ICCJ. Decizia nr. 330/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 330/2010
Dosar nr. 680/1/2011
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 13 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 19069/197/2010, printre altele, în baza art. 300/2 raportat la art. 160/b alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii S.C. şi V.A., deţinuţi în Penitenciarul Codlea în baza mandatelor de arestare preventivă nr. 81 şi, respectiv, 82 din 3 iulie 2010, emise de Judecătoria Braşov în dosarul penal nr. 17928/197/2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa penală nr. 1782 din 21 septembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Braşov, s-a dispus, în baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), condamnarea inculpatului S.C., la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, iar în baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., condamnarea inculpatei V.A., la pedeapsa de 7 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni. Ulterior, prin Decizia penală nr. 413/A din 18 noiembrie 2010, Tribunalul Braşov a respins apelurile declarate de către inculpaţi, menţinându-se sentinţa pronunţată de Judecătoria Braşov. Totodată, tribunalul a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor şi, în baza art. 381 C. proc. pen., a adăugat arestării preventive a celor doi inculpaţi şi perioada de la 21 septembrie 2010 la zi.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii, instanţa de recurs procedând la verificarea măsurii arestării preventive.
Curtea de apel a reţinut că măsura preventivă s-a dispus în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 136 alin. (1) lit. d), art. 143 C. proc. pen., fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
S-a constatat că subzistă dispoziţiile art. 143 C. proc. pen., existând probe că s-au comis faptele prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., precum şi bănuiala legitimă că recurenţii inculpaţi ar fi autorii acestora, în cauză fiind pronunţată deja o hotărâre de condamnare în primă instanţă, menţinută de către instanţa de fond.
Faţă de modalitatea şi împrejurările în care s-a reţinut că s-ar fi comis faptele, instanţa a constatat că temeiul avut în vedere la dispunerea şi menţinerea măsurii arestării preventive, respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu s-a modificat, lăsarea în libertate a inculpaţilor constituind şi la acel moment un real pericol pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata V.A., solicitând reducerea pedepsei aplicate.
Concluziile formulate de apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, de reprezentantul Parchetului şi ultimul cuvânt al acesteia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele care urmează.
Dispoziţiile art. 141 C. proc. pen. prevăd că încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum şi încheierea prin care se dispune menţinerea arestării preventive, pot fi atacate separat cu recurs de procuror ori de inculpat, în termenul prevăzut de legiuitor.
Î prezenta cauză, Înalta Curte constată că menţinerea măsurii arestării preventive a fost dispusă de instanţa de recurs, în baza art. 300/2 raportat la art. 160/b alin. (3) C. proc. pen., încheierea pronunţată fiind definitivă, astfel că împotriva acesteia nu mai putea fi promovată calea de atac a recursului.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Dispoziţiile art. 385 C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti nedefinitive, fiind indicate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
În speţă, inculpata a declarat recurs împotriva încheierii din 13 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, încheiere care, însă, este definitivă.
Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. l lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpata V.A.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpata V.A. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 19069/197/2010.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 327/2010. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 331/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
