ICCJ. Decizia nr. 161/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Fond

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 161/2011

Dosar nr. 2081/1/2009

Şedinţa publică din 31 ianuarie 2011

Asupra cauzei penale de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Secţia de Combatere a Corupţiei nr. 49/P/2006 au fost trimişi în judecată:

1. Inculpatul M.M.T., fost ministru în cadrul M.L.P.T.L., în perioada 2000-2004, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:

- art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- art. 25 C. pen., raportat la art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000;

- art. 291 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cele trei infracţiuni fiind săvârşite în concurs real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.;

2. Inculpata J.I.P., fost inspector general de stat al I.S.C., în perioada 2001-2004, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:

- art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, privind societăţile comerciale cu aplicarea art. 17 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 43 (fost 37) din Legea nr. 82/1991 (republicată) cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) combinat cu art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 290 C. pen. combinat cu art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cele patru infracţiuni fiind săvârşite în legătură de conexitate cu infracţiunile de corupţie prevăzute de:

- art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, privind societăţile comerciale, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 43 (fost 37) din Legea nr. 82/1991 (republicată) cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), infracţiunile fiind săvârşite în concurs real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.;

3. Inculpatul P.N., fost arhitect şef la Primăria Voluntari, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:

- art. 288 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 264 C. pen. cu aplicarea art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cele două infracţiuni fiind săvârşite în concurs real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

În esenţă, s-a reţinut că inculpatul M.M.T., în calitate de ministru al M.L.P.T.L. a pretins şi primit, în perioada 2001-2002, de la inculpata J.I.P. - în schimbul numirii şi menţinerii ei în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector şef al I.S.C., foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare executate de SC C. SA Bacău, SC V. SA Bacău, SC D. SRL Bacău şi SC R.G. SRL Bacău la imobilul din comuna Voluntari, judeţul Ilfov, proprietatea mamei inculpatului.

În sarcina inculpatei J.I.P. s-a reţinut fapta corelativă de a da, în perioada 2001-2002, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatului M.M.T., ce deţinea funcţia de ministru al M.L.P.T.L., foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 RON, echivalent valoric al lucrărilor de construcţie, amenajare şi dotare executate de SC C. SA Bacău, SC V. SA Bacău, SC D. SRL Bacău şi SC R.G. SRL Bacău la imobilul din comuna Voluntari, judeţul Ilfov, proprietatea mamei inculpatului M.M.T., în scopul numirii şi menţinerii în funcţiile de inspector şef adjunct şi inspector şef al I.S.C.

Faptele aceleiaşi inculpate, de a-i determina cu intenţie, în perioada 2001-2006, în mod repetat, la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, pe administratorii SC C. SA Bacău, SC V. SA Bacău şi SC R.G. SRL Bacău (M.N., P.C. şi B.B.E.) şi pe angajaţi ai acestor societăţi comerciale (H.E., O.M., D.D., A.A.M., O.E.M., G.C., M.A., M.D., C.R.G. şi S.M.), să săvârşească, fără vinovăţie, următoarele infracţiuni în legătură directă cu infracţiunea de corupţie descrisă:

- folosirea cu rea credinţă a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora;

- fals intelectual la legea contabilităţii, constând în efectuarea unor înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitatea celor trei societăţi comerciale, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, a cheltuielilor, a rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi pasiv ce se reflectă în bilanţurile contabile;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, constând în întocmirea, cu date nereale, a situaţiilor de lucrări, devizelor ofertă, devizelor generale, chitanţelor de încasare, dispoziţiilor de încasare şi facturilor fiscale, urmată de folosirea lor la compartimentele de specialitate, în scopul evidenţierii şi decontării lucrărilor către beneficiar, întrunesc elementele constitutive ale următoarelor infracţiuni:

1. Participaţie improprie în formă continuată la infracţiunea de folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (republicată), cu aplicarea art. 17 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 78/2000 (republicată) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

2. Participaţie improprie în formă continuată la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 43 (fost 37) din Legea nr. 82/1991 (republicată) cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) combinat cu art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

3. Participaţie improprie în formă continuată la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 290 C. pen. combinat cu art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Întrucât aceste infracţiuni au fost săvârşite de inculpată în concurs real, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.

S-a mai reţinut că inculpatul M.M.T. l-a determinat, cu intenţie, pe inculpatul P.N., arhitect al oraşului Voluntari, să falsifice în anul 2006, autorizaţia de construire din 20 aprilie 2001, emisă de Primăria Voluntari, pe numele M.V.G. şi a folosit înscrisul fals la organul de urmărire penală pentru a înlătura o eventuală răspundere penală cu privire la infracţiunea de corupţie reţinută în sarcina sa.

În sarcina inculpatului P.N. s-a reţinut că, în calitate de arhitect şef al Primăriei Voluntari a falsificat, în anul 2006, autorizaţia de construire din 20 aprilie 2001, emisă de Primăria Voluntari pe numele M.V.G. şi a încredinţat-o ulterior, direct sau prin intermediar, inculpatului M.M.T. pentru a o folosi în prezenta cauză în scopul îngreunării şi zădărnicirii urmăririi penale, având ca obiect infracţiunea de luare de mită.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală sub nr. 2081/1/2009 la 05 martie 2009. Încă de la primul termen de judecată, când inculpaţii au fost prezenţi personal şi asistaţi de apărători aleşi, au ridicat o serie de excepţii ce vizau nelegala sesizare a instanţei.

La termenul de judecată din 02 iunie 2009, inculpaţii M.M.T. şi J.I.P., prin apărători, au susţinut excepţiile invocate, Înalta Curte rămânând în pronunţare.

Din analiza conţinutului excepţiilor invocate de cei doi inculpaţi a reieşit necesitatea punerii în discuţia părţilor a constituţionalităţii art. 13, art. 14, art. 15 şi art. 16 din Legea nr. 115 din 28 iunie 1999, modificată şi completată, în raport de dispoziţiile art. 109 şi ale art. 16 din Constituţia României.

La termenul din 09 iulie 2009 au fost respinse cererile privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia privind constituţionalitatea dispoziţiilor art. 13-16 din Legea nr. 115/1999, cât şi a OUG nr. 134/2005 de modificare a OUG nr. 43/2002, art. 1 alin. (1), art. 31, art. 4 alin. (1) din OUG nr. 134/2005 de modificare a OUG nr. 43/2002, art. 15¹ din OUG nr. 43/2002 introdus prin art. 4 pct. 11 din OUG nr. 24/2004 şi art. 91¹-91⁶ C. proc. pen.

Împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, inculpaţii M.M.T. şi J.I.P. au declarat recurs, care a fost admis, încheierea din 09 iulie 2009 a fost casată, a fost admisă cererea inculpatei J.I.P. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, cauza fiind suspendată până la soluţionarea excepţiei.

Cauza a revenit de la Curtea Constituţională în septembrie 2010, Înalta Curte, stabilind ca asupra excepţiilor invocate de către inculpaţi şi care privesc respectarea dispoziţiilor legale care reglementează efectuarea urmăririi penale, să se pronunţe după citirea actului de sesizare.

La termenul de judecată din 11 octombrie 2010 a fost verificată regularitatea actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului nr. 49/P/2006 din 04 martie 2009 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Secţia de Combatere a Corupţiei, răspunzând astfel şi unor excepţii invocate de inculpaţi, care se refereau strict la dispoziţiile art. 264 alin. (3) C. pen., iar la data de 11 ianuarie 2011, după citirea actului de sesizare, Înalta Curte a rămas în pronunţare pe excepţiile invocate de către inculpaţii M.M.T. şi J.I.P. cu privire la respectarea dispoziţiilor legale care reglementează urmărirea penală şi care au incidenţă asupra sesizării legale a instanţei.

Examinarea eventualelor nulităţi din cursul urmăririi penale (încălcarea unor norme care reglementează urmărirea penală) a fost apreciată de Înalta Curte ca o activitate distinctă de cea a examinării regularităţii actului de sesizare, aspect ce rezultă şi din existenţa distinctă a art. 300 şi a art. 332 C. proc. pen., ultimul reglementând restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

În măsura în care se constată nulităţi ale urmăririi penale, care presupun restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii acesteia, ca o consecinţă firească, se impune, evident şi refacerea rechizitoriului. Această observaţie trebuie, însă, corelată cu alte principii în materia efectelor nulităţii, astfel cum sunt acceptate în doctrină (izolarea efectului nulităţii şi efectul extensiv al nulităţii), susţinându-se constant - în doctrină - că în reglementarea C. proc. pen. român actual nu sunt dispoziţii exprese în ceea ce priveşte efectul extensiv al nulităţii, urmând ca propagarea acestui efect să fie apreciată în fiecare caz concret de către organele judiciare în raport cu relaţia ce există între actul lovit de nulitate şi celelalte acte procesuale întocmite.

Neobservarea unor dispoziţii care reglementează urmărirea penală nu atrage, în toate cazurile, nulitatea absolută. Distinct, încălcarea unor dispoziţii din faza urmăririi penale poate atrage - în condiţiile legale - nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută.

De lege lata, această concepţie a legiuitorului este reflectată de dispoziţiile art. 197 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen., art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., respectiv art. 332 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Analiza modului în care au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează urmărirea penală se poate face numai în contextul în care instanţa constată că a fost legal sesizată.

Cu privire la încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează faza urmăririi penale, inculpatul M.M.T. a învederat că sesizarea instanţei de judecată s-a făcut cu încălcarea următoarelor dispoziţii legale:

- încălcarea dispoziţiilor art. 221, art. 210 C. proc. pen., art. 13 din OUG nr. 43/2002, art. 222 alin. (7) şi art. 228 alin. (1) C. proc. pen.;

- încălcarea de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270/2008;

- încălcarea de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor art. 6, art. 70 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 6 din C.E.D.O.

Inculpata J.I.P., la rândul său, a învederat o serie de cazuri de nulitate, nelegalitate şi neregularitate a sesizării instanţei, cum ar fi:

- efectuarea actelor de urmărire penală şi cercetare, precum şi emiterea rechizitoriului de procurori care nu au fost învestiţi legal în Dosarul nr. 49/P/2006;

- efectuarea actelor de urmărire penală şi emiterea rechizitoriului de procurorul aflat în situaţie de incompatibilitate;

- constatarea nulităţii actelor de urmărire penală efectuate faţă de inculpatul M.M.T., ca urmare a existenţei unei cauze de împiedicare a urmăririi penale, datorită situaţiei de indivizibilitate şi conexitate atrage nulitatea tuturor actelor de urmărire penală faţă de inculpata J.I.P.;

- nulitatea actelor de urmărire penală efectuate în cauză de procurorul şef al D.N.A.;

- nulitatea actelor de schimbare a încadrării juridice de extindere a procesului penal şi de începere a urmăririi penale pentru fapte noi. Inexistenţa urmăririi penale în raport de aceste fapte şi de noua încadrare juridică;

- nulitatea urmăririi penale ca urmare a utilizării în condiţii de nulitate, nelegalitate şi neregularitate a actelor efectuate în alte cauze.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând în cadrul excepţiei nelegalei sesizări a instanţei, invocate de către inculpaţii M.M.T. şi J.I.P., aspectele învederate de aceştia, privind încălcarea unor dispoziţii legale, privind efectuarea actelor de urmărire penală, constată următoarele:

1. Inculpatul M.M.T. a învederat încălcarea dispoziţiilor art. 221 C. proc. pen., art. 210 C. proc. pen., art. 13 din OUG nr. 43/2002, art. 222 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 228 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (respectiv dare de mită faţă de inculpata J.I.P.), fără ca actul de sesizare să releve cel mai mic indiciu cu privire la săvârşirea vreunei infracţiuni de corupţie care să atragă competenţa sa materială. Inculpatul susţine că procurorul nu a fost sesizat prin plângere sau denunţ şi nici nu s-a încheiat proces-verbal de sesizare din oficiu cu privire la pretinsele infracţiuni de dare şi luare de mită.

De asemenea, consideră că „autodenunţul" numitei P.C. nu poate fi calificat ca fiind vreun mod de sesizare a organului de urmărire penală, conform art. 221 C. proc. pen., ci este doar un act prin care aceasta încunoştinţează organul judiciar că a participat la săvârşirea unor fapte care nu fac parte din categoria infracţiunilor de corupţie şi în care inculpatul M.M.T. susţine că nu a avut nicio implicare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că „autodenunţul" formulat de numita P.C. la 24 ianuarie 2006 (fila 1 volumul I dosar urmărire penală) reprezintă un mod general de sesizare a organului de urmărire penală, prin care acesta a luat cunoştinţă, în condiţiile legii, despre săvârşirea unor infracţiuni. În scopul verificării susţinerilor numitei P.C. au fost efectuate acte premergătoare, care au relevat faptul că M.M.T., deputat în Parlamentul României (fost ministru al M.L.P.T.L. în perioada 2001 - 2004) a folosit influenţa şi autoritatea sa în calitate de preşedinte al P.S.D., dar şi prerogativele conferite de funcţia de ministru al M.L.P.T.L., în scopul obţinerii de foloase de la învinuita J.I.P., în sumă de aproximativ 3,5 miliarde. În schimbul foloaselor, învinuitul a dispus numirea şi menţinerea în funcţiile de inspector general de stat şi preşedinte al Consiliului de conducere al I.S.C. a inculpatei J.I.P.

Modalitatea de exprimare folosită de numita P.C. în „autodenunţ" nu poate fi sancţionată ca echivalând cu o lipsă de sesizare a organului de urmărire penală, atâta timp cât în lipsa cunoştinţelor juridice, aceasta a încunoştinţat organul de urmărire penală despre săvârşirea unor fapte de corupţie, iar prin modalitatea aleasă (autodenunţul) nu este necesară îndeplinirea unor condiţii, aşa cum sunt cele prevăzute de art. 221 alin. (2) C. proc. pen. ca în cazul plângerii.

Faptul că aceasta descrie o situaţie de fapt şi învederează existenţa unor infracţiuni de corupţie, nominalizând şi anumite persoane care ar fi avut legătură cu săvârşirea acestora, reprezintă un mod legal de sesizare a organului de urmărire penală, acesta considerându-se legal învestit, fapt ce a determinat şi efectuarea de acte premergătoare în cauză, în urma cărora s-a constatat existenţa unor date şi indicii cu privire la săvârşirea pretinselor infracţiuni de corupţie.

Faptul că din denunţ, aşa cum susţine inculpatul M.M.T., nu rezultă săvârşirea unor fapte de corupţie care să atragă competenţa D.N.A., ci ar putea fi încadrate drept infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C. pen.), fals intelectual (art. 43 din Legea nr. 82/1991) şi gestiune frauduloasă (art. 214 C. pen.) nu poate constitui un motiv de critică la adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., care, în opinia inculpatului, trebuia să-şi verifice competenţa, deoarece atâta timp cât în denunţ numita P.C. face vorbire de „infracţiuni de corupţie", automat D.N.A. s-a sesizat şi a dispus efectuarea de acte premergătoare, parchetul considerându-se în mod justificat competent.

Inculpatul M.M.T. mai susţine că, în intervalul cuprins între data la care P.C. a formulat autodenunţul (24 ianuarie 2006) şi data la care a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (07 februarie 2006), organul de urmărire penală nu a încheiat vreun proces verbal de sesizare din oficiu cu privire la pretinse fapte de corupţie.

Atâta timp cât organul de urmărire penală fusese deja sesizat printr-un mod general, în speţă „autodenunţul" şi a dispus efectuarea de acte premergătoare ale căror constatări s-au materializat într-un proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare, în vederea începerii urmăririi penale, Înalta Curte apreciază că organul de urmărire penală nu mai avea obligaţia încheierii unui proces-verbal de sesizare din oficiu.

Un al doilea motiv privind nelegala sesizare a instanţei, invocat de către inculpatul M.M.T., se referă la încălcarea de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor art. 6 şi art. 70 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 6 C.E.D.O., art. 250 - 258 C. proc. pen., în sensul că nu i-au fost aduse la cunoştinţă noile acte materiale care fac obiectul acuzărilor şi nu i s-a asigurat deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege.

Inculpatul M.M.T. a învederat că nu i s-a adus la cunoştinţă faptul că în conţinutul infracţiunii de luare de mită (art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000) au fost incluse acte materiale noi faţă de cele avute în vedere în momentul în care s-a dispus urmărirea penală. Acestuia i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea pentru care s-a început urmărirea penală prin rezoluţia din 01 octombrie 2008 şi anume că în perioada 2001 - 2002, ar fi pretins şi primit de la J.I.P. foloase necuvenite de peste 5.200.000.000 RON, constând în contravaloarea unor lucrări de construcţii executate de SC C. SA, SC V. SA şi SC R.G. SRL, toate din Bacău, la imobilul mamei sale situat în comuna Voluntari, sat Pipera, judeţul Ilfov, iar în schimbul acestor foloase şi-ar fi folosit „autoritatea şi prerogativele conferite de funcţia de ministru al M.L.P.T.L. pentru a o numi pe J.I.P. în funcţia de inspector şef adjunct şi, ulterior a promova în funcţia de inspector general de stat şi preşedinte al Consiliului de conducere al I.S.C.", iar ulterior, prin rechizitoriu i-au fost extinse acuzaţiile la noi acte materiale, fără a i se da posibilitatea să se apere, în sensul că în perioada 2001 - 2002, în calitate de ministru al M.L.P.T.L. ar fi pretins şi primit de la J.I.P. „foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţie, amenajare şi dotare executate de SC C. SA Bacău, SC V. SA Bacău, SC D. SRL Bacău şi SC R.G. SRL Bacău la imobilul din comuna Voluntari, judeţul Ilfov."

De asemenea, noile acte materiale, care apar ca reţinute în rechizitoriu, nu au făcut obiectul procedurii de prezentare a materialului de urmărire penală.

Acest motiv de nelegală sesizare a instanţei, invocat de către inculpatul M.M.T., Înalta Curte îl consideră fondat pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. din 05 martie 2009, în sarcina învinuitului M.M.T. s-a reţinut fapta de a „pretinde şi primi, în perioada 2001 - 2002, în calitate de ministru al M.L.P.T.L. de la învinuita J.I.P., în schimbul numirii şi menţinerii ei în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector şef al I.S.C., foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţie, amenajare şi dotare executate de SC C. SA Bacău, SC V. SA Bacău, SC D. SRL Bacău şi SC R.G. SRL Bacău la imobilul din comuna Voluntari, judeţul Ilfov, proprietatea mamei învinuitului" (fila 38 rechizitoriu), care „realizează elementele constitutive al infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 republicată".

Spre deosebire de rechizitoriu, actele premergătoare, cât şi cele de urmărire penală efectuate în cauză, au relevat o bază factuală diferită pentru învinuirea de luare de mită.

Astfel, în etapa actelor premergătoare, s-a reţinut prin procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare din data de 03 februarie 2006 (volumul I filele 2-3) că învinuitul ar fi folosit influenţa şi autoritatea în calitate de vicepreşedinţe al partidului de guvernământ, dar şi prerogativele conferite de funcţia de ministru al M.L.P.T.L., în scopul obţinerii de foloase de la numita J.I.P., în sumă de aproximativ 3,5 miliarde lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate şi neachitate la imobilul proprietatea mamei inculpatului, situat în comuna Voluntari, sat Pipera, judeţul Ilfov.

Ulterior, prin referatul întocmit la 24 septembrie 2008 (volumul 26, filele 1-9), procurorii D.N.A. au constatat că „cercetările efectuate în cauză au relevat faptul că în perioada 2001 - 2002 M.M.T. a pretins şi primit de la J.I.P. foloase necuvenite în cuantum de peste 5.200.000.000 RON, constând în contravaloarea unor lucrări de construcţie, extindere şi dotare executate de SC C. SA, SC V. SA şi SC R.G. SRL la imobilul din sat Pipera, judeţul Ilfov."

Prin rezoluţia de începere a urmăririi penale din data de 01 octombrie 2008 (volumul 26, filele 16-17) se reţine fapta constând în pretinderea şi primirea de la J.I.P. de „foloase necuvenite de peste 5.200.000.000 RON, constând în contravaloarea unor lucrări de construcţie (renovare, extindere şi dotare) executate de SC C. SA, SC V. SA şi SC R.G. SRL la imobilul proprietatea mamei sale, M.V.G., din sat Pipera, judeţul Ilfov.

Învinuirea i-a fost adusă la cunoştinţă în forma reţinută în rezoluţia de începere a urmăririi penale din 10 octombrie 2008, astfel cum rezultă din procesul verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din data de 10 octombrie 2008 (volumul 26, fila 32), iar ulterior a început activitatea de prezentare a materialului de urmărire penală, încheindu-se procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din 26 februarie 2009 (volumul 26, fila 36).

Aceste fapte au făcut şi obiectul rezoluţiilor care au fost infirmate de procurorul şef al D.N.A., ca urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 martie 2008 şi din 05 iulie 2007, precum şi al solicitării cererii adresate Preşedintelui României privind declanşarea procedurilor legale pentru urmărirea penală a lui M.M.T. (16 ianuarie 2008) şi Camerei Deputaţilor (21 aprilie 2008).

Ulterior, prin rechizitoriul nr. 49/P/2006 din 01 martie 2009, obiectul acuzaţiilor a fost extins, reţinându-se că în perioada 2001 - 2002, în calitate de ministru al M.L.P.T.L., ar fi pretins şi primit de la J.I.P., în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţiile de inspector şef adjunct şi inspector şef la I.S.C. „foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare executate de SC C. SA Bacău, SC V. SA Bacău, SC D. SRL Bacău şi SC R.G. SRL Bacău la imobilul din comuna Voluntari, judeţul Ilfov.

Astfel, Înalta Curte constată că, deşi în rechizitoriu s-a menţinut încadrarea juridică a infracţiunii de luare de mită - formă simplă, cadrul procesual penal a fost extins asupra unor acte materiale noi, incluzând în obiectul pretinsei mite şi contravaloarea lucrărilor executate la imobilul mamei sale de către SC D. SRL Bacău, precum şi contravaloarea altor lucrări executate de celelalte societăţi comerciale, decât cele avute în vedere la punerea sub învinuire, majorându-se cuantumul foloaselor necuvenite de la 5.200.00.000 RON la 9.274.202.542 RON.

S-a ajuns astfel la situaţia că, deşi fapta a fost încadrată în formă simplă, prin rechizitoriul din 04 martie 2009, procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată pentru săvârşirea acestei infracţiuni practic în formă continuată, în conţinutul acesteia adăugându-se acte materiale pentru care nu s-au extins cercetările, conform art. 238 C. proc. pen., nu s-a început şi nu s-a efectuat urmărirea penală.

Nelegalitatea de conţinut a rechizitoriului (unde se vorbeşte despre o sumă dublă) este evidentă şi nu poate fi considerată o simplă diferenţă rezultată din reevaluări, ci practic este confirmată de procuror, aşa cum reiese din conţinutul actelor de procedură efectuate cu privire la inculpata J.P.I., în sensul că au reţinut în sarcina inculpatei J.P.I. infracţiunea corelativă de dare de mită - în formă continuată.

Edificator sub acest aspect este că prin ordonanţa nr. 49/P/2006 din 12 noiembrie 2008, - D.N.A. (vol. 26 fila 103) a dispus faţă de J.P.I., schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de dare de mită din forma simplă - prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - în formă continuată - prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale - cu privire la noile acte materiale - descrise în partea expozitivă (pct. 1 din dispoziţiile ordonanţei - fila 106 dosar urmărire penală vol. 26).

Noile acte materiale descrise în partea expozitivă a ordonanţei nr. 49/P/2006 din 12 noiembrie 2008 sunt identificate de procurori că au constat în diverse sume de bani (1.584.886.000 RON - aferentă unor lucrări de construcţii realizate de SC V. SA, achitată în tranşe „în perioada 7 decembrie 2001 - 13 aprilie 2002; 1.018.732.601 RON, aferentă unor lucrări de construcţii realizate de SC C. SA, SC V. SA, SC R.G. SRL şi SC D. SA în perioada octombrie - noiembrie 2001", „263.713.057 RON, aferente unor construcţii executate de SC C. SA în anul 2002"), pe care J.P.I. le-ar fi dat inculpatului M.M.T., în perioada 2001 - 2002 la diferite intervale de timp, pentru a o menţine în funcţia de inspector general de stat în cadrul I.S.C.".

Astfel, inculpatei J.P.I. i-au fost prezentate noile acte materiale, i-a fost pus în vedere faptul că s-a extins cercetarea penală şi s-a început urmărirea penală pentru noile acte, aceasta exercitându-şi drepturile procesuale (vol. 26, filele 109, 111, 115) în consecinţă.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.M.T. se poate constata că în procesul verbal din 26 februarie 2009 (filele 36-65 dosar urmărire penală vol. 26), încheiat cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, nu sunt menţionate decât încadrările juridice ale faptelor reţinute iniţial în sarcina sa ca învinuire, nerezultând faptul că acesta a avut cunoştinţă de includerea în conţinutul infracţiunii de luare de mită a unor acte materiale noi, astfel încât, deşi a fost întrebat dacă doreşte să facă declaraţii suplimentare, nu a făcut-o, deoarece nu ştia de existenţa acestor noi acte materiale.

Astfel, în cazul inculpatului M.M.T. nu s-a procedat niciodată la extinderea urmăririi penale, pentru noi acte materiale.

Deşi reprezentantul Parchetului susţine faptul că inculpatului i s-a pus la dispoziţie întreg materialul de urmărire penală şi a avut posibilitatea să ia cunoştinţă de fapta sa, cât şi de schimbarea de încadrare juridică şi de extinderea urmăririi penale în ceea ce o priveşte pe inculpata J.P.I., aceasta nu poate echivala cu îndeplinirea de către procuror a obligaţiei prezentării materialului de urmărire penală în sensul de a-i aduce inculpatului M.M.T. la cunoştinţă în mod complet, detaliat şi precis fapta pentru care este cercetat. Este inexplicabilă diferenţa dintre suma reţinută în procesul-verbal de începere a urmăririi penale şi cea reţinută prin actul de sesizare, cu atât mai mult cu cât apare şi o nouă societate (SC D. SA), faţă de societăţile amintite în actul de începere a urmăririi penale (SC C. SA, SC V. SA, SC R.G. SRL). De asemenea, este lipsit de logică faptul că persoanei care este trimisă în judecată pentru dare de mită i se reţine forma continuată a infracţiunii, iar persoanei care primeşte mita i se reţine forma simplă a infracţiunii de luare de mită.

De altfel şi din formularea folosită de procuror în rechizitoriu, rezultă reţinerea greşită a formei simple a infracţiunii de luare de mită în sarcina inculpatului M.M.T., atâta timp cât se vorbeşte de fapta corelativă comisă în perioada 2001 - 2002 de învinuita J.P.I. de a da în mod repetat - fila 38 din rechizitoriu - şi i se reţine forma continuată a infracţiunii de dare de mită, deşi e vorba de aceeaşi sumă (9.274.202.542 RON), primită/dată ca folos necuvenit, de aceeaşi perioadă (2001-2002) de timp când s-a pretins, primit şi dat respectiva sumă de bani, de aceleaşi societăţi care au efectuat lucrări de amenajări şi dotare, (respectiv SC C. SA, SC V. SA, SC D. SRL, SC R.G. SRL, toate din Bacău).

Astfel, din cele reţinute rezultă că inculpatului i-au fost încălcate dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd obligativitatea de a i se aduce la cunoştinţă în mod complet, detaliat şi în cel mai scurt timp fapta care formează obiectul cauzei, pentru a-şi exercita dreptul la apărare ori opţiunea de a invoca dreptul la tăcere.

Aşa cum prevăd dispoziţiile art. 24 din Constituţie, cât şi art. 6 alin. (3) C. proc. pen., organele judiciare au obligaţia de a încunoştinţa pe învinuit sau inculpat despre faptele pentru care este învinuit, încadrarea juridică a acestora şi să asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării.

Această obligaţie este înscrisă printre drepturile speciale ale acuzatului, stipulate în art. 6 paragraf 3 lit. a) C.E.D.O., potrivit cărora orice acuzat trebuie să fie informat în mod amănunţit asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa.

Curtea de la Strasbourg a scos în evidenţă necesitatea ca judecătorul sau procurorul să depună maximă diligenţă cu privire la modul în care se face notificarea „acuzaţiei", deoarece actul respectiv are un rol determinant în procedura penală: începând cu data notificării persoana în cauză este oficial avizată despre baza factuală şi juridică a învinuirii ce i se aduce (Mattocia contra Italia). Art. 6 paragr. 3 lit. a) din C.E.D.O. recunoaşte pentru o persoană nu numai dreptul de a fi informată cu privire la cauza acuzaţiei (faptele ce i se reproşează în materialitatea lor), ci şi pe acela de a i se aduce la cunoştinţă şi calificarea juridică dată acestor fapte. În ambele situaţii, informarea trebuie să fie detaliată. Cele două constituie premisele unui proces echitabil, existând o legătură evidentă între dispoziţiile care garantează dreptul de a-şi pregăti apărarea şi dreptul de a fi informat cu privire la natura acuzaţiei.

În noţiunea de acuzaţie sunt incluse atât notificarea oficială a reproşului de a fi comis o infracţiune, dar şi orice altă măsură care poate avea urmări importante asupra celui suspectat (Padin Gestorr contra Spania).

Modificarea acuzaţiei aduse unei persoane, indiferent dacă este vorba despre natura faptelor imputate sau despre calificarea lor juridică, trebuie adusă la cunoştinţă în aceleaşi condiţii de promptitudine dispuse de art. 6 paragr. 3 lit. a) din C.E.D.O. pentru ca orice persoană să dispună de facilităţile necesare apărării sale.

În jurisprudenţa sa, Curtea de la Strasbourg a explicat ce se înţelege prin „cauză" şi „natura acuzaţiei" aduse împotriva unei persoane şi prin hotărârea din 24 octombrie 1996 în cauza De Salvador Tores contra Spaniei, arătând că acestea se referă la faptele materiale imputate care stau la baza acuzaţiei/la calificarea juridică a acesteia, precum şi la circumstanţele agravante existente, iar informarea în mod amănunţit, asupra faptelor imputate şi calificarea juridică a acestora nu ar trebui, în niciun caz să fie ulterioară deciziei de trimitere în judecată.

În cadrul acestei hotărâri, cât şi hotărârea din 25 iulie 2000, privind cauza Mattocia contra Italiei, Curtea a considerat că o informare precisă, detaliată, completă şi în cel mai scurt timp cu privire la faptele care se reproşează acuzatului şi a calificării juridice reprezintă o condiţie esenţială pentru echitatea procedurilor judiciare. Acuzatul trebuie să dispună de elemente suficiente pentru a înţelege în întregime acuzaţia îndreptată împotriva sa. Garantarea dreptului la apărare nu trebuie să existe doar enunţiativ, ci trebuie realizată prin recunoaşterea şi acordarea tuturor drepturilor procesuale ale inculpatului.

Raportat la cazul inculpatului M.M.T. se poate observa că acestuia i s-a încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 6 C. proc. pen., dispunând prin rechizitoriul din 4 martie 2009, atât punerea în mişcare a acţiunii penale, cât şi trimiterea în judecată pentru săvârşirea pretinsei infracţiuni de luare de mită, în conţinutul căreia au inclus acte materiale pentru care nu au extins cercetările, conform art. 238 C. proc. pen., nu au început şi nu au efectuat urmărirea penală, inculpatului neaducându-i-se la cunoştinţă cu promptitudine natura acuzaţiei, respectiv fapta materială şi calificarea juridică a acesteia (schimbarea bazei factuale), astfel încât acesta să înţeleagă exact întinderea acuzaţiei adusă împotriva sa, pentru a-şi putea pregăti apărarea în mod adecvat.

Schimbarea bazei factuale a învinuirii, prin introducerea unor elemente de fapt noi, încalcă pe lângă dreptul de a fi informat cu privire la natura acuzaţiei (art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţie) (Hotărârea Pelissier şi Sassi versus Franţa) şi noţiunea de previzibilitate (art. 7 din Convenţie). Cu privire la previzibilitatea jurisprudenţei, Curtea a estimat în hotărârile sale (C.R. contra Regalului Unit) că instanţele au dreptul şi datoria de a defini faptele de prevenire sub orice încadrare diferită de cea pentru care s-a efectuat urmărirea penală cu condiţia ca totuşi, acestea să se aplice faptelor cu care au fost sesizate şi să nu comporte nici un element nou.

Faptul că inculpatului M.M. i s-a pus la dispoziţie materialul de urmărire penală, dar fără a i se face o precizare expresă a învinuirii (descrierea exactă, detaliată şi precisă a faptei), pentru ca acesta să-şi poată pregăti o apărare efectivă, să anticipeze consecinţele penale ale acestei învinuiri, nu poate complini încălcarea drepturilor inculpatului garantate de legea procesual penală, cât şi de Constituţie, astfel încât acesta să beneficieze de dreptul la un proces echitabil.

Cu ocazia punerii la dispoziţie a materialului de urmărire penală, faptul că a putut lua cunoştinţă de conţinutul ordonanţei din 12 noiembrie 2008, prin care s-a dispus extinderea cercetării penale pentru săvârşirea de noi acte materiale, cât şi schimbarea de încadrare juridică a faptei de dare de mită din formă simplă în formă continuată în ceea ce o priveşte pe inculpata J.I.P. şi, cu această ocazie, nu a formulat obiecţiuni, aşa cum se consemnează în procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală nu echivalează cu o lipsă a încălcării drepturilor inculpatului.

Organul de urmărire penală trebuia să-i prezinte acest aspect inculpatului în mod explicit (o culpă din partea inculpatului M.M.T. nu se poate reţine atâta timp cât ordonanţa nu-l privea în mod expres şi e posibil să nu-i fi dat importanţa cuvenită), iar prin punerea la dispoziţie a întregului material de urmărire penală nu duce la concluzia respectării dispoziţiilor art. 250 - 258 C. proc. pen. prin raportare şi la art. 6 paragraful 3 lit. a) C.E.D.O.

Constatând încălcarea flagrantă de către organele de urmărire penală a dispoziţiilor art. 6 şi art. 70 alin. (2) C. proc. pen., cât şi art. 6 din C.E.D.O., a dispoziţiilor art. 250 - 258 C. proc. pen., inculpatului M.M.T. i s-a cauzat o vătămare care nu poate fi înlăturată în niciun mod (aspect sesizat instanţei de judecată în termen legal), Înalta Curte va dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. în vederea prezentării materialului de urmărire penală în mod complet şi refacerii actului de sesizare.

Practic, inculpatul M.M.T. a fost trimis în judecată pentru o faptă pentru care nu s-a dispus extinderea acţiunii penale pentru săvârşirea de noi acte materiale, reţinute de procuror prin ordonanţa din 12 noiembrie 2008 (care o privea pe inculpata J.I.P.) şi fără a se pune în mişcare acţiunea penală pentru noi acte materiale, reţinute în aceeaşi ordonanţă care o privea pe inculpata J.I.P.

Astfel, au fost încălcate dispoziţiile art. 250 - 258 C. proc. pen. în ceea ce priveşte prezentarea materialului de urmărire penală, în sensul că noile acte materiale, care apar ca reţinute în rechizitoriu, nu au făcut obiectul procedurii de prezentare a urmăririi penale.

Prezentarea materialului de urmărire penală reprezintă o garanţie a dreptului de apărare al învinuitului sau inculpatului, fiind acea instituţie prin intermediul căreia organul de urmărire penală competent este obligat să-i prezinte învinuitului sau inculpatului, precum şi apărătorului său (ales sau desemnat din oficiu) întreg materialul probator administrat în cauză.

Inculpatului M.T.M. nu i s-a adus la cunoştinţă modificarea bazei factuale (din nici un document al dosarului nu rezultă că s-ar fi prezentat acest aspect), nu a fost audiat în acest sens şi nici nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală cu privire la acest aspect, fapt ce a dus la crearea unei vătămări inculpatului (nu şi-a putut exercita dreptul la apărare) ce nu poate fi înlăturată decât prin nulitatea procesului verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din 26 februarie 2009 vol. 26, fila 36, prezentarea fiind efectuată cu încălcarea art. 250 şi următoarele C. proc. pen.

Astfel, procurorul va trebui să-i prezinte inculpatului în mod complet şi detaliat fapta pentru care a efectuat urmărirea penală, aceasta presupunând să-i aducă la cunoştinţă toate actele materiale noi şi, în raport de acestea, să dispună extinderea urmăririi penale cu privire la noile acte şi, respectiv, schimbarea încadrării juridice, aşa cum a procedat „corelativ" în cazul inculpatei J.I.P.

Faţă de această situaţie, în condiţiile în care, în conţinutul infracţiunii de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului, ar fi fost incluse acte materiale noi, conform dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României şi a deciziei Curţii Constituţionale nr. 270/2008, trebuia sesizat Senatul României pentru a obţine din partea acestuia aprobarea de declanşare a procedurii legale de urmărire penală, întrucât la data de 30 noiembrie 2008 a fost ales parlamentar în colegiul uninominal din circumscripţia electorală Vrancea, iar la data de 19 decembrie 2008 a fost validat în funcţie prin Hotărârea Senatului nr. 68/2008.

În cauze similare, în condiţiile în care procurorii D.N.A. au apreciat că se impune extinderea urmăririi penale, s-au adresat camerei din care parlamentarul învinuit făcea parte pentru a solicita formularea cererii de extindere a urmăririi penale.

De exemplu, la data de 7 septembrie 2010, în Dosarul de urmărire penală nr. 147/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a adresat Camerei Deputaţilor cu o cerere de extindere a urmăririi penale, privind-o pe deputata I.R.M.M., cerere respinsă la 13 decembrie 2010. Astfel, despre încălcarea dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României şi a Deciziei nr. 270/2008 solicitate a se constata că au fost nerespectate, se putea vorbi numai în cazul în care s-ar fi dispus extinderea urmăririi penale şi nu s-ar fi solicitat avizul Senatului pentru declanşarea procedurii legale de urmărire penală, or în cauză nu a existat o asemenea extindere, astfel încât este inutilă analiza încălcării acestor dispoziţii legale.

Cu privire la cazurile de nulitate, nelegalitate neregularitate a sesizării instanţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulate de inculpata J.I.P., le consideră neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Un prim motiv de nulitate se referă la efectuarea actelor de urmărire penală şi cercetarea penală, precum şi emiterea rechizitoriului de procurorii care nu au fost investiţi legal în Dosarul nr. 49/P/2006, în sensul că cei doi procurori M.A. şi L.P. - nu au fost investiţi să efectueze acte de cercetare sau de urmărire penală în cauza nr. 49/P/2006.

Înalta Curte apreciază că, investirea procurorilor să efectueze acte de urmărire penală, reprezintă un aspect de ordin administrativ şi nu poate face obiectul unor excepţii de nulitate.

Alt motiv de nulitate invocat de inculpata J.P.I. se referă la efectuarea actelor de urmărire penală şi emiterea rechizitoriului de procurorii aflaţi în situaţii de incompatibilitate, în sensul că M.A. şi L.P. au efectuat acte de urmărire penală în Dosarul nr. 8/P/2006 (de unde provin majoritatea actelor de cercetare şi urmărire penală ale cauzei), iar ca urmare a restituirii de către instanţă a cauzei, la 11 aprilie 2008 au devenit incompatibili să mai efectueze acte de urmărire penală în orice cauză accesorie.

Conform art. 49 alin. (4) C. proc. pen. „persoana care a efectuat urmărirea penală este incompatibilă să procedeze la refacerea acesteia, când refacerea este dispusă de instanţă".

În speţă, Decizia nr. 219/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Completul de 9 Judecători, prin care instanţa a dispus restituirea cauzei la procuror se referea la Dosarul nr. 8/P/2006 şi nu la Dosarul nr. 49/P/2006, astfel încât nu este vorba de identitate de obiect şi persoane, pentru ca dispoziţiile sus-menţionate să-şi găsească aplicabilitate.

Inculpata J.P.I. susţine că, urmare a constatării nulităţii actelor de urmărire penală efectuate faţă de învinuitul M.M., ca urmare a existenţei unei cauze de împiedicare a urmăririi penale (ca urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 665/2007 şi nr. 270/2008, procurorul şef al D.N.A. a infirmat începerea urmăririi penale şi toate actele de urmărire penală efectuate faţă de învinuitul M.M.), datorită situaţiei de indivizibilitate şi conexitate a actelor materiale imputate persoanelor acuzate, se impunea nulitatea tuturor actelor de urmărire penală, inclusiv cele efectuate faţă de învinuita J.I.P.

Susţinerea inculpatei este neîntemeiată, întrucât la baza infirmării actelor de urmărire penală au stat Deciziile Curţii Constituţionale nr. 665/2007 şi nr. 270/2008 care se aplică numai persoanelor care au avut calitatea de membrii ai Guvernului, or în speţă, inculpata nu se afla într-o asemenea situaţie pentru a-i fi aplicabile aceste dispoziţii.

Un alt motiv care vizează nulitatea actului de sesizare, învederat de inculpata J.P.I. se referă la nulitatea actelor de urmărire penală efectuate de procurorul şef al D.N.A., în sensul încălcării dispoziţiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 ca urmare a infirmării actelor de urmărire penală de către acesta.

În cauză, Înalta Curte consideră că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Infirmarea actelor de urmărire penală de către procurorul şef al D.N.A. s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 220 C. proc. pen., precum şi cu cele ale art. 64-65 din Legea nr. 302/2004, privind exercitarea controlului ierarhic.

În cauzele în care urmărirea penală este efectuată de procuror se poate exercita din oficiu sau la plângere, un control din partea procurorului ierarhic superior.

Nulitatea actelor de schimbare a încadrării juridice, de extindere a procesului penal şi de începere a urmăririi penale pentru fapte noi, întrucât nu a existat urmărirea penală în raport de acestea este un alt motiv susţinut de inculpata J.P.I.

Se învederează că urmărirea penală împotriva inculpatei J.P. a început la 7 februarie 2006, prin procesul verbal de începere a urmăririi penale, dar într-o altă cauză, Dosarul nr. 8/P/2006, fără a exista acte procedurale de disjungere pentru anumite fapte sau făptuitori şi nici de conexare la Dosarul nr. 49/P/2006.

Astfel, se impune constatarea inexistenţei oricărui act de începere a urmăririi penale în Dosarul nr. 49/P/2006, cu consecinţa nulităţii tuturor actelor.

De asemenea, se susţine că pentru noile fapte, pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, extinderea urmăririi penale pentru fapte noi şi începerea urmăririi penale nu s-au efectuat acte premergătoare.

Înalta Curte constată că susţinerile inculpatei J.P., chiar reale dacă ar fi, în sensul începerii urmăririi penale prin procesul-verbal de începere a urmăririi penale într-o altă cauză nr. 8/P/2006, fără a exista acte procedurale de disjungere a cauzei pentru anumite fapte sau împrejurări, aceste aspecte puteau fi invocate în faţa procurorilor, inclusiv cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpata având cunoştinţă de acestea încă din faza de urmărire penală. Or, în toate declaraţiile date de inculpata J. în această fază procesuală, nici aceasta şi nici apărătorul nu au învederat un astfel de motiv de nulitate, iar la acest moment procesual apar ca tardiv susţinute.

Nu se poate susţine că este aceeaşi situaţie ca în cazul inculpatului M.T.M., care a invocat în termen legal excepţia nelegalei sesizări a instanţei, întrucât din actele dosarului rezultă că acesta nu a avut cunoştinţă de modificarea bazei factuale a învinuirii sale, cauzându-i o vătămare ce nu poate fi îndreptată decât prin restituirea cauzei la procuror.

În ceea ce priveşte susţinerea lipsei actelor premergătoare pentru noile acte materiale pentru care s-a dispus extinderea urmăririi penale, schimbarea încadrării juridice şi începerea urmăririi penale, nu este justificată, deoarece în urma probelor administrate pe parcursul cercetării penale s-a impus extinderea urmăririi penale, astfel încât nu se poate susţine că în cauză nu au fost efectuate acte de urmărire penală faţă de inculpată pentru noile acte materiale.

Inculpata J.P.I. consideră nulă urmărirea penală, ca urmare a utilizării în condiţii de nulitate, nelegalitate şi neregularitate a unor acte efectuate în alte cauze, respectiv din Dosarul nr. 8/P/2006.

Înalta Curte apreciază că aceste aspecte privesc faza de judecată, respectiv administrarea de probe şi nu pot fi invocate ca excepţii în susţinerea cererii de restituire.

Conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoarea dinainte stabilită, instanţa de judecată, în scopul aflării adevărului, apreciază fiecare probă în urma examinării acestora.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia nelegalei sesizări a instanţei de judecată, formulată de inculpatul M.M.T. şi, în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen., va dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Secţia pentru Combaterea Corupţiei, pentru prezentarea materialului de urmărire penală, potrivit art. 250 şi următoarele C. proc. pen., cu garantarea respectării dreptului la apărare prevăzut de art. 6 şi art. 70 C. proc. pen., precum şi refacerea actului de sesizare a instanţei. Prezentarea materialului de urmărire penală, reprezintă un reper foarte important în cursul urmăririi penale, vicierea sa atrăgând însuşi nulitatea actului de sesizare a instanţei, potrivit art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. Fiind un act procesual specific urmăririi penale, prezentarea materialului de urmărire penală nu poate fi realizată în faţa instanţei, iar neregularităţile învederate de către inculpatul M.M.T. (neconcordanţa dintre fapta pentru care s-a început urmărirea penală, pentru care s-au făcut cercetări şi pentru care i s-a prezentat materialul de urmărire penală şi faţă de cea pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală) nu pot fi acoperite în această modalitate.

În legătură cu măsurile asigurătorii dispuse în faza de urmărire penală prin ordonanţele nr. 49/P/2006 din 17 noiembrie 2008, privind instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor învinuitului M.T.M. (imobil situat în Bucureşti, sector 5) şi ale inculpatei J.P.I. (teren intravilan, com. Mărgineni, sat Luncani, casă compusă din parter, etaj şi mansardă, teren tufăriş 643 mp., în sat Luncani, teren, tufăriş, intravilan, 2273 mp., sat Luncani), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază oportună menţinerea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

În temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen., restituie cauza penală ce formează obiectul Dosarului nr. 49/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Secţia de Combatere a Corupţiei, privindu-i pe inculpaţii M.M.T., J.I.P. şi P.N., la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.

Menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 148/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi...		ICCJ. Decizia nr. 177/2011. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 73/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 89/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 110/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Fond ICCJ. Decizia nr. 148/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond ICCJ. Decizia nr. 177/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond ICCJ. Decizia nr. 210/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond ICCJ. Decizia nr. 213/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond ICCJ. Decizia nr. 214/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond