ICCJ. Decizia nr. 192/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 192/2012
Dosar nr.6022/1/2011
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2012
Asupra contestaţiilor în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia penală nr. 2696 din 12 iulie 2011 a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.D.C., P.C.M. şi de către partea civilă G.F.M., împotriva sentinţei penale nr. 125 din 01 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Prin sentinţa penală menţionată, cu privire la inculpatul B.D.C., în baza art. 334 C. proc. pen., se dispusese schimbarea încadrării juridice a faptelor, din două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârşite în condiţiile concursului real, prevăzut de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., într-o singură infracţiune prevăzută de art. 290 C. pen. şi din opt infracţiuni de uz de fals în condiţiile concursului real prevăzut de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., într-o singură infracţiune de uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 290 C. pen., acest inculpat a fost condamnat la 3 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), inculpatul a mai fost condamnat la 3 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, 3 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. c) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 3 luni, stabilit în baza art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., inculpatului i s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpata P.C.M., în baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) a fost condamnată la 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 85 C. pen., s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată susnumitei inculpate prin sentinţa penală nr. 192 din 09 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi s-a contopit pedeapsa aplicată în cauză cu pedeapsa anterioară, inculpata urmând să execute 6 luni închisoare. Aceeaşi inculpată, în baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), a mai fost condamnată la 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. în baza art. 85 C. pen., s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată anterior astfel cum s-a mai detaliat şi, potrivit art. 36 C. pen. s-au contopit pedepsele, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe termenul de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit potrivit art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., inculpatei i-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
Prin sentinţa menţionată, în baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 445 acelaşi cod, s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv actul constitutiv şi statutul fundaţiei E., precum încheierea de legalizare a semnăturii, din 5 noiembrie 2003 a B.N.P. P.C.M.
Pe latură civilă s-a luat act că partea civilă, în scris, a renunţat la pretenţiile civile.
În baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate cererile părţii civile de scutire şi de reducere a cuantumului amenzii judiciare aplicată potrivit art. 198 alin. (2) acelaşi cod.
Ca situaţie de fapt, în sinteză, s-a reţinut că la 6 noiembrie 2003, inculpata, notar public, a legalizat declaraţia specimen de semnătură şi în lipsa părţii civile, a autentificat o declaraţie privind intrarea imobilului situat în Bucureşti, că a oprit în natură, în activul patrimonial al fundaţiei E. Tot la acea dată, inculpata, nereal, a atestat că partea civilă s-a prezentat la sediul biroului notarial, aici consimţind la autentificare şi că ar fi semnat declaraţia în calitate de declarant.
Această autentificare a atras pierderea de către partea civilă, fosta soţie a coinculpatului, a dreptului de co-proprietate asupra imobilului dobândit în timpul căsătoriei cu B.D.C. Acesta, în actul constitutiv şi în statutul fundaţiei, ambele adoptate la 15 septembrie 2003, cât şi în actul adiţional semnat la 10 februarie 2004, prezentat direcţiei veniturilor din cadrul consiliului local sector 3 Bucureşti pentru obligaţiile fiscale aferente imobilului, ca fondator unic, a menţionat că activul iniţial se compune din imobil, deşi coproprietara nu-şi dăduse consimţământul pentru scoaterea lui din masa bunurilor comune şi nici pentru aducerea acestuia ca aport în natură la înfiinţarea fundaţiei. Actele au fost folosite de inculpatul B.D.C. la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, pentru obţinerea personalităţii juridice la Judecătoria sector 3 Bucureşti pentru înscrierea în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, pentru înregistrarea fiscală şi pentru biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria sector 3 Bucureşti, în vederea intabulării, dreptului de proprietate. Cele trei rapoarte de expertiză criminalistică grafică, în final, au înscris că semnăturile de pe înscrisurile în litigiu nu au fost executate de către partea civilă. Cu referire la momentul săvârşirii faptelor, s-a apreciat că infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a căpătat concreteţe când acestea au fost prezentate pentru autentificare, respectiv la 03 octombrie 2003.
Ulterior pronunţării deciziei prin care s-au soluţionat recursurile, respectiv la 15 iulie 2011, s-au înregistrat prezentele contestaţii în anulare formulate de către cei doi condamnaţi, cazul invocat fiind cel prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Dezvoltarea motivelor este făcută în scris şi este prezentată în partea introductivă a prezentei.
La termenul de judecată 18 octombrie 2011, au fost admise în principiu contestaţiile în anulare, reţinându-se că, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., au fost formulate în termenul legal, motivul invocat se încadrează în unul din cele prevăzute de art. 386 acelaşi cod, stabilindu-se termen pentru judecarea lor pe fond la data de astăzi, 24 ianuarie 2012.
Contestaţiile în anulare vor fi respinse ca nefondate pentru motivele ce se vor arăta:
Potrivit cazului de contestaţie în anulare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare „când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1), cu privire la care existau probe în dosar".
Verificând Decizia penală contestată, Curtea reţine că instanţa de recurs a examinat şi s-a pronunţat asupra existenţei unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv cea prevăzută de art. 10 lit. g) C. proc. pen. (intervenirea prescripţiei răspunderii penale).
Cu ocazia judecării recursurilor, conform menţiunilor încheierii de şedinţă din 28 iulie 2011 (de dezbateri şi de amânare a pronunţării deciziei), apărătorii inculpaţilor (contestatori în prezenta cauză) au solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, încetarea procesului penal în temeiul art. 10 C. proc. pen. Procurorul, în cursul dezbaterilor, a pus concluzii cu privire la ambele motive de recurs, cel principal şi cel subsidiar.
În motivarea deciziei contestate, Înalta Curte (ca instanţă de recurs) a reţinut că, la instanţa de fond, a fost examinată inclusiv eventuala împlinire a termenului de prescripţie a răspunderii penale (cererea apărării având, de asemenea, caracter subsidiar), făcându-se ample consideraţii juridice cu privire la datele săvârşirii faptelor, datele consumării infracţiunilor, forma concursului de infracţiuni sau forma infracţiunii continuate, etc.
De asemenea, din menţiunile părţii expozitive a deciziei contestate, rezultă că Înalta Curte, ca instanţă de recurs, a examinat sentinţa atacată prin prisma tuturor motivelor de recurs puse în discuţie contradictorie, precum şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, apreciind, pentru motivele menţionate în decizie, că hotărârea atacată este legală şi temeinică, neexistând motive de casare.
Astfel, în final, instanţa de recurs, după expunerea argumentelor juridice, a concluzionat că sunt îndeplinite toate condiţiile răspunderii penale a inculpaţilor pentru infracţiunile reţinute de instanţa de fond.
La data judecării recursurilor, instanţa de recurs a avut în vedere Decizia penală nr. 3473 din 6 octombrie 2010 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-au statuat, cu valoare de principiu, următoarele: „Potrivit art. 124 C. pen., referitor la prescripţia specială, prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 122 din acelaşi cod este depăşit cu încă jumătate. În cazul în care judecata a fost suspendată, în temeiul vechiului art. 303 alin. (6) C. proc. pen., pe perioada soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 124 C. pen. sunt incidente, dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP), la care se adaugă încă jumătate din durata acestuia şi perioada suspendării judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, s-a împlinit".
S-a avut în vedere, din actele şi lucrările dosarului, că la termenul din 20 august 2009, inculpaţii de la acea dată, prin apărătorii lor, au invocat excepţia de neconstituţionalitate, curtea de apel (ca instanţă de fond), prin încheiere motivată, respingând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei încheieri, inculpaţii au exercitat calea de atac a recursului, iar prin Decizia penală nr. 3407 din 23 octombrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursurile, a casat, în parte, încheierea şi rejudecând a admis cererile de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Prin Decizia nr. 882 din 06 iulie 2010, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate ridicată de inculpaţii B.D.C. şi P.C.M., în dosarul nr. 3142/2/2009. După pronunţarea deciziei amintite, dosarul a fost restituit Înaltei Curţi la data de 19 iulie 2010, iar judecarea pe fond a cauzei a fost reluată de către curtea de apel începând cu termenul de judecată din 23 septembrie 2010.
Referitor la cele susţinute de apărarea contestatorilor cu privire la Decizia nr. 3473 din 06 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în sensul că o decizie nu constituie izvor de drept, iar efectele sale se limitează la situaţia juridică dedusă judecăţii în respectiva cauză, se apreciază această opinie ca neîntemeiată, pe de o parte, pentru că Decizia este motivată pe dispoziţiile prevăzute de legiuitor şi, pe de altă parte, pentru că situaţia juridică şi aspectele de drept din acel dosar sunt similare cu cele din prezenta cauză. Ca atare, acea decizie, deşi nu este izvor de drept, rezolvând însă o problema de drept, iar nu una de fapt, are valoarea unui precedent judiciar, inclusiv în scopul de unificare a practicii judiciare în această materie.
În aceeaşi ordine de idei, Curtea apreciază ca neîntemeiată apărarea contestatorilor în sensul că o decizie de speţă adaugă la lege, întrucât instituie o condiţie ce nu a fost şi nu putea fi avută în vedere de legiuitor la elaborarea textului art. 124 C. pen., întrucât atât dispoziţiile C. pen. aplicabile (art. 122, art. 124 şi art. 128), cât şi dispoziţiile prevăzute în art. 303 C. proc. pen., erau în vigoare la data sesizării Curţii Constituţionale. Mai trebuie adăugat şi că, în redactarea textului de lege prevăzut în alin. ultim al art. 303 C. proc. pen., înainte de modificări, legiuitorul a prevăzut expres că în cazul ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate, suspendarea judecăţii intervine de drept, prin efectul legii. În consecinţă, nu există situaţia de a interpreta o dispoziţie legală în materie, ci de a o respecta şi a o aplica ca atare.
În sfârşit, cu privire la interpretarea dată de contestatori dispoziţiilor art. 124 C. pen., în sensul că prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni dacă termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP) este depăşit cu încă jumătate, Curtea reţine că în prezenta cauză nu este incidenţă instituţia întreruperii cursului prescripţiei.
Potrivit art. 192 alin. (2) cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., contestatarii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii B.D.C. şi P.C.M.
Împotriva deciziei penale nr. 2696 din 12 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3142/2/2009.
Obligă contestatorii la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1928/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 191/2012. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
