ICCJ. Decizia nr. 4373/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 4373/2010
Dosar nr. 1596.5/103/2009
Şedinţa publică din 6 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul, constată următoarele:
1. Prin Sentinţa penală nr. 141/P/2010 a Tribunalului Neamţ, secţia penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174 - art. 175 lit. c) C. pen., în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., privind pe inculpatul C.E., conform art. 334 C. proc. pen.
Inculpatul a fost condamnat conform noii încadrări juridice, cu reţinerea disp. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare, fiindu-i interzisă exercitarea dreptului prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, în temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, şi potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive, de la data de 7 mai 2009 la 22 octombrie 2009 şi de la data de 23 iunie 2010 la 28 iulie 2010.
În temeiul art. 113 C. pen. s-a dispus obligarea inculpatului la tratament medical, până la însănătoşire, iar conform art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea securii - corp delict, proprietatea inculpatului. S-a luat act că nu există constituire de parte civilă în cauză.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Instanţa fondului a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 279/P/2008 a Parchetului Tribunalului Neamţ a fost trimis în judecată inculpatul C.E. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen., constând în aceea că la data de 17 ianuarie 2008, acesta i-a aplicat soţiei mai multe lovituri cu o secure în zona gambelor, provocându-i leziuni ce au condus la deces.
Materialul probator strâns în cursul urmăririi penale, precum şi cel administrat în instanţă a relevat că inculpatul obişnuia să-şi agreseze soţia. O perioadă de aproximativ 8 ani victima a lucrat în Portugalia şi Italia, iar în luna decembrie 2007 a revenit la domiciliul din municipiul R., unde locuia împreună cu inculpatul, cele de 3 fiice rezultate din căsătoria lor fiind în prezent majore.
Victima era angajată în îngrijirea unei persoane bolnave - O.E., în vârstă de 84 ani - iar în fiecare seară se întorcea în domiciliu. În data de 27 ianuarie 2008, aceasta a fost prezentă la domiciliul numitei O.E., iar în jurul orei 17 a plecat acasă, revenind însă în jurul orei 21, când i-a relatat martorei O.E. că a fost lovită de inculpat cu o secure peste genunchi şi că nu se simte bine.
Ulterior starea victimei s-a agravat, fiind chemată ambulanţa şi anunţată fiica victimei, numita C.M., care locuieşte în municipiul l.
Ambulanţa solicitată nu şi-a făcut apariţia, iar victima în timp ce vorbea la telefon cu fiica sa, a căzut de pe scaun şi a decedat în locuinţa martorei O.E.
Din raportul medico-legal de necropsie întocmit de Serviciul de Medicină Legală Roman a rezultat că moartea a fost cauzată de insuficienţă cardio-respiratorie prin embolie de arteră pulmonară cu tromb migrat din sistemul venos al gambei, leziunile fiind produse prin lovirea în mod repetat a gambelor cu un corp contondent.
S-a mai reţinut de instanţa fondului că inculpatul suferă de tulburare de personalitate de tip mixt cu manifestări heteroagresive, ultima expertiză psihică efectuată în cauză fiind în acest sens. Boala sa l-a împiedicat pe inculpat să dea o declaraţie coerentă cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată.
S-a constatat că materialul probator al cauzei demonstrează fără echivoc, că inculpatul a lovit victima cu o secure în zona gambelor, respectiv genunchii, însă s-a apreciat că fapta săvârşită nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 - art. 175 lit. c) C. pen. şi se impune aplicarea art. 334 C. proc. pen. în sensul schimbării încadrării juridice, din omor calificat în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.
S-a arătat că spre deosebire de infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, care e caracterizată de împrejurarea că lovirile sunt comise cu intenţie, moartea victimei fiind rezultatul culpei inculpatului, infracţiunea de omor se comite, sub aspectul laturii subiective, fie cu intenţie directă, fie indirectă, ţinând seama de instrumentul folosit, zona vitală şi intensitatea loviturii aplicate.
Ţinând seama de concluziile raportului medico-legal, instanţa a concluzionat că inculpatul nu a intenţionat să suprime viaţa victimei, aplicând lovituri cu muchia securii, de o intensitate scăzută.
Procedând la individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aspectul că inculpatul nu prezintă însă antecedente penale, suferă de tulburare de personalitate cu manifestări heteroagresive şi s-a recomandat, în baza ultimei expertize medico-legale, aplicarea măsurii de siguranţă prev. de art. 113 C. pen.
În considerarea situaţiei personale a inculpatului, instanţa fondului a reţinut, în favoarea acestuia, circumstanţe atenuante, cu efect de coborâre a pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de textul incriminat, menţinând măsura arestării preventive şi computând din pedeapsă perioadele executate până acum.
De asemenea, în baza recomandărilor raportului de expertiză s-a dispus obligarea inculpatului la tratament medical.
2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Parchetul Tribunalului Neamţ, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
S-a arătat în motivele de apel formulate că în mod greşit prima instanţă a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiune de omor calificat în cea de loviri cauzatoare de moarte, câtă vreme din înscrisurile aflate la dosarul cauzei reiese că inculpatul a lovit victima în mod repetat, cu o secure, intenţionând chiar să o lovească şi în cap, însă nereuşind datorită faptului că aceasta a fugit. S-a invocat în acest sens că raportul medico-legal de necropsie atestă multiple leziuni pe părţi ale corpului. Sentinţa a mai fost criticată, în planul legalităţii, şi pentru faptul că instanţa a dispus direct, prin hotărâre de condamnare, obligarea inculpatului la tratament medical până la însănătoşire, fără a proceda conform art. 162 alin. (1) C. proc. pen., ce impunea ca această măsură să fie luată iniţial în mod preventiv şi apoi să fie continuată, urmare a actului unei comisii medicale de specialitate.
Hotărârea a fost apreciată ca netemeinică motivat de faptul că pedeapsa aplicată este insuficientă, raportat la gravitatea faptei săvârşită de inculpat, soldată cu moartea soţiei sale, reţinerea circumstanţelor atenuante nefiind pertinentă, context în care lipsa antecedentelor penale ale inculpatului nu putea conduce, în opinia Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, la atribuirea valorii de circumstanţe atenuante, iar aspectul că acesta prezenta afecţiuni psihice la momentul comiterii faptei nu constituie o circumstanţă atenuantă, atâta timp cât discernământul critic era prezent la momentul faptei.
A mai fost invocată conduita inculpatului anterior săvârşirii faptei, arătându-se că probele cauzei relevă că inculpatul îşi bătea în mod repetat soţia, a mai fost condamnat în antecedenţă pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 38 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, iar ulterior faptei s-a sustras urmăririi penale, plecând în străinătate.
Examinând motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Bacău a constatat ca fondat motivul vizând greşita reţinere a circumstanţelor atenuante şi cuantumului pedepsei principale, desfiinţând în parte Sentinţa penală nr. 141 din 28 iulie 2010 a Tribunalului Neamţ şi, în urma reţinerii cauzei spre rejudecare, a înlăturat art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., majorând pedeapsa de la 2 ani închisoare la 6 ani închisoare.
Prin aceeaşi decizie, nr. 112 din 5 octombrie 2010, Curtea de Apel Bacău a menţinut celelalte dispoziţiile ale sentinţei apelate, starea de arest a inculpatului şi a dedus în continuare din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 28 iulie 2010 la zi, dispunând ca în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.
Raportându-se la criticile de nelegalitate aduse de Parchetul Tribunalului Neamţ sentinţei apelate, instanţa de apel, în exercitarea controlului jurisdicţional, a considerat că prima instanţă a dat faptei săvârşite de inculpat încadrarea juridică corespunzătoare, ţinând seama în stabilirea poziţiei subiective a inculpatului de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată şi de urmările produse ori care s-ar fi putut produce, astfel cum practica judiciară a statuat.
S-a mai apreciat că dacă inculpatul ar fi intenţionat să ucidă victima, fără îndoială i-ar fi aplicat lovituri cu acel corp contondent înţepător în zone vitale - cap, torace, şi nu peste picioare.
Astfel, în speţă, aplicarea de lovituri peste picioare nu poate sugera decât intenţia de a cauza victimei leziuni corporale, iar împrejurarea că în urma agresiunii s-a produs victimei un cheag de sânge - tromb, care ulterior a migrat în sistemul circulator până la artera pulmonară nu putea fi anticipată de către inculpat, a cărui intenţie iniţială, de a lovi, a fost depăşită de moartea victimei.
Referitor la temeinicia hotărârii, Curtea de Apel Bacău a arătat că faţă de aspectul că fapta inculpatului a avut ca urmare decesul unei persoane, că acesta nu recunoaşte săvârşirea ei, că pe parcursul convieţuirii cu victima obişnuia să o agreseze, chiar în contextul în care inculpatul prezintă afecţiuni psihice cu discernământ critic faţă de faptă, şi nu are antecedente penale, pedeapsa de numai 2 ani închisoare aplicată de instanţa fondului nu răspunde funcţiilor educativ-preventive, iar coborârea pedepsei sub minimul special, raportat la împrejurările şi urmăririle faptei, nu se justifică.
Menţinerea detenţiei preventive a inculpatului a fost motivată de instanţa de apel prin existenţa şi persistenţa unor indicii grave de vinovăţie care, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, constituie factori pertinenţi, ce legitimează privarea de libertate, dar şi din perspectiva pericolului de a fugi şi a realului pericol pe care lăsarea în libertate a inculpatului o reprezintă pentru societate.
3. Împotriva deciziei penale amintite a formulat recurs inculpatul C.E., solicitând casarea acesteia şi constatarea incidenţei cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Apărătorul desemnat din oficiu recurentului-inculpat a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită individualizare judiciară a pedepsei, stabilind o pedeapsă într-un cuantum prea mare şi a cerut reducerea acesteia.
Înalta Curte, examinând decizia recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, dar şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe cu privire la reţinerea situaţiei de fapt, în sensul săvârşirii de către inculpat a agresiunii fizice asupra victimei prin lovire cu un obiect contondent înţepător, în mod repetat, în zona picioarelor.
De asemenea, Înalta Curte consideră că în mod just instanţa de apel a îmbrăţişat punctul de vedere al instanţei de fond în schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat în aceea de loviri cauzatoare de moarte - art. 183 C. pen., procedând la o atentă analiză a poziţiei subiective a inculpatului în raport de toate criteriile pe care jurisprudenţa Ie-a consacrat.
Se apreciază că în cauză s-a dat eficienţa cuvenită dispoz. art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului a fost comisă în împrejurări constatate prin actul de trimitere în judecată.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut un examen propriu, în raport şi cu criticile formulate de Parchetul Tribunalului Neamţ, asupra modului în care prima instanţă a individualizat pedeapsa aplicată inculpatului, constatând de o manieră temeinică şi motivată că procesului de evaluare concretă a criteriilor specifice individuale nu i s-a acordat relevanţă corectă, iar reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare în favoarea inculpatului - starea psihică precară, lipsa antecedentelor- nu se impunea, în raport de natura, gravitatea şi urmările infracţionale.
Totodată, instanţa de apel a relevat semnificaţia conţinutului circumstanţelor atenuante prevăzute în art. 76 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen., concluzionând, pe raţiuni argumentate, că acestea nu-şi aveau aplicabilitatea, în ceea ce priveşte persoana inculpatului, întrucât buna conduită a infractorului nu rezidă doar în lipsa antecedentelor penale, astfel cum prima instanţa arăta, iar distinct, gravitatea faptei impunea o pedeapsă mai aspră, în scopul atingerii scopului preventiv şi educativ a pedepsei.
Înalta Curte, la rândul său, atât în baza propriei evaluări asupra individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului faţă de criticile aduse de recurentul-inculpat deciziei instanţei de apel la cazul de casare invocat, consideră că în contextul cauzei nu se justifica aplicarea unei pedepse al cărei cuantum să fie coborât sub minimul special prevăzut al textului incriminator, deoarece o examinare corespunzătoare a criteriilor obiective reglementate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) obligă organul jurisdicţional la o evaluare de ansamblu a acestora, fără recunoaşterea vreunei poziţii prioritare a unuia dintre criterii, ceea ce determină concluzia că aspectele invocate de prima instanţă, legat de lipsa antecedentelor penale ale inculpatului şi de starea sa psihică aparte, nu pot fi preeminente în raport cu gradul extrem de ridicat de pericol social concret al faptei săvârşite, prin urmarea produsă, suprimarea dreptului fundamental la viaţă.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte nu poate primi critica formulată în recurs de către recurentul inculpat, întrucât în speţă pedeapsa principală aplicată de instanţa de apel reflectă principiul proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, nejustificându-se aplicarea distinctă a circumstanţelor atenuante juridice, prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecinţa aplicării regimului sancţionator statuat prin art. 76 lit. b) C. pen., astfel încât nu este incident cazul de casare prev. în art. 385 pct. 14 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de recurentul-inculpat C.E. împotriva Deciziei nr. 112 din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, va fi respins ca nefondat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive, de la 7 mai 2009 la 22 octombrie 2009 şi de la 23 iunie 2010 la 6 decembrie 2010.
Sub incidenţa art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare în favoarea statului, care să includă şi onorariul avocatului din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.E. împotriva Deciziei penale nr. 112 din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive, de la 7 mai 2009 la 22 octombrie 2009 şi de la 23 iunie 2010 la 6 decembrie 2010.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4368/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2336/2010. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
