ICCJ. Decizia nr. 2971/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2971/2010
Dosar nr. 10089/3/2009
Şedinţa publică din 1 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 265 din 1 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului M.G. la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 76 alin. (3) C. proc. pen., instanţa nu a aplicat inculpatului pedepse complementare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 04 februarie 2010 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpat.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2), 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei M.A. la pedeapsa închisorii de 4 ani, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei de 4 ani închisoare.
În baza art. 76 alin. (3) C. proc. pen. instanţa nu a aplicat inculpatei pedepse complementare, iar în baza art. 861 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 4 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, determinat potrivit art. 862 alin. (2)C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;
b) să anunţe Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă şi locuinţă, şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti schimbarea locului de muncă;
d) să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti informaţii care să permită controlarea mijloacelor sale de existenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, cu nr. 221 D/P/2009 din data de 24 februarie 2010, au fost trimişi în judecată inculpatul M.G., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi învinuitele M.A., cercetată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi J.M., cercetată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. Pentru învinuite, prin rechizitoriu, s-a dispus şi punerea în mişcare a acţiunii penale. în fapt, s-a reţinut că, la data de 01 iunie 2009, lucrătorii de poliţie din cadrul B.C.C.O. Bucureşti - S.C.C.O. Ilfov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane („G.";, „M.";, „M.";, „Ţ.";, „G.";) vând heroină în zona Pieţei G.C., respectiv pe străzile M.F., G.G. şi G.C.
În urma efectuării de verificări a fost identificat un consumator de droguri care se aprovizionează cu doze de heroină de la aceste persoane, fapt pentru care la data de 11 iunie 2009 au fost introduşi în cauză un investigator sub acoperire, un colaborator şi a fost autorizată procurarea de droguri de la persoanele suspecte.
Astfel, a fost probată activitatea infracţională a inculpatului M.G. (zis „G.";) şi a învinuitelor M.A. (zisă „M.";) şi J.M. (zisă „B.";).
În faza judecăţii nu s-a putut proceda la audierea inculpaţilor, aceştia prevalându-se de dreptul de a nu da declaraţie.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză şi dispoziţiile legale incidente, Tribunalul a reţinut, în fapt, următoarele:
În data de 26 iunie 2009, inculpaţii M.G. şi M.A. au vândut colaboratorului cu nume de cod ";C.M.";, două doze de heroină pentru care acesta din urmă a plătit suma de 100 RON. Ambii inculpaţi au fost implicaţi în operaţiunea de vânzare a celor două doze, inculpatul M.G. fiind cel care a primit preţul, după care a cerut soţiei sale să înmâneze colaboratorului cantitatea de drog aferentă sumei primite, iar inculpata M.A. a fost cea care a remis în mod nemijlocit colaboratorului dozele de drog pe care le avea deja asupra sa.
Situaţia de fapt anterior redată a fost reţinută pe baza declaraţiei colaboratorului cu nume de cod ";C.M.";, redată de procuror în cuprinsul unui proces-verbal, care, potrivit art. 861 alin. (6) teza finală C. proc. pen., se coroborează cu înregistrarea audio video efectuate cu ocazia vânzării, în baza Autorizaţiei nr. 696/A.1./2009 emisă de Tribunalul Bucureşti, dar şi a declaraţiilor inculpaţilor care au recunoscut întru totul fapta prezentată mai sus. Natura substanţei vândute şi masa acesteia au rezultat din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 30 iunie 2009, potrivit cărora este vorba despre 0,21 grame de substanţă care conţine cofeină şi heroină, substanţă menţionată în Anexa nr. I a Legii nr. 143/2000, aparţinând, prin urmare, potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 143/2000, categoriei drogurilor de mare risc.
În data de 27 iunie 2009, inculpatele M.A. şi J.M. au vândut colaboratorului cu nume de cod ";C.M.";, două doze de heroină pentru care acesta din urmă a plătit suma de 100 RON. Ambele inculpate au fost implicate în operaţiunea de vânzare a celor două doze, inculpata M.A. fiind cea care a primit preţul, după care a cerut inculpatei J.M. să înmâneze colaboratorului cantitatea de drog aferentă sumei primate, iar inculpata J.M. a fost cea care a remis în mod nemijlocit colaboratorului dozele de drog pe care le avea deja asupra sa.
Această situaţie de fapt a fost reţinută pe baza declaraţiei colaboratorului cu nume de cod ";C.M.";, redată de procuror în cuprinsul unui proces-verbal, care, potrivit art. 861 alin. (6) teza finală C. proc. pen., se coroborează cu înregistrarea audio video efectuate cu ocazia vânzării, în baza Autorizaţiei nr. 696/A.I./2009 emisă de Tribunalul Bucureşti, dar şi a declaraţiilor inculpatelor care au recunoscut întru totul fapta prezentată mai sus. Natura substanţei vândute şi masa acesteia au rezultat din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 30 iunie 2009, potrivit cărora este vorba despre 0,19 grame de substanţă care conţine cofeină şi heroină, substanţă menţionată în Anexa nr. I a Legii nr. 143/2000, aparţinând, prin urmare, potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 143/2000, categoriei drogurilor de mare risc.
Tribunalul a apreciat că fapta inculpatului M.G. de a fi vândut, în data de 26 iunie 2009, colaboratorului cu nume de cod ";C.M.";, două doze de heroină pentru suma de 100 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
La individualizarea judiciară a pedepsei, Tribunalul a avut în vedere atitudinea sinceră a inculpatului, apreciind că aceasta justifică reţinerea în beneficiul său a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., în cauză nefiind întrunite condiţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., deoarece, cu puţin timp înainte de săvârşirea infracţiunii ce face obiectul prezentei cauze, inculpatului i s-a aplicat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., prin ordonanţa dată în Dosarul nr. 388/D/P/2009 din 21 mai 2009, o amendă administrativă în cuantum de 200 RON, ca urmare a săvârşirii unei fapte care, deşi îndeplineşte condiţiile, sub aspectul laturii obiective şi subiective, ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, s-a apreciat de către procuror că nu ar prezenta pericolul social al unei infracţiuni. A fost avută în vedere şi împrejurarea că inculpatul a menţionat că este consumator de droguri 10 ani, faptul că acesta consumă droguri fiind confirmat şi de către coinculpate.
Astfel fiind, Tribunalul a aplicat o pedeapsă sub minimul special de 10 ani, cu respectarea plafonului minim prevăzut de art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la individualizarea pedepsei avându-se în vedere şi cantitatea mică de drog ce a făcut obiectul vânzării pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.
Având în vedere că în beneficiul inculpatului a fost reţinută circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. c), dar şi faptul că inculpatul este condamnat pentru o singură acţiune de vânzare a unei cantităţi mici de drog şi că a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului, Tribunalul, în baza art. 76 alin. (3) C. proc. pen., nu i-a aplicat inculpatului pedepse complementare, apreciind că aplicarea unei pedepse complementare ar fi disproporţionată.
Sub aspectul modalităţii de executarea a pedepsei, Tribunalul a apreciat că nu este întrunită condiţia prev. de art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen., faţă de persoana condamnatului, o pedeapsă a cărei executare să fi fost suspendată, chiar şi sub supraveghere, nefiind aptă să îşi îndeplinească funcţia de prevenţie specială. În acest sens, Tribunalul a avut în vedere sancţionarea anterioară cu amendă administrativă a inculpatului pentru o faptă prevăzută de Legea nr. 143/2000, care nu a fost suficientă pentru ca, percepută ca ultim avertisment, să determine o modificare radicală a modului de raportare a inculpatului la normele de convieţuire socială.
S-a reţinut că strânsa legătură dintre consumul de droguri şi activităţile de trafic de droguri, recunoscută de însuşi inculpatul, care a menţionat că vinde droguri pentru a face rost de banii necesari procurării de doze pentru consum, la care se adaugă dependenţa de droguri a inculpatului, care consumă droguri de foarte mult timp, justifică temerea că, lăsat în libertate de îndată, acesta nu se va putea abţine de la activităţi de acest gen, veniturile licite fiind insuficiente pentru procurarea drogurilor.
Pe de altă parte, s-a reţinut că faptele inculpatei M.A. de a fi vândut heroină colaboratorului cu nume de cod ";C.M.";, atât în data de 26 iunie 2010, împreună cu inculpatul M.G., cât şi în data de 27 iunie 2009, împreună cu inculpata J.M., prezintă fiecare în parte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. Având în vedere, însă, intervalul scurt de timp în care au fost săvârşite aceste fapte (în zile consecutive), similitudinea împrejurărilor comiterii faptelor (la domiciliul său, aceleiaşi persoane, în prezenţa unuia dintre apropiaţii săi), dar şi absenţa vreunui incident care să se fi intercalat între cele două fapte, şi care să fi determinat o reanalizare a avantajelor şi dezavantajelor comiterii unor astfel de fapte, Tribunalul a concluzionat că sunt întrunite condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), aceste două acte materiale intrând în conţinutul unei infracţiuni unice, în formă continuată, de trafic de droguri de mare risc.
Tribunalul a apreciat că fapta inculpatei J.M. de a fi vândut, în data de 27 iunie 2010, colaboratorului cu nume de cod ";C.M.";, două doze de heroină pentru suma de 100 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Instanţa a reţinut, în beneficiul ambelor inculpate, circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., având în vedere buna conduită a acestora anterior săvârşirii infracţiunii ce face obiectul prezentei cauze, atestată de lipsa antecedentelor penale, dar şi atitudinea lor procesuală sinceră. Prin urmare, acestora le-a fost aplicată o pedeapsă sub minimul special, orientată spre plafonul minim prev. de art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., iar în baza art. 76 alin. (3) C. proc. pen., Tribunalul nu a aplicat inculpatelor pedepse complementare.
Totodată, s-a dispus suspendarea executării pedepselor cu închisoarea aplicate inculpatelor, apreciindu-se că ansamblul consecinţelor pe care implicarea în prezentul proces penal le-a produs în viaţa fiecăreia dintre inculpate, precum şi riscul la care s-ar expune acestea în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni, constituie argumente suficiente pentru a concluziona că inculpatele, aflate la primul contact cu legea penală, se vor abţine pe viitor de la săvârşirea de noi infracţiuni, chiar şi fără executarea efectivă a pedepsei. Tribunalul a apreciat că, faţă de gravitatea, în sine, a infracţiunii de trafic de droguri, o suspendare condiţionată a executării pedepsei ar reprezenta o reacţie prea blândă, incapabilă să îndeplinească funcţiile pedepsei.
Împotriva sentinţei penale anterior menţionate a formulat apel inculpatul M.G., solicitând reindividualizarea pedepsei, deoarece instanţa de fond nu a ţinut seama de atitudinea sa sinceră şi nu a făcut aplicarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deşi inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale şi are în întreţinere cinci copii - dintre care patru sunt minori, a avut o atitudine sinceră atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei şi nu prezintă pericol public pentru societate.
Totodată, s-a solicitat aplicarea unei pedepse îndreptată spre minimul special şi a dispoziţiilor art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 136 din 15 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul M.G. împotriva Sentinţei penale nr. 265 din 1 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul penal nr. 10089/3/2010.
În temeiul art. 383 alin. (11) C. proc. pen. rap. la art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 4 februarie 2010 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 RON urmând să se avanseze din fondul Ministerului Justiţiei.
Curtea de Apel a constatat, în pofida celor susţinute de inculpat, că prima instanţă a apreciat în mod corect că pot fi reţinute dispoziţiile art. 74 lit. c) C. pen., în condiţiile în care inculpatul a recunoscut comiterea faptei pe tot parcursul procesului penal, nu este cunoscut cu antecedente penale şi a fost trimis în judecată pentru comiterea unei singure fapte, de vânzare a două doze de heroină în cantitate de 0,21 grame heroină.
Astfel s-a reţinut că solicitarea inculpatului de a se reţine circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. nu este întemeiată, deoarece prima instanţă a apreciat deja incidente dispoziţiile acestui text de lege şi a coborât pedeapsa la un cuantum foarte apropiat de minimul prevăzut de lege în aceste condiţii, 3 ani şi 6 luni închisoare, aşa încât o reducere a pedepsei sub acest minim nu este justificată şi nici posibilă, 3 ani fiind limita minimă a pedepsei ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 76 lit. a) C. pen.
Cu privire la aplicarea dispoziţiilor referitoare la suspendarea executării pedepsei, instanţa de prim control judiciar a constatat că nu este justificată, întrucât inculpatul a acţionat într-un mod care duce la concluzia că pedeapsa nu şi-ar putea atinge scopul preventiv şi educativ decât prin executare în regim de detenţie, reţinându-se, totodată, că atitudinea sinceră a inculpatului a fost avută în vedere de prima instanţă la stabilirea cuantumului pedepsei închisorii, dispunând în mod corect coborârea acestuia până aproape de limita minimă prevăzută de lege, dar că nu se justifică suspendarea executării pedepsei, în raport de circumstanţele comiterii faptei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.G., reiterând criticile formulate în apel, în sensul reindividualizării pedepsei.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează. Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că la data de 26 iunie 2009, în jurul orelor 14:00, inculpatul M.G., împreună cu inculpata M.A. a vândut colaboratorului „C.M."; două doze de heroină în schimbul sumei de 100 RON.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, critica formulată de către recurentul inculpat nu este întemeiată, Înalta Curte apreciind că, în speţă, s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii şi circumstanţelor personale ale recurentului inculpat.
Este neîndoielnic că fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracţiune, precum şi împrejurările în care a fost comisă şi modul de acţionare.
Se reţine că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere a infractorului, ci şi un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Astfel, pedeapsa are şi o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi comportamentul făptuitorului.
Prin urmare, în mod corect în cauză s-a reţinut doar circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei la un cuantum foarte apropiat de minimul prevăzut de lege, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare, aşa încât o reducere a pedepsei sub acest minim nu este justificată şi nici posibilă, 3 ani fiind limita minimă a pedepsei ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 76 lit. a) C. pen., astfel cum în mod temeinic şi legal a reţinut şi instanţa de apel.
Înalta Curte reţine că, la stabilirea cuantumului şi a modalităţii de executare a pedepsei, se impune a fi avute în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunii comise, persoana inculpatului, dispoziţiile părţii generale a C. pen. incidente în speţă, dar şi limitele de pedeapsă fixate de legiuitor pentru infracţiunea comisă. În speţă, însă, trebuie să se ţină seama şi de împrejurarea că inculpatul desfăşura activitatea infracţională în prezenţa copiilor săi minori, fără să se preocupe de efectul pe care vizualizarea unor astfel de activităţi l-ar putea avea asupra evoluţiei psihice a acestora, acesta fiind şi argumentul pentru care instanţa a menţinut, în baza art. 350 C. proc. pen., măsura arestării preventive luate faţă de inculpat.
Astfel fiind, se apreciază că pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare, ţinând cont şi de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al acesteia, consfinţit prin disp.art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 4 februarie 2010 la 1 septembrie 2010.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva Deciziei penale nr. 136 din 15 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 4 februarie 2010 la 1 septembrie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 126/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 133/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
