ICCJ. Decizia nr. 1557/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.1557/2012

Dosar nr. 2473/88/2010

Şedinţa publică din 14 mai 2012

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 172 din 24 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii M.R. şi C.V., din art. 20-174-176 lit. b) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. în câte 4 infracţiuni prev. de art. 20-174-175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen.

În baza art. 20-174-175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.R., la 4 pedepse de câte 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În conformitate cu art. 86¹, art. 86² şi art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare şi a pedepsei accesorii, sub supraveghere, pe o durată de 6 ani, care constituie termen de încercare.

În conformitate cu art. 86³ C. pen., a fost obligat inculpatul M.R. ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea;

- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului M.R. asupra consecinţelor revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prev. de art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 20-174-175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.V., la 4 pedepse de câte 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În conformitate cu art. 86¹, art. 86² şi art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare şi a pedepsei accesorii, sub supraveghere pe o durată de 6 ani, care constituie termen de încercare.

În conformitate cu art. 86³ C. pen., a fost obligat inculpatul C.V. ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea;

- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului C.V. asupra consecinţelor revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prev. de art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 şi următoarele C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea în pretenţii formulată de părţile civile M.D. şi C.R.

Au fost obligaţi inculpaţii la câte 2.000 RON fiecare cu titlu de daune morale către fiecare dintre părţile civile C.R. şi M.D.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea privind despăgubirile civile ale părţilor civile C.I.K., C.M.I., M.D. şi C.R., cu titlu de daune materiale.

În conformitate cu art. 191 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la câte 5.500 RON fiecare cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

În după-amiaza zilei de 10 iulie 2009, C.I.K. împreună cu soţia sa C.M.I. şi musafirii acestora, M.D. şi C.R., au plecat la bordul unei ambarcaţiuni ce aparţinea numitului M.F., confecţionată din lemn şi propulsată de un motor de 6 CP, pe un canal din spatele localităţii Crişan, deplasându-se pe canalul Caraorman şi parţial pe canalul Litcov.

Pe canalul Caraorman se deplasau în acest moment şi inculpaţii M.R., C.V. şi numitul I.L., cu o ambarcaţiune de 25 CP, având asupra lor o plasă de pescuit pe care au întins-o în vederea prinderii de peşte prin braconaj. Chiar în momentul în care întinseseră vologul, a apărut pe canal şi ambarcaţiunea condusă de C.I.K., împreună cu soţia, cele două părţi vătămate şi un câine rotwailer, care a traversat peste plasa de pescuit şi care au determinat pe cei doi inculpaţi să adreseze injurii, expresii jignitoare, motiv pentru care au hotărât să se ia după barca părţilor vătămate.

Din declaraţiile martorilor audiaţi nemijlocit de către instanţă, a rezultat că inculpatul C.V. îi spunea inculpatului M.R. să intre cu ambarcaţiunea în ei, ca să-i răstoarne, lucru care s-a şi întâmplat, iar turiştii din barcă, respectiv părţile vătămate, au căzut cu toţii în apă, inclusiv conducătorul ambarcaţiunii.

Momentul răsturnării bărcii de către inculpaţi prin ciocnirea bărcii părţilor vătămate şi a căderii în apa canalului Caraorman este descris de martorii H.A.S., B.A.D., T.S.C. şi N.M.D.

Din aceleaşi declaraţii a mai rezultat că, iniţial, inculpatul C.V. a aruncat cu o ramă pentru a-l lovi pe conducătorul bărcii în care se aflau părţile vătămate, dar C.I.K. a folosit spray lacrimogen făcând ineficientă intenţia inculpatului, motiv pentru care inculpatul C.V. a cerut încă o dată inculpatului M.R. să intre cu barca în ei şi să-i răstoarne.

Din planşa foto efectuată de organele de cercetare penală, au rezultat urme de răzuire a ambarcaţiunii, care dovedesc ciocnirea celor două ambarcaţiuni.

Din descrierile martorilor a rezultat că, după căderea în apă, au urmat scene de groază, surprinse şi cu aparatul de filmat, scene în care C.R., neştiind să înoate, nu putea să atingă cu picioarele fundul canalului pentru că pe la mijloc, unde s-a produs răsturnarea, apa ajungea până la nivelul gâtului, astfel că a fost nevoită să dea din mâini, picioare şi cu greu să se îndrepte către mal unde apa era mai mică.

La fel şi C.M., care nu ştia să înoate şi care nu-şi mai amintea cum a ajuns aproape de mal unde, de asemenea, după cum relatează martorii, apa ajungea până la brâu şi apoi numai până la glezne.

Aproape de mal însă, a continuat atacul asupra părţilor vătămate de către inculpaţi, iniţial de către C.V. şi apoi de către M.R., la care s-a adăugat şi intervenţia numitului I.L. şi din relatările aceloraşi martori rezultă că toţi s-au bătut cu pumnii şi picioarele după care inculpatul C.V. a luat o vâslă din apă şi l-a lovit în cap pe M.D. care „a căzut ca fulgerul la pământ” şi pentru că sângera şi acuza dureri a fost transportat la dispensar pentru ajutor medical.

Urmare acestor evenimente, partea vătămată C.I.K. a suferit leziuni ce au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale, cu menţiunea că nu s-au înregistrat complicaţii ale traumei contuze a capului, iar M.D. a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu corpuri dure, ce au necesitat 7-8 zile de îngrijri medicale, conform certificatului eliberat de Serviciul Medico-Legal Galaţi.

Din modul de desfăşurare al evenimentelor, din relatările martorilor, coroborate şi cu recunoaşterile parţiale ale inculpaţilor ori cu neprobarea unor susţineri ale acestora care, dimpotrivă, sunt infirmate de celelalte probe, s-a reţinut că cei doi inculpaţi au fost atât de înverşunaţi împotriva părţilor vătămate încât au urmărit indirect suprimarea vieţii celor patru părţi vătămate aflate în ambarcaţiunea de lemn cu o putere mai mică, prin răsturnarea în apele unui canal şi în situaţia în care cele două persoane de sex feminin, C.R. şi C.M., nu ştiau să înoate.

S-a reţinut, de asemenea, că intenţia de a ucide indirect a existat şi în ce-l priveşte pe inculpatul C.V., care a încercat să-l lovească, pe conducătorul ambarcaţiunii din lemn, cu rama, fiind avută în vedere şi răsturnarea acesteia în apă, dar şi lovirea lui M.D. cu rama în cap.

Instanţa a stabilit că faptele inculpaţilor au fost dovedite cu procese-verbale de sesizare, proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor, certificatele medico-legale, expertize medico-legale psihiatrice.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea şi inculpaţii M.R. şi C.V.

Apelul declarat de procuror a vizat doar modul de soluţionare a acţiunii penale de către prima instanţă de judecată, formulându-se doar două motive concrete constând în reţinerea greşită la încadrarea juridică a faptelor a disp. art. 73 lit. b) C. pen. şi greşita dozare a pedepselor stabilite faţă de inculpaţi, elementul esenţial al apelului declarat de procuror constând în reţinerea greşită, fără suport probator, a cauzei de atenuare a pedepsei, cu consecinţa greşitei individualizări judiciare a pedepselor.

De asemenea, s-a criticat şi modul greşit de aplicare a dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)

Apelanţii-inculpaţi au criticat hotărârea apelată pentru nelegalitate. Astfel, s-a susţinut greşita încadrare juridică dată faptelor, în sensul că inculpaţii nu au urmărit sau acceptat producerea unui rezultat vătămător grav, respectiv decesul părţilor vătămate prin înec, având convingerea că acest rezultat vătămător nu se putea produce, întrucât nivelul apelor fluviului Dunărea, în zona de deltă localizată ca fiind canalul Caraorman, pe raza com. Crişan, judeţul Tulcea, era redus.

Critica formulată de apelanţi a tins la schimbarea încadrării juridice în 4 infracţiuni de lovire sau alte violenţe, cu consecinţa redozării pedepselor, solicitându-se şi reţinerea art. 73 lit. b) C. pen., vizând doar modul de soluţionare a acţiunii penale.

Prin Decizia penală nr. 145/P din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale, cu minori şi de familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea şi de inculpaţii M.R. şi C.V. împotriva sentinţei penale nr. 172 din 24 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea, pe care a desfiinţat-o, în parte şi, rejudecând, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpaţilor din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174-176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. (câte o infracţiune) la câte 4 infracţiuni concurente, pentru fiecare inculpat în parte, toate prevăzute şi pedepsite de art. 20 C. pen., raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.

În temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpaţii M.R. şi C.V., fiecare pentru săvârşirea a câte 4 infracţiuni de tentativă de omor calificat, prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., la câte 4 pedepse principale constând în închisoare în cuantum de 7 ani şi 6 luni.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpaţilor pedeapsa cea mai grea de câte 7 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

A dedus perioada arestării preventive a inculpaţilor, de la 11 septembrie 2009 la 03 noiembrie 2009, inclusiv.

A înlăturat din hotărârea primei instanţe dispoziţiile contrare deciziei şi a menţinut celelalte dispoziţii.

În temeiul art. 189 C. proc. pen., a dispus plata din fond M.J. a onorariilor cuvenite apărătorilor din oficiu, în sumă de câte 75 RON.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Verificând hotărârea apelată, în raport de motivele de apel invocate, de aprecierile şi argumentele părţilor şi ale Ministerului Public şi, în ansamblu, în fapt şi în drept, în condiţiile art. 378 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de apel a reţinut că, din probele administrate în cauză, rezultă că, în data de 10 iulie 2009, inculpaţii M.R. şi C.V., împreună cu alţi tineri din localitate, s-au deplasat, cu ajutorul unei bărci cu motor, pe canalul Caraorman, într-un loc adecvat pescuitului cu plasa, acostând ambarcaţiunea la unul din maluri, după ce, în prealabil, au întins o plasă de pescuit de-a curmezişul canalului. Modalitatea de pescuit folosită nu era autorizată, fiind caracteristică braconajului piscicol.

S-a mai reţinut că, în acest context, pe canalul deschis navigaţiei cu ambarcaţiuni uşoare, părţile vătămate C.I.K., C.M.I., M.D. şi C.R. se deplasau cu o barcă cu motor uşor, trecând peste plasa întinsă de inculpaţi şi producând ruperea acesteia şi, ca urmare a acestui comportament al părţilor vătămate, cei doi inculpaţi s-au deplasat cu barca proprie spre ambarcaţiunea părţilor vătămate efectuând, iniţial, manevre de abordare, urmate de încercarea de lovire a ocupanţilor celeilalte ambarcaţiuni cu rama, ulterior o manevră de coliziune între partea din faţă a ambarcaţiunii inculpaţilor şi partea laterală stângă (babordul) a ambarcaţiunii în care se aflau părţile vătămate. Ca efect al coliziunii, barca în care se aflau părţile vătămate s-a răsturnat, acestea căzând în apa relativ adâncă a canalului, reuşind cu greutate să se menţină Ia suprafaţă şi să se deplaseze spre mal.

De asemenea, s-a reţinut că şi după deplasarea părţilor vătămate spre mal, cei doi inculpaţi au continuat agresiunea fizică, aplicând lovituri părţilor vătămate C.I.K. şi M.D. cu rama vâslei, ulterior inculpatul C.V. introducând cu forţă capul părţii vătămate C.I.K., în întregime, în apă, într-o manieră ce putea produce asfixia prin înec.

Situaţia de fapt a fost stabilită din probele administrate în cauză, atât în timpul urmăririi penale, cât şi în timpul judecaţii, apreciindu-se că aceasta a fost corect şi detaliat reţinută de către prima instanţă, care a procedat în mod just la condamnarea inculpaţilor.

Instanţa de prim control judiciar, având în vedere că inculpaţii trăiesc şi îşi câştigă existenţa într-o localitate unde deplasarea pe apă este o obişnuinţă, a apreciat că aceştia au acceptat că, prin răsturnarea ambarcaţiunii pe canalul Caraorman, s-ar putea produce rezultatul vătămător prev. de art. 174 C. pen., respectiv moartea prin înecare.

S-a reţinut, astfel, că răsturnarea unei ambarcaţiuni şi căderea ocupanţilor în apă, produce pericol de înec al acestora, în mod evident, chiar şi în apa a cărei adâncime nu depăşeşte înălţimea unei persoane, imersiunea fiind urmată de posibilitatea apariţiei stării de şoc şi dezorientare, a dezechilibrării şi de apariţie a unor stări temporare de inconştienţă ca urmare a lovirii sau a şocului termic, diminuând reacţia de autoapărare, putând conduce la apariţia panicii şi a unor reacţii subconştiente, rezultatul final putând fi decesul prin înec.

Instanţa de apel a avut în vedere împrejurarea că acceptarea producerii acestor consecinţe apare cu mai multă pregnanţă la persoane având experienţă de viaţă legată de apă şi navigaţie, iar în cazul de faţă această apreciere este consolidată de acţiunea inculpatului C.V. care a produs imersia forţată a capului părţii vătămate M.D.

Astfel, s-a apreciat că prima instanţă a reţinut nelegal acţiunea provocatorie a victimelor şi a dat valenţă acesteia în condiţiile art. 73 C. pen. întrucât, în ce priveşte acţiunea părţilor vătămate de a trece cu barca peste plasa de pescuit, nu se poate considera aceasta o acţiune ilicită gravă nici sub aspectul caracterului ilicit, câtă vreme plasa nu era amplasată şi montată în condiţiile legale şi nici sub aspectul caracterului grav, chiar dacă această acţiune ar fi produs inculpaţilor o puternică tulburare sau emoţie.

De asemenea, s-a reţinut că din probe rezultă că părţile vătămate au folosit un spray cu substanţe iritant-lacrimogene pentru a se apăra, după ce inculpaţii au abordat barca în care se aflau şi au aruncat cu obiecte din lemn în ocupanţii acesteia, ca o reacţie legitimă la acţiunea ilicită a inculpaţilor.

Ca atare, s-a considerat că greşita reţinere a disp. art. 73 lit. b) C. pen. afectează încadrarea juridică dată de prima instanţă şi, pe cale de consecinţă, a condus şi la greşita stabilire a pedepselor prin aplicarea nelegală a dispoziţiilor art. 76 C. pen.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii M.R. şi C.V., solicitând, în temeiul cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei penale atacate şi menţinerea sentinţei primei instanţe, faţă de împrejurarea că inculpaţii au fost provocaţi şi, în mod corect, Tribunalul a reţinut dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează.

Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpaţii au săvârşit infracţiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., încadrarea juridică a faptei fiind corect stabilită.

Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, criticile formulate de către recurenţii-inculpaţi nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei de către instanţa de apel, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de câte 7 ani şi 6 luni, aplicată fiecărui inculpat, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, precum şi circumstanţelor personale ale acestora.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Este neîndoielnic că fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracţiune, precum şi împrejurările în care a fost comisă şi modul de acţionare.

Cu privire la incidenţa în prezenta cauză a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de prim control judiciar a apreciat că prima instanţă a reţinut nejustificat acţiunea provocatorie a victimelor şi a dat valenţă acesteia.

Pentru existenţa circumstanţei legale a provocării se cere să fie întrunite trei condiţii şi anume: infracţiunea să fî fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii; această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei şi, în fine, provocarea să fie produsă prin violenţă ori printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă. Această circumstanţă presupune ca, în momentul comiterii faptei, infractorul să se fi găsit sub stăpânirea unei puternice stări sufleteşti (perturbatio animi), adică de surescitare nervoasă, mânie, indignare ori într-o stare de emoţie puternică, determinată de o provocare din partea victimei, iar actul provocator al acesteia se poate concretiza într-o formă dintre cele arătate limitativ în lege.

Această atenuantă a provocării este compusă din două elemente structurale: unul subiectiv şi altul obiectiv, primul referindu-se la starea de mânie (furie), adică la un impuls emotiv care provoacă infractorului pierderea factorilor de echilibru şi de autocontrol; această împrejurare însă nu trebuie să fie confundată cu alte stări sufleteşti care nu circumstanţiază o stare de provocare, cum ar fi ura, ranchiuna, resentimentul, răzbunarea etc. (acestora lipsindu-le caracterul de spontaneitate specific provocării). Al doilea element, de natură obiectivă, este reprezentat de un fapt injust, adică un fapt contrar nu numai normelor juridice, dar şi altor reguli sociale care asigură o convieţuire civilizată. Bineînţeles, este necesar ca faptul injust să se fî produs efectiv, nefiind admisă, ca atare, convingerea putativă a existenţei provocării.

În toate cazurile, actul provocator trebuie să fi fost de aşa natură încât să fi trezit în cugetul făptuitorului o intensă reacţie psihică, o stare de puternică tulburare sufletească sau o puternică emoţie. Caracterul provocator al actului trebuie apreciat nu numai sub aspectul său obiectiv, dar şi sub cel subiectiv şi anume al intenţiei victimei de a săvârşi acte de violenţă fizică sau psihică ori de atingere a demnităţii persoanei. Pentru existenţa circumstanţei atenuante trebuie să existe o legătură de cauzalitate între actul provocator şi tulburarea sufletească sau emoţia sub stăpânirea căreia s-a săvârşit infracţiunea. Deşi legea nu pretinde ca între actul provocator şi actul ripostă să existe o proporţie, aceasta se impune în mod indirect, în sensul că riposta trebuie să fie proporţională cu intensitatea tulburării sufleteşti sau a emoţiei, aşa încât o ripostă exagerată nu va conduce la aplicarea acestei circumstanţe atenuante.

Ori, relaţionând aceste consideraţii de ordin juridic la tabloul faptic ce se degajă din ansamblul probator administrat în cauză, este evident că nu a existat o provocare din partea victimelor, care să legitimeze o ripostă atât de dură venită din partea agresorilor, dacă se ţine cont de conduita acestora manifestată la momentele de referinţă.

Ca atare, hotărârea pronunţată de instanţa de apel apare ca fiind temeinică şi legală, pedeapsa de câte 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpaţilor, cu executare în regim de detenţie, fiind aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpaţilor, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.

În lumina acestor consideraţii, criticile formulate de recurenţii-inculpaţi apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile declarate în cauză vor fi respinse, ca nefondate, în baza art. 385¹⁵pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii-inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include şi onorariile cuvenite pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.R. şi C.V. împotriva deciziei penale nr. 145/P din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale, cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumelor de câte 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1560/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1551/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1557/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1557/2012. Penal