ICCJ. Decizia nr. 319/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 319/2010
Dosar nr. 6186/111/2008
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2010
Asupra recursurilor de faţă
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1512 din 13 noiembrie 2007, a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, a fost respinsă cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului S.C.:
- din infracţiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
- din infracţiunea prevăzută de art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 291, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
- din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Totodată, a fost respinsă cererea prin care s-a solicitat a se constata că a intervenit prescripţia răspunderii penale a inculpaţilor S.C. şi l.I. pentru infracţiunile prevăzute de art. 290 şi de art. 291 C. pen.; în consecinţă;
1. Inculpatul S.C. (fiul lui G. şi N.) a fost condamnat la:
- 1 an închisoare, pentru instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 raportat la art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 1 (un) an închisoare, pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 5 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 76 - 74 lit. a), b), cu referire la art. 80 C. pen.
În baza art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b) C. pen. în baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul S.C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a, şi lit. b) C. pen.
2. Inculpatul I.I. (fiul lui C. şi E.) a fost condamnat la:
- 1 an închisoare, pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 1 an închisoare, pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiuneade înşelăciune prevăzută de art. 26, raportat la 215 alin. (1), (2), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 76 - 74 lit. a), b), cu referire la art. 80 C. pen.
În baza art. 65 C. pen., inculpatului i-au fost interzise pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul l.I. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani şi interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului l.I., pe un termen de încercare de 5 ani, conform art. 82 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
A fost menţinut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului S.C.
În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998, 999 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.L. şi a fost obligat inculpatul S.C. la 145.141 dolar SUA, în echivalentul în lei la data plăţii, către partea civilă, reprezentând suma nerestituită din împrumut.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la câte 2.000 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut că, în perioada februarie - 8 aprilie 1998, inculpatul S.C. a determinat-o pe partea vătămată, B.L., să-i împrumute 170.000 dolar SUA, folosind pentru a garanta acest împrumut, cinci rapoarte de expertiză false care atestau o valoare mai mare decât cea reală a unor terenuri situate în localitatea Breaza, judeţul Prahova.
Cu privire la acelaşi inculpat, s-a mai reţinut că l-a instigat pe inculpatul l.I. să întocmească cele cinci rapoarte de expertiză false pe care, ulterior Ie-a folosit, prezentându-le părţii vătămate în scopul de a o induce în eroare şi de a o determina să-i împrumute suma de bani anterior menţionată, pe care nu a mai restituit-o.
Cu privire la inculpatul l.I., s-a reţinut că, deşi nu avea pregătirea necesară şi nu mai făcea parte din S.G.E.T. SA, a folosit antetul şi ştampila acestei societăţi şi a întocmit cinci rapoarte de expertiză, pe care Ie-a folosit inculpatul S.C. spre a-l convinge pe împrumutător de solvabilitatea sa, rapoarte ce atestau o valoare mai mare decât cea reală a unor terenuri situate în localitatea Breaza, judeţul Prahova, terenuri proprietate a inculpatului S.C.
În sarcina aceluiaşi inculpat s-a mai reţinut că, în activitatea de inducere în eroare a părţii vătămate B.L., imputată inculpatului S.C. l-a ajutat decisiv, întocmind şi punând la dispoziţia acestuia din urmă, spre a fi folosite, cele cinci rapoarte de expertiză false.
Prin acelaşi rechizitoriu, în baza art. 38 C. proc. pen., au fost disjunse alte opt fapte reclamate de partea vătămată B.L., formându-se un dosar penal separat, înregistrat la poliţie sub nr. 1264/2003, în vederea continuării cercetărilor faţă de SC C.C. SRL, S.C., P.I., M.L. şi S.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 290, art. 291, art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. şi de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpaţii S.C. şi l.I., precum şi partea civilă B.L.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin motivele scrise de apel, a criticat hotărârea instanţei de fond cu privire la greşita respingere a cererii de constatare a prescripţiei speciale pentru infracţiunile prevăzută de art. 290 şi art. 291 C. pen., săvârşite de inculpaţii S.C. şi l.I., pentru greşita condamnare a inculpatului S.C. în baza art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fără a se dispune în prealabil schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute prin rechizitoriu, din coautorat în complicitate şi pentru greşita individualizare a pedepselor aplicate ambilor inculpaţi.
Cu prilejul dezbaterilor, procurorul a extins motivele de apel învederând că hotărârea este criticabilă şi cu privire la greşita reţinere a circumstanţelor atenuante judiciare pentru infracţiunea de înşelăciune, reţinerea acestora fiind nejustificată.
Totodată, s-a susţinut că în mod greşit au fost reţinute dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu privire la infracţiunea de înşelăciune.
Cu privire la latura civilă, s-a susţinut că, potrivit art. 348 C. proc. pen., ar fi trebuit desfiinţate înscrisurile pe care instanţa Ie-a constat a fi falsificate în conformitate cu dispoziţiile art. 191 C. proc. pen., iar faţă de împrejurarea că prejudiciul cauzat nu a fost recuperat, consideră că se impunea obligarea inculpaţilor în solidar la plata despăgubirilor civile.
Inculpatul S.C., prin motivele scrise de apel a criticat hotărârea instanţei de fond cu privire la greşita sa condamnare în baza art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în baza art. 25, raportat art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi în baza art. 291, cu aplicarea art. alin. (2) C. pen., greşita respingere a cererii de constatare a prescripţiei speciale pentru infracţiunile prevăzute de art. 290 şi art. 291 C. pen. şi greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa, din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
De asemenea, s-a susţinut că în mod greşit au fost înlăturate concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cursul cercetării judecătoreşti.
Inculpatul I.I. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Partea civilă B.L. a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul soluţionării laturii civile, solicitând obligarea inculpatului S.C. la acoperirea integrală a prejudiciului prin obligarea acestuia şi la plata penalităţilor, în cuantum de 476.200 dolar SUA.
Prin Decizia penală nr. 52/ A din 3 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţii S.C. şi I.I., a desfiinţat, în totalitate, sentinţa apelată şi, rejudecând:
Pentru inculpatul S.C.:
- în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor, din instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25, raportat la art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., în instigare la infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen., din infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291, din cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiune, prevăzută de art. 291 C. pen., şi din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în a ceas i infracţiune prevăzută de 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.;
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru toate infracţiunile (în încadrarea juridică reţinută după schimbarea acesteia.
Pentru inculpatul I.I.:
- în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor, din complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.;
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.
- în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpat pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 346 alin. ultim C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă B.L.
În baza art. 381 alin. (1), raportat la art. 353 alin. (3) C. proc. pen. a menţinut măsurile asigurătorii luate prin ordonanţele nr. 145665 din 11 noiembrie 2002, din 29 octombrie 2002 şi din 30 octombrie 2002 ale Direcţiei de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Serviciul Cercetări Penale (din dosarul de urmărire penală).
A fost respins, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă B.L.
Apelanta parte civilă B.L. a fost obligată la 200 lei cu titlu de cheltuielile judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor inculpaţilor au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că:
Chiar dacă la momentul sesizării instanţei de fond încadrarea juridică a infracţiunii de înşelăciune prin reţinerea alin. (5), corespundea înţelesului noţiunii de consecinţe deosebit de grave, dat de art. 146 C. pen., anterior modificării intervenite prin Legea nr. 278/2006, în cursul judecării cauzei plafonul pagubei a fost majorat de la 1.000.000.000 lei la 200.000 RON, astfel încât fapta reţinută a fi fost săvârşită sub imperiul legii vechi nu mai întruneşte, în prezent, condiţiile reţinerii consecinţelor deosebit de grave. Prin urmare, aplicarea legii penale mai favorabile, şi anume a art. 146 C. pen., astfel cum a fost modificat, impune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de înşelăciune reţinute în sarcina inculpatului S.C. prin înlăturarea agravantei prevăzute la alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Pentru aceleaşi raţiuni, s-a apreciat că se impune înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi cu privire la inculpatul l.I.
Cu privire la critica vizând înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinute pe lângă fiecare dintre infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.C., s-a apreciat că este întemeiată atâta vreme cât din situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută, rezultă cu certitudine că atât solicitarea de efectuare a celor cinci expertize cât şi prezentarea acestora către partea civilă, s-au realizat deodată şi nu pe rând, în aceleaşi împrejurări care exclud orice reiterare a acestor acţiuni.
Pentru aceleaşi raţiuni, s-a apreciat că se impune înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) reţinută în sarcina inculpatului l.I.
Cu privire la infracţiunea de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatului S.C., s-a apreciat că prezentarea celor cinci expertize privind evaluarea terenurilor, cu care s-a garantat împrumutul, nu a reprezentat un act de inducere în eroare a părţii civile pentru următoarele considerente:
Partea civilă a luat dispoziţii patrimoniale, reprezentând în împrumutarea succesivă a inculpatului cu diverse sume de bani, anterior acţiunii de amăgire, constând în folosirea unor mijloace frauduloase, respectiv, a expertizelor privind evaluarea unor terenuri cu care a garantat suma totală datorată.
Acţiunea de inducere în eroare nu poate fi raportată decât la momentul încheierii contractului, atunci când partea vătămată, urmare a acţiunii amăgitoare, ar fi luat o dispoziţie patrimonială păgubitoare, respectiv aceea de a împrumuta pe inculpatul S.C.
De asemenea, s-a apreciat că nu se poate reţine o inducere în eroare a părţii civile pe parcursul executării contractului, întrucât nu s-a încheiat un contract care să determine obligaţii reciproce ulterioare din partea ambelor părţi.
Contractul de împrumut autentificat la data de 08 aprilie 1998 a constituit, în realitate, materializarea în formă scrisă a acordului de voinţă intervenit între părţi pentru a „produce" o dovadă cu privire la suma totală, formată din sume de bani provenind din mai multe împrumuturi anterioare nerestituite şi dobânzi aferente, datorate de inculpatul S.C.
Cu privire la infracţiunea de înşelăciune comisă în forma de participaţie a complicităţii, reţinută în sarcina inculpatului l.I., s-a constatat că, avându-se în vedere că nu s-a comis o infracţiune de înşelăciune, fapta reclamată îmbrăcând forma unui litigiu civil, nu se poate reţine nici complicitatea inculpatului l.I. la această faptă, care nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.
Cu privire la fapta de instigare la comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, reţinută în sarcina inculpatului S.C., s-a constat că probatoriul administrat nu a relevat că inculpatul S.C. l-ar fi determinat pe inculpatul l.I. să falsifice cele cinci rapoarte de expertiză de evaluare a terenurilor menţionate ca garanţie în contractul autentificat la 08 aprilie 1998.
Cu privire la infracţiunea de uz de fals, reţinută în sarcina inculpatului S.C., s-a reţinut că din probatoriul administrat nu a rezultat că acesta a cunoscut că rapoartele de expertiză de evaluare a acelor terenurilor sunt false.
Cu privire la infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi de uz de fals, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului l.I., s-a constată că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru ambele infracţiuni, cu consecinţa înlăturării răspunderii penale a inculpatului, căruia, în consecinţă, nu i se mai pot aplica pedepse pentru aceste fapte.
Cu privire la apelul formulat de partea civilă B.L., Curtea a apreciat că este nefondat, întrucât, în condiţiile în care nu se constată elemente din care să rezulte că partea civilă ar fi fost indusă în eroare cu ocazia sau pe parcursul executării contractului de împrumut cu garanţie imobiliară, eventuala obligaţie de plată a inculpaţilor nu rezidă din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, fapta nefiind prevăzută de legea penală, ci din însuşi contractul de împrumut care nu ar putea fi valorificat decât în cadrul unui proces civil.
Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recursuri, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, partea civilă B.L. şi inculpatul l.I.
Parchetul a criticat Decizia pentru:
- încălcarea normelor imperative privitoare la competenţa materială a instanţei în raport cu întinderea prejudiciului, susţinând că, la data sesizării instanţei prin rechizitoriu, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţinea judecătoriei şi nu tribunalului;
- greşita achitare a inculpaţilor S.C. şi l.I. pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată;
- greşita încadrare juridică dată faptelor săvârşite de inculpatul l.I., în, respectiv, infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în concurs cu infracţiunea de uz de fals.
Partea civilă a criticat Decizia pentru greşita achitare a inculpaţilor pentru infracţiunile care au fost trimişi în judecată, greşita schimbare de încadrare juridică prin înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), întrucât prejudiciul produs, la data comiterii faptei, era de 170.000 dolar SUA, şi pentru că latura civilă a cauzei nu a fost soluţionată, sau, dacă a fost soluţionată, a fost soluţionată în mod eronat din moment ce, potrivit cu clauzele contractuale, erau stipulate penalităţi de 200 dolar SUA / zi de întârziere.
Inculpatului l.I. a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. atât pentru infracţiunea prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cât şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen.
Recursul Parchetului şi acela al inculpatului l.I. sunt fondate în limitele şi pentru considerentele ce se vor arătat în continuare:
Cu privire la încadrarea juridică reţinută în sarcina inculpatului l.I., şi anume, art. 290 cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 291 C. pen., Înalta Curte constată că se impune schimbarea acestei încadrări, în infracţiunea prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât activitatea desfăşurat de inculpat se circumscrie elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. (fals în înscrisuri sub semnătură privată), elementul material al infracţiunii de uz de fals fiind absorbit în conţinutul infracţiunii mai sus arătate.
Cu privire la această infracţiune - fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)- ce a rezultat din sus - arătata schimbarea de încadrare juridică, Înalta Curte constată că a intervenit prescripţia (specială) a răspunderii penale, astfel că, în privinţa ei, urmează a se dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul l.I., în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Această soluţie - schimbarea încadrării juridice şi încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen. obstaculează iremediabil examinarea temeiniciei cererii - formulate de inculpatul l.I. în recursul propriu de achitare, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 291 C. pen., instanţa de recurs nemaiputând să examineze însuşi fondul cauzei (cu referire la cele două infracţiuni).
Celelalte critici formulate în recursul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti se învederează a fi nefondate potrivit celor ce succedă:
- cu privire la competenţa / necompetenţa raţione materiae a Tribunalului, este decisiv să se constate că, la momentul sesizării instanţei de fond - prin rechizitoriu - 20 august 2004 - acesta -Tribunalul Bucureşti - era competent rationae materiae, în raport cu încadrarea juridică (art. 215 alin. (5) C. pen.), încât paguba reţinută prin actul de sesizare era de 1.427.490.000 lei (echivalentul în monedă naţională al sumei de 170.000 dolar SUA) şi se subsuma noţiunii de „consecinţe deosebit de grave" astfel cum era aceasta determinantă de art. 146 C. pen.; împrejurarea că ulterior - prin Legea nr. 278/2006 - prin „consecinţe deosebit de grave" (în sensul acelui art. 146 C. pen.) urma să se înţeleagă o pagubă mai mare de 200.000 RON.
- cu consecinţa schimbării încadrării juridice în una mai uşoară (în sensul eliminării alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)) rămâne fără nici o relevenţă cât priveşte competenţa rationae materiae a instanţei investite prin Rechizitoriu, câtă vreme, potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. pen., „schimbarea calificării faptei, într-o lege mei nouă, intervenită în cursul judecării cauzei, nu atrage în competenţa instanţei de judecată, afară de cazul - neincident în speţă! - când prin acea lege s-ar dispune astfel";
- cu privire la (pretins) greşita achitare a inculpaţilor (S.C. şi l.I.) pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată;
a) achitarea inculpatului S.C. pentru infracţiune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., respectiv, a inculpatului l.I. pentru complicitate la sus - zisa infracţiune (art. 26, raportat la art. 255 alin. (1), (2), (3) C. pen.) este nu numai temeinică şi legală, ci şi îndestulătoare şi convingător motivată de instanţa de apel, care a apreciat în mod judicios că litigiu generat de operaţiunile repetate de împrumut de bani, între partea civilă B.L. şi inculpatul S.C., este unul de natură civilă (de competenţa unei instanţe civile), iar nu una de natură penală;
b) tot astfel se învederează a fi şi achitarea inculpatului S.C. pentru instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25, raportat la art. 290 C. pen., cu privire la care instanţa de apel a constatat absenţa unor probele concludente de vinovăţie (pag. 17 decizie apel) şi pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 219 C. pen., faptă cu privire la care aceeaşi instanţă (de apel) a reţinut că îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii (art. 10 lit. d) C. proc. pen.), din moment ce inculpatul nu a avut reprezentarea că rapoartele de expertiză întocmite de inculpatul l.I. sunt false în conţinutul lor (pag. 18 decizie apel).
În context cu cele ce precedă, Înalta Curte constată şi că recursul declarat de partea civilă B.L. este nefondat (şi urmează a fi respins ca atare) argumentele şi cererile formulate în dezvoltarea acestui recurs putând fi valorificate într-un eventual proces civil (având ca obiect „pretenţii").
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul l.I. împotriva Deciziei penale nr. 52/ A din 3 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte Decizia recurată şi rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului l.I. din infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 291 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal faţă de inculpatul l.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă B.L. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3251/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 832/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
