ICCJ. Decizia nr. 3693/2012. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3693 /2012

Dosar nr. 2529/102/2009

Şedinţa publică din 14 noiembrie 2012

Asupra cauzei penale de faţă:

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 69 din 4 mai 2011 a Tribunalului Mureş, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi a art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul M.F. (fiul lui V. şi F., născut în Sighişoara, domiciliat în comuna Vânători,) pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat/prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) C. pen. şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În baza art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) C. pen. şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), l-a condamnat pe inculpatul M.F., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală în dauna părţii vătămate B.G.M., în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii din data de 28 octombrie 2009, şi în temeiul şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen. i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

S-a luat act de faptul că partea civilă B.M. a renunţat la pretenţiile civile şi a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea civilă a părţii civile B.G.M.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata unei părţi a cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, şi în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

La adoptarea acestei soluţii instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş din data de 30 octombrie 2009, emis în Dosarul nr. 394/P/2007, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului M.F., pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat/prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. şi vătămare corporală/prevăzută şi pedepsită de art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) C. pen., a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi a art. 33 lit. a) C. pen.

În partea expozitivă a rechizitoriului s-a reţinut că, la data de 22 aprilie 2007, inculpatul M.F., împreună cu numiţii M.V. junior, M.M. şi M.A., în loc public, au aplicat victimei B.G. senior, mai multe lovituri cu picioarele, cu pumnii, cu bâtele şi cu un bici, cu intenţia de a-i suprima viaţa, urmare care s-a şi produs.

La aceeaşi dată, inculpatul M.F., împreună cu numiţii M.V. juniorşi M.A., au aplicat, mai multe lovituri cu picioarele sau cu bâta victimei B.G.M., cauzându-i acestuia leziuni vindecabile în 28 - 30 de zile de îngrijiri medicale.

Din analiza lucrărilor şi materialului dosarului instanţa a reţinut următoarea starea de fapt:

Pe fondul unui conflict mai vechi între familiile M. şi B., ambele din localitatea Archita, la data de 22 aprilie 2007, s-a desfăşurat un nou episod.

Astfel, la data menţionată, în jurul orelor 19:30, în apropierea unui pod, denumit de localnici „Ţ.” numiţii M.V. juniorşi sora acestuia M.A., s-au întâlnit cu victima B.G. senior, acesta din urmă fiind împreună cu soţia sa B.M. Când s-au intersectat, numitul M.V. juniori-a aplicat victimei B.G. senior, o lovitură în urma căreia acesta a căzut. În continuare, M.V. juniora luat, de jos, un bici cu mâner din lemn şi o prelungire din metal cu noduri, bici pe care-l avusese înainte victima, şi a început să lovească victima cu acesta peste cap, trunchi şi membre. În acest timp, numita M.A. s-a deplasat la locuinţa familiei sale, aflată în apropiere şi i-a alertat pe ceilalţi membri. A revenit, imediat, la locul evenimentului, însoţită de mama sa M.M.L., având fiecare, asupra lor, câte o bâtă din lemn. Ajungând lângă B.G. senior, care s-a aflat, în continuare, căzut la pământ, ambele au început să-l lovească pe acesta cu bâtele.

După câteva minute, a apărut pe drum, dinspre locuinţa familiei B., numitul B.G.M., fiul victimei, şi acesta s-a îndreptat spre locul unde s-a aflat şi era agresat tatăl său.

S-a afirmat, în rechizitoriu că, între timp, a sosit la locul aceluiaşi eveniment şi inculpatul M.F..

Sesizând prezenţa numitului B.G.M., numitul M.V. juniora încetat actele de agresiune, pe care le-a exercitat asupra lui B.G. senior şi s-a îndreptat spre B.G.M., împreună cu inculpatul M.F.

Potrivit celor consemnate în rechizitoriu, inculpatul M.F. l-a lovit pe B.G.M. cu o bâtă în cap, iar, după ce victima a căzut la pământ, inculpatul şi numitul M.V. junior, au continuat să o lovească peste cap şi peste corp.

Ulterior, de locul respectiv s-a apropiat şi M.A., care l-a lovit şi ea pe B.G.M. peste spate şi peste picioare.

În acest timp, numita M.M.L. a luat biciul abandonat de fiul său, M.V. juniorşi a continuat să-l lovească pe B.G. senior.

S-a mai menţionat, în rechizitoriu, că, după lovirea repetată a victimei B.G.M., numiţii M.V. junior, M.A. şi inculpatul M.F. au revenit către prima victimă, B.G. senior, şi au continuat s-o lovească.

Agresorii au ignorat solicitările numitei B.M. de a nu-l mai lovi pe soţul său.

În continuare, în acelaşi loc a apărut numita B.E., fiica victimei B.G. senior şi sora victimei B.G.M., care a reuşit să-l tragă pe acesta din urmă în curtea familiei L.C.

Abia după ce au sesizat că B.G. senior nu a mai reacţionat la loviturile aplicate, numiţii M.V. junior, M.A. şi M.M.L. au încetat actele de agresiune.

În acel moment a apărut şi numita I.A.E., nepoata victimei B.G., cu o căruţă, şi împreună cu B.M. şi B.E. a reuşit să-l urce, în căruţă, pe B.G. senior şi să-l transporte acasă.

Cu aceeaşi căruţă a fost transportat şi B.G.M.

Ulterior a fost chemată salvarea la domiciliul victimelor.

Cei de la SMURD au încercat resuscitarea numitului B.G. senior, însă acesta a decedat la ora 21:00.

Potrivit concluziilor raportului de autopsie medico-legală, moartea victimei B.G. senior a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic şi hemoragic, în contextul leziunilor traumatice externe multiple, diseminate pe întreaga suprafaţă a corpului, şi a leziunilor interne: fracturi costale multiple drepte, rupturi pulmonare drepte, hemotorax drept, rupturi hepatice, hemoperitoneu şi hematom perirenal bilateral. Leziunile traumatice s-au putu produce prin loviri directe repetate cu corp contondent, de formă alungită şi corp dur cu proeminenţe neregulate. Între leziunile traumatice - considerate în ansamblul lor/şi decesul victimei a existat legătură de cauzalitate directă.

Potrivit concluziilor Certificatului medico-legal nr. 1.271 din data de 11 mai 2007, emis de I.M.L. Târgu Mureş, victima B.G.M. a prezentat leziuni traumatice sub formă de hematoame de formă alungită, confluente între ele, cu localizări multiple: facial, toracal-posterior, pe braţul stg. extern, coapsă şi gambă stg., gambă dreaptă, acestea putându-se produce prin loviri directe, repetate, cu corp dur de formă alungită. S-a apreciat că, pentru vindecare, au necesitat 28 - 30 de zile de îngrijiri medicale, fără să-i fi fost pusă viaţa în pericol.

Prin rechizitoriul din data de 5 octombrie 2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor M.V. junior, M.A. şi M.M.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi vătămare corporală şi, disjungerea cauzei, în ceea ce l-a privit pe învinuitul M.F., faţă de care s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea aceloraşi infracţiuni, pe motiv că acesta, după producerea evenimentelor menţionate mai sus, a plecat în Spania la lucru. Disjungerea menţionată mai sus a făcut obiectul prezentei cauze.

S-a precizat că, prin Sentinţa penală nr. 199 din data de 16 iulie 2009 a Tribunalului Mureş, definitivă prin Decizia penală nr. 2.240 din data de 8 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus condamnarea inculpaţilor M.V. junior, M.M.L. la pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenţie, iar a inculpatei minore M.A. la pedeapsa închisorii cu suspendarea sub supraveghere, a executării, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi vătămare corporală.

Inculpatul M.F., în cursul urmăririi penale, a făcut uz de dreptul la tăcere.

În cursul judecăţii, inculpatul M.F. nu a recunoscut săvârşirea faptelor de care a fost acuzat.

Acesta a menţionat că, în ziua şi la ora producerii evenimentelor, a trecut prin acel loc, ocazie cu care l-a observat pe numitul B.G. senior, şezând pe pământ, în dreptul unui pod, iar lângă el, s-au aflat M.M.L. şi B.M. care se certau. Când s-a apropiat de locul respectiv, B.M. i-a strigat: „ce mă, veniţi cu toţii acuma, să ne omorâţi”. La o mică depărtare s-a aflat numitul M.V. junior şi M.A.. El i-a spus numitei B.M. că nu are nici o treabă cu ei şi nici cu altcineva. Trecând mai departe, l-a văzut pe B.G.M., intrat într-o curte, iar pe M.V. junior şi M.A. certându-se cu acesta şi intenţionând să-l lovească. După ce a trecut de ei, B.M. i-a strigat să ia copiii (adică pe M.V. junior şi pe M.A., care îi erau nepoţi) şi să-i ducă acasă. Între timp a venit acolo M.V. senior, fratele său şi tatăl numiţilor M.V. junior şi M.A., i-a luat pe aceştia doi şi s-au îndreptat spre casă. Când au ajuns în dreptul lui B.G. senior, M.V. junior l-a mai lovit pe acesta şi s-au certat. Şi M.M. i-a mai aplicat, câteva palme, victimei, după care M.V. senior i-a luat pe toţi, de acolo. În continuare, şi-a continuat deplasarea spre locuinţa socrilor săi, de unde i-a luat pe membrii familiei sale, iar la întoarcere a observat-o pe I.A., luându-i pe membrii familiei B., cu căruţa. Din căruţă, B.G.M. i-a strigat: „pe toţi vă băgăm în puşcărie”. Inculpatul a menţionat că nu a avut în mână vreun obiect contondent şi nu a lovit pe nimeni. A mai menţionat că, înainte cu circa şase zile de eveniment, în timp ce s-a aflat cu oile pe câmp, B.G. senior, confundându-l cu fratele său M.V. senior, care ar fi avut şi el oi, a venit la el şi, după ce şi-a dat seama de confuzie, i-a spus să-i transmită fratelui, adică lui M.V. senior, că unul din ei ar fi trebuit să moară, referindu-se la acesta şi la fiul acestuia, M.V. junior a mai menţionat că, în acele momente, nu s-a aflat în relaţii bune cu fratele său M.V. senior, din cauza unei moşteniri, motiv pentru care a transmis acestuia, cele spuse de B.G. senior, prin soţia sa. De asemenea a menţionat că a avut cunoştinţă că, în urmă cu circa patru săptămâni, M.V. junior fusese bătut de patru persoane, printre care s-a aflat şi B.G.M.

Martorul M.V. senior a confirmat cele declarate de inculpat, în sensul că, atâta timp cât martorul s-a aflat sau a putut observa locul evenimentelor, nu l-a văzut pe inculpat să lovească pe cineva. Martorul a confirmat şi relaţiile nu tocmai bune în care s-a aflat cu inculpatul M.F., fratele său, din cauza unei moşteniri.

Faptul că inculpatul M.F. nu l-a lovit pe B.G. senior a rezultat şi din declaraţiile martorilor M.V. junior, M.M.L. şi M.A.M. foşti inculpaţi şi condamnaţi în dosarul de bază, audiaţi în dosar în calitate de martori, toţi aceştia recunoscând că, doar ei au lovit cele două victime, nu şi inculpatul M.F.. Au declarat aceasta, nu numai în calitate de martori în prezentul dosar, ci şi în calitate de făptuitori, învinuiţi şi inculpaţi în dosarul de bază, declaraţiile lor aflându-se în copii la dosarul de urmărire penală sau al instanţei.

Martora C.E.A., care, din faţa porţii sale, unde ieşise pentru că auzise gălăgie pe stradă şi unde a stat circa 1 - 2 minute, a asistat, la parte din scandalul de pe pod, a declarat că a văzut persoanele implicate în scandal/indicându-i pe cei patru membrii ai familiei M. şi pe membrii familiei B., însă nu şi pe inculpatul M.F. În faţa instanţei a precizat încă o dată că nu l-a văzut acolo pe inculpatul M.F.

Martorul L.C., persoană în curtea căruia a fost dus B.G.M. după ce a fost lovit, martor ocular al scandalului şi al momentelor în care au fost lovite ambele victimei, i-a indicat în declaraţia sa ca autori ai agresiunilor exercitate asupra lui B.G. senior pe M.V. junior, pe M.M. şi pe M.A., iar al agresiunilor exercitate asupra victimei B.G.M. doar pe M.V. junior. Deşi a menţionat că l-a observat în acele locuri şi pe inculpatul M.F., martorul a precizat că acesta nu ar fi lovit pe nimeni.

În cursul judecăţii, acelaşi martor L.C., a menţionat că l-a văzut pe inculpatul M.F., doar atunci când, la poarta sa, s-au prezentat M.V. junior şi M.A. şi i-au cerut să deschidă poarta, pentru a-l putea lovi în continuare pe B.G.M., iar inculpatul a şi încercat să-i ia de acolo pe M.V. junior şi pe M.A.. Martorul a mai menţionat că a observat şi momentul în care a fost lovit B.G. senior, însă în acel loc nu se afla şi inculpatul M.F. Pe acesta din urmă nu l-a observat să aibă ceva în mâini.

Martorul I.M., alt martor ocular al întregului eveniment, a declarat, la fel ca martorul L.C., cu care, de altfel, s-a şi aflat în faţa locuinţei, acestuia din urmă, că l-a văzut pe inculpatul M.F., însă acesta nu avea nimic în mâini şi nu a lovit pe nimeni.

Martorul H.V. a declarat că, deşi a observat scandalul şi persoanele implicate în acesta, printre care nu l-a menţionat şi pe inculpatul M.F., nu a putut menţiona cine a lovit victimele.

Aceşti ultimi doi martori oculari nu au mai putut fi audiaţi de instanţă pentru că au fost plecaţi în străinătate.

Singurele persoane care au declarat că l-au observat şi pe inculpatul M.F., lovind cele două victime, au fost doar cele ce au făcut parte din familia B. şi martorul T.P.

Acesta din urmă, în cursul urmăririi penale, a declarat că l-a observat şi pe inculpatul M.F., lovindu-l cu un băţ, pe B.G. senior.

În cursul judecăţii din prezentul dosar, martorul nu a mai putut fi audiat, cu toate insistenţele instanţei, care a făcut deplasarea la locuinţa acestuia, din cauza unei boli grave, care a afectat grav memoria acestuia.

În aceste împrejurări a fost amintită declaraţia pe care a dat-o, acelaşi martor, la data de 13 octombrie 2008, în faţa Tribunalului Mureş în Dosarul nr. 3.070/102/2007. Martorul, după ce a afirmat că şi-a menţinut declaraţia din cursul urmăririi penale, a arătat că a observat doar scandalul, fără a şti între cine a avut loc acesta, cu precizarea că martorul a fost audiat, o singură dată, în cursul urmăririi penale, declaraţia în original aflându-se la fila 74 a Dosarului nr. 247/P/2007 (nr. dosar instanţă 3.070/201/2007), iar la dosarul nou, format nr. 394/P/2007 (nr. dosar instanţă 2.529/102/2009) s-a ataşat doar o copie a acelei declaraţii.

Ca atare s-a observat că dacă acest martor a declarat, în cursul urmăririi penale, că l-a observat pe inculpatul M.F. lovindu-l pe B.G. senior, cu bâta, în timp ce acesta, din urmă, era întins la pământ, în faţa instanţei nu a mai reiterat acelaşi lucru, afirmând că nu a ştiut între cine şi cine a avut loc scandalul.

Declaraţia martorului T.P. din cursul urmăririi penale a conţinut şi unele inadvertenţe, în raport cu succesiunea evenimentelor, astfel: în actul de acuzare s-a menţionat că, mai întâi, inculpatul M.F. şi ceilalţi inculpaţi din Dosarul 3.070/102/2007, l-au agresat pe B.G. senior. Apoi, că inculpatul M.F. împreună cu M.V. junior şi M.A. l-au agresat pe B.G.M., şi, abia după aceea, acesta din urmă a fost dus de sora sa B.E. în curtea locuinţei L. (pentru a nu mai fi lovit). Cu toate acestea martorul T. a declarat că în momentul în care a deschis poarta, şi a observat scandalul, l-a observat şi pe inculpatul M.F., lovindu-l cu bâta pe B.G. senior, iar pe B.G.M. l-a văzut, cum a fost ajutat, de sora sa, să se deplaseze spre locuinţa numitei L.M. Rezumând, dacă martorul a deschis poarta, în momentul în care B.G.M. a fost condus spre locuinţa familiei L., atunci a însemnat că se petrecuse, deja, episodul agresării acestuia, şi, cu atât mai mult, se petrecuse episodul agresării victimei B.G. senior, care, cronologic, a avut loc înaintea agresării victimei B.G.M..

Coroborate cele două declaraţii ale martorului susmenţionat, care s-au contrazis flagrant, şi interpretând declaraţia din cursul urmăririi penale în raport cu succesiunea evenimentelor, stabilită pe baza altor probe certe, s-a constatat că nu s-a putut pune bază pe niciuna din aceste declaraţii ale martorului, pentru că nu s-a mai putut ştii care din ele a reflectat adevărul, iar starea sănătăţii martorului nu a mai permis vreo clarificare.

Pe lângă toate cele menţionate mai sus nu s-a trecut cu vederea nici faptul că declaraţia martorului T.P., din cursul urmăririi penale a fost semnată doar de un poliţist (având gradul profesional de subcomisar/scms), deşi urmărirea penală a fost de competenţa obligatorie a procurorului, iar la dosarul cauzei nu a existat vreo rezoluţie de delegare a organelor de cercetare penală, ale poliţiei judiciare, să dispună sau să îndeplinească vreun act procesual ori procedural, ceea ce a putut duce la nulitatea absolută a acestui mijloc de probă. De observat că, toate celelalte declaraţii de martori au fost semnate şi de procuror, declaraţia martorului T.P. fiind singura care nu a purtat şi semnătura procurorului, putându-se deduce astfel că actul procedural a fost îndeplinit numai de poliţist, adică cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la competenţa materială şi funcţională.

În sensul lovirii victimei B.G.M. şi de către inculpatul M.F. a existat, pe lângă declaraţiile membrilor familiei B. şi declaraţia din cursul urmăririi penale, a numitului M.V. senior, fratele inculpatului. Acesta a declarat că, după ce a avut loc altercaţia, de pe pod, au apărut în fugă fraţii B.G.M. şi B.L., fii victimei B.G. senior. Când au ajuns la o distanţă de circa 50 - 60 metri l-a observat pe B.G.M. ducând mâna la buzunar, situaţie în care a crezut că acesta va scoate cuţitul, aşa cum obişnuia în astfel de situaţii. Atunci fiul său, M.V. junior s-a desprins, din strânsoare, şi a luat-o la fugă după B.G.M. Odată cu el a fugit şi inculpatul M.F., precum şi fiica sa M.A.. A arătat că a fost posibil ca inculpatul M.F. să fi avut un băţ în mână. A observat că primul care l-a ajuns pe B.G.M. a fost inculpatul M.F. şi acesta l-a lovit, nu a ştiut cu ce, iar victima a căzut. Imediat după aceea inculpatul M.F. nu a mai lovit, continuând să lovească victima M.V. junior şi M.A..

Revenind la rudele victimelor, de precizat că l-au indicat pe inculpatul M.F. că i-ar fi lovit pe B.G. senior şi pe B.G.M., chiar acesta din urmă, numita B.M./soţia şi mama victimelor şi I.A. Elena/nora victimei B.G. senior.

De menţionat însă că, între declaraţiile acestora şi o altă persoană din familia victimelor, B.E.A./fiica victimei B.G. senior, au existat unele contradicţii, în sensul că dacă B.M./(soţia victimei B.G. senior) şi I.A.E./(nora aceleiaşi victime), l-au indicat pe inculpatul M.F. ca fiind, printre cei, care l-au lovit pe soţul, respectiv socrul ei, alături de ceilalţi membrii ai familiei M., martora sus-menţionată, care a arătat că a văzut, parte, din scena agresării tatălui său, a menţionat că M.V. senior şi inculpatul M.F., deşi aveau bâte în mâini, cât a stat ea acolo, nu l-au lovit pe tatăl său.

Chiar şi între declaraţiile din diferite faze procesuale ale acestei martore, B.E.A., au existat contradicţii, în sensul că, dacă în cursul urmăririi penale, în dosarul de bază (nr. 248/P/2007), la data de 15 iunie 2007, adică la o dată relativ apropiată de cea a evenimentelor, a declarat cele arătate mai sus, în legătură cu inculpatul M.F., cu ocazia audierii sale de către instanţă, în prezentul dosar a declarat că, atunci când a ajuns la locul evenimentului, tatăl său, B.G. senior, era căzut la pământ şi era lovit de ceilalţi făptuitori şi de inculpatul M.F. Despre fratele său, B.G.M. a declarat că şi acesta a fost căzut la pământ, dar nu a observat dacă şi acesta a fost lovit de inculpatul M.F. Fiind întrebată despre această neconcordanţă, martora a precizat că, în cursul urmăririi penale, s-a consemnat greşit declaraţia sa.

Contradicţii au existat şi între declaraţiile din diferite faze procesuale ale martorei I.A.E. - nora victimei B.G. senior, în sensul că, dacă în cursul urmăririi penale, la data de 22 aprilie 2007, adică chiar în ziua evenimentului, a declarat că i-a văzut pe M.V. junior, M.V. senior, M.M., M.A. şi pe inculpatul M.F. cu bâte, în mâini, şi lovindu-l pe socrul său, ulterior, tot în cursul urmăririi penale, dar la data de 16 iunie 2007, aceeaşi martoră a declarat că nu a văzut când a început bătaia, că a auzit-o pe soacra sa strigând, că s-a îndreptat spre pod şi atunci l-a observat pe socrul său, B.G. senior, căzut pe drum, după pod, iar numiţii M.V. junior, M.V. senior şi inculpatul M.F. au fost pe pod, primul având un bici în mână, iar ceilalţi doi bâte, timp în care, dincolo de pod, s-au aflat M.M. şi M.A., având şi ele bâte în mâini şi lovindu-l pe socrul său, declaraţie asupra căreia a revenit imediat şi a arătat că, de fapt, înainte de a se apropia de pod, i-a văzut pe toţi membrii familiei M., inclusiv pe inculpatul M.F., lovindu-l pe socrul său, iar când a ajuns mai aproape cei trei bărbaţi, adică M.V. junior M.V. senior şi M.F. s-au retras, de lângă victimă, pe pod. Aceeaşi martoră, în cursul judecăţii, a declarat, din nou, că l-a văzut şi pe inculpatul M.F. lovindu-l pe B.G. senior.

Chiar şi partea civilă B.M. a revenit asupra declaraţiilor anterioare, cu ocazia reaudierii, în acest dosar şi a arătat că, în momentul în care a apărut la locul evenimentelor, martora B.E., fiica sa, victima B.G.M. a fost căzut la pământ, astfel că martora nu a avut cum să observe actele de agresiune exercitate de inculpat asupra acestei victime. Despre altă martoră, I.A. a arătat că, atunci când aceasta a trecut, pe lângă locul evenimentului, şi s-a dus să aducă căruţa şi victima B.G. senior fusese deja bătut, de unde s-a putut deduce că nici această martoră nu a observat momentul agresiunilor.

Din cele de mai sus, a rezultat clar intenţia membrilor familiei victimelor de a-l implica pe inculpatul M.F., în sensul de a-l indica şi pe el ca fiind agresor al celor două victime.

Această concluzie s-a desprins cu atât mai mult cu cât, doar aceştia şi, aşa cum s-a mai arătat, şi martorul T.P., în cursul urmăririi penale, l-au indicat ca agresor al victimei B.G. sen. şi pe inculpatul M.F., iar martorul M.V. sen., ca agresor numai al victimei B.G.M., în timp ce toţi membrii celeilalte familii implicate (M.) şi toţi ceilalţi martori, unii chiar oculari, toţi fără vreo legătură de rudenie cu inculpatul sau cu victimele, nu au relatat despre vreo acţiune de lovire exercitată de inculpat.

Inculpatul, în apărarea sa a propus şi a fost admisă martora M.A.G.

Din declaraţia acesteia, a rezultat că, în primăvara anului 2010, într-una din zile, în timp ce s-a aflat în tren şi s-a deplasat de la Sighişoara, spre localitatea natală Archita, în acelaşi compartiment de tren s-au aflat B.M. şi nepoata acesteia A., persoane pe care le cunoştea pentru că erau consătene. Le-a auzit, la un moment dat, pe acestea vorbind despre inculpatul M.F. B.M. a întrebat-o pe A. dacă a dat declaraţie, ca să poată fi arestat M.F., iar A. i-a spus că nu. În cadrul aceloraşi discuţii B.M. a mai spus că şi F. a dat cu o bâtă, iar A. a spus că acesta nu a dat pentru că a stat mai departe.

În raport cu toate cele menţionate mai sus s-a apreciat că a fost probată săvârşirea, cu intenţie, de către inculpatul M.F., a infracţiunii de vătămare corporală împotriva victimei B.G.M. şi că nu au existat suficiente probe certe, şi mai ales obiective, care să demonstreze, fără nici un dubiu, participarea inculpatului şi la actele de agresiune exercitate, de ceilalţi membrii ai familiei M., asupra victimei B.G. sen., agresiuni care au condus în final la decesul victimei.

Faţă de toate cele menţionate mai sus, instanţa a apreciat că în drept:

Fapta inculpatului M.F., care, la data de 22 aprilie 2007, în localitatea Archita, comuna Vânători, judeţul Mureş, împreună cu numiţii M.V. junior şi M.A., au aplicat victimei B.G.M. mai multe lovituri cu picioarele şi cu bâtele, cauzându-i acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 28 - 30 de zile de îngrijiri medicale, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală/prevăzută şi pedepsită de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) C. pen. şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, instanţa a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume:

- limitele pedepsei fixate de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului;

- gradul de pericol social al faptei;

- persoana şi antecedentele penale ale inculpatului; din acest punct de vedere fiind remarcat faptul că, potrivit extrasului de cazier judiciar, inculpatul nu s-a aflat la primul conflict cu legea penală.

Printre altele, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare, prin Sentinţa penală nr. 1809/2001 a Judecătoriei Bistriţa (ca urmare a contopirii unor pedepse aplicate anterior), iar prin Sentinţa penală nr. 32 din 15 februarie 2005, a Tribunalului Harghita, a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, fiind arestat la data de 30 martie 2005 şi liberat condiţionat la data de 3 iunie 2005 cu un rest neexecutat de 26 de zile.

Ca atare, la momentul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală de care a fost acuzat în acest dosar inculpatul s-a aflat în stare de recidivă postexecutorie, fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

- împrejurările care au atenuat sau agravat răspunderea penală;

Din acest punct de vedere s-a remarcat comportamentul, nesincer, al inculpatului, pe parcursul întregului proces penal, inclusiv în ceea ce a privit infracţiunea de vătămare corporală.

Ca atare s-a apreciat că nu a putut fi reţinută vreuna din circumstanţele atenuante legale sau judiciare.

Ţinând seama de cele arătate, instanţa l-a condamnat pe inculpatul M.F. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, împotriva părţii vătămate B.G.M.

Inculpatul M.F. a fost reţinut pe o durată de 24 de ore la data de 28 octombrie 2009.

Ca atare, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii, din data de 28 octombrie 2009.

În temeiul şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În privinţa acuzei săvârşirii infracţiunii de omor calificat/prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) C. pen. şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), aşa cum s-a arătat mai sus, nefiind suficiente probe certe şi obiective, care să fi demonstrat participarea inculpatului, cu acte de agresiune, asupra victimei B.G. sen., agresiuni care au provocat decesul acestuia, cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului, fapta nefiind comisă de acesta.

Latura civilă a cauzei:

Partea vătămată B.G.M. şi succesoarea victimei B.G. sen., B.M., s-au constituit părţi civile în cauză, în cursul urmăririi penale, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 1.427,50 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuielile efectuate cu înmormântarea victimei decedate, precum şi cu sumele de 15.000 RON cu titlu de daune morale/partea civilă B.M. şi 5.555 RON cu titlu de daune morale - partea civilă B.G.M.

În cursul judecăţii, deşi au fost citate cu menţiunea de a-şi preciza pretenţiile civile, strict referitoare la inculpatul M.F., înainte de citirea actului de sesizare, părţile civile nu au dat curs solicitării.

Cu ocazia dezbaterilor, fiind prezentă în faţa instanţei partea civilă B.M. a arătat că nu mai are nici o pretenţie de la inculpat, ceea ce a semnificat că a renunţat la pretenţiile civile formulate.

Instanţa a luat act de renunţarea părţii civile B.M. la pretenţiile civile.

Cu privire la pretenţiile civile ale părţii civile B.G.M. de observat că acesta, atunci când s-a constituit parte civilă, în cursul urmăririi penale, i-a avut în vedere pe toţi participanţii, la săvârşirea infracţiunii îndreptate împotriva sa.

De precizat că, prin Sentinţa penală nr. 199 din data de 16 iulie 2009 a Tribunalului Mureş s-a admis, în parte, acţiunea civilă a părţii civile B.G.M. şi inculpaţii M.V. junior şi M.A. au fost obligaţi în solidar, iar inculpata minoră M.A., în solidar şi cu părinţii săi, la plata către această partea a sumei de 2.000 RON, cu titlu de daune morale.

În raport cu cele precizate mai sus, s-a apreciat cum că pretenţiile civile ale părţii civile B.G.M. a fost satisfăcute, în raport cu evenimentul din data de 22 aprilie 2007, într-un mod corespunzător şi la un nivel care să asigure compensarea totală, suferinţelor fizice şi psihice îndurate, din pricina vătămării corporale suferite, fără a mai fi nevoie vreo completare la aceasta în sensul obligării şi a inculpatului M.F. la plata aceloraşi pretenţii.

Ca atare, în prezenta cauză a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea civilă a părţii civile B.G.M.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata unei părţi a cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, restul cheltuielilor judiciare, avansate de stat, rămânând în sarcina acestuia, în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Soluţia instanţei de fond, în termen legal, a fost atacată cu apel de către:

- Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, care, criticând netemeinicia acestei hotărâri, a solicitat ca, în urma admiterii căii de atac astfel exercitată şi reformării parţiale a Sentinţei penale vizate, să se dispună condamnarea inculpatului M.F. pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, încriminată de dispoziţiile art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen. şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) S-a învederat în memoriul conţinând motivele de apel că:

Sentinţa atacată a fost netemeinică raportat la soluţia de achitare a inculpatului M.F. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, instanţa pronunţând această soluţie ca urmare a interpretării greşite a materialului probator.

Astfel, în opinia instanţei, la data de 22 aprilie 2007, au existat doar două acte de agresiune: un prim act, în care violenţele au fost exercitate asupra victimei B.G. sen., şi un al doilea act, în care violenţele au fost exercitate asupra părţii vătămate B.G.M. În ceea ce a privit primul act, participanţii la acesta au fost, în opinia instanţei, doar M.V. junior, M.A.M. şi M.M., iar în privinţa celui de-al doilea act, participanţii, la acesta, au fost atât M.V. junior şi M.A.M., cât şi M.F.

În fapt însă, au existat 3 acte de agresiune: un prim act în care s-au exercitat violenţe asupra victimei B.G. sen., un al doilea act în care s-au exercitat violenţe asupra părţii vătămate B.G.M., şi un al treilea act în care s-au exercitat violenţe, din nou, asupra victimei B.G. senior.

Raportat la primul act, din declaraţia părţii civile B.M., a rezultat, în mod constant, că soţul acesteia B.G. senior., a fost lovit într-o primă fază de M.V. junior, M.A.M., M.M., M.F. şi M.V. senior.

Susţinerile sale au fost confirmate de martorul I.A.E. (nora victimei), care, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, a susţinut că, auzind că strigă cineva, din direcţia în care au plecat socrii ei, şi deplasându-se în acea direcţie, pentru a vedea ce se întâmplă, a observat că B.G. sen. era căzut pe pod şi acesta era lovit de către M.V. junior, M.A.M., M.M., M.V. senior. şi M.F.

Împrejurarea că susţinerile părţii civile şi ale martorei/considerate de instanţă ca subiective/nu au fost confirmate de alte mijloace de probă, sau că acestea au conţinut unele contradicţii, cu privire la alte aspecte ale evenimentului, decât participarea inculpatului M.F. la acesta, nu le-a lipsit de veridicitate, iar, lipsa altor martori oculari, la actele de violenţă exercitate, într-o primă fază de inculpatul M.F. asupra victimei, nu au echivalat cu inexistenţa acestor acte.

De altfel, interpretarea instanţei în sensul că, lipsa oricărei menţiuni în declaraţiile celorlalţi martori oculari, cu privire la actele inculpatului M.F. asupra victimei B.G. senior., (aceste menţiuni regăsindu-se doar în declaraţiile mai sus indicate), proba intenţia membrilor familiei victimei de a-l implica şi pe acesta, deşi inculpatul, în cauză, nu a participat la săvârşirea faptei, a fost complet eronată.

În fapt, lipsa acestor menţiuni s-a datorat absenţei fizice, a martorilor la actele de violenţă, exercitate de inculpatul M.F., într-o primă fază asupra victimei, ca urmare a retragerii acestora, în curţile locuinţelor lor.

Astfel, din declaraţia martorei C.E.A. a rezultat că, la data incidentului, a văzut că, pe un pod, după casa sa, la o distanţă de cca. 50 m, s-au aflat membrii familiei M. fiica, mama şi băiatul, B.G. sen. şi soţia acestuia care s-au certat, însă nu a văzut ce s-a întâmplat, întrucât având un copil mic, a intrat în curte.

De asemenea, din declaraţia martorului L.C. a rezultat că, după ce a observat momentul iniţial, al scandalului, în care asupra victimei au fost exercitate violenţe de către M.V. junior, M.A.M. şi mama acestora M.M., constatând că, de locul incidentului, s-au apropiat cei doi fraţi B., a hotărât să intre la el, în curte, fiindu-i teamă că va ieşi un scandal de proporţii, împreună cu el intrând şi martorul I.M., fapt confirmat de acesta din urmă. Potrivit susţinerilor aceluiaşi martor, acesta a stat în curte cca. 3 - 4 minute, după care a deschis din nou poarta, ocazie cu care a observat actele de violenţă exercitate de M.V. junior asupra părţii vătămate B.G.M.

Ori, momentul apariţiei inculpatului M.F. s-a situat, în timp, după declanşarea şi desfăşurarea, în parte, a incidentului de pe pod, unde s-a aflat victima B.G. sen., şi înainte de agresarea părţii vătămate B.G.M. (agresiune la care a participat), adică tocmai în interval de timp în care martorii s-au aflat în curţile lor, fiind aşadar, imposibil, ca aceştia să relateze aspecte ale evenimentului pe care nu le-au perceput personal. Relevantă în acest sens a fost chiar declaraţia martorului L.C., potrivit căreia atunci „când îl loveau pe acel om, M.F. nu era acolo”, însă, „la poată-acesta/a venit din direcţia bătăii”.

Raportat la ce-l de a-l doilea act de agresiune, în mod corect instanţa a reţinut că inculpatul M.F. împreună cu M.V. junior, sesizând prezenţa părţii vătămate B.G.M., au fugit înspre acesta, inculpatul M.F., fiind cel care l-a lovit, mai întâi, ulterior partea vătămată fiind lovită şi de M.V. junior, respectiv de M.A.M.

Raportat însă la cel de-al treilea act agresiv, în mod surprinzător, instanţa a omis să constate existenţa acestuia, deşi probatoriul administrat a confirmat, în mod cert, săvârşirea lui şi, mai mult decât atât, participarea inculpatului M.F. la acesta.

În acest sens, din declaraţiile inculpaţilor M.V. junior şi M.A.M. (date în Dosarul nr. 3070/102/2007 şi ataşate la prezentul dosar), a rezultat că, după agresarea părţii vătămate B.G.M., acestea s-au întors la locul unde s-a aflat victima B.G. sen., unde, enervaţi de atitudinea acestuia, au continuat să îl lovească, împreună cu mama lor M.M.

Din declaraţiile lui M.V. şi declaraţiile părţii civile B.M. a rezultat, de asemenea, că, B.G.M., M.V. junior, şi M.A. s-au întors lângă victima B.G. senior., însoţiţi de inculpatul M.F.

În ceea ce a privit atitudinea acestuia din urmă, potrivit susţinerilor părţii civile B.M., inculpatul B.F. a continuat să îl lovească pe B.G. senior., alături de ceilalţi agresori, până când au văzut că nu mai au ce lovi.

Susţinerile părţii civile în ceea ce a privit participarea inculpatului M.F., la cel de-al treilea act agresiv (care constituia în fapt o continuare a celui dintâi) au fost confirmate şi de martorul I.A.E., care a arătat că, după ce i-a văzut, pe membrii familiei M., lovind pe socrul său B.G. senior., aceasta a intrat în curtea locuinţei martorei C.E.A., de unde a dat un telefon. Ulterior, ieşind din curtea martorei s-a îndreptat spre pod, unde l-a văzut pe inculpatul M.F., lovind, în continuare victima cu o bâtă/alături de ceilalţi membrii ai familiei M. Potrivit susţinerilor martorei, trecând pe pod, aceasta chiar i-a cerut lui M.M. să înceteze. Depăşind podul, martora a sesizat şi prezenţa părţii vătămate B.G.M., care fusese deja agresată, iar la solicitarea martorei B.E., s-a deplasat acasă de undea luat o căruţă cu care s-a întors pentru a transporta victimele.

Mai mult decât atât, susţinerile părţii civile B.M. au fost confirmate şi de martorul T.P. care, cu ocazia audierii sale, în cursul urmăririi penale, a arătat că, din momentul în care a deschis poarta, l-a văzut pe B.G. senior., întins pe pământ şi pe M.F. lovindu-l cu un băţ. Tot atunci acesta a văzut, când unul dintre fii lui B.G. sen., a fost ajutat de sora sa să se deplaseze, intrând, împreună în curtea lui L.M.

Raportat la această declaraţie, contrar opiniei instanţei, care interpretând-o în raport cu succesiunea evenimentelor stabilită de aceasta pe baza altor probe, a apreciat că nu poate fi luată în considerare, întrucât dacă martorul a deschis poarta, în momentul în care B.G.M. a fost condus spre locuinţa familiei L., atunci înseamnă că s-a petrecut deja momentul agresiunii acestuia, şi cu atât mai mult se petrecuse episodul agresării victimei B.G. senior, care avusese loc anterior, ca urmare, martorul nu a avut cum să îl perceapă/s-a apreciat că această declaraţie confirmă succesiunea episoadelor agresive, în modalitatea descrisă, în cuprinsul motivelor de apel, această succesiune fiind cea corespunzătoare realităţii, şi, mai mult decât atât, participarea inculpatului M.F. la cel de-al doilea episod agresiv asupra victimei.

Fără a contesta faptul că declaraţia martorului a fost luată cu încălcarea normelor procesuale, privitoare la competenţa materială, că între această declaraţie şi cea dată de martor, în cursul judecăţii în dosarul de bază, au existat contradicţii, s-a susţinut că totuşi, aceasta a putut fi luată în considerare cel puţin ca indiciu în sensul veridicităţii susţinerilor părţii civile B.M. raportat la cronologia actelor de agresiune şi participarea inculpatului M.F. la actul agresiv descris mai sus.

În privinţa celorlalte motive care au determinat instanţa să aprecieze că din materialul probator nu a rezultat cu certitudine că inculpatul M.F. a participat la săvârşirea faptei de omor, s-au impus unele precizări. Aproape întreaga argumentaţie a instanţei s-a bazat pe contradicţiile existenţe în declaraţiile membrilor familiei victimei B.G. senior. Încă, contradicţiile între declaraţiile aceluiaşi martor nu au produs efecte extensive şi asupra declaraţiilor altui martor sau parte în procesul penal.

Astfel, fără a contesta susţinerile contrarii ale martorei B.E., din cursul urmării penale, în raport cu cele din cursul judecăţii, în sensul reţinut de instanţă, lipsa de credibilitate a acesteia nu a antrenat implicit o decredibilizare a martorei I.A.E. şi a părţii civile B.M., pentru simplul motiv al apartenenţei lor la aceeaşi familie.

De asemenea, simpla susţinere a părţii civile B.M. în cursul judecăţii, în sensul că, în momentul în care martora I.A.E. a trecut pe lângă locul incidentului, pentru a aduce căruţa, victima B.G. senior fusese deja bătută, nu a justificat deducerea instanţei, în sensul că, nici această martoră nu a observat momentul agresiunilor. Aceasta întrucât, pe de-o parte a fost vorba de 2 episoade agresive distincte asupra aceleiaşi victime: un prim episod/pe care martora l-a observat, de la distanţă, înainte de a intra în curtea martorei C., şi un al doilea/pe care l-a observat, după ce a părăsit curtea aceleiaşi martore, îndreptându-se şi depăşind podul, pe care s-a aflat victima. Pe de altă parte, din chiar declaraţia lui M.V. senior, coroborată cu cele ale lui M.V. junior şi M.A.M., s-a putut deduce faptul că, la momentul, la care martora a trecut podul pentru a aduce căruţa, cel de-al doilea episod agresiv împotriva victimei nu s-a încheiat.

În acest sens declaraţiile lui M.V. senior a rezultat că, în momentul în care M.F., A. şi V. junior, au venit dinspre B.G.M., care rămăsese căzut în drum, au trecut toţi trei pe lângă B.G. sen. Cu această ocazie, M.V. junior, M.A. şi mama acestora au continuat să îl lovească pe B.G. sen./potrivit propriilor susţineri/(o perioadă relativ îndelungată raportat la modul în care aceştia descriu loviturile aplicate victimei). În acele împrejurări, M.V. s-a oferit să o ajute pe B.M. să îşi ducă soţul acasă (această intervenţie fiind posibilă doar la momentul încetării agresiunilor) însă aceasta a refuzat şi imediat a apărut o nepoată de a lor, I.A., cu o căruţă/de unde s-a dedus că aceasta a trecut podul cu ceva timp înainte ca agresiunile să înceteze, având timp suficient pentru a se şi întoarce.

În ceea ce a privit declaraţia martorei M.A.G., potrivit căreia, în cursul unei deplasări cu trenul, a auzit o discuţie dintre partea civilă B.M. şi martora I.A., în care aceasta din urmă a afirmat că M.F. „nu a dat”, pentru că stătea mai departe, s-a arătat că instanţa nu a trebuit să o ia în considerare, câtă vreme în cauză nu s-a stabilit, pe bază de probe, că într-adevăr partea civilă şi martora au circulat cu trenul pe ruta şi de la data indicată de martoră, existând posibilitatea (iar nu certitudinea) purtării unui astfel de dialog.

- Inculpatul M.F., care prin apărătorul său ales a solicitat ca, după admiterea acestei căi de atac şi reformarea parţială a soluţiei penale criticate să se dispună, în principal, achitarea sa de sub săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală (fără a indica temeiul legal al acestei cereri), iar în subsidiar reducerea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicate la prim grad. Inculpatul a dezvoltat motivele de apel, prin intermediul apărătorului său ales, cu ocazia dezbaterii pe fond, a căii de atac astfel exercitate, susţinând că:

Din analiza materialului probator administrat, contradictoriu pe alocuri, dar net în favoarea inculpatului M.F., nu a reieşit, cu certitudine, că acesta a agresat partea vătămată B.G.M., motiv pentru care, reanalizându-se materialul probator, a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare. În subsidiar a solicitat reducerea cuantumului pedepsei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală gravă.

S-a susţinut că judecătorul fondului a făcut o analiză cât se poate de atentă, a tuturor probelor administrate în cauză şi coroborându-le, a reuşit să stabilească starea de fapt, care a fost corespunzătoare realităţii şi anume că inculpatul M.F. nu a aplicat nici o lovitură victimei B.G., care, din nefericire, a decedat. S-a ştiut că lucrurile au degenerat, ca urmare a unui conflict, anterior, în care familia M. a fost victima unor agresiuni şi ameninţării repetate, din partea membrilor familiei B., că a apelat de nenumărate ori la sprijinul autorităţilor, că M.V. junior a fost agresat, înainte, cu 3 săptămâni, de acest incident astfel încât a ajuns în spital, şi că până la urmă lucrurile au ajuns la conflictul spontan, din ziua în care s-a petrecut tragedia. M.F. n-ar fi avut nici un motiv să se implice în conflictul dintre cele două familii, aşa cum ar fi avut tatăl celor doi condamnaţi deja, pentru că între familiile lui M.V. şi M.F., chiar dacă aceştia au fost fraţi, a existat un conflict mai vechi, datorat unei moşteniri. M.F. s-a întâmplat să fie în acea zi, pe acel drum, care ducea de la casa lui la casa socrilor săi, a văzut cele întâmplate, nu a exclus participarea lui la agresarea părţii vătămate B.G.M., însă, cu certitudine, materialul probator administrat în cauză a convins că acest inculpat nu a participat la agresiunea victimei. Instanţa de fond a reconstituit foarte bine firul evenimentelor, analizând foarte punctual toate declaraţiile martorilor audiaţi, ajungând la concluzia că, la momentul la care victima fusese agresată inculpatul M.F. nu a fost acolo. S-a făcut referire la declaraţiile martorilor C.E., L.C., I.M., H.V., toţi martori oculari, poate nu chiar la tot evenimentul, dar la frânturi din el, care, a pus cap la cap au stabilit. cât se poate de clar firul evenimentelor. În afară de aceste persoane, toţi membrii familiei M., deja condamnaţi în celălalt dosar, dar audiaţi aici în calitate de martori, au afirmat cât se poate de clar că inculpatul M.F. nu a aplicat lovituri victimei. Singurul martor care ar fi făcut o asemenea referire, martor obiectiv, martorul T. care nu a putut să fie audiat de către instanţă, chiar dacă s-au deplasat la locuinţa acestuia, din cauza stării de sănătate, dar care a fost audiat de instanţă cu ocazia primului proces, a arătat că nu ştie între cine şi cine s-a purtat conflictul. În faza de urmărire penală a spus că a văzut că şi M.F. a lovit victima. Acea declaraţie, aşa cum bine a arătat şi instanţa, a fost lovită de nulitate, fiind un mijloc de probă administrat nelegal, pentru că a fost audiat acest martor de către un poliţist, în lipsa delegării din partea procurorului, iar aici era urmărirea penală proprie procurorului. Dar cu toate acestea, instanţa de fond a analizat şi această declaraţie şi a arătat foarte punctual de ce această declaraţie a martorului T. nu a trebuit avută în vedere. Ultimele probe de analizat în această cauză erau declaraţiile membrilor familiei B. B.M., soţia victimei şi care a avut şi calitate de parte civilă în prezenta cauză, precum şi martorele B.E. fiica defunctului şi I.A. - care cumulează două calităţi - a fost şi nepoată şi a fost şi soţia unuia dintre fiii victimei. Declaraţiile acestora de la urmărire penală au fost în sensul că M.F. nu a lovit victima. Mai mult, B.E. a spus că I.A. a ajuns atunci când, deja victima a fost deja agresată şi nu s-a mai exercitat niciun act de violenţă asupra ei. Nu a fost de neglijat nici atitudinea de ostilitate, absolut evidentă, manifestată de familia victimei, cu ocazia judecării celuilalt dosar în faţa primei instanţe. Declaraţiile au trebuit privite ca extrem de subiective. În faţa instanţei sigur că a fost foarte simplu pentru B.E. şi pentru I.A. să spună că au văzut când M.F. a lovit cu bâta. Însă, coroborând aceste declaraţii cu cele din faza de urmărire penală, au trebuit să se constate că declaraţiile din cursul judecăţii au fost nesincere. Mai mult, ultima declaraţie din dosar, a doamnei B.M. „ne luminează” spunând că I.A. a venit când lucrurile au fost deja terminate, pentru acest considerent declaraţia lui I.A. nu era numai subiectivă, ci şi vădit mincinoasă. În aceste condiţii s-a solicitat instanţei să reanalizeze întreg probatoriul administrat în cauză, să se constate că există cel puţin un dubiu puternic în favoarea inculpatului motiv pentru care a solicitat achitarea lui. A arătat că acest dosar de omor a fost disjuns, inculpatul a fost trimis în judecată la vreo doi ani după ce ceilalţi inculpaţi din cauză au fost condamnaţi. S-a considerat că deja suficient, mulţi oameni au plătit pentru tragedia, care s-a întâmplat în acea zi, nu a fost cazul ca acest inculpat, pe care personal l-a considerat nevinovat, să fie condamnat.

Prin Decizia penală nr. 19/A din 2 martie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş s-a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş împotriva Sentinţei penale nr. 69 din 4 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Mureş, a desfiinţat parţial această hotărâre criticată, şi rejudecând limitativ:

A înlăturat din hotărârea judecătorească anterior menţionată dispoziţia instanţei de fond de achitare a inculpatului M.F. de sub acuza comiterii infracţiunii incriminate de dispoziţiilor art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c C. pen. şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), potrivit prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În baza art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c C. pen. şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a condamnat pe inculpatul M.F. (fiul lui V. şi F., născut în Sighişoara, judeţul Mureş, domiciliat în comuna Vânători,), pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat la pedeapsa principală de 17 (şaptesprezece) ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării prev. de dispoziţiilor art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen., ca pedeapsă complementară.

Conform dispoziţiilor art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) şi la art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedeapsa de 17 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării prev. de dispoziţiilor art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen., aplicată inculpatului M.F. prin prezenta Decizie, cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală atacată, pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în pedeapsa cea mai grea, cea de 17 (şaptesprezece) ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării prev. de dispoziţiilor art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen., ca pedeapsă complementară.

A menţinut restul dispoziţiilor din Sentinţa penală criticată referitoare la deducerea măsurii preventive a reţinerii, la aplicarea pedepsei accesorii, la soluţionarea acţiunilor civile exercitate în cauză şi la plata cheltuielilor judiciare, către stat, aferente soluţionării cauzei la prim grad jurisdicţional.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe penale de către inculpatul M.F..

Conform dispoziţiilor art. 199 C. proc. pen. a admis cererea de reexaminare formulată de şeful Secţiei nr. 10 Poliţie Rurală Sighişoara, respectiv de petentul Sporea Ioan şi a exonerat pe acesta de sancţiunea pecuniară a amenzii judiciare în cuantum de 1.000 RON, ce i-a fost aplicată acestuia prin încheierea de şedinţă din 13 ianuarie 2012 a acestei instanţe.

A obligat inculpatul să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare parţiale, aferente soluţionării acestei căi de atac, suma de 300 ron, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de prim control judiciar, reevaluând materialul probator administrat în cauză, a apreciat că inculpatul M.F. în momentul desfăşurării evenimentelor descrise se afla în locul în care au avut loc violenţele exercitate împotriva celor două victime.

Inculpatul M.F. la sfârşitul primei etape a desfăşurării evenimentelor anterior descrise s-a angajat în câmpul infracţional şi alături de cei doi nepoţi, în cea de-a doua etapă a acestor evenimente a exercitat în mod conjugat cu aceştia violenţe atât asupra victimei B.G./junior, cât şi asupra victimei B.G. - senior. Acţionând concertat şi continuu alături de cei doi nepoţi ai săi, inculpatul M.F., cu o bâtă ce o avea asupra sa, a exercitat asupra ambelor victime violenţe care, în final s-au soldat cu decesul lui B.G./senior şi cu vătămarea corporală a fiului acestuia.

Instanţa de prim control judiciar a dat preeminenţă declaraţiilor date iniţial în cauză de către M. senior şi junior, M.A.M., B.M., B.G.M., I.A.E., I.A., L.M., T.P., B.E.A., L.C., I.M., deoarece aceste probe au fost obţinute la scurt timp de la producerea evenimentelor, când memoria persoanelor menţionate era proaspătă.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere faptul că inculpatul a comis fapta în stare de recidivă postexecutorie, precum şi gradul de pericol social ridicat, cu un rezultat ireversibil, că s-a sustras urmăririi penale şi anchetei judecătoreşti.

Împotriva aceste hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul M.F., solicitând, în principal, casarea Deciziei Curţii de Apel Târgu Mureş şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, deoarece procedurile în această instanţă s-au derulat în lipsa sa, în condiţiile în care se afla arestat în Italia (motiv de recurs întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 5 C. proc. pen.), iar în subsidiar, casarea Deciziei atacate şi menţinerea hotărârii de achitare pronunţată de prima instanţă în privinţa infracţiunii de omor calificat (caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.), iar în ipoteza menţinerii soluţiei de condamnare, reducerea cuantumului pedepsei aplicate (caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.).

Concluziile apărătorului inculpatului, ale reprezentantului parchetului, cât şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul inculpatului M.F., prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., îl consideră fondat prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 5 C. proc. pen.

În vederea garantării unui proces echitabil, dispoziţiile legale conţin prevederi exprese privind prezenţa părţilor la judecata cauzelor, precum şi sancţiuni atunci când acestea sunt încălcate.

În acord cu legislaţia europeană, art. 314 alin. (1) C. proc. pen., prevede că judecata nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare de deţinere. Sancţiunea nerespectării acestei dispoziţii legale o constituie nulitatea absolută a hotărârii. În ceea ce priveşte judecata în căile de atac reglementată de dispoziţiilor art. 375 alin. (3) (apel) şi art. 385¹¹ alin. (2) (recurs) C. proc. pen. şi aceasta este guvernată de principiile şi regulile care stau la baza judecării în primă instanţă, prezenţa inculpatului fiind obligatorie, tocmai în vederea exercitării tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale.

Art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin raportare la art. 5 parag. 4 din acelaşi act normativ, garantează drepturile acuzatului de a participa efectiv la procesul penal, care include nu numai dreptul de a fi prezent la judecată, ci şi dreptul de a auzi şi de a urmări efectiv procedura.

Aceste drepturi sunt incluse de altfel în însăşi noţiunea de procedură contradictorie şi rezultă şi din garanţiile conţinute de lit. a), d) şi e) ale parag. 3 al art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (cauza Standford contra Regatului Unit).

În viziunea Curţii Europene prezenţa personală a deţinutului la dezbaterile procesului este întotdeauna necesară în cauzele în care instanţa trebuie să facă o apreciere a personalităţii şi a stării mentale a acestuia, fapt de natură să atragă caracterul echitabil al procedurii, acesta fiind mijlocul de asigurare a respectării egalităţii armelor, una din principalele garanţii inerente unei instanţe ( Singh contra Regatul Unit).

Aşa cum rezultă din actele depuse la instanţa de recurs de către inculpatul M.F., în susţinerea motivelor de recurs, acte ce au fost traduse din dispoziţia Înaltei Curţi şi care emană de Tribunalul din Bologna cât şi de la Departamentul Administraţiei Penitenciare - Direcţia Penitenciarului din Bologna se constată că în perioada 20 octombrie 2011/29 iunie 2012, inculpatul M.F. a fost arestat în Italia pentru săvârşirea infracţiunii de însuşire necuvenită.

Or, în această perioadă când inculpatul a fost arestat, s-au judecat apelurile declarate împotriva Sentinţei penale nr. 69 din 4 mai 2011 a Tribunalului Mureş de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi de către inculpatul M.F..

Deşi instanţei de judecată nu i se poate reţine vreo culpă, hotărârea instanţei este lovită de nulitate absolută, fiind încălcate dispoziţiile legale privind prezenţa obligatorie a învinuitului/inculpatului la judecată (art. 197 alin. (2) C. proc. pen.), atunci când acesta se află în stare de deţinere, inculpatului nedându-i-se posibilitatea de a-şi apăra interesele sale legitime şi exercitarea deplină a drepturilor şi garanţiilor procesuale conferite de lege, fapt ce atrage, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen. admiterea recursului declarat de inculpatul M.F. împotriva Deciziei penale nr. 19/A din 02 martie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de Familie.

Se va casa decizia penală atacată şi se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Târgu Mureş.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva Deciziei penale nr. 19/A din 02 martie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de Familie.

Casează decizia penală atacată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Târgu Mureş, în vederea soluţionării apelurilor.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 noiembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3714/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie...		ICCJ. Decizia nr. 3600/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3575/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 3597/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3598/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 3600/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 3714/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Dare de mită (art. 255 C.p.), infracţiuni la alte legi speciale. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3715/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3716/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 3718/2012. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs