ICCJ. Decizia nr. 2891/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2891/2010
Dosar nr. 6579/1/2010
Şedinţa publică din 18 august 2010
Asupra recursului de faţă ;
În baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 28 iulie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 1836/33/2008, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatui L.M.S. şi s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpat.
În considerentele acestei hotărâri, s-au reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, din data de 3 decembrie 2008 a fost trimis în judecată (împreună cu alte persoane) inculpatul L.M.S. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: 1. asociere în vedere săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. (cu raportare la infracţiunea de înşelăciune şi uz de fals, ambele în formă continuată); 2. înşelăciune în convenţii prin calităţi mincinoase şi mijloace frauduloase cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen. (cu o pagubă de peste 1 milion de euro); 3. fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 4. uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 5. fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 6. fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 7. falsificare de instrumente oficiale prev. de art. 286 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 8. folosirea instrumentelor oficiale false prev. de art. 287 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi 9. participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Cu privire la starea preventivă luată faţă de inculpat, prima instanţă a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 16 august 2008 prin încheierea nr. 3/2008 a Curţii de Apel Cluj, arestarea prelungindu-se din 30 în 30 de zile în faza urmăririi penale, iar apoi, fiind trimis în judecată, măsura a fost menţinută conform art. 3001, iar apoi art. 3002 C. proc. pen.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive (art. 143 şi art. 148 lit. b), c), d), e) şi f) C. proc. pen.), prima instanţă a constatat că acestea se menţin şi impun, în continuare, privarea de libertate a inculpatului, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că în speţă există indiciile săvârşirii infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, indicii rezultând din declaraţiile părţilor vătămate, ale martorilor audiaţi în cauză, a înscrisurilor falsificate existente la dosarul cauzei,etc.
În concret, s-a reţinut în sarcina inculpatului faptul că, în calitate de asociat şi administrator la SC R.E.P. SRL Caransebeş, iar în unele cazuri, de reprezentant al SC E. SRL Timişoara, rerspectiv SC B.E.P. SRL Timişoara, SC N.P. SRL (firmă fictivă), în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prezentându-se sub calitatea mincinoasă de arhitect, împreună cu reprezentantele Agenţiei imobiliare SC C.G. SRL Cluj-Napoca, respectiv inculpatele B.N.P. (actualmente avocat în Baroul Cluj) şi învinuita C.M.S. - secretară, iar ulterior, administrator la SC C.G. SRL Cluj-Napoca, au indus şi menţinut în eroare 120 persoane, prin falsificarea şi folosirea de înscrisuri false contrafăcute.
S-a apeciat că, în egală măsură, sunt îndeplinite şi condiţiile prev. de art. 148 C. proc. pen. care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, reţinându-se că, în ceea ce priveşte temeiul de arestare prev.de art. 148 lit. b) C. proc. pen., în cauză există date că inculpatul a încercat să zădărnicească în mod direct aflarea adevărului prin distrugerea şi alterarea mijloacelor de probă, raportat la faptul că în cauză există indicii că s-a procedat la falsificarea dovezilor de restituire a banilor prin folosirea de bucăţi din acte, documente semnate de părţi, pe care au fost imprimate menţiuni nereale. Astfel, din conţinutul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 august 2008 a I.P.J. Cluj rezultă că în cazul actelor supuse constatării, semnăturile, impresiunile şi ştampilele, precum şi scrisul de mână de pe anexa 5 a antecontractului, au fost aplicate anterior textului tehnoredactat, iar substanţa scripturală din componenţa semnăturilor depuse pe actele de reziliere prezintă caracteristici asemănătoare cu substanţa scripturală din componenţa semnăturilor depuse pe antecontractele de construire şi vânzare-cumpărare aferente.
De asemenea, s-a constatat că există indicii că s-a procedat la instigarea altor persoane la distrugerea de înscrisuri şi ştampile false raportat la faptul că, din transcrierea şi certificarea interceptărilor convorbirilor telefonice rezultă că în convorbirea telefonică purtată la 15 august 2008, ulterior efectuării percheziţiei domiciliare şi asupra vehiculului, inculpatul i-a solicitat soţiei sale predarea actelor şi ştampilelor aflate în diplomat unei persoane numite M. pentru a fi distruse.
Cu privire la temeiul prevăzut de 148 lit. c) C. proc. pen., s-a apreciat că acesta subzistă întrucât, prin prisma activităţii infracţionale desfăşurată de inculpat, există riscul săvârşirii de noi infracţiuni raportat la instrumentele folosite la comiterea falsurilor şi la faptul că ulterior arestării inculpatului au fost formulate noi plângeri penale cu privire la alte fapte de înşelăciune în convenţii comise pe raza Municipiului Timişoara.
Prima instanţă a apreciat că şi temeiul prevăzut de 148 lit. d) C. proc. pen. constând în aceea că inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune, în concret reţinându-se că inculpatul ar fi comis infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în legătură cu falsificarea şi utilizarea înscrisurilor „dispoziţii de plată - reziliere antecontract anexa V antecontract, facturi, chitanţe" subzistă. Astfel, s-a reţinut că, deşi textul de lege se referă la săvârşirea unei infracţiuni, ceea ce ar presupune întrunirea tuturor elementelor constitutive ale acesteia, pentru reţinerea acestui caz este suficient dacă se săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală pentru care să existe probe sau indicii temeinice, astfel cum prevede art. 143 alin. (1) C. proc. pen.
Totodată, prima instanţă a reţinut subzixtenţa temeiului prevăzut de art. 148 lit. e) C. proc. pen. apreciind că din actele dosarului rezultă că inculpatul exercită presiuni asupra persoanelor vătămate şi încearcă înţelegeri frauduloase cu acestea. Astfel s-a reţinut că la 29 februarie 2008, prin intermediul unui apropiat al său, inculpatul i-a atras atenţia părţii vătămate P.L. că dacă nu-şi retrage plângerea penală, nu-şi va primi banii înapoi (vol. I, f. 243); pe reprezentanta părţii vătămate T.S., respectiv pe martora C.N. a agresat-o fizic, cauzându-i leziuni care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale; şi alte părţi vătămate au fost intimidate prin diverse mijloace prin intermediul unor apropiaţi ai inculpatului, în momentul în care au făcut demersuri pentru recuperarea sumelor de bani.
S-a apeciat că, în egală măsură, sunt îndeplinite şi cerinţele reglementate de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de legea penală pentru unele dintre infracţiunile pentru care inculpatul este trimis în judecată (asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave) este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pe care prima instanţă l-a apreciat prin raportare la gravitatea faptelor de care este acuzat, determinată de natura şi împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi de urmările, din punct de vedere material, ale acestora.
În acest sens instanţa a apreciat că pericolul pentru ordinea publică nu este relevat numai de potenţialul violent al inculpatului, condiţie neîndeplinită în acest caz, ci între altele, de orice manifestare aptă a vătăma climatul social firesc, optim pentru funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora. în speţă, infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prezintă o gravitate sporită, faptele săvârşite având rezonanţă în rândul opiniei publice (în cauză oricum existând 120 părţi vătămate) şi determinând reacţia negativă a acesteia raportat la împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzaţii ar fi judecate în stare de libertate.
Prima instanţă a respins apărarea inculpatului că în speţă nu se mai poate justifica menţinerea măsurii preventive prin temeiurile iniţiale ale arestării, respectiv cele prev. art. 148 lit. b) - e) C. proc. pen., reţinând că textul de lege prev. de art. 3002 C. proc. pen., care face trimitere la art. 160b C. proc. pen., arată că dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului. Prin urmare, instanţa trebuie să analizeze în lumina acestui text chiar temeiurile ce au determinat arestarea, care, aşa cum s-a arătat mai sus nu au încetat prin simpla trecere a timpului.
Prin urmare, constatând că în cauză nu au intervenit schimbări în ceea ce priveşte temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive şi că cercetarea judecătorească este în desfăşurare, aceasta începând doar la termenul din 2 noiembrie 2009, fiind audiaţi doar inculpaţii şi un număr de aproximativ 90 părţi vătămate (judecata fiind suspendată vreme de 7 luni în baza art. 303 alin. (6) C. proc. pen., ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate), cauza amânându-se pentru data de 31 august 2010 pentru audierea următoarelor părţi vătămate, prima instanţă a apreciat că pentru aflarea adevărului în cauză este necesară continuarea cercetării judecătoreşti cu inculpatul aflat în stare de arest preventiv.
Totodată, prima instanţă a apreciat că această măsură se impune şi raportat la dispoziţiile art. 5 din C.E.D.O. şi art. 23 din Constituţie şi că este în concordanţă cu practica C.E.D.O., evidenţiind în acest sens, într-o masnieră detaliată şi prin raportare la diferite speţe, principiile generale ce trebuie avute în vedere de judecătorul naţional la examinarea duratei rezonabile a unei detenţii preventive.
Concluzionând, instanţa a apreciat că şi în lumina acestor principii statuate de C.E.D.O., menţinerea inculpatului în stare de arest preventiv este încă necesară raportat la momentul în care se află cercetarea judecătorească, la gravitatea faptelor de care este acuzat inculpatul, la modalitatea de săvârşire a acestora, la durata lungă de timp în care s-a derulat activitatea infracţională, la valoarea mare a prejudiciului cauzat părţilor vătămate şi la starea de indignare profundă a acestora, care persistă încă faţă de persoana şi faptele inculpatului, ceea ce face ca acest pericol concret să fie încă actual, chiar după trecerea unui interval destul de lung de la luarea măsurii preventive.
Faţă de considerentele prezentate anterior, instanţa de fond a apreciat că se menţin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, sens în care, în temeiul dispoziţiilor art. 3002, raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., pentru asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal, a menţinut arestarea preventivă a inculpatului L.M.S.
Pentru aceleeaşi considerente anterior prezentate, instanţa a respins cererea inculpatului de a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, a declarat recurs inculpatul L.M.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a motiva în scris calea de atac conform art. 38510 C. proc. pen.
La termenul de judecată acordat pentru soluţionarea recursului, 18 august 2010, apărătorul recurentului inculpat a susţinut oral motivele de recurs, aşa cum au fost acestea consemnate în practicaua prezentei decizii.
Analizând recursul declarat, pe baza motivelor de casare susţinute oral de apărătorul recurentului inculpat, a concluziilor reprezentantului parchetului, precum şi a susţinerilor recurentului inculpat, a actelor şi a lucrărilor de la dosar, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul L.M.S. împotriva încheierii din 28 iulie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 1836/33/2008, este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin rechizitoriul nr. 73/P/2008 din 3 decembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj a fost trimis în judecată (împreună cu alte persoane) inculpatul L.M.S. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: 1. asociere în vedere săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. (cu raportare la infracţiunea de înşelăciune şi uz de fals, ambele în formă continuată); 2. înşelăciune în convenţii prin calităţi mincinoase şi mijloace frauduloase cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen. (cu o pagubă de peste 1 milion de euro);3. fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 4. uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 5. fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 6. fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 7. falsificare de instrumente oficiale prev. de art. 286 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 8. folosirea instrumentelor oficiale false prev. de art. 287 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi 9. participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul L.M.S. a constat, în esenţă, în faptul că, în calitate de asociat şi administrator la SC R.E.P. SRL Caransebeş, iar în unele cazuri, de reprezentant al SC E. SRL Timişoara, rerspectiv SC B.E.P. SRL Timişoara, SC N.P. SRL (firmă fictivă), în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prezentându-se sub calitatea mincinoasă de arhitect, împreună cu reprezentantele Agenţiei imobiliare SC C.G. SRL Cluj-Napoca, respectiv inculpatele B.N.P. (actualmente avocat în Baroul Cluj) şi învinuita C.M.S. - secretară, iar ulterior administrator la SC C.G. SRL Cluj-Napoca, au indus şi menţinut în eroare 120 persoane, prin falsificarea şi folosirea de înscrisuri false contrafăcute.
Cauza fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, la data de 5 decembrie 2008, sub nr. 1836/33/2008.
În ceea ce priveşte măsurile preventive dispuse faţă de inculpat, se constată că prin ordonanţa nr. 73/P/2008 din data de 16 august 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, s-a dispus reţinerea inculpatului L.M.S. pe o perioadă de 24 ore.
Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu nr. 3/2008 din data de 16 august 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în temeiul art. 136, art. 143 C. pen., art. 148 alin. (1) lit. b), c), d), e) şi f) C. proc. pen. şi art. 149 C. proc. pen., a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului L.M.S. În cauză a fost emis mandatul de arestare preventivă din 16 august 2008.
Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită susccesiv în cursul urmăririi penale, recursurile formulate de inculpat împotriva încheierilor de prelungire fiind respinse, ca nefondate, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
După înregistrarea dosarului la instanţa de fond, la 5 decembrie 2008, prin încheierea din 9 decembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în temeiul art. 160b rap. la art. 3002 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului L.M.S. Ulterior, prin încheieri susccesive prima instanţă a menţinut starea de arest a inculpatului, recursurile promovate de acesta împotriva hotărârilor de menţinere fiind respinse, ca nefondate, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin încheierea din 28 iulie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 1836/33/2008, care face obiectul analizei în prezentul recurs, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului L.M.S. şi s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpat.
Încheierea atacată este temeinică şi legală, criticile formulate de recurentul inculpat L.M.S., prin apărător, dovedindu-se a fi neîntemeiate.
Art. 23 din Constituţie garantează libertatea individuală şi siguranţa persoanei.
Din dispoziţiile art. 23 din Constituţie rezultă interesul evident pe care l-a manifestat constituantul în legătură cu reglementarea clară şi precisă a măsurii arestării preventive. Acest lucru este rezultatul faptului că libertatea individuală se integrează în valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituţie, că arestarea preventivă este o măsură care afectează grav această libertate, că prezumţia de nevinovăţie este unul dintre principiile constituţionale.
Prin urmare, art. 23 din Constituţie conferă arestării preventive o configuraţie juridică de sine stătătoare, separabilă de restul operaţiunilor fireşti, judiciare. Constituţia reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care protejează libertatea persoanei şi permite justiţiei să se deruleze.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 paragr. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5 paragr. 1 lit. c) din C.E.D.O.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Conform dreptului intern, respectiv dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen. "în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul Judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b" iar potrivit art. 160b procedură penală:
„(1) În cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
(2) Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
(3) Cand instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
(4) Încheierea poate fi atacată cu recurs, prevederile art. 160 a alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător."
Pe de altă parte, conform art. 139 alin. (1) C. proc. pen. „Măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, cănd s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurif
Procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestări preventive luată faţă de inculpatul L.M.S., în conformitate cu dispoziţiile legale mai sus evocate, instanţa de fond, în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. b), c), d), e) şi f) C. proc. pen., prin raportare la art. 143 şi art. 149 C. proc. pen., se menţin, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului L.M.S., se reţine că potrivit art. 148 alin. (1) lit. b), c), d), e), şi f) din C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi dacă există vreunul din cazurile: b) există date ca inculpatul incearca sa zădărnicească in mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei parti, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de proba; c) exista date ca inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infractiuni; d) inculpatul a săvârşit cu intenţie o noua infracţiune; e) există date ca inculpatul exercita presiuni asupra persoanei vătămate sau ca incearca o intelegere frauduloasa cu aceasta şi f) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viata sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lăsarea sa in libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.
Condiţiile art. 143 C. proc. pen. se referă la existenţa probelor sau a indiciilor temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
În cauză, se constată că există indicii, obţinute prin intermediul mijloacelor de probă, cu respectarea dispoziţiilor legale pentru obţinerea acestora, care conduc la existenţa unor bănuieli legitime că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat.
Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond până în prezent, respectiv, declaraţiile părţilor vătămate, ale martorilor audiaţi în cauză, a înscrisurilor falsificate existente la dosarul cauzei rezultă, în esenţă, că inculpatul L.M.S., prezentandu-se sub calitatea mincinoasa de arhitect, împreuna cu reprezentantele unei agenţii imobiliare, s-a asociat în vederea comiterii unei fraude imobiliare în urma căreia peste 100 de persoane au fost induse şi menţinute in eroare prin falsificarea si folosirea de inscrisuri contrafăcute. Faptele s-au petrecut la încheierea, în perioada noiembrie 2005 - mai 2007, a antecontractelor de vânzare - cumpărare si construire a unor presupuse apartamente intr-un bloc cu 10 - 16 etaje pe un teren din Cluj Napoca, pentru care au fost achitate, către inculpat, avansuri de peste un milion de euro, precum si comisioane de intermediere către agenţia imobiliara de peste 60.000 euro. Construcţia nu a fost realizata si, in consecinţa, persoanele care au achitat sume de bani pentru contractarea apartamentelor si plata serviciilor agenţiilor imobiliare au fost păgubite.
În cauză, există, aşadar, motive plauzibile de a bănui că inculpatul a săvârşit faptele ce i se reţine în sarcină.
În ceea ce priveşte temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. b), c), d), e), şi f) din C. proc. pen.
Astfel, aspectele reţinute de către instanţa de fond în încheierea de şedinţa atacată cum ca exista date ca inculpatul a încercat în mod direct sa zădărnicească aflarea adevărului prin distrugerea şi alterarea mijloacelor materiale de probă si ca exista date ca inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni sunt întemeiate deoarece ele au fundamentare faptica în probatoriul cauzei. Astfel, fapta inculpatului de a falsifica dovezile de restituire a banilor prin folosirea de bucăţi din acte, documente semnate de părţi, pe care au fost imprimate menţiuni nereale, aşa cum rezultă din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 august 2008 al I.P.J. Cluj, precum şi dispoziţia dată de acesta soţiei sale în convorbirea telefonică purtată la 15 august 2008, ulterior efectuării percheziţiei domiciliare şi asupra vehiculului, de a preda actele şi ştampilele aflate în diplomat unei persoane numite M. pentru a fi distruse reprezintă date pertinente că inculpatul zădărniceşte în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor de probă.
În plus se constată că din actele dosarului rezultă că ulterior arestării inculpatului au fost formulate noi plângeri penale cu privire la alte fapte de înşelăciune în convenţii comise pe raza Municipiului Timişoara.
De asemenea, aspectele reţinute de către instanţa de fond în încheierea penala supusa actualului control de legalitate, referitoare la existenţa datelor ca inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni, că inculpatul a săvârşit cu intenţie o noua infracţiune şi că există date ca inculpatul exercita presiuni asupra persoanei vătămate sau ca încearcă o intelegere frauduloasa cu aceasta, sunt însuşite de către Înalta Curte, deoarece ele au fundamentare faptica în probatoriul cauzei, aşa cum a fost amplu expus în hotărârea atacată.
Totodată, Înalta Curte constată că analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerinţe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Astfel, se constată că prima condiţie prevăzută de lit. f) a textului de lege menţionat, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că pedeapsa prevăzută de legea penală pentru unele dintre infracţiunile pentru care inculpatul este trimis în judecată( asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave) este închisoarea mai mare de 4 ani.
Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă existenţa şi a celei de-a doua cerinţe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., neavând o definiţie penală, trebuie particularizată în speţă prin raportare la definiţia dată de art. 145 C. pen. noţiunii „public" în sensul că prin ordine publică se înţelege tot ceea ce vizează autorităţile publice, instituţile publice, autoritatea judiciară, iar pericolul concret la care se referă acelaşi art. 148 lit. f) este pericolul particularizat în cauză, în raport de contextul şi împrejurările în care s-a comis infracţiunea şi natura acesteia.
Prin noţiunea de probă, la care face referire art. 148 lit. f) C. proc. pen., se înţelege orice element de fapt, în sensul arătat de art. 63 din acelaşi Cod.
Pe de altă parte, din perspectiva jurisprudenţei C.E.D.O. în materie, termenul şi caracterul rezonabil al arestării preventive nu se apreciază niciodată in abstracto, ci in concreto, ţinând seama de natura şi complexitatea cauzei, comportamentul autorităţilor şi al celui arestat, iar menţinerea detenţiei este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate, în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din această perspectivă, se recunoaşte de instanţa de contencios european că, prin gravitatea lor particulară şi prin reacţia publicului la săvârşirea unor infracţiuni, acestea pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenţie provizorie, cel puţin pentru un anumit timp. În circumstanţe excepţionale, această împrejurare poate fi avută în vedere din punctul de vedere al Convenţiei, cu condiţia ca şi dreptul intern să accepte noţiunea de tulburare a ordinii publice. Însă, aceste elemente de fapt trebuie sa se bazeze pe fapte de natură să demonstreze ca eliberarea deţinutului ar tulbura ordinea publică, care nu mai este legitimă dacă societatea nu este în continuare ameninţată efectiv, detenţia neputand fi menţinută în anticiparea unei pedepse privative de libertate {cauza Letellier vs. Franţa, precit., din 1991 şi Tomasi vs. Franţa din 27 august 1992).
Or, în raport de probatoriul administrat până în acest moment procesual, inculpatul este acuzat de săvârşirea unor fapte de o gravitate deosebită, respectiv asociere în vedere săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune în convenţii prin calităţi mincinoase şi mijloace frauduloase cu consecinţe deosebit de grave, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, falsificare de instrumente oficiale, folosirea instrumentelor oficiale false şi participaţie improprie la fals intelectual, infracţiuni prin care au fost prejudiciate peste 100 de persoane.
Evaluând pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, Înalta Curte reţine că fapta acestuia este deosebit de gravă, pe de o parte prin implicaţiile sociale ale faptelor sale, multe dintre părţile vătămate contractând credite în vederea cumpărării imobilelor care urmau să fie construite de inculpat, credite care se derulează în continuare, deşi aceste persoane nu au dobândit imobilele pentru care au contractat şi nici nu le-au fost restituite sumele de bani plătite inculpatului, iar pe de altă parte, prin modalitatea de comitere a faptelor - inculpatul, prezentandu-se sub calitatea mincinoasa de arhitect, împreuna cu reprezentantele unei agenţii imobiliare, s-a asociat în vederea comiterii unei fraude imobiliare în urma căreia peste 100 de persoane au fost induse şi menţinute in eroare prin falsificarea si folosirea de inscrisuri contrafăcute şi prin folosirea de calităţi mincinoase, amploarea activităţii infracţionale şi perioada îndelungată de derulare a acesteia, dar şi frecvenţa pe care o înregistrează în prezent acest tip particular de infracţiuni şi urmările nefaste pe care le produc asupra societăţii civile, puternica rezonanţă socială negativă pe care activităţile ilicite legate de dinamica pieţei imobiliare o generează în rândul membrilor societăţii civile şi împrejurarea că asemenea fapte se constituie, tot mai frecvent, în importante surse de venituri ilicite pentru autorii lor, sentimentul de insecuritate pe care îl generează în rândul populaţiei lăsarea în libertate a unei persoane acuzate de săvârşirea unor fapte de o asemenea gravitate, elemente care justifică temerea că, în libertate, va comite alte fapte prevăzute de legea penală.
Or, în contextul recrudescenţei infracţiunilor de acest gen, lăsarea în libertate a unui inculpat care săvârşeşte astfel de fapte, prezintă pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei, iar pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se menţin în continuare şi având în vedere că, din examinarea cauzei în ansamblu, motivele de casare invocate de recurentul inculpat se dovedesc a fi nefondate şi nu se constată existenţa vreunui motiv de casare susceptibil a fi luat în considerare din oficiu, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.M.S. împotriva încheierii din 28 iulie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 1836/33/2008.
Potrivit art. 192 alin. (2) din acelaşi Cod, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.M.S. împotriva încheierii din 28 iulie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 1836/33/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2787/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3326/2010. Penal → |
|---|
