ICCJ. Decizia nr. 3346/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3346/2010
Dosar nr. 15234/3/2009
Şedinţa publică din 27 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1043/16 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, în Dosarul nr. 15234/3/2009 s-a dispus în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, condamnarea inculpatului C.I. (fiul lui I. şi E.) la o pedeapsa de 4 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, acelaşi inculpat a fost condamnat la o pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, prima instanţă stabilind ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o perioada de 2 ani după executarea pedepsei principale, în baza art. 65 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., i-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie.
De asemenea, Tribunalul Bucureşti, în baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 25 martie 2009 la zi.
Prin aceeaşi hotărâre prima instanţă, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, a dispus condamnarea inculpatului N.C.R. (fiul lui C. şi al V.) la o pedeapsa de 4 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o durata de 2 ani după executarea pedepsei principale, în baza art. 65 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 350 C. proc. pen., prima instanţă a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 25 martie 2009 la zi.
În baza art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. f) C. pen., prima instanţă a dispus confiscarea cantităţilor de 5,69 grame heroina şi 7,44 grame heroină ridicate de la inculpatul C.I. şi a cantităţii de 25,90 grame heroină ridicată de la inculpatul N.C.R., rămase în urma analizelor de laborator şi distrugerea acestora.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea sumei de 1433 lei ridicată de la inculpatul C.I.
Totodată, prima instanţă, în baza art. 191 C. proc. pen., i-a obligat pe inculpaţi la plata sumelor de câte 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că la data de 25 martie 2009, numitul S.F. a formulat un denunţ faţă de C., în baza art. 15 din Legea nr. 143/2000, precizând că este consumator de droguri, respectiv heroină, pe care o cumpăra cu suma de 50 lei pe doză, pentru consumul său propriu, de la numitul C., acesta comercializând drogurile în locuinţa sa din sectorul 4.
Urmare denunţului formulat, în aceeaşi zi, în baza ordonanţei de delegare dispuse de procuror, organele de poliţie au procedat, în prezenţa martorului asistent P.M.D., la consemnarea seriilor bancnotelor ce formează suma de 100 lei, ce urma a fi folosită de martorul denunţător S.F. la cumpărarea sub supravegherea organelor de poliţie a unei cantităţi de droguri de la C., identificat în persoana inculpatului C.I. În vederea efectuării flagrantului, în prezenţa martorului asistent M.T.R., s-a efectuat o percheziţie corporală asupra denunţătorului S.F., fără să se găsească substanţe stupefiante sau psihotrope supuse controlului legal şi i s-a înmânat suma de 100 lei înseriată pentru a cumpăra două doze de heroină.
În jurul orei 14,30, organele de poliţie, împreună cu martorii asistenţi M.T.R. şi P.M.D. şi martorul denunţător S.F., s-au deplasat în zona sectorului 4, iar, în jurul orei 15,00, martorul denunţător S.F., sub supravegherea atentă a lucrătorilor de poliţie, s-a deplasat către locuinţa inculpatului C.I., situată in sectorul 4.
Denunţătorul s-a deplasat, în continuare, a bătut la uşa apartamentului şi a intrat în locuinţă, în interiorul căreia se afla inculpatul C.I., martorul S.F. solicitându-i acestuia 2 doze de heroină, pentru care i-a înmânat suma de 100 lei jar inculpatul C.I. i-a spus că îi vinde cele două doze de heroină numai dacă şi le administrează în locuinţa sa, motiv pentru care, pentru a părea convingător, denunţătorul a desfăcut una din cele două doze de heroină remise de inculpat şi a introdus heroina aflată în acea punguţă într-o ţigară, fără, însă, a o fuma.
S-a mai reţinut că după încheierea tranzacţiei, inculpatul C.I. a deschis uşa apartamentului, iar denunţătorul a plecat şi a predat lucrătorilor de poliţie doza de heroină şi ţigara în care se afla cealaltă doză de heroină, iar după predarea drogurilor, martorul denunţător S.F. a fost din nou percheziţionat, asupra sa negăsindu-se bani, bunuri sau substanţe interzise de lege la deţinere.
În baza autorizaţiei nr. 89 din 25 martie 2009 emisă de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, în Dosarul nr. 12287/3/2009, lucrătorii de poliţie au efectuat o percheziţie domiciliară la adresa inculpatului C.I., ocazie cu care, asupra acestuia s-au găsit: în buzunarul drept al pantalonilor pe care îi purta, suma de 1400 lei; în buzunarul stâng al pantalonilor, suma de 133 lei, printre care şi bancnotele ale căror serii fuseseră consemnate anterior într-un proces - verbal; în acelaşi buzunar, 43 de punguliţe din material plastic de culoare albă ce conţineau o substanţă pulverulentă de culoare maronie şi o punguţă cu diametrul de circa 3 cm, din material plastic, ce conţinea o substanţă pulverulentă de culoare maronie.
Totodată, pe gresia de pe holul de acces în apartament, în apropiere de uşa băii, a fost găsită o punguliţă de culoare albă, ce conţinea o substanţă pulverulentă de culoare maronie, iar în urma efectuării constatării tehnico-ştiinţifice, s-a stabilit că substanţa găsită în toate punguţele menţionate reprezenta heroină în amestec cu cafeina şi paracetamol.
După ce s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul C.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, acesta a formulat, în baza art. 16 din Legea nr. 143/2000, un denunţ faţă de R., persoana de la care se aproviziona cu heroină contra sumei de 130 lei gramul.
În vederea prinderii în flagrant a acestuia, identificat ulterior în persoana inculpatului N.C.R., inculpatul C.I. I-a contactat telefonic, în prezenţa lucrătorilor de poliţie, spunându-i codificat că vrea să cumpere heroină („am vândut maşina şi am bani") şi au stabilit ca loc de întâlnire intersecţia B.M.B. cu C.V. sector 3, în zona magazinului P., lângă o florărie, după ce inculpatul N.C.R. a refuzat să vină la locuinţa inculpatului C.I.
împreună cu organele de poliţie, inculpatul C.I. şi martorul asistent M.T.R. s-au deplasat la locul de întâlnire, unde inculpatul C. l-a indicat lucrătorilor de poliţie pe inculpatul N.C.R., care coborâse dintr-un taxi. Organele de poliţie l-au imobilizat de inculpatul N.C.R., care a aruncat pe jos o punguţă sferică de aproximativ 5-7 cm diametru, în care se afla o substanţă pulverulentă de culoare maronie, stabilindu-se, în urma constatării tehnico-ştiinţifice, că aceasta reprezintă heroină în amestec cu cafeina şi paracetamol.
Tribunalul Bucureşti a reţinut această situaţie de fapt pe baza următoarelor mijloace de probă: denunţul şi declaraţiile martorului S.F., procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesul-verbal de înseriere bani, procesul-verbal de percheziţie domiciliară, procesele-verbale de percheziţii corporale ale martorului S.F., procesele-verbale de percheziţii corporale ale inculpaţilor, depoziţiile martorilor M.T.R., P.M.D., I.A.A. şi A.M.A., rapoartele de constatare tehnico - ştiinţifică din 25 martie 2009, şi din 30 martie 2009; declaraţiile învinuitului C.O.P. şi ale inculpaţilor C.I. şi N.C.R.
Prima instanţă a apreciat că,în drept, faptele inculpatului C.I. care, la data de 25 martie 2009, a vândut martorului S.F., cu suma de 100 lei, 2 doze conţinând 0,34 grame heroină şi a deţinut pentru consum propriu şi vânzare o doză mare conţinând 7,56 grame de heroină şi 44 doze conţinând 6,20 grame de heroină, întrunesc elementele constitutive ale infracţiuni de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi, respectiv, ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Referitor la fapta inculpatului N.C.R. care, la data de 25 martie 2009, a fost depistat având asupra sa, pentru vânzare, cantitatea de 26,08 grame heroină, Tribunalul Bucureşti a apreciat că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al infracţiunilor, modalitatea concretă de săvârşire a acestora, precum şi circumstanţele personale ale fiecăruia dintre inculpaţi - N.C.R. fără antecedente penale, iar C.I. are antecedente penale, aflându-se în faza cercetării judecătoreşti tot cu privire la fapte de acest gen - şi atitudinea lor procesuală sinceră, de recunoaştere a faptelor şi de colaborare cu organele de cercetare.
Având în vedere circumstanţele personale ale fiecărui inculpat în parte, prima instanţă a aplicat dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen., reducându-le, astfel, pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de legiuitor pentru faptele săvârşite, şi având în vedere colaborarea acestora cu organele de cercetare şi denunţul formulat cu privire la activitatea infracţională a inculpatului N. de către inculpatul C., iar de către inculpatul N. pentru alte persoane, potrivit adresei emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fila 218 dosar fond, a aplicat ambilor inculpaţi dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi, în consecinţă, a redus la jumătate pedepsele aplicate.
Totodată, prima instanţă a apreciat că scopul educativ şi coercitiv al pedepsei poate fi atins numai prin privarea de libertate a inculpaţilor, astfel încât a interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. - pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. f) C. pen., Tribunalul Bucureşti a dispus confiscarea cantităţilor de 5,69 şi 7,44 grame heroină ridicate de la inculpatul C.I. şi a cantităţii de 25,90 grame heroină ridicată de la inculpatul N.C.R., rămase în urma analizelor de laborator şi distrugerea acestora, iar, în temeiul art. 118 lit. d) C. pen., a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul C.I. a sumei de 1433 lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii C.I. şi N.C.R., criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.
M.P. a invocat următoarele aspecte de nelegalitate şi netemeinicie: 1) greşita reţinere faţă de inculpatul C.I., pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, a stării de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP); 2) greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, prin stabilirea unor sancţiuni penale coborâte mult sub limita minimului special, ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., în concurs cu cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000; 3) greşita reţinere a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. în privinţa inculpatului C.I. doar pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, fără a o reţine şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, arătându-se că, fiind vorba de o împrejurare ce vizează persoana inculpatului, nu poate fi reţinută doar pentru una dintre infracţiunile aflate în concurs.
Reprezentantul Parchetului a arătat, în esenţă, că, faţă de gradul ridicat de pericol social al faptelor, modalitatea concretă de comitere a acestora, cantitatea mare de droguri deţinută şi persoana inculpaţilor, C.I. fiind cunoscut cu antecedente penale şi cercetat în prezent pentru săvârşirea unor infracţiuni de acelaşi gen, iar inculpatul N.C.R. având o poziţie procesuală lipsită de orice credibilitate, nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante, solicitându-se înlăturarea acestora şi majorarea pedepselor aplicate de instanţa de fond.
Apelanţii inculpaţi au criticat sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti sub aspectul netemeiniciei vizând modul de individualizare a pedepselor ce le-au fost aplicate, apelantul C.I. solicitând reducerea acestora, prin reţinerea ca circumstanţe atenuante, atât a împrejurărilor prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., cât şi a celor reglementate de lit. a) a aceluiaşi articol, iar apelantul N.C.R. solicitând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, conform art. 861 C. pen.
S-a arătat de către apelantul - inculpat C.I. că instanţa de fond nu a valorificat corespunzător datele favorabile referitoare la persoana sa, respectiv atitudinea sinceră şi cooperantă manifestată pe parcursul procesului penal, precum şi faptul că are 3 copii minori în întreţinere.
Comportamentul procesual corespunzător a fost invocat şi de apelantul inculpat N.C.R., care a considerat că această împrejurare, alături de faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, că anterior arestării îşi câştiga existenţa în mod onest şi urma cursuri şcolare, fiind cunoscut ca o persoană demnă, care îşi ajută familia, constituie tot atâtea aspecte care justifică concluzia că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în condiţiile art. 861 C. pen.
Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, apreciat ca neîntemeiat apelul declarat de inculpatul N.C.R. şi ca fondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul C.I., în limitele ce se vor arăta.
Astfel, prin Decizia penală nr. 59/ A din 5 martie 2010, instanţa de prim control judiciar, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de apelantul-intimat-inculpat C.I. împotriva sentinţei penale nr. 1043 din 16 decembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, din Dosarul nr. 15234/3/2009, pe care a desfiinţat-o în parte şi, în fond, rejudecând:
I. Pentru inculpatul C.I., a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, alături de care a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, repunand, în individualitatea lor, pedepsele de 4 ani închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani şi de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, l-a condamnat pe inculpatul C.I. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., i-a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.
În temeiul art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu, fără drept.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele cu închisoarea şi a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii cea mai grea şi anume pedeapsa de 6 ani închisoare.
În temeiul art. 35 alin. (1), C. pen., instanţa de prim control judiciar a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b), C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale, potrivit art. 66 C. pen.
II. În ceea ce priveşte pe inculpatul N.C.R. - instanţa de apel, în temeiul art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, l-a condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii da trafic de droguri de mare risc.
În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, care va fi executată după executarea pedepsei principale a închisorii, conform art. 66 C. pen.
În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 18, alin. (1) din Legea nr. 143/2000, instanţa de apel a dispus confiscarea specială de la inculpatul C.I. a cantităţii totale de 13,40 grame de heroină, în amestec cu cofeină şi cu paracetamol.
În temeiul art. 109 alin. (4) C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a dispus restituirea către inculpatul C.I. a sumei de 1433 lei, confiscată în baza procesului-verbal de percheziţie domiciliară din data de 25 martie 2009 (filele 18-20, dosar de urmărire penală).
Prin aceeaşi decizie, instanţa de apel a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-intimat-inculpat N.C.R. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În temeiul art. 383 alin. (11) C. proc. pen., raportat la art. 3002 C. proc. pen., cu aplicarea art. 160b alin. (1) şi alin. (3), C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a apelanţilor-intimaţi-inculpaţi C.I. şi N.C.R.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus, pentru ambii apelanţi-intimaţi-inculpaţi perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 25 martie 2009 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile de procedură pentru judecarea apelurilor declarate de M.P. şi de apelantul-intimat-inculpat C.I., iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe apelantul-intimat-inculpat N.C.R. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel instanţa de prim control judiciar a constatat că primul motiv de apel invocat de Parchet, este întemeiat, întrucât, într-adevăr, în mod nelegal instanţa de fond a reţinut starea de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în privinţa infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, comisă de inculpatul C.I.
A reţinut că din fişa de cazier judiciar ataşată la dosar (f. 181 dosar apel) rezultă că, într-adevăr, acest inculpat a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an 11 luni şi 1 zi închisoare prin sentinţa penală nr. 580 din 24 aprilie 1998 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, fiind arestat la 22 iulie 1999 şi liberat condiţionat la data de 25 aprilie 2000, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 332 zile închisoare, însă, în privinţa acestei condamnări, la data de 12 iunie 2006 s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească prevăzut de art. 135 alin. (1) lit. a) C. pen., fiind, aşadar, aplicabile dispoziţiile art. 38 alin. (2) C. pen. privind condamnările de care nu se tine seama la stabilirea stării de recidivă.
Curtea de Apel Bucureşti a considerat fondat şi cel de-al doilea motiv de apel invocat de Parchet, constatând că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, comisă de inculpaţii C.I. şi N.C.R., întrucât deşi a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, dând probelor administrate eficienţa prevăzută de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., Tribunalul Bucureşti a procedat la o greşită individualizare a pedepselor stabilite în sarcina acestora pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, fără a ţine seama de toate criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen.
S-a mai reţinut că chiar dacă inculpaţii au adoptat o atitudine de colaborare cu organele de anchetă, denunţând şi facilitând, în timpul urmăririi penale, identificarea şi tragerea la răspundere penală şi a altor persoane pentru infracţiuni legate de droguri, se constată că această împrejurare a fost corespunzător valorificată prin reţinerea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, instanţa neputând să-i acorde eficienţă juridică, în lipsa altor date relevante, şi prin prisma prevederilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
Sub acest aspect, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a constatat că, deşi cei doi inculpaţi au recunoscut în cursul urmăririi penale comiterea faptelor în modalitatea reţinută prin actul de sesizare, arătând că au efectuat şi cu alte ocazii operaţiuni având ca obiect droguri de mare risc (f. 76, 78, 113, 119 d.u.p.), în faza cercetării judecătoreşti aceştia au revenit parţial asupra declaraţiilor iniţiale, susţinând, în pofida tuturor evidenţelor (cantitatea mare de droguri descoperită, declaraţiile martorului denunţător S.F., faptul că inculpatul C.I. mai este cercetat pentru infracţiuni similare) că nu s-au mai ocupat cu vânzarea de heroină până la momentul prinderii lor în flagrant şi că inculpatul N.C.R. i-a dat inculpatului C.I. drogurile în schimbul unei sume de bani pe care acesta o datora celui din urmă.
Pe de altă parte, s-a apreciat de instanţa de apel că poziţia de recunoaştere fără rezerve a faptelor, manifestată de inculpaţi în cursul urmăririi penale, trebuie privită şi prin prisma faptului că aceştia au fost surprinşi în flagrant în timp ce vindeau heroină, neavând, practic, posibilitatea să nege sau să-şi formuleze alte strategii de apărare.
În contextul aspectelor anterior menţionate, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că, în mod greşit, a fost reţinută de instanţa de fond circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., atitudinea procesuală manifestată de inculpaţi, privită împreună cu celelalte criterii de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., nefiind de natură să diminueze, într-o asemenea măsură, periculozitatea socială a inculpaţilor, încât să impună coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, limită redusă la jumătate, ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.
S-a mai considerat de către instanţa de apel, că trebuie avute în vedere, în acest sens, gradul deosebit de ridicat de pericol social al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc - dedus din natura, frecvenţa pe care o înregistrează în prezent acest tip particular de infracţiune şi urmările nefaste pe care le produce asupra sănătăţii publice - cantitatea mare de droguri depistată asupra inculpaţilor (14,07 grame heroină în cazul inculpatului C.I. şi 26,09 grame heroina asupra inculpatului N.C.R.), datele de caracterizează persoana acestora - cu un nivel redus de şcolarizare, fără ocupaţie şi loc de muncă, inculpatul C.I. fiind cunoscut cu antecedente penale şi fiind în prezent cercetat într-o altă cauză, pentru comiterea unor infracţiuni similare, precum şi faptul că pentru inculpaţi traficul de droguri reprezintă o sursă permanentă de venituri ilicite, în absenţa unei alte ocupaţii stabile şi a unui loc de muncă.
Ţinând seama de aceste considerente, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, în cauză, nu se impune reţinerea ca circumstanţă atenuantă a împrejurării prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., poziţia procesuală relativ sinceră a inculpaţilor urmând a fi avută în vedere de instanţa de apel la stabilirea unor pedepse orientate către minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite, apreciind că, prin aplicarea unor sancţiuni penale în cuantum de câte 6 ani închisoare, situate, aşadar, cu doar 1 an peste limita minimă stabilită de lege în cazul infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, poate fi atins scopul preventiv - educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.
Totodată, faţă de gradul ridicat de pericol social al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, astfel cum au fost anterior expuse, Curtea apreciază că se impune majorarea duratei pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., aplicată inculpaţilor în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., de la 2 ani la 4 ani după executarea pedepsei principale.
Referitor la cel de-al treilea motiv de apel invocat de parchet, Curtea deşi a apreciat critica drept întemeiată, neputând fi reţinute dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. doar pentru una dintre infracţiunile aflate în concurs, din moment ce este vorba de o circumstanţă ce priveşte persoana inculpatului C.I., caracterizându-l sub aspectul periculozităţii, a constatat că acesta nu mai poate fi avut în vedere, atâta timp cât s-a apreciat ca fiind fondat cel de-al doilea motiv de apel invocat, şi anume acela privitor la greşita reţinere a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc. înlăturând această circumstanţă atenuantă pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, comisă de inculpatul C.I., nu se mai poate pune problema reţinerii respectivei circumstanţe pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege.
Instanţa de prim control judiciar, în apelul declarat de M.P., Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a constatat, din oficiu, şi un alt aspect de nelegalitate a hotărârii atacate, în ceea ce priveşte greşita confiscare de către instanţa de fond de la inculpatul C.I. doar a unei părţi din cantitatea de droguri rămasă în urma analizelor de laborator, respectiv a cantităţii de 13,13 grame heroină, impunându-se, în temeiul dispoziţiilor art. 118 lit. f) C. pen., art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, reformarea sentinţei şi sub acest aspect, prin luarea faţă de inculpatul C.I. a măsurii de siguranţă a confiscării speciale cu privire la întreaga cantitate, de 13,40 grame heroină, în amestec cu cafeina şi paracetamol, rămasă în urma analizelor de laborator, conform menţiunilor din cuprinsul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 27 martie 2009 şi a dovezii din 06 aprilie 2009 (f. 46-48; f. 56 d.u.p.).
Instanţa de prim control judiciar, în ceea ce priveşte criticile formulate de apelantul C.I., Ie-a apreciat ca nefondate, pentru aceleaşi motive expuse pe larg mai sus considerând că, în cauză, nu se impune reducerea pedepsei aplicată inculpatului pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, fiind necesară, ci dimpotrivă, majorarea acesteia într-un cuantum care să asigure realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
În acest sens, s-a reţinut de către instanţa de apel că infracţiunea de trafic de droguri de mare risc săvârşită de inculpat se caracterizează printr-un grad ridicat de pericol social având în vedere natura faptei, consecinţele acesteia, devenită un adevărat flagel şi cantitatea mare de droguri deţinută în vederea vânzării, astfel încât, în contextul acestor împrejurări, atitudinea relativ sinceră manifestată de inculpat nu reduce în mod semnificativ periculozitatea socială a acestuia, pentru a impune recunoaşterea ei ca circumstanţă atenuantă judiciară, îi sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., aceasta urmând să fie valorificată prin stabilirea pedepsei într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege.
Pe de altă parte, contrar susţinerilor apelantului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a apreciat că nu pot fi reţinute în favoarea acestuia nici dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., din fişa de cazier judiciar rezultând că, şi anterior comiterii infracţiunilor ce formează obiectul prezentului dosar, inculpatul nu şi-a conformat conduita exigenţelor legii penale, iar în prezent, este cercetat pentru săvârşirea alte infracţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc, aspecte care, alături de faptul că acesta are un nivel redus de şcolarizare, nu are ocupaţie şi loc de muncă din care să obţină venituri licite, demonstrează periculozitate socială inculpatului şi determină concluzia că reeducarea sa nu poate fi asigurată prin stabilirea unei pedepse coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.
Având, însă, în vedere că, pentru motivele anterior expuse în considerente, s-a înlăturat starea de recidivă post-executorie pentru infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc, fără drept, în vedere consumului propriu, precum şi atitudinea procesuală corespunzătoare manifestată de inculpat, atitudine de care s-a ţinut seama şi la stabilirea cuantumului pedepsei pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, instanţa de prim control judiciar a apreciat că respectiva conduită procesuală trebuie valorificată şi în procesul de individualizare judiciară a pedepsei aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, prin stabilirea unei sancţiuni penale orientată, de asemenea, spre minimul special prevăzut de lege, apreciind cuantumul fixat de Tribunal, orientat către maximul special, ca fiind disproporţionat, atât în raport cu pedeapsa aplicată pentru infracţiunea concurentă, cât şi în raport cu circumstanţele personale ale inculpatului, circumstanţele reale ale comiterii faptei.
În consecinţă, instanţa de apel a admis sub acest aspect calea atac promovată de apelantul C.I. şi a reformat hotărârea atacată, în sensul reducerii pedepsei aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, de la 2 ani închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare.
Totodată, din oficiu, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a constatat că, în mod nelegal, instanţa fond a dispus confiscarea de la inculpatul C.I. a sumei de 1433 lei, ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 25 martie 2009, consemnată la CEC B., conform recipisei din 27 martie 2009, reţinând că din nici o probă administrată în cauză nu a rezultat că respectiva sumă de bani fost dobândită prin săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, întrucât la termenul din data de 05 martie 2010, la solicitarea instanţei, apelantul - inculpat C.I. a învederat Curţii că suma 1433 lei nu provenea din vânzarea de droguri, ci i-a fost trimisă din Spania de sora sa.
Pe cale de consecinţă, constatând că în cauză, nu s-a probat că această sumă a fost dobândită prin săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante, instanţa de apel a admis, şi sub acest aspect, apelul inculpatului C.I. şi a dispus, în temeiul art. 109 alin. (4) C. proc. pen., restituirea către apelant a respectivei sume de bani.
Instanţa de prim control judiciar, referitor la apelul declarat de inculpatul N.C.R., a constatat că acesta este nefondat, nefiind incidente în cauză dispoziţiile art. 861 C. pen.
Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut, în primul rând, că, în raport de cuantumul pedepsei aplicată inculpatului în această fază a procesului penal, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, respectiv de 6 ani închisoare, nu mai este îndeplinită cerinţa privitoare la limita maximă a pedepsei cu închisoarea stabilită de art. 861 alin. (1) lit. a) C. pen., pentru a putea fi dispusă suspendarea sub supraveghere a executării sancţiunii penale.
Pe de altă parte, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că nu este îndeplinită nici cerinţa prevăzută de art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen., periculozitatea socială a inculpatului, demonstrată, atât de gravitatea deosebită a activităţii infracţionale desfăşurate, dedusă din cantitatea mare de droguri deţinută în vederea vânzării, cât şi de datele ce caracterizează persoana sa (cu un nivel redus de şcolarizare, fără ocupaţie şi loc muncă din care să obţină venituri licite), determinând concluzia că reeducarea acestuia nu poate fi asigurată decât prin executarea în regim de detenţie a pedepsei cu închisoarea aplicată.
În ceea ce priveşte susţinerea apelantului inculpat referitoare la atitudinea procesuală corespunzătoare manifestată pe parcursul procesului şi la lipsa antecedentelor penale, instanţa de prim control judiciar a arătat că aceste împrejurări vor fi valorificate prin stabilirea unei sancţiuni penale orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, nefiind de natură să determine reducerea semnificativă a periculozităţii sociale a inculpatului, încât să justifice coborârea pedepsei sub limita minimă prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi suspendarea sub supraveghere a executării sancţiunii penale, în condiţiile art. 861 C. pen.
Referitor la celelalte circumstanţe favorabile invocate de apelant, Curtea de Apel Bucureşti a constatat, pe de o parte, că existenţa acestora a fost contrazisă de înscrisurile depuse la dosarul de fond (f. 136 - 138), din care nu rezultă, aşa cum s-a susţinut, că inculpatul ar fi desfăşurat o activitate onestă sau că ar fi urmat anumite cursuri şcolare, absolvind doar învăţământul gimnazial şi o şcoală de şoferi, iar, pe de altă parte, că situaţia sa familială dificilă nu constituie, în raport cu gravitatea deosebită a faptei comise şi celelalte date ce caracterizează persoana inculpatului, un element de care să se ţină seama la aprecierea periculozităţii sale sociale.
Având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de apelantul - intimat - inculpat C.I., a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, în fond, rejudecând în limitele anterior relevate, a dispus conform dispozitivului mai sus -menţionat. Totodată, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - intimat - inculpat N.C.R.
Împotriva deciziei penale mai sus-menţionate, în termen legal, au declarat recurs ambii inculpaţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele menţionate în partea introductivă a prezentei decizii.
În esenţă, recurentul inculpat C.I., prin apărătorul ales, a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului formulat, casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare.să se constate că în mod greşit au fost înlăturate de instanţa de apel circumstanţele atenuante reţinute în favoarea sa şi, pe cale de consecinţă, acordarea unei eficiente sporite acestora şi reducerea cuantumului pedepsei până la limita anterior stabilită de prima instanţă, soluţie pe care o consideră legală şi temeinică.
Recurentul inculpat N.C.R., prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului formulat, casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, în principal, în baza art. 334 C. proc. pen. să se dispună schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinută în sarcina acestui inculpat din trafic de droguri în cea de consum de droguri, aplicarea unei pedepse corespunzătoare noii încadrări juridice şi reţinerea dispoziţiilor art. 861 C. pen., întrucât acesta, în mod constant, a declarat că este consumator şi nu traficant, din actele dosarului nerezultând că inculpatul ar fi traficat droguri.
În subsidiar, a solicitat să se constate că raportat la circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, dar şi la circumstanţele personale ale inculpatului, pedeapsa aplicată de instanţele anterioare este prea aspră, Înalta Curte urmând a dispune reducerea cuantumului acesteia sub limita anterior stabilită.
Recursurile declarate de inculpaţii C.I. şi N.C.R., sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpaţilor, pe baza unei juste evaluări a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise de aceştia încadrarea juridică corespunzătoare, reţinând, justificat, în favoarea lor şi dând eficienţă numai dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, înlăturând circumstanţele atenuante incorect reţinute de prima instanţă în favoarea lor.
Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a procedat justificat atunci când, deşi şi-a însuşit situaţia de fapt corect reţinută de prima instanţă, a observat că sentinţa penală pronunţată se impunea a fi, în anumite limite, reformată şi, pe cale de consecinţă, a modificat-o, justificat, în sensul celor arătate mai sus pe larg.
Astfel se constată că, atât prima instanţă, cât şi cea de prim control judiciar au procedat corect atunci când au reţinut, urmare unei judicioase aprecieri a materialului probator că, în drept, faptele inculpatului C.I. care, la data de 25 martie 2009, a vândut martorului S.F., cu suma de 100 lei, 2 doze conţinând 0,34 grame heroină şi a deţinut pentru consum propriu şi vânzare o doză mare conţinând 7,56 grame de heroină şi 44 doze conţinând 6,20 grame de heroină, întrunesc elementele constitutive ale infracţiuni de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi, respectiv, ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, iar fapta inculpatului N.C.R., constând în aceea că la data de 25 martie 2009, a fost depistat având asupra sa, pentru vânzare, cantitatea de 26,08 grame heroină, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Astfel, deşi ambii inculpaţi în faza de urmărire penală şi-au recunoscut faptele aşa cum au fost reţinute şi descrise în actul de inculpare, ulterior şi-au nuanţat declaraţiile, în încercarea, nereuşită, de altfel, de a-şi diminua răspunderea penală, susţineri evident subiective şi lipsite de orice suport probator, care au şi fost avute în vedere şi analizate de instanţa de prim control judiciar atunci când, justificat, a constatat că nu pot fi reţinute în favoarea acestora dispoziţiile art. 74 lit. c) C. pen.
Astfel, se constată că inculpatul N.C.R., contrar probatoriului administrat în cauză, care a fost în măsură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie (denunţul şi declaraţiile martorilor S.F., M.T.R., P.M.D., I.A.A. şi A.M.A., procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesul-verbal de înseriere bani, procesul-verbal de percheziţie domiciliară, procesele-verbale de percheziţii corporale ale martorului S.F., procesele-verbale de percheziţii corporale ale inculpaţilor, care de altfel, s-au coroborat între ele dar şi cu rapoartele de constatare tehnico - ştiinţifică din 25 martie 2009, din 30 martie 2009; declaraţiile învinuitului C.O.P., precum şi cu declaraţiile inculpaţilor C.I. şi N.C.R. date în faza de urmărire penală), a avut o poziţie procesuală oscilantă, susţinând că drogurile care au fost găsite asupra sa la momentul când a fost surprins în flagrant (cantitatea de aproximativ 26 grame heroină) nu erau destinate vânzării, ci le deţinea pentru consum propriu, fiind consumator.
Potrivit dispoziţiilor art. 69 din C. proc. pen. „declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări, ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză" or, în cauză, deşi inculpatul, a negat, în mod constant, iar în faţa instanţei de ultim control judiciar s-a prevalat de dreptul la tăcere, că ar fi vândut vreo cantitate de droguri vreunei persoane, susţinând că este consumator de droguri, aceste împrejurări nu au fost dovedite cu nici un mijloc de probă şi rămân, astfel, simple afirmaţii subiective, lipsite de corespondent în realitatea obiectivă, neputând constitui, prin urmare, temei al schimbării juridice dată faptei din cea reţinută în sarcina sa în cea deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, aşa cum, neîntemeiat, a solicitat acesta în recursul promovat.
Prin urmare, nu poate fi primită solicitarea recurentului inculpat N.C.R. de a se schimba încadrarea juridică dată faptei reţinută în sarcina sa din infracţiunea de trafic de droguri de mare risc în cea de deţinere fără drept de droguri de mare risc pentru consum propriu, fiind evident că respectiva cantitate de heroină cu care a fost surprins asupra sa era în scop de vânzare către inculpatul C.I. (conform propriei declaraţii de la fila 120 d.u.p.) şi nu era destinată consumului propriu, aşa cum, nefondat, a tins a acredita ideea acesta.
În ceea ce priveşte motivul de recurs formulat de ambii inculpaţi, vizând dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici acesta nu poate fi primit, fiind de asemenea, nefondat.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a procedat, în mod justificat, atunci când, dând curs şi solicitării parchetului, dar şi constatând din examinarea actelor dosarului că prima instanţă a greşit când a reţinut în favoarea acestora dispoziţiile art. 74 lit. c) C. pen., Ie-a înlăturat şi, pe cale de consecinţă, în rejudecare, i-a condamnat pentru săvârşirea faptelor astfel cum au fost reţinute în actul de inculpare, pe inculpatul C.I. la o pedeapsă rezultantă majorată de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare şi pe inculpatul N.C.R. la o pedeapsă de majorată de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare, ambilor menţinându-le dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Totodată, se mai constată că instanţa de prim control judiciar a procedat în mod corect atunci când a reformat hotărârea primei instanţe şi, justificat, a aplicat inculpaţilor C.I. şi N.C.R. câte o pedeapsă (rezultantă în cazul primului) de 6 ani închisoare, considerând că aceste pedepse, sunt suficiente şi corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât în ceea ce priveşte cuantumul acestora, dar şi ca modalitate de executare (în regim de privare de libertate), fiind astfel apte să atingă scopul preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., acordând suficientă eficienţă dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, corect reţinute şi de către prima instanţă.
Astfel, în cauza dedusă judecăţii, ambii inculpaţi iniţial, în faza de urmărire penală au recunoscut faptele săvârşite, însă ulterior, şi-au mai nuanţat poziţia în faza cercetării judecătoreşti, pentru ca, în final, să adopte o atitudine cooperantă, colaborând cu organele de anchetă în vederea stabilirii adevărului în cauză şi au formulat fiecare câte un denunţ, fapt ce Ie-a profitat fiecăruia, instanţele anterioare acordând eficienţă dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Înalta Curte constată, aşadar că, din probele administrate, a rezultat starea de fapt corect reţinută de ambele instanţe, relevând, în mod justificat, că faptele inculpaţilor C.I. şi N.C.R., astfel cum au fost descrise în actul de inculpare, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc (heroină) şi de deţinere de droguri de risc (heroină) pentru consum propriu fără drept, în concurs real prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000 (în cazul primului inculpat) şi infracţiunea de trafic de droguri de mare risc (heroină) prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000.
De asemenea, se mai constată că, în mod justificat, instanţa de apel a modificat, din oficiu, sentinţa primei instanţe, sub aspectul greşitei confiscări a unei părţi din cantitatea de droguri găsită asupra inculpatului C.I. şi greşitei confiscări de la acelaşi inculpat a sumei de 1433 lei, îndreptând hotărârea în sensul aplicării dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege cu privire la confiscarea întregii cantităţi drog de 13,40 g heroină în amestec cu cafeina şi paracetamol şi respectiv,dispunând restituirea către inculpat a sumei de 1433 lei, greşit confiscată, reţinând că nu s-a dovedit cu nici un mijloc de probă că această sumă ar fi provenit din comiterea vreunei infracţiuni.
Faţă de circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, dar raportat şi la circumstanţele personale ale acestora, la cantităţile de heroină traficate.la valorile sociale lezate prin activitatea ilicită a inculpatţilor, Înalta Curte consideră că, în mod justificat, instanţa de prim control judiciar a majorat pedepsele aplicate inculpaţilor, la câte 6 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate, urmare înlăturării dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen. nejustificat reţinute de către prima instanţă, apreciindu-le ca fiind corespunzătoare aptitudinii de reeducare a celor doi inculpaţi şi posibilităţilor lor de a reacţiona pozitiv la mijlocul de represiune ales, ţinând cont şi de vârsta lor tânără, de lipsa antecedentelor penale, de lipsa unei experienţe de viaţă, de dezideratul de a asigura cât mai rapid şi eficient îndreptarea acestora, dar în mod deosebit, de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a procedat corect atunci când a apreciat că, în cauză, se impune majorarea cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor de către prima instanţă şi, prin urmare, a considerat justificat că nu se poate schimba modalitatea de executare a pedepselor, prin reţinerea dispoziţiilor art. 861 C. pen. raportat la cuantumul pedepselor astfel cum a fost stabilit în cauză.
În acelaşi sens, Înalta Curte mai reţine că pentru ca pedepsele stabilite să dobândească eficienţă funcţională, nu pot fi aplicate nici prevederile art. 81 C. pen., dar nici prevederile art. 861 C. pen., ca modalitate de executare a pedepselor şi, prin urmare, scopul preventiv, educativ, de coerciţie şi de exemplaritate al pedepsei, consfinţit în dispoziţiile art. 52 C. pen., nu poate fi atins decât în regim de privare de libertate, fiind astfel, suficiente şi proporţionale, în raport cu natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina acestora, cu ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei şi cu datele ce caracterizează persoana inculpaţilor (doi tineri care nu au mai avut conflicte cu legea penală).
Aşadar, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a acordat suficientă eficienţă dispoziţiilor art. 16 din legea specială, reţinute în favoarea inculpaţilor, orientând pedepsele spre minimul special şi, justificat, a apreciat că scopul pedepsei nu poate fi atins decât în regim de privare de libertate.
În consecinţă, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante, corect înlăturându-se aplicarea acestora de către instanţa de apel, astfel că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpaţilor C.I. şi N.C.R. ori schimbarea modalităţii de executare a pedepselor, nu ar fi temeinice, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o vădită disproporţie între scopul şi rezultatul acestora.
Fată de cele ce preced, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii recursurile declarate de inculpaţii C.I. şi N.C.R. împotriva Deciziei penale nr. 59/ A din 5 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen. se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor C.I. şi N.C.R., durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 martie 2009 la 27 septembrie 2010.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat C.I. la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J. şi pe recurentul inculpat N.C.R. la plata sumei de 650 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J., conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.I. şi N.C.R. împotriva Deciziei penale nr. 59/ A din 5 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 martie 2009 la 27 septembrie 2010.
Obligă recurentul inculpat C.I. la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.
Obligă recurentul inculpat N.C.R. la plata sumei de 650 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3340/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3354/2010. Penal. Revocarea măsurii... → |
|---|
