ICCJ. Decizia nr. 1925/2012. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1925/2012

Dosar nr. 28128/3/2009

Şedinţa publică din 6 iunie 2012

Asupra recursului penal de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr.9 38/F din data de 23 noiembrie 2011, pronunţată în dosarul nr. 28128/3/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a hotărât astfel:

În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, cu privire la fiecare dintre inculpaţii N.M. şi S.C.M., din infracţiunea prevăzută de art. 254 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 254 alin. (1), (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul N.M. la pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii de 24 de ore din data de 01/02 aprilie 2009.

În temeiul art. 254 alin. (1), (2) cu aplic, art.41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul S.C.M. la pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii de 24 de ore din data de 01/02 aprilie 2009.

În temeiul art. 254 alin. (3) rap. la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. în ref. la art. 19 din Legea nr. 78/2000, a confiscat de la fiecare inculpat suma de 200 lei, în vederea restituirii către Direcţia Generală Anticorupţie.

În temeiul art. 20 din Legea nr. 78/2000, a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra veniturilor de natură salarială obţinute de inculpatul S.C.M. şi asupra pensiei obţinute de inculpatul N.M., până la concurenţa sumei de câte 200 lei, în vederea executării măsurii confiscării.

În temeiul art. 255 alin. (5) C. pen., a obligat pe fiecare inculpat la restituirea, către martorii denunţători, a următoarelor sume: 100 lei, către C.M.; 25 lei, către A.G.I.; 10 lei, către L.G.; 50 lei, către M.C.

În temeiul art. 255 alin. (5) C. pen., a obligat pe inculpatul N.M. la restituirea sumei de 100 lei, către martorul denunţător S.C.M.

În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 3.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul, analizând întregul probatoriu al cauzei (prezentat pe larg în considerentele hotărârii şi examinat inclusiv sub aspectul legalităţii obţinerii şi administrării sale), a stabilit următoarea situaţie de fapt:

În perioada februarie - aprilie 2009, cei doi inculpaţi, în calitate de agenţi de poliţie în cadrul I.P.J. Ilfov, Serviciul Poliţiei Rutiere, dezvoltând un mod de operare propriu, au primit de la mai multe persoane sume de bani, pentru a nu le aplica sancţiuni contravenţionale sau pentru a le aplica sancţiuni contravenţionale într-un cuantum inferior celui legal. Astfel, profitând de necunoaşterea legilor şi de poziţia de inferioritate în care se aflau contravenienţii, inculpaţii le prezentau acestora o situaţie deformată cu privire la sancţiunile care le puteau fi aplicate, tocmai pentru a-i determina pe aceştia, într-un mod indirect, să le ofere anumite foloase materiale. Toţi cei cinci martori denunţători şi cei trei investigatori sub acoperire au fost opriţi pentru încălcarea marcajului longitudinal continuu, inculpaţii aducându-le la cunoştinţă că această contravenţie se sancţionează cu reţinerea permisului de conducere şi suspendarea dreptului de a conduce pentru o durată de 60 de zile. însă, potrivit art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 9 şi art. 102 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, schimbarea direcţiei de mers prin viraj spre stânga, dacă prin aceasta se încalcă marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de circulaţie, se sancţionează cu 6 puncte de penalizare şi 9-20 puncte amendă (punctul de amendă având valoarea de 60 lei), fără ca această contravenţie să atragă reţinerea permisului de conducere sau suspendarea dreptului de a conduce (a se vedea în acest sens art. 111 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002). Tot în conturarea modului de operare al inculpaţilor, se înscriu discuţiile pe care aceştia le purtau cu cei opriţi la control, discuţii referitoare la persoana acestora, la motivul pentru care se aflau în zona în care s-a săvârşit contravenţia, la importanţa pentru aceştia a permisului de conducere, elemente de natură să creeze convingerea pentru contravenienţi că cei doi inculpaţi sunt persoane cu care s-ar putea ajunge la o „ înţelegere "; şi să îi determine să le ofere anumite sume de bani, fără ca acestea să fi fost solicitate în mod expres. De asemenea, o altă caracteristică a activităţii inculpaţilor a constat în faptul că aceştia înmânau, în general, procesele verbale, spre semnare contravenienţilor, fără ca acestea să fi fost completate cu datele referitoare la contravenţia săvârşită şi la sancţiunea aplicată şi fără a le comunica un exemplar. Procesele verbale erau completate ulterior, prin menţionarea unor contravenţii mai puţin grave şi aplicarea fie a sancţiunii avertismentului, fie a amenzii în cuantum de 120 lei. In acest context, au fost săvârşite de către inculpaţi următoarele acte materiale:

1. La data de 24 februarie 2009, autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare B , condus de martorul S.C.M., a fost oprit, în zona complexului Doraly, de către echipajul de poliţie din care făceau parte inculpaţii N.M. şi S.C.M., pentru efectuarea unui viraj la stânga peste linia continuă. Discuţiile ulterioare acestui moment au avut loc doar între martor şi inculpatul N.M., în timp ce inculpatul S.C.M. a rămas la o oarecare distanţă de maşina de poliţie, supraveghind traficul. Martorului i s-a adus la cunoştinţă că i se va suspenda permisul de conducere, fapt ce 1-a determinat să insiste pentru păstrarea acestuia. în acest context, inculpatul N.M. a acceptat primirea sumei de 100 lei de la martor, înmânându-i spre semnare un proces verbal care era completat doar la rubricile referitoare la datele de stare civilă, fără ca ulterior să îi comunice un exemplar al acestuia.

Această situaţie de fapt a rezultat din declaraţiile constante ale martorului, atât din faza de urmărire penală, cât şi din faţa instanţei (filele 16 şi 20, vol. I, d.u.p. şi fila 145, vol. I, d.i.), coroborate cu procesul verbal de supraveghere operativă din data de 24 februarie 2009 (fila 133, vol. I, d.u.p.) şi cu conţinutul procesului verbal întocmit de inculpatul N.M. pe numele martorului, în care se precizează că acesta a fost sancţionat cu 120 lei amendă, pentru lipsa centurii de siguranţă şi nefolosirea luminilor de drum (fila 59, vol. II, d.i.).

2. La data de 26 februarie 2009, autoturismul marca Fiat Ducato cu numărul de înmatriculare, condus de martorul A.G.I., a fost oprit pe DN2 de către echipajul de poliţie din care făceau parte inculpaţii N.M. şi S.C.M., pentru efectuarea unui viraj la stânga peste linia continuă. Martorul a prezentat documentele inculpatului S.C.M., în timp ce inculpatul N.M. a scos carnetul de procese verbale, fără a completa nimic în acesta. Inculpaţii i-au adresat întrebări martorului, referitoare la profesia acestuia, i-au adus la cunoştinţă că, pentru abaterea săvârşită, se reţine permisul de conducere, pentru ca, ulterior, să îi spună să meargă până la maşina sa, aspect înţeles de martor ca o sugestie pentru a le da o sumă de bani. In urma acestor discuţii, martorul a introdus suma de 50 lei într-o foaie de parcurs, pe care a dat-o inculpatului N.M. Potrivit declaraţiei martorului, în momentul în care a înmânat foaia de parcurs, bancnota a alunecat din aceasta, aspect observat de inculpaţi, care i-au înapoiat doar documentele.

Această situaţie de fapt a rezultat din declaraţiile constante ale martorului, atât din faza de urmărire penală, cât şi din faţa instanţei (filele 177-180, vol. II, d.u.p. şi fila 123, vol.I, d.i.), coroborate cu procesul verbal de supraveghere operativă din data de 26 februarie 2009 (fila 137, vol.I, d.u.p.) şi cu conţinutul procesului verbal întocmit de inculpatul N.M. pe numele martorului, în care se precizează că acesta a fost sancţionat cu 120 lei amendă, pentru lipsa centurii de siguranţă şi nefolosirea luminilor de drum (fila 60, vol. II, d.i.).

3.La aceeaşi dată, 26 februarie 2009, inculpaţii au oprit pentru control şi autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare , condus de martorul L.G., tot pentru efectuarea unui viraj la stânga peste linia continuă. Inculpatul S.C.M. i-a comunicat martorului că, pentru contravenţia săvârşită, se procedează la reţinerea permisului de conducere, aspect care 1-a determinat pe acesta să adreseze mai multe rugăminţi de a nu i se aplica acea măsură. La întrebarea adresată de inculpatul S.C.M. „Şi acum ce facem?";, martorul a introdus suma de 20 lei în talonul maşinii, pe care i l-a predat, iar acesta a luat banii şi i-a dat spre semnare un proces verbal, nu însă şi un exemplar al acestuia.

Această situaţie de fapt a rezultat din declaraţiile constante ale martorului, atât din faza de urmărire penală, cât şi din faţa instanţei (filele 186-189, vol. II, d.u.p. şi fila 124, vol. I, d.i.), coroborate cu procesul verbal de supraveghere operativă din data de 26 februarie 2009 (fila 136, vol.I, d.u.p.) şi cu conţinutul procesului verbal întocmit de inculpatul S.C.M. pe numele martorului, în care se precizează că acesta a fost sancţionat cu avertisment, pentru lipsa centurii de siguranţă şi nesemnalizarea schimbării direcţiei de mers (fila 63, vol. II, d.i.). Chiar dacă martorul a precizat în cursul judecăţii că declaraţiile de la urmărire penală i-ar fi fost dictate de către procurorul de caz, declaraţia dată de acesta în mod liber în faţa instanţei are un conţinut identic cu cel al declaraţiilor pretins „dictate";, neexistând astfel motive pentru punerea la îndoială a exactităţii acestora.

4. Tot la data de 26 februarie 2009, inculpaţii au oprit pentru control şi autoturismul marca Dacia Logan cu numărul de înmatriculare, condus de martorul M.C., pentru săvârşirea aceleiaşi contravenţii în zona complexului Doraly. La fel ca în cazul celorlalţi martori, şi acestuia i s-a adus la cunoştinţă că urma să i se suspende dreptul de a conduce, aspect care l-a determinat să insiste pentru păstrarea permisului. In timp ce inculpatul N.M. completa procesul verbal de sancţionare, inculpatul S.C.M. i-a restituit martorului certificatul de înmatriculare al maşinii, spunându-i să se întoarcă doar cu acesta. Martorul a înţeles din această atitudine că i se sugera să ofere o sumă de bani, motiv pentru care a introdus suma de 100 lei în certificatul pe care 1-a restituit inculpatului S.C.M., primind înapoi doar actele, fără suma de bani. Martorului i-a fost prezentat ulterior, pentru semnare, un proces verbal care avea consemnate doar datele sale de stare civilă, dându-i-se asigurări că i se va aplica numai sancţiunea avertismentului, fără a i se remite un exemplar al acelui proces verbal.

Această situaţie de fapt a rezultat din coroborarea declaraţiilor martorului, date în faza de urmărire penală şi menţinute în faţa instanţei, chiar dacă acesta, după trecerea unui interval de 1 an şi 6 luni, nu a putut să îşi mai amintească exact cele iniţial afirmate (filele 196-199, vol. II, d.u.p.), cu procesul verbal de supraveghere operativă din data de 26 februarie 2009 (fila 136, vol. I, d.u.p.) şi cu conţinutul procesului verbal întocmit de inculpatul N.M. pe numele martorului, în care se precizează că acesta a fost sancţionat cu avertisment, pentru lipsa centurii de siguranţă şi folosirea telefonul mobil în timpul deplasării (fila 61, vol.II, d.i.).

5. La data de 18 martie 2009, inculpaţii au oprit în zona complexului Doraly autoturismul condus de investigatorul sub acoperire „P.A.";, pentru încălcarea marcajului continuu. Şi investigatorului i s-a adus la cunoştinţă că urma să i se reţină permisul de conducere pentru 60 de zile, inculpatul S.C.M. adresându-i întrebări legate de domiciliu şi ocupaţia sa, de importanţa permisului de conducere şi de modalitatea în care 1-a obţinut. In urma stăruinţelor investigatorului, legate de nereţinerea permisului de conducere, inculpatul N.M. i-a înmânat acestuia documentele, atrăgându-i atenţia ca fapta să nu se mai repete, după care inculpatul S.C.M. i-a prezent spre semnare un proces verbal ce cuprindea doar datele de stare civilă ale acestuia, fără menţiuni referitoare la contravenţia săvârşită sau la sancţiunea aplicată (aspect pe deplin vizibil la minutul 03³⁷-03³⁹ din înregistrarea în mediul ambiental), aducându-i la cunoştinţă că nu i se va aplica amendă şi nimic altceva. Ulterior acestui moment, investigatorul a oferit inculpatului S.C.M. suma de 100 lei, care a fost primită de acesta.

Această situaţie de fapt a rezultat din coroborarea procesului verbal de redare a conţinutului înregistrării în mediul ambiental (fila 24, vol.I, d.u.p.) cu declaraţiile constante ale investigatorului sub acoperire (fila 31, vol.I, d.u.p. şi fila 171, vol.I, d.i.) şi cu conţinutul procesului verbal întocmit de inculpatul N.M., prin care investigatorul a fost sancţionat cu avertisment, pentru lipsa centurii de siguranţă şi nesemnalizarea schimbării direcţiei de mers (fila 58, vol.II, d.i.). La momentul înmânării sumei de bani către inculpatul S.C.M., activitatea de întocmire a procesului verbal de contravenţie nu era finalizată, lipsind elemente esenţiale ale acestuia (abaterea săvârşită şi sancţiunea aplicată), astfel că suma respectivă a fost primită de acesta în scopul de a aplica o sancţiune contravenţională mai blândă. Apărătorul inculpatului a încercat, prin concluziile scrise, să acrediteze ideea că suma de 100 lei nu ar fi intrat în posesia acestuia, fiind doar „fluturată"; de investigator dintr-o mână în alta, apărare contrazisă însă de declaraţiile investigatorului, dar şi de înregistrarea vizionată în şedinţă publică, în care se poate observa cu claritate momentul în care inculpatul a ridicat mâna şi a primit bancnota de 100 lei, oferită de investigator (minutul 05¹⁸-05²⁰).

6. La data de 26 martie 2009, inculpaţii au oprit, în aceleaşi condiţii, autoturismul condus de investigatorul sub acoperire „S.A.";, căruia i-au prezentat aceeaşi posibilă sancţiune, discuţiile urmând acelaşi tipic prezentat anterior. Astfel, investigatorul a fost întrebat de inculpatul S.C.M. despre profesia sa, importanţa permisului de conducere, motivul pentru care se afla în zonă, repetându-i de mai multe ori că „îi este simpatic";. în urma insistenţelor investigatorului de a nu i se reţine permisul de conducere şi a declaraţiei univoce, în contextul menţionat, a acestuia „deci, sunt şi eu domn, şeful";, inculpatul S.C.M. a luat de la inculpatul N.M. talonul maşinii şi i 1-a restituit, solicitându-i să se întoarcă doar cu acesta (minutul 04⁴⁸-04⁵¹ al înregistrării în mediul ambiental), cerere de înţeles doar în contextul în care i se sugera investigatorului să aducă şi ceva „în plus";, o dată cu talonul. Urmare a solicitării inculpatului, investigatorul s-a deplasat la maşina sa, fiind vizibil pe înregistrare momentul în care acesta a introdus mai multe bancnote în talon (minutul 05¹⁹), pe care i 1-a înmânat inculpatului S.C.M., întrebând dacă „trei milioane, e bine, şefu', nu? ";. Totodată, investigatorului i s-a prezentat spre semnare, de către inculpatul N.M., un proces verbal care avea completate doar datele sale de identitate, spunându-i-se de către celălalt inculpat că „nu are amendă, nu are nimic";. Cu toate acestea, pe numele investigatorului, a fost întocmit un proces verbal de către inculpatul N.M., prin care acesta a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 120 lei, pentru lipsa centurii de siguranţă şi nesemnalizarea schimbării direcţiei de mers {fila 62, vol. II, d.i.).

Această situaţie de fapt a rezultat din coroborarea procesului verbal de redare a conţinutului înregistrării în mediul ambiental (fila 43, vol. I, d.u.p.) cu declaraţiile constante ale investigatorului sub acoperire (fila 50, vol. I, d.u.p. şi fila 172, vol. I, d.i.). în concluziile scrise, inculpatul S.C.M. a insistat pe faptul că ar fi existat un refuz de primire a banilor, prin replica sa „Băi! Nu fi nebun!";. Această susţinere a inculpatului a fost considerată nereală de Tribunal, fiind contrazisă de succesiunea evenimentelor şi de declaraţiile investigatorului sub acoperire. Astfel, după cum deja s-a arătat, inculpatul este cel care i-a restituit investigatorului talonul maşinii, solicitându-i să se întoarcă doar cu acesta, dar şi cel care a primit acel talon, după introducerea în acesta a unei sume de bani. Acest mod de a acţiona exclude existenţa unui refuz de primire a banilor, afirmaţia inculpatului fiind determinată probabil de teama de a nu exista o înregistrare audio a convorbirii purtate cu investigatorul, în care să fie evidentă acceptarea unei sume de bani.

7. La data de 01 aprilie 2009, autoturismul marca Citroen cu numărul de înmatriculare, condus de martorul C.M., a fost oprit pe E85-DN2 de către echipajul de poliţie din care făceau parte inculpaţii N.M. şi S.C.M., pentru efectuarea unui viraj la stânga peste linia continuă. Martorului i s-a adus la cunoştinţă de către inculpaţi că, pentru contravenţia săvârşită, urma să i se suspende dreptul de a conduce pe o perioadă de 2 luni, solicitându-i-se, totodată, să prezinte toate actele. La insistenţele martorului, legate de nereţinerea permisului de conducere, inculpatul S.C.M. i-a restituit doar certificatul de înmatriculare, gest care a fost înţeles de acesta ca o sugestie pentru a introduce o sumă de bani în interiorul său. In aceste condiţii, martorul a introdus suma de 200 lei în acel certificat, pe care 1-a predat din nou inculpatului S.C.M., acesta luând banii şi predându-i apoi certificatul, împreună cu restul documentelor. Potrivit declaraţiilor martorului, nu i s-a solicitat să semneze un proces verbal de contravenţie şi nici nu i-a fost înmânat un exemplar al acestuia.

Această situaţie de fapt a rezultat din declaraţiile constante ale martorului, atât din faza de urmărire penală, cât şi din faţa instanţei (filele 93-100, vol.I, d.u.p. şi fila 145, vol.I, d.i.), coroborate cu procesul verbal de supraveghere operativă din data de 01 aprilie 2009 (fila 124, vol.I, d.u.p.).

8. Tot la data de 01 aprilie 2009, inculpaţii au procedat la oprirea în zona complexului Doraly şi a investigatorului sub acoperire „T.R.";, pentru efectuarea unui viraj la stânga peste linia continuă. Şi în acest caz, inculpaţii au iniţiat o discuţie cu investigatorul, aducându-i la cunoştinţă că „amenda e mare, 5.400.000 ... şi reţinerea permisului ... 60 de zile";, i-au adresat întrebări referitoare la motivul pentru care se afla în zonă, adresa unde locuieşte, profesie şi importanţa permisului, inculpaţii glumind chiar pe tema unei eventuale căsătorii a investigatorului. La întrebarea investigatorului „Cum facem?";, inculpatul S.C.M. a răspuns, în două rânduri „ Cum vreţi dumneavoastră ";, ulterior inculpaţii părând să fie dispuşi să îi aplice doar un avertisment, deşi inculpatul N.M. insista asupra cuantumului ridicat al amenzii, arătându-i investigatorului alte procese verbale întocmite pentru aceeaşi abatere. Investigatorul a oferit inculpatului N.M. suma de 300 lei, compusă din două bancnote de 50 lei şi două bancnote de 100 lei, capcanate în prealabil, fiindu-i restituite actele, iar, ulterior, cele 2 bancnote de 50 lei, fără să îi fie dat spre semnare vreun proces verbal de contravenţie. Cu ocazia percheziţiei efectuate asupra inculpatului S.C.M., au fost găsite celelalte două bancnote oferite de investigator.

Această situaţie de fapt a rezultat din declaraţiile constante ale investigatorului sub acoperire (fila 74, vol.I, d.u.p. şi fila 173, vol.I, d.i.), coroborate cu procesul verbal de redare a conţinutului înregistrării în mediul ambiental (fila 74, vol. I, d.u.p.) şi cu procesul verbal de percheziţie. Apărările inculpaţilor cu privire la acest act material au fost considerate neîntemeiate de Tribunal. Astfel, aceştia au susţinut că investigatorul ar fi aruncat suma de bani în interiorul maşinii, că aceasta i-ar fi fost restituită în totalitate, că nu au observat că unele bancnote ar fi căzut şi că investigatorul ar fi fugit înainte de a putea să îi fie înmânat procesul verbal, spre semnare. Or, pe înregistrarea efectuată este vizibil, la minutul 06⁵³-06⁵⁸, momentul în care investigatorul i-a înmânat inculpatului N.M. mai multe bancnote de 100 şi 50 lei, pentru ca, la minutul 07⁰⁹, să se observe că acesta i-a restituit doar două bancnote de 50 lei. De asemenea, se poate observa destul de clar faptul că, în momentul în care investigatorul i-a înmânat inculpatului N.M. suma de 300 lei, nu a existat niciun gest brusc, de aruncare a banilor, astfel încât o parte din aceştia să fi căzut în interiorul maşinii, fără a fi observată de inculpaţi (înregistrarea aflată în fişierul Afumaţi / momentul 2 - minutul 05⁰⁸). Totodată, de la momentul în care investigatorul a primit „restul"; de 100 lei până la momentul când autoturismul condus de acesta a părăsit locul în care a fost oprit, a trecut un interval de timp suficient de mare, în care inculpaţii ar fi putut reacţiona, pentru a-i prezenta procesul verbal, în vederea semnării. De altfel, investigatorul nu a fugit, astfel cum au susţinut inculpaţii, ci a plecat de lângă maşina de poliţie numai după folosirea de către inculpatul S.C.M. a formulei de salut „O zi bună";, fără a-i fi fost dat însă, spre semnare, procesul verbal. Deşi, în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul S.C.M. a negat că suma de 200 lei înseriată ar fi fost găsită asupra sa, în prima declaraţie dată în faţa organelor de urmărire penală, asistat de acelaşi apărător ales care i-a asigurat asistenţa juridică şi în faţa instanţei, acesta a precizat că a primit, după plecarea investigatorului, suma de 200 lei, de la colegul său, inculpatul N.M., care a luat banii din torpedo şi i-a oferit lui ,,cu ocazia zilei de 1 aprilie"; (filele 87, verso şi 90, verso, vol.I, d.u.p.). Tot cu acea ocazie, inculpatul a arătat că suma respectivă a introdus-o în buzunarul de la piept al jachetei de la uniformă, unde aceasta a şi fost găsită cu ocazia percheziţiei corporale efectuate asupra sa (fila 65, vol.I, d.u.p.). Aceeaşi poziţie a avut-o inculpatul S.C.M. şi cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, când a precizat, în mod expres, că suma de 200 lei înseriată a fost găsită în buzunarul hainei de poliţie pe care o purta (fila 116, verso, vol.I, d.u.p.). Revenirea ulterioară a inculpatului asupra recunoaşterii realizate în prezenţa apărătorului ales (fila 88, vol.I, d.i.) şi încercarea sa de înlăturare a procesului verbal de percheziţie, prin susţinerea că, în înregistrarea video efectuată, nu este vizibil momentul în care a fost găsită suma de bani capcanată, au fost apreciate de Tribunal nejustificate din punct de vedere obiectiv, astfel că nu le-a luat în considerare. In aceeaşi notă, s-a înscris şi susţinerea inculpatului N.M. din faţa instanţei, acesta precizând că, în momentul în care a fost efectuată percheziţia corporală asupra inculpatului S.C.M., acesta nu purta haina în care s-ar fi găsit suma de 200 lei, afirmaţie contrazisă însă de planşele foto realizate cu acea ocazie (fila 131, vol.I, d.u.p.), dar şi de imaginile vizionate în şedinţă publică. în plus, acelaşi inculpat a susţinut, cu prilejul soluţionării propunerii de arestare preventivă, că a observat că, în haina colegului său, a fost găsită o sumă de bani, inclusiv două bancnote inscripţionate cu menţiunea „mită"; (fila 115, vol.l, d.u.p.).

În ceea ce priveşte valoarea probatorie a declaraţiilor martorilor denunţători, Tribunalul a constatat că, deşi fiecare priveşte un act material separat, acestea se coroborează, atât între ele, cât şi cu celelalte probe administrate în cauză, creionând mai multe elemente comune, evidenţiate anterior, ce conturează modul de operare al inculpaţilor. De asemenea, nu există vreun element care să pună la îndoială cele declarate de martorii denunţători, cu atât mai mult cu cât, prin declaraţiile lor, aceştia ar fi putut să atragă propria răspundere penală. Totodată, faptul că dispoziţiile art. 255 alin. (5) C. pen. prevăd posibilitatea ca martorilor denunţători să li se restituie sumele de bani date cu titlu de mită nu îi transformă pe aceştia în părţi civile, cu consecinţele atrase de art. 75 C. proc. pen. (sens în care Tribunalul a citat, ca jurisprudenţă, Decizia penală nr. 3690/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). Tribunalul a mai constatat că împrejurarea potrivit căreia, în alte situaţii, inculpaţii nu au primit sume de bani în schimbul îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, prin nesancţionarea sau sancţionarea mai uşoară a unor persoane (martorii V.A.S., P.M., B.M.A., căruia totuşi inculpatul S.C.M. i-a solicitat sprijinul pentru achiziţionarea unui teren, I.V., P.A.M., B.C.D. şi G.M.F.), nu este de natură să determine înlăturarea declaraţiilor martorilor denunţători şi a celorlalte probe administrate în cauză. De altfel, declaraţiile martorilor anterior menţionaţi confirmă modul de acţiune al inculpaţilor, prezentat mai sus, deschiderea manifestată de aceştia spre neaplicarea unei sancţiuni în cuantumul prevăzut de lege, purtarea unor discuţii fără legătură cu contravenţia constatată şi consemnarea în procesele verbale a unor abateri repetitive, precum nefolosirea centurii de siguranţă şi a luminilor de întâlnire, în condiţiile în care contravenţia săvârşită de toţi consta, în realitate, în încălcarea marcajului longitudinal continuu. De asemenea, aceste declaraţii nu contrazic cele reţinute cu privire la modalitatea de operare a inculpaţilor şi la faptul că, deşi aceştia nu au solicitat niciodată mită, au creat totuşi condiţii propice pentru acordarea ei.

În drept, Tribunalul a constatat că faptele inculpaţilor, astfel cum au fost descrise mai sus, întrunesc, în cazul fiecăruia, elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în şapte acte materiale săvârşite de inculpatul S.C.M. în perioada 26 februarie - 01 aprilie 2009 şi respectiv în opt acte materiale comise de inculpatul N.M. în perioada 24 februarie - 01 aprilie 2009.

Astfel, inculpaţii au acceptat diverse sume de bani de la martorii denunţători şi de la investigatorii sub acoperire, pentru a nu le aplica amenda în cuantumul prevăzut de lege, în raport cu contravenţiile săvârşite de aceştia. Chiar dacă inculpaţii nu au cerut niciodată acordarea unor astfel de sume, scopul pentru care acestea le-au fost oferite de către contravenienţi era evident, iar, prin acceptarea lor, pentru îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, inculpaţii au săvârşit infracţiunea de luare de mită în forma menţionată. După cum s-a subliniat anterior, sumele de bani au fost primite întotdeauna înainte de finalizarea proceselor verbale de contravenţie, prin completarea tuturor rubricilor, inclusiv a abaterii săvârşite şi a sancţiunii aplicate sau prin prezentarea lor spre semnare, astfel încât acceptarea acestora s-a realizat anterior îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, nefiind incidente, prin urmare, dispoziţiile art. 256 C. pen., care incriminează infracţiunea de primire de foloase necuvenite. In ceea ce priveşte situaţia martorilor denunţători C.M., M.C., L.G. şi A.G.I. şi a investigatorilor cu identităţi protejate „P.A.";, „S.A."; şi „T.R.";, Tribunalul a constatat că, deşi redactarea procesului verbal nu s-a realizat întotdeauna de către inculpatul care a primit suma de bani, prin specificul activităţii de lucru în echipă, prin faptul că celălalt inculpat se afla în imediata apropiere, în interiorul maşinii, sunt întrunite condiţiile pentru a se reţine, în sarcina ambilor inculpaţi, săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, având în vedere şi intervalul redus de timp între actele materiale şi modul similar de acţiune, ceea ce determină concluzia că a existat o rezoluţie infracţională unică, menţinută până la intervenţia organelor de cercetare. în cazul martorului denunţător S.C.M., Tribunalul a constatat că discuţiile dintre acesta şi inculpatul N.M. au avut loc la o oarecare distanţă de inculpatul S.C.M., neputându-se prezuma că acesta ar fi avut cunoştinţă de cele întâmplate, astfel încât, pentru acest act material, a fost reţinută doar contribuţia primului inculpat. Totodată, Tribunalul a constatat că este justificată reţinerea incidenţei art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, inculpaţii fiind persoane cu atribuţii legate de constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, iar faptele reţinute în sarcina lor fiind săvârşite în exercitarea acestor atribuţii. De asemenea, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 face trimitere expresă, în ceea ce priveşte pedeapsa aplicabilă, la dispoziţiile art. 254 alin. (2) C. pen., iar încadrarea juridică a faptei cuprinde stabilirea temeiului juridic al răspunderii penale, dar şi a limitelor şi felului pedepselor aplicabile, impunându-se astfel reţinerea incidenţei atât a alin. (1), cât şi a alin. (2) al art. 254 C. pen. (sens în care Tribunalul a citat, ca jurisprudenţă, Deciziile penale nr. 1050/2004 şi nr. 693/2009 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, Tribunalul a avut în vedere, în condiţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), limitele speciale prevăzute de lege (închisoare de la 3 la 15 ani), gradul de pericol social al faptelor săvârşite şi circumstanţele personale ale acestora. Sub aspectul gradului de pericol social al faptelor, Tribunalul a evidenţiat importanţa valorii sociale căreia i s-a adus atingere prin activitatea inculpaţilor, caracterul continuat al infracţiunilor, întinderea în timp a acestora şi numărul mare de acte materiale reţinute. De asemenea, a menţionat că inculpaţii, prin calitatea lor de agenţi de poliţie în cadrul I.PJ. Ilfov, aveau, ca principale îndatoriri de serviciu, verificarea modului în care erau respectate dispoziţiile legale ce reglementează circulaţia pe drumurile publice, activitate de o importanţă deosebită şi a cărei îndeplinire necorespunzătoare poate avea consecinţe grave. Astfel, nesancţionarea unor persoane vinovate de săvârşirea unor abateri de la regulile instituite prin O.U.G. nr. 195/2002 (cu urmările sale, respectiv crearea unei senzaţii de impunitate pentru contravenienţii nesancţionaţi, neridicarea dreptului de a conduce al celor vinovaţi de săvârşirea unor contravenţii grave sau repetate) pune în pericol siguranţa circulaţiei rutiere şi, implicit, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor ce desfăşoară astfel de activităţi. în acelaşi timp, Tribunalul a apreciat că nu poate fi ignorat nici faptul că săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către reprezentanţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor este de natură să genereze o stare de insecuritate socială, avându-se în vedere îndeosebi natura relaţiilor socio-profesionale afectate. Aceste aspecte, combinate cu caracterul continuat al infracţiunilor (care au presupus şi trei acte materiale săvârşite într-o singură zi, ceea ce duce la concluzia că acest mod de a acţiona reprezenta o constantă în activitatea inculpaţilor), au fost considerate de Tribunal ca justificând reţinerea unui grad ridicat de pericol social. în privinţa datelor personale ale inculpaţilor, Tribunalul a apreciat că lipsa antecedentelor penale şi obţinerea unor calificative bune la evaluări nu sunt suficiente pentru reţinerea unor circumstanţe atenuante judiciare, acestea fiind elemente în lipsa cărora inculpaţii nici nu ar fi putut desfăşura activitatea în cadrul căreia au săvârşit infracţiunile reţinute. De altfel, şi în ipoteza acordării unor astfel de circumstanţe, faţă de concursul cu cauza de agravare prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), Tribunalul a constatat că nu s-ar fi justificat coborârea pedepsei sub minimul special. Aceste elemente au fost avute însă în vedere de către Tribunal, la stabilirea pedepsei în cadrul limitelor speciale, aceasta fiind orientată, sub aspectul cuantumului, doar cu puţin peste minimul de 3 ani închisoare. Raportat la toate aceste împrejurări, Tribunalul a pronunţat condamnarea ambilor inculpaţi la câte o pedeapsă de 3 ani şi 9 luni închisoare, apreciind că, deşi în sarcina inculpatului N.M. s-a reţinut un act material în plus faţă de inculpatul S.C.M., împrejurările concrete de săvârşire a infracţiunilor, astfel cum au fost prezentate mai sus, justifică aplicarea unor pedepse într-un cuantum egal.

În privinţa pedepselor accesorii şi complementare, Tribunalul le-a interzis inculpaţilor, cu acest titlu, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., apreciind că săvârşirea infracţiunii îi face pe aceştia nedemni de ocuparea unei funcţii elective publice, a unei funcţii implicând exerciţiul autorităţii de stat şi a unei funcţii ce implică atribuţii de constatare sau sancţionare a contravenţiilor.

Referitor la modalitatea de executare a pedepselor astfel aplicate, raportat la gradul concret de pericol social al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, Tribunalul a apreciat că aceasta nu poate fi decât executarea efectivă, doar în acest mod putându-se atinge scopul preventiv general şi scopul de exemplaritate al pedepsei, pentru evitarea săvârşirii de noi infracţiuni pe viitor, nu doar de inculpaţi, dar şi de alte persoane aflate în poziţii similare. La alegerea modalităţii de executare a pedepselor, Tribunalul a avut în vedere şi atitudinea procesuală a inculpaţilor, care nu au înţeles să îşi modifice poziţia de nerecunoaştere nici în momentul în care au fost confruntaţi cu înregistrările vizionate în şedinţă publică şi nu au manifestat vreun regret pe tot parcursul soluţionării procesului penal. Or, o atitudine de nerecunoaştere şi de neacceptare a consecinţelor săvârşirii infracţiunii este, în general, incompatibilă cu suspendarea condiţionată ori cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, la fel ca o atitudine sfidătoare la adresa organelor de cercetare (sens în care Tribunalul a făcut referire la explicaţia inculpatului S.C.M. cu privire la suma de 200 lei înseriată, găsită asupra sa, despre care a afirmat că era ,,cadou de 1 aprilie";).

In temeiul art. 254 alin. (3) rap. la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. în ref. la art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 78/2000, Tribunalul a dispus confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de 200 lei (din suma totală de 400 lei, remisă de investigatorii sub acoperire „P.A."; şi „S.A.";), în vederea restituirii către Direcţia Generală Anticorupţie şi instituirea sechestrului asigurător asupra veniturilor obţinute de inculpaţi, din salariu şi respectiv din pensie, până la concurenţa sumei anterior menţionate, în vederea executării măsurii de siguranţă astfel dispuse.

De asemenea, în temeiul art. 255 alin. (5) C. pen., Tribunalul a obligat pe inculpaţi, în cotă egală, în condiţiile în care solidaritatea lor este exclusă, dat fiind caracterul personal al sancţiunii penale şi lipsa unor probe care să permită stabilirea unei alte proporţii, la restituirea către martorii denunţători a sumelor de bani care le-au fost remise de aceştia.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel în termenul legal inculpatul S.C.M. (la data de 24 noiembrie 2011, data poştei, prin avocatul ales) şi inculpatul N.M. (la aceeaşi dată, prin avocatul ales).

Apelurile inculpaţilor (nemotivate în scris) au fost înaintate de Tribunal şi înregistrate pe rolul acestei Curţi la data de 15 decembrie 2011.

Prin motivele scrise de apel (ataşate la filele 15-17, d.a.), susţinute întocmai cu ocazia dezbaterilor de la termenul din data de 20 februarie 2012 (consemnate în încheierea de amânare a pronunţării), inculpatul S.C.M., care a beneficiat de asistenţa juridică a avocatului ales, a criticat sentinţa penală atacată numai sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând să i se acorde beneficiul prevăzut de art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., în raport cu noua sa declaraţie, de recunoaştere, în totalitate, a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, precum şi circumstanţele atenuante judiciare reglementate de art. 74 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen., având în vedere conduita anterioară săvârşirii infracţiunii, plata integrală a sumelor datorate, conform hotărârii primei instanţe, martorilor denunţători şi noua lui poziţie procesuală sinceră şi, drept urmare, să se dispună coborârea pedepsei sub minimul special redus cu o treime, până la un nivel care să permită suspendarea executării acesteia, fie condiţionată, potrivit art. 81 C. pen., fie sub supraveghere, în condiţiile art. 86¹ C. pen.

Inculpatul N.M. nu şi-a motivat în scris apelul declarat, însă, cu ocazia aceloraşi dezbateri, beneficiind şi el de asistenţa juridică a avocatului ales, a criticat sentinţa penală atacată tot numai sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând să i se acorde beneficiul prevăzut de art. 320¹ alin. (79 C. proc. pen., în raport cu noua sa declaraţie, de recunoaştere, în totalitate, a faptelor pentru care a fost trimis în judecată şi să se dispună reducerea corespunzătoare a pedepsei, ţinându-se seama şi de circumstanţele personale favorabile, până la un nivel care să permită suspendarea executării acesteia, în oricare dintre modalităţile reglementate de art.81 şi art. 86¹ C. pen.

La termenul din data de 20 februarie 2012, Curtea a procedat, în mod nemijlocit, la ascultarea ambilor inculpaţi apelanţi, care au precizat, în declaraţiile lor {ataşate la filele 49-50, d.a.), că recunosc, în întregime, faptele de care sunt acuzaţi şi, de asemenea, că îşi însuşesc, întru-totul, probatoriul administrat în faza de urmărire penală, solicitând să beneficieze astfel de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

La cererea inculpaţilor apelanţi, a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri noi, în cadrul căreia inculpatul S.C.M. a depus o declaraţie de recunoaştere a faptelor, în acelaşi sens cu cele afirmate personal în faţa Curţii, autentificată de notarul public A.M.D. sub nr. 79 din data de 10 februarie 2012 (ataşată la fila 28, d.a.) şi patru facturi privind plata către martorii denunţători a sumelor de bani stabilite prin sentinţa primei instanţe (ataşate la filele 21-24, d.a.), ambii inculpaţi apelanţi prezentând, în cadrul probei respective, şi mai multe înscrisuri în circumstanţiere (ataşate la filele 25-27 şi 29-48, d.a.).

Prin decizia penală nr. 54 din 27 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpaţii S.C.M. şi N.M. împotriva Sentinţei penale nr. 938/F din data de 23 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 28128/3/2009.

S-a desfiinţat în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:

I. In temeiul art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în ref. la art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul S.C.M. la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

In temeiul art. 86 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 86 C. pen. şi executarea pedepsei complementare, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

In temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe durata aceluiaşi termen de încercare.

In temeiul art. 86 alin. (1) lit. a)-d) şi alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

- să anunţe, în prealabil, aceluiaşi serviciu de probaţiune, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, schimbarea locului de muncă;

- să comunice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

In temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a constatat că inculpatul a fost reţinut preventiv la data de 01/02 aprilie 2009.

S-a constatat că inculpatul a restituit integral, către martorii denunţători, sumele de bani datorate acestora, astfel: 100 lei, către martorul denunţător C.M., conform facturii nr. MAN00002574 din 07 februarie 2012 emisă de C.N.P.R. SA; 25 lei, către martorul denunţător A.G.I., conform facturii nr. MAN00002575 din 07 februarie 2012 emisă de C.N.P.R. SA; 10 lei, către martorul denunţător L.G., conform facturii nr. MAN00002576 din 07 februarie 2012 emisă de C.N.P.R.SA; 50 lei, către martorul denunţător M.C., conform facturii nr. MAN00002577 din 07 februarie 2012 emisă de C.N.P.R. SA.

II. În temeiul art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în ref. la art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N.M. la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

În temeiul art. 86¹ alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 86¹¹ C. pen. şi executarea pedepsei complementare, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe durata aceluiaşi termen de încercare.

În temeiul art. 86³ alin. (1) lit. a)-d) şi alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov;

- să anunţe, în prealabil, aceluiaşi serviciu de probaţiune, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, schimbarea locului de muncă;

- să comunice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a constatat că inculpatul a fost reţinut preventiv la data de 01/02 aprilie 2009.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a constatat că ambele apeluri cu care a fost sesizată sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:

S-a arătat că inculpaţii S.C.M. şi N.M. au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul întocmit de procuror la data de 26 iunie iar, după sesizarea instanţei, cercetarea judecătorească a început, conform art. 322 C. proc. pen., la termenul din data de 15 iulie 2010 (fila 92, vol.I, d.fi), prin urmare mai înainte de intrarea în vigoare, la data de 25 noiembrie a Legii nr. 202/2010, care, prin art. XVIII pct. 43, a introdus în Codul de procedură penală art. 320¹, privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei.

Prin Deciziile nr. 1470 şi nr. 1483, ambele din data de 08 noiembrie 2011 (publicate în M.Of. nr. 853 din data de 02 decembrie 2011, prin urmare ulterior pronunţării sentinţei penale apelate), Curtea Constituţională, admiţând excepţiile de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată, a constatat că dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. sunt neconstituţionale, în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile. în considerentele acelor decizii, Curtea Constituţională a arătat că, deşi legiuitorul nu a prevăzut in terminis care este calea de urmat în cazul recunoaşterii vinovăţiei de către inculpaţii trimişi în judecată sub imperiul legii vechi, faţă de care, la data intrării în vigoare a legii noi, era depăşit momentul procesual al începerii cercetării judecătoreşti, fără a fi fost pronunţată însă o hotărâre definitivă, într-o atare situaţie este incident principiul legii penale mai favorabile şi că textul art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. (care reglementează o cauză legală de atenuare a răspunderii penale) instituie o normă de drept penal substanţial, susceptibilă de a fi aplicată retroactiv, dacă este mai blândă.

Pentru punerea în acord a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. cu deciziile Curţii Constituţionale, anterior menţionate, prin O.U.G. nr. 121/2011 (publicată în M.Of. nr. 931 din data de 29 decembrie 2011), s-a prevăzut, în art. XI, că, în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească în primă instanţă a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispoziţiile respective se aplică în mod corespunzător, la primul termen cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a acestui nou act normativ.

In speţă, cercetarea judecătorească în primă instanţă a început înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 (astfel cum s-a evidenţiat deja), sentinţa penală atacată a fost pronunţată la data de 23 noiembrie 2011, apelurile declarate de inculpaţi au fost înregistrate pe rolul acestei Curţi la data de 15 decembrie 2011, la întâiul termen al cauzei, stabilit în data de 23 ianuarie 2012, judecata a fost amânată, pentru lipsa de apărare a ambilor apelanţi [în condiţiile în care asistenţa juridică a acestora este obligatorie, potrivit art. 171 alin. (3) C. proc. pen.], iar, la termenul imediat următor, din data de 20 februarie 2012, primul cu procedură completă după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011, inculpaţii au formulat, în prezenţa avocaţilor aleşi, conform art. 320¹ alin. (1)-(3) C. proc. pen., declaraţii de recunoaştere, în totalitate, a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, precizând, totodată, că îşi însuşesc probatoriul administrat în faza de urmărire penală. O declaraţie similară a fost formulată de inculpatul S.C.M., între cele două termene din apel, respectiv la data de 10 februarie 2012, şi în formă autentică.

Raportat la această împrejurare, Curtea de apel, luând act de declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor, a constatat că situaţia de fapt expusă în rechizitoriu, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, confirmată ca atare şi de cercetarea judecătorească realizată de prima instanţă, prin readministrarea nemijlocită a acelor probe, în detaliu expuse şi just evaluate în considerentele sentinţei penale atacate (aspect, de altfel, necontestat în apelurile declarate), este corectă şi dovedeşte, în afara oricărui dubiu, săvârşirea de către inculpaţi, cu vinovăţie, în forma intenţiei directe, a opt acte materiale de luare de mită, având ca obiect suma totală de 1.070 lei (în cazul inculpatului N.M.) şi respectiv a şapte asemenea acte materiale, având ca obiect suma totală de 970 lei (în cazul inculpatului S.C.M.), toate comise în variantele pretinderii implicite şi primirii directe a acelor sume de bani, în scopul efectuării unor acte contrare îndatoririi de serviciu privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, prin întocmirea, în fals, a unor procese verbale în care erau menţionate alte contravenţii, mai uşoare, decât cele real comise şi alte sancţiuni, evident mai blânde, decât cele pe care le-ar fi impus contravenţiile într-adevăr săvârşite.

De asemenea, în raport cu această situaţie de fapt, Curtea a constatat că încadrarea juridică stabilită de prima instanţă este legală, întrucât actele materiale anterior menţionate, săvârşite conform aceleiaşi rezoluţii infracţionale (dovadă fiind comiterea lor printr-un mod identic de operare, într-un interval de timp de numai aproximativ o lună), realizează, într-adevăr, în cazul fiecărui inculpat, conţinutul constitutiv al infracţiunii continuate de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (aspect nici el contestat în apelurile declarate). în considerarea aceleiaşi situaţii de fapt, Curtea a constatat că s-ar fi impus reţinerea, în sarcina fiecărui inculpat, şi a infracţiunii continuate de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu privire la care însă Parchetul nu a dispus trimiterea în judecată, nu a solicitat extinderea procesului penal, potrivit art. 336 alin. (1) C. proc. pen. (astfel cum, în mod corect, a constatat şi prima instanţă, la termenul de dezbateri din data de 08 noiembrie 2011, conform menţiunilor din practicaua încheierii de amânare a pronunţării) şi nici nu a criticat sentinţa pronunţată de acea instanţă, nedeclarând apel în cauză, motive faţă de care nu se poate proceda, în mod legal, în acest sens.

În privinţa pedepselor principale (singurele contestate în apelurile declarate), Curtea a reţinut în favoarea inculpaţilor - prin aplicarea directă a prevederilor art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, a căror incidenţă, pentru situaţia tranzitorie de ele reglementată, valabilă şi în speţă, nu mai impune aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) - beneficiul prevăzut de art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., în sensul reducerii cu o treime a limitelor speciale prevăzute în norma de incriminare incidenţă (cuprinse astfel între 2 ani şi 10 ani închisoare), ca urmare a noii poziţii procesuale exprimate în apel, constatând că numai aceştia au atacat sentinţa primei instanţe, invocând beneficiul respectiv şi, totodată, apreciind ca fiind întru-totul juste celelalte criterii de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), avute în vedere de acea instanţă, urmează a proceda la reducerea lor corespunzătoare, proporţional cu reducerea deja menţionată a minimului special legal (3 ani închisoare), de care prima instanţă a ţinut seama la stabilirea pedepselor aplicate (câte 3 ani şi 9 luni închisoare), împrejurări în care va pronunţa condamnarea fiecărui inculpat la o pedeapsă principală de 2 ani şi 9 luni închisoare.

S-a arătat că cererea inculpatului S.C.M. de aplicare, în favoarea sa, a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special redus cu o treime, în condiţiile art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., este nefondată, întrucât, pe de o parte, gravitatea sporită şi forma continuată ale infracţiunii săvârşite nu justifică reţinerea unor asemenea circumstanţe [a căror incidenţă ipotetică nici nu ar determina, în mod obligatoriu, coborârea pedepsei în sensul solicitat, conform art.80 alin. (2) C. pen.], iar, pe de altă parte, aspectele faptice pe care se întemeiază nu se circumscriu textelor legale invocate, având în vedere că lipsa antecedentelor penale, studiile şi conduita profesională au constituit premise indispensabile ale dobândirii funcţiei în exercitarea căreia inculpatul a comis infracţiunea şi respectiv ale evaluării lui periodice în cadrul sistemului poliţienesc, situaţia familială pretinsă nu are legătură cu acea infracţiune, neputând constitui o justificare pentru săvârşirea acesteia, plata sumelor de bani către martorii denunţători nu s-a realizat decât la data de 07 februarie 2012, în urma pronunţării, în fond, a sentinţei prin care a fost obligat la restituirea lor şi după aproximativ 3 ani de la comiterea faptelor, perioadă în care nu a întreprins vreun demers voluntar în acest sens, iar atitudinea procesuală sinceră s-a manifestat abia în apel, după ce, în faza de urmărire penală şi în cursul judecăţii în primă instanţă, inculpatul a negat în permanenţă faptele de care este acuzat, fiind evaluată deja prin prisma dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., astfel cum s-a evidenţiat anterior.

Referitor la modalitatea de executare a pedepselor principale aplicate în apel celor doi inculpaţi, Curtea a apreciat, raportat la valoarea redusă a obiectului material al infracţiunii reţinute în sarcina fiecăruia (precizată mai sus), la absenţa antecedentelor penale, la conduita procesuală, constând în prezentarea la fiecare chemare a organelor judiciare, pe întreaga perioadă a urmăririi penale şi a judecăţii în cele două grade de jurisdicţie pe care le-a parcurs cauza, la actuala poziţie procesuală, care dovedeşte asumarea şi conştientizarea consecinţelor faptelor săvârşite, precum şi la împrejurarea că, timp de aproximativ 3 ani, cât a trecut de la comiterea acelor fapte, inculpaţii au manifestat un comportament social adecvat, dând astfel dovezi serioase de îndreptare, că executarea efectivă a pedepselor respective, în regim de detenţie, este excesivă, constituind o măsură represivă disproporţionată faţă de scopul (punitiv, dar şi educativ-preventiv) reglementat de art. 52 C. pen., motiv pentru care, reţinând însă, în raport cu gravitatea de necontestat a infracţiunii, că este necesar totuşi un control atent al conduitei viitoare a inculpaţilor, dispunând în temeiul art. 86¹ alin. (1) C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării acelor pedepse, pe un termen de încercare mediu, respectiv de 6 ani, stabilit conform art. 86 C. pen.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul S.C.M., solicitând suspendarea condiţionată a executării pedepsei, având în vedere starea de sănătate a sa şi a mamei sale.

Recursul declarat nu este fondat.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul S.C.M. a fost trimis în judecată şi condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1), 2 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în referire la art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen.

În temeiul art. 86¹ alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 86² C. pen.

S-a reţinut în sarcina inculpatului S.C.M. că în perioada februarie - aprilie 2009, împreună cu inculpatul N.M., în calitate de agenţi de poliţie în cadrul I.P.J. Ilfov, Serviciul Poliţiei Rutiere, au primit de la mai multe persoane sume de bani, pentru a nu le aplica sancţiuni contravenţionale sau pentru a le aplica sancţiuni contravenţionale într-un cuantum inferior celui legal. Astfel, profitând de necunoaşterea legilor şi de poziţia de inferioritate în care se aflau contravenienţii, inculpaţii le prezentau acestora o situaţie deformată cu privire la sancţiunile care le puteau fi aplicate, tocmai pentru a-i determina pe aceştia, într-un mod indirect, să le ofere anumite foloase.

Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite cu întregul material probator de la dosar şi nu au fost contestate de inculpat, iar pedeapsa aplicată este just individualizată în raport de criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi al celor prev. de art. 52 C. pen.

Pedeapsa aplicată corespunde gradului de pericol social deosebit al infracţiunilor comise, al valorilor sociale ocrotite de legea penală şi impactul unor astfel de fapte asupra populaţiei, de numărul mare al actelor materiale, precum şi de datele care caracterizează persoana inculpatului, care a avut o atitudine procesuală sinceră şi a făcut dovada că a înţeles consecinţele faptelor săvârşite.

Toate aceste aspecte au fost avute în vedere de instanţa de apel şi la stabilirea modalităţii de executare a pedepsei, aceasta răspunzând cerinţelor legale, fiind o replică socială adecvată pericolului social concret al faptelor şi făptuitorului, şi singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi preventiv ale acesteia, în îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni, cu atât mai mult cu cât, în calitatea pe care o avea, era chemat să asigure respectarea legii, nu să o încalce.

Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a inculpatului, scopul acesteia fiind prevenirea de noi infracţiuni, iar prin aplicarea dispoziţiilor art. 86/1 C. proc. pen. se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

In cauza de faţă, pedeapsa aplicată inculpatului S.C.M., este just individualizată şi în raport de dispoziţiile art. 52 C. pen., Înalta Curte apreciind că scopul acesteia nu poate fi atins prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei ci prin suspendarea sub supraveghere a executării acesteia pe un termen de încercare.

Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

În baza art. 192 C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.C.M. împotriva deciziei penale nr. 54/A din 27 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I- a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 6 iunie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1915/2012. Penal. Menţinere măsură de...		ICCJ. Decizia nr. 1940/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1902/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1906/2012. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1909/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 1915/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 1940/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 1960/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1967/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 1982/2012. Penal