ICCJ. Decizia nr. 445/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 445/2011
Dosar nr. 590/1/2011
Şedinţa publică din 21 martie 2011
Asupra cauzei penale de faţă constată:
Prin ordonanţa nr. 615/P/2010 din 16 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) din acelaşi cod, neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii I.L. şi C.M. - judecători la Tribunalul Bacău, S.C., M.D., P.D. şi C.C. - judecători la Curtea de Apel Bacău, M.I., D.A., B.C., I.G. şi M.M.D. - judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, O.G. şi P.V. - foşti procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, C.R. - procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 250 C. pen., art. 264 C. pen., art. 266 C. pen. şi de art. 268 C. pen.
Prin aceeaşi ordonanţă, s-a dispus disjungerea cauzei privind pe S.C., N.A.E., G.C., I.V. şi I.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) şi art. 25 C. pen. rap. la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.
S-a reţinut de către procuror că sesizarea penală formulată în cauză cuprinde acuzaţiile petiţionarului H.A. privitoare la săvârşirea de către magistraţi a unor fapte penale săvârşite în soluţionarea dosarelor în care petentul a avut calitatea de inculpat, contestator, revizuient.
Petiţionarul H.A. critică, în esenţă, modul de soluţionare a dosarului nr. 208/D/2007 al Tribunalului Bacău - în fond, apel, recurs - în care a fost pronunţată condamnarea sa, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
De asemenea, critică şi modul de soluţionare a cererilor ulterioare - contestaţie în anulare şi revizuire - fără însă a face şi referiri concrete la fapte penale ce ar fi fost săvârşite de magistraţii judecători şi procurori implicaţi în soluţionarea acestor dosare.
Procurorul reţine că demersurile petentului nu reprezintă decât exprimarea unei poziţii subiective, de neacceptare a hotărârii de condamnare, în cadrul procesului penal fiindu-i asigurate toate garanţiile procesuale legale.
De asemenea, procurorul reţine ca nefiind întemeiată nici susţinerea petentului în sensul că procesul său a fost un adevărat „complot"; îndreptat împotriva sa de către cei trei procurori şi 13 judecători, toţi acţionând în detrimentul aflării adevărului.
In raport de situaţia de fapt, rezultată din actele premergătoare, procurorul de caz a constatat că sesizarea penală formulată împotriva magistraţilor susmenţionaţi nu este susţinută de probe concrete care să contureze săvârşirea unor fapte penale.
Rezoluţia din 16 august 2010 a procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a confirmat soluţia adoptată în cauză, prin rezoluţia din 6 octombrie 2010, emisă în lucrarea nr. 8671/3881/II/2/2010.
Nemulţumit de soluţiile adoptate la nivelul Ministerului Public, în termen legal, petiţionarul H.A. s-a adresat cu plângere la instanţă, invocând insuficienţa actelor efectuate în cursul anchetei preliminare şi greşita aplicare a legii în circumstanţele cazului.
In concret, s-a arătat că magistraţii aveau obligaţia de a extinde cercetările, de a efectua o urmărire penală completă, inclusiv efectuarea unei expertize a corpului delict cu care s-a susţinut că a fost săvârşită fapta de omor.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 590/1/2011 din 19 ianuarie 2011.
Analizând plângerea formulată, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce urmează:
Plângerea penală formulată în cauză are la bază nemulţumirea petiţionarului H.A. referitoare la soluţiile pronunţate de magistraţii implicaţi în soluţionarea dosarului privind cercetarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 C. pen.
Rezultă, din actele premergătoare efectuate în cauză, că prin sentinţa penală nr. 208/D/2007 din 20 august 2007 pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 165/110/2005, s-a dispus condamnarea inculpatului H.A. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. şi loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de inculpat.
După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, H.A. a formulat contestaţie în anulare (dosar nr. 5737/1/2009 al Î.C.C.J.), care a fost respinsă ca inadmisibilă. în paralel, condamnatul H.A. a formulat o cerere de amânare a executării pedepsei, aflată pe rolul Curţii de Apel Bacău, termenul stabilit (care rezultă din actele cauzei) fiind 26 august 2010.
Cu privire la criticile invocate, Înalta Curte reţine că petiţionarului i-au fost respectate toate drepturile procesuale, având posibilitatea, în virtutea dreptului la apărare, să propună probe în căile ordinare de atac.
Magistraţii implicaţi în soluţionarea cauzelor în care petiţionarul a avut calitatea de parte au pronunţat hotărâri în baza probelor administrate, împotriva acestora fiind exercitate căile de atac prevăzute de lege.
Legalitatea şi temeinicia unei hotărâri nu poate fi examinată decât în limitele stabilite de dispoziţiile legii de procedură, hotărârea judecătorească definitivă intrând în puterea lucrului judecat.
În acelaşi sens, căile extraordinare de atac pot fi promovate numai în cazurile limitativ prevăzute de lege şi după o procedură riguros stabilită.
In speţă, Înalta Curte constată că nu există nici un indiciu din care să rezulte că magistraţii - judecători şi procurori - implicaţi în soluţionarea dosarelor petiţionarului H.A. ar fi comis vreo faptă cu semnificaţie penală.
Aşa cum s-a arătat, singura bănuială privind comiterea unor infracţiuni, exprimată de o manieră generală şi pe fondul nemulţumirii legate de soluţiile şi măsurile procesuale adoptate de organele judiciare, nu constituie temei suficient pentru declanşarea unei cercetări penale.
Potrivit normelor interne şi legislaţiei comunitare, magistraţii nu pot fi urmăriţi pentru soluţiile adoptate în cauzele pe care le instrumentează, eventualele neregularităţi ori erori săvârşite în procesul de instrumentare a cauzei, putând fi invocate şi înlăturate de instanţele de control judiciar.
Din aceste motive, în sarcina magistraţilor, la care petiţionarul face referire prin plângerea sa - nu pot fi reţinute indicii care să contureze săvârşirea vreunei fapte penale de natură a permite începerea urmăririi penale.
Ca atare, Înalta Curte va constata că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror este legală şi temeinică.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge plângerea formulată de petiţionarul H.A. împotriva rezoluţiei nr. 615/P/2010 din 16 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
In baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul H.A. împotriva rezoluţiei nr. 615/P/2010 din 16 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 447/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 434/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
