ICCJ. Decizia nr. 2816/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 2816/2010
Dosar nr. 6404/1/2010
Şedinţa publică din 4 august 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Pe baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Încheierea de şedinţă din data de 14 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. nr. 7119/325/2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală a dispus, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., menţinerea stării de arest a inculpatului G.N.A.
În motivarea acestei încheieri s-a reţinut că inculpatul a fost condamnat în primă instanţă de Judecătoria Timişoara, prin Sentinţa penală nr. 440 din 16 martie 2010, hotărâre menţinută de Tribunalul Timiş, cauza aflându-se pe rolul Curţii de Apel Timişoara pentru soluţionarea recursului declarat de inculpat împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel.
Cu privire la starea de arest a inculpatului, instanţa de recurs a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive nu au încetat şi nici nu s-au schimbat, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestuia pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul G.N.A., criticând-o pentru netemeinicie.
La termenul din 4 august 2010, stabilit pentru judecarea recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 302 rap. la art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. comb. cu art. 141 alin. (1) teza I C. proc. pen., Înalta Curte a pus în discuţie admisibilitatea recursului declarat de inculpat.
Examinând recursul declarat în cauză sub aspectul admisibilităţii, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
În materia măsurilor preventive, calea de atac împotriva încheierilor pronunţate de instanţă în cursul judecăţii este reglementată prin dispoziţiile art. 141 C. proc. pen.
Potrivit alin. (1) al textului de lege invocat „încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum şi încheierea prin care se dispune menţinerea arestării preventive, poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă";.
Controlul legalităţii măsurii arestării preventive în cursul judecăţii nu poate fi exercitat decât în limitele stabilite de lege, legiuitorul instituind mijloacele procesuale necesare exercitării acestui control atât în ceea ce priveşte legalitatea măsurii dar şi sub aspectul justificării ei.
Din analiza dispoziţiilor legale enunţate, coroborate şi cu prevederile art. 23 alin. (4) din Constituţie rezultă că împotriva încheierilor de menţinere a măsurii arestării preventive pronunţate de instanţa de recurs nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.
Potrivit dispoziţiilor de procedură generale, Înalta Curte nu are competenţa de a soluţiona fondul prezentei cauzei şi, prin urmare, nu se poate pronunţa nici cu privire la cereri incidentale, cum sunt cele vizând măsurile preventive. A proceda altfel, ar echivala cu o extindere nelegală a competenţei sale materiale.
Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (4) C. proc. pen., încheierile prin care se menţine arestarea preventivă în cursul judecăţii pot fi atacate cu recurs, însă aceste articole cuprind reglementări generale privind obligativitatea controlului periodic al măsurii preventive, norma specială în materia căilor de atac împotriva încheierilor pronunţate în cursul judecăţii privind măsurile preventive fiind cuprinsă în dispoziţiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., aceasta fiind, de altfel, şi denumirea marginală a textului de lege menţionat.
Aşadar, încheierea dată în cursul judecăţii recursului prin care se dispune menţinerea măsurii arestării preventive în baza art. 3002 C. proc. pen. nu poate fi atacată separat cu recurs.
Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României.
Nici prin prisma dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului nu se poate vorbi de admisibilitatea recursului împotriva încheierii prin care s-a statuat asupra menţinerii stării de arest preventive de către instanţa de recurs. Astfel, art. 5 parag. 4 din Convenţie potrivit căruia „orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală";, instituie obligativitatea efectuării controlului de legalitate şi garantează cel puţin un grad de jurisdicţie reprezentat de o instanţă independentă, negarantând însă niciun drept la o cale de atac împotriva deciziei de luare a măsurii sau de prelungire a acesteia (Deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului Jecius c. Lituaniei din 31 iulie 2000 şi Stasaitis c. Lituaniei din 21 martie 2002).
Cum, în speţă, încheierea recurată, prin care s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului G.N.A. a fost pronunţată în cursul judecării recursului declarat de acesta împotriva Deciziei penale nr. 132/A din 21 mai 2010 a Tribunalului Timiş, recursul declarat în cauză este inadmisibil şi va fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul G.N.A. împotriva Încheierii din 14 iulie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 7119/325/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 4 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 90/2010. Penal → |
|---|
