ICCJ. Decizia nr. 997/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 997/2012
Dosar nr. 9947/118/2007
Şedinţa publică din 03 aprilie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 60 din 14 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 9947/118/2007 s-au hotărât următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen.;
Dispune schimbarea încadrării juridice privind pe inculpaţii L.M. şi B.S., pentru fiecare, din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
I. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată condamnă pe inculpatul L.M. la pedeapsa de 11 (unsprezece) ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. rap. la art. 66 C. pen.;
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
Condamnă pe inculpatul L.M. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare în baza art. 65 C. pen. rap. la art. 66 C. pen.;
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 290 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată;
Condamnă pe inculpatul L.M. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare în baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru infracţiunea de uz de fals, în formă continuată;
Condamnă pe inculpatul L.M. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare în baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen.;
Dispune contopirea pedepselor cu închisoare aplicate, în final inculpatul L.M. execută pedeapsa cea mai grea de 11 (unsprezece) ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. rap. la art. 66 C. pen.;
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a Il-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale în baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen.;
Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a Il-a şi lit. b) C. pen. pe perioada executării pedepsei închisorii în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP);
Deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive cu începere de la data de 25 noiembrie 2004 până la data de 17 decembrie 2005.
II. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată;
Condamnă pe inculpatul B.S. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. rap. la art. 66 C. pen.;
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a Il-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
Condamnă pe inculpatul B.S. la pedeapsa de 4(patru) ani închisoare în baza art. 65 C. pen. rap. la art. 66 C. pen.;
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a Il-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru infracţiunea de uz de fals în formă continuată;
Condamnă pe inculpatul B.S. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare în baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen.;
Dispune contopirea pedepselor cu închisoare aplicate, în final inculpatul B.S. execută pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) ani închisoare în baza art. 65 C. pen. rap. la art. 66 C. pen.;
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a Il-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale în baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen.;
Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a Il-a şi lit. b) C. pen. pe perioada executării pedepsei închisorii în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP);
Deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive cu începere de la data de 28 iunie 2006 până la data de 22 iulie 2006.
Constată că în prezent inculpatul B.S. este arestat în altă cauză în baza art. 14 alin. (3) lit. b) şi art. 346 C. proc. pen. în referire la art. 998-999 C. civ, art. 1003 C. civ;
Obligă inculpaţii L.M. şi B.S., în solidar, la plata următoarelor sume cu titlu de despăgubiri civile:
- la plata sumei de 96.980,10 RON către partea civilă SC M. SRL Hunedoara, prin administrator D.S.;
- la plata sumei de 258.269 RON + majorări de întârziere, către partea civilă SC V.I. SRL Cluj-Napoca, prin administrator C.V.;
- la plata sumei de 189.687,29 RON către partea civilă SC B. SA Biborţeni - reprezentanţa Constanţa, prin administrator M.G.;
- la plata sumei de 352.731,51 RON către partea civilă SC S. SA Bucureşti, prin administrator C.S.D.;
- la plata sumei de 68.277,28 RON către partea civilă SC I.C. SRL Bucureşti, prin administrator D.C.;
- la plata sumei de 1.300.000 RON către partea civilă SC SO. SRL Ocna Sibiului, prin reprezentant S.S.;
- la plata sumei de 179.887 RON + 943.776 RON (penalităţi) către partea civilă C.Î.C. SA Năvodari;
- la plata sumei de 54.662,82 RON către partea civilă SC M.F.F. SRL Iaşi, prin administrator M.S.;
- la plata sumei de 39.352,41 RON către partea civilă SC R. SRL Borş, judeţ Bihor, prin administrator F.F.;
- la plata sumei de 200.000 RON către partea civilă SC I. SRL Drăgăşani, prin administrator B.H.;
- la plata sumei de 17.773,74 RON către partea civilă SC P.D. SRL Bucureşti, pct. de lucru Constanţa, prin administrator R.C.F.;
- la plata sumei de 18.761,52 RON + dobânda legală calculată începând cu data scadenţei şi până la achitarea integrală a debitului, O.G. nr. 9/2000, către partea civilă SC P.G. SRL Braşov, prin director general P.M.;
- la plata sumei de 23.993,61 RON către partea civilă SC A.M.Z. SRL Slobozia, prin administrator Z.N.;
- la plata sumei de 11.583 RON către partea civilă SC A. SA Slatina;
- la plata sumei de 13.531,34 RON către partea civilă SC V. SRL Constanţa, prin administrator C.N.;
- la plata sumei de 19.650,58 RON către partea civilă SC D.E. SA - Dumbrăviţa, Timişoara, prin administrator D.C.;
- la plata sumei de 51.200 RON către partea civilă SC M.F.I. SRL Cluj-Napoca, prin administrator G.M.;
- la plata sumei de 994.899,35 RON (565.288,18 RON prejudiciu + 429.611,16 RON impozit pe profit şi TVA reprezentând creanţa fiscală principală-debit purtătoare de accesorii, către Statul Român, reprezentant legal Ministerul Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti prin D.G.F.P. Constanţa;
În baza art. 14 alin. (3) lit. b) şi art. 346 C. proc. pen. în referire la art. 998-999 C. civ;
Obligă inculpatul L.M. la plata următoarelor sume cu titlu de despăgubiri civile:
- la plata sumei de 78.778 RON (actualizată la data plăţii efective) către partea civilă SC S. SA Brăila, prin director general D.I.M.;
- la plata sumei de 13.797,04 RON către partea civilă SC Y.I. SRL Baloteşti, judeţ Ilfov, prin administrator M.D.G.;
- la plata sumei de 6.813,30 RON către partea civilă SC M.E. SRL Constanţa, prin reprezentanţi N.C.F. şi M.D.C.;
- la plata sumei de 278.898,39 RON către partea civilă SC C.C. SRL Bucureşti, prin administrator U.C.;
- la plata sumei de 50.748,27 RON + dobânda legală, către partea civilă SC V. SA Vaslui, prin director tehnic P.T.;
- la plata sumei de 51.277,00 RON către partea civilă SC F. SRL Galaţi, prin administrator E.D.
În baza art. 14 alin. (3) lit. b) şi art. 346 C. proc. pen. în referire la art. 998-999 C. civ;
Obligă inculpatul B.S. la plata următoarelor sume cu titlu de despăgubiri civile:
- la plata sumei de 108.600 RON + 39.096 RON (echivalentul ratei inflaţiei) către partea civilă SC T. SRL Bucureşti, prin administrator Ş.R.;
Ia act că părţile vătămate SC L. SA Brăila, SC F. SRL Crasna Sălaj, SC D. SRL Hârşova şi SC P. SRL Râmnicu-Vâlcea, nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.
Constată recuperat prejudiciul cauza părţilor vătămate SC D. SRL Hârşova şi SC P. SRL Râmnicu-Vâlcea în baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen.;
Dispune confiscarea specială de la inculpatul L.M., în folosul statului a sumei de 32.424,59 RON, pentru care partea vătămată SC L. SA Brăila nu s-a constituit parte civilă, cât şi a sumei de 23.440 RON pentru care partea vătămată SC F. SRL Crasna Sălaj, nu s-a constituit parte civilă în baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen.;
Dispune confiscarea specială de la inculpatul L.M., în folosul statului, a bunurilor dobândite prin săvârşirea infracţiunilor, (bunuri predate la Camera de Corpuri Delicte, în baza dovezii din 03 decembrie 2004 - Poliţia judeţului Constanţa.
În baza art. 348 C. proc. pen.;
Dispune desfiinţarea în totalitate a scrisorilor de bonitate financiară emise de Banca B. şi Banca R. al căror conţinut a fost alterat prin activitatea infracţională a celor doi inculpaţi.
În baza art. 163 şi urm. C. proc. pen.;
Menţine măsura sechestrului asigurător instituit asupra tuturor bunurilor personale ale inculpaţilor L.M. şi B.S., asupra bunurilor SC G.I. SRL Constanţa, şi asupra mărfurilor livrate de această societate şi care au fost lăsate în custodie la firmele beneficiare.
În baza art. 190, art. 191 alin. (2) C. proc. pen. inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către martori şi către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul a reţinut că în perioada iunie-octombrie 2003, prin folosirea de mijloace frauduloase, de cec-uri fără acoperire bancară, inculpaţii L.M. şi B.S. au înşelat cu ocazia încheierii şi executării unor contracte economice un număr de 28 de societăţi comerciale, din întreaga ţară, cărora le-au cauzat prejudicii certe care nu au mai putut fi recuperate.
În aceeaşi perioadă, inculpaţii L.M. şi B.S. i-au înlesnit şi l-au ajutat pe numitul L.G., administratorul SC G.I. SRL Constanţa, (decedat între timp) să efectueze operaţiuni comerciale, fără ca acestea să fie înregistrate în contabilitatea firmei, în scopul realizat al neplăţii la bugetul de stat a sumei totale de 994.899,35 RON compusă din pagubă efectivă cât şi impozit pe profit şi T.V.A.
S-a reţinut că numiţii L.G. şi J.C. au înfiinţat SC G.I. SRL Constanţa, în baza actului constitutiv autentificat la Biroul Notarial Public la data de 04 noiembrie 2002, L.G. deţinând 90% din părţile sociale şi având calitatea de administrator al firmei, iar J.C. deţinând 10% din acţiuni.
Conform contractului de închiriere din 01 noiembrie 2002, încheiat pe o perioadă de 2 luni, cu SC R.T.C. SRL Constanţa, sediul societăţii a fost stabilit în Complexul expoziţional „K. 5"; din Municipiul Constanţa.
Prin procura specială, autentificată la Biroul Notarial Public la data de 27 noiembrie 2002, J.C. l-a împuternicit pe L.G. să îl reprezinte la orice instituţie bancară pentru a deschide conturi în lei şi valută şi pentru a efectua, în numele său, operaţiuni bancare, astfel că L.G. a deschis conturi pe numele societăţii la Banca B. Constanţa (la 28 noiembrie 2002) şi Banca R. Constanţa (la 29 noiembrie 2002).
Potrivit adresei din 9 decembrie 2003 a Administraţiei Finanţelor Publice Constanţa, până în vara anului 2003, SC G.I. SRL Constanţa a desfăşurat activităţi legate de achiziţionarea şi comercializarea produselor agricole sub administrarea numitului L.G. şi a depus la organele fiscale declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat şi deconturile T.V.A. până în luna mai 2003 inclusiv, bilanţul contabil la 31 decembrie 2002 şi raportarea contabilă semestrială la 30 iunie 2003.
În luna iunie 2003, L.G. i-a cunoscut în staţiunea Mamaia, pe coinculpaţii L.M. şi B.S., care s-au recomandat cu numele de „D.M."; şi de „D.S."; şi care l-au convins, ca prin intermediul G.I. SRL Constanţa să înşele mai multe societăţi comerciale din întreaga ţară.
Pentru a prezenta o mai mare credibilitate în faţa părţilor vătămate - societăţi comerciale şi pentru a lăsa impresia unei firme serioase şi stabile financiar, a fost majorat în mod fictiv capitalul social al SC G.I. SRL Constanţa şi s-a întocmit în fals, factura fiscală din 14 iunie 2003, conform căreia L.G. cumpăra, în calitate de persoană fizică, un excavator cu şenile în valoare totală de 413.500 RON, de la SC C. SRL, iar conform chitanţei nr. PP, preţul ar fi fost achitat în numerar, în aceeaşi zi.
La 30 iulie 2003, numiţii L.G. şi J.C. au întocmit un act adiţional la statutul SC G.I. SRL, înscris neautentificat, prin care a fost majorat capitalul social al societăţii cu 380.000 RON, ca aport în natură, constând în excavatorul cu şenile şi astfel, L.G. a devenit asociat cu 99,99% din părţile sociale.
În aceeaşi zi, urmare cererii depuse la Oficiul Registrului Comerţului, s-a emis încheierea din 06 august 2003, prin care judecătorul delegat a admis cererea formulată de L.G. şi a dispus înscrierea menţiunilor referitoare la majorarea capitalului social al SC G.I. SRL Constanţa.
Începând cu luna iunie 2003, SC G.I. SRL Constanţa a funcţionat în fapt într-un imobil din Municipiul Constanţa, închiriat în acest scop, imobil unde a fost amenajat un birou, cu toate dotările necesare (telefon, fax, computer, etc).
În cursul cercetărilor efectuate s-a stabilit că, pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale, inculpatul L.M. s-a prezentat cu numele fals de „D.M."; şi s-a recomandat directorul firmei, el fiind indicat, de cele mai multe ori în plângerile penale şi declaraţiile date de către reprezentanţii părţilor vătămate, sub acest nume. În aceeaşi perioadă, inculpatul B.S. şi-a atribuit numele fals de „D.S.";, iar în discuţiile purtate cu reprezentanţii părţilor vătămate s-a recomandat a fi directorul tehnic al societăţii.
Ca mod de operare, inculpaţii L.M. şi B.S. au procedat similar în cazul fiecărei societăţi comerciale înşelate cu care au intrat în contact.
În fapt, erau contactaţi de regulă telefonic de către reprezentanţii unei firme, cu care se discuta despre intenţia derulării unor afaceri. Ulterior, inculpaţii trimiteau prin fax acte ale SC G.I. SRL care o recomandau favorabil cât şi o comandă, prin care îşi manifestau intenţia concretă de achiziţionare a anumitor mărfuri. Prima livrare de produse a societăţii furnizoare era achitată în termen de către inculpaţii L.M. şi B.S. prin instrumente bancare, de regulă filă cec, reuşindu-se astfel câştigarea încrederii ca partener serios de afaceri. Apoi, se mai efectuau plăţi pentru o altă achiziţie de mărfuri sau mai multe, după care se ridica marfă în cantităţi mari şi se eliberau file cec fără însă cu acoperire în bancă.
În luna iunie 2003, SC G.I. SRL a avut un rulaj foarte mare prin bănci şi din acest motiv i s-au eliberat cinci scrisori de bonitate financiară, cu destinaţia exactă, de a fi folosite în vederea încheierii unui contract cu un anumit partener.
Se reţine că Banca B. a eliberat scrisorile de bonitate bancară nr. X din 01 august 2003 pentru a fi folosite la încheierea unui contract cu SC I.I. SRL şi nr. Y din 01 august 2003 cu SC S. SA, iar Banca R. a emis scrisorile nr. V din 1 iulie 2003 cu SC G. SRL, nr. Z din 10 septembrie 2003 cu SC U. SA Târgovişte şi nr. Q din 13 octombrie 2003 cu SC T. SA Bucureşti.
În multe situaţii cei doi inculpaţi L.M. şi B.S. au falsificat aceste scrisori de bonitate bancară prin scanarea lor, introducerea în computer şi ştergerea menţiunii privind numele partenerului de afaceri indicat pe scrisoare, după care le-au înaintat prin fax părţilor vătămate, pentru a proba seriozitatea şi puterea financiară a SC G.I. SRLConstanţa.
Pentru a depozita mărfurile achiziţionate de la părţile vătămate, au fost închiriate două depozite în localitatea O. de la SC O. SA, prin contractul de închiriere din 12 august 2003 şi respectiv în Medgidia - localitatea R.O., de la persoana fizică Z.I.M., prin contractul de închiriere din 27 iunie 2003, autentificat la Biroul Notarial Public sub nr. XX.
Produsele primite erau depozitate temporar în locurile respective şi apoi erau comercializate, de regulă la preţuri mai mici, către alte societăţi comerciale din ţară.
În multe situaţii, inculpaţii L.M. şi B.S. au ţinut legătura cu reprezentanţii părţilor vătămate doar telefonic, iar pentru transportarea mărfurilor au închiriat autovehicule şi au trimis file CEC prin intermediul conducătorilor auto sau prin „delegaţi";. Din acest motiv, în multe situaţii reprezentanţii părţilor vătămate nu au putut da prea multe relaţii despre fizionomia celor doi inculpaţi L.M. şi B.S. şi despre activitatea infracţională concretă, desfăşurată de aceştia.
Inculpaţii L.M., şi B.S. au anticipat momentul în care majoritatea filelor CEC, emise de ei cu titlu de plată, nu vor putea fi decontate din lipsă de disponibil în cont şi în jurul datei de 21 octombrie 2003 au părăsit sediul firmei şi au ridicat toată marfa din cele două depozite din localitatea O. şi Medgidia, după care au dispărut.
Numitul L.G. a fost identificat şi reţinut la 22 decembrie 2003, dar în cursul urmăririi penale, la 26 iunie 2004, fapt atestat prin extrasul din registrul de deces nr. GG din 22 iulie 2004, emis de Primăria Municipiul Constanţa a decedat.
Inculpatul L.M. a fost identificat la data de 25 noiembrie 2004 şi a fost cercetat iniţial, pentru mai multe luni, în stare de arest preventiv iar inculpatul B.S. a fost depistat în iunie 2006, fiind arestat preventiv în prezenta cauză o perioadă scurtă de timp.
În cauză instanţa a respins cererea de introducere ca parte responsabilă civilmente a SC G.I. SRL Constanţa, cerere formulată de SC T. SRL, întrucât nu a existat un raport juridic între inculpaţi şi SC G.I. SRL, administrator fiind în acel moment numitul L.N., în prezent decedat.
Faptele inculpaţilor au fost dovedite cu declaraţiile martorilor, cu filele CEC emise în alb.
În drept prima instanţă a apreciat că faptele deduse judecăţii întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor deduse judecăţii cu excepţia celei pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice.
Împotriva sentinţei penale nr. 60 din 14 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 9947/118/2007 au declarat apel inculpaţii L.M. şi B.S.
Inculpat L.M. a solicitat pentru infracţiunile prevăzute de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 26 rap. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât din probele administrate nu rezultă că inculpatul l-a ajutat pe administratorul SC G.I. - G.L., să efectueze operaţiuni financiare; pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen şi art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât inculpatul nu a urmărit şi nu a avut intenţia de a prejudicia părţile vătămate în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor aplicate prin reţinerea de circumstanţe atenuante.
Inculpat B.S. a solicitat achitarea potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât nu a avut intenţia de a înşela partenerii comerciali. Pentru celelalte infracţiuni solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât inculpatul nu avea calitate de administrator în cadrul societăţii, nu ţinea evidenţa contabilităţii, nu semna file CEC, acestea erau semnate de G.L., nu ştia că scrisorile de bonitate erau falsificate. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor aplicate, în raport de participaţia sa la comiterea faptelor.
Prin decizia penală nr. 138/P din 23 noiembrie 2011 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile formulate de apelanţii - inculpaţi L.M. şi B.S. împotriva sentinţei penale nr. 60 din 14 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 9947/118/2007.
În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen. a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:
I. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatului L.M. în pedepsele componente de 11 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. [aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5), C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)], 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. [aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)], 1 an închisoare [aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)], 1 an închisoare [aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)].
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 124 C. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului L.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), respectiv art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ca efect al împlinirii termenului prescripţiei speciale a răspunderii penale.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele de 11 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. [aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5), C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)], 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. [aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)], în final urmând ca inculpatul L.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
II. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatului B.S. în pedepsele componente de 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. [aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5), C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)], 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. [aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)], 1 an închisoare [aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)].
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 124 C. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ca efect al împlinirii termenului prescripţiei speciale a răspunderii penale.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. contopeşte pedepsele de 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. [aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)], 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. [aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)], în final urmând ca inculpatul B.S. să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Pentru a decide astfel Curtea a constatat că apelurile declarate de inculpaţi sunt fondate, exclusiv sub aspectul împlinirii termenului prescripţiei speciale a răspunderii penale pentru infracţiunile prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), respectiv art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prima instanţă, în urma administrării unui vast probatoriu, a reţinut în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpaţilor L.M. şi B.S. în săvârşirea faptelor deduse judecăţii, care în principal vizează inducerea în eroare a unui număr de 28 de societăţi comerciale, de regulă prin emiterea unor cecuri fără acoperire bancară, dar şi sprijinirea numitului L.G. în activitatea de evaziune fiscală, urmare a neînregistrării tuturor operaţiunilor comerciale în contabilitatea SC G.I. SRL Constanţa, operaţiuni comerciale derulate în fapt de cei doi inculpaţi.
Activitatea infracţională a fost dovedită cu: declaraţiile inculpaţilor, declaraţii de martori, declaraţiile reprezentanţilor societăţilor comerciale prejudiciate şi al angajaţilor SC G.I. SRL Constanţa, prin toate acestea relevându-se conduita infracţională a celor doi inculpaţi.
O parte din aceste persoane au precizat că inculpaţii L.M. şi B.S. s-au prezentat sub identităţile false de D.M. şi D.S., în calitate de reprezentanţi ai SC G.I. SRL Constanţa, fiind recunoscuţi ulterior, în cursul urmăririi penale, ceea ce a permis identificarea lor.
Probele administrate au relevat implicarea constantă a inculpaţilor L.M. şi B.S. în activitatea de inducere în eroare a celor 28 de societăţi comerciale, dar în special a inculpatului L.M., care în cele mai multe cazuri s-a prezentat în calitate de reprezentant al SC G.I. SRL Constanţa, însă rezultă cu prisosinţă şi implicarea inculpatului B.S. atât în stabilirea unor din relaţiile contractuale şi inducerea în eroare a reprezentanţilor societăţilor comerciale prejudiciate.
Inculpatul L.M. stabilea alături de inculpatul B.S. relaţiile contractuale, semna contractele de furnizare a produselor, plătea avansurile pentru a câştiga încrederea partenerilor, emitea cecurile sau biletele la ordin pentru plata bunurilor, fără a aduce la cunoştinţa reprezentanţilor părţilor vătămate că nu există în cont disponibilul bănesc necesar onorării la plată a cecurilor. Toate aceste activităţii erau desfăşurate prin crearea unei aparenţe de seriozitate a cererilor şi prezentarea unor proiecte care să justifice cererea mare de produse.
Potrivit art. 215 alin. (3) C. pen. înşelăciunea în convenţii constă în inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.
Prin contactarea părţilor vătămate şi convingerea acestor să livreze bunuri, prin remiterea unor instrumente de plată - cecuri, bilete la ordin, prin care să se creeze aparenţei plăţii bunurilor cumpărate de SC G.I. SRL.
Constanţa, prin prezentarea unor scrisori bancare de bonitate financiară ce erau falsificate, elemente esenţiale a determina părţile vătămate să încheie contractele, prin asumarea unor identităţi false, sub care erau şi semnate înscrisuri emanând de la SC G.I. SRL Constanţa, inculpaţii au realizat acte materiale specifice acţiunii de inducere în eroare, aşa încât corect s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.
Deşi inculpaţii au invocat derularea unei activităţi comerciale licite, Curtea a constatat că inculpaţii au achiziţionat produse de diverse feluri, în cantităţi foarte mari, într-o perioadă foarte scurtă, aşa încât nu ar fi avut posibilitatea practică de a achita aceste produse. Valoarea produselor cumpărate de SC G.I. SRL Constanţa în perioada iunie - octombrie 2003 poate fi apreciată ca enormă pentru o societate care nu avea o activitate comercială deosebită, în condiţiile în care scrisorile de bonitate indicau o cifră de afaceri ale SC G.I. SRL Constanţa în luna mai 2003 de aproximativ 1.500 RON, în timp ce produsele cumpărate în intervalul iunie - octombrie 2003 atingeau valori de zeci de miliarde lei vechi. Relevante în aprecierea intenţiei dolosive a inculpaţilor sunt şi modalitatea intempestivă de părăsire a sediului societăţii, ascunderea mărfurilor, faptul că în unele situaţii bunurile achiziţionate ajungea direct la alte societăţi comerciale, din dorinţa de a se pierde urma acestora şi a nu putea fi recuperate.
Faptul că inculpaţii nu aveau legal atribuţii în emiterea cecurilor nu are relevanţă în încadrarea faptei în autorat, întrucât emiterea cecurilor constituia o altă etapă în activitatea infracţională. Oricum inculpatul L.M., pe lângă cecurile semnate de L.G., se folosea şi de cecuri semnate de acesta prin imitarea semnăturii numitului L.G., aspect ce rezultă din declaraţiile unor martori menţionaţi anterior, coroborate cu concluziile rapoartelor de constatare tehnico - ştiinţifică grafoscopică.
Toate acţiunile întreprinse de inculpaţii B.S. şi L.M. s-au completat şi întrepătruns pentru a se atinge rezultatul final - inducerea în eroare a părţilor vătămate, în scopul obţinerii de foloase materiale.
De altfel, la sfârşitul lunii octombrie 2003, începând din aceeaşi zi, nici unul dintre inculpaţi nu a mai putut fi contactat de părţile vătămate, conduită care nu ar fi firească în ipoteza bunei-credinţe invocată de aceştia. Dispariţia inculpaţilor de la sediul societăţii şi imposibilitatea contactării lor telefonice denotă o înţelegere între inculpaţi pentru a nu mai fi depistaţi de reprezentanţii părţilor vătămate.
Prezentarea de către inculpaţi sub identităţi false se explică, în acest context, prin dorinţa sa de a nu-i fi cunoscută identitatea reală de către furnizorii care în final urmau să fie păgubiţi prin neplata integrală a bunurilor achiziţionate de SC G.I. SRL Constanţa.
În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, în forma complicităţii, reţinută în sarcina inculpaţilor, Curtea a avut în vedere că, în fapt, inculpaţii L.M. şi B.S. erau persoanele care conduceau activitatea comercială a SC G.I. SRL Constanţa, aveau cunoştinţă despre operaţiunile comerciale care erau desfăşurate de societate, ţineau evidenţa stocurilor, astfel cum rezultă şi din declaraţiile martorilor H.A., Ş.N., Ş.R., angajaţi la SC G.I. SRL Constanţa, dar se confirmă şi prin faptul că erau persoanele care încheiau contractele comerciale cu alte societăţi.
Administratorul SC G.I. SRL Constanţa era L.G., care deţinea şi deţinând 99,99% din părţile sociale ale societăţii, calitate în care avea obligaţia de a întocmi evidenţa contabilă a societăţii şi a plăti obligaţiile fiscale către stat. Cu toate acestea, rolul său în societate pare să fi fost unul decorativ, inculpaţii fiind cei care în realitate aveau controlul activităţilor societăţii, dar şi, evidenţa operaţiunilor contabile ce ar fi trebuit înregistrate în contabilitate, calitate în care ar fi trebuit să i le prezinte numitului L.G. Nimic din acţiunile inculpaţilor nu conduce la concluzia că ar fi predat sau ar fi intenţionat să predea actele contabile către L.G., De altfel, L.G. a declarat că evidenţa contabilă se afla la inculpaţi, care conduceau activitatea societăţii şi că nu a primit actele contabile care probabil au fost luate de aceştia când au părăsit sediul societăţii.
Ca urmare, activitatea de complicitate a inculpaţilor este realizată sub forma inacţiunii, prin faptul că nu au pus la dispoziţia numitului L.G. actele contabile care să fie înregistrate în contabilitate, dat fiind că în lipsa acestora nu se puteau realiza înregistrările contabile, contribuţie esenţială pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), respectiv art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) reţinute în sarcina inculpatului L.M., dar şi a infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) reţinută în sarcina inculpatului B.S., s-a constatat împlinirea termenului prescripţiei speciale a răspunderii penale.
Ambele infracţiuni - art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen. - sunt pedepsite cu închisoarea până la 2 ani, caz în care termenul de prescripţie a răspunderii penale, calculat potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. este de 5 ani, iar termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale, calculat potrivit art. 124 C. pen., este 7 ani şi 6 luni.
În condiţiile în care activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpaţilor L.M. şi B.S. vizează perioada iunie - octombrie 2003, luând ca reper chiar ultima zi a lunii octombrie, rezulta că pentru infracţiunile prevăzute de art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen. termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale s-a împlinit la data de 30 martie 2011, la scurt timp după pronunţarea soluţiei de prima instanţă.
În consecinţă, vor fi admise apelurile inculpaţilor exclusiv sub acest aspect, urmând a se pronunţa o soluţie de încetare a procesului penal pentru infracţiunile prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), respectiv art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) reţinute în sarcina inculpatului L.M., dar şi a infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) reţinută în sarcina inculpatului B.S.
Inculpaţii au mai criticat modalitatea de individualizare a executării pedepselor aplicate de prima instanţă, însă Curtea constată că pedepsele stabilite inculpaţilor L.M. şi B.S.
Curtea constată că individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor L.M. şi B.S. corespunde criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dându-se eficienţă circumstanţelor reale de comitere a faptelor, care imprimă un grad deosebit de ridicat de pericol social al faptelor comise, dar şi datelor personale şi conduitei procesuale ale inculpaţilor.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a acestui Cod, de limitele de pedeapsă fixate în Partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul şi funcţiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ atât circumstanţele reale de comitere a faptei, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Circumstanţele reale de comitere a faptelor, din perspectiva duratei activităţii infracţionale, a numărului actelor materiale, a înscrisurilor falsificate, a prejudiciilor importante cauzate, a folosirii unor identităţi false, a numărului persoanelor implicate, caracterului premeditat al acţiunilor infracţionale reflectă un grad sporit de pericol social sporit al infracţiunilor comise de cei doi inculpaţi, care trebuie să se reflecte în cuantumul pedepselor stabilite.
Pe de altă parte, inculpaţii, deşi fără antecedente penale, au fost sau sunt cercetaţi şi în prezent în numeroase cauze cu obiecte asemănătoare, ceea ce exprimă un mod de acţiune care se perpetuează în timp, caracterizând persoana inculpaţilor. Inculpatul L.M. s-a sustras urmăririi penale, fiind arestat preventiv şi din acest considerent, a motivat folosirea unei identităţi nereale prin faptul că era urmărit în legătură cu alte cauze penale, ceea ce exprimă modalitatea în care acesta înţelege să reacţioneze faţă de organele judiciare. Totodată, acesta nu s-a prezentat decât sporadic în faţa primei instanţe, pentru ca în cele din urmă acesta să nu se mai prezinte, iar în faza apelului acesta nu a putut fi identificat la adresele cunoscute, deşi avea cunoştinţă de procesul penal, a avut angajat apărător ales în faţa primei instanţe, dar nu a încunoştinţat instanţa despre domiciliul său real. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.S., se constată că s-a sustras urmăririi penale, iar actuala prezenţă în faţa instanţei este urmarea faptului că este arestat în altă cauză. Ambii inculpaţi au avut o conduita procesuală vădit nesinceră.
Curtea a mai observat că pentru infracţiunea cea mai gravă de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prima instanţă a aplicat inculpatului L.M. o pedeapsă foarte apropiată de minimul special de 10 ani închisoare, iar pentru inculpatul B.S. pedeapsa este egală cu minimul special prevăzut de lege, diferenţiere justificată prin rolul prioritar avut de L.M. în activitatea infracţională. Din nici o împrejurare, referitoare atât la circumstanţele reale de comitere a faptelor, care au produs prejudicii foarte mari, într-o manieră ce exprimă un pericol crescut, cât şi al circumstanţelor persoanele ale inculpaţilor, implicaţi în cauze similare şi cu o conduită procesuală incorectă, nu se identifică elemente care să justifice reducerea pedepselor, mai ales că în cazul inculpatului B.S. ar fi posibilă doar prin reţinerea unor circumstanţe atenuante care în opinia instanţei nu sunt incidente în cauză.
În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, pedepsele sunt apropiate de minimului special de 2 ani închisoare, iar în condiţiile în care prejudiciul creat este important - 994.899,35 RON şi persoana inculpaţilor nu oferă elemente pozitive de conduită pedepsele reflectă corespunzător gradul de pericol social la faptele comise şi al persoanei inculpaţilor.
Astfel, nici criticile inculpaţilor privind greşita individualizare a pedepselor aplicate de prima instanţă pentru infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi complicitate la evaziune fiscală nu sunt întemeiate.
În referire la acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, Curtea reţine că aceasta este supusă condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale, cu unele particularităţi ce rezultă din caracterul accesoriu al acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal.
Pentru ca acţiunea civilă să fie exercitată în cadrul procesului trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: infracţiunea să producă un prejudiciu; între infracţiunea săvârşită şi prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate; prejudiciul să fie cert şi să nu fi fost reparat; să existe o manifestare de voinţă în sensul constituirii de parte civilă în procesul penal. Condiţia generală privitoare la existenţa vinovăţiei decurge din reţinerea infracţiunii, care presupune în mod necesar intenţia sau culpa inculpatului în săvârşirea faptei.
Prin faptele ilicite ale inculpaţilor L.M. şi B.S., comise cu vinovăţie, au fost cauzate, prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prejudicii celor 24 de societăţi comerciale constituite părţi civile (reprezentând contravaloarea bunurilor sau serviciilor prestate SC G.I. SRL Constanţa, rămase nerecuperate), dar şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Bucureşti prin D.G.F.P. Constanţa - reprezentând impozit pe profit şi TVA datorat pentru operaţiunile comerciale derulate de SC G.I. SRL Constanţa, astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiză contabilă întocmit în faza de urmărire penală.
Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, potrivit art. 998 şi urm. C. civ., este întemeiată obligarea inculpaţilor la plata despăgubirilor civile în cuantumul şi modalitatea stabilită de prima instanţă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii solicitând admiterea recursurilor, casarea hotărârii atacate şi redozarea pedepselor ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că sunt fondate pentru cele ce urmează:
Instanţa reţine că, prin declaraţiile dată în faţa instanţei de recurs, în şedinţa de judecată din data de 3 aprilie 2012 inculpaţii L.M. şi B.S. au solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi să se realizeze aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Având în vedere poziţiile procesuale ale inculpaţilor exprimate de o manieră neechivocă, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., coroborate cu art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, cererile de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. formulate cu ocazia judecării recursurilor declarate de inculpaţi sunt admisibile.
Se reţine sub acest aspect că potrivit art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. (introduse prin Legea nr. 202/2010) se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2010.
Se are în vedere, totodată, că prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituţională a hotărât că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, deci în cazul în care nu s-ar permite aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul vechii legi şi care continuă să fie judecată sub noua lege, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Aşa fiind, se constată că în cauza dedusă judecăţii sunt îndeplinite condiţiile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, instanţa de recurs urmând a lua act de poziţiile procesuale ale inculpaţilor exprimate în declaraţiile date la termenul de judecată din 3 aprilie 2012 şi a proceda potrivit dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Având în vedere probele administrate şi starea de fapt reţinută în rechizitoriu precum şi criteriile reglementate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) instanţa apreciază că, faţă de natura şi gravitatea faptelor comise, a circumstanţelor reale de săvârşire a acestora şi a celor personale ale inculpaţilor, aplicarea unor pedepse reduse cu 1/3 ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. sunt apte să conducă la realizarea scopurilor sancţiunii, astfel după cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen., contribuind la reeducarea inculpaţilor, la formarea unei atitudini pozitive a acestora faţă de ordinea de drept, regulile de convieţuire socială şi principiile morale. Faţă de poziţia procesuală a inculpaţilor se constată că nu mai pot fi primite critici relative la aprecierea probelor şi reţinerea stării de fapt.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 38515 pct. 12 lit. d) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpaţii L.M. şi B.S. urmează a fi admise, casate decizia recurată şi sentinţa pronunţată la prima instanţă numai cu privire la individualizarea pedepselor aplicate acestora. Se va face aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi se va reduce cuantumul sancţiunii aplicate pentru comiterea fiecărei infracţiuni în parte.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii L.M. şi B.S., împotriva deciziei penale 138 din 23 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa şi a sentinţei penale nr. 60 din 14 februarie 2011 a Tribunalului Constanţa.
Casează în parte decizia şi sentinţa penală recurată şi rejudecând:
l. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatului L.M. în pedepsele componente de 11 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. [aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5), C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)], 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. [aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)].
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5), C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. condamnă pe inculpatul L.M. la pedeapsa de 7 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Face aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Face aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca în final inculpatul L.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen.
2. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatului B.S. în pedepsele componente de 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. [aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)], 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. [aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)].
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., condamnă inculpatul B.S. la pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Face aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Face aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca în final inculpatul B.S. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul apărătorilor din oficiu în sumă de câte 200 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 aprilie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 884/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 117/2012. Penal → |
---|