ICCJ. Decizia nr. 611/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 611/2010
Dosar nr. 2170/116/200.
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 103 din 13 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală, în dosarul nr. 2170/116/2009 s-a dispus în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), condamnarea inculpaţilor D.V.I. şi A.S., la câte 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, inculpaţii au fost lipsiţi de exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus din pedepsele aplicate durata prevenţiei, de la 15 iulie 2009 la zi.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată, s-a dispus confiscarea, în vederea distrugerii, a cantităţii de 673,1 grame rezină de cannabis de la inculpatul D.V.I., substanţa aflându-se depusă la Camera de corpuri delicte a IGPR - DCJŞEO cu dovada seria H nr. 0001607 din 28 iulie 2009.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată s-a dispus confiscarea specială în folosul statului a sumei de 2000 lei de la inculpatul D.V.I. şi a sumei de 2000 lei de la inculpatul A.S.
S-a constatat că, în procesul analizelor de laborator, s-au consumat următoarele cantităţi de rezină de cannabis: 0,53 g, 0,70 g, 0,74 g, 0,82g. în baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de probele administrate în cauză atât la urmărirea penală, cât şi în faza de judecată, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 10 iunie 2009, organele de poliţie din cadrul S.C.C.O. Călăraşi s-au sesizat din oficiu că, pe raza municipiului Călăraşi, există o grupare de tineri care se ocupă cu comercializare şi consumul de droguri, respectiv haşiş. Prin ordonanţa din 10 iunie 2009 s-a autorizat procurarea de către investigatorul sub acoperire „M.V." şi de către colaboratorul sub acoperire „E.V.", a unor cantităţi de droguri. în aceeaşi zi, colaboratorul sub acoperire a cumpărat o doză de haşiş de la inculpatul A.S., preţul tranzacţiei fiind de 50 lei. Substanţa cumpărată în condiţiile descrise anterior a fost supusă expertizării la Laboratorul Central de Analiză şi Profil a Drogurilor, din cadrul I.G.P.R., prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 523639 din 16 iunie 2009 stabilindu-se că doza vândută de inculpatul A.S. conţine 0,53 g rezină de canabis.
Colaboratorul sub acoperire a mai cumpărat, în trei zile diferite, trei cantităţi de droguri, natura substanţei supusă expertizei fiind stabilită prin rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 523700 din 23 iunie 2009, nr. 523845 şi 523846 din 09 iulie 2009. Din declaraţiile colaboratorului sub acoperire „E.V." a rezultat că acesta a cumpărat de la inculpatul A.S. încă trei doze de haşiş, la datele de 18 iunie, 1 iulie şi 2 iulie 2009, în total achiziţionând 2,7 gr din această substanţă.
Din convorbirile inculpatului A.S., a căror interceptare şi înregistrare a fost autorizată de Tribunalul Călăraşi, a rezultat că „E.V." nu a fost singurul client, existând mai multe tranzacţii în cadrul cărora plata preţului se garanta prin remiterea unui bun mobil, de regulă bijuterii sau aparatură electronică.
La data de 14 iulie 2009, martorul protejat L.I. a formulat un denunţ împotriva inculpatului D.V.I., despre care a arătat că deţine o mare cantitate de droguri. Prin ordonanţa 8A din 14 iulie 2009, s-a dispus autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire „M.V." şi „C.I." şi procurarea de către aceştia de droguri de la inculpatul D.V.I.
Tranzacţia s-a programat pentru ziua de 15 iulie 2009, când, la orele 18,30, inculpatul D. s-a întâlnit cu investigatorii sub acoperire în parcarea super-marketului Auchan, Ie-a dat 7 pachete cu haşiş, primind în schimb suma de 14.000 lei, moment în care a fost prins şi imobilizat.
Aşa cum s-a menţionat şi în procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, au fost verificate bancnotele găsite asupra inculpatului şi s-au sigilat cele şapte pachete de droguri vândute. În urma expertizării, s-a stabilit că pachetele conţineau rezină de canabis, cantitatea fiind de 679 g.
Inculpaţii au recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost cercetaţi, inculpatul D.V.I. arătând că are drogurile de la numitul B.L., (arestat în altă cauză) şi că acesta i Ie-a dat spre valorificare, la momentul arestării preventive. Acest inculpat a declarat că, din 10 calupuri, a dat trei numiţilor A.S. şi Z.M., în scopul vânzării, celelalte făcând obiectul tranzacţiei cu investigatorii sub acoperire. Şi inculpatul A.S. a confirmat faptul că a vândut droguri mai multor persoane, din cele primite de la inculpatul D.I., însă a interpus în relaţia lor comercială pe numitul Z.M. (persoană faţă de care s-a disjuns cauza). Din procesele verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice ale celor doi inculpaţi a rezultat legătura lor, dar şi a ambilor cu numitul B.L.
În raport de recunoaşterea inculpaţilor, coroborată cu toate probele administrate în cauză, tribunalul a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.
Latura obiectivă cuprinde repetate acte de comercializate a substanţei „rezină de canabis", definită ca drog de risc şi inclusă în Tabelul III - anexă la Legea nr. 143/2000 modificată, actele materiale făcând parte dintre cele prevăzute de art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege.
Latura subiectivă este vinovăţia în forma intenţiei directe, pentru ambii inculpaţi, conform art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen.
Cum faptele comise în condiţiile şi forma stabilită anterior prezintă pericolul social specific infracţiunilor, au fost săvârşite cu vinovăţie, şi sunt prevăzute de lege, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile trageri la răspundere a inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004. încadrarea juridică s-a stabilit reţinând şi starea de recidivă post-executorie, pentru ambii inculpaţi, prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., dar şi de agravanta pe care o constituie complexitatea infracţiunilor săvârşită în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile generale de prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), avându-se în vedere gradul de pericol social concret al faptelor (în contextul proliferării acestui gen de infracţiuni), circumstanţele reale în care au fost comise şi circumstanţele personale ale inculpaţilor. Instanţa de fond a reţinut că inculpaţii, deşi sunt tineri, sunt cunoscuţi cu antecedente penale, având multiple condamnări, iar nevoia de bani pentru întreţinerea familiilor nu poate justifica încălcarea valorilor sociale ocrotite de legea penală, mai cu seamă că ambii ştiau riscurile şi mai ales consecinţele pe care le vor avea de suportat. S-a făcut aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 71 C. pen., cu referire la drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. Considerând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat şi nici nu au încetat, conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus menţinerea stării de arest preventiv a acestora.
În conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată, s-a dispus confiscarea, în vederea distrugerii, a cantităţii de 673,1 g rezină de canabis, depusă la Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. - DCJSEO, cu dovada seria H nr. 0001607/28 iulie 2009.
În baza art. 17 alin. (2) din aceeaşi lege, s-a dispus confiscarea specială, în folosul statului, de la inculpaţi, a sumelor obţinute din vânzarea de droguri (câte 2000 lei de la fiecare inculpat, după cum ei înşişi au declarat).
Cheltuielile judiciare datorate statului au fost suportate de inculpaţi conform art. 191 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpaţii D.V.I. şi A.S.. Ambii au criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul individualizării pedepsei, arătând că acestea sunt mult prea aspre în raport de poziţia procesuală sinceră şi de regret a faptelor.
Analizând sentinţa apelată, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., s-au constatat următoarele:
În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Curtea a constatat că aceasta a fost corect stabilită, urmare a analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, respectiv declaraţiile inculpaţilor de recunoaştere a faptelor, procesele - verbale întocmite de investigatorii şi colaboratorii sub acoperire cu ocazia efectuării cumpărărilor autorizate, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice, declaraţiile martorilor, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică.
În esenţă în sarcina inculpatului D.V.I. instanţa de apel a reţinut că, intrând în posesia unei cantităţi de aproximativ 1000 grame rezină de cannabis, în perioada iunie - iulie 2009 a vândut-o către numitul Z.M. (300 grame-pentru suma de 2.000 lei) şi către investigatorii sub acoperire M.V. şi C.I. - 679 grame. Cu privire la inculpatul A.S. s-a reţinut că în perioada mai - iulie 2009, a vândut mai multor persoane cantitatea totală de 50 grame rezină de cannabis, droguri primite de la numitul Z.M.
S-a constatat că încadrarea juridică dată faptelor este corectă, în drept acestea întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc săvârşită în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Starea de recidivă postexecutorie a fost în mod corect stabilită pentru ambii inculpaţi. Curtea a reţinut că, condamnarea la pedeapsa 5 ani închisoare aplicată inculpatului D. prin sentinţa penală 222/2000 a Judecătoriei Călăraşi nu a fost pronunţată pentru infracţiuni săvârşite în minorat, astfel cum a susţinut acesta (referat instanţă, fila 13 dosar apel).
În raport de datele existente în fişa de cazier judiciar, s-a constatat că în cauză nu a intervenit nici termenul de reabilitare judecătorească, inculpatul suferind condamnări succesive, astfel că acesta urmează a fi calculat în funcţie de pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare (fiind de 6 ani şi 6 luni) şi curge de la data considerării ca executată a ultimei hotărâri, respectiv a sentinţei penale 70/2002 a Judecătoriei Călăraşi (prin care i-a fost aplicată o pedeapsă de 2 ani închisoare, executată de la 06 ianuarie 2002 la 13 mai 2003, când a fost liberat condiţionat având un rest neexecutat de 237 zile).
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.S., condamnarea la 3 ani şi 6 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală 195/2006 a judecătoriei Slobozia, executată de la 27 mai 2004 la 06 octombrie 2006, când a fost liberat condiţionat cu un rest de 416 zile, va atrage de asemenea incidenţa dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Referitor la pedepsele ce le-au fost aplicate inculpaţilor, de câte 7 ani închisoare, Curtea a apreciat că nu s-a făcut o justă individualizare a acestora, în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Este adevărat că inculpaţii sunt recidivişti, cunoscuţi cu multiple condamnări încă din minorat, însă această împrejurare nu justifica aplicarea unor pedepse orientate către mediu, în contextul în care condamnările anterioare nu au fost dispuse pentru acelaşi gen de infracţiuni, iar aceştia au avut o poziţie procesuală de recunoaştere a faptelor.
Raportând criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la circumstanţele cauzei, s-au reţinut gradul de pericol social ridicat al faptei, împrejurările în care aceasta a fost comisă (cantitatea ridicată de droguri pusă în circulaţie), forma continuată, circumstanţele personale ale inculpaţilor, ambii recidivişti, suferind multiple condamnări, însă cu o poziţie procesuală sinceră pe întreg parcursul procesului penal, şi comportament bun în societate ulterior eliberării lor din executarea pedepselor anterioare, astfel cum a rezultat din actele în circumstanţiere depuse la dosar (aceştia au încercat să se reintegreze în comunitate prin întemeierea unei familii, găsirea unui loc de muncă).
Comportamentul inculpaţilor în faţa instanţei nu a putut fi însă valorificat ca şi circumstanţă atenuantă, astfel cum s-a solicitat prin motivele de apel. Pe de o parte, Curtea a reţinut că această recunoaştere a intervenit în contextul surprinderii în flagrant (inculpatul D.) şi cel al efectuării unor cumpărări supravegheate şi al interceptării convorbirilor telefonice (inculpatul A.). Procedând la o reindividualizare a pedepselor, Curtea a aplicat inculpaţilor câte o pedeapsă de 5 ani şi 6 lui închisoare, apreciind că acesta este suficientă pentru atingerea scopului prev. de art. 52 C. pen.
S-a redus corespunzător şi pedeapsa complementară aplicată acestora, interzicându-le pe o perioadă de 2 ani drepturile pev. de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. Ca pedeapsă accesorie, au fost interzise inculpaţilor exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen., instanţa de apel apreciind, în raport de natura infracţiunii reţinută în sarcina celor doi inculpaţi, că nu se justifică şi interzicerea dreptului de a alege.
Din oficiu, Curtea a constatat că măsura confiscării speciale a sumei de 2.000 lei de la inculpatul A.S. nu este corectă. Potrivit art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 sunt supuse confiscării speciale sumele obţinute prin valorificarea drogurilor. Din probatoriul administrat în cauză, s-a reţinut că inculpatul a înstrăinat cele 50 grame de rezină de cannabis pentru numitul Z.M. (faţă de care prin rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei), obţinând pentru sine numai suma de 700 lei, restul (diferenţa pană la 2.000 lei) fiindu-i înmânată lui Z.M.. Ca atare, sentinţa primei instanţe a fost desfiinţată şi sub acest aspect, iar în baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 Curtea a dispus confiscarea specială, de la inculpatul A.S. a sumei de 700 lei. Astfel, instanţa de apel, a admis apelurile declarate de inculpaţii D.V.I. şi A.S. împotriva sentinţei penale nr. 103/2009 a Tribunalului Călăraşi, secţia penală. A desfiinţat în parte hotărârea apelată şi rejudecând: în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a condamnat pe inculpatul D.V.I. la o pedeapsă de 5ani şi 6 luni închisoare pentru trafic de droguri de risc. A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. A făcut aplicarea art. 71 C. pen., interzicând inculpatului pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a condamnat pe inculpatul A.S. la o pedeapsă de 5ani şi 6 luni închisoare pentru trafic de droguri de risc. A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. A făcut aplicarea art. 71 C. pen., interzicând inculpatului pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea specială de la inculpatul A.S. a sumei de 700 RON, dobândită prin valorificarea drogurilor. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. A menţinut măsura arestării preventive a celor doi apelanţi inculpaţi şi a dedus prevenţia pentru ambii, de la 15 iulie 2009 la zi.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii D.V.I. şi A.S., care prin apărătorii desemnaţi din oficiu, au criticat Decizia recurată şi sentinţa primei instanţe prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursurilor, casarea ambelor hotărâri şi reducerea pedepselor aplicate având în vedere atitudinea sinceră şi de regret a inculpaţilor atât în faza de urmărire penală cât şi la instanţele judecătoreşti, solicitând reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. c) şi art. 76 C. pen.
Examinând recursurile declarate prin prisma cazului de casare invocat, prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., dar şi din oficiu, Înalta Curte, constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, Înalta Curte, apreciază că în cauză a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont atât de gradul de pericol social în concret al faptelor săvârşite de inculpaţii D.V.I. şi A.S. dar şi de circumstanţele personale ale acestora.
Înalta Curte, a apreciat că pedepsele aplicate în cauză de către instanţa de apel, reflectă o justă şi completă valorificare a tuturor criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cuantumul acestora fiind de natură să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum acesta este reglementat prin dispoziţiile art. 52 C. pen., pe de-o parte, iar pe de altă parte, împrejurările enumerate exemplificativ în dispoziţiile art. 74 C. pen. au doar o aptitudine potenţială de a constitui circumstanţe atenuante, ele fiind recunoscute ca atare numai dacă alte stări sau situaţii nu le anulează această valoare, şi dacă, prin raportare la fapta săvârşită şi la persoana inculpatului, sunt suficient de semnificative pentru a determina stabilirea pedepsei sub minimul special, ceea ce nu se poate susţine în cauză, în raport de cele arătate anterior.
Comportamentul inculpaţilor în faţa instanţei nu poate fi însă valorificat ca şi circumstanţă atenuantă, astfel cum s-a solicitat prin motivele de recurs, Înalta Curte, reţinând că această recunoaştere a intervenit în contextul surprinderii în flagrant (inculpatul D.) şi cel al efectuării unor cumpărări supravegheate şi al interceptării convorbirilor telefonice (inculpatul A.), astfel că, faţă de gravitatea faptelor comise de inculpaţii D.V.I. şi A.S., forma continuată a infracţiunilor, recidiva postexecutorie a ambilor inculpaţi, nu se impune reducerea pedepselor aplicate.
În raport de cele arătate, Înalta Curte, a apreciat că, critica formulată de inculpaţii D.V.I. şi A.S., privind greşita individualizare a pedepselor nu poate fi reţinută , deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară, iar pedeapsa privativă de libertate dispusă faţă de inculpaţii D.V.I. şi A.S. asigură realizarea funcţiilor de exemplaritate şi educativă, dând posibilitatea reintegrării sociale viitoare a acestora, nefiind aplicabil cazul de casare invocat respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii D.V.I. şi A.S. împotriva deciziei penale nr. 253/A din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Se va deduce din cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 iulie 2009 la 17 februarie 2010.
Vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.V.I. şi A.S. împotriva deciziei penale nr. 253/A din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 iulie 2009 la 17 februarie 2010.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 154/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1545/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
