ICCJ. Decizia nr. 115/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 115/2011
Dosar nr. 8030/1/2010
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 5 octombrie 2010 a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 8080, plângerea formulată de petiţionara P.C., împotriva ordonanţei nr. 219/P/2006 din 5 noiembrie 2007 şi a rezoluţiei nr. 547/II/2/2010din 15 septembrie 2010 emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Secţia de combatere a corupţiei prin care a solicitat desfiinţarea soluţiilor, conform art. 2781 şi următoarele C. proc. pen.
În vederea soluţionării plângerii au fost ataşate dosarele cu numerele 219/P/2006 şi 547/11/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.
Verificând pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei soluţiile, Înalta Curte constată că plângerea este inadmisibilă pentru cele ce urmează.
Petiţionara a solicitat efectuarea de cercetări faţă de P.L.E., S.A., G.S., A.B., judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 257 şi art. 248 C. pen. prevăzute şi pedepsite de art. 257, art. 248 şi art. 256 C. pen. ceilalţi precum şi faţă de C.V. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 257 şi art. 291 C. pen.; F.I. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 291, art. 288 şi art. 281 C. pen.; E.C., administrator la SC C. SRL, societate de administrare judiciară şi lichidare a SC C.I.T.C. SA Bucureşti sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 281, art. 264, art. 289 şi art. 265 C. pen., toate cu aplicarea art. 15, art. 10 şi art. 17 din Legea nr. 78/2000.
Petiţionara a motivat plângerea susţinând că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a fost înregistrată la 15 septembrie 2006, de către avocat F.I., o cerere de strămutare a dosarului nr. 146/J/2006 al Tribunalului Galaţi, cerere în care era menţionată în fals situaţia juridică, cu SC C.I.T.C. SA Bucureşti, în sensul că nu a făcut menţiunea că societatea este în faliment.
Dosarul format, pentru a cărei soluţionare s-a stabilit termen la 24 octombrie 2006, nu a fost repartizat aleatoriu prin calculator de către E.L., peşedinta Secţiei Comerciale care anterior a fost avocat al SC C.I.T.C. SA şi care a adresat rugămintea sa membrilor completului să suspende judecarea dosarului de fond şi să admită cererea de strămutare.
În ceea ce o priveşte pe C.E. a susţinut că în calitate de practician înscris pe tabelul specific profesiei cunoştea situaţiile anterioare unde semnase documente pentru avocatul R.E. şi B.A., astfel că nu putea să semneze din nou delegaţia avocaţială pentru avocat F.I.
În urma actelor premergătoare, procurorul a constatat că infracţiunile de trafic de influenţă de care sunt acuzaţi magistraţii judecători, infracţiunea de instigare la trafic de influenţă prevăzută de art. 25 raportat la art. 257 C. pen., de care sunt acuzate C.V. şi F.I., infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin.(1) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 imputată avocatului F.I.; infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 imputată numitei E.C. şi uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 imputată numitelor F.I. şi C.V. nu există sau nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii şi a dispus:
- neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 228 raportat la art. 10 lit. a) faţă de P.L.E., S.A., S.G. şi B.A. şi
- neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 228 raportat la art. 10 lit. d) faţă de avocat F.I. şi C.V.
În temeiul art. 38, art. 42 şi art. 45 alin. (1) C. proc. pen. a disjuns şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, sub aspectul săvârşirii de către P.L.E. a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen., de către F.I. a infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. şi exercitarea fără drept a unei profesii prevăzută de art. 281 C. pen., de către S.A., S.G. şi B.A. a infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. şi abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen. şi de către E.C. a infracţiunilor de exercitarea fără drept a unei profesii prevăzută de art. 281 C. pen., favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., omisiunea de a încunoştinţa organele judiciare prevăzută de art. 265 C. pen. şi fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Împotriva ordonanţei nr. 219/P/2006 din 5 noiembrie 2007, a formulat plângere la 10 septembrie 2010, petenta.
Prin această plângere pe care în cauza de faţă chiar petenta o socoteşte „atipică";, a solicitat redeschiderea cercetărilor motivat de înscrisurile doveditoare ale faptelor sesizate.
De asemenea, a cerut să fie extinse cercetările şi asupra altor fapte şi făptuitori participanţi la producerea pagubei indicându-i pe V.P., M.I., P.I., S.E., avocat P.V., avocat M.M., avocat D.C.S., avocat G.P., avocat F.B., notar V.B., avocat R.E., SC C. SRL, T.G. şi SC A. SA.
Prin rezoluţia nr. 547/II/2/2010 din 15 septembrie 2010, dată de procurorul şef al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul D.N.A. plângerea a fost respinsă, cu motivarea că petiţionara nu a respectat dispoziţiile art. 278 alin. (3) C. proc. pen., astfel, deşi obligată potrivit textului arătat să facă plângere în 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă, nerespectarea termenului atrăgând sancţiunea decăderii din dreptul de a i se soluţiona plângerea pe motive de netemeinicie, petiţionara nu a respectat acest termen. S-a motivat că petiţionarei i-a fost comunicată ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale nr. 219/P/2006 din 5 noiembrie 2007, la 7 noiembrie 2007 iar plângerea împotriva soluţiei a fost făcută după 3 ani.
Nemulţumită de această soluţie petiţionara s-a adresat cu plângere conform art. 2781 C. proc. pen. la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Petiţionara a susţinut că plângerea sa este „atipică"; aşa cum atipică, dar în afara legii, este comunicarea nr. 547/l 1/2/2010 primită de la D.N.A. A arătat că prin adresa trimisă procurorului şi actele anexate a solicitat reluarea cercetărilor în dosar pentru dovezi noi identificate de ea pentru că procurorul nu a făcut la timpul potrivit nici un efort pentru afla adevărul.
Potrivit art. 278 alin. (3) C. proc. pen. în cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale „plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă.
Prin reglementarea plângerii în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art. 2781 C. proc. pen.) au fost stabilite termene de 20 zile în care partea nemulţumită se poate adresa cu plângere.
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcută conform art. 275 - 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, dată de procuror, persoana vătămată precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de soluţionare potrivit art. 277 şi art. 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Câtă vreme în soluţionarea plângerii de către procuror conform art. 277 şi art. 278 C. proc. pen. acesta a constatat că plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată a fost făcută cu nerespectarea termenului de 20 de zile prevăzut de lege, soluţie care verificată de Înalta Curte prin prisma dispoziţiilor art. 278 alin. (7) C. proc. pen. este legală, o plângere împotriva acestei rezoluţii la instanţa de judecată apare inadmisibilă.
Aşa fiind, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. plângerea formulată de petiţionara P.C. urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionara P.C. împotriva ordonanţei nr. 219/P/2006 din 5 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Secţia de combatere a corupţiei, pe care o menţine.
Obligă petiţionara să plătească suma de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1153/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 109/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
---|