ICCJ. Decizia nr. 935/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.935/2010
Dosar nr. 1438/59/200.
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă:
Pe baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată.
Prin sentinţa penală nr. 9/P1 din 14 ianuarie 2010 pronunţată în dosarul nr. 1438/59/2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins plângerea petentului C.L. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 26 octombrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 602/P/2009, menţinută prin rezoluţia procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Timişoara nr. 120511/2009 din 23 noiembrie 2009.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin rezoluţia susmenţionată s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata S.D. - judecător la Judecătoria Lugoj şi intimatul S.B. - avocat în cadrul Baroului Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Petentul C.L. a solicitat efectuarea de cercetări fată de avocatul S.B. şi judecătorul S.D. din cadrul Judecătoriei Lugoj sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 246 şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), o altă plângere cu obiect similar fiind trimisă de petent Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ambele plângeri fiind declinate spre competenta soluţionare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara unde s-a dispus conexarea lor sub nr. 602/P/2009.
În motivarea plângerii petentul a arătat ca numitul S.B. a intentat mai multe acţiuni în justiţie împotriva sa, jar în ceea ce priveşte pe magistratul S.D. din cadrul Judecătoriei Lugoj, petentul a arătat că este nemulţumit de activitatea acesteia în calitate de preşedinte al completului de judecată, aceasta judecând acţiunea în evacuare a căror părţi sunt petentul şi avocatul S.B., cu toate ca în cursul anului 2002 şi-a mai exprimat părerea cu privire la litigiu, având de soluţionat alte dosare în care petentul era parte. Conform actelor existente, s-a reţinut că prin acţiunile înregistrate pe rolul Judecătoriei Lugoj, SC J.R.S.S.C. SRL a chemat în judecată pe pârâţii C.L. şi C.M., solicitând evacuarea acestora din imobilul situat în jud. Timiş înscris în CF nr. 2519, nr. cadastral al localităţii Belint, acţiunile formulate parcurgând toate cele trei grade de jurisdicţie, dispunându-se în final rejudecarea, cauza fiind repartizată intimatei S.D. iar avocatul SC J.R.S.S.C. SRL fiind intimatul S.B.
În ceea ce priveşte activitatea magistratului judecător, s-a constatat că, potrivit art. 124 alin. (2) din Constituia României şi art. 1 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, acesta este independent şi se supune numai legii. S-a motivat că soluţiile organelor de jurisdicţie pot fi menţinute, desfiinţate sau modificate prin intermediul cailor de atac legale, nu pe calea unor plângeri penale îndreptate direct împotriva acestora, în caz contrar încălcându-se principiul independenţei puterii judecătoreşti. Dacă s-ar admite contrariul ar însemna ca se instituie o cale de atac, neprevăzută de lege, ceea ce este inadmisibil şi s-ar crea posibilitatea unui comportament abuziv al părţilor de rea credinţă, precum şi o insecuritate juridica, prin recurgerea la plângeri penale, după ce au fost parcurse toate căile de atac.
S-a concluzionat că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie nu pot fi subiecţi ai infracţiunilor de abuz în serviciu şi de neglijenţă în serviciu în legătură cu soluţiile pe care le pronunţa. Prin urmare, activitatea avocatului S.B., desfăşurată în calitate de reprezentant al SC J.R.S.S.C. SRL, prin formularea unor acţiuni în justiţie şi prin prezenţa în faţa completului de judecată. Prin rezoluţia din 23 noiembrie 2009 dată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 1205/11/2/2009 a fost respinsa ca neîntemeiată plângerea formulata de petentul C.L.
Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate de petentul C.L., instanţa reţine că rezoluţia contestată este temeinica şi legală, plângerea urmând a fi respinsă ca nefondata pentru următoarele considerente:
Prin dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) a fost incriminată ca infracţiunea de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor", fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. Dispoziţiile art. 215 alin. (1) C. pen. incriminează „inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă". Raportat la actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, instanţa reţine că în cauză nu s-a făcut dovada că intimaţii menţionaţi, cu rea credinţă, nu şi-au îndeplinit sau şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, şi nici că intimatul S.B. ar fi indus în eroare pe petent prin prezentarea ca adevărată a unei fapte nereale, astfel încât soluţia de netrimitere în judecată este legală şi temeinica.
Pe de altă parte, formulând plângere, în temeiul art. 278/1 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale confirmată de procurorul ierarhic superior, petentul nu a administrat probe, în raport cu care să se poată stabili o altă situaţie de fapt iar din cuprinsul plângerii rezultă că nemulţumirea petentului vizează în fapt soluţia pronunţată într-o cauză civilă, cu referire la care afirma că s-ar fi produs erori în aplicarea dispoziţiilor legale. Aşa cum în mod întemeiat a reţinut organul de urmărire penala, nemulţumirea petentului priveşte soluţia dată într-o cauză civilă înregistrată la Judecătoria Lugoj şi vizează declanşarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătoreşti, pe alte căi decât cele prevăzute de legea procesual-civilă, iar plângerea prevăzuta de art. 278 C. proc. pen. are ca finalitate controlul judecătoresc al soluţiei de netrimitere în judecată, control ce priveşte exclusiv temeinicia şi legalitatea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, respectiv îndeplinirea actelor premergătoare sau de urmărire penală, după caz, în condiţiile determinate riguros de legea procesual-penală. Prin urmare, instanţa penală sesizată cu plângere nu are temei legal pentru a se pronunţa ca instanţă de control judiciar în cauza civila la soluţionarea căreia, într-un proces civil, s-a pronunţat o soluţie ce nu dă satisfacţie petenţilor, pretinsele erori juridice, eventual, ar fi vizate de petent, nu pot fi examinate, contrar legalităţii căilor de atac, pe această cale; cu atât mai mult cu cât în speţă acesta a declarat recurs, ce a fost admis prin Decizia civilă nr. 1192/2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi s-a dispus rejudecarea cauzei.
Cu privire la intimatul S.B., prima instanţă a apreciat că formulând acţiuni în justiţie şi prezentându-se în faţa instanţei pentru a le susţine, acesta a îndeplinit prerogativele profesiei sale.
Împotriva sentinţei penale nr. 9/PI din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara au declarat recurs, în termen legal, petenţii C.L. şi C.M., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, fără a arăta în concret care sunt criticile pe care înţeleg să le aducă hotărârii atacate.
În memoriul depus la dosarul cauzei la data de 04 martie 2010 petenţii au arătat că nu au declarat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci doar 3 plângeri la „Parchetul Lugoj", la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie.
Înalta Curte constată că la data de 25 ianuarie 2010 a fost înregistrată la Curtea de Apel Timişoara declaraţia de recurs formulată de petenţii C.L. şi C.M., domiciliaţi în judeţul Timiş, împotriva „pronunţării din data de 14 ianuarie 2010" din dosarul nr. 1438/59/2009. Se menţionează că nu le-a fost comunicată hotărârea motivată dar că înţeleg să declare recurs pentru a se încadra în termenul de 10 zile prevăzut de lege.
Examinând semnăturile de pe declaraţia de recurs şi cele aplicate pe memoriul depus la dosar dar şi pe alte înscrisuri din dosar emanând de la aceiaşi petenţi (memorii, declaraţii de recurs, filele 3, 9, 10 din dosarul de fond) Înalta Curte constată că acestea sunt identice, motiv pentru care susţinerea petenţilor în sensul că nu au declarat recurs nu poate fi primită.
Verificând din oficiu sentinţa atacată, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică, recursurile fiind nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Atât procurorul care a emis rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale cât şi judecătorul care a menţinut această soluţie, respingând plângerea petenţilor, au constat în mod just că actele premergătoare efectuate în cauză nu au evidenţiat existenţa unor indicii privind săvârşirea vreunei fapte de natură penală de către intimaţii S.D. şi S.B.
Rezultă din plângerea petenţilor că nemulţumirea lor faţă de intimata S.D., judecător în cadrul Judecătoriei Lugoj, este determinată de faptul că aceasta judecă acţiunea în evacuare în care petenţii au calitatea de pârâţi. In opinia petenţilor, intimata S.D. este incompatibilă să soluţioneze litigiul, întrucât în anul 2002 aceasta şi-a exprimat părerea în alte dosare în care petenţii au fost părţi, fiind nemulţumiţi de soluţiile pronunţate de aceasta.
Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că până la data soluţionării plângerii, intimata S.D. nu a soluţionat litigiul civil dedus judecăţii.
Cum legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti pot fi cenzurate numai în căile de atac exercitate în condiţiile legii, petenţii vor avea posibilitatea de a ataca sentinţa civilă ce va fi pronunţată de intimata S.D., în situaţia în care nu vor fi mulţumiţi de soluţia adoptată.
Simpla împrejurare că petenţii nu au încredere în corectitudinea intimatei întrucât, anterior, aceasta a pronunţat soluţii în alte cauze ce le-au fost defavorabile, nu poate determina angajarea răspunderii penale a magistratului, cât timp nu există nici cel mai mic indiciu că aceasta ar fi săvârşit o infracţiune în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, sau că şi le-ar fi îndeplinit defectuos.
Cu privire la intimatul S.B., de profesie avocat, petentul C.L. a arătat că „se judecă de 23 de ani cu mine şi a formulat o mulţime de acţiuni în justiţie pe care eu le consider neîntemeiate", fără a aduce niciun argument concret, sprijinit pe dovezi, în sensul că activitatea acestuia s-ar încadra în sfera ilicitului penal. Activitatea avocatului de formulare a unor acţiuni în justiţie şi de susţinere a acestora în faţa instanţei ţin de esenţa profesiei de avocat şi nu se circumscrie vreunei fapte prevăzute de legea penală.
Avocatul nu este funcţionar în sensul art. 147 C. pen., astfel că nu poate fi subiect activ al infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
In ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, petenţii nu arată în ce anume a constat inducerea lor în eroare de către intimatul S.B., afirmând numai că acţiunile formulate de acesta în justiţie au fost neîntemeiate, în opinia lor.
In consecinţă, constatând că soluţia instanţei de fond de menţinere a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror atât faţă de judecătorul S.D. cât şi faţă de avocatul S.B., este legală şi temeinică întrucât actele premergătoare efectuate în cauză nu au pus în evidenţă date, indicii sau dovezi în sensul existenţei faptelor reclamate de petenţi, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenţii C.L. şi C.M. împotriva sentinţei penale nr. 9/Pl din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenţii petenţi la plata sumei de câte 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3276/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3278/2010. Penal. Excepţie de... → |
|---|
