ICCJ. Decizia nr. 438/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 438/2010
Dosar nr. 1705/3/2009
Şedinţa publică din 5 februarie 2010
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 622 din 30 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (1) rap. la art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.C. la o pedeapsă de două luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 269 alin. (3) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de două luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 622 din 30 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2310/2006 a Judecătoriei Sectorului 3, definitivă prin Decizia penală nr. 240 din 14 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 15 iunie 2007, inculpatul C.C., încarcerat în penitenciarul Jilava pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, s-a deplasat la Ministerul Justiţiei împreună cu alţi deţinuţi pentru executarea unor lucrări la subsolul clădirii, paza deţinuţilor fiind asigurată în regim semideschis de către agentul de penitenciar, martorul C.M.D.
Profitând de un moment de neatenţie al acestuia, inculpatul C.C. a reuşit să evadeze, deplasându-se la vărul său M.A., care a sesizat Dispeceratul 112, cu privire la prezenţa evadatului în domiciliul său.
Prin Încheierea de la 1 iulie 2009 Tribunalul Bucureşti, în baza art. 195 C. proc. pen., a dispus îndreptarea erorii materiale, în sensul de a se menţiona în hotărâre că în baza art. 269 alin. (3) C. pen. se adaugă la pedeapsa de 2 luni închisoare, restul de pedeapsă de o lună şi 10 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2310/2006 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 240 din 14 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, în a cărei executare se află inculpatul.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul şi inculpatul C.C.
În apelul parchetului este criticată sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate, motivând că restul rămas de neexecutat din pedeapsa în curs de executare este de 787 zile, acest rest urmând a fi adăugat la pedeapsa de 2 luni închisoare.
Se arată, de asemenea, că în cauză instanţa de fond a omis să facă aplicarea disp. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Solicită, de asemenea, parchetul, aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare.
Inculpatul C.C. critică hotărârea primei instanţe numai cu privire la individualizarea pedepsei, solicitând aplicarea unei pedepse cu amendă penală.
Prin Decizia penală nr. 178 din 29 iulie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împotriva Sentinţei nr. 622 din data de 30 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 1705/3/2009.
A desfiinţat, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând, în fond:
În baza art. 269 alin. (3) C. pen., a adăugat la pedeapsa de 2 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea de evadare, restul de pedeapsă de 783 zile, rămas neexecutat, rest cuprins în perioada 15 iunie 2007 - 9 august 2009.
A dedus, din totalul de pedeapsă astfel calculat, perioada executată, începând cu 15 iunie 2007, la zi.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A obligat apelantul la 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, s-a avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că apelul parchetului este fondat numai cu privire la calcularea greşită a restului rămas neexecutat din pedeapsa în a cărei executare se afla inculpatul la momentul evadării, rest care este de 783 de zile, ce se adaugă la pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală atacată.
De asemenea, reţine instanţa de apel că în mod greşit instanţa de fond nu a făcut aplicarea art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), în sensul deducerii din pedeapsă a arestului preventiv.
Cu privire la individualizarea pedepsei, reţine instanţa de apel că apelurile parchetului şi inculpatului nu sunt fondate, pedeapsa aplicată fiind corect individualizată în raport de toate criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul C.C.
Inculpatul C.C. nu a motivat în scris recursul şi nici nu s-a prezentat în faţa Curţii pentru a-l susţine oral, iar apărătorul din oficiu a menţionat că lasă la aprecierea Înaltei Curţi soluţia ce urmează a fi pronunţată.
În recursul parchetului este criticată decizia instanţei de apel pentru nelegalitate, motivând că restul rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare este de 787 zile, şi nu de 783 zile, cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel.
În recursul parchetului este invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Critica adusă este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, sub aspectul motivelor de recurs invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că hotărârea este casabilă prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., sens în care urmează a fi admis recursul parchetului, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, prin Sentinţa penală nr. 2310 din 3 noiembrie 2006 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Executarea pedepsei a început la 10 februarie 2006, când inculpatul a fost arestat preventiv, urmând a se încheia la 9 august 2009.
La data de 15 iunie 2007, inculpatul a evadat din executarea acestei pedepse. Ca atare, restul rămas neexecutat din pedeapsa ce se execută se va calcula începând cu data evadării, şi anume 15 iunie 2007.
În acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin Decizia nr. 81 din 10 decembrie 2007, în recurs în interesul legii, cu privire la interpretarea disp. art. 269 alin. (3) C. pen.
Reţinând că inculpatul a evadat la data de 15 iunie 2007, iar durata pedepsei în a cărei executare se afla inculpatul expira la data de 9 august 2009, restul rămas neexecutat este de 787 zile închisoare, şi nu de 783 zile închisoare, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.
Cu privire la recursul inculpatului, Curtea reţine că nu este fondat, pedeapsa aplicată acestuia fiind corect individualizată în raport de toate criteriile generale de individualizare a pedepsei, reglementate de disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Faptul că inculpatul a recunoscut fapta, având o poziţie sinceră şi de regret, a fost avut în vedere de instanţa de fond, care i-a aplicat inculpatului o pedeapsă aproape modică, neexistând alte împrejurări care să facă posibilă o nouă reindividualizare a pedepsei.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să admită recursul parchetului, va casa în parte decizia atacată şi, rejudecând în fond, va constata că restul rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare este de 787 zile, ce urmează a fi executat alături de pedeapsa de 2 luni închisoare.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 178 din 29 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează parţial decizia penală atacată şi, rejudecând în fond, constată că restul rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 622 din 30 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 240 din 14 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, este de 787 zile, ce urmează a fi executat alături de pedeapsa de 2 luni închisoare, inculpatul C.C. având de executat pedeapsa rezultantă de 2 luni şi 787 zile închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4374/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2504/2010. Penal. Nerespectarea obligaţiilor... → |
|---|
