ICCJ. Decizia nr. 2974/2010. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 2974/2010
Dosar nr. 4546/291/2009
Şedinţa publică din 1 septembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă:
Pe baza lucrărilor din dosar, constată:
Prin Sentinţa penală nr. 524 din 11 decembrie 2009 Judecătoria Roman l-a condamnat pe inculpatul C.C. la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 şi de art. 85 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002.
S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 63 din 25 februarie 2010, Tribunalul Neamţ a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei de condamnare.
Inculpatul a atacat cu recurs decizia instanţei de apel, cale de atac care a fost respinsă prin Decizia penală nr. 307 din 20 mai 2010 pronunţată Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi de familie.
Inculpatul a declarat recurs şi împotriva deciziei sus-menţionate, susţinând că a fost condamnat pentru fapte ce nu sunt prevăzute de legea penală, că a fost comisă o gravă eroare de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare şi că i s-au aplicat pedepse greşit individualizate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil şi va fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Astfel, în dispoziţiile din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen. sunt reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac ordinare ce pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare, motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive, fiind arătate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
Limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicităţii acesteia, în raport cu care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul de a promova recurs stingându-se prin exercitare.
În prezenta cauză, inculpatul a exercitat calea de atac a recursului împotriva hotărârii de condamnare în faţa Curţii de Apel Bacău, care s-a pronunţat prin Decizia penală nr. 307 din 20 mai 2010, decizie definitivă potrivit art. 417 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu un nou recurs declarat de către inculpatul C.C. împotriva unei hotărâri rămase definitive. Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul C.C.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în care se va include şi plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva Deciziei penale nr. 307 din 20 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 1 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 133/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 178/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
