ICCJ. Decizia nr. 1909/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1909/2012
Dosar nr. 46110/3/2011
Şedinţa publică din 5 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 510/F din 29 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus condamnarea inculpatului P.F.L., în baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 modif., raportat la art. 3201 pct.7 C. proc. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Conform art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub control judiciar a executării pedepsei, fixându-se un termen de încercare de 7 ani, conform prevederilor art. 862 C. pen.
S-au stabilit în sarcina inculpatului, pe durata termenului de încercare, măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute de art. 863 alin. (1) şi (3) C. pen.: să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele stabilite de acesta; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; să desfăşoare o activitate, conform planului de supraveghere ce va fi stabilit de serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen.. în baza art. 71 pct. 5 C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii. Conform art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat cantitatea de 0,59 grame heroină, indisponibilizată de organele de poliţie.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut, că la data de 12 aprilie 2011, în dreptul imobilului cu nr. 36 sector 5, inculpatul, având un comportament specific consumatorilor de droguri, a fost oprit şi legitimat de organele de poliţie, asupra sa aflându-se o punguţă ce conţinea, aşa cum a rezultat în urma examenelor de laborator, cantitatea de 0,61 grame heroină.
Inculpatul a recunoscut că este consumator de droguri, iar cantitatea respectivă o procurase în acea dimineaţă, de la o persoană necunoscută din zona Ferentari.
Instanţa de fond a reţinut că în drept, faptele inculpatului P.F.L., constând în împrejurarea că la data de 12 aprilie 2011 a deţinut, fără drept, pentru consum propriu, o punguţă care conţinea cantitatea de 0,61 grame de Heroină, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Inculpatul a solicitat aplicarea prevederilor art. 3201 pct. 7 C. proc. pen.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii constă în acţiunea inculpatului de a deţine în vederea consumului propriu un drog de mare risc, respectiv heroina. Acţiunea a avut ca obiect un drog de mare risc, respectiv heroina, înscris în tabelul nr. 3 anexă la Legea nr. 143/2000, existenţa sa fiind confirmată de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică. Urmarea imediata a faptei constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi a consumatorilor, generată de săvârşirea activităţii incriminate, iar legătura de cauzalitate dintre fapta si urmare rezultă ex re fiind vorba de o infracţiune de pericol. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii cu intenţie indirectă în sensul dispoziţiilor art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.
La stabilirea pedepsei instanţa a avut in vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP): dispoziţiile pârtii generale a Codului Penal (condiţiile răspunderii penale, formele de vinovăţie), limitele de pedeapsa stabilite in legea specială, reduse cu o treime potrivit disp. art. 3201 C. proc. pen., gradul de pericol social (în raport de extinderea fenomenului infracţional din acest domeniu pe întreg teritoriul ţării, amplificarea şi diversificarea criminalităţii asociate consumului de droguri, creşterea numărului de consumatori de droguri, cantitatea de droguri care a făcut obiectul faptelor) şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe inculpatul a declarat apelul nemotivat şi a solicitat reducerea pedepsei şi suspendarea condiţionată a executării conform art. 81 C. pen.
Prin decizia penală nr. 295/A din 5 octombrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.F., împotriva sentinţei penale nr. 510 din 29 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, şi a obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
A constatat instanţa de apel că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, stabilind situaţia de fapt corespunzătoare adevărului şi dând activităţii infracţionale a inculpatului încadrarea juridică în raport de probatoriile administrate.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, s-a constatat că au fost respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), adecvate în raport de ansamblul circumstanţelor reale şi personale incidente în cauză şi că pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării, reflectă atât gradul de pericol generic şi concret al faptei, circumstanţele în care a fost comisă, cât şi persoana inculpatului - tânăr, manifestând sinceritate, dar fără ocupaţie şi cu antecedente penale.
În raport şi de aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. s-a constatat că pedeapsa aplicată, care este orientată spre limita minimă prevăzută de lege, nu poate fi în nici un caz considerată ca prea severă, neexistând vreun temei pentru ca ea să fie reevaluată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul P.F. şi a solicitat în temeiul cazului de casare prev de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen. admiterea recursului aplicarea disp art. 74 lit. a) si c) C. pen., reducerea pedepsei şi aplicarea disp. art. 81 în loc de art. 86/1 C. pen.
Examinând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurentul inculpat, dar şi din oficiu conform prevederilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385/6 alin. (1) şi art. 385/7 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat inculpatul P.F. este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării, când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Înalta Curte constată că în mod corect s-a analizat întreg materialul probator şi că pedeapsa astfel cum a fost individualizată de instanţa de fond şi de instanţa de prim control judiciar răspunde atât principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei cât şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen. şi nu se impune reducerea acesteia în raport de împrejurările faptei săvârşite şi modalitatea de comitere, de persoana inculpatului şi poziţia sa procesuală, care a valorificată prin reţinerea dispoziţiilor art. 320/1 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, este justificată şi este în măsură să răspundă cerinţelor de sancţionare, coerciţie şi reeducare prev. de art. 52 C. pen.
Faţă de solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei, Înalta Curte constată că în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nu se justifică reducerea acesteia, iar pedeapsa stabilită de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în raport de fapta săvârşită corespunde scopului prevăzut de art. 52 C. pen. şi reflectă o individualizare temeinică. Astfel, se constată că a fost respectat principiul proporţionalităţii, respectiv, pedeapsa aplicată inculpatului şi modalitatea de executare a acesteia sunt adecvate situaţiei de fapt şi scopului urmărit de legea penală.
În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpatului, trebuie menţionat şi faptul că din fişa de cazier judiciar aflată la fila 28 din dosarul de urmărire penală rezultă că prin sentinţa penală nr. 1535 din 11 decembrie 2006 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 2842 din 28 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificată în minorat, prev. de art. 20 rap la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), care nu atrage starea de recidivă, dar caracterizează negativ persoana recurentului inculpat. Totodată, din actele dosarului rezultă că inculpatul a mai fost anterior sancţionat cu aplicarea unei amenzi administrative, pentru infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, ceea ce denotă perseverenţa infracţională a inculpatului.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului privind aplicarea suspendarea executării pedepsei prev. de disp. art. 81 C. pen., Înalta Curte apreciază în raport de gravitatea faptei comisă de inculpat că scopul pedepsei prev. de dispoziţiile art. 52 C. pen., nu poate fi atins decât prin exercitarea măsurilor de supraveghere a inculpatului şi prin îndeplinirea obligaţiilor stabilite astfel cum sunt prev. de art. 86/3 C. pen. Astfel, se constată că numai prin executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de 7 ani, aşa cum a stabilit instanţa de fond, se va realiza reeducarea inculpatului în scopul ca acesta să nu mai săvârşească alte infracţiuni şi pentru îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de ordinea de drept, având în vedere fapta comisă cât şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Înalta Curte, ţinând seama de aceste împrejurări precum şi de administrarea legală şi completă a probelor de către prima instanţă şi de către instanţa de apel, constatând că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul declarat de inculpatul recursul declarat de inculpatul P.F. împotriva deciziei penale nr. 295/A din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.F. împotriva deciziei penale nr. 295/A din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1906/2012. Penal. Dare de mită (art. 255... | ICCJ. Decizia nr. 1915/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
