat de către familie inculpatului suma de 400 euro, că urma să se stabilească o întâlnire, întâlnire care a avut loc şi a primit suma de 400 euro.

Cu privire la schimbarea încadrării juridice, aceste părţi vătămate n-au fost racolate direct de inculpatul U.I., dar există indicii că au fost obligate de către inculpatul U. să se prostitueze.

În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, s-a arătat că în mod greşit prima instanţă nu a avut în vedere că faţă de inculpaţii pentru care s-a disjuns cauza, ca membrii ai grupului, se continuă cercetările. A solicitat să se aibă în vedere împrejurarea în ceea ce o priveşte pe partea vătămată P.M. că în străinătate se află arestate alte persoane care au preluat-o şi au vândut-o. S-a susţinut că există la dosar dovezi că inculpatul S. a transportat în străinătate minore pe care Ie-a avut trecute pe propria procură; bagajele la care se referă sunt persoanele transportate de S. şi acesta ştia ce transportă.

S-a solicitat admiterea apelului aşa cum a fost formulat, să se constate că încadrarea juridică este cea din actul de sesizare şi să se condamne inculpaţii cu privire la aceste fapte.

Apelul inculpatului V. (U.) I. s-a referit în esenţă la următoarele critici: privind infracţiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, în mod greşit s-a reţinut de către prima instanţă că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni şi a dispus condamnarea sa.

Susţine că în cauză nu există probe de natură a demonstra că ar fi coautor la infracţiunea de trafic de imigranţi, instanţa de fond bazându-se doar pe simple presupuneri, nesusceptibile de a demonstra vinovăţia acestuia. Mai susţine că s-a luat în considerare procesul-verbal de efectuare a unor acte premergătoare existent la dosar la fila 51 din dosarul de urmărire penală, în conţinutul căruia se fac referire la evenimente care s-au petrecut atât anterior cât şi ulterior datei întocmirii sale. Din conţinutul acestui proces - verbal rezultă că este un act pro causa, susţinând că ar fi fost necesar să existe o ordonanţă a parchetului în acest sens.

Susţine că instanţa de fond a aplicat în mod greşit criterii diferite când a procedat la stabilirea forţei probante a declaraţiilor. Cu privire la partea vătămată T.A., neexistând niciun motiv justificat pentru înlăturarea declaraţiei dată de aceasta în faţa instanţei de judecată şi menţinerea celei dată la urmărirea penală. A susţinut că în acest dosar nu sunt probe, că înregistrarea convorbirii telefonice s-a tăcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen. şi că instanţa de fond şi-a încălcat rolul activ.

A solicitat admiterea apelului, achitarea sa pentru infracţiunile prevăzute de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 şi art. 329 alin. (1) C. pen.

În subsidiar, a solicitat suspendarea condiţionată, iar în situaţia în care va fi găsit totuşi vinovat, să se reducă în mod corespunzător pedeapsa aplicată şi să se constate că a executat practic pedeapsa aplicată de instanţa de fond.

Apelul inculpatului S.I.L. se referă în esenţă la următoarele critici: în mod greşit prima instanţă a reţinut că inculpatul a săvârşit fapta de trafic de migranţi şi nu a stabilit în concret în ce a constat activitatea infracţională a inculpatului, neexistând nici o dovadă care să probeze racolarea, îndrumarea sau călăuzirea migrantilor indieni. Raţionamentul folosit de instanţă la achitarea inculpatului pentru infracţiunea de trafic de minori, este aplicabil şi în acest caz. Instanţa de fond a avut în vedere declaraţiile a doi martori audiaţi, cei doi şoferi angajaţi ai inculpatului care au declarat cum decurge procedura îmbarcării, iar din conţinutul acestor declaraţii nu se poate deduce vinovăţia acestuia, depoziţiile de martori fiind în favoarea inculpatului.

A mai arătat că instanţa de fond ia în considerare procesul - verbal de întocmire a actelor premergătoare întocmit de către lucrătorii poliţiei de frontieră, care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 91 C. proc. pen. Susţine că acest proces - verbal este întocmit pro causa pentru că nu putea să fie cunoscută la acea dată sancţiunea aplicată fratelui inculpatului. Solicită să nu fie luat în considerare la reaprecierea probelor.

A susţinut că există o convorbire telefonică la 22 februarie 2007 ora 20 ce se află în volumul V din dosarul cauzei, între S.E. şi S.I.L. în care într-un moment de sinceritate, îi comunică S.E. fratelui său că a fost nevoit să modifice declaraţia sinceră dată în faţa autorităţilor ungare. Solicită să se aibă în vedere că este esenţială această sinceritate.

S-a mai susţinut că există o serie de întreagă de incertitudini care generează dubii serioase şi de elemente care dovedesc nevinovăţia.

Sub aspectul celui de-al doilea motiv de apel, a solicitat să se constate că în mod greşit inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001 şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. S-a apreciat că temeiul juridic corect este art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., probele dovedesc că faptele pentru care a fost sesizată instanţa nu există, art. 17 C. pen. care reglementează noţiunea de infracţiune arată că infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. Însăşi instanţa a reţinut că nu este dovedită vinovăţia inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 31 din 10 iulie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 6366/101/2007, s-a dispus respingerea ca inadmisibil a apelului declarat de Parchetul de pa lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi, împotriva sentinţei penale nr. 415 din 27 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţie penală, în Dosarul nr. 6366/101/2007 şi, totodată, respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpatul V. (U.) I.. Totodată, s-a admis ca fondat apelul declarat de inculpatul S.I.L. împotriva sentinţei penale nr. 415 din 27 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţie penală în Dosarul nr. 6366/101/2007; s-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 415 din 27 decembrie 2007 a Tribunalului Mehedinţi pronunţată în Dosar nr. 6366/101/2007, referitor la acest inculpat şi numai în ceea ce priveşte pedeapsa accesorie aplicată acestuia. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului S.I.L., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale şi s-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpaţii V. (U.) I. şi S.I.L., arătând că prin Decizia nr. 3153 din 7 octombrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 6366/101/2007, s-a dispus admiterea recursurilor declarate de către Parchet şi inculpaţi, casându-se Decizia nr. 31 din 10 iulie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia minori şi familie, şi dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor formulate în speţă.

Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că în mod greşit instanţa de apel a respins ca inadmisibil apelul parchetului, în condiţiile în care, libertatea de apreciere cu privire la soluţia pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, a procurorului care a instrumentat cauza, este admisă de lege, care nu limitează dreptul acestuia de a exercita calea de atac atunci când apreciază că hotărârea este netemeinică sau nelegală chiar dacă nu a participat la judecarea cauzei. în decizie s-a mai arătat că la instanţa de apel, cu ocazia rejudecării, vor fi avute în vedere criticile formulate în recursurile inculpaţilor şi se vor administra probele pe care instanţa le va găsi necesar să le administreze.

La Curtea de Apel Craiova, Dosarul a fost înregistrat sub nr. 541/54/2009, iar cu ocazia rejudecării, au fost ascultaţi inculpaţii, iar la cererea inculpatului a fost ascultat martorul C.G.C.

Analizând întreg materialul probator aflat la dosar şi examinând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a apreciat că apelul M.P. este nefondat, iar apelurile inculpaţilor sunt fondate numai cu privire la modalitatea de executare a pedepselor.

Concret, s-a respins prin Decizia penală nr. 254 din 4 decembrie 2099 a Curţii de Apel Craiova, ca nefondat, apelul declarat de M.P. – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi, împotriva sentinţei penale nr. 415 din 27 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în Dosarul nr. 6366/101/2007.

S-au admis apelurile declarate de inculpaţii V. (U.) I. şi S.I.L. S-a desfiinţat în parte sentinţa, sub aspectul individualizării modalităţii de executare a pedepsei.

În baza art. 86¹ C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, aplicată inculpatului V. (U.) I. pe durata termenului de încercare de 4 ani compus din cuantumul pedepsei la care se adaugă un interval de timp de 2 ani stabilit de instanţă. Pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului V. (U.) I.

Pe durata suspendării condiţionare a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului S.I.L.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V. (U.) I. durata detenţiei preventive de la 27 decembrie 2007, la 23 februarie 2008.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

în continuare, împotriva deciziei amintite, s-a exercitat calea de atac a recursului atât de către M.P., cât şi de către inculpatul V.I.

Parchetul, în final, în funcţie şi de precizările orale din faţa instanţei de recurs, invocă următoarele:

Nelegal şi netemeinic instanţa de apel a respins ca nefondat apelul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi menţinând soluţia de schimbare a încadrării juridice, dispusă de instanţa de fond, din infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea 678/2001 în infracţiunea prev. de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul V. (U.) I., parte vătămată fiind M.C.M.l.

Nelegal, instanţa de apel a menţinut soluţia de achitare în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., dispusă de instanţa de fond faţă de inculpaţii V. (U.) I. pentru infracţiunea prev. de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi inculpatul S., conţin, pentru infracţiunile prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 şi art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Potrivit art. 329 C.pen., infracţiunea de proxenetism constă în "îndemnul ori înlesnirea practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană".

Prin dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, legiuitorul a statuat că „constituie infracţiunea de trafic de persoane, recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra, sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane în scopul exploatări acestei persoane".

Din analiza conţinutului celor două infracţiuni, rezultă că atâta timp cât pentru existenţa infracţiunii de proxenetism prev. în art. 329 alin. (1) C. pen. nu este necesară exercitarea de acte de constrângere asupra victimei sau supunerea ei la presiuni din partea unei persoane, a cărei autoritate asupra sa a fost cumpărată, elementul de diferenţiere dintre acestea constă tocmai în modalitatea particulară de viciere a poziţiei subiective a victimei de săvârşire prin „constrângere la prostituţie".

Instanţa de fond printr-o interpretare eronată a probatoriului şi prin neluare în considerare a disp. art. 63 alin. (2) C. proc. pen., a considerat că în speţă este vorba de infracţiunea prevăzute de dispoziţiile art. 329 C. pen. şi pe cale de consecinţă a dispus schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul V. (U.) I. din infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea 678/2001 în infracţiunea prev. de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., privind partea vătămată M.M.C.l. şi din infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea 678/2001 în infracţiunea prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., privind partea vătămată T.A.

Din cuprinsul notelor transmise de Chestura din Torino-ltalia, la datele de 16 martie 2007 şi 26 martie 2007 (filele 37-39, vol. l, Dosar urmărire penală nr. 37D/P/2005), coroborat cu declaraţiile părţilor vătămate T.A. şi M.M.C.l. (filele 135-139, vol. l dosar urmărire penală), rezultă că pe teritoriul Italiei au fost transportate în Italia prin inducerea în eroare, respectiv prin promisiunea falsă de a desfăşura o activitate legală, respectiv de a munci într-un restaurant. Ulterior, ajungând în Italia cele două părţi vătămate au constatat că au fost înşelate, respectiv „locul de muncă promis consta în practicarea prostituţiei. Din suma obţinută zilnic, cele două părţi vătămate erau obligate să achite suma de 50 euro numitului V. (U.) I. zis B., sumă ce reprezenta taxa pentru locul de muncă.

Din declaraţia părţii vătămate M.M.C.l. (fila 138 verso), rezultă aceiaşi stare de fapt cu cea prezentată de către partea vătămată T.A. Nu lipsite de relevanţă sunt şi depoziţiile martorelor M.A.M. (filele 146-147 dosar urmărire penală) şi F.D.O. (filele 148-150 vol.l dosar urmărire penală), din care rezultă că aveau cunoştinţă de faptul că mai multe fete din România, printre care şi cele două părţi vătămate au fost recrutate şi transportate în Italia, unde prin constrângere au practicat prostituţia, iar din sumele obţinute erau obligate să achite taxa de 50 euro/zi inculpatului V. (U.) I.

Revenirea ulterioară a părţilor vătămate asupra depoziţiilor date în faţa procurorului cu respectarea dispoziţiilor legale, apreciem că nu este de natură a înlătura întreg probatoriul administrat în timpul urmăririi penale şi a da eficienţă numai probelor administrate în timpul cercetării judecătoreşti, în sensul că nu a existat vreun act de constrângere din partea inculpatului V. (U.) I. asupra pârtilor vătămate pentru a practica prostituţia.

Având în vedere Decizia nr. 16 din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -SECŢIILE UNITEpublicată în M. Of. - partea I, nr. 542 din 17 iulie 2008, precum şi probatoriul administrat în cauză, apreciem că în speţă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 privind pe partea vătămată M.M.C.l. şi art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind partea vătămată T.A.

Pe de altă parte, potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 prin grup infracţional organizat se înţelege „grupul structurat format din 3 sau mai multe persoane care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multe infracţiuni grave pentru a obţine în mod direct sau indirect un beneficiu financiar sau un alt beneficiu material", iar în conformitate cu prev. art. 7 alin. (1) din aceiaşi lege „iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5-20 ani şi interzicerea unor drepturi".

Din probele administrate în timpul urmăririi penale rezultă că activitatea inculpaţilor s-a desfăşurat împreună cu activitatea numiţilor U.C., U.Ş., U.N., U.V.C., V.C. şi S.l.L. pe perioada mai multor ani, activitate care era coordonată în principal de către U.Ş. zis D., iar ceilalţi aveau roluri bine stabilite, în sensul că unii participanţi recrutau persoanele din România, alţii le transportau în Italia, iar alţii le obligau să practice prostituţia reţinându-le actele de identitate şi obligându-le totală să achite „taxa de stradă" (activitate infracţională desfăşurată de V. (U.) I., respectiv perceperea taxei de stradă.

Referitor la inculpatul S.l.L. este de menţionat că acesta cunoştea scopul pentru care le însoţea pe tinere în Italia, având înţelegere în acest sens cu inculpatul V. (U.) I. şi numiţii U.V.C. şi U.Ş. (faţă de care s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor) cu care discuta destul de des despre victime numindu-le „bagaje" şi stabilindu-se ca inculpatul S.l.L. să le reţină atât buletinul, cât şi paşaportul până la preluarea acestora în Cagliari - Italia.

Motivaţia instanţelor în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infr. prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003, deoarece nu au fost trimişi în judecată decât 2 inculpaţi este contradictorie cu literatura de specialitate în sensul că atâta timp cât cercetările continuă şi cu privire la alţi participanţi, nefiind dispusă până în prezent vreo soluţie de netrimitere în judecată a acestora.

De altfel, legiuitorul prin dispoziţiile art. 2, lit. a) din Legea nr. 39/2003 a definit grupul structurat ca „fiind format din 3 sau mai multe persoane", grup care de altfel din speţa dedusă judecăţii este format dintr-un număr de 6 persoane, cercetate în continuare şi doi inculpaţi.

Vinovăţia inculpatului S.l.L., în ceea ce priveşte comiterea infracţiunilor prev. de art. 13 alin. (2) şi (3) din Legea 678/2001 şi art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 rezultă din conţinutul interceptărilor telefonice, precum şi din activitatea desfăşurată ulterior sesizării organelor de urmărire penală, respectiv aceea de a influenţa victimele să nu declare adevărul organelor de urmărire penală (vol. V, filele 2-3, 12-13, 36-42, 194-197).

Fată de cele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 C. proc. pen. pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor instanţelor de fond şi de apel, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.

Recursul inculpatului V. (U.) I. s-a referit în esenţă la următoarele critici: Susţine că în cauză nu există probe de natură a demonstra că ar fi coautor la infracţiunea de trafic de imigranţi, instanţa de fond bazându-se doar pe simple presupuneri, nesusceptibile de a demonstra vinovăţia acestuia.

În ceea ce priveşte cea de-a doua infracţiune pentru care a fost condamnat, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Susţine că instanţa de fond a aplicat în mod greşit criterii diferite când a procedat la stabilirea forţei probante a declaraţiilor. A susţinut că în acest dosar nu sunt probe, că înregistrarea convorbirii telefonice s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen. şi că instanţa de fond şi-a încălcat rolul activ.

Fără a reda că hotărârile instanţelor ierarhic inferioare sunt întrutotul legale şi temeinice; sub aspectul redării stării de fapt, analizată prin prisma probatoriului existent la dosar şi ţinând cont de regulile clasice în materie - legal urmărirea penală are ca obiect strângerea de probe pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată, fiind de apanajul strict al instanţei de judecată ca pe calea cercetării judecătoreşti să se ajungă la aflarea adevărului cert şi absolut pentru a putea ancora în concret o hotărâre de condamnare a inculpatului - acestea au procedat în deplină corectitudine, fiind astfel de consfiinţit aceste împrejurări.

Astfel, referitor la fapta descrisă la pct. 1 din rechizitoriu, acuzarea se bazează pe declaraţiile părţii vătămate P.M., ale mamei sale D.J. (filele 115 -117, 128 dosar urmărire penală), imprimatul înscrisului purtând numele S.M. (fila 303, vol. I -dosar urmărire penală) şi procesul-verbal de supraveghere (fila 129). Chiar în rechizitoriu s-au arătat aspecte contradictorii cu privire la modul în care inculpatul Velcu Ionel a ieşit din România, în sensul că, la data de 27 august 2002, minora a ieşit din ţară prin P.T.F. Porţile de Fier I, prin acelaşi punct şi la aceeaşi dată ieşind U.C.V. împreună cu inculpatul V.I.

Însă, în cursul cercetării judecătoreşti s-a constatat că inculpatul V.I., la 27 august2002 nu a ieşit din România, aşa cum rezultă din relaţiile Poliţiei de Frontieră, potrivit cărora, în cursul anului 2002, inculpatul nu apare cu ieşiri sau intrări în ţară.

Partea vătămată P.M. şi mama sa D.J. au dat de-a lungul timpului mai multe declaraţii. în faţa instanţei de fond, până la urmă declaraţii esenţiale pentru aflarea adevărului, P.M. a precizat că declaraţia care corespunde adevărului este cea din 26 mai 2003 (fila 19 - dosar urmărire penală), iar D.J. a arătat că nu menţine declaraţia dată la procuror. Important este faptul că declaraţiile date de P.M. la 26 mai 2003 şi de D.J. la 08 noiembrie 2002 (fila 121 - dosar urmărire penală) sunt cele mai apropiate din punct de vedere cronologic de la data de 27 august 2002, în timp ce declaraţiile de la 19 martie 2007, 25 iunie 2007 au fost date după o lungă perioadă de timp.

Având în vedere faptul că declaraţiile părţii vătămate P.M. din 26 mai 2003 şi declaraţiile martorei D.J. din 08 noiembrie 2002, 09 ianuarie 2003, 28 iulie2003 se coroborează, că aspectul că la 27 august 2002 inculpatul V.I. nu a ieşit din România, având în vedere dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., este de apreciat că în mod corect instanţa de fond, iar ulterior şi cea de apel, la stabilirea stării de fapt, a avut în vedere declaraţiile date cu ocazia cercetării judecătoreşti, potrivit cărora, inculpatul V. (U.) I. nu a participat la această faptă.

Referitor la fapta descrisă la pct. 2 din rechizitoriu, chiar în actul de sesizare se arată că părţile vătămate T.A. şi M.M.C. au fost recrutate de U.Ş., au ieşit din ţară prin P.T.F. Nădlac în data de 14 decembrie 2006 cu autoturismul lui U.V.C., ce era condus de martorul D.D.O., iar când au ajuns în Cagliari, au fost obligate de către U.V.C. şi U.Ş. să practice prostituţia. Singura faptă imputată inculpatului V. (U.) I. este aceea că Ie-a solicitat celor două părţi vătămate câte 50 euro pe zi, drept „taxă de stradă".

În toate declaraţiile date, indiferent de perioadă şi faza procesuală, partea vătămată M.M.C. a arătat că nu a practicat prostituţia, ci a primit bani din mila altor persoane, care erau luaţi de U.Ş.

Cu privire la partea vătămată T.A., din nici o probă administrată fie la urmărirea penală, fie la instanţa de fond, nu rezultă că inculpatul V. (U.) I. ar fi participat la recrutarea, transportarea sau constrângerea acesteia la practicarea prostituţiei, activitatea acestuia limitându-se la a percepe zilnic 50 euro cu titlu de „taxă de stradă".

Din interceptările telefonice, mult vehiculate în speţă, legal luate, rezultă aspectul că V. (U.) I. „a vândut strada" unde prostituau tinerele, cu 15.000 euro, ceea ce a generat o nemulţumire din partea lui U.Ş.

În privinţa aspectului că partea vătămată M.M.C. a fost influenţată, aşa cum rezultă din procesele-verbale de supraveghere, planşele fotografice şi declaraţiile martorei M.A.M., semnificativ este faptul că şi înainte de a fi influenţată partea vătămată a precizat că ea nu s-a prostituat, iar ea a văzut că inculpatul V. (U.) I. „percepea zilnic fiecărei fete care se prostitua câte o taxă de 50 euro, spunând că reprezintă taxă de folosire a străzii unde agăţau clienţii" (fila 139 verso - dosar urmărire penală).

În aceste condiţii, schimbarea declaraţiilor părţii vătămate nu a avut efect asupra încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului V.I., parte vătămată fiind T.A.

În consecinţă, de asemenea, soluţia adoptată de instanţa de fond cu privire la cele două părţi vătămate M.M.C. şi T.A., este una corectă.

La pct. 3 din rechizitoriu se arată că inculpatul S.I.L., începând cu luna august 2006, a transportat din România în Italia mai multe tinere, cunoscând că acestea erau exploatate de către membrii familiei U. Totodată, inculpatul intermedia trimiterea de sume de bani din Italia în România, la membrii familiilor persoanelor traficate. Atât la urmărirea penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, din probele administrate - printre care declaraţiile martorelor l.D., T.G., G.G.A. - rezultă că inculpatul S.I.L. avea o firmă de transport internaţional, efectuând transport de persoane contra cost. Cu ocazia efectuării transporturilor s-au respectat toate formalităţile cerute de lege, persoanele minore beneficiind de procuri pentru a putea ieşi din ţară. Pe de altă parte, din nicio probă nu rezultă că S.I.L. ar fi avut vreo înţelegere cu alte persoane din care să rezulte scopul în care se deplasau clienţii transportaţi în străinătate. Din notele privind conţinutul convorbirilor telefonice, nu rezultă numele persoanelor transportate în Italia şi, îndeosebi, nu reiese că S.I.L. ar cunoaşte motivul deplasării acestora în străinătate.

În privinţa infracţiunii prev de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003, esenţială este împrejurarea de ordin juridic că deşi inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru comiterea unor anumite infracţiuni bine individualizate, identice ca şi încadrare juridică şi cu implicarea unei legături subiective, în fapt, între aceştia, cu o stare de fapt corespunzătoare; aşa cum s-a arătat însă anterior, până la urmă s-a certificat că activitatea principală infracţională a inculpatului V. (U.) I. constituie infracţiunea de proxenetism, iar inculpatul S.I.L. nu a săvârşit infracţiunile prev de art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001.

Trecând peste condiţia vizând demonstrarea vinovăţiei a cel puţin trei persoane atâta vreme cât în speţa de faţă au fost implicaţi şi numiţii U.C., U.Ş., U.N., U.V.C., V.C., relevant este că între aceştia trebuie să existe o ierarhie bine stabilită şi o structură organizatorică a grupului infracţional organizat. Ori activitatea acestora nu a avut caracter repetat, între ei existând o înţelegere spontană, de moment, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev de art. 7 alin. (1) din Legea 30/2003.

Pe de altă parte, este de consemnat aceeaşi împrejurare a lipsei de fundament, în promovarea recursului de către inculpatul V.I.

Referitor la infracţiunea de proxenetism prev de art. 329 alin. (1) C. pen., comisă de inculpatul V. - parte vătămată T.A. - Tribunalul a reţinut o corectă stare de fapt.

Astfel, prezenţa inculpatului în Italia este probată prin relaţiile I.J.P.F. (fila 29, vol. I - dosar urmărire penală), potrivit cărora inculpatul, la 15 decembrie 2006 a ieşit din ţară şi s-a întors la 29 decembrie 2006 cu autoturismul înmatriculat în Italia (filele 68, 74, vol. III - dosar urmărire penală). Faptul că inculpatul, în această perioadă, s-a aflat în Italia, este confirmat şi de declaraţiile părţilor vătămate T.A. şi M.C.M., care, la data de 14 decembrie 2006 au ieşit din ţară prin P.T.F. Nădlac, (fila 60, voi. II - dosar urmărire penală) ce aparţine lui U.V.C., condus de F.D.O.

Părţile vătămate au ajuns în insula Sardinia, oraşul Cagliari, unde T.A. s-a prostituat, ocazia cu care îi plătea zilnic inculpatului V. (U.) I. suma de 50 euro, reprezentând taxă pentru locul pe trotuar.

Deşi partea vătămată T.A. a dat mai multe declaraţii pe parcursul cercetărilor, diferite ca şi conţinut, în mod corect tribunalul a reţinut ca cea adevărată, declaraţia dată la urmărirea penală la data de 09 martie 2007. Audierea părţii vătămate s-a făcut de procuror, fiind greu de crezut că acesta ar fi acceptat ca partea vătămată să fie influenţată cu privire la modul în care dă declaraţii. Partea vătămată, în cazul în care nu era de acord cu conţinutul declaraţiei, avea posibilitatea să refuze să o semneze, dar ea a semnat declaraţia respectivă, în care a descris amănunţit ce s-a întâmplat. Nici tatăl martorei, nici alte persoane nu aveau cum să ştie amănuntele cuprinse în declaraţie.

Mai mult, potrivit declaraţiei martorului B.P. din 18 aprilie 2007 (fila 269, vol. I - dosar urmărire penală), cele două părţi vătămate, împreună cu V.C., au intenţionat să iese din ţară înainte de 14 decembrie 2007, dar nu au reuşit din cauza faptului că minora M.M.C. nu avea toate actele necesare (fila 31, vol. III - dosar urmărire penală).

În declaraţia dată în faţa instanţei de fond, partea vătămată arată aspecte care nu se coroborează cu celelalte probe. Astfel, partea vătămată a arătat că a avut bani pentru paşaport de la părinţii săi, în timp ce tatăl acesteia – B.N. (fila 34 - 36, vol. III - dosar urmărire penală) a precizat că nu i-a dat bani în acest scop, iar fiica sa a obţinut paşaport plătind taxă de urgenţă. Totodată, partea vătămată susţine că în oraşul Cagliari a stat doar o zi, fără să spună numele complet al persoanei la care a stat, iar martorul C.G.C. a declarat că în preajma sărbătorilor, la sfârşitul anului 2006, T.A. l-a sunat spunându-i că este în Verona, unde a ajuns cu o persoană care făcea curse. Ori, de la data ieşirii din ţară - 14 decembrie 2006 -până când martorul a arătat că partea vătămată a ajuns la Verona, a trecut o perioadă de timp, în care partea vătămată a practicat prostituţia în Cagliari. Altă neconcordanţă o constituie susţinerea părţii vătămate referitoare la numărul persoanelor la care a stat la Verona, în sensul că T.A. a arătat că erau două persoane, dar martorul C.G.C. a arătat că fratele său, C.L.V. nu a cunoscut-o pe T.A., în acea perioadă fiind gardian public.

Declaraţia părţii vătămate T.A. dată în faţa procurorului este confirmată şi de conţinutul convorbirii telefonice din 13 martie 2007, purtată de la telefonul lui U.Ş. - fratele inculpatului - din care rezultă că V. (U.) I. zis B. a dat strada numitului L. pentru suma de 15.000, ceea ce a produs supărare fratelui inculpatului, care a spus că, dacă numitul L. va primi bani - taxa de trotuar, va goni fetele acasă (fila 23, 24 vol. VI - dosar urmărire penală). Din convorbirea respectivă rezultă că înainte de a ceda strada, inculpatul V. (U.) I. încasa sume de bani drept „Taxă de trotuar" de la tinerele care practicau prostituţia.

Interceptarea a fost autorizată potrivit legii, nefiind de susţinut împrejurări contrare.

Sugestiv este faptul că instanţa de fond a luat în considerare primele declaraţii date de părţile vătămate, care se coroborează cu celelalte probe, procedând potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen.

In mod corect, la stabilirea stării de fapt s-a avut în vedere declaraţia martorului F.D.O., dată în faţa procurorului la 07 martie 2007, întrucât acesta, în declaraţiile ulterioare, a arătat aspecte care diferă de la declaraţie la alta, referitoare la locul în care a stat în Italia, perioada, persoana de la care a împrumutat bani.

Referitor la aspectul privitor la data ieşirii din ţară a inculpatului V. (U.) I. - 14 decembrie 2006 - şi data întoarcerii - 29 decembrie 2006, nu are importanţă asupra existenţei infracţiunii de proxenetism, în condiţiile în care inculpatul pretindea o taxă de 50 euro pe zi pentru folosirea unei străzi de către tinerele care practicau prostituţia. Chiar dacă inculpatul nu era prezent, taxa era încasată. Mai mult, T.A. a şi specificat suma totală de bani pe care o plătea şi modul în care se împărţeau banii (fila 136, vol. I - dosar urmărire penală).

Referitor la infracţiunea prev.de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001, din întreg materialul probator existent în cauză, rezultă că inculpatul V. (U.) I. la data de 20 februarie 2007, după o discuţie prealabilă cu S.I.L., a organizat trecerea frauduloasă a frontierei României, de către doi cetăţeni indieni, faptă descoperită pe teritoriul Ungariei la graniţa cu Austria, cei doi având documente de identitate româneşti falsificate.

Astfel, după o discuţie prealabilă purtată la telefon între inculpaţii S.I.L. şi V. (U.) I., aceştia s-au întâlnit în Autogara din Drobeta Turnu Severin, punând la punct un plan pentru trecerea ilegală peste graniţă a celor doi indieni în după amiaza zilei de 20 februarie 2007, când au plecat trei microbuze aparţinând firmei SC L. SRL, administrată de inculpatul S.I.L., ce transportau pasageri spre Italia. Unul dintre microbuze, era condus de O.A. cu ajutor de şofer T.V., (celălalt autobuz era condus de inculpatul S.I.L., ajutat de H.C., iar cel de-al treilea, era condus de S.E.V., fratele inculpatului S.I.L. În momentul în care au ajuns la graniţa dintre Ungaria şi Austria, în microbuzul condus de fratele inculpatului S.I.L., au fost depistaţi în dimineaţa de 21 februarie 2007, orele 7,45, cei doi indieni care trecuseră fraudulos frontiera de stat a României.

Potrivit înscrisurilor aflate la pag. 71-76 din vol. I al dosarului de urmărire penală, rezultă că Judecătoria orăşenească Mosonmagyarovar pe data de 22 februarie 2007 l-a condamnat pe S.E.V. la pedeapsa de 1 an închisoare, fiind suspendată executarea pe o perioadă de 2 ani.

Potrivit martorilor O.A. şi T.V., toţi călătorii din cele trei microbuze care au plecat din Drobeta Turnu Severin au fost verificaţi de inculpatul S.I.L., iar pe traseu nu s-au mai urcat alţi pasageri.

Implicarea inculpaţilor V. (U.) I. şi S.I.L., alături de S.E.V. în trecerea frauduloasă a frontierei de stat de către cei doi cetăţeni indieni este probată şi prin interceptările convorbirilor telefonice purtate atât între cei doi inculpaţi din cauza de faţă, cât şi dintre S.I.L. şi fratele său, cum şi din convorbirile telefonice purtate dintre S.E.V. şi martorele S.C. şi S.D. Potrivit convorbirii telefonice purtată în limba română la 20 februarie 2007, orele 12,30, între inculpaţii V. (U.) I. şi S.I.L. (fila 19 vol. V u.p.), cei doi inculpaţi şi-au dat întâlnire în autogara la orele 15,30-16,00, înainte de plecarea în cursă, iar potrivit tabelelor depuse de S.I.L. ce cuprind numele călătorilor transportaţi la 20 februarie 2007, printre aceştia, nu se află nicio persoană cu numele V. sau U., astfel încât susţinerea inculpatului V. (U.) I., că ar fi venit în autogara pentru a conduce nade care plecau în Italia, este neîntemeiată, în condiţiile în care nu a precizat nici numele acestor rude. Tot din conţinutul unei convorbiri telefonice purtată la 21 februarie 2007, orele 2:34, între cei doi inculpaţi, rezultă că V. (U.) I. s-a interesat tot timpul de situaţia celor două persoane de origine indiană pentru a se asigura că trecerea frontierei de stat a României s-a făcut fără probleme.

Pe de altă parte, martorul T.V. a arătat că în maşina condusă de S.E.V. s-au urcat din punctul de plecare - Autogara Drobeta Turnu Severin 5-6 persoane, iar potrivit declaraţiei martorului O.A., după ce S.E.V. a fost reţinut la graniţa ungară, inculpatul S.L. s-a întors să preia aceeaşi maşină din vama ungară, dar în aceasta mai erau doar 3-4 persoane, mai puţin cu 2 persoane, fiind vorba de cei doi cetăţeni indieni.

Convorbirile telefonice din zilele de 21 şi 22 februarie 2007, purtate în limba română, între S.E.V. şi S.I.L., S.C., S.D., probează faptul că cei doi migranti au fost preluaţi de inculpatul S.I.L. de la inculpatul V. (U.) I., în schimbul sumei de 100 euro fiecare.

Deşi cetăţenii indieni nu au fost descoperiţi de către autorităţi în momentul ieşirii din România, acest aspect nu duce la concluzia că migranţii au fost îmbarcaţi de pe teritoriul Ungariei, ţinând cont de faptul că aceştia au prezentat la punctul de trecere acte de identitate false a căror autenticitate nu putea fi stabilită decât printr-o examinare amănunţită.

Procesul-verbal de efectuare a unor acte premergătoare încheiat la 22 februarie 2007 (fila 51 vol.l. d.u.p.), confirmă restul probelor, potrivit cărora inculpaţii V. (U.) I. şi S.I.L. au colaborat cu S.E.V., la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001.

Observaţii şi corecturi sunt de consemnat însă în cauză referitor la modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului V. (U.) I., unde trebuie avute în vedere natura şi gravitatea faptelor pentru care acesta a fost condamnat, infracţiunile prezentând un grad de pericol ridicat, modalitatea de săvârşire, persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale.

Deşi sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 86¹ C. pen., Curtea de Apel a apreciat cu totul greşit că scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen., poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, perioada arestului preventiv fiind suficientă pentru ca acesta să conştientizeze consecinţele faptelor sale, iar pe viitor să aibă un comportament prin care să nu aducă atingere valorilor ocrotite de lege. în consecinţă, în baza art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 4 ani, compus din cuantumul pedepsei la care se adaugă un interval de timp de 2 ani, stabilit de instanţă.

În niciun caz o astfel de modalitate de executare a sancţiunii rezultante nu este oportună, în funcţie de cele mai sus consemnate ca fiind săvârşite de acest inculpat. Chiar şi în contextul în care învinuirile iniţiale nu au avut un suport suficient în susţinere, fiind pronunţate achitări şi schimbări de încadrare juridică, nu trebuie omis contextul infracţional săvârşit, dedarea la manopere infracţionale ce produceau consecinţe asupra unor persoane aflate în deplină vulnerabilitate, aşa încât dacă nici faţă de astfel de persoane nu se iau măsuri de executare efectivă a sancţiunilor, rolul organelor judiciare în acest sens ar fi unul ce se apropie de ineficientă.

În acest context, mai apropiată de adevăr a fost instanţa fondului care a aplicat măsura executării pedepsei închisorii efectiv, aşa încât recursul parchetului, ce vizează şi aceste împrejurări, pe această coordonată va fi de admis, cu consecinţa casării deciziei şi menţinerea sentinţei pronunţate.

Cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., în sensul suspendării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, raportat la inculpatul S., sunt de făcut următoarele remarci: nu lipsită de relevanţă, sub acest aspect ar fi abordarea teoriei interesului pe care trebuie să-l justifice cel ce promovează calea de atac- utilitatea funcţională pentru partea ce declară recurs, dar şi aspectul că această împrejurare juridică privind suspendarea pedepselor accesorii nu a fost invocată. Altfel spus, în contextul în care textul art. 71 alin. (5) C. pen. funcţionează legal, are aplicabilitate concretă, iar ceea ce critică parchetul vizeză chestiuni de fond (nefăcând niciun moment trimitere la pedepsele accesorii), s-au invocat doar chestiuni de substanţă, doar pe regimul sancţionator al unui inculpat apărând ca fiind fondat recursul, nu prezintă utilitate inserarea formală din partea instanţei de recurs a unor dispoziţii de admitere a căii de atac raportat şi la chestiunile juridice auxiliare abordate.

În funcţie de cele precizate, recursul doar al parchetului va fi admis, cu consecinţa casării deciziei şi menţinerii sentinţei, în contextul menţionat, recurs inculpatului V.I. fiind de respins ca nefondat pe considerentele art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova împotriva Deciziei penale nr. 254 din 4 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează Decizia penală atacată şi menţine sentinţa penală nr. 415 din 27 decembrie 2007 a Tribunalului Mehedinţi.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V. (U.) I. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat S.I.L., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iulie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 4626/2010. Penal. Menţinere măsură de...		ICCJ. Decizia nr. 2699/2010. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 2694/2010. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2694/2010. Penal