ICCJ. Decizia nr. 3718/2012. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3718 /2012

Dosar nr. 19233/63/2010

Şedinţa publică din 14 noiembrie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova nr. 17D/P/2010 din 15 decembrie 2010, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaţilor: - C.A., fiul lui A. şi O.C., născut în Craiova, şi - B.N., fiul lui D. şi Z., născut în municipiul Craiova; - ambii cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri, care nu este un grup infracţional în înţelesul art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi trafic de droguri de mare risc şi de risc, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 din C. pen. şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 completată şi modificată cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.Trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului: - T.R.A., fiul lui F.N. şi I. născut în municipiul Craiova, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, faptă prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, aşa cum a fost completată şi modificată prin Legea nr. 522/2004.

În fapt, s-a reţinut că în data de 21 ianuarie 2010, organele de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova - Serviciul Antidrog, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza municipiului Craiova, cartierul 1 Mai, îşi desfăşoară activitatea un grup infracţional organizat, din care a fost identificat un tânăr pe nume M.M., care se ocupă cu procurarea de substanţe stupefiante, deţinerea acestora şi punerea în vânzare.

Având în vedere specificul acestui gen de infracţiuni şi pentru că existau date că membrii grupării acţionează într-un mod precaut, luându-şi toate măsurile de prevedere în momentul încheierii tranzacţiilor, în cauză, prin Ordonanţa nr. 3A/2010 din 22 ianuarie 2010 s-a dispus autorizarea investigatorului sub acoperire „I.G." şi a colaboratorului acestuia, sub numele de cod „D.A." în vederea procurării de droguri de la membrii reţelei de narcotraficanţi. De asemenea, prin Ordonanţele nr. 7A/2010 din 11 martie 2010, prelungită la data 10 mai 2010 a fost autorizat un alt colaborator cu numele de cod - „E.D.", iar prin Ordonanţa nr. 8A/2010 din 15 aprilie 2010 a mai fost autorizat încă un colaborator - cu numele de cod „M.A.", investigatorul sub acoperire fiind acelaşi, cu numele de cod -„I.G.". Astfel, în timpul cercetărilor, s-a reuşit identificarea inculpaţilor C.A. zis „G.", şi B.N. zis „N.", precum şi a învinuiţilor M.M. şi T.R.A.

În baza autorizaţiilor emise de către Tribunalul Dolj, secţia penală s-a procedat în continuare la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice dintre învinuitul M.M., utilizatorul posturilor telefonice ............ şi ............ şi inculpaţii C.A. zis "G. " (............) şi B.N. zis "N." (............), precum şi înregistrarea discuţiilor purtate în mediul ambiental cu ocazia cumpărărilor autorizate, rezultând faptul că toţi 3 (trei) se cunoşteau foarte bine şi acţionau împreună în scopul procurării şi vânzării de substanţe stupefiante aflate sub incidenţa Legii nr. 143/2000.

De asemenea, s-a procedat la efectuarea de cumpărări autorizate de droguri de la membrii grupului, respectiv inculpaţii C.A. zis G., B.N. zis N. şi învinuiţii M.M. şi T.R.A. având preocupări legate de traficul de droguri de mare risc şi de risc după cum urmează: în ziua de 24 ianuarie 2010, colaboratorul autorizat în cauză cu numele de cod - „D.A." a luat legătura telefonic cu învinuitul M.M., ocazie cu care cei doi au stabilit să se întâlnească pe strada P, din apropierea târgului de săptămână, din municipiul Craiova pentru a cumpăra o ţigaretă.

Înainte de a pleca la această întâlnire, colaboratorului sub acoperire „D.A." i s-a efectuat o percheziţie corporală, după care, i-a fost înmânată suma de 35 RON necesară cumpărării ţigaretei respective. În jurul orelor 12:30, lucrătorii antidrog din cadrul B.C.C.O. Craiova au format un dispozitiv de supraveghere la locul de întâlnire, iar după aproximativ câteva minute, şi-a făcut apariţia învinuitul M.M. care s-a urcat pe scaunul din dreapta al autovehiculului colaboratorului sub acoperire. Autovehicul s-a deplasat pe mai multe străzi din cartierul 1 Mai, după care s-a oprit la intersecţia bulevardului ŞV cu strada HR, ocazie cu care a fost observat un schimb de materiale între cei doi. în continuare, autoturismul s-a deplasat pe strada Dr. IA, în zona blocului S 53, unde învinuitul M.M. a coborât şi a intrat în scara 1 a blocului S 53, adresa sa de domiciliu.

Imediat, după ce s-a despărţit de învinuitul M.M., colaboratorul autorizat în cauză „D.A." s-a întâlnit cu investigatorul autorizat "I.G.", căruia i-a predat ţigareta confecţionată artizanal, care la rândul său a introdus-o într-un plic sigilat cu sigiliul M.l. nr. 3565. Potrivit Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 916800 din 05 februarie 2010, al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, proba înaintată în cauză privind pe învinuitul M.M. a fost constituită dintr-o ţigaretă confecţionată artizanal, ce conţine tutun în amestec cu Rezină de Cannabis.în probă s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta Cannabis.Rezina de Cannabis face parte din Tabelul Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri. Proba a fost consumată în procesul de laborator. Fiind audiat, învinuitul M.M., a declarat că a cumpărat anterior de la inculpatul C.A. zis „G." două ţigarete, în schimbul sumei de 40 RON, dintre care una a consumat-o, iar a doua a vândut-o unei tinere pentru suma de 35 RON. Astfel, s-a reţinut în sarcina inculpatului C.A. zis „G." şi a învinuitului M.M., săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 completată şi modificată prin Legea nr. 522/2004. La data de 05 februarie 2010, colaboratorul autorizat „D.A." a luat legătura telefonic cu învinuitul M.M., stabilind să se întâlnească, din nou, cu acesta, în acelaşi loc, pe strada P. din municipiul Craiova, pentru a cumpăra droguri.înainte de a pleca la această întâlnire, colaboratorului „D.A." - nume de cod i s-a efectuat o percheziţie corporală, după care i-a fost înmânată suma de 150 RON, pentru realizarea tranzacţiei.în jurul orelor 16:30, lucrătorii antidrog din cadrul B.C.C.O. Craiova, au format un dispozitiv de supraveghere la respectivul loc de întâlnire, iar după aproximativ câteva minute şi-a făcut apariţia învinuitul M.M., care s-a urcat în autoturism şi împreună s-au deplasat pe bulevardul Râului, au întors autoturismul şi au revenit pe strada P., unde, învinuitul M.M. a coborât din autoturism.Imediat, după ce s-a despărţit de învinuitul M.M., colaboratorul autorizat „D.A." a luat legătura cu investigatorul autorizat în cauză „I.G.", căruia i-a spus că i-a dat învinuitului M.M. suma de 150 RON, urmând ca acesta să o contacteze telefonic, peste 1 - 2 ore pentru a-i aduce drogurile. Împreună cei doi s-au deplasat la sediul I.P.J. Dolj, unde s-a procedat, din nou, la efectuarea unei percheziţii corporale asupra colaboratorului în cauză.în jurul orelor 19:00, învinuitul M.M. a contactat telefonic colaboratorul sub acoperire, stabilind cu acesta să se întâlnească în aproximativ 20 de minute, în acelaşi loc, pentru finalizarea tranzacţiei.Colaboratorul autorizat în cauză s-a deplasat în aceeaşi zonă cu un autoturism „Taxi", unde îl aştepta învinuitul M.M., a coborât din autoturism, au discutat aproximativ 2 minute, timp în care a fost observat când învinuitul i-a înmânat colaboratorului autorizat „D.A." un material.

Imediat, colaboratorul autorizat s-a urcat în taxi, s-a deplasat pe strada P., unde s-a întâlnit cu investigatorul autorizat în cauză „I.G.", căruia i-a predat o cutie de chibrituri, în care se aflau două bucăţi de substanţă solidă, de culoare maro, despre care învinuitul M.M. i-a spus că sunt droguri, precum şi o ţigaretă confecţionată artizanal. Potrivit Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 916989 din 24 februarie 2010, al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, probele înaintate în cauză privind pe învinuitul M.M. au fost constituite din două fragmente de substanţă solidă, cântărind 0,76 gr, cu aspect de Rezină de cannabis, de culoare maron, şi o ţigaretă confecţionată artizanal, în foiţă albă, neinscripţionată, cu filtru de carton, care conţine tutun în amestec cu fragmente vegetale de culoare maro. În probă s-a pus în evidenţă JWH 018 (Nafalen-1 -il-(1 -Pentilindol-3-il) metanona), face parte din Tabelul - Anexă nr. I din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri. Probele au fost consumate în procesul de laborator.Fiind audiat, învinuitul M.M. a declarat că cele două bucăţi de substanţă solidă şi ţigareta confecţionată artizanal, Ie-a cumpărat de la inculpatul C.A. zis G.", iar ţigareta a fost confecţionată de inculpat pentru a-i arăta cum se fabrică astfel de ţigări. S-a reţinut astfel, în sarcina inculpatului C.A. zis „G." şi a învinuitului M.M., săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 completată şi modificată prin Legea nr. 522/2004. La data de 12 martie 2010, colaboratorul autorizat în cauză „D.A." a fost contactat de învinuitul M.M. pentru a-i vinde droguri. Cu această ocazie, colaboratorului autorizat i s-a înmânat suma de 140 RON, bani proveniţi din fondurile speciale ale M.l. pentru efectuarea cumpărării autorizate.în jurul orei 13:50, colaboratorul autorizat s-a deplasat cu autoturismul marca „DC" în cartierul 1 Mai şi a parcat autoturismul pe strada Dr. I.A., în faţa blocului S 53, a coborât din autoturism şi a intrat în scara 1 a blocului, pătrunzând în domiciliul învinuitului M.M. La ora 14:18, din scara blocului au ieşit, colaboratorul autorizat însoţit de învinuitul M.M. şi împreună au plecat cu autoturismul marca „D", oprind pe strada Dr. I.C., în zona blocului S 33, unde în autoturism a mai urcat un tânăr. În continuare, autoturismul condus de colaboratorul autorizat „D.A." s-a deplasat pe mai multe străzi din municipiul Craiova, oprind la intersecţia dintre bulevardul Dacia şi bulevardul Carol I, aici coborând învinuitul M.M. şi tânărul care îl însoţea. După despărţirea de cei doi tineri, colaboratorul autorizat „D.A." s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire „I.G.", căruia i-a predat un pachet de ţigări marca „W" ce conţinea trei ţigarete confecţionate artizanal.

Cele trei ţigarete au fost introduse într-un plic de culoare maronie, sigilat cu sigiliul tip M.l. nr. 35650, în vederea expertizării.Potrivit Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 917344 din 17 martie 2010, al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, proba înaintată în cauză privind pe învinuitul M.M. a fost constituită din trei ţigarete confecţionate artizanal, în foiţă albă neinscripţionată, cu filtru din carton, care conţin fragmente vegetale de culoare verde-oliv în amestec cu fragmente vegetale de culoare maro, ambalate în pachet de ţigarete inscripţionat „W". În probă s-a pus în evidenţă JWH 018 (Nafalen-1-il-(1-Pentilindol-3-il) metanona), face parte din Tabelul - Anexă nr. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri.Proba a fost consumată în procesul de laborator. Fiind audiat, învinuitul M.M. a declarat că cele trei ţigarete confecţionate artizanal i-au fost date de către inculpatul B.N. zis „N." pentru a le valorifica, urmând ca acesta să-i dea în urma efectuării tranzacţiei suma de 60 RON, lucru care s-a şi realizat. Astfel, s-a stabilit. că inculpatul B.N. a avut în total un număr de patru ţigarete confecţionate artizanal, dintre care trei i-au fost date învinuitului M.M., iar una a fost consumată de către aceştia împreună cu alţi tineri, printre care şi martorul N.R.F. Din declaraţia martorului N.R.F., rezultă că a consumat o ţigaretă confecţionată artizanal, ce conţinea droguri, împreună cu inculpatul B.N., căruia îi aparţinea, şi învinuitul M.M. dar nu cunoaşte despre existenţa celorlalte trei ţigarete. S-a reţinut în sarcina inculpatului B.N. zis „N." şi a învinuitului M.M., săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 completată şi modificată prin Legea nr. 522/2004. La data de 16 aprilie 2010, investigatorul sub acoperire „I.G." s-a întâlnit cu colaboratorul autorizat în cauză „M.A.", în vederea efectuării unei cumpărări autorizate de substanţe stupefiante de la inculpatul C.A. zis „G.".

Cu această ocazie, i s-a înmânat colaboratorului suma de 100 RON, din fondurile speciale pentru efectuarea cumpărării autorizate.Colaboratorul autorizat „M.A." l-a contactat telefonic pe inculpatul C.A. zis „G." care l-a asigurat că îi poate procura droguri şi urmează să-l contacteze când va face rost de „marfă".în jurul orelor 16:30, inculpatul C.A. zis „G." l-a contactat telefonic pe colaboratorul autorizat „M.A." şi i-a cerut să se întâlnească în zona blocului S 53, din strada Dr. I.A. din municipiul Craiova.în spatele blocurilor, inculpatul C.A. zis „G." i-a înmânat colaboratorului un material primind în schimb suma de 100 RON. După despărţire, colaboratorul autorizat „M.A." s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire „I.G.", căruia i-a înmânat o bucată de substanţă solidă, de culoare maro, învelită în staniol, substanţă ce a fost introdusă într-un plic sigilat cu sigiliul tip M.l. nr. 42026, în vederea expertizării tehnice.Potrivit Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 917663 din 22 aprilie 2010, al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, proba înaintată în cauză privind pe inculpatul C.A. zis „G." a fost constituită dintr-un fragment de substanţă cu aspect de Rezină de Cannabis, introdusă într-o bucată de hârtie de culoare argintie.în probă s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis, în greutate de 0,86 gr şi face parte din Tabelul - Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri. Proba a fost consumată în procesul de laborator. S-a reţinut în sarcina inculpatului C.A. zis „G.", săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, completată şi modificată. La data de 06 mai 2010, investigatorul sub acoperire „I.G." s-a întâlnit cu colaboratorul autorizat „M.A.", în vederea efectuării unei cumpărări autorizate de substanţe stupefiante de la inculpaţii C.A. zis „G." şi B.N. zis „N.". În jurul orelor 14:30, colaboratorul autorizat a luat legătura cu inculpatul C.A. zis „G.", care l-a asigurat că îi poate procura droguri, stabilind să se întâlnească în jurul orelor 15:00, pe strada A.l. Cuza, în zona Universităţii pentru a avea loc tranzacţia.A fost efectuată o percheziţie corporală asupra colaboratorului autorizat „M.A.", după care i-a fost înmânată suma de 100 RON pentru a cumpăra droguri.în jurul orelor 15:00, lucrătorii antidrog din cadrul B.C.C.O. Craiova au organizat un dispozitiv de supraveghere în zona Universităţii din Craiova, pentru a se stabili modul de efectuare a tranzacţiei. Colaboratorul autorizat în cauză s-a deplasat la locul tranzacţiei, iar în jurul orelor 15:09, în locul respectiv a apărut o motocicletă marca „H." cu nr. DJ 88 ZAN, condusă de numitul M.A., în spatele căruia se afla inculpatul C.A. zis „G."V." acesta a coborât de pe motocicletă, a discutat cu colaboratorul în cauză „M.A.", după care a primit o sumă de bani de la acesta, apoi cei doi s-au despărţit. În jurul orelor 15:30, inculpatul C.A. zis „G." şi numitul M.A. s-au deplasat cu motocicleta pe bulevardul NR, după care, pe bulevardul O. în zona Restaurantului „O.", unde s-au întâlnit cu mai mulţi tineri. Imediat colaboratorul în cauză „M.A." s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire căruia i-a relatat faptul că i-a dat inculpatului C.A. zis „G." suma de 100 RON, urmând ca acesta să-l contacteze telefonic în maxim o oră, pentru a se întâlni în acelaşi loc, unde urma să-i aducă drogurile. În jurul orelor 16:30, inculpatul C.A. zis „G." l-a contactat telefonic pe colaboratorul autorizat „M.A." şi i-a spus că urmează să se întâlnească în circa cinci minute, în acelaşi loc pentru a-i aduce „marfă". La ora 16:35, cei doi s-au întâlnit, din nou, ocazie cu care inculpatul C.A. zis „G." i-a înmânat colaboratorul autorizat „M.A." un material, după care s-au despărţit.Imediat, colaboratorul autorizat s-a întâlnit cu investigatorul „I.G." căruia i-a predat două bucăţi de substanţă solidă, învelite în staniol, care la rândul său Ie-a introdus într-un plic şi Ie-a sigilat cu sigiliul tip M.l. nr. 35650, în vederea expertizării tehnico-ştiinţifice. Potrivit Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 917889 din 13 mai 2010, al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, proba înaintată în cauză privind pe inculpatul C.A. zis „G." a fost constituită din două fragmente de substanţă cu aspect de Rezină de Cannabis, în greutate de 1,17 gr, introdusă într-o bucată de hârtie de culoare argintie.în probă s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis, în greutate de 1,17 gr şi face parte din Tabelul - Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri.Cantitatea de 0,60 gr Rezină de Cannabis, rămasă din proba înaintată, a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.G.P.R., potrivit Dovezii seria H nr. 0002792 din 10 iunie 2010. S-a reţinut în sarcina inculpatului C.A. zis „G.", săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, completată şi modificată.în aceeaşi zi, de 06 mai 2010, în jurul orelor 17:15, colaboratorul autorizat „M.A." a luat legătura telefonic cu inculpatul B.N., zis „N.", care, la rândul său, l-a asigurat că îi poate procura droguri, stabilind să se întâlnească în jurul orelor 17:30, la barul său din zona târgului de săptămână din municipiul Craiova. În continuare, asupra colaboratorului autorizat în cauză „M.A." a fost efectuată o percheziţie corporală, după care i-a fost înmânată suma de 100 RON pentru efectuarea cumpărării autorizate.în jurul orelor 17:30, lucrătorii antidrog din cadrul B.C.C.O. Craiova au organizat un dispozitiv de supraveghere în zona târgului săptămânal Craiova pentru a urmări tranzacţia ce urma să se efectueze.La ora 17:40, colaboratorul autorizat s-a întâlnit cu inculpatul B.N. zis „N.", moment în care a fost observat când i-a fost înmânată o sumă de bani pentru efectuarea tranzacţiei, după care amândoi au intrat în bar.

în jurul orei 20:35, şi-a făcut apariţia inculpatul C.A. la volanul autoturismului marca „OA", care s-a întâlnit cu inculpatul B.N., ocazie cu care între cei doi a avut loc un schimb de „materiale". După efectuarea tranzacţiei, inculpatul C.A. a plecat cu autoturismul cu care venise, iar inculpatul B.N. a intrat în bar. La aproximativ cinci minute, din bar a ieşit colaboratorul autorizat „M.A." care, imediat s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire căruia i-a predat patru ţigarete confecţionate artizanal, ce conţineau fragmente vegetale, despre care a spus că Ie-a primit de la inculpatul B.N. Cele patru ţigarete confecţionate artizanal au fost introduse într-un plic şi sigilate cu sigiliul tip M.l. nr. 35650, în vederea expertizării.

Potrivit Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 917887 din 14 mai 2010, al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, proba înaintată în cauză privind pe inculpatul B.N. zis „N." a fost constituită din patru ţigarete confecţionate artizanal, ce conţineau fragmente vegetale, în care s-a pus în evidenţă, nicotină JWH-073 şi JWH-250, proba nu conţine substanţe stupefiante sau psihotrope supuse controlului, conform Legii nr. 143/2000.Proba în litigiu a fost consumată în procesul analizelor de laborator. La data de 03 iunie 2010, investigatorul sub acoperire „I.G." s-a întâlnit cu colaboratorul autorizat în cauză „E.D.", în vederea efectuării unei cumpărării autorizate de la învinuitul T.A.R. Din discuţiile telefonice purtate între inculpatul T.A.R. şi colaboratorul autorizat în cauză „E.D.", a rezultat că urmează să se întâlnească în jurul orelor 13:30, în cartierul CN, în zona „BN" pentru efectuarea tranzacţiei, asigurându-l că are droguri. A fost efectuată o percheziţie corporală asupra colaboratorul autorizat în cauză „E.D.", după care i-a fost înmânată suma de 50 RON din fondurile speciale pentru efectuarea tranzacţiei.în jurul orelor 12:50, lucrătorii antidrog din cadrul B.C.C.O. Craiova au organizat, un dispozitiv de supraveghere în zona „BN" din cartierul CN pentru efectuarea unei tranzacţii. În jurul orelor 13:10, inculpatul T.A.R. s-a întâlnit cu colaboratorul autorizat în cauză „E.D.", au mers împreună şi au discutat, după care a fost observat inculpatul în momentul când i-a dat „un material" colaboratorului autorizat în cauză, iar acesta, la rândul său i-a dat în schimb o sumă de bani, după care cei doi s-au salutat şi s-au despărţit. Colaboratorul autorizat în cauză „E.D." imediat s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire, căruia i-a predat o bucată de substanţă solidă de culoare maronie, care a fost introdusă într-un plic şi sigilată cu sigiliul tip M.L, în vederea expertizării. Potrivit Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 918187 din 10 iunie 2010, al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, proba înaintată în cauză privind pe inculpatul T.A.R. a fost constituită dintr-o bucată de Rezină de Cannabis, în greutate de 0,49 gr.în probă s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta Cannabis, ce face parte din Tabelul - Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000. Proba a fost consumată în procesul analizelor de laborator. S-a reţinut în sarcina inculpatului T.A.R., săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 completată şi modificată prin Legea nr. 522/2004. La data de 01 iulie 2010, investigatorul sub acoperire „I.G." s-a întâlnit cu colaboratorul autorizat în cauză „M.A.", în vederea efectuării unei cumpărări autorizate de substanţe stupefiante de la inculpatul B.N. zis „N.".Cu această ocazie, s-a efectuat percheziţie corporală asupra colaboratorului autorizat şi i s-a înmânat suma de 80 de RON, din fondurile speciale, pentru efectuarea cumpărării autorizate.Colaboratorul autorizat în cauză „M.A.", a luat legătura telefonic în jurul orei 20:30, cu inculpatul B.N. zis „N." care I-a asigurat că îi poate procura droguri, stabilind să se întâlnească în jurul orelor 22:00 - 23:00, după ce va face rost de marfă.în urma discuţiei telefonice, lucrătorii antidrog au constituit un dispozitiv de supraveghere în zona locuinţei colaboratorului autorizat, pentru a se stabili unde se va deplasa, să se întâlnească cu inculpatul B.N. zis „N.".

Astfel, în jurul orelor 22:40, colaboratorul autorizat „M.A." a plecat de la domiciliu şi s-a deplasat pe strada P. şi la intrarea în TR s-a întâlnit cu inculpatul B.N. zis „N.". Între cei doi a avut loc un schimb de obiecte, după care s-au salutat şi s-au despărţit.Imediat colaboratorul autorizat în cauză „M.A." s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire, căruia i-a predat un pachet din folie de plastic, în care se aflau fragmente vegetale de culoare verde-oliv, pachet care a fost introdus apoi, într-un plic sigilat cu sigiliul tip M.l. nr. 35650, în vederea expertizării tehnico-ştiinţifice. Potrivit Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 918453 din 13 iulie 2010, al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, proba înaintată în cauză privind pe inculpatul B.N. zis „N." a fost constituită dintr-o punguţă din material plastic, transparent, care conţine fragmente vegetale mărunţite, în greutate de 0,11 gr.în probă s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta Cannabis, ce face parte din Tabelul - Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000. Proba a fost consumată în procesul analizelor de laborator. S-a reţinut în sarcina inculpatului B.N. zis „N.", săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 completată şi modificată prin Legea nr. 522/2004.

Starea de fapt expusă mai sus a fost recunoscută de inculpaţii C.A., B.N. zis „N.", şi T.R.A. şi s-a probat cu: proces-verbal de sesizare din oficiu; proces-verbal întocmit cu privire la activităţile desfăşurate în ziua de 24 ianuarie 2010, privind cumpărarea autorizată a unei ţigarete confecţionate artizanal cu Rezină de Cannabis, de către colaboratorul autorizat în cauză „D.A."; proces-verbal întocmit cu privire la activităţile desfăşurate în ziua de 05 februarie 2010, privind cumpărarea autorizată a 0,76 gr substanţă solidă, care conţine JWH 018 şi o ţigaretă, în care s-a pus în evidenţă JWH 018, de către colaboratorul autorizat în cauză „D.A."; proces-verbal întocmit cu privire la activităţile desfăşurate în ziua de 12 martie 2010, privind cumpărarea autorizată a trei ţigarete,confecţionate artizanal, în care s-a pus în evidenţă JWH 018, de către colaboratorul autorizat în cauză „D.A."; proces-verbal întocmit cu privire la activităţile desfăşurate în ziua de 16 aprilie 2010, privind cumpărarea autorizată a 0,86 gr Rezină de Cannabis, de către colaboratorul autorizat în cauză „M.A."; proces-verbal întocmit cu privire la activităţile desfăşurate în ziua de 06 mai 2010, privind cumpărarea autorizată a 1,17 gr Rezină de Cannabis, de către colaboratorul autorizat în cauză „M.A."; proces-verbal întocmit cu privire la activităţile desfăşurate în ziua de 03 iunie 2010, privind cumpărarea autorizată a 0,49 gr Rezină de Cannabis, de către colaboratorul autorizat în cauză „E.D."; proces-verbal întocmit cu privire la activităţile desfăşurate în ziua de 01 iulie 2010, privind cumpărarea autorizată a 0,11 gr Cannabis, de către colaboratorul autorizat în cauză „M.A."; rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 916800 din 05 februarie 2010, nr. 916989 din 24 februarie 2010, nr. 917344 din 17 martie 2010, nr. 917663 din 22 aprilie 2010, nr. 917889 din 13 mai 2010, nr. 917887 din 14 mai 2010, nr. 918187 din 10 iunie 2010 şi nr. 918453 din 13 iulie 2010; rapoarte întocmite de investigatorul sub acoperire „I.G." şi colaboratorii autorizaţi „D.A.", „E.D." şi M.A."; proces-verbal de certificare înregistrărilor audio-video în mediu ambiental între colaboratorii sub acoperire „D.A." şi M.A." şi inculpaţii C.A. şi B.N., precum şi învinuitul M.M., efectuate în baza autorizaţiilor Tribunalului Dolj nr. 6 din 04 februarie 2010, nr. 6B din 05 martie 2010, nr. 6F din17 martie 2010, nr. 6G din 31 martie 2010 şi nr. 6H din 08 aprilie 2010; declaraţie martor; dovada seria H nr. 0002792 din 10 iunie 2010 a I.G.P.R.-D.C.J.S.E.O privind depunerea la Camera de Corpuri Delicte a cantităţii de 0,60 gr Rezină de Cannabis; declaraţiile inculpaţilor M.M. şi T.R.A.; declaraţia inculpatului C.A.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, inculpaţii au depus înscrisuri în circumstanţiere, iar la termenul de judecată din 26 ianuarie 2011 au solicitat instanţei să facă aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., declarând că recunosc starea de fapt expusă în rechizitoriu şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Analizând probele aflate la dosarul de urmărire penală, precum şi înscrisurile depuse de către inculpaţi după întocmirea rechizitoriului, instanţa a constatat că starea de fapt expusă în actul de sesizare a instanţei este corectă şi dovedită cu probele administrate în cauză.

Instanţa a reţinut totodată că declaraţiile inculpaţilor de recunoaştere a faptelor se coroborează cu procesele verbale aflate la dosar întocmite de organele de cercetare penală şi de procuror, acestea constituind conform art. 89 şi urm C. proc. pen., mijloace de probă suficient de pertinente, în măsură să contribuie la stabilirea vinovăţiei inculpaţilor.

Cu privire la cererile de schimbare încadrare juridică formulate de inculpaţii C.A. şi B.N. instanţa a reţinut următoarele: Inculpatul C.A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 completată şi modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinându-se în fapt că: - la data de 24 ianuarie 2010 i-a vândut inculpatului M.M. două ţigarete confecţionate artizanal ce conţineau rezină de cannabis, pentru suma de 40 lei; - în ziua de 05 februarie 2010, i-a vândut două bucăţi de JWH 018 (drog de mare risc), în greutate de 0,76 gr şi o ţigaretă, ce conţinea aceeaşi substanţă, inculpatului M.M.; - în ziua de 16 aprilie 2010, a vându 0,86 gr rezină de cannabis colaboratorului autorizat în cauză, M.A." pentru suma de 100 RON; - în ziua de 06 mai 2010, a vândut cantitatea de 0,17 gr rezină de cannabis colaboratorului autorizat în cauză, M.A." pentru suma de 100 RON.

După cum s-a observat, singura faptă care atrage încadrarea juridică în infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), este cea din data de 05 februarie 2010, când inculpatul C.A. a vândut două bucăţi de JWH 018 inculpatului M.M. Substanţa JWH 018 a fost inclusă în Tabelul - Anexă nr. I privind drogurile de mare risc din Legea nr. 143/2000, prin O.U.G. nr. 6/2010 publicată în M. Of. la data de 10 februarie 2010 şi a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2010.

Aşadar, la data de 05 februarie 2010, dată la care s-a reţinut prin actul de sesizare al instanţei că inculpatul C.A. a vândut substanţa JWH018 inculpatului M.M., aceasta nu era inclusă în tabelul anexă privind drogurile de mare risc din Legea nr. 143/2000 şi comercializarea sa nu atrăgea răspunderea penală.în ceea ce priveşte pe inculpatul B.N., s-a reţinut că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc prev de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 completată şi modificată cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinându-se în fapt că: - la data de 12 martie 2010, a vândut inculpatului M.M. trei ţigarete confecţionate artizanal, ce conţineau JWH 018 (drog de mare risc) pentru suma de 60 lei; - la data de 01 iulie 2010 a vândut colaboratorului sub acoperire, M.A." cantitatea de 0,11 gr cannabis pentru suma de 80 RON. Şi în privinţa acestui inculpat, fapta care atrage încadrarea juridică în infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prev de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), este cea din data de 12 martie 2010, când inculpatul B.N. a vândut inculpatului M.M. trei ţigarete confecţionate artizanal, ce conţineau JWH 018 (drog de mare risc) pentru suma de 60 RON. Din probele administrate în cauză nu a rezultat însă cu certitudine data remiterii acestor ţigări de către inculpatul B. către M.M. Astfel, este adevărat că inculpatul M. a vândut în data de 12 martie 2010 colaboratorului autorizat în cauză; D.A." trei ţigarete confecţionate artizanal, ce conţineau JWH 018 pentru suma de 140 RON şi cu ocazia audierii a spus că aceste ţigări le avea de la inculpatul B.N., însă din nici una din declaraţiile acestuia nu rezultă că ţigările i-au fost remise în aceeaşi zi de către inculpatul B.N. Cum această substanţa a fost incriminată ca drog de mare risc prin O.U.G. nr. 6/2010 care a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2010, din declaraţia inculpatului M.M. şi nici din alte probe nu rezultă cu certitudine data remiterii celor trei ţigări ce conţineau substanţa JWH 018 de către inculpatul B.N., instanţa constată că în conformitate cu principiului" în dubio pro reo", acest dubiu nu poate profita decât inculpatului.

Pentru aceste motive, instanţa a admis cererile de schimbare încadrare juridică şi în baza art. 334 C. proc. pen. va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor C.A. şi B.N. din infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 completată şi modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Potrivit art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. constituie infracţiune" Iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracţional organizat".

Din transcrierea convorbirilor telefonice dintre inculpaţii C.A., B.N. şi M.M. a rezultat că aceştia desfăşurau o activitate conjugată, coordonată, în scopul comiterii unor infracţiuni grave, că se asociaseră în scopul obţinerii de câştiguri ilicite, fiecare dintre inculpaţi având, roluri determinate, respectiv de procurare iniţială de droguri şi comercializarea lor ulterioară, deci sub forma unui grup cu o anume specializare, dar fără o structură piramidală conformă cu art. 7 din Legea nr. 39/2003. Faptul că aceştia consumau ocazional droguri, s-a apreciat că nu este de natură să înlăture răspunderea penală a acestora pentru infracţiunea prev de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., atâta vreme cât între ei exista şi o înţelegere în scopul comercializării de droguri şi obţinerea de foIoase materiale ilicite.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor, care rezultă atât din efectele grave ale traficului de droguri asupra stării de sănătate ale populaţiei, în special a tinerilor care devin dependenţi, apoi o mare parte traficanţi, pentru a-şi putea asigura, în acest fel cantitatea mare de droguri necesară consumului propriu, împrejurările şi modalitatea de comitere a acestora, limitele mari de pedeapsă prevăzute de textul sancţionator ca urmare a reducerii limitelor de pedeapsă conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., respectiv de la 2 la 10 ani, dar şi persoana inculpaţilor care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, sunt tineri, inculpatul B.N. este student în anul IV - cursuri de zi atât la Facultatea de Drept şi la Facultatea de Teologie, inculpatul C.N. este student în anul IV la Facultatea de Horticultură, ambii provin din familii organizate şi oneste, sunt cunoscuţi ca fiind persoane liniştite şi respectoase, iar inculpatul T.R.A. este administrator unic al unei societăţi comerciale, criterii faţă de care se va aplica inculpaţilor pentru fiecare faptă în parte pedepse cu închisoarea orientate spre limita minimă prevăzută de textul sancţionator.

Din probele administrate în cauză, instanţa a reţinut că nu se constată însă, temeiuri pentru a se reţine circumstanţe atenuante judiciare în favoarea inculpaţilor, aşa cum s-a solicitat de către apărătorii acestora, întrucât o pedeapsă într-un cuantum mai redus nu ar fi aptă de a îndeplini funcţiile şi a realiza scopul pedepsei în contextul în care acest gen de infracţiuni au dobândit un caracter de fenomen în ultima perioadă de timp. în aceste condiţii, a reduce pedeapsa pentru autorii unor asemenea infracţiuni, cu impact deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui şi a altora la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei. În plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Simpla recunoaştere a faptelor reţinute prin actul de sesizare al instanţei s-a apreciat că nu poate fi de natură prin ea însăşi să atragă reţinerea circumstanţei atenuante prev de art. 74 lit. c)) C. pen., ea fiind avută în vedere la reducerea limitelor pedepsei conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cum de altfel nici lipsa antecedentelor penale ale inculpaţilor nu este de natură să atragă de drept circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., aceasta reprezentând de fapt regula într-o societate democratică. Circumstanţele personale favorabile ale inculpaţilor, respectiv lipsa antecedentelor penale, faptul că sunt studenţi în anii terminali, persoane oneste şi bine integrate în familie şi societate, au fost avute însă în vedere la individualizarea sub aspectul executării pedepselor. Aşadar, în raport de aceste împrejurări, instanţa a apreciat că scopul pedepsei ca măsură de constrângere şi mijloc de reeducare, aşa cum este definit de art. 52 C. pen., poate fi atins chiar şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie, respectiv prin suspendarea executării sub supraveghere conform art. 861 C. pen., care constituie în acelaşi timp, un avertisment pentru inculpaţi de a nu mai comite în viitor alte infracţiuni, perioada de 4 luni de arest preventiv fiind suficientă pentru a reflecta asupra faptelor comise şi asupra consecinţelor acestora.

Ca o consecinţă a acestui fapt, în baza art. 863 alin. (1) C. pen. inculpaţii au fost obligaţi pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsurilor de supraveghere.- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Dolj la datele stabilite conform programului de supraveghere; - să anunţe în prealabil,orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;-să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;-să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.

Drept urmare s-a atras atenţia inculpaţilor asupra art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi nerespectării măsurilor de supraveghere stabilite de instanţă.Potrivit art. 71 alin. (2) C. pen., condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) - c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. Articolul 64 lit. a) C. pen. se referă la dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice.

în ceea ce priveşte stabilirea şi aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., instanţa având în vedere jurisprudenţa C.E.D.O. şi principiul proporţionalităţii, în raport de natura infracţiunii, modul şi împrejurările de comitere, dar şi persoana fiecărui inculpat, a apreciat că este proporţională şi justificată numai interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv interdicţia dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau funcţii elective publice şi interdicţia dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

De asemenea, atâta timp cât săvârşirea infracţiunilor nu au nici o legătură cu vreo profesie sau activitate desfăşurată de către inculpaţi, interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a apreciat că nu este cu nimic justificată.

Pentru motivele ce preced, s-au interzis inculpaţilor drepturile prev de art. art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prev de art. 71 C. pen.

Dată fiind însă, modalitatea de executare a pedepselor principale aplicate inculpaţilor, instanţa, în baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat şi executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaţilor C.A. şi B.N. perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 20 octombrie 2010 la zi iar în conformitate cu art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor, dacă aceştia nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză.în baza art. 118 lit. b) C. pen., raportat la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea şi distrugerea cantităţii de 0,60 gr rezină de cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Ministerului Public şi inculpaţii C.A. şi B.N.

Prin Decizia penală nr. 33 din 08 februarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-au admis apelurile Ministerului Public şi ale inculpaţilor C.A. şi B.N., s-a desfiinţat Sentinţa cu privire la inculpaţi, pe latură penală.

1. S-a înlăturat faţă de inculpatul B.N. dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., s-au repus în individualitatea lor pedepsele aplicate acestui inculpat şi în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi 76 C. pen. şi art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul B.N. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară. în baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi 76 C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. în baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară. în baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată, pe o durată de 5 ani reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. în baza art. 863 alin. (1) C. pen. inculpatul a fost obligat pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsurilor de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Dolj la datele stabilite conform programului de supraveghere; - să anunţe în prealabil,orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra art. 864 C. pen. S-au aplicat dispoziţiile art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe care suspendate conforma art. 71 alin. (5) C. pen. S-au repus în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului C.A. în baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. precum şi cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C.A. la 1 an şi 6 luni închisoare fiecare. în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 completată şi modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat aceeaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare. în baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni. În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pe o durată de 4 ani reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. în baza art. 863 alin. (1) C. pen. inculpatul a fost obligat pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsurilor de supraveghere; - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Dolj la datele stabilite conform programului de supraveghere; - să anunţe în prealabil,orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; -să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra art. 864 C. pen. s-au aplicat dispoziţiile art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. care au fost suspendate conform art. 71 alin. (5) C. pen. 3. în baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. şi art. 17 alin. (2) din Legea nr. Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpatul C.A. suma de 200 de RON şi de la inculpatul B.N. suma de 180 de RON, s-au menţinut restul dispoziţiilor Sentinţei.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.N., criticând decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs susţinute oral de apărătorul desemnat din oficiu, s-a solicitat admiterea recursului, casarea Deciziei recurate şi reducerea pedepsei aplicate.

Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. dar şi din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.

Înalta Curte consideră că nu poate avea în vedere critica formulată de către recurentul inculpat B.N., întrucât din actele şi lucrările dosarului rezultă că pedeapsa aplicată inculpatului de către instanţele de fond şi apel, a fost corect individualizată, atât din punct de vedere al cuantumului acesteia cât şi a modalităţii de executare, nefiind identificate şi alte circumstanţe favorabile inculpatului.

Aşadar, Înalta Curte, reţine că, la individualizarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare s-a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, constând în aceea că, la data de 12 martie 2010, inculpatul a vândut inculpatului M.M. trei ţigarete confecţionate artizanal, ce conţineau JWH 018 ( drog de mare risc) pentru suma de 60 RON; la data de 01 iulie 2010 a vândut colaboratorului sub acoperire „M.A." cantitatea de 0,11 gr cannabis pentru suma de 80 RON.

De asemenea, s-a avut în vedere şi faptul că inculpatul a avut o atitudine sinceră, a recunoscut în totalitate comiterea faptei, astfel încât în mod corect s-au reţinut dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen..

Totodată, ţinând seama de natura şi gravitatea faptelor dată de împrejurările în care au fost săvârşite, consecinţele produse dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului care este la prima încălcare a legii penale şi a recunoscut faptele, este student la două facultăţi, are familie care-l susţine, a avut atitudine corectă anterior săvârşirii faptei şi ulterior acesteia, aspecte care au fost reţinute deja ca şi circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului de către instanţa de apel, cu consecinţa menţinerii cuantumului pedepselor rezultante aplicate de instanţa de fond şi a modalităţii de executare, în condiţiile suspendării sub supraveghere prev. de art. 861 C. pen.

Astfel, Înalta Curte a apreciat că nu au fost identificate alte circumstanţe favorabile inculpatului care să conducă la o reindividualizare a pedepsei, inculpatul având o atitudine procesuală corectă astfel încât la soluţionarea cauzei s-au reţinut dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. de către instanţa de fond, iar circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi 76 C. pen. au fost reţinute de către instanţa de apel, fiind menţinute de instanţa de apel şi dispoziţiile art. 861 C. pen.

Aşadar, Înalta Curte, reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 3859 14 C. proc. pen., neimpunându-se reducerea pedepsei aplicată inculpatului B.N..

Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct 1 lit. f) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva Deciziei penale nr. 33 din 08 februarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia Penală şi pentru cauze cu minori.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva Deciziei penale nr. 33 din 08 februarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 noiembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3718/2012. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs