ICCJ. Decizia nr. 2763/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2763/2011
Dosar nr.4282/110/2010
Şedinţa publică din 27 iulie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 377/D din 21 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4282/110/2010 al Tribunalului Bacău, a fost condamnat inculpatul C.Ş., fiul lui I. şi S., născut în D., judeţul Bacău, cetăţenia română, recidivist, domiciliat în oraşul D., str. V.U., judeţul Bacău, aflat în P. Bacău, la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare şi 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.
În temeiul art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1329 din 28 noiembrie 2006, pronunţată de Judecătoria Moineşti în Dosarul nr. 5820/2006, definitivă la data de 11 decembrie 2006, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă judecăţii, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 12 (doisprezece) ani închisoare şi 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului C.Ş. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A fost menţinută starea de arest.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost computată din pedeapsa aplicată durata executată deja prin reţinere şi arest preventiv începând cu data de 30 aprilie 2010 la zi.
În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. s-a constatat că M.L., P.D.M. şi C.E. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. cu aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2006 au fost admise pretenţii civile formulate de partea civilă S.A. Bacău şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul să plătească suma de 215,6 RON către S.A. Bacău, reprezentând cheltuielile efectuate cu transportul cu ambulanţa a părţii vătămate N.S.C.
În temeiul art. 109 C. proc. pen. s-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului, şi a necropsiei numitului N.S.C., respectiv:
- plicul nr. 1 - un recoltor steril pentru exudat faringian cu urme cu aspect de sânge de pe podeaua încăperii;
- plicul nr. 2 - un recoltor steril pentru exudat faringian cu urme cu aspect de sânge de pe patul din încăpere;
- plicul nr. 3 - un recoltor steril pentru exudat faringian cu urme cu aspect de sânge de pe cutia din carton de pe comoda din încăpere;
- plicul M1 - un recoltor steril pentru exudat faringian cu care s-a recoltat o urmă cu aspect de sânge de pe papucul stg. predat de către numitul C.Ş.;
- plicul M2 - un cuţit cu mâner din lemn predat de către numitul C.Ş.;
- coletul A - o pereche pantaloni de culoare albastră;
- coletul B - îmbrăcăminte victimă;
- colet 1 - îmbrăcăminte victimă;
- plicul 11 - probă biologică necropsie, aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Bacău.
S-a constatat că inculpatul a avut apărător ales.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 de RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care s-au inclus şi cheltuielile judiciare efectuate la urmărirea penală.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că din probatoriul administrat la urmărirea penală şi în faza cercetării judecătoreşti şi anume: procesul-verbal de sesizare; procesul-verbal de cercetare la faţa locului; dovada de ridicare a cuţitului; procesul-verbal de testare alcoolscop a inculpatului, precum şi planşele foto aferente; declaraţiile părţilor vătămate M.L., P.D.M. şi C.E.; concluziile raportului medico-legal de necropsie din 27 mai 2010 întocmit de S.M.L. Bacău, declaraţiile martorilor D.G., G.V. şi I.A., coroborate cu declaraţiile inculpatului, a rezultat următoarea situaţie de fapt.
Inculpatul C.Ş. şi victima N.S.C. fiind consăteni şi prieteni, se vizitau reciproc, fapt ce s-a întâmplat şi în seara zilei de 30 aprilie 2010, când victima a venit la domiciliul inculpatului. După ce au consumat băuturi alcoolice, între cei doi a izbucnit un conflict generat de faptul că inculpatul nu-şi mai găsea căţelul, bănuind că victima este persoana vinovată de dispariţia animalului.
Victima N.S.C. a plecat la domiciliul său, însă la scurt timp, în jurul orelor 2200, inculpatul C.Ş., după ce s-a înarmat cu un cuţit a mers la locuinţa acesteia, cerându-i să-i înapoieze căţelul.
Enervat de faptul că victima nu a recunoscut că a luat căţelul, inculpatul a lovit-o cu cuţitul în zona toracică, o singură dată, aplicându-i o lovitură de mare precizie şi forţă cu ambele mâini, lovitură urmare căreia N.S.C. s-a prăbuşit la pământ. În momentele imediat următoare, inculpatul s-a şters de sânge pe haine, a pus cuţitul în buzunarul din spate al pantalonului cu care era îmbrăcat şi s-a întors la domiciliu.
Victima a fost transportată imediat cu ambulanţa la Spitalul orăşenesc C. unde s-a constatat decesul.
Din raportul medico-legal de necropsie rezultă că "moartea numitului N.S.C. a fost violentă. Ea s-a datorat colapsului cardiocirculator prin hemoragie internă masivă (hemotorax drept), survenită consecutiv unei plăgi înjunghiate toracice penetrante, cu plagă transfixiantă pulmonară. Plaga înjunghiată toracică s-a putut produce prin lovire activă unică cu obiect înţepător tăios (cuţit), acţionat cu forţă; din poziţia lateral dreapta a victimei sau din faţă, traiectul plăgii fiind profund în cavitatea toracică, cu o direcţie antero-posterioară şi de sus în jos şi uşor de la dreapta la stânga. Între leziunea traumatică toraco-pulmonară şi deces există o legătură directă de cauzalitate". S-a mai reţinut în actul medico-legal de necropsie că moartea poate data din 30 aprilie 2010 şi că în momentul decesului, victima avea o alcoolemie de 3,35‰ grame, cea corespunzătoare unei stări de ebrietate avansate.
În drept, fapta inculpatului C.Ş. constând în aceea că în ziua de 30 aprilie 2010, în jurul orelor 2200, pe fondul consumului de alcool şi a unei discuţii anterioare, a ucis pe victima N.S.C., aplicându-i o singură lovitură cu cuţitul, dar de mare intensitate şi precizie, direct în zona inimii, a fost încadrată în prevederile art. 174 alin. (1) C. pen., fapta fiind comisă cu intenţie directă.
În sarcina inculpatului s-au reţinut dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., primul termen al recidivei postcondamnatorii constituindu-l pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare la care acesta a fost condamnat în condiţiile art. 81 C. pen. prin Sentinţa penală nr. 1264 din 30 octombrie 2001 a Judecătoriei Oneşti. Ulterior, prin Sentinţa penală nr. 1329 din 28 noiembrie 2006 a Judecătoriei Moineşti, inculpatul a suferit o nouă condamnare pentru infracţiunea de furt calificat, comisă înainte de condamnarea ce i-a fost aplicată prin Sentinţa penală nr. 1264/2001, urmând ca prin aplicarea art. 85 C. pen., inculpatul să execute 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Întrucât fapta dedusă judecăţii a fost comisă la data de 30 aprilie 2010, în interiorul termenului de încercare al suspendării condiţionate, în temeiul art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei de 2 ani închisoare şi executarea acesteia separat de pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată în prezenta cauză.
Individualizarea pedepsei principale s-a făcut în raport de criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se că scopul preventiv şi educativ al acesteia poate fi atins numai prin executare în condiţiile art. 57, 71 C. pen.
În ce priveşte starea de arest preventiv, aceasta a fost menţinută în baza art. 350 C. proc. pen., cu motivarea că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Prin lăsarea în libertate a inculpatului s-a apreciat că se poate influenţa cursul normal al procesului, inculpatul având posibilitatea să se întâlnească cu martorii audiaţi în cauză, care sunt consătenii săi. De asemenea, s-a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul se menţine, având în vedere natura faptei, sfera relaţiilor sociale lezate (integritatea vieţii şi sănătăţii), rezonanţa socială negativă a faptei şi, nu în ultimul rând, comportamentul violent al inculpatului atunci când acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
În consecinţă, în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din durata pedepsei închisorii pronunţate s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 30 aprilie 2010 la zi.
Referitor la latura civilă a cauzei s-a constatat că părţile vătămate (surorile victimei) nu s-au constituit părţi civile în procesul penal împotriva inculpatului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 215,6 RON către S.A. Bacău, reprezentând cuantumul cheltuielilor ocazionate de transportul victimei la spital.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul C.Ş., solicitând reţinerea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. şi a circumstanţelor atenuante motivat de împrejurarea că a recunoscut fapta.
A mai susţinut inculpatul că nu a mai comis acte de violenţă, iar ceea ce s-a întâmplat în ziua de 30 aprilie 2010 a fost un accident.
Prin Decizia penală nr. 55/2011 din 12 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4282/110/2010, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie, - a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, a menţinut starea de arest preventiv a acestuia şi a dedus în continuare durata arestului preventiv de la 21 decembrie 2011 la zi.
În considerentele deciziei instanţa de apel a reţinut că în cursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond, inculpatul a dat o declaraţie în care a prezentat o versiune diferită de cea menţionată în actul de sesizare, în principal, că victima s-a aplecat peste el, moment în care s-a produs agresiunea şi nu că inculpatul a lovit-o cu cuţitul.
La data audierii inculpatului - 19 octombrie 2010 - cercetarea judecătorească era începută. Ulterior acestei date, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, deşi apărătorul ales al inculpatului a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., nu a solicitat luarea unei noi declaraţii inculpatului, considerând că prima declaraţie îndeplineşte toate condiţiile cerute de lege pentru ca acesta să beneficieze de dispoziţiile textului de lege menţionat. Mai mult, întrebat fiind de către instanţa de apel, inculpatul nu a dorit să dea o nouă declaraţie, prevalându-se de dreptul la tăcere prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
În concluzie, în ce priveşte solicitarea inculpatului de a se aplica prevederile art. 3201 C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că nu este întemeiată, întrucât inculpatul nu a recunoscut fapta în modalitatea descrisă în rechizitoriu, iar tribunalul a administrat întreg probatoriul util stabilirii situaţiei de fapt.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, s-a reţinut că aceasta este proporţională cu gradul de pericol social al faptei, cu consecinţele produse, dar şi cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, care este recidivist.
Chiar în condiţiile în care a existat această cauză de agravare a pedepsei - starea de recidivă postcondamnatorie -, prima instanţă s-a orientat la o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege, dovedind suficientă clemenţă faţă de inculpat. Infracţiunea comisă de inculpat este una gravă, iar împrejurările de fapt în care a fost săvârşită denotă vinovăţia exclusivă a inculpatului care nu-şi găsea animalul de casă şi, care, pe fondul consumului de alcool, şi-a orientat agresiunea faţă de prietenul său, persoană ce nu a întreprins nimic de natură a se declanşa comiterea faptei.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care prin apărătorul desemnat din oficiu a susţinut că pedeapsa aplicată este excesivă în raport de împrejurările în care s-a comis fapta, în cadrul unui conflict spontan, apreciind că poate fi reeducat şi prin condamnarea la o pedeapsă mai mică în condiţiile în care nu a urmărit suprimarea vieţii victimei. A mai susţinut apărarea că în cauză sunt incidente prevederile art. 3201 C. proc. pen. cu consecinţa redozării pedepsei în conformitate cu alin. (7) al acestui text de lege.
În consecinţă, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei şi deciziei şi reducerea cuantumului pedepsei.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate de inculpat, care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., cât şi din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Instanţele au stabilit corect, pe baza materialului probator administrat în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, situaţia de fapt, vinovăţia recurentului inculpat şi încadrarea juridică a faptei dedusă judecăţii.
Este necontestată împrejurarea că în ziua de 30 aprilie 2010, în jurul orelor 2200, pe fondul consumului de alcool şi a unei discuţii anterioare determinate de faptul că nu îşi găsea căţelul, recurentul inculpat C.Ş., după ce s-a înarmat cu un cuţit luat din locuinţă, s-a deplasat la domiciliul victimei N.S.C., căreia i-a aplicat o singură lovitură, dar de mare intensitate şi precizie, direct în zona inimii, lovitură în urma căreia aceasta a decedat.
Contrar celor susţinute de recurent şi anume că nu a dorit să ucidă victima, Înalta Curte reţine că acesta a acţionat cu intenţia directă de a suprima viaţa victimei. Relevanţă sub acest aspect prezintă obiectul folosit - cuţit - apt a produce moartea, zona corpului victimei vizată de inculpat, - inima -, intensitatea loviturii şi precizia cu care a fost aplicată, precum şi atitudinea inculpatului după comiterea faptei, constând în aceea că s-a întors în locuinţa sa, lăsând victima căzută la pământ.
Din raportul medico-legal de necropsie din 27 mai 2010 întocmit de C.M.L. Moineşti, înregistrat la S.M.L. Bacău din 27 mai 2010, rezultă că moartea numitului N.S.C. a fost violentă şi s-a datorat colapsului cardiocirculator prin hemoragie internă masivă (hemotorax drept) survenită consecutiv unei plăgi înjunghiate toracice penetrante cu plagă transfixiantă pulmonară. Se mai reţine în actul medico-legal sus-menţionat că plaga înjunghiată toracică s-a putut produce prin lovire activă unică cu obiect înţepător tăios (cuţit), acţionat cu forţă, din poziţia lateral dreapta a victimei sau din faţă, traiectul plăgii fiind profund în cavitatea toracică, cu o direcţie antero-posterioară şi de sus în jos şi uşor de la dreapta la stânga.
În ce priveşte individualizarea pedepsei, Înalta Curte reţine că s-a făcut cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în cauză neexistând elemente care să conducă instanţa de recurs la concluzia că reeducarea inculpatului se poate realiza prin reducerea cuantumului pedepsei stabilită de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de prim control judiciar prin respingerea apelului declarat de inculpat.
Modul şi împrejurările în care a fost comisă infracţiunea pentru care recurentul inculpat a fost cercetat şi trimis în judecată, gradul ridicat de pericol social concret al acesteia, urmarea produsă, datele ce caracterizează persoana inculpatului, sunt elemente ce justifică menţinerea pedepsei principale de 10 ani închisoare şi care, în opinia Înaltei Curţi, este de natură a-şi atinge scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen. şi de a contribui la reeducarea inculpatului. Nu lipsit de relevanţă este faptul că infracţiunea de omor a fost comisă de inculpat, în condiţiile recidivei postcondamnatorii reţinută în sarcina acestuia în raport de pedepsele la care a fost condamnat anterior în condiţiile art. 81 C. pen., - suspendarea condiţionată a executării pedepsei - ceea ce denotă perseverenţa din partea recurentului în comiterea de acte antisociale.
Referitor la aplicarea în cauză a prevederilor art. 3201 C. proc. pen. care reglementează "judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei", introdus prin Legea nr. 202/2010, Înalta Curte constată că acest text de lege nu este aplicabil în cauză.
Potrivit art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., "până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în faza probelor administrate în faza de urmărire penală".
În cauză, recurentul inculpat a fost ascultat de instanţa de fond la data de 19 octombrie 2010 (anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 prin care a fost introdus art. 3201 C. proc. pen. a cărui aplicare o solicită inculpatul), ocazie cu care a susţinut o versiune diferită de cea reţinută în actul de sesizare a instanţei, în principal, că victima s-a aplecat peste el, moment în care s-a produs agresiunea, şi nu că el ar fi fost cel care a lovit-o cu cuţitul.
Cum momentul începerii cercetării judecătoreşti a fost depăşit, recurentul inculpat nu mai poate invoca în calea de atac a recursului prevederile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. cu consecinţele prevăzute în alin. (7) al acestui text de lege referitoare la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
Procedura reglementată de art. 3201 C. proc. pen., este una limitată, scopul adoptării ei fiind acela al urgentării procedurii de judecată, care se face pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi a înscrisurilor în circumstanţiere şi conţine norme de procedură cu privire la care este aplicabil principiul "tempus regit actum", neavând aplicabilitate principiul "mitior lex". Aceasta înseamnă că legea de procedură penală este numai activă şi niciodată retroactivă, adică nu se va aplica în trecut, la acte şi raporturi trecute; nu mai poate avea eficienţă asupra unui act procesual efectuat anterior intrării ei în vigoare; nu mai poate atinge valabilitatea acestuia; ceea ce s-a făcut sub imperiul legii anterioare nu se mai poate anula prin legea nouă.
Cum Legea nr. 202/2010 nu prevede dispoziţii tranzitorii care să stabilească excepţii de la obligaţia reglementată de legiuitor prin art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. referitoare la momentul până la care inculpatul trimis în judecată poate recunoaşte faptele şi solicita ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, moment care în speţa de faţă, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, a fost depăşit, Înalta Curte constată că în mod corect judecarea inculpatului s-a făcut potrivit procedurii obişnuite, fiind readministrate probele din cursul urmăririi penale şi administrate probe noi propuse de inculpat.
În consecinţă, reţinând că Decizia prin care instanţa de apel a menţinut sentinţa pronunţată de tribunal este legală şi temeinică, recursul declarat de inculpatul C.Ş. se priveşte ca nefondat şi se va respinge ca atare în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului se va deduce durata arestării preventive de la 30 aprilie 2010, la data de 27 aprilie 2011.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 55 din 12 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală cauze minori şi familie.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului C.Ş. durata arestării preventive de la 30 aprilie 2010 la 27 iulie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iulie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2671/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2764/2011. Penal → |
|---|
