ICCJ. Decizia nr. 465/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 465/2011
Dosar nr. 9192/1/2010
Şedinţa publică din 24 martie 2011
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 9192/1/2010 la 9 noiembrie 2010 petentul A.I. a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 8839/3911/II/2/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, pe care o consideră netemeinică, ilegală şi abuzivă, intimata S.E.A. făcându-se vinovată de săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 271 C. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând plângerea petentului A.I. împotriva rezoluţiei nr. 962/P/2010 din 21 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de S.E.A. (procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), soluţie care a fost menţinută prin rezoluţia nr. 8839/3911/II/2/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o consideră nefondată pentru următoarele considerente:
La data de 19 august 2010 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, plângerea formulată de A.I., prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistratul procuror S.E.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului, fals intelectual, împiedicarea participării în proces, omisiunea înştiinţării organelor judiciare, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti şi complicitate la tentativă de omor, fapte săvârşite odată cu soluţionarea dosarului nr. 740/P/2010.
În urma actelor premergătoare efectuate s-a constatat că prin rezoluţia nr. 740/P/2010 din 30 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, dată de procuror S.E.A. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii P.A., D.A., G.T., C.P.V.V., A.N., P.M.M., T.C.T., C.A., B.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 264, art. 289, art. 271 C. pen.
Prin rezoluţia din 21 septembrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 962/P/2010 al Parchetului de pe lângă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul S.E.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 289, art. 271, art. 264, art. 2611, art. 263, art. 174 C. pen. şi comunicarea soluţiei.
S-a considerat că afirmaţiile petiţionarului se întemeiază numai pe nemulţumirea acestuia faţă de soluţia adoptată, iar simpla nemulţumire a acestuia nu echivalează cu săvârşirea unei fapte de natură penală.
Împotriva acestei soluţii, petentul A.I. a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin rezoluţia din 18 octombrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 8839/3911/II/2/2010 în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată plângerea acestuia şi comunicarea soluţiei.
Nemulţumit de modul de soluţionare a plângerii sale, petentul A.I. s-a adresat, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţei de judecată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând conţinutul actelor premergătoare efectuate în cauză, constată că susţinerile petentului sunt nefondate.
În cauză, constatându-se inexistenţa infracţiunii sesizate, în mod întemeiat organul de urmărire penală a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale.
Soluţia adoptată de procuror s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale, petentul înţelegând să valideze criticile şi nemulţumirile faţă de aceasta nu prin exercitare unui control judiciar efectuat exclusiv de instanţa competentă, ci formulând direct plângere penală împotriva magistratului.
Altfel spus, îndeplinirea de către intimată, în cadrul atribuţiilor de serviciu, a actelor procedurale, cenzurabile în calea de atac prevăzută de lege, în lipsa unor elemente de natură a-i pune la îndoială buna credinţă, nu poate constitui temei pentru începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor sesizate.
În privinţa magistraţilor care au pronunţat o soluţie nefavorabilă, nu se poate susţine că prin acest act procesual au săvârşit vreun abuz şi cu atât mai puţin infracţiunile cu privire la care s-a făcut sesizarea.
În acest sens a dispus şi legiuitorul care, reglementând statutul judecătorilor şi procurorilor, în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată, a statuat: „judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali.”
De asemenea, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004, desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti poate fi obţinută prin exercitarea căilor de atac, iar nu urmare răspunderii penale a judecătorului care a pronunţat-o.
În mod similar, soluţiile dispuse de procurori pot fi infirmate numai urmare controlului ierarhic şi jurisdicţional al soluţiei, prevăzut de art. 278 şi art. 2781 C. proc. pen., iar nu prin angajarea răspunderii penale a procurorului care a efectuat urmărirea penală în cauză.
În absenţa dovezilor, actul emis de magistraţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu poate constitui în sine un abuz în sens penal sau conduce la concluzia că întruneşte conţinutul constitutiv al altor infracţiuni doar pentru faptul că nemulţumeşte una din părţi (cazul petentului), câtă vreme aceştia au acţionat cu bună-credinţă, prezumată ca fiind obiectivă.
Faţă de cele arătate, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petentului va fi respinsă ca nefondată, menţinându-se rezoluţia atacată ca legală şi temeinică.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei din 21 septembrie 2010 dispusă în dosarul nr. 962/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 486/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 450/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi... → |
|---|
