ICCJ. Decizia nr. 979/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 979/2010
Dosar nr. 45651/3/2009
Şedinţa publică din 15 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 955 F din 19 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală a fost condamnat inculpatul P.I.M. (fiul lui G. şi al I., născut în Bucureşti) în baza art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) cu aplic. art. 37 lit. b), art. 74 lit. c) şi art. 74 alin. (2) C. pen. la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În fapt s-a reţinut că în seara zilei de 17 aprilie 2004, aflându-se pe str. A., sector 2, Bucureşti, a aplicat părţii vătămate M.M.O. mai multe lovituri cu cuţitul în zona toracică, având intenţia de a-l ucide.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală prin Decizia penală nr. 377/A din 22 noiembrie 2007 a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat sentinţa primei instanţe, a schimbat încadrarea juridică a faptei în art. 181 alin. (1) cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi în baza acestui text a dispus condamnarea inculpatului la 2 ani închisoare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală prin Decizia penală nr. 603 din 19 februarie 2008 a admis recursul declarat de procuror, a casat decizia instanţei de apel şi a menţinut hotărârea primei instanţe.
Totodată a respins recursul declarat de inculpat.
În contra hotărârii de condamnare s-a formulat, în baza art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen., cerere de revizuire de către P.I.M. care a susţinut că nu a fost legal citat la urmărirea penală, că nu s-a dat eficienţă faptului că partea vătămată a fost de acord cu încadrarea faptei în dispoziţiilor art. 181 alin. (1) C. pen., că martorii au revenit asupra declaraţiilor iniţiale, că nu a fost confruntat cu victima, că a suferit şi el leziuni şi că a fost provocat de victimă să comită fapta.
După efectuarea cercetărilor prev. de art. 399 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a se sesizat instanţa cu concluzii de respingere a cererii de revizuire.
Prin Sentinţa penală nr. 1015 din 7 decembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 955 din 19 iunie 2007 a aceleiaşi instanţe cu motivarea că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen.
Astfel, s-a considerat că revizuentul condamnat nu a invocat descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la data soluţionării cauzei şi că nu s-a probat că martorii ar fi săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală prin Decizia penală nr. 5 din 12 ianuarie 2010 a respins ca neîntemeiat apelul declarat împotriva hotărârii tribunalului, reţinând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen., nerezultând existenţa unor fapte şi împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi nici că martorii audiaţi ar fi săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul revizuent P.I.M. care a susţinut că motivele de revizuire invocate justificau admiterea în principiu a cererii sale, rejudecarea cauzei şi menţinerea soluţiei de condamnare pentru infracţiunea de vătămare corporală.
Recursul declarat nu este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă, iar potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) şi b) din acelaşi cod, revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei ori când un martor a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere.
Cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal sau condamnare iar cazul de la lit. b) constituie motiv de revizuire, dacă a dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
Dovedirea cazului de revizuire de la lit. b) se face, conform art. 395 alin. (1) prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.
Din examinarea actelor dosarului se constată, cum s-a arătat mai sus, că recurentul în cererea de revizuire a susţinut că nu a fost legal citat la urmărirea penală, că nu s-a dat eficienţă acordului victimei la încadrarea juridică a faptei în art. 181 alin. (1) C. pen., că martorii ar fi revenit asupra declaraţiilor iniţiale, că nu a fost confruntat cu victima, că a suferit şi el leziuni şi că ar fi fost provocat de victimă.
Or, aspectele invocate legate de urmărirea penală, reconsiderarea probelor administrate, reaprecierea poziţiei victimei şi solicitarea de schimbare a calificării juridice a faptei nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., pentru a fi justificată admiterea cererii de revizuire.
Tot astfel, referitor la martorii audiaţi în cauză nu s-a făcut dovada, prev. de art. 395 C. proc. pen., că prin hotărâre judecătorească definitivă ar fi fost condamnaţi pentru mărturie mincinoasă, ori că prin ordonanţa procurorului s-ar fi reţinut în sarcina martorilor infracţiunea prev. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), spre a fi incidente dispoziţiile art. 394 lit. b) C. proc. pen.
Mai este de menţionat că martorii pe care s-a întemeiat, alături de alte probe, trimiterea în judecată, şi-au menţinut declaraţiile de la urmărirea penală şi au relatat tot incidentul în care au fost implicaţi inculpatul şi partea vătămată.
Faţă de considerentele arătate se constată că instanţa de control judiciar a menţinut în mod justificat soluţia primei instanţe de respingere a cererii de revizuire şi că astfel, motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate.
În consecinţă, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat cu obligarea condamnatului revizuent la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat P.I.M. împotriva Deciziei penale nr. 5 din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 622/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 623/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
