ICCJ. Decizia nr. 55/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 55/2010
Dosar nr. 7962/1/2009
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, ce a fost înregistrată pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 7962/1/2009 la 12 octombrie 2009, a fost trimisă spre competentă soluţionare plângerea formulată de petiţionarul D.S. împotriva rezoluţiei nr. 8677/4153/II/2/2009 emisă de către secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin care conducerea secţiei a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionar împotriva soluţiei dispusă în Dosarul nr. 1564/P/2008.
În plângerea formulată petiţionarul D.S. a arătat că în această rezoluţie organul de urmărire penală nu a lămurit cauza sub toate aspectele pe baza de probe, respectiv nu a fost analizată tranzacţia nr. 1437 din 4 aprilie 2005, solicitând să i se răspundă prin hotărâre în mod explicit la mai multe aspecte de natură civilă pe care le-a arătat în detaliu.
Înalta Curte prin adresă a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, trimiterea rezoluţiei nr. 8677/4143/II/2/2009 şi Dosarul nr. 1564/P/2008 în scopul soluţionării plângerii formulate de petiţionar, adresă aflată la fila 7 dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei a fost depus, de către petiţionar, un memoriu în dublu exemplar, aflat la filele 8-10 şi respectiv 12-14 dosarul Înaltei curţi în care acesta a arătat motivele de revizuire ale unor hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie civilă.
De asemenea, a fost depusă la dosarul cauzei, după ce în prealabil a fost înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 5403 la 10 noiembrie 2009 şi aflată la fila 15, adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în care se comunică înaintea Dosarului nr. 1564/P/2008 la care se află ataşat un exemplar al rezoluţiei nr. 8677/4153/Ii/2/2009 privind pe petentul D.S., dosar şi rezoluţie ce au fost ataşate prezentei cauze.
La termenul de judecată de la 19 noiembrie 2009, Înalta Curte, faţă de lipsa de procedură cu petiţionarul D.S. a amânat cauza la 21 ianuarie 2010, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă, aflată la fila 18 dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei au fost depuse două memorii din partea petiţionarului D.S., aflate la filele 22 şi respectiv 25 dosarul Înaltei Curţi, precum şi fotocopiile unor înscrisuri, aflate la filele 23 şi respectiv 26-27 dosarul Înaltei Curţi.
În memoriile depuse, petiţionarul D.S. face a arătat aspecte de natură civilă, cu privire la tranzacţia încheiată, motive de revizuire.
La termenul de astăzi, s-a prezentat petiţionarul D.S., lipsind intimata B.D., procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Petiţionarul, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea cercetărilor faţă de intimată, care i-a respins toate cererile de revizuire şi nu a făcut acte de cercetare asupra judecătorilor reclamaţi.
Concluziile reprezentantului M.P. asupra plângerii formulate de petiţionar au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei sentinţe.
Examinând plângerea formulată de petiţionarul D.S., în condiţiile art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei din 6 august 2008 dată în Dosarul nr. 1564/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, Înalta Curte, în raport cu actele şi lucrările dosarului parchetului constată plângerea petiţionarului ca fiind nefondată pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin rezoluţia de la 6 august 2008 în dosarul nr. 1564/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, procurorul, în temeiul art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) faţă de D.B., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
Prezenta rezoluţie s-a comunicat, conform art. 228 alin. (6) C. proc. pen. numai petentului.
În considerentele rezoluţiei, procurorul a constatat că D.S., cu domiciliul în comuna Dorneşti, judeţul Suceava, s-a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu o „plângere penală" prin care a solicitat trimiterea în judecată „pentru faptele de neglijenţă în serviciu şi abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzute şi pedepsite de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) a persoanelor implicate în abuzurile săvârşite în Dosarele nr. 25/285/2005, nr. 231/P/2006 şi nr. 3492/P/2007", petentul nominalizându-i în referire la aceste cauze pe magistraţii S.A., J.A.M., P.C., D.B. şi C.L.J.
În fapt, petentul a precizat că a încheiat cu soţii D.Ş. şi D.E.M., frate şi, respectiv, cumnată, o „tranzacţie cu titlu de hotărâre judecătorească, care nu a fost respectată de pârâţi…". Prin această tranzacţie autentificată prin încheierea nr. 1437 din 04 aprilie 2005 s-a prevăzut „expres" că cei doi soţi „aveau obligaţia să-i pună la dispoziţie un spaţiu şi de a evacua toate îmbunătăţirile efectuate în perfectă stare…". Soţii D. nu au respectat clauzele înţelegerii, întrucât nu au evacuat toate îmbunătăţirile definite prin tranzacţie şi nu există o evaluare a spaţiului, pârâţii neavând această posibilitate, întrucât spaţiul a fost doar închiriat."
D.Ş. şi D.E.M. neonorându-şi obligaţia privind evaluarea spaţiului în termenul stipulat prin înţelegere – aprilie-mai 2005, „schimbul de bunuri definit prin tranzacţie ce consta în renunţarea la pretenţiile asupra unui apartament în favoarea unui spaţiu în localitatea Dorneşti, care să aparţină societăţii administrate de pârâţi, respectiv să aparţină pârâţilor D.Ş. şi D.E.M. definit de o evaluare de o persoană competentă… nu a fost respectat."
A mai susţinut petentul că magistraţii nominalizaţi nu au apreciat corect neîndeplinirea obligaţiei asumate de pârâţi referitoare la evaluarea spaţiului de către o persoană competentă şi nu i-au sancţionat pentru nerespectarea termenilor tranzacţiei.
Petentul a mai precizat că „plângerea este formulat implicit asupra dosarelor" nr. 4736/86/2007, nr. 7210/86/2007, nr. 887/86/2008, nr. 5105/86/2008 şi nr. 7436/86/2008, deoarece membrii completelor care s-au pronunţate în aceste cauze nu au sesizat că în cauză exista un motiv de revizuire în sensul „existenţei a două hotărâri judecătoreşti contradictorii" şi anume, sentinţa civilă nr. 330 din 29 ianuarie 2007 şi Decizia civilă nr. 138 din 22 iunie 2007, situaţie în care competenţa revenea instanţei ierarhic superioare, judecătoriei şi tribunalului.
Petentul a mai susţinut că obiectul tranzacţiei l-a constituit „restituirea unor bunuri ce constau în 30.000 DOLARI SUA şi echivalentul unui apartament, aşa cum reiese din rezoluţia dat de Parchetul Rădăuţi în Dosarul nr. 339/P/2005 din 01 aprilie 2005 (respectiv 60.000 DOLARI SUA)."
Cu adresa din 03 decembrie 2008 instanţa sesizată a trimis procurorului plângerea petentului spre competentă soluţionare.
Ulterior, petentul a adresat o „plângere penală" cu conţinut similar C.S.M., instituţie la care a fost înregistrată sub nr. 1/35993/3 decembrie 2008. C.S.M. a trimis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava care, cu adresa din 5 februarie 2009 a trimis sesizarea petentului pentru a se pronunţa în privinţa procurorului D.B. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Printr-o „plângere penală" cu conţinut identic cu cel al celei dintâi, petentul s-a adresat secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizarea fiind înregistrată sub nr. 10327/1/2008.
Prin sentinţa nr. 240 de la 6 februarie 2009 secţia penală a instanţei supreme a dispus, în baza art. 222 alin. (7) C. proc. pen., trimiterea plângerii petentului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a se decide astfel, secţia penală a reţinut că plângerea formulată împotriva procurorului D.B., deşi nu îndeplineşte formele prevăzute de lege, se constituie ca un act de sesizare, dar greşit îndreptat în mod direct instanţei de judecată.
Toate cele trei sesizări au fost reunite la secţia de urmărire penală şi criminalistică sub nr. 1564/P/2008.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, prin certificatul de moştenitor nr. 19 din 19 februarie 1997, D.E., mama petentului a dobândit imobilul din comuna Dorneşti, judeţul Suceava, constituit „din suprafaţa de 690 m.p. teren viran cu casă identic cu p.v. 142 şi suprafaţa de 470 m.p., teren grădină identic cu p.f. 472/1 înscrisă în cartea funciară nr. 1942 a comunei Dorneşti".
În luna mai 2001 D.E. a închiriat, pentru o perioadă de 10 ani, SC S.C. SRL, reprezentată de asociata D.M.E., două camere de locuit din imobilul cu aceleaşi date de identificare, urmând ca în acest spaţiu locatorul să desfăşoare activităţi de comerţ.
Prin contractul autentificat de notarul public B.C. prin încheierea nr. 3511 din 17 august 2004, D.E. a vândut petentului întregul imobil moştenit, rezervându-şi dreptul de uzufruct viager asupra a ½ din acesta.
La data de 7 decembrie 2004, prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Rădăuţi sub nr. 6037/2004, petentul a solicitat evacuarea SC S.C. SRL din imobilul cumpărat de la mama sa şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, petentul a precizat că mama sa i-a permis pârâtei să-şi stabilească sediul în acest imobil în care ocupa două camere în partea din faţă a acestuia. De asemenea, a precizat că, în calitate de proprietar, nu înţelege să-i permită pârâtei să mai ocupe cele două camere în care intenţionează să stabilească sediul unei alte societăţi comerciale.
Prin sentinţa civilă nr. 257 de la 28 ianuarie 2005 Judecătoria Rădăuţi şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Suceava, la această instanţă cauza fiind înregistrată la secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal sub nr. 658/COM/CF/2005. În timp ce cauza se afla pe rolul Tribunalului Suceava, şi anume, la data de 4 aprilie 2005, între petent şi pârâţii din litigiul civil a intervenit înţelegerea intitulată „tranzacţie". Invocând clauzele acestei înţelegeri, rezoluţia din 1 aprilie 2005 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în Dosarul nr. 339/P/2005 şi adresa din 7 martie 2005 a Agenţiei imobiliare D.S. SRL Rădăuţi, petentul a solicitat instanţei să-i oblige pe soţii D. să-i restituie suma de 47.700 DOLARI SUA.
În întâmpinarea depusă pârâta iniţială a precizat că în spaţiul închiriat a efectuat îmbunătăţiri în valoare de 500 mil. lei. Prin tranzacţia din 4 aprilie 2005 s-a obligat să eliberez spaţiul închiriat la data de 4 mai 2005 şi pentru că petentul nu s-a prezentat pentru a-l prelua, în ziua de 6 mai i-a trimis o notificare printr-un birou de executori judecătoreşti.
Petentul, în replică, a precizat că soţii D. nu au respectat clauzele înţelegerii încheiate în baza rezoluţiei din 1 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi şi a solicitat ca aceştia să fie obligaţi să-i plătească suma de 47.300 DOLARI SUA sau să-i predea apartamentul precizat în tranzacţie. Ulterior petentul şi-a precizat această cerere arătând că în baza înţelegerii soţii D. s-au obligat să execute la spaţiul proprietatea sa îmbunătăţiri în valoare de 764.400.000 lei.
În fapt, petentul a precizat că toate economiile pe care le-a realizat în perioada 2000-2004 în care a lucrat în Israel le-a remis fratelui său, pârâtul D.Ş., acesta promiţându-i că îi va cumpăra un apartament şi îi va deschide un cont în valoare de 30.000 DOLARI SUA. Că, atunci când a venit în ţară, a constatat că soţia fratelui său, pârâta D.E.M. a investit banii săi în ridicarea unei case şi achiziţionarea unui autoturism.
Prin sentinţa civilă nr. 512 bis din 17 septembrie 2005 Tribunalul Suceava a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect pretenţiile în sumă de 764.400.000 lei de cel privind evacuarea şi declinarea competenţei în privinţa celui dintâi în favoarea Judecătoriei Rădăuţi.
Prin sentinţa civilă nr. 330 din 29 ianuarie 2007 pronunţată în Dosarul Judecătoriei Rădăuţi nr. 25/285/2005 (număr vechi 6303/2005) acţiunea petentului a fost admisă în parte, soţii D. fiind obligaţi să-i plătească suma de 58.141,94 lei cu titlul de daune şi 3415,03 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din probele administrate a rezultat că petentul era îndreptăţit să pretindă diferenţa dintre preţul unui apartament cu două camere pe piaţa imobiliară din zonă (76.440 lei) şi valoarea îmbunătăţirilor făcute de pârâţi la imobilul proprietatea reclamantului (18.298,06 lei). S-a mai reţinut că raportul de expertiză tehnică efectuată în luna ianuarie 2007 a concluzionat că pârâţii au efectuat lucrări de îmbunătăţiri „în valoare de 18.298,06 lei, la care s-a adăugat suma de 9.239,32 lei reprezentând lucrări care au existat în spaţiul respectiv dar au fost distruse de către reclamant".
Prin Decizia civilă nr. 138 din 22 iunie 2007 pronunţată de judecătoarele A.S., A.M.J. şi C.P. recursul declarat de petent, motivat de faptul că instanţa de fond nu a actualizat valoarea apartamentului şi a îmbunătăţirilor în funcţie de cursul monedelor şi modificările preţurilor apartamentelor pe piaţa imobiliară a fost respins, ca nefondat.
Prin aceeaşi decizie recursul declarat de pârâţi a fost admis iar pe fond acţiunea petentului a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că tranzacţia încheiată între părţi dovedeşte că petentul a primit de la soţii D. suma de 32.700 DOLARI SUA din care 25.000 DOLARI S.U.A. la data autentificării înţelegerii pentru a intra în proprietatea apartamentului nr. 12 situat în municipiul Rădăuţi, petentul predându-le cheile pârâţilor. Prin aceeaşi tranzacţie soţii D. s-au obligat ca, în termen de o lună până la data de 4 mai 2005, să evacueze spaţiul pe care îl ocupau în comuna Dorneşti cu un magazin ce aparţinea societăţii lor cu îmbunătăţirile efectuate şi evaluate, în cursul judecării litigiului, la 18.298,06 lei la care se adaugă suma de 9.239,32 lei reprezentând îmbunătăţiri care au existat. Dat fiind că pârâţii şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin tranzacţie, în sensul că i-a plătit petentului suma de 32.700 DOLARI SUA reprezentând contravaloarea unui apartament şi i-au pus la dispoziţie spaţiul din comuna Dorneşti, pretenţiile formulate sunt nejustificate.
Cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 138 din 22 iunie 2007 formulată de petent în temeiul prevederilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ. a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia civilă nr. 29 din 21 noiembrie 2007 pronunţată în dosarul Tribunalului Suceava nr. 4736/86/2007.
Prin Decizia civilă nr. 11 din 06 februarie 2008 pronunţată în Dosarul Tribunalului Suceava nr. 7210/86/2007 cerere petentului de revizuire a deciziei civile nr. 29 din 21 noiembrie 2007 a fost respinsă, ca inadmisibilă.
O nouă cerere de revizuire a Deciziei nr. 138 din 22 iunie 2007 formulată de petent în temeiul prevederilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ. a fost respinsă ca tardiv formulată prin Decizia civilă nr. 34 din 20 iunie 2008 pronunţată în dosarul Tribunalului Suceava nr. 887/86/2008.
Prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi sub nr. 339/P/2005 din 8 februarie 2005 petentul a solicitat cercetarea soţilor D. pentru infracţiunea de înşelăciune.
Prin rezoluţia din 1 aprilie 2005, în baza prevederilor art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de cei doi soţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., în esenţă, reţinându-se că faptele sesizate de petent realizează conţinutul unui delict civil şi nu al infracţiunii de înşelăciune.
În fapt, s-a reţinut că în perioada 2000-2004 petentul şi fratele său au lucrat în Israel şi au locuit la aceeaşi adresă. În această perioadă de timp, petentul i-a remis fratelui său diverse suma de bani în valută pe care primitorul le-a expediat soţiei sale. Primitorii sumelor i-au promis petentului că îi vor cumpăra un apartament şi-i vor deschide un cont.
În această rezoluţie s-a mai reţinut că petentul a susţinut că a remis fratelui său în total 60.000 DOLARI SUA şi că acesta şi soţia sa au folosit valuta în interes personal achiziţionând un apartament, în contractul încheiat el nefigurând în calitate de cumpărător ci o altă persoană.
Prin sesizarea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava sub nr. 231/P/2007 din 25 iulie 2007 petentul a formulat „plângere penală" împotriva judecătoarelor S.A., J.A.M. şi P.C. şi a grefierei C.R. „pentru fapte de abuz şi neglijenţă în serviciu (art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP))".
În fapt, petentul a susţinut că funcţionarele nominalizate nu au făcut o corectă interpretare a clauzelor tranzacţiei şi în mod greşit au reţinut că prin aceasta soţii D. nu şi-au asumat „obligaţia de a efectua îmbunătăţiri până la stadiul de perfectă stare într-un spaţiu ce aparţine SC S.M. SRL". Pe de altă parte, a mai susţinut petentul, „în Dosarul nr. 25/285/2005 (nr. 6303/2005) nu exista niciun act din care să rezultă că acest spaţiu aparţine sau a aparţinut pârâţilor".
Prin rezoluţia din 30 noiembrie 2007 emisă de procurorul D.B. s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de judecătoarele nominalizate de petent pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) Prin aceeaşi rezoluţie, în temeiul art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. c) din acelaşi cod, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de grefiera C.R.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că instanţa care a pronunţat Decizia civilă nr. 138 din 22 iunie 2007 a interpretat corect clauzele tranzacţiei, în sensul că prin aceasta nu s-a stipulat că soţii D. să facă alte îmbunătăţiri spaţiului în care societatea lor avea deschis un magazin, altele decât cele existente la data încheierii înţelegerii.
De asemenea, a reţinut că prin clauzele tranzacţiei nu s-a stabilit că spaţiul în discuţie ar fi fost proprietatea soţilor D. sau a firmei acestora. Că, în realitate, proprietara imobilului în care se afla spaţiul respectiv a fost mama petentului şi a fratelui său, D.E., care l-a închiriat firmei S.M. SRL iar ulterior l-a vândut celui dintâi.
Prin rezoluţia nr. 339/II/2 din 09 octombrie 2008 emisă de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, plângerea petentului împotriva rezoluţiei emisă în Dosarul nr. 231/P/2007 a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Plângerea petentului formulată împotriva celor două rezoluţii a fost respinsă, ca nefondată prin sentinţa penală nr. 12 din 28 martie 2008 pronunţată în dosarul Curţii de Apel Suceava nr. 377/314/2008, soluţiile emise de procuror fiind menţinute.
Recursul declarat de petent împotriva hotărârii instanţei de fond a fost respins, ca nefondat prin Decizia nr. 1883 din 27 mai 2008 pronunţată în Dosarul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 377/314/2008.
Pentru a decide astfel, instanţele au reţinut, în esenţă, că judecătorii care au pronunţat Decizia civilă nr. 138 din 22 iunie 2007 au interpretat corect clauzele tranzacţiei încheiate de petent cu soţii D. şi că, în consecinţă, dispunerea faţă de aceştia a neînceperii urmăririi penale este întemeiată.
În sesizările sale petentul a precizat că s-au comis abuzuri şi în Dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi nr. 3492/P/2007 şi a anexat acestora rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 17 iulie 2008 emisă în această cauză de procurorul C.L.J.
În declaraţia din 30 ianuarie 2009 dată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava petentul a precizat că procurorul C.L.J. „a apreciat în mod uşuratic conţinutul tranzacţiei şi a considerat că aceasta are ca obiect doar evacuarea, motiv pentru care nu s-ar putea reţine săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în sarcina numitei D.M.".
Petentul a mai susţinut că rezoluţia emisă în Dosarul nr. 3492/P/2007 este contrară precizărilor făcute în faţa procurorului de caz în sensul că, potrivit clauzelor tranzacţiei, trebuia să primească de la soţii D. un spaţiu aparţinând lor sau societăţii lor.
Prin rezoluţia din 19 ianuarie 2009 emisă în Dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 307/P/2008 de procurorul D.B. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul C.L.J. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Această rezoluţie, a susţinut petentul, „este rezultatul unei aprecieri eronate" în ceea ce priveşte rolul mamei sale, D.E., la încheierea tranzacţiei. Petentul a mai susţinut că mama sa nu a avut niciun rol la încheierea tranzacţiei şi că a cumpărat de la aceasta în luna august 2004 o casă situată în comuna Dorneşti.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a mai rezultat că prin plângerile adresate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi la datele de 16 şi 21 noiembrie 2007 înregistrate sub nr. 3492/P/2007 petentul a solicitat cercetarea cumnatei sale D.E.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
În fapt, petentul a susţinut că D.E.M. l-a indus în eroare cu ocazia încheierii tranzacţiei din 4 aprilie 2005 deoarece aceasta şi soţul ei şi-au asumat obligaţie de a-i oferi un spaţiu care le aparţinea pentru ca el să renunţe la pretenţiile pe care le avea asupra unui apartament.
Prin rezoluţia din 17 iulie 2008 emisă de procurorul C.L.J. s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de D.E.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
Pentru a se decide astfel, s-a reţinut, în esenţă, că soţii D. prin tranzacţie nu s-au obligat să-i transmită petentului dreptul de proprietate asupra vreunui spaţiu, ci să-l evacueze pe cel în care societatea lor avea deschis un magazin.
Prin rezoluţia nr. 1121/II/2/2008 din 3 noiembrie 2008 plângerea petentului formulată potrivit art. 278 C. proc. pen. a fost respinsă.
Plângerea formulată de petent conform art. 2781 din acelaşi cod a fost respinsă prin sentinţa penală nr. 127 de la 11 septembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în Dosarul nr. 6642/285/2008, soluţia rămânând definitivă prin respingerea recursului declarat de petent.
Prin rezoluţia din 19 ianuarie 2009 emisă de procurorul D.B. în Dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 307/P/2008 s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul C.L.J. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), printre altele, şi raportat la soluţia emisă de aceasta în Dosarul nr. 3492/P/2007.
Din analiza actelor premergătoare efectuate în cauză a rezultat că sesizările petentului care formează obiectul prezentei cauze penale sunt neîntemeiate, clauzele tranzacţiei autentificate prin încheierea nr. 1437 din 4 aprilie 2005 fiind corect interpretate, atât de judecătoare, cât ţi de procurorii nominalizaţi.
Potrivit clauzelor tranzacţiei, în care nu se aminteşte de existenţa litigiului civil existent între părţi şi care constituia obiectul Dosarului Tribunalului Suceava nr. 658/COM/CF/2005 înfiinţat urmare declinării competenţei de către Judecătoria Rădăuţi prin sentinţa civilă nr. 257 din 28 ianuarie 2005 în Dosarul nr. 6037/7 decembrie 2004, soţii D.Ş. şi D.M.E:
1. au remis petentului la data încheierii înţelegerii suma de 19.500 euro echivalentul a 25.000 DOLARI SUA;
2. s-au obligat:
a) să-i achite petentului „diferenţa" de 7.700 DOLARI SUA până la data de 3 aprilie 2006;
b) în termen de o lună, respectiv până la data de 4 mai 2005, să evacueze „spaţiul din Dorneşti ocupat în prezent de magazinul ce aparţine" societăţii lor „în stare perfectă cu îmbunătăţirile executate şi evaluate de o persoană competentă".
Potrivit aceleiaşi tranzacţii, petentul a declarat că este „de acord ca numiţii D.Ş. şi M. să intre în proprietatea apartamentului situat în Rădăuţi, şi azi, 4 aprilie 2005 le predau cheile de la acesta".
În finalul tranzacţiei părţile au declarat: „în felul acesta noi, D.Ş. şi M., pe de-o parte, şi D.S., pe de altă parte, nu mai avem niciun fel de pretenţie una faţă de alta".
Având în vedere termenii precizaţi, precum şi cei din alin. (1) al tranzacţiei, potrivit căreia aceasta a intervenit „cu privire la suma de 32.700 DOLARI SUA şi imobilul din Rădăuţi, judeţul Suceava" a rezultat că petentul a înţeles ca soţii D. „să intre în proprietatea" acestui imobil în schimbul sumei precizate.
Analiza clauzelor contractului de închiriere, încheiat în luna mai 2001 de proprietara D.E. cu SC S.M.C. SRL, reprezentată de asociata acesteia, D.M.E. şi ale celui de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 3511 din 17 august 2004, intervenit între aceeaşi proprietară, în calitate de vânzătoare şi petent, în calitate de cumpărător, a evidenţiat că primul se referă la două camere din imobilul care a constituit obiectul celui de-al doilea. Deosebit de faptul că datele de carte funciară care individualizează imobilul sunt identice în cele două contracte este de evidenţiat că prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Rădăuţi sub nr. 6037 din 7 decembrie 2004 petentul a solicitat evacuarea SC S.M. SRL din imobilul pe care l-a dobândit în luna august 2004. Petentul a mai precizat în acţiune că anterior cumpărării imobilului acesta a fost proprietatea mamei sale care le-a permis soţilor D. să ocupe două camere în care el intenţionează să stabilească sediul unei alte firme.
Din cele expuse a rezultat că prin tranzacţie soţii D. s-au obligat să evacueze spaţiul (două camere) închiriat de la D.E., din imobilul, devenit, prin cumpărare, proprietatea petentului. În consecinţă, susţinerile petentului, în sensul că prin tranzacţie soţii D. s-au obligat să-i pună la dispoziţie un alt spaţiu proprietatea lor sau a societăţii lor, nu au niciun temei.
De altfel, în alin. (5) al tranzacţiei termenul de „aparţine" se referă la magazinul deschis în spaţiul ocupat de societatea comercială şi nu la spaţiul propriu-zis.
Termenii utilizaţi în tranzacţie în sensul că soţii D. se obligau să evacueze spaţiul ocupat de magazinul aparţinând societăţii lor „în stare perfectă cu toate îmbunătăţirile executate şi evaluate de o terţă persoană" a evidenţiat că rudele petentului nu s-au obligat să execute noi îmbunătăţiri, altele decât cele existente l data încheierii înţelegerii. De asemenea, a rezultat că nici susţinerea petentului, în sensul că soţii D. s-au angajat să-i pună „la dispoziţie un spaţiu şi de a evacua îmbunătăţirile efectuate în perfectă stare" nu corespunde clauzelor tranzacţiei, sensul real al înţelegerii fiind că soţii D. se obligau să evacueze spaţiul „în stare perfectă, cu îmbunătăţirile executate" şi nu să evacueze îmbunătăţirile existente.
Nici susţinerea referitoare la faptul că prin rezoluţia din 01 aprilie 2005 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în Dosarul nr. 339/P/2005 s-a stabilit că petentul a remis fratelui său D.Ş. suma totală de 60.000 DOLARI SUA, nu este întemeiată.
Din termenii utilizaţi în rezoluţia menţionată procurorul a reţinut că petentul a susţinut în cursul actelor premergătoare efectuate în cauză că i-a remis rudei sale această sumă, ceea ce este cu totul altceva decât stabilirea unei situaţii de fapt în această privinţă.
În ceea ce priveşte toate susţinerile petentului, este de subliniat că o caracteristică principală a procesului civil îl constituie principiul disponibilităţii constând, în principal, în dreptul părţii interesate de a introduce sau nu acţiunea civilă şi de a determina limitele acesteia şi ale apărării şi dreptul părţilor de a ataca pe căile legale hotărârile judecătoreşti şi de a limita motivele acestora.
Potrivit acestui principiu, judecătorii nu puteau să se pronunţe decât în limitele acţiunii formulate de petent, a cererilor şi precizărilor ulterioare cererii introductive iar în calea de atac promovată de petent în mod repetat, a revizuirii Deciziei civile nr. 138 de la 22 iunie 2007, nu puteau să se pronunţe decât în limita textului de lege invocat în mod expres de revizuient (art. 322 pct. 2 C. proc. pen. „dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut").
În referire la cererile de revizuire pe care le-a formulat, petentul a susţinut că instanţele care s-au pronunţat asupra acestora nu au observat că există motivul de admitere a acestora „constând în existenţa unor hotărâri judecătoreşti contradictorii", acestea fiind sentinţa civilă nr. 330 de la 29 ianuarie 2007 şi Decizia civilă nr. 138 de la 22 iunie 2007 şi că, în acest caz, competenţa ar fi revenit Curţii de Apel Suceava.
Susţinerea în această privinţă este neîntemeiată, prevederile art. 322 pct. 7 referindu-se la „hotărâri judecătoreşti definitive potrivnice", condiţie care nu este îndeplinită de sentinţa civilă nr. 330 de la 29 ianuarie 2007.
De asemenea, judecătorii nu se puteau pronunţa, aşa cum s-a susţinut prin sesizările care constituie obiectul prezentei cauze penale, în privinţa consecinţelor neîndeplinirii obligaţiei de evaluare, deoarece petentul, nici prin acţiunea introductivă şi nici prin cererile ulterioare nu a solicitat acest lucru.
Reţinând că soluţiile adoptate prin Decizia civilă nr. 138 de la 22 iunie 2007 şi prin rezoluţia din 17 iulie 2008 emisă în Dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi nr. 3492/P/2007 sunt corecte a rezultat că rezoluţiile emise în Dosarele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 231/P/2007 şi nr. 307/P/2007 sunt întemeiate şi în consecinţă, în cauză lipsesc elementele materiale ale laturilor obiective ale infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi neglijenţă în serviciu.
Situaţia de fapt arătată a fost stabilită pe baza actelor premergătoare efectuate de procuror şi anume: referatul întocmit la 15 decembrie 2008 de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalt Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în lucrarea cu nr. 6659/VIII/1/2008 (filele 7-8 vol. I Dosarul nr. 1564/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică); fotocopiile tranzacţiei încheiate între D.Ş., D.M.E. şi D.Ş. autentificată prin încheierea de autentificare nr. 1437 de la 4 aprilie 2005 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi B.C. – B.D.A. (filele 16-17 dosarul parchetului, vol. I); a rezoluţiei din 1 aprilie 2005 dată în Dosarul nr. 339/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi (fila 18 dosarul parchetului, vol. I); ale mai multor înscrisuri din Dosarul nr. 6303/2005 al Judecătoriei Rădăuţi (adrese, raport de expertiză tehnică, declaraţie martor, sentinţa civilă nr. 330 de la 29 ianuarie 2007 a Judecătoriei Rădăuţi, pronunţată în Dosarul nr. 25/285/2005, Decizia nr. 138 de la 22 iunie 2007 a Tribunalului Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. 25/285/2005, Decizia nr. 29 de la 21 noiembrie 2007 a Tribunalului Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. 4736/86/2007, Decizia nr. 11 de la 6 februarie 2008 a Tribunalului Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 7210/86/2007, Decizia nr. 34 de la 20 iunie 2008 a Tribunalului Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. 887/86/2008, rezoluţia din 17 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, dată în Dosarul nr. 3492/P/2007 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de D.E.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută şi pedepsit de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., întrucât fapta nu există, rezoluţia din 30 noiembrie 2007 dată de procuror în Dosarul nr. 231/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecători S.A.L.D., J.A.M. şi P.C. pentru faptele prevăzute de art. 246 şi 249 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi neînceperea urmăririi penale faţă de grefier C.R. pentru faptele prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), în temeiul art. 10 lit. a) şi c) C. proc. pen. – filele 19-46 dosarul parchetului, vol. I); fotocopiile sentinţei nr. 12 de la 28 martie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 377/314/2008 prin care a fost respinsă plângerea formulată de petentul D.S. împotriva rezoluţiilor nr. 231/P/2006 din 30 noiembrie 2007 şi nr. 339/II/2 din 9 ianuarie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, ca nefondată şi menţinute rezoluţiile atacate, rezoluţia din 9 ianuarie 2008 dată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava în lucrarea cu nr. 339/II/2 (filele 54-58 dosarul parchetului, vol.); fotocopiile mai multor înscrisuri (filele 59-80 dosarul parchetului, vol. I); lucrarea cu nr. 8134/1691/VIII/1/2009 ce conţine mai multe înscrisuri (filele 1-84 dosarul parchetului, vol. II); rezoluţia dată de procuror la 18 februarie 2009 în lucrarea cu nr. 1403/841/VIII/1/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin care a dispus conexarea petiţiei nr. 1403/841/VIII/1/2009 la Dosarul nr. 1564/P/2008, rezoluţia dată de procuror la 23 aprilie 2009 în Dosarul nr. 1564/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică prin care s-a dispus conexarea lucrării nr. 8134/1691/VIII/1/2009 la dosarul nr. 1564/P/2008 (filele 85-88 dosarul parchetului, vol. II); lucrarea nr. 667/VIII/1/2008 ce conţine mai multe înscrisuri (filele 1-78 dosarul parchetului, vol. III).
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarul D.S. a formulat plângere la procurorul şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen. a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de numitul D.S. împotriva soluţiei adoptat în Dosarul nr. 1564/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, şi comunicarea soluţiei.
Împotriva rezoluţiilor dispuse, petiţionarul D.S. a formulat plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., care a adresat-o Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile menţionate şi care face obiectul prezentei cauze.
Înalta Curte, în temeiul art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. a examinat plângerea formulată de petiţionarul D.S. împotriva rezoluţiei din 6 august 2009 dată în Dosarul nr. 1564/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, prin care procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata B.D. pentru infracţiunile arătate, pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză.
Astfel, în contextul cauzei, procurorul a analizat criticile formulate de către petiţionar faţă de intimată, în raport cu faptele pretins a fi comise, efectuând acte premergătoare complete, la care s-a făcut referire în concret mai sus, iar în baza procesului de evaluare a constatat situaţia de fapt prezentată şi a dispus temeinic motivat, în mod legal şi temeinic soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimată, constatând inexistenţa faptelor prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. proc. pen. faţă de B.D., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Înalta Curte, examinând actele premergătoare efectuate a constatat că intimata B.D. prin activitatea concretă stabilită şi-a exercitat atribuţiile conferite prin lege, dispunând soluţiile de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitorii menţionaţi, date în Dosarele nr. 231/P/2006 şi nr. 307/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în baza examinării actelor premergătoare, constatând situaţia de fapt şi motivând în drept, cu referiri la temeiul legal incident.
Soluţia dată în Dosarul nr. 231/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, de către procuror B.D., prin rezoluţia de la 30 noiembrie 2007 de neîncepere a urmăririi penale faţă de jucătoarele S.A.L.D., J.A.M. şi P.C. pentru faptele prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi grefiera C.R. pentru faptele prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), a fost menţinută, de către instanţa de judecată, aşa cum rezultă din sentinţa penală nr. 12 de la 28 martie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 377/314/2008 prin care a fost respinsă plângerea formulată de petentul D.S. împotriva rezoluţiilor nr. 231/P/2006 din 30 noiembrie 2007 şi nr. 339/II/2 din 9 ianuarie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, ca nefondată şi menţinute rezoluţiile atacate, sentinţă rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1883 de la 27 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 377/314/2008 prin respingerea, ca nefondat a recursului declarat de petiţionarul D.S.
Soluţia dată în Dosarul nr. 307/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, de către intimata B.D., prin rezoluţia din 19 ianuarie 2009, respectiv de neîncepere a urmăririi penale privind pe procurorul J.C.L. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) a vizat şi soluţia emisă de aceasta în Dosarul nr. 3492/P/2007, respectiv prin rezoluţia din 17 iulie 2008 a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de D.E.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., menţinută prin rezoluţia nr. 1121/II/2/2008 din 3 noiembrie 2008, pentru ca plângerea formulată de petiţionar conform art. 2781 C. proc. pen. să fie respinsă prin sentinţa penală nr. 127 de la 11 septembrie 2008 a Judecătoriei Rădăuţi în Dosarul nr. 6642/285/2008, soluţie rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de petiţionar.
Înalta Curte consideră că în contextul cauzei de faţă, procurorul a efectuat acte premergătoare în mod complet, fiind de competenţa sa exclusivă în a aprecia, în această etapă, asupra oportunităţii efectuării verificărilor pe care le consideră necesare şi suficiente.
Altfel spus, în etapa actelor premergătoare, etapă care se situează în afara procesului penal, nu pot fi administrate mijloace de probă, ci doar se fac verificări cu privire la presupuse fapte penale, aşa cum de altfel s-a arătat.
Înalta Curte constată din examinarea actelor premergătoare efectuate că nu există indicii cu privire la existenţa faptelor pretins a fi comise, respectiv art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), de către intimata B.D., procuror la Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, aşa încât criticile formulate de petiţionarul D.S., în plângerea formulată sunt nefondate.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte constată că rezoluţia dată de procuror la 6 august 2009 în Dosarul nr. 1564/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, prin care s-a dispus soluţia neînceperii urmăririi penale faţă de intimată sub aspectul infracţiunilor arătate, este legală şi temeinică, aşa încât plângerea formulată de petiţionarul D.S., împotriva rezoluţiei arătate, plângere ce a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., faţă de soluţia dispusă de procuror, este nefondată.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 2781 alin. 8 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul D.S. împotriva rezoluţiei din 6 august 2009 dată în Dosarul nr. 1564/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, rezoluţie pe care o va menţine.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul D.S. împotriva rezoluţiei din 6 august 2009 dată în Dosarul nr. 1564/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, rezoluţie pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1478/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1510/2010. Penal → |
|---|
