ICCJ. Decizia nr. 2969/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2969/2010
Dosar nr. 4759/83/2007
Şedinţa publică din 1 septembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă constată:
Prin Sentinţa penală nr. 41 din 1 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia penală, s-a dispus:
I. În baza art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) condamnarea inculpatului B.C., cetăţean italian, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.
În baza art. 293 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea.
În baza art. 291 C. pen. inculpatul a fost condamnat şi la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului B.C., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii de 24 ore din data de 31 ianuarie 2006.
II. În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a fost condamnat inculpatul A.C.A. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals în declaraţii.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals privind identitatea.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a fost condamnat inculpatul şi la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de uz de fals.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A.C.A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
III. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a fost condamnat inculpatul H.V. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru instigare la infracţiunea de fals în declaraţii.
În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru instigare la infracţiunea de fals privind identitatea.
În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), inculpatul a fost condamnat şi la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru instigare la infracţiunea de uz de fals.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului H.V., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză. Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
La data de 30 ianuarie 2006, organele de poliţie din cadrul I.P.J. Satu Mare au fost sesizate de Biroul Notarial P. - R. cu privire la suspiciunile existente în legătură cu identitatea unui cetăţean italian care intenţiona să vândă un teren în suprafaţă de 18.400 mp, proprietatea SC C. SRL Baia Mare, situat pe raza administrativă a oraşului Satu Mare.
Ca urmare, în aceeaşi zi, organele de poliţie s-au deplasat la sediul Biroului notarial din Satu Mare, str. M.V., unde a fost identificat inculpatul B.C. - cetăţean italian, ca fiind persoana care solicitase încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul teren aparţinând SC C. SRL.
În respectiva ocazie, a fost găsită asupra inculpatului o carte de identitate eliberată de autorităţile italiene pe numele L.A., dar care avea aplicată fotografia inculpatului.
De asemenea, a fost găsită şi o ştampilă având impresiunile SC C. SRL Baia Mare.
În cursul anchetei efectuate, s-a stabilit că activitatea infracţională desfăşurată în vederea înstrăinării terenului din Satu Mare era rezultatul unei înţelegerii intervenite între inculpaţii din cauză, iniţiativa infracţională aparţinând inculpatului H.V.
A rezultat că, în cursul anului 2005, inculpatul H.V. i-a propus inculpatului B.C. să vândă un teren din Satu Mare, despre care ştia că aparţine unui alt cetăţean italian, urmând să primească în schimb suma de 1.000 euro.
Cei doi se cunoşteau de mai mult timp, inculpatul B.C. fiind rezident în România din anul 1997 şi se ocupase de administrarea unei firme având ca obiect de activitate, prestare servicii de taximetrie.
La solicitarea inculpatului H.V., coinculpatul B.C. i-a înmânat acestuia o fotografie şi ştampila firmei SC M.I. SRL, ştampilă pe care el o deţinea legal, în calitate de administrator al societăţii.
Ulterior, B.C. a primit de la inculpatul H.V. un act de identitate pe numele şi cu datele de identificare ale numitului L.A., reprezentant legal al SC C. SRL Baia Mare, societate care era proprietara unei suprafeţe de 18.400 mp teren, pe raza oraşului Satu Mare.
Actul de identitate avea aplicată fotografia inculpatului.
De asemenea, pe actul de identitate falsificat, inculpatul B.C. şi-a înscris semnătura ca titular.
Totodată, inculpatul a primit şi ştampila modificată cu impresiunile firmei SC C. SRL.
În continuare, având asupra sa actul de identitate falsificat şi ştampila societăţii, inculpatul B. s-a prezentat la Registrul Comerţului, unde a solicitat eliberarea unui duplicat de pe certificatul de înmatriculare al SC C. SRL.
Cu complicitatea sau din neglijenţa unor angajaţi ai instituţiei, inculpatul B.C. a intrat în posesia unui duplicat al certificatului de înregistrare fiscală al firmei SC C. SRL.
Respectivul certificat era necesar inculpaţilor pentru a se crea aparenţa deţinerii legale a dreptului de proprietate asupra terenului de 18.400 mp şi pentru a fi puse la dispoziţia potenţialilor cumpărători cât mai multe acte, în scopul inducerii ideii privind legalitatea tranzacţiei.
Întrucât eliberarea duplicatului nu era posibilă fără publicarea unui anunţ privind pierderea certificatului de înmatriculare original, inculpaţii au formulat o asemenea declaraţie în ziarul I.Z., în ediţia din 17 ianuarie 2006.
Anunţul publicat a fost dezminţit de SC C. SRL, prin declaraţia din 25 ianuarie 2006, publicată în acelaşi ziar.
După obţinerea certificatului de înregistrare a societăţii deţinătoare a terenului, inculpatul A.C.A. a efectuat demersuri în vederea identificării unor potenţiali cumpărători.
Şi acest inculpat se cunoştea cu inculpatul H.V. şi, conform propriei declaraţii, fusese solicitat de H.V. să se ocupe de vânzarea respectivului teren.
În acest context, inculpatul A.C.A. a luat legătura cu martorul M.T. din Baia Mare, acesta urmând să se intereseze de un eventual cumpărător.
Pentru aşa zisul serviciu de intermediere, inculpatul A.C.A. urma să primească 4.000 euro de la inculpatul H.V., iar din partea cumpărătorilor din Baia Mare suma de 1.000 de euro şi ridicarea unei ipoteci deţinută de martorul M.T., în baza unui împrumut mai vechi.
În vederea încheierii tranzacţiei, inculpaţii B.C. şi A.C.A. s-au deplasat la Baia Mare, stabilind cu martorii M.T. şi K.Z. ca vânzarea să se realizeze pentru preţul de 70.000 euro.
După ce s-au interesat la notar şi au aflat că pentru încheierea vânzării era necesară şi o procură din partea soţiei lui L.A., care deţinea şi ea calitatea de asociat la SC C. SRL, inculpaţii au plăsmuit o asemenea procură, act ce nu conţinea însă toate elementele pe care le cuprinde în mod obişnuit o procură eliberată de autorităţile italiene.
Din acest motiv, notarul public P.E.S. a avut suspiciuni cu privire la legalitatea tranzacţiei şi a anunţat organele de poliţie în vederea verificării identităţii persoanei care solicitase întocmirea actului autentic.
Inculpaţii H.V. şi A.C.A. nu au recunoscut comiterea faptelor.
Inculpatul H.V. a susţinut că nu a avut nicio implicare în activitatea infracţională, poziţie menţinută atât în cursul urmăririi penale, cât şi prin declaraţia formulată în faţa instanţei.
La rândul său, inculpatul A.C.A. a declarat că el doar a intermediat vânzarea terenului şi aceasta la cererea inculpatului H.V. şi nu a cunoscut că actele doveditoare ale proprietăţii erau false.
Susţinerile formulate în apărare au fost înlăturate de instanţă, reţinându-se că declaraţiile celor doi coinculpaţi erau contrazise de declaraţiile inculpatului B.C.
S-a reţinut de către instanţă că, din interpretarea coroborată a tuturor declaraţiilor date de inculpatul B.C. în cursul anchetei penale, rezulta că iniţiativa infracţională aparţinuse inculpatului H.V. care, prin intermediul inculpatului B.C. şi cu ajutorul inculpatului A.C., încercase înstrăinarea frauduloasă a unui teren aparţinând părţii vătămate SC C. SRL, administrată de cetăţeanul italian L.A.
Declaraţiile inculpatului B.C. din cursul urmăririi penale au fost valorificate de prima instanţă care a constatat imposibilitatea audierii nemijlocite a inculpatului, citat corespunzător la toate adresele cunoscute din ţară, inclusiv cu mandat de aducere, precum şi prin scrisoare recomandată la domiciliul din Italia.
Pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, prima instanţă a constatat că faptele descrise în rechizitoriu au fost comise de inculpaţi cu forma de vinovăţie cerută de lege şi că acestea realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor de fals privind identitatea, fals în declaraţii, uz de fals şi tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, având în vedere valoarea de circulaţie a terenului ce formase obiectul tranzacţiei frauduloase, prevăzute de art. 293 C. pen., art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu menţiunea că pentru toate infracţiunile de fals, inculpaţii H.V. şi A.C.A. urmau să răspundă în calitate de instigator şi, respectiv, complice, corespunzător participaţiei avute.
Pentru inculpaţii H.V. şi A.C.A. a fost reţinută în încadrarea juridică a faptelor şi incidenţa prevederilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), starea de recidivă postexecutorie fiind atrasă de existenţa unor multiple condamnări anterioare la pedepse cu închisoarea mai mari de 6 luni.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate în cauză, s-a avut în vedere gravitatea faptelor săvârşite, forma de participaţie şi periculozitatea socială a fiecărui inculpat.
Ca urmare, aplicându-se pedepse pentru fiecare infracţiune în parte, în limita sau orientate spre minimul special prevăzut de lege, s-a dispus executarea în regim de detenţie a pedepsei rezultante, stabilite conform art. 34 lit. b) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, precum şi inculpaţii H.V., A.C.A. şi B.C.
Prin apelul procurorului, hotărârea primei instanţe a fost criticată pentru omisiunea de aplicare a pedepsei complimentare în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune reţinută în sarcina inculpaţilor, obligatorie în cauză conform art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen., cât şi pentru omisiunea de anulare a înscrisurilor falsificate, complementar rezolvării acţiunii penale.
Critica inculpaţilor a vizat greşita condamnare pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor, iar în subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei şi înlocuirea modalităţii de executare a pedepsei, în privinţa inculpaţilor A.C.A. şi, respectiv, B.C., prin reţinerea de circumstanţe atenuante.
Prin Decizia penală nr. 40/A/2010 din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul parchetului şi desfiinţată sentinţa primei instanţe numai în ceea ce priveşte omisiunea de aplicare pentru inculpaţi a pedepselor complimentare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi de anulare a înscrisurilor falsificate, conform art. 445 C. proc. pen., iar în rejudecare:
Au fost descontopite pedepsele rezultante de 5 ani închisoare aplicate inculpaţilor B.C., A.C.A. şi H.V. şi repuse în individualitatea lor pedepsele componente; în baza art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) au fost condamnaţi inculpaţii A.C.A. şi H.V. la pedepsele de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în cauză cu pedepsele stabilite de prima instanţă pentru celelalte infracţiuni concurente, urmând ca inculpaţii B.C. A.C.A. şi H.V. să execute fiecare pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În temeiul art. 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea actului de identitate emis de autorităţile italiene şi completat pe numele L.A., duplicatul certificatului de înregistrare fiscală al SC C. SRL Baia Mare, cerere eliberare acte - formular nr. 9 în original, înregistrat la 18 ianuarie 2006 la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cerere de întocmire a actelor notariale, făcându-se totodată aplicarea dispoziţiilor art. 118 lit. e) C. pen. în privinţa respectivelor înscrisuri.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Au fost respinse apelurile formulate de inculpaţii B.C. A.C.A. şi H.V., ca nefondate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că elementele de fapt cu relevanţă asupra existenţei faptelor şi a vinovăţiei inculpaţilor au fost corect reţinute de prima instanţă, pe baza unei analize complete şi coroborate a probelor administrate în cauză.
De asemenea, s-a constatat că activitatea infracţională desfăşurată în cauză a fost corespunzător încadrată juridic, faptele reţinute în sarcina inculpaţilor realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi.
În considerentele deciziei din apel au fost examinate criticile inculpaţilor invocate în susţinerea cererilor de achitare şi motivele pentru care nu au fost primite apărările formulate şi menţinută, sub aceste aspecte, hotărârea instanţei de fond.
În schimb, instanţa de apel a constatat că pedepsele aplicate inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. se cereau a fi stabilite şi prin interzicerea unor drepturi civile, după executarea pedepsei principale, conform art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen.
S-a arătat că în cauză era obligatorie pedeapsa complimentară, prevăzută ca sancţiune de norma incriminatoare, pedeapsă a cărei aplicare era justificată şi în raport de cuantumul pedepsei principale stabilită pentru infracţiunea de bază.
De asemenea, s-a constatat că hotărârea primei instanţe era nelegală şi pentru omisiunea de anulare a înscrisurilor falsificate folosite în cauză de inculpaţi, înscrisuri care constituiau şi mijloace frauduloase în vederea înstrăinării terenului aparţinând părţii vătămate.
Ca urmare, numai în aceste limite a fost modificată sentinţa primei instanţe, fiind înlăturată solicitarea subsidiară a inculpaţilor A.C.A. şi B.C. privind reducerea pedepsei şi înlocuirea modalităţii de executare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul H.V., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
S-a susţinut că instanţele anterioare ar fi stabilit o stare de fapt neconformă probatoriului administrat, vinovăţia inculpatului fiind reţinută pe baza declaraţiilor unui coacuzat, inculpatul B.C., care nu a fost audiat decât în cursul urmăririi penale, în lipsa unui avocat şi interpret de limbă italiană.
S-a arătat că pe baza acestor declaraţii nu putea fi angajată răspunderea penală a inculpatului, din nicio altă probă administrată în proces nerezultând ca inculpatul să fi fost implicat în vreun fel în activitatea infracţională.
Examinând hotărârea atacată în raport de critica formulată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul inculpatului nu este fondat.
Din situaţia de fapt corect reţinută de prima instanţă, pe baza unei analize complete a probelor administrate, rezultă că activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul H.V. constă în aceea că, prin intermediul inculpatului B.C. şi cu ajutorul inculpatului A.C.A., şi-a materializat intenţia privind înstrăinarea frauduloasă a unui teren aparţinând părţii vătămate SC C. SRL, administrată de cetăţeanul italian L.A.
Susţinând că nu a avut nicio implicare în activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul B.C., inculpatul invocă pe de o parte caracterul viciat al declaraţiilor formulate de acest inculpat, audiat exclusiv în cursul urmăririi penale, iar pe de altă parte, insuficienţa în ansamblu a probelor în acuzare.
Înalta Curte constată însă că probatoriul administrat în cauză demonstrează că inculpatul a participat la comiterea faptelor, acţionând ca instigator la infracţiunile de fals săvârşite de inculpatul B.C. şi coautor în ceea ce priveşte infracţiunea scop.
Aşa cum s-a arătat şi de instanţele anterioare nu există motive plauzibile pentru înlăturarea din examinare a declaraţiilor incriminatoare ale inculpatului B.C., dar nici ale inculpatului A.C.A., din interpretarea coroborată a acestor declaraţii rezultând că iniţiativa infracţională a aparţinut inculpatului H.V. care a şi conceput modalitatea în care urmau a fi derulate activităţile necesare în vederea înstrăinării frauduloase a terenului aparţinând părţii vătămate.
Conform declaraţiilor inculpatului B.C., H.V. a fost cel care i-a înmânat actul de identitate falsificat pe numele cetăţeanului italian L.A. şi tot acesta i-a predat şi ştampila modificată cu impresiunile SC C. SRL Baia Mare în vederea apostilării cererilor formulate în numele societăţii.
Acelaşi inculpat era deţinătorul informaţiei privitoare la apartenenţa dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 14.800 mp teren şi tot el l-a cooptat şi pe inculpatul A.C.A. în activitatea infracţională, stabilind cu acesta ca, în schimbul găsirii unui cumpărător pentru teren, să primească suma de 4.000 euro.
Declaraţiile inculpatului A.C.A. privitoare la rolul şi contribuţia inculpatului H.V. în derularea activităţii infracţionale au fost menţinute pe tot parcursul procesului penal, neinvocându-se şi nefiind identificată vreo situaţie care să justifice înlăturarea lor din examinare.
Referitor la inculpatul B.C., se constată că, într-adevăr, acesta nu l-a indicat de la început pe inculpatul H.V. ca fiind cel care iniţiase şi concepuse întreaga activitate infracţională.
În primele declaraţii, inculpatul B.C. a ascuns identitatea coinculpatului H.V. însă, ulterior, a revenit, aducând completări importante declaraţiilor iniţiale, explicându-şi conduita prin temerea reală pe care o avea faţă de inculpatul H.V.
De asemenea, se constată că audierea inculpatului B.C. în faza de urmărire penală a avut loc în condiţii procedurale, acesta declarând că vorbeşte şi înţelege pe deplin limba română, locuind în mod neîntrerupt în ţară din anul 1997, şi nu doreşte să fie asistat în cauză de interpret sau avocat.
În condiţiile în care asistenţa juridică nu era obligatorie în cauză, conform art. 171 C. proc. pen., Înalta Curte constată că în mod justificat au fost valorificate în proces declaraţiile acestui inculpat.
De asemenea, este de menţionat că soluţia de condamnare pronunţată în cauză nu s-a întemeiat numai pe declaraţiile acestui inculpat, aşa cum s-a susţinut de către apărare, ci şi pe declaraţiile coinculpatului A.C.A., declaraţiile celor doi coacuzaţi coroborându-se cu declaraţiile persoanelor audiate ca martor şi celelalte elemente vizând materialitatea faptelor cauzei.
Pe baza celor arătate, se constată că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost corecte stabilite în cauză, probele administrate demonstrând participarea inculpatului la activitatea infracţională desfăşurată în circumstanţele descrise în sentinţa instanţei de fond.
În raport de considerentele arătate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.V., urmând a face aplicarea dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. în ceea ce priveşte plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.V. împotriva Deciziei penale nr. 40/A/2010 din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 111/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 126/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
