ICCJ. Decizia nr. 3285/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3285/2010
Dosar nr. 3971/99/2009
Şedinţa publică din 23 septembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 100 din 16 februarie 2010 a Tribunalului laşi a fost respinsă cererea inculpatului O.l., de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 20 rap.la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. în infracţiunea prev.de art. 182 alin. (2) C. pen.
A fost condamnat inculpatul O.I. pentru săvârşirea:
- tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 7 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de arte 64 lit. a) teza a ll-a şi Iit. b) C. pen., pe durata de 4 ani.
- violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza disp. art. 33 Iit. a), art. 34 C. pen., inculpatul s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de arte 64 Iit. a) teza a II-a şi Iit. b) C. pen., pe durata de 4 ani.
Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, Iit. b) C. pen.
În baza disp. art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului O.l., iar în baza disp. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 aprilie 2009 la zi.
În baza disp. art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. coroborat cu disp. art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile O.A., despăgubiri civile, după cum urmează: suma de 216,43 lei, cu titlu de daune materiale; suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale".
Tribunalul laşi a reţinut că faptele inculpatului O.l., care la data de 22 aprilie 2009 a pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate, după care i-a aplicat mai multe lovituri soţiei sale cu pumnii şi picioarele în diferite regiuni ale corpului, a strâns-o cu mâinile de gât provocându-i astfel leziuni deosebit de grave, punându-i viaţa în pericol, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. şi ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prev.şi ped. de disp. art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Inculpatul a acţionat cu intenţia directă de a suprima viaţa victimei. Relevante pentru această ipoteză sunt următoarele aspecte: intensitatea şi numărul loviturilor aplicate cu pumnii şi picioarele; zonele corpului vizate; atitudinea inculpatului care a nuanţat prezentarea situaţiei de fapt, încercând să minimalizeze consecinţele faptelor sale şi să obţine o atenuare, dacă nu o înlăturare a răspunderii penale, în pofida probelor evidente de vinovăţie administrate în cauză, astfel că numai intervenţia promptă şi eficace a cadrelor medicale a făcut ca infracţiunea de omor sa rămână în faza tentativei.
Pătrunderea fără drept în locuinţa părţii vătămate s-a făcut în timpul nopţii, în condiţiile în care inculpatul nu mai locuia acolo de aproape trei luni de zile, iar varianta chemării lui de către partea vătămată nu a fost probată, astfel că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.
Vinovăţia inculpatului fiind pe deplin dovedită, la individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpatului şi a modului de executare instanţa s-a ţinut seama, conform dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât de gradul de pericol social concret major al faptelor, de modalitatea şi împrejurările în care acestea au fost săvârşite, de urmările produse, precum şi de cele potenţiale, respectiv eventualitatea suprimării vieţii victimei, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului care este tânăr, la primul conflict cu legea penală, este cunoscut şi caracterizat cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind o persoană cu o conduită normală în societate, dar a adoptat o poziţie procesuală parţial corectă, încercând să îngreuneze aflarea adevărului.
Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a aplicat inculpatului O.l. câte o pedeapsă cu închisoarea al cărei cuantum va fi orientat - în raport de gravitatea faptelor comise şi periculozitatea socială a inculpatului - spre limita minimului special prevăzut de textul incriminator şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru o perioada de 4 ani, pedeapsă ce va fi executată în condiţiile art. 66 C. pen. raportat la tentativa la infracţiune a de omor calificat.
În ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a reţinut că partea vătămată O.A., în termen legal s-a constituit parte civilă în procesul penal solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, din care 30.000 lei reprezentând daune materiale, constând în cheltuieli de spitalizare, pentru procurarea medicamentelor, cheltuielile de transport la spital, plata persoanelor care au ajutat-o în perioada incapacităţii de muncă şi 70.000 lei daune morale.
Pentru dovedirea pretenţiilor civile partea vătămată a solicitat, instanţa de judecată încuviinţând proba testimonială cu martora C.M. şi proba cu înscrisuri.
Probatoriul administrat pentru dovedirea pretenţiilor civile, cu referire la depoziţia martorei C.M. nu furnizează detalii relevante pentru probarea realităţii şi întinderii prejudiciului de natură materială invocat de partea civilă, martora făcând referiri generice asupra nevoilor cu care s-a confruntat partea vătămată şi a cheltuielilor pe care a fost nevoită să le efectueze, fără a oferi detalii concrete asupra sumelor efectiv cheltuite pentru restabilirea stării de sănătate.
Depoziţia martorei este însă relevantă sub aspectul suferinţelor suportate de victimă, a intensităţii şi întinderii acestora, la neajunsurile cauzate acesteia ca urmare a faptei a cărei victimă a fost, faptul că a fost nevoită o perioadă îndelungată să ţină regim alimentar şi că se resimte şi în prezent în urma agresiunii. Instanţa reţine că aceasta a suferit numeroase privaţiuni de natură nepatrimonială, fiindu-i afectat echilibrul fizic şi psihic necesar unei mame tinere, în vârstă de 20 de ani, cu un copil de 2 ani, astfel că se impune o reparaţie prin obligarea inculpatului la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de despăgubiri morale.
Cât privesc daunele materiale, cu înscrisurile depuse la dosar - bonuri fiscale care atestă procurarea de alimente specifice regimului alimentar şi a medicamentelor procurate - partea civilă a probat efectuarea de cheltuieli în valoare de 216,43 lei.
Sumele achitate pentru plata taxelor medico-legale, pe care partea civilă Ie-a inclus în categoria daunelor materiale, în valoare de 118 lei, vor fi acordate în temeiul disp. art. 193 C. proc. pen., fiind cheltuieli judiciare efectuate în scopul administrării probelor, fiind ocazionate de desfăşurarea procesului penal, conform disp. art. 189 C. proc. pen.
În termen legal inculpatul O.l. a apelat sentinţa penală sus menţionată solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei prin reţinerea disp. art. 22 alin. (1), (2) C. pen. precum şi a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. De asemenea, a criticat şi modul de soluţionare a laturii civile, considerând hotărârea instanţei de fond ca fiind nelegală şi sub acest aspect.
Inculpatul a fost asistat de apărător ales şi nu a solicitat să dea alte declaraţii; a depus la dosar înscrisuri.
Prin Decizia penală nr. 68 din 29 aprilie 2010 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia la zi.
A fost obligat apelantul inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin rechizitoriul procurorului inculpatul O.l. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. şi art. 20 - art. 174 - 175 lit. c) C. pen. reţinându-se în sarcina acestuia că în noaptea de 21/22 aprilie 2009, în jurul orelor 03,00, inculpatul a pătruns fără drept în locuinţa familiei A.V., i-a aplicat mai multe lovituri părţii vătămate O.A., soţia sa de care era despărţit în fapt de circa trei luni, cu pumnii şi picioarele, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 45-50 zile de îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în pericol.
Instanţa de fond a administrat un amplu probatoriu, nemijlocit şi probele din cursul urmăririi penale, susţinerile inculpatului reţinând fără dubiu vinovăţia acestuia, anume:
În noaptea de marţi spre miercuri, 21/22 aprilie 2009, fiind a treia zi de Paşti, inculpatul a mers împreună cu câţiva prieteni la discoteca organizată la Căminul Cultural din satul Zmeu, fiind găsit acolo în jurul orelor 00,30 de către cumnata sa, A.M., care venise şi ea din Italia să-şi petreacă Sărbătorile de Paşti la părinţi.
Fiind în stare de ebrietate, după o discuţie cu aceasta, în jurul orelor 02,00 inculpatul a mers singur la locuinţa soţiei sale şi a intrat în curte. A bătut în geamul ferestrei de la camera din stânga holului, unde dormeau soţia şi copilul, aceasta a venit şi a tras cârligul care asigura pe interior uşa de la intrarea pe hol, crezând că s-a întors sora sa de la discotecă, moment în care inculpatul s-a dat înapoi spre peretele exterior, pentru a nu fi văzut.
Când soţia sa a deschis uşa, acesta a împins uşa spre interior, soţia sa a fugit în camera unde dormea copilul, încercând să o sune pe mama sa, de pe telefonul mobil pe care îl avea sub pernă, dar inculpatul i-a smuls telefonul din mână şi l-a pus pe măsuţa din cameră, apoi a lovit-o de mai multe ori cu pumnul drept peste faţă şi cap, în timp ce cu mâna stângă o strângea de gât, în cameră fiind întuneric, iar afară nu era aprins nici un bec.
O.A. a căzut cu faţa în sus şi inculpatul s-a urcat peste ea cu genunchii, continuând să o strângă de gât pentru a nu putea ţipa şi lovind-o în continuare peste cap şi abdomen.
Apărările inculpatului în faţa instanţei de fond au vizat reţinerea circumstanţei prev. de art. 73b C. pen. şi a disp. art. 22 C. pen. vizând desistarea.
Motivele susţinute de acesta şi în faţa instanţei de apel ce au vizat încadrarea juridică prin reţinerea celor două circumstanţe, au fost temeinic evaluate prin prisma întregului material probator administrat.
Dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. impun săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Dispoziţiile art. 22 alin. (1), (2) C. pen. impun:
- Este apărat de pedeapsă făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.
- Dacă actele îndeplinite până în momentul deşi stării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru acea infracţiune.
În ceea ce priveşte condiţiile impuse de art. 73 lit. b) C. pen., acestea nu s-au evidenţiat în cauză prinatitudinea părţii vătămate -fosta soţie a inculpatului:
- din probele dosarului s-a evidenţiat că partea vătămată a deschis uşa locuinţei crezând că este sora sa; şi nu subzistă apărările acestuia că "provocarea" ar consta într-un sms primit de la partea vătămată, de a fi chemat de aceasta.
Dimpotrivă, probele au evidenţiat (iar inculpatul a confirmat acest lucru prin declaraţiile date că prezenţa la domiciliu a părţii vătămate s-ar fi datorat presupunerii că "ar fi văzut un alt bărbat ieşind din locuinţa acesteia şi a devenit gelos".
De asemenea, justificarea atitudinii agresive asupra părţii vătămate (atitudine pe care a recunoscut-o nemijlocit, conformă declaraţiei părţii vătămate), alături de argumentele anterior expuse nu pot releva existenţa vreunui indiciu de "provocare" din partea părţii vătămate, dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. fiind probator inaplicabile.
Cu privire la celălalt aspect invocat, de reţinere în favoarea inculpatului a unei "acţiuni de desistare" prin faptul că a sunat unor prieteni, apoi la Dispeceratul 112 după ce a conştientizat gravitate a loviturilor aplicate părţii vătămate - soţiei sale - nu pot da relevanţă reţinerii disp. art. 22 C. pen.
Inculpatul a plecat din locuinţa părţii vătămate abia după ce şi-a finalizat actele de represiune asupra acesteia, şi doar speriat de ţipetele acesteia.
Atitudinea sa ulterioară, că a sunat la dispeceratul 112 şi s-a intervenit prompt, evitându-se astfel decesul părţii vătămate (conform raportului de constatare medico-legală al I.M.L. - laşi) este relevantă doar ca o circumstanţă personală fiind regăsită în individualizarea cuantumului pedepsei, ce a fost orientat spre minimul prevăzut de lege.
Cauzele de nepedepsire prev. de art. 22 C. pen., depistarea şi împiedicarea producerii rezultatului, constând în renunţarea de bunăvoie a făptuitorului de a duce până la capăt executarea începută, deşi exista posibilitatea reală de a continua, sau în acţiunea făptuitorului care, după terminarea executării infracţiunii, acţionează pentru înlăturarea producerii rezultatului periculos, nu sunt incidente în speţă.
Privind dispoziţiile alin. (2) al art. 22 C. pen. a rezultat probator că inculpatul a abandonat victima în casă şi a plecat luând cu el şi fetiţa în vârstă de aproape 1 an, deşi a realizat că partea vătămată este într-o stare critică, iar faptul că şi-a sunat prietenii să-i anunţe că "a omorât-o" pe partea vătămată şi apoi organele de poliţie, nu este expresia voinţei sale libere de a împiedica producerea rezultatului.
Intenţia inculpatului O.l. în luarea hotărârii de a omorî partea vătămată s-a evidenţiat cert prin acte specifice pentru punerea în executare a acestei hotărâri, aplicându-i victimei lovituri multiple cu pumnii şi picioarele în zone vulnerabile ale corpului, cap, torace, abdomen, a strâns-o cu mâinile de gât, şi numai intervenţia promptă a medicilor care au efectuat mai multe intervenţii chirurgicale a făcut ca acţiunea de săvârşire a faptei să nu-şi producă efectul.
Chiar dacă s-a contestat existenta acestei intenţii, elementul constitutiv a fost cert evidenţiat şi a fost "direct", inculpatul aplicând lovituri multiple, de intensitate mare şi în zone vitale (a prevăzut şi urmărit producerea rezultatului).
Prin prisma tuturor argumentelor expuse, criticile inculpatului apelant nu sunt fondate. Verificând sentinţa penală şi sub toate aspectele de fapt şi de drept din oficiu, instanţa de control judiciar s-a constatat că sentinţa penală apelată este temeinică şi legală; faptele inculpatului O.l. care la data de 22 aprilie 2009 a pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate, după care i-a aplicat mai multe lovituri soţiei sale cu pumnii şi picioarele în diferite regiuni ale corpului, a strâns-o cu mâinile de gât provocându-i astfel Ieziuni deosebit de grave, punându-i viaţa în pericol, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. şi ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prev. şi ped. de disp. art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul O.l., invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 10, 18, 17 şi 14 C. proc. pen. în susţinerea motivelor de recurs, a arătat că instanţa de apel nu a analizat şi motivat apelul declarat de inculpat sub aspectul laturii civile a cauzei, ceea ce impune casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la instanţa de apel. Referitor la al doilea motiv, a solicitat achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susţinând că nu a avut intenţia de a suprima viaţa victimei, fiind cel care a sesizat organele de poliţie şi salvarea. în ce priveşte al treilea motiv de recurs, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu reţinerea desistării, ca circumstanţă atenuantă. în final, a solicitat reducerea pedepsei aplicate, prin acordarea unei mai mai eficiente circumstanţelor reale şi personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, înalta Curte constată că recursul este fondat.
În ce priveşte latura penală a cauzei, din materialul probator administrat pe parcursul întregului proces penal rezultă în mod indubitabil că în noaptea de 21/22 aprilie 2009, după ce a pătruns fără drept în locuinţa victimei O.A., inculpatul i-a aplicat acesteia lovituri repetate cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a abdomenului, strângând-o totodată de gât.
În urma actelor de violenţă la care a fost supusă, victima a suferit multiple şi grave leziuni, cele de la nivelul abdomenului fiind de natură a-i pune viaţa în primejdie, iar salvarea acesteia a fost posibilă numai datorită intervenţiei chirurgicale la care victima a fost supusă.
Referitor la încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat, intenţia de a ucide rezultă din modalitatea în care acesta a acţionat, strângând-o de gât şi aplicându-i victimei lovituri puternice şi repetate cu pumnii şi picioarele în zone vitale ale corpului;în acest context este de observat că victima, o persoană în vârstă de 19 ani, cu o constituţie fizică firavă, a fost internată în spital cu diagnosticul de peritonită generalizată datorată rupturii de organe interne (respectiv colon), urmare care nu se putea produce decât în condiţiile unei violenţe extrem de puternice exercitate de către inculpat.
Pe de altă parte, din depoziţiile părţii civile şi ale unora dintre martorii audiaţi în cauză rezultă că victima mai fusese lovită în trecut de către inculpat şi chiar ameninţată de către acesta, fiind relevantă în acest sens discuţia purtată între inculpat şi sora victimei în seara incidentului, ocazie cu care acesta ar fi spus că „preferă să o vadă moartă pe A., decât să o mai ştie cu altcineva" (fil. 51 verso dup).
În aceste condiţii, Curtea constată că atât conduita inculpatului anterioară săvârşirii actelor de violenţă din noaptea de 21/22 aprilie 2009, cât şi modalitatea concretă în care a acţionat cu acest prilej denotă faptul că inculpatul a acceptat posibilitatea morţii victimei.
Împrejurarea că ulterior inculpatul s-a autodenunţat şi i-a înştiinţat totodată pe prietenii săi despre cele întâmplate, pentru a fi alertate rudele victimei, nu poate conduce la o altă încadrare juridică a faptei sale şi nici nu echivalează cu o împiedicare a producerii rezultatului, cauză de nepedepsire prevăzută de art. 22 C. pen.
În acest context, Curtea reţine că pentru a opera această cauză de nepedepsire este necesar ca intervenţia făptuitorului, în sensul împiedicării producerii rezultatului, să se fi produs imediat sau într-o perioadă de timp extrem de scurtă, prin raportare la executarea acţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii şi să fi fost determinantă pentru evitarea producerii urmării imediate.
Or, în speţă, imediat după exercitarea violenţelor, inculpatul nu a făcut nimic pentru a împiedica posibilul rezultat letal al faptei sale;din contră, a părăsit locul săvârşirii infracţiunii, abandonând victima în stare de inconştienţă şi luând cu el copilul de un an şi trei luni, trezit din somn de ţipetele mamei sale; abia ulterior s-a autodenunţat, sesizând organele de poliţie despre cele întâmplate şi încunoştiinţând în mod indirect şi rudele victimei.
Pe de altă parte, faptul că moartea acesteia nu s-a produs nu se datorează conduitei ulterioare a inculpatului, ci intervenţiei chirurgicale la care victima a fost supusă în zilele următoare. Cu alte cuvinte, descoperirea mai rapidă a victimei nu a influenţat salvarea vieţii acesteia, care s-a datorat unei împrejurări exterioare, independente de vreo acţiune a inculpatului.
În altă ordine de idei, faţă de situaţia de fapt reţinută în cauză, cu atât mai puţin ar putea fi reţinută desistarea, aşa cum a solicitat inculpatul prin motivele de recurs.
Desistarea constă în renunţarea de bunăvoie a autorului la săvârşirea faptei, în timpul executării acesteia; această cauză de nepedepsire nu este incidenţă în situaţia în care, cum este cazul în speţă, întreruperea activităţii infracţionale s-a datorat temerii inculpatului că ar putea fi descoperit, ca urmare a ţipetelor victimei, în condiţiile în care în acelaşi imobil locuiau şi părinţii acesteia.
În fine, în ce priveşte individualizarea pedepsei, Curtea apreciază că au fost avute în vedere toate criterii prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, circumstanţele în care aceasta a fost comisă (pe fondul consumului de alcool, prin atacarea victimei în propria sa locuinţă, în aceeaşi cameră în care dormea şi copilul de un an şi trei luni al părţilor), dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, inclusiv conduita sa după comiterea faptei.
Împrejurările concrete ale cauzei nu justifică reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, ci doar orientarea pedepsei către minimul special, ceea ce s-a şi realizat prin sentinţa instanţei de fond, validată de Decizia recurată.
Dacă în ce priveşte latura penală a cauzei, criticile inculpatului nu sunt întemeiate, Curtea constată că hotărârea instanţei de apel este supusă casării în ce priveşte latura civilă.
Astfel, cu ocazia dezbaterilor apelului declarat de către inculpat, acesta a criticat şi modul de soluţionare a laturii civile, susţinându-se în esenţă că atât daunele materiale, cât şi cele morale ar fi fost nelegal acordate de către instanţa de fond.
Or, din examinarea hotărârii recurate, rezultă că această critică nu a fost analizată de către instanţa de apel, care a apreciat în mod eronat că este investită exclusiv cu aspecte ce ţin de latura penală a cauzei.
În aceste condiţii, omitând să cenzureze sentinţa atacată şi sub aspectul laturii civile, aşa cum fusese investită de către inculpat, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre afectată de cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., sens în care recursul inculpatului este fondat şi urmează a fi admis.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea va casa Decizia atacata, numai cu privire la latura civilă, şi va trimite cauza pentru rejudecarea, în aceste limite.a apelului declarat de inculpatul O.l.
Va deduce prevenţia la zi.
Cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul inculpat O.l. împotriva Deciziei penale nr. 68 din 29 aprilie 2010 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia penală atacată, numai cu privire la latura civilă şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de inculpatul O.l. la instanţa de apel, Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 26 aprilie 2009 la 23 septembrie 2010.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică.azi 23 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3204/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3334/2010. Penal → |
|---|
