ICCJ. Decizia nr. 2992/2010. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2992/2010

Dosar nr. 843/111/2009

Şedinţa publică din 3 septembrie 2010

Asupra recursurilor penale de faţă constată:

Prin Sentinţa penală nr. 264/P din 29 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor a fost soluţionată acţiunea penală privind pe inculpaţii R.V., R.Ş. şi B.O., după cum urmează:

I. în baza art. 323 alin. (1) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului R.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prin schimbarea de încadrare juridică din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele sus-menţionate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa mai grea, de 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi dedusă prevenţia de la 05 decembrie 2008 la zi, conform art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)

II. în baza art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) s-a dispus condamnarea inculpatului R.Ş. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prin schimbarea de încadrare juridică din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele sus-menţionate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

III. în baza art. 323 alin. (1) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului B.O. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prin schimbarea de încadrare juridică din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea în folosul statutului a sumei de 4.200 RON de la inculpatul R.V.

Au fost obligaţi inculpaţii la câte 6.000 RON fiecare, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

În cursul lunii septembrie 2008, partea vătămată B.M., cunoscută ca prostituată pe raza oraşului Cărei, a fost acostată de inculpatul B.O., sub pretextul întreţinerii de relaţii sexuale plătite, şi transportată cu autoturismul condus de inculpat, în care ulterior au urcat şi inculpatul R.V. şi martora Z.M.E., în localitatea Cădea, judeţ Bihor.

Partea vătămată a fost dusă la domiciliul inculpatului R.V., racolarea acesteia făcându-se în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituţiei.

Iniţial, partea vătămată B.M. a refuzat propunerea inculpatului R.V. însă, sub imperiul violenţelor fizice şi a ameninţărilor exercitate asupra sa de către inculpat, a acceptat să practice prostituţia în folosul acestuia.

În zilele următoare, partea vătămată şi martora Z.M.E. au practicat prostituţia pe raza localităţii Cădea, sub supravegherea directă a inculpatului R.V., întreţinerea relaţiilor sexuale cu persoanele acostate în acest scop desfăşurându-se în aproprierea locuinţei inculpatului, regulă stabilită de inculpat tocmai pentru a exercita un control permanent şi total asupra victimelor şi beneficiarilor serviciilor sexuale.

Conform aceloraşi reguli stabilite de inculpatul R.V., racolarea clienţilor se făcea zilnic, între orele 10,00 - 23,00, iar fetele nu puteau rămâne în compania aceleiaşi persoane mai mult de 10 minute, câştigul minim impus fiind de 50 RON/zi.

Sumele obţinute din practicarea prostituţiei erau predate în totalitate inculpatului.

În situaţia în care partea vătămată şi cealaltă martoră care se prostitua în folosul inculpatului nu obţineau sumele de bani stabilite erau bătute cu sălbăticie de către inculpat.

După aproximativ 5 zile de la venirea sa în domiciliul inculpatului, martora Z.M.E. a reuşit să fugă, cu ajutorul unui şofer de camion.

La scurt timp după plecarea martorei, inculpatul R.V. a adus-o în domiciliul său pe martora D.R., aceasta continuând să practice prostituţia împreună cu partea vătămată.

Tinerele care practicau prostituţia în folosul inculpatului locuiau într-o cameră cu fiica minoră a inculpatului, în cealaltă cameră a imobilului, locuind inculpatul cu soţia sa, R.T.

La data de 10 noiembrie 2008, partea vătămată B.M. a fost depistată de organele de poliţie practicând prostituţia pe raza localităţii Cădea.

În respectiva ocazie, partea vătămată a fost amendată contravenţional şi, după ce a comunicat organelor de poliţie că era exploatată sexual şi nu avea asupra actele de identitate, a fost trimisă la domiciliul său.

Ajunsă la domiciliul mătuşii sale unde în fapt locuia, partea vătămată a relatat familiei, vecinilor şi prietenilor împrejurările în care a fost racolată şi transportată în locuinţa inculpatului R.Ş. şi condiţiile în care a fost exploatată sexual, arătându-le totodată şi semnele de violenţă pe care le avea pe corp.

În ziua imediat următoare, la 11 noiembrie 2008, inculpatul R.V. împreună cu coinculpaţii R.Ş. şi B.O. s-au deplasat în oraşul Cărei pentru a o readuce pe partea vătămată în domiciliul primului inculpat.

Hotărârea infracţională nu a putut fi materializată întrucât partea vătămată se afla pe stradă în compania martorelor B.E. şi H.R., reuşind împreună cu acestea să urce într-un taxi şi să plece spre casă.

La data de 29 noiembrie 2008, inculpatul R.V. s-a deplasat din nou în localitatea Cărei împreună cu inculpaţii R.Ş. şi B.O., au urmărit partea vătămată până când aceasta a rămas singură pe stradă - martorele B.E. şi H.R. intrând într-un magazin alimentar, moment în care inculpatul R.V. a încercat să o determine pe partea vătămată să se întoarcă de bună voie în domiciliul său.

Partea vătămată a refuzat categoric propunerea inculpatului.

În aceste condiţii, inculpaţii R.V. şi R.Ş. au exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate, reuşind să o imobilizeze şi să o introducă cu forţa în autoturismul condus de inculpatul B.O.

Acţiunea inculpaţilor a fost observată de martorele B.E. şi H.R. la ieşirea din magazin, acestea recunoscându-i pe inculpaţii R.V., R.Ş. şi B.O. ca fiind cei care urmăriseră răpirea părţii vătămate şi la data de 11 noiembrie 2008.

Pe timpul deplasării spre locuinţa inculpatului R.V., partea vătămată a continuat să strige după ajutor, să implore să i se dea drumul, dar a fost refuzată, atât inculpatul R.V., cât şi inculpatul R.Ş. aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele pentru a o determina să nu mai strige.

Violenţele asupra părţii vătămate au continuat şi la locuinţa inculpatului R.V., acesta lovind-o de mai multe ori cu o bucată de scândură peste tot corpul, agresiune exercitată pentru refuzul părţii vătămate de a veni de bună voie în domiciliul inculpatului şi pentru a o determina să nu mai plece şi să se prostitueze în folosul exclusiv al inculpatului.

În continuare, în perioada 30 noiembrie 2008 - 2 decembrie 2008, partea vătămată a fost constrânsă să practice prostituţia, obţinând în cele 3 zile suma de 90 RON, predată integral inculpatului R.V.

La data de 1 decembrie 2008, mătuşa părţii vătămate i-a cerut martorei H.R. să se deplaseze în localitatea Cădea, să caute partea vătămată şi să încerce să o aducă acasă.

Ca urmare, la data de 2 decembrie 2008, martorii H.R., B.E., şi M.V.N., s-au deplasat în localitatea Cădea cu autoturismul taxi condus de martorul F.D.M., unde au ajuns în jurul orelor 13,00.

Partea vătămată se afla în stradă, încercând să acosteze clienţi pentru întreţinerea de relaţii sexuale.

Cu toate că şi-a recunoscut prietenii în autoturismul taxi, partea vătămată a refuzat iniţial să îi însoţească, fiind vădit înspăimântată de ameninţările primite de la inculpat, după care, la insistenţele martorilor, a acceptat şi a plecat împreună cu aceştia spre domiciliul său.

Pe drumul spre casă, partea vătămată a povestit martorilor suferinţele la care a fost supusă de inculpatul R.V., relatările făcute fiind auzite şi de şoferul autoturismului taxi.

Partea vătămată prezenta urme de violenţă pe tot corpul, evidenţiate ca atare prin raportul medico-legal din 5 decembrie 2008 eliberat de S.M.L. Bihor, examinarea medicală efectuată în cauză stabilind şi că partea vătămată era însărcinată, având o sarcină în evoluţie anterioară datei la care a fost adusă în domiciliul inculpatului R.V. şi obligată la practicarea prostituţiei.

Pe baza situaţiei de fapt prezentate, prima instanţă a constatat că activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi corespunde celei menţionate în rechizitoriu, probele administrate în cauză demonstrând vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi art. 323 C. pen.

Cu referire la infracţiunea de trafic de persoane, s-a reţinut că săvârşirea acesteia a avut loc în modalitatea recrutării şi transportării prin ameninţare şi violenţă a părţii vătămate B.M., în scopul exploatării ei sexuale.

La activitatea infracţională şi-au adus aportul toţi inculpaţii din cauză, acţiunea de recrutare aparţinând inculpatului R.V. care a şi exploatat partea vătămată prin obligarea acesteia la practicarea prostituţiei în folosul său exclusiv, iar inculpaţii R.Ş. şi B.O. au participat activ la transportarea părţii vătămate la locuinţa lui R.V. în vederea realizării scopului urmărit.

Deşi inculpaţii au negat comiterea faptei, susţinând că partea vătămată se afla într-o relaţie de concubinaj cu inculpatul R.V. şi în acest context aceasta locuise în domiciliul inculpatului, instanţa a reţinut vinovăţia inculpaţilor, având în vedere ansamblul probator administrat în cauză.

S-a reţinut astfel că acţiunea de recrutare a părţii vătămate era dovedită prin depoziţia martorelor H.R. şi B.E., ale căror relatări erau conforme susţinerilor părţii vătămate în ceea ce priveşte răpirea din stradă şi exercitarea violenţelor de către inculpatul R.V.

Realitatea acestor declaraţii era deopotrivă confirmată şi de leziunile de violenţă constatate pe corpul părţii vătămate, evidenţiate ca atare prin raportul medico-legal efectuat în cauză, dar şi de declaraţiile martorilor M.V. şi F.D.M., persoane care participaseră la recuperarea părţii vătămate în ziua de 2 decembrie 2008.

Declaraţia martorului F.D.M. - şoferul autoturismului taxi cu care a avut loc recuperarea din stradă a părţii vătămate, a fost apreciată ca deosebit de relevantă în stabilirea faptelor cauzei, având în vedere că obiectivitatea acestei persoane nu putea fi pusă la îndoială, nefiind implicat în niciun fel în evenimente şi neavând relaţii cu partea vătămată ori inculpaţii din proces.

De asemenea, s-a reţinut că în sprijinul acuzaţiilor formulate erau şi declaraţiile martorei D.R. - din faza de urmărire penală, precum şi ale martorei Z.E., acestea confirmând prezenţa părţii vătămate la domiciliul inculpatului R.V., iar faptul practicării prostituţiei rezulta şi din procesul-verbal de contravenţie încheiat de organele de poliţie subsecvent depistării părţii vătămate în timp ce racola clienţi în vederea întreţinerii de relaţii sexuale plătite.

Ca urmare, s-a constatat că afirmaţiile inculpaţilor privind pretinsa relaţie de concubinaj a părţii vătămate cu inculpatul R.V. erau singulare şi nesusţinute de probele administrate în cauză.

S-a reţinut de către instanţă că inculpatul R.V. formulase mai multe versiuni în apărare, toate de circumstanţă şi în scopul evitării răspunderii penale.

Conform probatoriului administrat, inculpatul locuia în acelaşi imobil cu concubina sa R.T., iar pretinsa relaţie de concubinaj cu partea vătămată se derulase în paralel şi cu martorele Z.E. şi D.R., toate victime ale exploatării sexuale.

Această susţinere a fost apreciată ca neverosimilă de către instanţă întrucât existenţa unor relaţii de concubinaj concomitente, derulate în acelaşi spaţiu locativ şi tolerate de adevărata concubină a inculpatului, cu care avea o fetiţă, era de neacceptat, reţinându-se şi că, din niciun element al cauzei, nu rezulta ca inculpatul să fi fost adeptul unor concepţii sau obiceiuri atipice. Inculpatul trăia într-o comunitate rurală, unde era perceput, potrivit martorilor T.G. şi T.C.I., ca o persoană obişnuită.

Or, în situaţia în care inculpatul ar fi întreţinut concomitent mai multe relaţii de concubinaj, un astfel de comportament, într-o comunitate rurală şi de notorietate cu concepţii mai conservatoare, ar fi produs un ecou social cel puţin cât să fie comentat şi în felul acesta relevat şi instanţei de judecată.

Ca urmare, s-a constatat că materialul probator administrat în cauză demonstrează vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată.

În ceea ce priveşte conlucrarea inculpaţilor în realizarea activităţii ilicite, s-a constatat că aceasta se circumscrie faptei de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., nefiind îndeplinite condiţiile de existenţă ale infracţiunii de grup infracţional prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, conform încadrării din rechizitoriu, cu referire la durata în timp a asocierii şi structura şi caracterul organizării, ce implica o acţionare coordonată din partea membrilor grupării şi roluri prestabilite în acest sens.

S-a reţinut că inculpaţii R.Ş. şi B.O. nu au făcut decât să dea curs invitaţiei inculpatului R.V. de a transporta în două rânduri partea vătămată din localitatea de domiciliu la locuinţa sa, inculpatul R.V. fiind singurul care a beneficiat de exploatarea sexuală a părţii vătămate.

Ca urmare, procedând în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din rechizitoriu în sensul sus-menţionat.

La individualizarea judiciară a pedepselor pentru inculpaţi s-a ţinut seama de gravitatea ridicată a faptelor şi circumstanţele personale ale acestora.

A fost subliniată conduita nesinceră a inculpaţilor manifestată pe tot parcursul procesului penal, precum şi împrejurările concrete în care a avut loc exploatarea părţii vătămate de către inculpatul R.V. şi faptul că acesta era responsabil de constituirea asociaţiei infracţionale.

Pentru ceilalţi doi inculpaţi, s-a reţinut că nu se aflau la primul conflict cu legea penală, R.Ş. săvârşind faptele din cauză în stare de recidivă posteexecutorie, ca urmare a unei condamnări anterioare la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, iar inculpatul B.O., fiind cunoscut cu multiple antecedente penale.

Tot pentru inculpatul B.O. s-a reţinut şi că aportul adus la comiterea infracţiunii de trafic de persoane a fost substanţial, acesta fiind cel care a pus la dispoziţie şi a condus autoturismul cu care a fost transportată partea vătămată la locuinţa inculpatului R.V.

Complementar rezolvării acţiunii penale, instanţa a dispus şi confiscarea de la inculpatul R.V. a sumelor de bani obţinute din exploatarea părţii vătămate B.M., stabilită la valoarea de 4.200 RON, conform declaraţiei victimei infracţiunii.

Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpaţii R.V., R.Ş. şi B.O., precum şi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea.

Apelul Parchetului a vizat greşita schimbare de încadrare juridică prin reţinerea dispoziţiilor art. 323 C. pen., precum şi cuantumul redus al pedepselor aplicate inculpaţilor R.Ş. şi B.O.

S-a arătat că argumentaţia expusă de prima instanţă justifica schimbarea de încadrare juridică în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi nu ale art. 323 C. pen., dispoziţia mai favorabilă din legea specială fiind aplicabilă pentru situaţia în care asocierea în vederea săvârşirii unei infracţiuni grave nu respectă criteriile obiective prevăzute la art. 7 din lege.

În ceea ce priveşte stabilirea pedepselor, s-a arătat că prima instanţă nu evaluase corespunzător gravitatea faptelor şi periculozitatea socială a inculpaţilor R.Ş. şi B.O.

La rândul lor, inculpaţii R.V. şi R.Ş. au criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei condamnări pentru faptele menţionate în rechizitoriu, solicitând achitarea pe temeiul prevederilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen. şi în considerarea dispoziţiilor art. 10 lit. d) din acelaşi cod referitor la săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

Şi în apelul inculpatului B.O. a fost criticată soluţia de condamnare pronunţată de prima instanţă, invocându-se şi de acest inculpat incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen. ca urmare a inexistenţei conţinutului constitutiv al celor două infracţiuni.

Prin Decizia penală nr. 35/A/2010 din 27 mai 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru minori, au fost admise apelurile inculpaţilor R.V., R.Ş. şi B.O. şi desfiinţată în parte sentinţa primei instanţe numai în ceea ce priveşte greşita condamnare a inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. şi greşita individualizare a pedepsei principale aplicate inculpatului R.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, iar în rejudecare:

Au fost descontopite pedepsele rezultante de 6 ani închisoare şi, respectiv, câte 3 ani închisoare aplicate inculpaţilor R.V., R.Ş. şi B.O. şi repuse în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpaţilor R.V., R.Ş. şi B.O. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen. cu reţinerea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în privinţa inculpatului R.Ş.

A fost redusă de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului R.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi dedusă prevenţia la zi.

A fost respins apelul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea formulat împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că elementele de fapt cu relevanţă în stabilirea vinovăţiei inculpaţilor în săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 au fost corect reţinute de prima instanţa, pe baza unei analize complete şi amănunţite a probelor administrate în cauză.

În considerentele deciziei din apel au fost examinate criticile inculpaţilor invocate în susţinerea cererilor de achitare şi motivele pentru care nu au fost primite apărările formulate şi menţinută, sub aceste aspecte, hotărârea primei instanţe.

S-a reţinut, în esenţă, că din probele administrate în proces rezulta cu certitudine că inculpaţii din cauză s-au deplasat împreună în oraşul Cărei unde domicilia partea vătămată B.M., scopul deplasării fiind acela de a asigura întoarcerea părţii vătămate în domiciliul inculpatului R.V.

De asemenea, pe baza declaraţiilor martorilor D.R., H.R., B.E. şi M.V., s-a reţinut că revenirea părţii vătămate în domiciliul inculpatului R.V. nu a avut loc cu acordul acesteia, rezultând că partea vătămată a fost forţată, inclusiv prin folosirea violenţei, să urce în maşina inculpaţilor cu care a fost transportată în localitatea Cădea.

Tot astfel, s-a reţinut că declaraţiile părţii vătămate privitoare la violenţele fizice la care a fost supusă în vederea practicării prostituţiei de către şi în folosul inculpatului R.V. erau confirmate de depoziţiile aceloraşi martori, dar şi de martora Z.M.E., procesul-verbal de contravenţie încheiat de organele de poliţie cu ocazia depistării părţii vătămate în timp ce încerca să racoleze clienţi în vederea întreţinerii de relaţii sexuale plătite şi raportul de constatare medico-legală eliberat în urma examinării medicale a părţii vătămate imediat după întoarcerea din domiciliul inculpatului.

Prin urmare, s-a constatat că în mod justificat prima instanţă înlăturase din examinare susţinerile formulate în apărare, nefiind dovedită pretinsa relaţie de concubinaj a părţii vătămate cu inculpatul R.V. şi, în acest contex, nici versiunea inculpaţilor R.Ş. şi B.O. privind pretinsul ajutor fără conotaţie penală dat coinculpatului R.V.

În schimb, instanţa de apel a constatat că soluţia de condamnare pronunţată sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 323 C. pen. era nelegală.

S-a arătat că infracţiunea sus-menţionată presupune o reuniune în vederea comiterii de infracţiuni şi se realizează prin acţiunea fiecăreia dintre persoanele care înţeleg să îşi alăture eforturile în concretizarea unei rezoluţii infracţionale şi a unui plan prestabilit, având ca scop comiterea de infracţiuni.

Or, în speţă, inculpaţii R.Ş. şi B.O. acţionaseră spontan, la iniţiativa inculpatului R.V., fără să existe un plan prestabilit, căruia să i se dea curs prin activitatea infracţională concret desfăşurată, împrejurarea că fapta fusese săvârşită de trei persoane împreună determinând reţinerea formei agravate a infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Ca atare, în cadrul criticii Parchetului vizând greşita încadrare juridică, s-a arătat că nu putea fi vorba de existenţa unui grupări infracţionale de tipul celei prevăzute de Legea nr. 39/2003 în absenţa oricărei activităţi care să ateste constituirea inculpaţilor într-o asociaţie infracţională.

În consecinţă, hotărârea primei instanţe a fost desfiinţată în partea privitoare la condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., iar în rejudecare, s-a dispus achitarea acestora, pe temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.

De asemenea, instanţa de apel a respins şi solicitarea de majorare a pedepselor aplicate inculpaţilor R.Ş. şi B.O., formulată în apelul procurorului, având în vedere contribuţia redusă avută la comiterea faptei, cât şi împrejurarea că nu au exercitat violenţe sau ameninţări asupra părţii vătămate.

În schimb, s-a constatat că se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului R.V., având în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunii, lipsa antecedentelor penale, dar şi atitudinea părţii vătămate care, pe parcursul procesului penal, şi-a modificat parţial declaraţiile, încercând să creeze o situaţie mai favorabilă inculpatului.

S-a apreciat că o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie este suficientă pentru reeducarea inculpatului.

Ca urmare, numai în limitele arătate, au fost admise apelurile inculpaţilor şi desfiinţată hotărârea primei instanţe.

Şi împotriva acestei decizii şi, în esenţă, pentru aceleaşi motive, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii R.V., R.Ş. şi B.O., precum şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Bihor, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18 şi 14 C. proc. pen.

În cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. au fost reiterate criticile referitoare la greşita condamnare a inculpaţilor sub aspectul infracţiunii de trafic de persoane, invocându-se grava eroare săvârşită de instanţe în interpretarea şi evaluarea probatoriului cauzei.

S-a arătat că între partea vătămată B.M. şi inculpatul R.V. existau relaţii apropiate şi, în considerarea acestei relaţii, de comun acord cei doi au hotărât să locuiască împreună în domiciliul inculpatului, fără ca partea vătămată să fie obligată sau constrânsă să întreţină relaţii sexuale cu alte persoane.

S-a mai arătat că partea vătămată practicase prostituţia sub autoritatea altei persoane şi că respectiva persoană şi nu inculpatul R.V. era răspunzătoare de urmele de violenţă constatate pe corpul părţii vătămate, persoana în cauză fiind şi cea care determinase plecarea părţii vătămate din domiciliul inculpatului.

Ulterior, întâlnindu-se întâmplător cu partea vătămată pe raza oraşului Cărei, aceasta a fost de acord să revină în domiciliul inculpatului R.V., deplasarea făcându-se cu autoturismului condus de inculpatul B.O., în care se afla şi inculpatul R.Ş., cei trei inculpaţi fiind împreună în respectiva împrejurare.

În subsidiar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., apărarea inculpaţilor a solicitat reducerea pedepselor în raport de circumstanţele personale şi împrejurările comiterii faptei.

În recursul procurorului, hotărârile pronunţate în cauză au fost criticate pentru nelegalitate în ceea ce priveşte greşita stabilire în cuantum a pedepselor aplicate inculpaţilor, sub limita minimă prevăzută de lege, în condiţiile nereţinerii de circumstanţe atenuante, cât şi pentru greşita achitare de sub acuza săvârşirii faptei de asociere în vederea comiterii de infracţiuni.

Cu referire la această ultimă critică, s-a susţinut că din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezulta că între inculpaţi a existat o înţelegere anterioară în baza căreia au acţionat, inculpaţii R.Ş. şi B.O. dând curs iniţiativei inculpatului R.V. de a transporta în două rânduri partea vătămată la locuinţa din localitatea Cădea, unde a fost exploatată sexual.

Ca urmare, acuzarea a solicitat să se constate că inculpaţii au acţionat în cadrul unui grup infracţional, aportul fiecăruia fiind bine delimitat şi necesar realizării infracţiunii scop, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu regimul sancţionator prevăzut la art. 323 C. pen.

Examinând cauza în raport de criticile formulate şi cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile sunt fondate în limita considerentelor ce urmează:

Reţinând vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunii de trafic de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, instanţele anterioare au constatat că, în perioada septembrie - decembrie 2008, prin constrângere fizică şi morală, inculpatul R.V. a obligat partea vătămată B.M. să se prostitueze pe raza localităţii Cădea, sub autoritatea şi în folosul său exclusiv.

În scopul exploatării sexuale, partea vătămată a fost racolată şi cazată în locuinţa inculpatului R.V. unde a fost adusă cu autoturismul condus de inculpatul B.O.

După plecarea părţii vătămate din domiciliul inculpatului R.V. ca urmare a intervenţiei organelor de poliţie care au sancţionat contravenţional partea vătămată pentru practicarea prostituţiei pe raza localităţii Cădea, aceasta a fost răpită din stradă, acţiune la a cărei săvârşire şi-au adus aportul toţi inculpaţii din cauză, cu precizarea că iniţiativa infracţională a aparţinut inculpatului R.V., singur şi direct interesat în exploatarea sexuală a părţii vătămate.

O altă încercare de răpire a părţii vătămate de pe raza localităţii de domiciliu a avut loc şi la data de 11 noiembrie 2008, când partea vătămată - aflată în compania martorelor H.R., B.E., a reuşit să-şi asigure scăparea prin fugă.

Prin declaraţiile formulate în cauză, inculpaţii au negat comiterea faptei, inculpatul R.V. susţinând că avea o relaţie de concubinaj cu partea vătămată şi, din acest motiv, aceasta locuia în domiciliul său, iar ceilalţi doi inculpaţi că, în considerarea acestei relaţii, despre care aveau la rândul lor cunoştinţă, îşi aduseseră aportul pentru revenirea părţii vătămate în locuinţa inculpatului R.V.

Şi în aprecierea Înaltei Curţi, teza avansată în apărare nu îşi găseşte fundament în probele administrate, fiind contrazisă în totalitate de declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor audiaţi în cauză.

Se reţine astfel că, prin declaraţiile date, partea vătămată a descris condiţiile în care a fost exploatată sexual de către inculpatul R.V. şi împrejurările în care a ajuns în domiciliul acestuia, inclusiv după ce reuşise să scape de sub autoritatea inculpatului, subsecvent depistării sale de către organele de poliţie, pe raza localităţii Cădea.

Declaraţiile părţii vătămate sunt concordante cu cele ale martorelor D.R. - dată în faza de urmărire penală, H.R. şi B.E. care au confirmat că partea vătămată nu s-a aflat în domiciliul inculpatului în baza propriei voinţe, ci racolată în vederea obligării la practicarea prostituţiei şi ulterior răpită în acelaşi scop.

De asemenea, martora D.R. a confirmat susţinerile părţii vătămate privitoare la comportamentul violent al inculpatului şi motivele care au justificat reacţia violentă a acestuia, iar martora Z.M.E. - o altă victimă supusă exploatării sexuale în perioada cât partea vătămată locuise în domiciliul inculpatului, a menţionat acelaşi tip de comportament, restricţii şi constrângeri cu cele invocate de partea vătămată.

În contextul celor arătate, apărarea inculpatului R.V. privind pretinsa relaţie de concubinaj întreţinută cu partea vătămată nu constituie decât o încercare spre evitarea răspunderii penale.

Sub acest aspect, este de arătat că dacă partea vătămată ar fi întreţinut o relaţie de felul celei menţionate cu inculpatul R.V., într-o logică firească, aceasta nu se putea consuma în acelaşi domiciliu în care locuia şi soţia inculpatului.

Tot astfel, partea vătămată nu putea fi obligată să întreţină relaţii sexuale cu alte persoane, având în vedere că natura unei asemenea relaţii exclude orice formă de exploatare sexuală.

De asemenea, se constată că nici inculpaţii R.Ş. şi B.O. nu au acţionat fără vinovăţie atunci când au consimţit să participe la răpirea şi transportarea părţii vătămate la domiciliul coinculpatului R.V.

Astfel, inculpatul R.Ş. se afla în relaţii cu rudenie cu inculpatul R.V., cunoscând că acesta era căsătorit şi locuia în acelaşi imobil cu soţia şi fiica sa minoră, iar inculpatul B.O. ştia de la început cum ajunsese partea vătămată în locuinţa inculpatului R.V., el fiind cel care transportase partea vătămată la domiciliul inculpatului, sub pretextul întreţinerii de relaţii sexuale plătite.

Prin urmare, criticile invocate în susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. sunt nefondate, vinovăţia inculpaţilor fiind corect stabilită în cauză, activitatea infracţională desfăşurată realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane în încadrarea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Neîntemeiată se priveşte critica procurorului invocată în cadrul aceluiaşi caz de casare, vizând greşita achitare a inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.

Aşa cum bine a subliniat instanţa de prim control judiciar, asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni implică constituirea prin consensul mai multor persoane într-o grupare organizată în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregăti şi aduce la îndeplinire una sau mai multe infracţiuni.

Spre deosebire de pluralitatea constituită, în care asocierea presupune o activitate autonomă de constituire şi organizare a unei grupări cu scop infracţional, pluralitatea ocazională, ca modalitate a participaţiei penale, implică săvârşirea în comun a unei fapte prevăzute de legea penală, dar nu subsecvent constituirii într-o asociaţie, ci exclusiv în vederea executării respectivei infracţiuni, actele comune anterioare comiterii faptei constituind acte pregătitoare menite să asigure executarea rezoluţiei infracţionale.

În speţă, din nicio probă a dosarului, dar mai ales din modalitatea în care s-au petrecut faptele, nu rezultă ca inculpaţii să se fi constituit într-o grupare infracţională. împrejurările comiterii faptei demonstrează doar o cooperare în vederea traficării părţii vătămate, săvârşirea faptei în aceste circumstanţe determinând reţinerea formei agravate a infracţiunii de trafic de persoane.

Prin urmare, neexistând temei pentru reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 323 C. pen. nu se poate vorbi nici de infracţiunea mai gravă prevăzută de Legea nr. 39/2003.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, Înalta Curte constată întemeiată critica procurorului vizând nelegala stabilire a pedepselor aplicate pentru inculpaţi sub limita minimului prevăzut de lege în condiţiile nereţinerii de circumstanţe în favoare.

Cu toate acestea, pedepsele aplicate pentru inculpaţii R.V. şi R.Ş. urmează a fi menţinute în cauză, reţinându-se că la stabilirea acestora s-a ţinut seama deopotrivă atât de gravitatea faptei în sine, cât şi de circumstanţele personale şi împrejurările concrete în care inculpaţii au acţionat.

Astfel, a fost avută în vedere situaţia antecedentelor penale şi gradul de integrare socială a fiecăruia dintre inculpaţi, situaţia familială şi conduita adoptată în cursul procesului penal.

De asemenea, a fost avută în vedere natura şi gravitatea faptei reţinute în sarcina inculpaţilor, modalitatea concretă de săvârşire şi durata în timp a activităţii infracţionale, dar şi consecinţele produse asupra părţii vătămate, vârsta şi mai ales împrejurarea că aceasta era cunoscută ca prostituată pe raza oraşului Cărei.

Lipsa antecedentelor penale pentru inculpatul R.V. şi durata relativ redusă în timp a activităţii infracţionale, precum şi inexistenţa unor consecinţe pe termen lung care să se produs asupra psihicului părţii vătămate, justifică în aprecierea Înaltei Curţi pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie aplicată de instanţa de apel, neexistând temeiuri care să conducă la majorarea ori reducerea pedepsei, conform solicitării formulate în recurs de inculpat şi acuzare.

Tot astfel, se constată că şi pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului R.Ş. şi confirmată prin decizia instanţei de apel se învederează a asigura prevenţia specială, având în vedere calitatea de recidivist a inculpatului, dar şi contribuţia minimă avută la comiterea faptei, din probele administrate în cauză rezultând că acest inculpat a participat doar la imobilizarea părţii vătămate în vederea transportării ei la locuinţa inculpatului R.V., acţiune ce nu a fost însă însoţită de exercitarea vreunor acte de agresiune distinctă.

Ca atare, calificând toate aceste elemente drept circumstanţe atenuante judiciare în sensul art. 74 alin. (2) C. pen., pedepsele aplicate în cauză urmează a fi menţinute în cuantumul stabilit de instanţele anterioare.

În schimb, reţinând incidenţa aceloraşi dispoziţii legale, pedeapsa aplicată inculpatului B.O. urmează a fi stabilită la 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., având în vedere aportul adus la comiterea faptei, constând în aceea că doar a condus autoturismul cu care a fost transportată partea vătămată, fără nicio altă contribuţie în exploatarea victimei infracţiunii.

De asemenea, se reţine că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, în privinţa condamnărilor anterioare la care s-a făcut referire în considerentele deciziei din apel, împlinindu-se termenul de reabilitare.

În consecinţă, admiţând toate recursurile declarate în cauză, conform art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., hotărârile pronunţate în primă instanţă şi în apel urmează a fi casate în parte, în limita celor arătate.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor R.V., R.Ş. şi B.O. durata prevenţiei de la 05 decembrie 2008 la 03 septembrie 2010.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Bihor şi de inculpaţii R.V., R.Ş. şi B.O. împotriva Deciziei penale nr. 35/A/2010 din 27 mai 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 264/P/2009 din 29 decembrie 2009 a Tribunalului Bihor şi rejudecând:

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul R.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 80 C. pen. condamnă pe inculpatul R.Ş. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul B.O. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei sus-menţionate.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor R.V., R.Ş. şi B.O., durata reţinerii şi arestării preventive de la 5 decembrie 2008 la 3 septembrie 2010.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 300 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 septembrie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 262/2010. Penal. Menţinere măsură de...		ICCJ. Decizia nr. 264/2010. Penal. Menţinere măsură de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2992/2010. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs