ICCJ. Decizia nr. 3073/2010. Penal. Infracţiuni la alte legi speciale. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3073/2010
Dosar nr. 1072/59/2009
Şedinţa publică din 08 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală penală nr. 72/PI din 15 martie 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 198 alin. (3) C. proc. pen., a aplicat avocatului G.A.A., din cadrul Baroului Bucureşti, amendă judiciară în sumă de 1.000 RON.
În baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea condamnatului P.V.P. privind revizuirea Sentinţei penale nr. 119 din 26 mai 2008 a Curţii de Apel Timişoara.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat condamnatul-revizuent la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa, a reţinut următoarele: Cu referatul nr. 837/III/6/2009 din 15 septembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 1072/59/2009 din 18 septembrie 2009,a fost înaintată cererea condamnatului P.V.P. privind revizuirea Sentinţei penale nr. 119 din 26 mai 2008 a Curţii de Apel Timişoara.
În motivarea cererii, condamnatul a arătat că anumite împrejurări nu au fost cunoscute instanţei care a pronunţat condamnarea sa, respectiv că intabularea actului de adjudecare a cotei de 1/2 din imobilul aparţinând soţilor M. în cartea funciară a fost eronată, deoarece actul de adjudecare a fost intabulat cu Încheierea nr. 14835 la poz. A dar intabularea s-a făcut la poz. B, unde figurează alte persoane decât soţii M. (care figurează la C), condiţii în care actul juridic al intabulării nu a putut produce efectele prevăzute de art. 518 alin. (2) C. proc. civ. prin dobândirea dreptului de a dispune de imobilul cumpărat potrivit regulilor de carte funciară încât părţile vătămate nu au fost lipsite de dreptul de a dispune de imobilul comun în integralitatea sa şi, cum infracţiunea de abuz în serviciu este una de rezultat, condamnarea lui este netemeinică. În drept, au fost invocate disp. art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen.
A fost ataşat Dosarul nr. 16070/55/2006 din 21 mai 2007 al Curţii de Apel Timişoara, în care s-a pronunţat sentinţa a cărei revizuire s-a solicitat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că cererea de revizuire este nefondată, pentru considerentele care au urmat.
Prin sentinţa a cărei revizuire se solicită, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3987 din 03 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revizuentul a fost condamnat în temeiul art. 246 C pen., pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, la pedepse de câte 6 luni închisoare, aplicându-se o pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare.
Prin aceeaşi sentinţă a fost achitat pentru comiterea altor două infracţiuni prev. de art. 246 C pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) Cod proc. pen.
Pentru a dispune condamnarea sa, instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:
Prin Sentinţa civilă nr. 9004/2002 a Judecătoriei Arad, partea vătămată M.M.P. a fost obligat să plătească creditoarei SC E. SRL Arad suma de 138.722.450 ROL.
În vederea executării silite a sentinţei, creditoarea s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc „P.V.P.";, formându-se Dosarul de executare nr. 28/2003. Pentru recuperarea creanţei stabilite prin titlul executoriu, s-a dispus de către executor urmărirea silită imobiliară a cotei de 1/2 din imobilul situat în Arad, str. M.
La data de 11 septembrie 2003, cota de1/2 din imobil a fost adjudecată de către O.S., actul de adjudecare fiind înscris în C.F. Arad la data de 18 septembrie 2003.
Constatând că imobilul era bun comun al soţilor M., iar debitor al obligaţiei era numai soţul M.M.P., Judecătoria Arad a anulat formele de executare ale imobilului şi a dispus întoarcerea executării silite prin restabilirea dreptului de proprietate comună a părţilor vătămate asupra întregului imobil.
2. La cererea părţii civile L.R., adresată Biroului Executorului Judecătoresc „P.V.P.";, a fost format Dosarul execuţional nr. 133/2004 în vederea recuperării creanţei de 25.000.000 ROL, stabilită prin sentinţa penală nr. 329 DIN 16 februarie 2004 a Judecătoriei Arad, de la debitorul R.l.L.
La data de 19 mai 2004 a fost instituit sechestrul asigurător asupra autoturismului marca M.
Debitorul a afirmat că, la momentul deplasării la domiciliul său pentru identificarea bunurilor supuse executării silite, a adus la cunoştinţa executorului judecătoresc faptul că autoturismul aparţinea de drept tatălui său şi, cu toate acestea, la data de 05 august 2004, autoturismul a fost vândut la licitaţie numitei M.E.
Ulterior a fost admisă contestaţia la executare formulată de partea vătămată R.l. şi au fost anulate toate formele de executare.
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C proc. pen., revizuirea unei hotărâri penale se poate cere când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Cazul invocat de revizuent, constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare. Pe calea revizuirii trebuie să se învedereze împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanţă la momentul soluţionării cauzei şi care sunt apte să conducă la o soluţie diametral opusă (în speţĂ, achitarea sau încetarea procesului penal).
Referitor la solicitarea de revizuire în ceea ce priveşte condamnarea pentru prima infracţiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor descrisă de revizuent, s-a observat că împrejurarea pe care se întemeiată cererea de revizuire nu este una nouă.
Astfel, revizuentul a invocat în motivarea cererii de revizuire intabularea eronată a actului de adjudecare a cotei de 1/2 din imobilul aparţinând soţilor M. în cartea funciară, ceea ce în opinia sa lipseşte această înscriere de efecte juridice, consecinţa fiind lipsa oricărei vătămări a intereselor părţii vătămate. După cum s-a putut observa din examinarea C.F. Arad în extenso, înscrierea pretins eronată a fost făcută la data de 18 septembrie 2003, anterior judecării cauzei, neconstituind o împrejurare nouă, în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C proc. pen.
Totodată, în literatura juridică s-a precizat că necunoaşterea faptelor sau împrejurărilor de către instanţă nu trebuie înţeleasă în mod absolut, în sensul că despre faptele sau împrejurările respective nu s-a amintit nimic în actele şi lucrările dosarului, ci în sensul că ele nu au putut fi luate în considerare la soluţionarea cauzei din lipsa posibilităţii dovedirii lor. Or, pretinsa înscriere eronată a actului de adjudecare putea fi invocată în cursul judecăţii.
Referitor la solicitarea de revizuire în ceea ce priveşte condamnarea pentru cea de a doua infracţiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor descrisă de revizuent, s-a observat, de asemenea, că împrejurarea invocată în motivarea cererii de revizuire nu este una nouă, în înţelesul legii, care să nu fi fost cunoscută de către instanţă la judecarea cauzei.
Astfel, faptul că autoturismul supus vânzării silite se afla în posesia debitorului, deşi în realitate aparţinea tatălui acestuia, a fost avut în vedere de către instanţă la soluţionarea cauzei, menţiune despre aceasta împrejurare fiind făcuta în chiar sentinţa penală atacată.
Având în vedere aceste considerente, instanţa a respins cererea condamnatului P.V.P. privind revizuirea Sentinţei penale nr. 119 din 26 mai 2008 a Curţii de Apel Timişoara.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, revizuentul condamnat P.V.P., a declarat recurs, fără a-l motiva.
La termenul de astăzi 8 septembrie 2010, deşi legal citat acesta nu s-a prezentat la instanţă pentru a-şi susţine recursul şi nici nu a depus înscrisuri la dosar.
Examinând recursul declarat de revizuentul condamnat, Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, cazurile de revizuire sunt prevăzute strict şi limitativ de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul şi persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În cauză, solicitările revizuentului condamnat de a se proceda la reaprecierea materialului probator administrat în cauză cât şi a modului şi a condiţiilor în care a fost săvârşită fapta, considerând că intabularea eronată a actului de adjudecare a cotei de 1/2 din imobilul aparţinând soţilor M. în cartea funciară, nu ar produce efecte juridice, consecinţa fiind lipsa oricărei vătămări a intereselor părţii vătămate, precum şi faptul că autoturismul supus vânzării silite se afla în posesia debitorului, deşi în realitate aparţinea tatălui acestuia, au fost avute în vedere de către instanţă la soluţionarea cauzei, menţiune despre aceasta împrejurare fiind făcuta în sentinţa penală atacată.).
Aceste susţineri nu pot conduce la înfrângerea principiului autorităţii de lucru judecat fără a se tinde la prelungirea probatoriului, astfel încât aceste apărări nu pot fi primite.
Înalta Curte, a apreciat că, şi în situaţia în care aceste împrejurări nu ar fi fost cunoscute de instanţă, acestea nu sunt de natură să influenţeze soluţia, pentru că nu conturează o nouă şi diferită situaţie de fapt.
Pentru aceste considerente, cum aspectele invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., văzând şi prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul revizuentului condamnat.
În baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuent condamnat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat P.V.P. împotriva Sentinţei penale nr. 72/PI din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 332/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 333/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
