ICCJ. Decizia nr. 3273/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3273/2011

Dosar nr. 4984/104/2008

Şedinţa publică din 27 septembrie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 139 din 3 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia penală, în dosarul nr. 4984/104/2008, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi la art. 73 lit. b) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. şi în consecinţă:

în baza art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.V.G., la 1 an şi 6 luni închisoare.

în baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., pe durata executării pedepsei i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. şi lit. b) C. pen.

în baza art. 86/1 C. pen. şi art. 86/2 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 4 ani şi 6 luni din care 1 an şi 6 luni pedeapsa şi 3 ani interval de timp.

în baza art. 86/3 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul condamnat se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt unde va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă şi va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86/4 C. pen. rap. la art. 83 şi art. 84 C. pen.

în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

A fost obligat inculpatul la 3348,10 lei, despăgubiri civile către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, sumă care va fi actualizată la data plăţii efective a debitului cu indicele de inflaţie şi la 393,222 lei cu acelaşi titlu către Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

A fost obligat inculpatul la 10.000 lei daune morale, la 2.500 lei despăgubiri civile, la 4026 lei prestaţie periodică globală pentru perioada 22 iunie 2008 - 03 noiembrie 2009 şi a sumei de 244 lei lunar prestaţie periodică începând cu data de 03 noiembrie 2009 (data pronunţării hotărârii) până la încetarea stării de nevoie.

A fost obligat inculpatul la 850 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu, sumă ce va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului de Avocaţi Olt şi la 577 lei cu acelaşi titlu către partea civilă P.C.

S-a constatat că Spitalul Municipal Caracal nu s-a constituit parte civilă în cauza penală.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 309/P/2008 din 24 noiembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, înregistrat la instanţă la nr. 4984/104/2008, a fost trimis în judecată inculpatul C.V.G., pentru tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. - 175 lit. a) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că, în seara de 22 iunie 2008 orele 21,00 partea vătămată P.C., a mers la barul administrat de către M.I., pentru a consuma o bere. După ce a cumpărat o sticlă cu bere, s-a aşezat la o masă în afara localului, la care se aflau deja numiţii F.A.M., P.I. şi un băiat pe nume G.

După câteva minute, la local şi-a făcut apariţia şi inculpatul C.V.G., care era însoţit de numiţii M.I. şi L.N., persoane care, după ce şi-au cumpărat câte o bere, au ocupat poziţii în picioare, lângă masa la care se afla partea vătămată.

Între inculpat şi partea vătămată a avut loc o discuţie, deoarece partea vătămată aruncase pe jos şapca inculpatului. Discuţia a degenerat în ceartă, părţile insultându-se reciproc, după care partea vătămată şi inculpatul au traversat strada şi s-au lovit reciproc cu pumnii, incident aplanat de intervenţia martorului L.N.V. şi a paznicului de la gaze.

În aceste împrejurări, partea vătămată P.C. a mers la căruţa lui P.I., aflată în apropiere, şi a luat o coasă cu care l-a alergat pe inculpatul C.V.G. Faţă de comportamentul părţii vătămate, inculpatul s-a aplecat jos şi a luat o piatră de 10 - 15 cm, cu care, de la o distanţă de 10 m, a aruncat în direcţia părţii vătămate, obiect care, după ce a lovit partea metalică a coasei, a ricoşat în capul părţii vătămate.

În urma examinării medico-legală a părţii vătămate de către Institutul de Medicină Legală Craiova a fost întocmit raportul de constatare medico-legală nr. 2264/A din 30 iulie 2008, care concluzionează că numitul P.C. de 29 de ani, a prezentat leziuni traumatice din 22 iunie 2008, acestea au putut fi produse prin lovire cu sau de corpuri dure şi au necesitat 65 - 70 zile îngrijiri medicale de la data producerii, punând în primejdie viaţa părţii vătămate.

Derularea incidentului în împrejurările descrise mai sus, a fost observat şi confirmată de către martorii audiaţi în cauză. Pe parcursul anchetei, partea vătămată a menţionat că se constituie parte civilă cu suma de 50.000 lei şi că doreşte ca autorul să fie trimis în judecată.

Audiată de instanţa de judecată, partea vătămată P.C. a relatat că, în cursul lunii iunie 2008, în timp ce se afla în faţa unui bar, a venit şi inculpatul, căruia, în glumă, i-a dat peste şapcă, după care au ieşit afară şi s-au certat. Partea vătămată a mai relatat că a luat o coasă, care se afla într-o căruţă, pe care a ridicat-o în faţa inculpatului pentru a se apăra, moment în care inculpatul, la rândul său, a luat o piatră cubică de pe caldarâm şi a lovit victima în partea stângă a capului, moment în care aceasta a căzut la pământ, după care a fost transportă la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, unde a fost internată (fila 58 dosar instanţă). Sub aspectul laturii civile, partea vătămată a relatat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 5.000 lei reprezentând daune materiale, respectiv contravaloarea cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării, şi cu suma de 20.000 lei daune morale.

Ulterior, la data de 8 octombrie 2009, ca urmare a complicaţiilor medicale apărute, care au necesitat efectuarea unei internări, partea vătămată a menţionat instanţei că solicită ca inculpatul să fie obligat şi la plata unei prestaţii periodice lunare în raport cu veniturile pe care le realiza anterior survenirii reducerii capacităţii de muncă.

Situaţia de fapt, relatată atât de victimă, cât şi de inculpat, a fost confirmată de martorii audiaţi în cauză, respectiv L.N.V., P.I.A., G.S.M., P.T., F.A. şi M.I., care au arătat că, într-adevăr, incidentul a fost provocat de către partea vătămată, acest aspect fiind reţinut şi în actul de trimitere în judecată, în sensul că i-a luat inculpatului şapca de pe cap şi i-a aruncat-o, după care l-a ameninţat cu o coasă luată dintr-o căruţă.

În acest sens, s-a observat depoziţia martorului L.N.V. (fila 98 dosar instanţă) din care a rezultat că piatra folosită de inculpat a lovit mai întâi coasa şi după aceea a ricoşat în capul victimei.

Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, a apreciat instanţa de fond că au fost pe deplin dovedite cu materialul probator administrat, respectiv, cu plângerea şi depoziţiile părţii vătămate, cu recunoaşterea inculpatului în faţa instanţei, cu procesul verbal de constatare, cu planşa fotografică, cu raportul de constatare medico-legală şi cu depoziţiile martorilor audiaţi în cauză enunţate mai sus.

În opinia instanţei de fond, fapta săvârşită de inculpat, în condiţiile concrete expuse nu constituie tentativă de omor calificat, aşa cum s-a reţinut în actul de trimitere în judecată, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

În această situaţie, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor şi a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu reţinerea art. 73 lit. b) C. pen.. în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen.

S-a motivat soluţia schimbării încadrării juridice prin aceea că inculpatul nu a aruncat cu piatra înspre victimă cu intenţia de a o ucide, poziţia subiectivă a sa nefiind aceea de a ucide, situaţie în care fapta sa constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă, săvârşind fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinate de o provocare din partea persoanei vătămate, care l-a alergat cu o coasă.

La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 şi art. 52 C. pen., respectiv dispoziţiile părţii generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite prin care i s-a produs victimei o vătămare corporală gravă a sănătăţii, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează răspunderea penală. S-a reţinut, în circumstanţiere, că inculpatul este tânăr, pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii a avut o comportare sinceră, este la primul conflict cu legea penală şi a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinate de faptul că a fost provocat de partea vătămată care l-a alergat cu o coasă.

Totodată, având în vedere aceleaşi elemente, şi ţinând cont de datele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului, s-a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepsei cu închisoare la care va fi condamnat inculpatul, poate fi atins şi fără executarea acesteia, făcându-se în consecinţă şi aplicarea art. 86¹ C. pen.

La solicitarea părţii vătămate, ca urmare a faptului că ulterior săvârşirii faptei de către inculpat a necesitat o nouă internare, s-a dispus efectuarea unei constatări medico-legale de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Olt pentru a se stabili dacă există legătură de cauzalitate între ultima internare a victimei (14 mai 2009 - 18 mai 2009) şi diagnosticul anterior privind leziunile prezentate de victimă la data de 24 iunie 2008, stadiul leziunilor traumatice, dacă necesită alt timp de îngrijiri medicale, în plus faţă de cel acordat anterior, dacă prezintă sau nu infirmitate permanentă precum şi gradul de invaliditate.

În raportul de constatare medico-legală s-a concluzionat că numitul P.C. a prezentat leziuni traumatice pentru care a necesitat 65 -70 zile îngrijiri medicale de la data producerii lor, perioada de internare dintre 14 mai - 18 mai 2009 are legătură de cauzalitate directă cu leziunile prezentate în urma agresiunii din 22 iunie 2008 şi prezintă diagnosticul: epilepsie posttraumatică cu modificări EEG după traumatism cranio cerebral acut deschis cu fracturi cominutive parieto-temporal stâng şi hematom extradural voluminos, operat - Sindrom piramidal drept frust sechelar, lipsă de ţesut osos post-operator fronto parietal stâng, sechele ce-i conferă susnumitului o infirmitate permanentă însoţită de reducerea capacităţii de muncă corespunzător gradului III (trei) de invaliditate.

Întrucât partea vătămată a rămas cu o infirmitate fizică permanentă şi cu capacitatea de muncă redusă, s-a apreciat de către instanţa de fond că cererea privind obligarea inculpatului la plata unei prestaţii periodice este întemeiată şi a fost admisă. Cu adresa nr. 370 din 13 octombrie 2009, Sectorul de gospodărie comunală şi locativă din cadrul Primăriei Drăgăneşti-Olt a comunicat că în luna iulie, partea vătămată P.C. a realizat un venit de - 510 lei , în luna august un venit de - 511 lei şi în luna septembrie 2009 un venit de - 356 lei, media lunară pe ultimele trei luni fiind de 488 lei.

Întrucât s-a reţinut starea de provocare, inculpatul a fost obligat la jumătate din această sumă, cu titlu de prestaţie periodică, respectiv 244 lei, proporţional cu culpa sa. Pentru perioada 22.06-2008 data săvârşirii faptei şi 3 noiembrie 2009 - data pronunţării hotărârii s-a acordat părţii civile o sumă globală pentru cele 16 luni şi jumătate care au trecut de la data producerii incidentului, respectiv a sumei de 4026 lei şi în continuare 244 lei lunar, prestaţie periodică începând cu data de 03 noiembrie 2009, până la încetarea stării de nevoie.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpatul C.V.G.

Ministerul Public a criticat sentinţa pentru nelegalitate, considerând că fapta comisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, relevante pentru încadrarea juridică fiind împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, instrumentul utilizat, intensitatea loviturii şi zona anatomică vizată, cu reţinerea stării de provocare, întrucât conflictul a fost determinat de atitudinea jignitoare a victimei.

La rândul său, inculpatul a solicitat desfiinţarea sentinţei şi achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen., deoarece a săvârşit fapta în legitimă apărare. în subsidiar, consideră pedeapsa aplicată prea aspră iar pe latură civilă, faţă de afecţiunile pe care le suferea anterior partea vătămată, consideră că prestaţia periodică stabilită nu are suport în probatoriul cauzei.

Prin Decizia penală nr. 209 din 19 octombrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a dispus următoarele: A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi de inculpatul C.V.G., împotriva sentinţei penale nr. 139 din 3 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 4984/104/2008, a desfiinţat sentinţa, sub latură penală şi civilă, după care:

în baza art. 11 pct.2 lit. a) C. proc. pen., cu art. 10 lit. e) C. proc. pen. şi art. 44 alin. (2) C. pen., a achitat pe inculpat pentru tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen.

- a respins cererile de despăgubiri civile.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariile avocat oficiu de 100 lei - la Tribunalul Olt şi de 200 lei de la Curtea de Apel Craiova fiind avansate din fondurile MJ către barourile de avocaţi.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:

În opinia instanţei de apel, fapta - aşa cum a fost descrisă şi confirmată de probatoriul administrat - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, aşa cum s-a propus prin rechizitoriu, iar nu cea prev. de art. 182 C. pen., aşa cum a statuat Tribunalul Olt, dar a fost comisă în stare de legitimă apărare, cauză care înlătură caracterul penal. Împrejurarea că leziunile produse au pus în pericol viaţa victimei, prin folosirea de mijloace apte de a suprima viaţa, elemente coroborate cu zona corporală vizată, demonstrează că este realizată, formal, infracţiunea de tentativă de omor calificat, fiind îndreptăţită critica Ministerului Public privind încadrarea juridică, însă trebuie făcută aplicarea, în opinia instanţei de apel, a dispoz. art. 44 C. pen.

A arătat instanţa de apel că pentru a se reţine legitima apărare, este necesar, potrivit art. 44 alin. (2) C. pen., ca făptuitorul să fi acţionat pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia, sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, ori interesul obştesc. Condiţiile prevăzute în textul citat, trebuie îndeplinite în mod cumulativ, lipsa oricăreia dintre ele, fiind de natură a înlătura existenţa legitimei apărări.

În cauză, arată instanţa de apel că, aşa cum se reţine în considerentele rechizitoriului, partea vătămată „a mers la o căruţă aflată în apropiere, din care a luat o coasă şi l-a alergat pe învinuitul C.V.G.", împrejurare în care acesta a luat de jos o piatră şi a aruncat-o spre agresor, obiect care „a lovit partea metalică a coasei şi a ricoşat în capul părţii vătămate", cauzându-i leziunile traumatice descrise în raportul de constatare medico-legală. Modul de desfăşurare a faptelor a fost observat şi confirmat de martorii audiaţi, de declaraţiile părţilor, dar şi de actele medicale de la dosar. împrejurarea că piatra a ricoşat, din ascuţişul coasei, în capul părţii vătămate, iar nu la picioare sau la alte zone aflate în partea inferioară a corpului, demonstrează că aceasta (coasa) era ridicată undeva în dreptul sau deasupra capului, într-o poziţie evident agresivă, atacul fiind astfel dezlănţuit, de natură a pune în pericol grav persoana inculpatului. Iminenţa sau actualitatea actului, implică o durată de timp, aproape imperceptibilă între atac şi apariţia pericolului grav care ameninţă persoana, încât acţiunea de apărare în speţă, aruncarea cu piatra, se impunea. Când intervalul de timp dintre începerea atacului şi ivirea pericolului este mai îndelungat, raportat în cauză la distanţa dintre cei doi, atributul „imediat", cerut de lege, nu există şi, în acest caz, sunt alte posibilităţi de înlăturare a pericolului. Cvasitotalitatea probelor nu confirmă că inculpatul a aruncat cu piatra înspre partea vătămată, de la o distanţă de 10 m. Dacă s-ar reţine distanţa propusă de rechizitoriu, de cea 10 m, pericolul nu ar mai constitui o realitate prezentă, cel mult, se poate vorbi de eventualitatea survenirii pericolului, deci de o ameninţare cu producerea unui pericol.

În realitate, constată instanţa de apel că chiar partea vătămată, aşa cum declară în prima declaraţie, evident neinfluenţată, aflată la fila 14 dosar u.p, dată la 29 octombrie 2008, a precizat că se afla la „o distanţă de 2-3 m de inculpat" când aceasta a luat şi a aruncat cu o bucată de pavaj, spre atacator. Martorul ocular L.N.V., declară la fila 22 dosar u.p., că este vorba de o distanţă de cea 5 - 6 m iar inculpatul, la cercetarea judecătorească efectuată la Tribunalul Olt - fila 86, arată că a aruncat cu o piatră „înspre victima care se afla la o distanţă de 2 m de el". Este adevărat, se mai constată de către instanţa de apel, că un alt martor ocular, P.A., confirmă distanţa de 10 metri, propusă de rechizitoriu.

Potrivit art. 63 C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită şi, întrucât se pot corobora probele administrate în cursul judecăţii, cu cele administrate în cursul urmăririi penale, orice dubiu profită inculpatului. Aplicarea principiului „in dubio pro reo" este strâns legată de prezumţia de nevinovăţie, deoarece la pronunţarea unei condamnări instanţa nu se poate bizui pe probabilităţi, ci pe convingerea că probele reflectă adevărul.

Or, menţionează instanţa de apel, caracteristicile unei coase, ca instrument apt de a ucide dintr-o singură lovitură, alcătuită din coadă de lemn, în capul căreia se fixează corpul metalic tăietor, de cele mai multe ori având dimensiuni apreciabile, la care se adaugă alonja braţelor părţii vătămate, aflată în plină alergare, cu coasa ridicată, demonstrează iminenţa atacului şi justifică riposta inculpatului, care s-a temut pentru viaţa sa şi a aruncat cu primul obiect găsit în jurul său.

Pentru aceste considerente, s-a apreciat că apelul inculpatului este fondat şi s-a dispus achitarea sa pentru infracţiunea dedusă judecăţii, în temeiul dispoziţiilor legale deja menţionate.

A fost respinsă cererea de despăgubiri formulată de partea civilă cu motivarea că, potrivit art. 346 alin. (2) C. proc. pen., când achitarea s-a pronunţat, printre altele, pentru că instanţa a constatat existenţa unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, inculpatul poate fi obligat la repararea pagubei, potrivit legii civile. Practica în materie arată însă că, în caz de legitimă apărare perfectă, prev. de art. 44 alin. (2) C. pen., nu există temei pentru obligarea inculpatului la despăgubiri, doar legitima apărare imperfectă putând fi generatoare de răspundere civilă. Pe de altă parte, s-a menţionat că deşi sub aspectul laturii civile, în baza principiului disponibilităţii, inculpatul este liber să recunoască pretenţiile părţii civile, totuşi, pentru ca unei asemenea recunoaşteri să i se dea eficienţă juridică, este necesar ca ea să fie făcută în cunoştinţă de cauză, neafectată de eroare în ceea ce priveşte efectele sale şi nedependentă de alte consideraţii, ce i-ar vicia consimţământul. Inculpatul, faţă de constituirea iniţială de parte civilă, neştiind ce soluţie se va statua, a fost de acord să plătească părţii civile 10.000 lei daune morale, 2.500 lei despăgubiri materiale, fără a fi de acord însă să plătească şi prestaţie periodică, dar nu i s-a explicat efectele recunoaşterii sale. Aceasta obligaţie se impunea având în vedere concluziile actelor medicale, care trebuie coroborate cu ultima adeverinţă medicală aflată la fila 82 a dosarului Curţii de Apel Craiova, ce evidenţiază afecţiunile părţii civile începând cu anul 2003, în condiţiile în care aceasta, şi apărătorul ei ales, nu s-au mai prezentat la ultimele trei termene de judecată.

Împotriva deciziei instanţei de apel, Ministerul Public a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în încheierea de dezbateri şi amânare a pronunţării din data de 20 septembrie 2011.

Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată următoarele:

În recurs, nici acuzarea şi nici apărarea nu au solicitat administrarea unor probe noi ori readministrarea probelor, intimatul-inculpat şi-a exercitat „dreptul la tăcere", şi nu au fost formulate cereri prealabile trecerii la dezbateri.

Examinând pe fond recursul Ministerului Public, Înalta Curte reţine următoarele:

În raport cu cele două hotărâri ale instanţelor ierarhic inferioare, soluţionarea recursului Ministerului Public presupune examinarea cauzei penale, atât sub aspectul unei grave erori în stabilirea situaţiei de fapt (prin greşita reţinere a stării de legitimă apărare de către instanţa de apel), cât şi sub aspectul încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Cu privire la greşita reţinere a stării de legitimă apărare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 44 alin. (2) C. pen. nu constituie infracţiune fapta săvârşită în stare de legitimă apărare, adică pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva făptuitorului, împotriva altei persoane sau a unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.

Pentru ca apărarea să fie legitimă, în principiu, riposta trebuie să se afle într-o justă proporţie cu gravitatea pericolului pe care îl reprezintă atacul şi cu împrejurările producerii acestuia.

Dacă apărarea este excesivă, depăşind necesităţile de protecţie împotriva pericolului, sunt posibile două ipoteze: a) excesul de apărare este determinat de tulburarea sau temerea în care se află cel atacat; b) excesul de apărare nu se află în relaţie cauzală cu vreo tulburare sau temere generată de atac.

Prima situaţie - aşa-numitul exces justificat de apărare - este asimilată de lege stării de legitimă apărare [art. 44 alin. (3) C. pen.]; cea de-a doua situaţie - aşa-numitul exces de apărare scuzabil - constituie o circumstanţă atenuantă legală.

Pentru existenţa acestei circumstanţe atenuante legale este necesară, deci, îndeplinirea cumulativă a trei cerinţe: fapta să fi fost săvârşită în condiţiile specifice stării de legitimă apărare, prevăzute în art. 44 alin. (2) C. pen.; făptuitorul să fi depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul; excesul de apărare să nu fi fost determinat de existenţa unei stări de tulburare sau temere generată de atac.

Examinarea situaţiei de fapt - astfel cum rezultă din probatoriul administrat - prin prisma acestor dispoziţii legale infirmă categoric posibila incidenţă a dispoziţiilor art. 44 alin. (2) ori ale art. 44 alin. (3) C. pen., dar şi cea a dispoziţiilor art. 73 lit. a) teza I C. pen.

Aspectul psihologic al stării în care a acţionat inculpatul a fost corect relevat şi reţinut de către instanţa de fond care - cu argumente însuşite de Înalta Curte, nefiind necesară reluarea lor - a apreciat că poate primi semnificaţia circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. („provocarea"). De altfel, se reţine că aspectul referitor la îndeplinirea condiţiilor legale ale „provocării" [art. 73 lit. b) C. pen.] nu a fost contestat de către acuzare.

Revenind la situaţia de fapt, s-a reţinut că între inculpat şi partea vătămată a avut loc o discuţie, deoarece partea vătămată aruncase pe jos şapca inculpatului. Discuţia a degenerat în ceartă, părţile insultându-se reciproc, după care partea vătămată şi inculpatul au traversat strada şi s-au lovit reciproc cu pumnii, incident aplanat de intervenţia martorului L.N.V. şi a paznicului de la gaze. în aceste împrejurări, partea vătămată P.C. a mers la căruţa lui P.I., aflată în apropiere, şi a luat o coasă. Faţă de comportamentul părţii vătămate, inculpatul s-a aplecat jos şi a luat o piatră de 10 - 15 cm, cu care, de la o distanţă de 10 m, a aruncat în direcţia părţii vătămate, obiect care, după ce a lovit partea metalică a coasei, a ricoşat în capul părţii vătămate.

În urma loviturii primite, partea vătămată a căzut jos, fiind transportată la Spitalul Caracal, iar de aici transferată la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, unde a rămas internată până la data de 11 iulie 2008, interval în care s-a procedat la efectuarea unei intervenţii chirurgicale de necesitate. în urma examinării medico-legală a părţii vătămate de către Institutul de Medicină Legală Craiova a fost întocmit raportul de constatare medico-legală nr. 2264/A din 30 iulie 2008, care concluzionează că numitul P.C. de 29 de ani, a prezentat leziuni traumatice din 22 iunie 2008, acestea au putut fi produse prin lovire cu sau de corpuri dure şi au necesitat 65 - 70 zile îngrijiri medicale de la data producerii, punând în primejdie viaţa părţii vătămate.

Probatoriul existent la dosar nu relevă, de o manieră categorică, de necontestat, că partea vătămată ar fi încercat efectiv să lovească inculpatul cu coasa, situaţie faptică caracterizată de legiuitor ca „un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva făptuitorului, ... şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ...", situaţie ce ar fi putut justifica o apărare a inculpatului şi care trebuia să se afle într-o justă proporţie cu gravitatea pericolului pe care îl reprezintă atacul şi cu împrejurările producerii acestuia.

Or, în această situaţie, „apărarea" inculpatului (constând în faptul că luat o piatră de 10 - 15 cm, cu care a aruncat în direcţia părţii vătămate, obiect care, în final, a lovit capul părţii vătămate, leziunile – conform actului medico-legal - fiind de natură a pune în primejdie viaţa părţii vătămate, nu întruneşte cerinţele dispoziţiilor legale deja menţionate.

Cu privire la încadrarea juridică a faptei care formează obiectul judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:

în baza probatoriului administrat - acuzarea, inculpatul şi partea vătămată necontestând, în esenţă, situaţia de fapt - instanţa de fond a realizat o corectă încadrare juridică a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. („vătămarea corporală gravă"), cea menţionată de către instanţa de apel fiind greşită [tentativă de omor calificat - infracţiune prevăzută de art. 20 C. pen raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.], pentru următoarele motive:

În primul rând, Înalta Curte îşi însuşeşte argumentele de fapt şi de drept ale instanţei de fond, astfel cum sunt menţionate în partea expozitivă a sentinţei, apreciind că nu este necesară reluarea lor.

În al doilea rând, Înalta Curte consideră că se impune suplimentarea argumentelor deja menţionate de instanţa de fond, după cum urmează:

Omorul se săvârşeşte cu intenţie de a suprima viaţa unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenţie generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane", utilizată de textului art. 174 C. pen., cuprinde implicit ideea orientării a C. pen. ,unii spre un rezultat specific constând în moartea victimei. Intenţia are două forme: directă şi indirectă. Fapta este săvârşită cu intenţie directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte" [art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.], iar cu intenţie indirectă când „prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-1 urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui" [art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.]. Ceea ce deosebeşte deci intenţia directă, de intenţia indirectă, este elementul volitiv. în timp ce la intenţia directă făptuitorul are o atitudine fermă faţă de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat şi nu altul, la intenţia indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.

În practica judiciară, intenţia de ucidere se deduce din materialitatea actului (dolus ex re) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziţia infractorului faţă de rezultat. Demonstrează astfel intenţia de ucidere: perseverenţa cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri, care au cauzat leziuni grave; multitudinea loviturilor şi locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale ale corpului; uneori chiar aplicarea unei singure lovituri în zone anatomice extrem de vulnerabile, sau în profunzime; intensitatea cu care loviturile au fost aplicate şi repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se un obiect dur, etc. Deosebit de importante pentru caracterizarea poziţiei făptuitorului faţă de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau nu intenţia de ucidere.

În situaţia în care victima nu a decedat ca urmare a faptei inculpatului, însă viaţa acesteia a fost pusă în primejdie, se impune delimitarea tentativei de omor de infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen.

Modul concret în care, potrivit probatoriului administrat, s-a desfăşurat conflictul între inculpat şi partea vătămată - iniţial doar verbal, apoi şi fizic, culminând cu aruncarea de la o distanţă de circa 5-10 metri a pietrei către partea vătămată - nu justifică reţinerea intenţiei de omor, intenţie ce cuprinde implicit ideea orientării acţiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei ci, mai degrabă, relevă imperativul reţinerii intenţiei depăşite („praeterintenţiei"), în sensul că fapta inculpatului se caracterizează prin aceea că a acţionat cu intenţia generală de vătămare corporală, iar nu de omor, rezultatul mai grav (punerea în primejdie a vieţii persoanei) fiind reţinut pe baza culpei, ceea ce constituie o formă mixtă de vinovăţie (intenţia depăşită).

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. - va admite recursul Ministerului Public, va casa Decizia atacată şi va menţine sentinţa instanţei de fond.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului Ministerului Public vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 209 din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul C.V.G.

Casează Decizia penală sus-menţionată şi menţine sentinţa penală nr. 139 din 3 noiembrie 2009 a Tribunalului Olt.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 septembrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 327/2011. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 3279/2011. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... →

ICCJ. Decizia nr. 3273/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3273/2011. Penal