ICCJ. Decizia nr. 498/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 498/2010
Dosar nr. 5326/63/2008
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 55 din 6 noiembrie 2008 Tribunalul Dolj, în baza art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat fiecare dintre inculpaţii C.S.G., şi C.M., la câte 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat fiecare dintre inculpaţii C.S.G. şi C.M. la câte 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
S-au contopit pedepsele, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., fiecare dintre inculpaţii C.S.G. şi C.M. dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea de câte 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
S-a constatat că partea vătămată A.R. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, la plata sumei de 3.000 Euro daune morale către partea civilă B.E. şi la 268 lei daune materiale.
Pentru a pronunţa această soluţie, pe baza probelor administrate, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2006, inculpatul C.S.G. şi soţia sa C.M. au luat hotărârea infracţională privind recrutarea, transportarea şi cazarea de persoane în Grecia, unde, profitând de imposibilitatea acelor persoane de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, să le oblige să practice prostituţia şi după caz furtul din magazine, însuşind banii rezultaţi din aceste activităţi.
Încă din anul 1996, inculpata a părăsit teritoriul României, stabilindu-se în localitatea Khania din insula Creta – Grecia, unde, potrivit declaraţiilor sale, lucra la o fabrică de mobilă şi apoi la diferite cluburi. În vara anului 2005, revenind acasă în Caracal, l-a cunoscut pe inculpatul C.S.G., fost F. şi în urma discuţiilor avute, cei doi au hotărât să se căsătorească, cu toate că inculpatul avea soţie şi un copil minor.
Ca urmare, în acelaşi an, după ce a divorţat, inculpatul s-a căsătorit cu C.M. şi au plecat în oraşul Khania, locuind într-un spaţiu închiriat anterior.
În vara anului 2006, inculpatul a mers în comuna Brabova, judeţul Dolj, la o rudă, care avea o familie destrămată şi condiţii precare de existenţă şi a propus numitei E.E., în prezenţa martorului B.S. şi a tatălui vitreg V.V., să fie de acord ca fiica ei, A.R. – minoră de 16 ani – să meargă cu el în Grecia, pentru a avea grijă de copilul său ce urma să se nască, unde îi va asigura cazare, hrană şi un venit de circa 200 Euro lunar, în condiţiile în care, tot el va suporta şi cheltuielile privind obţinerea paşaportului şi a transportului până la destinaţie.
Având în vedere vârsta fragedă a minorei, precum şi teama de a nu i se întâmpla ceva rău, deoarece inculpatul nu prezenta destulă încredere, E.E. cât şi persoanele de faţă nu au fost de acord, punând în discuţie anumite fapte relatate în mass-media privind prostituţia, la care sunt supuse tinerele românce în ţările europene.
Fiind refuzat, C.S. a plecat, însă peste circa trei luni, în decembrie 2006, a revenit la domiciliul sus-numitei, când urmarea promisiunilor şi garanţiilor făcute, a primit acceptul la propunerea din vară.
Ca urmare, la plecarea spre Craiova, sus-numitul le-a luat în autoturismul cu care venise, pe minoră şi pe mama sa, precum şi pe tatăl natural al acesteia, ce locuia în localitatea Urdiniţa, pentru realizarea procedurilor de obţinere a paşaportului, în regim de urgenţă, declaraţii la notar privind trecerea frontierei de către minoră.
În aceiaşi perioadă inculpatul s-a orientat şi către numita B.E. de 20 ani, despre care avea informaţii privind situaţia ei materială şi opţiunea sa de a lucra în străinătate de la o verişoară a sa – A.L. – pe care o dusese în Grecia în 2005, o cazase la el şi care fusese colegă de şcoală generală cu sus-numita.
În discuţiile telefonice avute cu cei doi şi mai ales a garanţiilor privind asigurarea cazării şi a unui loc de muncă, chelnăriţă la bar, partea vătămată B.E. a acceptat, în principiu, propunerea, ocupându-se de obţinerea paşaportului.
Perseverând în materializarea rezoluţiei infracţionale privind traficul de persoane, inculpatul C.S.G. a contactat la telefon pe B.E. spunându-i că i-a cumpărat bilet de călătorie, iar dacă refuză să-i urmeze va trebui să-i dea banii reprezentând contravaloarea sa.
Aşadar, la 22 decembrie 2006, sus-numitul, însoţit de cele două tinere, s-a urcat în autocar, plecând spre Grecia via Italia.
Ajuns la vama Borş, poliţia de frontieră a interzis inculpatului să treacă graniţa, aşa încât cu toţii s-au întors în Craiova, unde pe parcursul unei săptămâni, A.R. a fost cazată la părinţii inculpatului, iar B.E. într-un apartament al acestuia din oraşul Balş, unde, potrivit declaraţiei acesteia, a şi abuzat sexual de ea.
În ziua de 28 decembrie 2006, cele două tinere au plecat din Craiova cu autocarul şi conform celor stabilite de inculpat, s-au întâlnit în Veneţia, de unde apoi, cu diferite mijloace de transport, au ajuns în oraşul Khania din Creta, în seara zilei de 31 decembrie 2007.
Aici cele două tinere au fost cazate într-un „apartament" unde erau aşteptate de inculpata C.M. şi în care se mai aflau mama acesteia – P.V. – şi A.L.
Imediat, după Revelion, B.E. a fost dusă de către C.M. la un bar, unde în continuare a lucrat ca „damă de companie", iar A.R. a rămas acasă pentru a avea grijă de copilul inculpatei.
După aproximativ o săptămână de stat în Grecia, inculpaţii au forţat pe minoră să practice prostituţia, fiind ameninţată şi violentată, iar banii obţinuţi au fost luaţi în totalitate, mai ales, de inculpată.
Spre sfârşitul lunii ianuarie 2007, partea vătămată a fost forţată ca pe lângă activitatea de noapte de la bar, pentru care era plătită cu 50 Euro pe seară, bani pe care însă îi dădea inculpatei pentru întreţinere, să practice şi prostituţie, deoarece veniturile realizate de ea nu acopereau cheltuielile.
În aceste condiţii, partea vătămată B.E. a întreţinut raporturi sexuale, atât ziua cât şi noaptea, cu numeroşi bărbaţi recomandaţi de inculpată, care tot ea îi lua banii.
Din cauza muncii la bar şi a practicării prostituţiei, partea vătămată s-a îmbolnăvit, medicul stabilind că are afecţiuni genitale şi i-a recomandat repaus şi tratament medicamentos.
Dar aceasta nu a reuşit să stea acasă decât 3 zile, pentru că inculpaţii au trimis-o la bar cu motivarea să trebuie să-şi achite datoria la ei.
După circa o săptămână, partea vătămată a cunoscut o tânără din România, care a acceptat să se mute la ea. Dar la două zile, lui B.E. i s-a furat poşeta în care se aflau actele, situaţie în care aceasta a anunţat poliţia, cărora le-a relatat ce i s-a întâmplat atât ei, cât şi minorei R.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel parchetul şi inculpaţii.
Prin Decizia penală nr. 126 din 1 iunie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate, a desfiinţat hotărârea atacată cu privire la latura civilă şi procedând la rejudecare, în aceste limite, a obligat apelanţii inculpaţi C.S.G. şi C.M., în solidar, la 12.535,8 lei daune morale şi la 626 lei daune materiale, reprezentând contravaloarea a 3.000 Euro, respectiv 150 Euro la cursul B.N.R. din ziua prezentei decizii, către partea civilă B.E.
Ambii inculpaţi au fost obligaţi, în solidar, la 16.714,4 lei daune morale, echivalentul a 4.000 Euro la cursul B.N.R. din ziua prezentei decizii către partea civilă A.R.
Au fost menţinute, în rest, dispoziţiile hotărârii atacate.
Pentru a pronunţa soluţia de mai sus, instanţa de apel a reţinut în considerente că starea de fapt şi încadrarea juridică sunt corecte şi, în consecinţă, soluţia de condamnare dispusă respectă atât prevederile legale în materie, cât şi probele administrate, după cum pedepsele principale, complementare şi accesorii sunt în deplină concordanţă cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Instanţa de apel a constatat însă că nu s-a făcut o judicioasă rezolvare a acţiunii civile, situaţie în care în cadrul desfiinţării operate s-au dispus măsuri de recuperare şi reparare totală pentru cele două părţi vătămate, cu respectarea dispoziţiilor art. 17 C. proc. pen. în ce priveşte pe partea vătămată minoră.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri au declarat recurs inculpaţii şi partea civilă A.R.
În esenţă, recurenţii inculpaţi au criticat hotărârile sub următoarele două aspecte:
Instanţele au obstrucţionat formularea apărărilor prin respingerea unor cereri esenţiale pentru apărare, în stabilirea unor circumstanţe care dovedeau nevinovăţia inculpaţilor, caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.; sub acest aspect, s-a cerut casarea cu trimitere în scopul administrării acestor probe şi în final necesare stabilirii unei stări de fapt de necontestat;
- în subsidiar, s-a susţinut că probele administrate nu au relevat vinovăţia inculpaţilor în activităţile infracţionale ce li se impută, aspect sub care soluţia de condamnare reprezintă o gravă eroare de fapt, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. şi, pe fond, achitarea, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Recurenta parte civilă A.R., prin apărător, a precizat că deşi personal nu a declarat apel în cauză, a declarat apel procurorul, astfel încât înţelege să critice hotărârile atacate cu recurs, atât în privinţa laturii civile cât şi penale.
În esenţă, a susţinut că nu s-a făcut o justă desdăunare în cauză în raport cu declaraţia de constituire de parte civilă pentru suma de 30.000 Euro şi nu 30.000 lei, cum au reţinut instanţele; pe de altă parte, a apreciat că în raport de trauma psihică suferită cu caracter definitiv, pentru tot restul vieţii, se impune şi majorarea daunelor morale.
- sub aspectul laturii penale, recurenta parte civilă a susţinut că nu s-a făcut o justă individualizare a pedepselor stabilite inculpaţilor prin reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea acestora.
Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de recurs prezentate, de cazurile de casare invocate de recurenţi, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că prima instanţă a încălcat dispoziţiile privind publicitatea şedinţei de judecată, situaţie care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen. şi care se ia întotdeauna în considerare din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Publicitatea şedinţei de judecată este consacrată – ca principiu şi totodată asigurată – prin dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a drepturilor omului, iar pe plan intern, de dispoziţiile constituţionale ale art. 127, respectiv de art. 12 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară.
Pe de altă parte, în materia administrării justiţiei penale, acest principiu este consacrat de dispoziţiile art. 290 alin. (1) C. proc. pen.
Şi în fine, pentru a asigura şi proteja funcţionalitatea acestui principiu, sub ambele calităţi procesuale, de drept individual al unei persoane acuzate cât şi de garanţie procesuală, este instituită prin art. 197 alin. (2) C. proc. pen. sancţiunea nulităţii absolute pentru orice situaţie de nerespectare a publicităţii şedinţei de judecată.
Dar, ca în privinţa oricărei reguli sau principiu procesual penal, în procesul penal sunt reglementate şi recunoscute excepţii, care însă datorită caracterului derogator, sunt întotdeauna menţionate expres în dispoziţiile legale, neputând fi deduse pe cale de interpretare.
În cadrul acestor excepţii generale arătate de norma procesual penală [cum ar fi art. 290 alin. (2), art. 485 alin. (2) C. proc. pen.) se află şi dispoziţii legale din legi speciale, printre acestea fiind şi cele cuprinse în art. 24 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane; potrivit acestui text special, şedinţele de judecată în cauzele privind infracţiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 13 şi de pornografie infantilă prevăzută la art. 18 (din lege) nu sunt publice.
Conformându-se acestor dispoziţii, Tribunalul Dolj, în calitate de primă instanţă, a procedat la judecarea cauzei în condiţii de nepublicitate a şedinţei de judecată, începând cu 6 martie 2008 şi până la dezbaterile pe fond ce au avut loc la 2 decembrie 2008 şi pronunţarea soluţiei la 6 octombrie 2008. Tot astfel, Curtea de Apel Craiova a procedat la judecarea cauzei în apel, în condiţii de nepublicitate în şedinţele din 10 februarie 2009 şi 10 martie 2009.
Instanţele au procedat astfel, având în vedere că inculpaţii în prezenta cauză au fost trimişi în judecată şi condamnaţi pentru infracţiuni care se judecă atât după regula publicităţii şedinţei de judecată [cum ar fi infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001], cât şi pentru o infracţiune care se judecă în condiţii de nepublicitate [respectiv art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată].
Procedând în acest fel, se constată că instanţele au încălcat regula potrivit căreia excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare, fiind expres şi limitativ prevăzute şi implicit au încălcat dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 678/2001, modificată, în conformitate cu care lipsa de publicitate a şedinţei de judecată a fost reglementată în interesul victimelor minore a infracţiunilor prevăzute de art. 13 şi art. 18 din Legea nr. 678/2001, precum şi dispoziţiile generale cuprinse în art. 290 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, şedinţa de judecată este publică.
Ceea ce însă au ignorat instanţele a fost împrejurarea că în cauză au fost supuse judecăţii şi alte infracţiuni, decât cele strict şi limitativ enumerate de legiuitor prin art. 24 din Legea nr. 678/2001 şi care impuneau, conform principiului publicităţii şedinţei de judecată, derularea activităţii de judecată în fond, apel şi recurs în condiţii de publicitate pentru a asigura transparenţa administrării justiţiei şi prin aceasta desfăşurarea unui proces echitabil în deplină concordanţă cu normele interne procesual penale şi constituţionale, precum şi cu cele Europene.
Această modalitate de rezolvare a problemei vizând caracterul public al şedinţei de judecată, atunci când sunt supuse judecării şi alte infracţiuni decât cele enumerate prin art. 24 din Legea nr. 678/2001, nu implică nicio încălcare a intereselor părţii vătămate minore. Afirmaţia are în vedere dispoziţiile art. 290 alin. (2) C. proc. pen., dispoziţii în temeiul cărora, instanţa poate declara şedinţă secretă pentru o anumită parte a judecării cauzei, pe timpul efectuării unor acte, cum ar fi chiar ascultarea unei victime minore a infracţiunii, desigur cu îndeplinirea unei singure condiţii, aceea arătată prin art. 290 alin. (3) C. proc. pen.
Desigur, a hotărî altfel, înseamnă nu numai a încălca un principiu de drept procesual important, care, la rândul lui dă substanţă şi valoare altor principii de bază ale judecăţii, cum ar fi rolul activ, contradictorialitatea, oralitatea, dar prin transparenţa pe care o asigură, protejează justiţiabilii împotriva unei „justiţii secrete" [în acest sens a se vedea art. 6 alin. (1) din Convenţie].
Concluzionând, Înalta Curte constată că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, în două şedinţe, a încălcat în activitatea de judecată publicitatea şedinţei de judecată, în condiţiile în care, inculpaţii au fost trimişi în judecată şi pentru alte infracţiuni, decât cele enumerate limitativ prin art. 24 din Legea nr. 678/2001, situaţie care atrage o nulitate absolută a hotărârilor atacate, conform art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., cu consecinţa casării acestor hotărâri.
În aceste condiţii, constatând că hotărârile sunt supuse casării în conformitate cu cazul prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen., în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se vor admite atât recursurile declarate de inculpaţi, cât şi de partea civilă A.R., cauza fiind trimisă spre rejudecare la prima instanţă, respectiv, Tribunalul Dolj.
Procedând la rejudecarea cauzei cu respectarea tuturor prevederilor ce reglementează activitatea de judecată, instanţa de trimitere va examina şi restul criticilor formulate de recurenţi şi care pentru considerentele expuse nu au mai fost examinate în cuprinsul acestei decizii, procedând la readministrarea probatoriului, cât şi la administrarea oricărei probe solicitată de părţi, utilă şi concludentă cauzei.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (6) C. proc. pen., onorariile pentru apărarea din oficiu acordată inculpatei C.M. şi părţii vătămate B.E. se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, după cum şi onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, pentru recurentul inculpat C.S.G. şi pentru partea civilă A.R.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii C.S.G. şi C.M. şi partea civilă A.R. împotriva deciziei penale nr. 126 din 1 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 55 din 6 octombrie 2008 a Tribunalului Dolj .
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata C.M., în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C.S.G., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată B.E., în sumă de 150 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta parte civilă A.R., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 35 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1465/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1472/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
