ICCJ. Decizia nr. 1095/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), mărturia mincinoasă (art. 260 C.p.), falsul intelectual (art. 289 C.p.). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1095/2013

Dosar nr. 11244/118/2011

Şedinţa publică din 29 martie 2013

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 138 din 26 martie 2012, Tribunalul Constanţa a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului P.G. din art. 7 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 C. pen. în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (actul material din 3 septembrie 2010).

S-a respins cererea formulată de parchet de reţinere a infracţiunii în formă continuată prev.de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (actele materiale din 13 august 2010 şi 3 septembrie 2010).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu aplicarea art. 68 alin. (2) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul P.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a constatat că cele 2 bancnote de câte 50 RON puse la dispoziţia denunţătorului au fost recuperate de organele judiciare.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul P.G. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., şi exerciţiul dreptului de a exercita o funcţie publică, prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen. a dispus pentru inculpatul P.G. suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, ce va curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a constatat că pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu aplicarea art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul V.I.D. la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul V.I.D. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În baza art. 31 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul V.I.D. la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul V.I.D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., şi exerciţiul dreptului de a exercita o funcţie publică, prev de art. 64 lit. c) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen. a dispus pentru inculpatul V.I.D. suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 2 luni, ce curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a constatat că pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpaţi să plătească statului câte 750 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii P.G. şi V.I.D. erau încadraţi, în cursul anului 2010, în funcţia de controlori trafic auto în cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri, funcţii în baza cărora aveau ca atribuţii de serviciu verificarea respectării legislaţiei rutiere de către transportatori şi de a aplica sancţiuni în temeiul O.G. nr. 43/1997.

La data de 31 august 2010, martorul denunţător F.Ş. a formulat un denunţ împotriva inculpatului P.G., în care arăta că acesta, în calitate de funcţionar public, a pretins şi primit la data de 12 august 2010 două sticle de whisky marca J.B., în schimbul acceptului său de a trece prin punctul de control trafic Palas, un transport agabaritic fără a avea autorizaţie specială de transport.

Conform declaraţiilor martorului, acesta desfăşura activităţi de agent transport în cadrul SC T. 02 S. SA Agigea, şi în această calitate avea atribuţii de asigurare a încărcării, descărcării autovehiculelor, escortarea transporturilor agabaritice, repartizarea autovehiculelor şi utilajelor din parcul auto diferiţilor beneficiari.

La data de 12 august 2010 martorul a trebuit să efectueze un transport agabaritic, pe o rută ce nu depăşea 500 m în interiorul Municipiului Constanţa.

În vederea obţinerii autorizaţiei speciale de transport, F.Ş. s-a deplasat la D.R.D.P. Constanţa unde a luat legătura cu funcţionara desemnată pentru eliberarea autorizaţiilor speciale de transport -martora B.C. F.Ş. arată că B.C. a invocat că nu poate elibera autorizaţia specială de transport întrucât distanţa de deplasare este foarte scurtă şi nu poate stabili valoarea de taxare, apoi i-a comunicat că în punctul de control se afla de serviciu P.G., din cadrul DRDP.

F.Ş. a arătat că s-a deplasat la punctul de control Palas unde a discutat cu inculpatul P.G., şi în final acesta i-a permis trecerea cu transportul agabaritic. Din declaraţiile martorului F.Ş., ale martorului F.M. şi din cuprinsul scrisorii de transport nr. 2146 din 12 august 2010, tribunalul a reţinut că la data de 12 august 2010 s-a efectuat transportul cu trailer a unei macarale, pe ruta Valu lui Traian -centură Constanţa - Cumpăna.

De asemenea, martorul F.Ş. a arătat că în schimbul trecerii transportului pe drumul public fără achitarea taxei, i s-a sugerat de către inculpatul P.G. oferirea unui beneficiu material. Astfel, cei doi au convenit ca F.Ş. să-l contacteze pe P.G. a doua zi, aspect ce se confirmă implicit prin declaraţiile martorei B.C., în partea în care aceasta relatează că a fost sunată de P.G., care i-a cerut să-l contacteze pe F. şi să-i solicite să ia legătura telefonic cu el. Or, tribunalul a reţinut că aceasta s-a întâmplat a doua zi după data de 12 august 2010, şi inculpatul P.G. nu a indicat o justificare pertinentă a interesului de a fi contactat de F.Ş.

Conform susţinerilor martorului F.Ş., acesta s-a întâlnit cu inculpatul P.G. la data de 14 august 2010 şi i-a înmânat cu acea ocazie două sticle de whisky marca J.B., pe care le avea acasă de la un eveniment onomastic anterior.

La data de 02 septembrie 2010 ora 10,24, martorul F.Ş. s-a deplasat la punctul de control trafic auto unde îşi exercita atribuţiile de serviciu inculpatul P.G., aflat în zona staţiei P. situată la intrarea în municipiului Constanţa pe b-dul I.C. Brătianu (intrarea dinspre Valu lui Traian) unde l-a abordat pe acesta comunicându-i că are de efectuat un transport de la zona de şantier a autostrăzii, martorul referindu-se că transportul este "tot ca data trecută”, respectiv transportarea unui utilaj greu (macara) pe un trailer.

Sensul discuţiei a fost ca inculpatul să permită martorului transportul fără a obţine autorizaţie specială de transport, iar în cadrul acestei discuţii P.G. a încuviinţat efectuarea acestui transport, cu condiţia ca martorul să-i dea anterior un telefon, pentru ca nu cumva în acel moment să fie cineva care verifică activitatea inculpatului, şi astfel să constate neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către acesta, sau să constate lipsa autorizaţiei speciale de transport.

În final cei doi au schimbat jumătăţi de frază în sensul că F.Ş. îl va contacta telefonic pe inculpat, acesta încuviinţând de principiu intenţia martorului, dar fără să fixeze o dată sau oră, şi de asemenea fără să facă vreo solicitare martorului.

În aceeaşi zi, la ora 13,55, martorul F.Ş. a revenit la punctul de control trafic auto, solicitând să fie lăsat să vorbească cu inculpatul, căruia i-a comunicat faptul că transportul a trecut, şi solicitând să îl contacteze ulterior pe inculpat, întrebându-l când anume ar putea să îl sune, iar inculpatul răspunzându-i că a doua zi se află în acelaşi loc, de dimineaţă până la ora 14. Tribunalul a reţinut, cu privire la aceste aspecte, că întreaga iniţiativă de contactare pentru solicitarea încuviinţării transportului şi pentru o întâlnire ulterioară a aparţinut martorului F.Ş.

La data de 03 septembrie 2010, orele 11,10 -11,11, martorul F.Ş. s-a deplasat la aceeaşi locaţie, unde inculpatul P.G. desfăşura activităţi de control trafic auto, şi după un schimb de cuvinte, în care inculpatul l-a întrebat pe martor ce are la el, acesta i-a oferit o sumă de bani, aspect care rezultă în mod expres din reproşul inculpatului "Ce dracu faci mă, umbli cu banii aşa?”. Discuţiile din data de 02 septembrie şi 03 septembrie 2010 au fost înregistrate audio şi video cu aparatură tehnică aflată asupra martorului, întrucât acesta, la data de 31 august 2010 formulase plângere penală împotriva inculpatului P.G., denunţând aspectele referitoare la fapta din 12 august 2010.

După ce martorul a plecat din locul respectiv, la ora 11,15 au intervenit organele de urmărire penală, care au constatat că inculpatul se afla în posesia a două bancnote de câte 50 RON, ale căror serii erau notate în procesul-verbal încheiat de aceste organe. Rezultă din procesele verbale încheiate, coroborate cu susţinerile inculpatului din momentul depistării sale, că cele două bancnote au fost înmânate de organul de urmărire penală martorului F.Ş., pentru ca acesta să le înmâneze inculpatului, lucru ce s-a şi întâmplat. Declaraţia martorului P.F.M., coleg de serviciu cu inculpatul P. şi aflat la faţa locului, nu infirmă, ci confirmă implicit primirea banilor de către P.G., în mod direct, excluzând apărarea acestuia în sensul că a găsit banii pe jos după plecarea lui F. Astfel, martorul a indicat faptul că între momentul în care F.Ş. a plecat şi momentul în care a intervenit organul de urmărire penală, nu a existat o perioadă în care P.G. să se dea jos din maşină, să aibă timp să găsească bancnotele de 50 RON, şi aceasta fără a fi văzut de P.F.M.

Inculpatul a susţinut în momentul intervenţiei poliţiei, ca şi în cursul procesului, că l-a împrumutat pe F.Ş. în ziua anterioară, pentru ca acesta să-şi cumpere rovignetă, iar F.Ş. i-a returnat o parte din împrumutul acordat.

Tribunalul a reţinut că aceste susţineri sunt neadevărate, întrucât contextul în care s-a petrecut înmânarea banilor, relaţiile anterioare neutre dintre cei doi, infirmă posibilitatea unui împrumut acordat de inculpat martorului.

Cu privire la această faptă, tribunalul a reţinut că, în cursul judecăţii, martorul F.Ş. a declarat că în realitate, la data de 02 septembrie 2010 nu a efectuat nici un transport agabaritic care să impună obţinerea unei autorizaţii de transport specială. Acest fapt rezultă implicit şi din aceea că martorul nu a indicat existenţa vreunor înscrisuri sau martori care să confirme efectuarea transportului respectiv, spre deosebire de transportul din 12 august 2010 care este dovedit atât cu scrisoarea de transport cât şi cu declaraţia şoferului trailerului, P.F.M.

Având în vedere aceste date, precum şi faptul că la data de 30 august 2010 martorul formulase plângere penală pentru o infracţiune de corupţie împotriva inculpatului, tribunalul reţine că activităţile din datele de 02 şi 03 septembrie 2010 au fost efectuate de martor, la solicitarea organului de urmărire penală, cu scopul de a se dovedi comportamentul ilegal al inculpatului în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor de serviciu. Astfel se explică faptul că atât la data de 02 septembrie 2010, cât şi la data de 03 septembrie 2010, martorul F.Ş. avea montată aparatură tehnică de înregistrare pe corpul său.

Potrivit art. 68 alin. (2) C. proc. pen., este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.

În cazul faptei din 03 septembrie 2010, tribunalul a reţinut că inculpatul P.G. a fost determinat prin intervenţii repetate ale martorului F.Ş., să săvârşească o faptă de luare de mită, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu cu privire la o activitate de transport inexistentă. Astfel, singurul scop avut în vedere de martor în cadrul activităţilor din 02 şi 03 septembrie 2010 a fost acela de a-l determina pe P.G. să accepte luarea unei sume de bani reprezentând mită pentru acceptarea tranzitării unui presupus transport agabaritic fără achitarea autorizaţiei speciale de transport, deci de a obţine probe spre a demonstra comportamentul anterior al acestuia.

Având în vedere întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 68 alin. (2) C. proc. pen., tribunalul a înlăturat din complexul probator mijloacele de probă referitoare la activităţile desfăşurate de inculpat la datele de 02 şi 03 septembrie 2010, conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Totodată, tribunalul a reţinut că nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, întrucât fapta de primire de bani…a funcţionarului public trebuie realizată în scopul de a … nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu. În speţă, din situaţia de fapt stabilită rezultă că nu a existat în realitate o îndatorire de serviciu a inculpatului P.G., la data de 02 septembrie 2010, pe care acesta să nu o fi realizat-o, în referire la un transport agabaritic efectuat de martorul F.Ş., câtă vreme transportul respectiv a fost fictiv.

Din examinarea conţinutului rechizitoriului, tribunalul a reţinut că inculpatul P.G. a fost trimis în judecată strict pentru fapta din 03 septembrie 2010, şi nu a fost trimis în judecată pentru fapta din 12 august 2010.

Faţă de situaţia de fapt reţinută, instanţa de fond a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de luare de mită în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi a art. 254 alin. (2) C. pen. având în vedere calitatea de organ de control a inculpatului P.G.

Reţinând că inculpatul a fost determinat să comită infracţiunea de luare de mită din data de 3 septembrie 2010 iar probele au fost obţinute în mod nelegal, tribunalul a dispus achitarea, iar pentru fapta din 12 august 2010 a reţinut că inculpatul P.G. nu a fost trimis în judecată şi cu privire la această faptă.

Cu privire la inculpatul V.I.D., s-a reţinut că la data de 29 iunie 2010, aflându-se la un punct de control trafic auto, a efectuat cântărirea ansamblului auto compus din autocamionul "Y" şi remorca "Z", aparţinând SC T.C. SRL, fiind eliberat bonul de cântar nr. 1578 şi constatând că masa cântărită pe osie depăşeşte limita legală admisă. Faţă de această situaţie, inculpatul a emis procesul-verbal de contravenţie nr. 3500801, prin care a aplicat amendă de 30.000 RON societăţii SC T.C. SRL administrată de martorul G.A.

Despre emiterea procesului-verbal de contravenţie şi aplicarea amenzii, martorul G.A. a aflat de la şoferul autocamionului (acesta refuzând să semneze procesul-verbal), motiv pentru care s-a deplasat la punctul de control şi a purtat o discuţie în contradictoriu cu inculpatul V.I.D. asupra corectitudinii aplicării amenzii. Despre această discuţie relatează în declaraţiile sale martorul G.A. Prin urmare, rezultă că martorul G.A. a cunoscut atât data încheierii procesului-verbal de contravenţie, motivul aplicării sancţiunii precum şi valoarea importantă a amenzii aplicate.

Conform susţinerilor martorului E.I., ulterior emiterii procesului-verbal de contravenţie acesta a fost predat pentru a fi comunicat prin poştă societăţii contraveniente. Din declaraţiile martorului G.A., precum şi din conţinutul procesului-verbal de contravenţie, tribunalul reţine că adresa sediului societăţii SC T.C. SRL a fost preluată din licenţa de transport emisă pentru societatea comercială respectivă, această adresă fiind una veche, care între timp fusese schimbată şi fusese comunicată la Oficiul Registrului Comerţului, însă modificarea respectivă nu operase şi pe formularul de licenţă de transport.

Astfel, rezultă că adresa anterioară a societăţii a fost Constanţa, strada I.A. iar adresa sediului la data încheierii procesului-verbal de contravenţie şi la data comunicării acestuia, era Constanţa, strada M.

În consecinţă, procesul-verbal de contravenţie a fost comunicat prin poştă la o adresă de la care SC T.C. SRL se mutase, prin adresa nr. AV 2366 din 06 iulie 2010, iar Poşta l-a returnat către DRDP cu această menţiune la data de 22 iulie 2010.

În această situaţie, după verificarea sediului actual al SC T.C. SRL, şeful de serviciu E.I. a dispus recomunicarea procesului-verbal de contravenţie la noul sediu -ce coincide cu domiciliul martorilor G.A. şi G.Ţ. - prin intermediul inculpatului V.I.D. În acest sens, martorul arată că, în situaţia returnării de către poştă a proceselor verbale de contravenţie, sarcina recomunicării acestora prin agent procedural revenea lucrătorului DRDP care a încheiat procesul-verbal de contravenţie, în speţă acesta fiind inculpatul V.I.D.

Inculpatul V.I.D. a încheiat un proces verbal de afişare a procesului-verbal de contravenţie, din care rezultă că la data de 26 iulie 2010 s-a deplasat la sediul din strada M. al societăţii contraveniente şi a comunicat prin afişare acel Proces-verbal de contravenţie nr. 3500801 din 29 iunie 2010, precum şi tichetul de cântar nr. 1578.

În acest proces-verbal s-a mai menţionat că la afişare a asistat martora B.C., menţionându-se datele de identificare ale acesteia, iar procesul-verbal de afişare fiind semnat de martoră.

Tribunalul a reţinut că procesul-verbal de contravenţie trebuia comunicat contravenientei în termen de 30 de zile de la încheiere, conform art. 14 din O.G. nr. 2/2001, în caz contrar fiind incidente dispoziţiile privind constatarea prescripţiei executării sancţiunii aplicate.

Din declaraţiile martorilor G.A. şi G.Ţ., tribunalul a reţinut că administratorul SC T.C. SRL, cunoscând încheierea procesului-verbal şi data încheierii, a urmărit comunicarea lui, având interes pentru a-l contesta, şi în acest scop şi-a atenţionat soţia să verifice zilnic cutia poştală. Tribunalul a mai reţinut şi împrejurarea că G.A. a putut aprecia că are şanse reale de a i se admite plângerea împotriva procesului-verbal de contravenţie, având în vedere că depăşirea masei pe osie a fost de numai 500 kg - de la 11.500 kg admis legal, la 12.000 kg constatat -şi de asemenea avea interes în formularea plângerii, suma amenzii fiind importantă - 30.000 RON.

Faţă de aceste aspecte, instanţa de fond a reţinut ca fiind reale susţinerile celor doi martori, confirmate parţial şi implicit şi de declaraţia martorei P.E., în sensul că au urmărit zilnic comunicarea procesului-verbal de contravenţie. Astfel fiind, rezultă din probele administrate că procesul-verbal de contravenţie a fost comunicat prin depunere în cutia poştală a martorului G.A., la data de 05 august 2010. La acea dată, martora P.E. a sesizat un bărbat care a introdus ceva în cutia poştală, apoi a fost întrebată de G.Ţ. - contrar comportamentului anterior obişnuit al acestei martore - dacă a observat pe cineva depunând acel înscris în cutia poştală. Faptul că G.Ţ. a apelat la martoră în acea zi pentru a afla mai multe informaţii dovedeşte că într-adevăr fusese preocupată de comunicarea procesului-verbal de contravenţie, şi că la data de 05 august 2010 era prima dată când avea în posesie acest proces-verbal.

În ce priveşte menţiunile din procesul-verbal de afişare încheiat de inculpatul V.I.D., privind data afişării procesului-verbal de contravenţie şi persoana care a asistat la această operaţiune, tribunalul a arătat că acestea sunt nereale, pentru următoarele considerente:

- inculpatul a menţionat în scris că a făcut afişarea la data de 26 iulie 2010, aspect care nu se confirmă, câtă vreme rezultă din adresa DRDP că martora B.C. s-a aflat în concediu de odihnă până la data de 27 iulie 2010 inclusiv, deci prima sa zi de lucru a fost 28 iulie 2010. Or, tot martora declară în mod constant că, ulterior venirii sale din concediul de odihnă, inculpatul a venit la biroul ei şi i-a solicitat să semneze un proces-verbal de afişare - cel referitor la SC T.C. SRL. Prin urmare, acest aspect se putea realiza cel mai devreme la data de 28 iulie 2010, rezultând că data de 26 iulie 2010 înscrisă pe actul de afişare este falsă. Apărarea inculpatului V.I.D. potrivit căreia avea în posesie de dinainte un exemplar de proces-verbal de afişare semnat în alb de martoră, pe care l-ar fi putut astfel încheia real la data de 26 iulie 2010, este contrazisă de declaraţia martorei B.C., care îşi aminteşte în mod cert faptul că inculpatul i-a solicitat semnarea acelui proces-verbal de afişare, deci acesta nu avea unul semnat de dinainte, pentru că într-o asemenea situaţie nu mai era necesar să apeleze la semnătura martorei. Inculpatul nu a contestat declaraţiile martorei şi nu a solicitat să facă dovezi în sensul că relatarea martorei privind semnarea procesului-verbal după ce s-a întors din concediu, este nereală.

- martora B.C. a declarat că în realitate nu s-a deplasat şi nu a asistat la afişarea procesului-verbal de contravenţie, declaraţie susţinută şi de inculpat.

În ce priveşte apărarea inculpatului V.I.D. potrivit căreia s-a deplasat în mod real la data de 26 iulie 2010 la sediul SC T.C. SRL din strada M., unde a,,comunicat” procesul-verbal de contravenţie prin aruncarea acestuia peste gard, în curtea imobilului, tribunalul o va înlătura ca fiind nesinceră, pentru considerentele următoare:

- procedeul aruncării pe sol a unui înscris - cum ar fi un proces-verbal de contravenţie -cu intenţia de a fi găsit de destinatar, este neverosimil, întrucât orice persoană care ar intenţiona un asemenea gest îşi reprezintă faptul că înscrisul respectiv s-ar putea deteriora de la intemperii, ar putea fi luat de vânt, ar putea trece neobservat fiind purtat în iarbă, etc. Nu rezultă din nici o probă că inculpatul cunoştea programul persoanelor care locuiau în imobilul de pe strada M., astfel încât să fie sigur că în scurt timp cineva din imobil va descoperi pe jos procesul-verbal de contravenţie. În fapt, inculpatul nu cunoştea nici faptul că la acea adresă locuieşte curent martorul G.A., deoarece singura informaţie obţinută de la registrul comerţului a fost aceea că la adresa respectivă este stabilit. sediul SC T.C. SRL, dar asta nu însemna automat că şi administratorul acestei firme îşi are domiciliul permanent la aceeaşi adresă.

- s-a dovedit că, la data de 05 august 2010 inculpatul a introdus procesul-verbal de contravenţie în cutia poştală amplasată la gardul de la stradă al imobilului, astfel încât nu există nici o explicaţie logică a faptului că nu a procedat în acelaşi mod şi la data de 26 iulie 2010.

- susţinerea inculpatului că a aruncat peste gard procesul-verbal, în loc să sune la intrare şi să înmâneze actul unei persoane din imobil pentru că avusese un conflict verbal cu G.A., şi dorea să evite o nouă dispută - este nefondată, întrucât inculpatul nu cunoştea dacă martorul locuieşte la acea adresă sau dacă la momentul respectiv se afla în imobil, cum de altfel nu rezultă nici existenţa comportamentului violent verbal al martorului G.A., care să-l determine pe inculpat să procedeze astfel cum susţine, pentru a evita o nouă confruntare verbală cu martorul.

Un alt aspect pe care îl semnalează martorul G.A. şi pe care inculpatul V.I.D. îl confirmă implicit în declaraţia sa, este acela că, după trecerea perioadei de 30 de zile în care procesul-verbal trebuia comunicat, martorul s-a întâlnit cu un angajat al DRDP (Z.N.) căruia i-a cerut explicaţii asupra faptului că nu i s-a comunicat procesul-verbal de contravenţie, şi susţinând că nu a primit un astfel de proces-verbal. Rezultă că acel angajat l-a sesizat pe inculpatul V.I.D. asupra acestui aspect, şi în acel moment inculpatul s-a sesizat despre faptul că procesul-verbal nu fusese recomunicat, luând decizia de a face comunicarea respectivă. Or, astfel fiind, rezultă că această recomunicare s-a realizat după scurgerea perioadei de 30 de zile prevăzută de lege, confirmându-se şi în acest mod că inculpatul a comunicat pentru prima dată procesul-verbal la data de 05 august 2010, şi deci a încheiat în fals procesul-verbal prin care atestă, în calitate de agent procedural, că acea comunicare s-ar fi realizat la 26 iulie 2010, în prezenţa martorei B.C.

Tribunalul a reţinut că prin probele administrate nu s-a stabilit. o intenţie preordinată a inculpatului de a comunica procesul-verbal de contravenţie după expirarea perioadei de 30 de zile prevăzute de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, special pentru a priva SC T.C. SRL de un drept procesual. În lipsa unor astfel de probe, rezultă că inculpatul a omis comunicarea în termen a procesului-verbal, iar ulterior, când a fost sesizat de angajatul DRDP, a încercat să-şi acopere propria neglijenţă prin încheierea unui proces-verbal de afişare datat astfel încât să se încadreze în termenul legal de comunicare.

După primirea procesului-verbal de contravenţie la data de 05 august 2010, martorul G.A. a formulat plângere contravenţională la Judecătoria Constanţa, la data de 09 august 2010, apoi a formulat plângere penală la data de 12 august 2010, semnalând că la data de 03 august 2010 a efectuat demersuri la DRDP întrebând de ce nu i s-a trimis copia procesului-verbal de contravenţie, că la data de 05 august 2010 a găsit la cutia poştală un proces-verbal întocmit de V.D. şi datat 26 iulie 2010, dar depus la cutia poştală în ziua de 05 august 2010.

În cadrul plângerii contravenţionale, martorul G.A., în calitate de administrator al SC T.C. SRL, a invocat prevederile art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, în sensul că executarea sancţiunii dispuse este prescrisă. Aceeaşi cerere a fost reiterată şi oral de avocatul societăţii contraveniente, în şedinţa din 20 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa.

Prin Sentinţa civilă nr. 12476 din 24 iunie 2011, Judecătoria Constanţa a admis plângerea contravenţională şi a aplicat sancţiunea "avertisment” în locul amenzii de 30.000 RON. În privinţa excepţiei prescripţiei executării sancţiunii, instanţa a reţinut că o comunicare tardivă a procesului-verbal nu constituie un motiv de nelegalitate şi implicit de nulitate a procesului-verbal de contravenţie, ci o împrejurare ulterioară încheierii acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001"Executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii.”

Tribunalul a reţinut că, în conformitate cu acest text, petenta contravenientă SC T.C. SRL avea dreptul de a invoca - în cadrul unei contestaţii la executare - excepţia prescripţiei executării sancţiunii, motivată de comunicarea cu întârziere a procesului-verbal de contravenţie.

În condiţiile în care inculpatul V.I.D. a încheiat un proces-verbal, în calitate de funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin care a atestat în mod nereal că data comunicării procesului-verbal s-a situat în interiorul termenului prevăzut de ordonanţă, iar acest proces-verbal îşi produce efectul specific de a face dovada celor constatate personal de funcţionarul respectiv, tribunalul reţine că, pe perioada de la redactarea procesului-verbal şi până la rămânerea irevocabilă a Sentinţei civile nr. 12476 din 24 iunie 2011 a Judecătoriei Constanţa, SC T.C. SRL prin administrator a fost lipsită de posibilitatea exercitării unui drept recunoscut de lege, şi anume acela de a beneficia de prescripţia executării amenzii aplicate.

În acest sens, nu este relevant faptul că instanţa a admis plângerea pe fond şi a înlocuit amenda cu un avertisment, deoarece această soluţie nu putea fi prevăzută cu certitudine de petenta contravenientă, fiind doar o chestiune de apreciere a instanţei de judecată. Prin urmare, pe perioada de până la rămânerea irevocabilă a sancţiunii avertismentului aplicat de instanţă, SC T.C. SRL avea un interes actual de a beneficia de dreptul invocării excepţiei prescripţiei executării sancţiunii.

De altfel, dacă această prescripţie ar fi fost cert conturată -în prezenţa unui proces-verbal de afişare întocmit corect - societatea contravenientă ar fi putut aprecia ca inoportună introducerea unei plângeri contravenţionale pe fond, exercitând doar dreptul de a se opune executării silite prin invocarea prescripţiei executării, cu posibilitatea evitării cheltuielilor cu avocatul ales efectuate în procesul civil.

După formularea plângerii penale de către martorul G.A. împotriva inculpatului V.I.D., organele de urmărire penală au dispus citarea martorei B.C., pentru a lămuri prin declaraţia acesteia împrejurările în care s-a încheiat procesul-verbal de afişare semnat de martoră.

Din declaraţia martorei şi a inculpatului P.G., tribunalul a reţinut că a existat o discuţie între cei doi referitoare la citarea martorei la organul de poliţie.

Discuţia a fost înregistrată de martoră cu telefonul mobil, şi pusă ulterior la dispoziţia organelor de urmărire penală. Această discuţie a fost înregistrată pe suport optic şi transcrisă în procesul-verbal încheiat la 03 septembrie 2010.

Având în vedere caracteristicile ei, această înregistrare întruneşte elementele unei înregistrări a convorbirilor purtate în mediul ambiental, reglementată de art. 91⁴ C. proc. pen.

Întrucât martora B.C. a înregistrat cu un telefon mobil -aparat permis a fi deţinut legal - propria convorbire în mediul ambiental purtată cu o altă persoană, sunt incidente dispoziţiile art. 91⁶ alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora,,Înregistrările prevăzute în prezenta secţiune, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii”. Astfel, tribunalul a reţinut conţinutul convorbirii purtate între martoră şi inculpatul P.G., transcris la dosar, ca mijloc de probă legal admis.

Potrivit conţinutului acestei convorbiri, inculpatul P.G. i-a indicat martorei ce anume trebuie să vorbească în faţa organului de urmărire penală care o citase, astfel:

- i-a indicat să protesteze faţă de o presupusă depăşire a atribuţiilor acestui organ, care efectua verificări asupra unui proces-verbal încheiat de DRDP, deşi acesta putea fi contestat în instanţa civilă, precum şi că Poliţia Rutieră nu avea competenţe să se implice în verificarea respectivă;

- a asigurat-o pe martoră că ea nu răspunde de data înscrisă de V.I.D. pe procesul-verbal, singurul aspect pe care trebuia să-l confirme martora fiind acela că procesul-verbal a fost afişat pe poartă.

- a încurajat-o pe martoră să susţină că nu mai ţine minte data afişării, pentru că a fost la mai multe afişări, în condiţiile în care martora menţionase în fraza anterioară că ştie data înscrisă, de 26, pe procesul-verbal;

- i-a indicat martorei să susţină că s-a deplasat cu V.I.D. la a fişare, dar că a stat mai retrasă, la cca 10 metri (întrucât martora indicase anterior posibilitatea ca imobilul să aibă cameră de supraveghere care să fi surprins momentul când s-a deplasat acolo "domnul D.”)

- i-a indicat martorei să susţină că ştie că contravenientul este o persoană violentă, care a venit şi la DRDP şi a ameninţat "în stânga şi-n dreapta”, şi de aceea a stat mai retrasă la momentul afişării (la o casă mai în spate).

- i-a indicat martorei locaţia şi aspectul casei la care să susţină că s-a dus la afişare (o stradă undeva pe la stadion, cu o poartă., cu un gard pietruit, cu nişte fier forjat)

- a îndemnat-o pe martoră să meargă cu V.I.D. la locul respectiv pentru a observa topografia, atenţionând-o totodată să nu fie văzuţi şi să se susţină că s-au dus special pentru asta.

- i-a indicat martorei să justifice că în ziua respectivă era în concediu şi trecuse pe la serviciu pentru nişte probleme de rezolvat - aspect ce dovedeşte că inculpatul ştia că la data menţionată pe procesul-verbal martora figura în concediu de odihnă, aşa cum rezultă din adresa şi foaia de pontaj comunicate de DRDP.

La data de 13 august 2010 martora a dat o declaraţie olografă la organul de urmărire penală, în legătură cu plângerea penală depusă de către SC T.C. SRL împotriva lui V.I.D., în care a făcut următoarele precizări:

- a mers în mai multe rânduri împreună cu V.I.D. pentru afişarea unor procese verbale;

- la sfârşitul lunii iulie a venit la serviciu din timpul liber pentru a rezolva o problemă personală, s-a întâlnit cu V. care a rugat-o să-l însoţească pentru afişarea unui proces-verbal;

- s-a deplasat cu autoturismul inculpatului undeva în zona stadionului;

- inculpatul a coborât singur din maşină, martora rămânând în maşină

- a văzut poarta imobilului, acesta având un gard din fier forjat

- a văzut o dată persoana căreia i s-a afişat procesul-verbal, la sediul DRDP când acesta a avut o discuţie în contradictoriu cu ing E.

Tribunalul a arătat că, în această declaraţie, martora a urmat aproape cuvânt cu cuvânt indicaţiile inculpatului P.G., în ce priveşte: faptul că nu mai ţine minte data afişării pentru că a fost la mai multe afişări; faptul că a mers la serviciu pentru a rezolva o problemă, fiind în timpul liber (concediu); faptul că s-a deplasat în zona stadionului; faptul că a stat într-un loc în care nu putea fi eventual surprinsă de o cameră de supraveghere de la imobilul lui G.; faptul că gardul imobilului era din fier forjat; faptul că l-ar fi văzut pe G. la DRDP discutând în contradictoriu. În consecinţă, tribunalul reţine că inculpatul P.G. a avut o influenţă reală asupra martorei, în ceea ce priveşte declaraţia dată de aceasta.

Ulterior, martora B.C. a revenit asupra declaraţiei, arătând în esenţă că nu s-a deplasat niciodată pentru a asista la afişarea procesului-verbal de contravenţie, împreună cu V.I.D., ci a cedat cererii acestuia de a semna la birou, în ziua de 28 iulie 2010, acel proces-verbal de afişare. De asemenea, martora a arătat că inculpatul P.G., a venit la biroul ei de mai multe ori, spunându-i ce anume trebuia să declare la poliţie. Martora a confirmat că s-a deplasat cu inculpatul V.I.D. pentru a vedea topografia locului unde s-a susţinut că a asistat la afişare, şi de asemenea a indicat că V.I.D. a recunoscut într-o discuţie că a făcut acea afişare la data de 5 august 2010 - cum rezultă şi din discuţia înregistrată cu P.G.

Tribunalul a reţinut că aceste din urmă susţineri ale martorei B.C. se confirmă prin probele administrate, astfel încât rezultă că prima declaraţie a martorei, dată asupra unor aspecte esenţiale asupra cărora a fost întrebată, este mincinoasă.

Reţinând că din probele dosarului rezultă vinovăţia inculpatului P.G. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. şi a inculpatului V.I.D. sub aspectul comiterii infracţiunilor prev.de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 31 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), instanţa de fond a dispus condamnarea inculpaţilor la pedepse cu închisoarea la individualizarea cărora a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Considerând că scopul educativ al pedepselor poate fi atins fără privare de libertate, instanţa de fond a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor pentru ambii inculpaţi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen legal prevăzut de art. 363 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpaţii P.G. şi V.D.I.

Parchetul a criticat greşita achitare a inculpatului P.G. pentru infracţiunea de luare de mită, precum şi netemeinicia pedepselor aplicate celor doi inculpaţi.

În apelul său inculpatul P.G. a criticat greşita să condamnare pentru comiterea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, arătând că nu a influenţat în nici un mod declaraţia martorei B.C.

Criticile formulate de inculpatul V.D.I., vizează greşita sa condamnare pentru faptele ce i se reţin în sarcină, arătând că faptelor le lipseşte unul din elementele constitutive, solicitând achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar a solicitat achitarea sa pe motiv că faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Prin Decizia penală nr. 141/P din 29 octombrie 2012, Curtea de Apel Constanţa, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul P.G. împotriva Sentinţei penale nr. 138 din 26 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 11244/118/2011.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă tribunalul Constanţa şi inculpatul V.D.I. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen. a desfiinţat în parte Sentinţa penală apelată, numai cu privire la inculpatul V.D.I. şi, rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului V.D.I. din infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 31 C. pen. raportat la art. 289 C pen. în infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

În baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.D.I. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 luni închisoare aplicată inculpatului V.D.I., pe o perioadă de 2 ani şi 2 luni, termen de încercare stabilit. în condiţiile art. 82 C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul P.G. la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat la soluţionarea apelurilor au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de prim control judiciar a reţinut că soluţia de achitare a inculpatului P.G. sub aspectul infracţiunii de luare de mită este corectă cât timp nu rezultă împrejurarea că primirea de către inculpatul P.G. a sumei de 100 RON a fost condiţionată de îndeplinirea sau neîndeplinirea vreunui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, mai ales că transportul respectiv nu a avut loc.

Referitor la criticile formulate de inculpatul P.G. cu referire la greşita sa condamnare pentru instigare la infracţiunea de mărturie mincinoasă reţine instanţa de prim control judiciar că nu sunt întemeiate, probele administrate în cauză relevând existenţa elementelor constitutive ale acestei infracţiuni.

Cu privire la infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului V.D.I. a reţinut instanţa de prim control judiciar că sunt întemeiate atât apelul parchetului cât şi al inculpatului numai cu privire la încadrarea juridică a celor trei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului.

În raport de situaţia de fapt ce rezultă din conţinutul probelor administrate în cauză, reţine instanţa de apel că în sarcina inculpatului V.D.I. nu poate fi reţinută decât o singură infracţiune prev.de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

Cu privire la infracţiunea prev.de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) se apreciază că are un caracter subsidiar, ceea ce înseamnă că abuzul săvârşit de un funcţionar public sau de alt funcţionar se încadrează în prevederile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) numai dacă acest abuz nu are o incriminare distinctă în codul penal.

În ceea ce priveşte infracţiunea de participaţie improprie la fals intelectual Curtea de Apel Constanţa a apreciat că această faptă se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) în sensul că au fost atestate necorespunzător, fapte asupra cărora se face menţiunea că s-au petrecut întru-totul.

În raport de argumentele prezentate, a apreciat instanţa de prim control judiciar că în sarcina inculpatul V.D.I. va reţine o singură infracţiune prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) sens în care a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei.

Criticile formulate de parchet cu privire la netemeinicia pedepselor aplicate inculpaţilor au fost apreciate ca nefondate, reţinând instanţa de prim control judiciar că pedepsele aplicate de instanţa fondului au fost bine dozate în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal de 10 zile prev. de art. 385³ C. proc. pen. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpaţii P.G. şi V.I.D.

Criticile formulate de parchet vizează greşita achitare a inculpatului P.G. pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. - caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Se susţine de către parchet că în situaţia unui transport agabaritic inexistent, inculpatul P.G. a condiţionat trecerea acestuia pe calea publică de primirea sumei de 100 RON anterior efectuării traseului, astfel că acest aspect are mai puţină relevanţă în condiţiile în care inculpatul îşi crease o practică de a primi sume de bani în scopul de a nu-şi îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu.

Criticile parchetului vizează şi greşita încadrare juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului V.I.D. - caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen.

Din acest punct de vedere Parchetul susţine că în mod eronat instanţa de control judiciar a apreciat că infracţiunea de abuz în serviciu are un caracter subsidiar faţă de infracţiunea de fals intelectual.

Se arată că din probele dosarului rezultă că au avut loc două acţiuni distincte ale inculpatului V.I.D., una proprie de fals intelectual, iar alta de determinare a unei alte persoane de a semna procesul-verbal în vederea producerii aceleiaşi consecinţe juridice, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

Referitor la absorbţia infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) în aceeaşi infracţiune unică prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), se arată că motivarea instanţei de fond este neconvingătoare şi în contradicţie cu materialul probator administrat în cauză, fapt pentru care parchetul solicită a se menţine, soluţia dispusă de instanţa de fond în privinţa inculpatului V.I.D.

Parchetul formulează critici şi în considerarea cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., arătând că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt prea blânde în raport de activitatea infracţională ce li se reţine în sarcină.

Recurentul inculpat P.G. invocă cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. arătând că s-a omis o eroare gravă de fapt ce a avut drept consecinţă greşita sa condamnare pentru infracţiunea prev. de art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), sens în care solicită achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Recurentul inculpat V.I.D., în susţinerea recursului său invocă cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. şi solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) iar în subsidiar, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b¹) C. proc. pen., solicitând a se reţine că fapta nu prezintă gradul de pericol social concret al unei infracţiuni.

În cazul în care nu se va da curs acestor apărări, inculpatul V.I.D. invocă cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. cu consecinţa aplicării unei pedepse într-un cuantum mai mic faţă de care să se dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen. cât şi din perspectiva dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. apreciază Înalta Curte că recursurile declarate de inculpaţi şi parchet nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că situaţia de fapt a fost temeinic stabilită de instanţa de fond în baza unei analize obiective şi judicioase a întregului ansamblu probator administrat atât în faza de urmărire penală cât şi în mod direct şi nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, faptele au fost just încadrate juridic de instanţa de prim control judiciar, în mod corect reţinându-se că sunt întrunite condiţiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. în cazul inculpatului P.G. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) în cazul inculpatului V.I.D.

Motivul de recurs formulat de parchet referitor la greşita achitare a inculpatului P.G. pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 -caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. nu este fondat.

Cu privire la această faptă rezultă că la data de 2 septembrie 2010, martorul F.Ş. s-a deplasat la locul de muncă al inculpatului P.G. unde i-a comunicat că are de efectuat un transport al unui utilaj greu iar sensul discuţiei a fost ca inculpatul să permită martorului transportul fără a deţine autorizaţie specială de transport. În cadrul acestei discuţii inculpatul P.G. a încuviinţat efectuarea acestui transport cu condiţia ca martorul să-i dea anterior un telefon pentru ca nu cumva în acel moment să fie cineva care-i verifică activitatea şi astfel să constate neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

În aceeaşi zi, la prânz, martorul F.Ş. revine la punctul de control trafic auto şi îi comunică inculpatului că transportul a trecut, întrebându-l în acelaşi timp când să-l contacteze. Inculpatul P.G. i-a spus martorului să revină a doua zi până la ora 14.00, astfel că a doua zi martorul s-a deplasat la locul de muncă al inculpatului unde i-a oferit suma de 100 RON, ocazie cu care inculpatul i-a spus „ce dracu faci mă, umbli cu banii aşa?”.

Toate discuţiile au fost înregistrate audio şi video cu aparatura tehnică aflată asupra martorului, întrucât aceasta formulase plângere penală împotriva inculpatului P.G. denunţând aspectele referitoare la fapta din 12 august 2010.

Înalta Curte reţine că soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond şi menţinută şi de instanţa de apel cu privire la infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului P.G., este legală şi temeinică, criticile formulate de parchet sub acest aspect fiind nefondate şi lipsite de puterea de a determina adoptarea unei soluţii contrare celei adoptate de instanţele inferioare.

Toate probele invocate de parchet pentru dovedirea infracţiunii de luare de mită pretins a fi comisă de inculpatul P.G., au fost obţinute cu încălcarea dispoziţiilor art. 64 alin. (2) C. pen., fapt pentru care apreciază Înalta Curte că în mod corect au fost înlăturate din ansamblul probator.

Rezultă din actele dosarului că inculpatul P.G. a fost „determinat” să comită fapta de luare de mită, martorul denunţător F.Ş. audiat în faza de cercetare judecătorească arătând că, după formularea denunţului „s-a pus la cale un flagrant” în sensul de a invoca un transport fictiv pentru care trebuia să plătească o taxă specială. Arată martorul că s-a deplasat trei zile la rând la locul de muncă al inculpatului şi abia în a treia zi a reuşit să-l determine pe inculpat să primească suma de 100 RON.

Totodată martorul declară că nici un moment inculpatul nu a solicitat expres anumite bunuri sau beneficii referitoare la permisiunea de a trece transportul.

Faţă de împrejurarea că în realitate nu a existat nici un transport agabaritic, martorul denunţător nu a solicitat vreo autorizaţie de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri pentru efectuarea unui transport special nu se poate reţine că inculpatul P.G. a pretins sau primit bani sau alte foloase ori a acceptat promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, singura concluzie care se impune este aceea de neîndeplinire a elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită cu consecinţa achitării inculpatului pentru această infracţiune.

Dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. sunt incidente în cauză, rezultând cu prisosinţă că inculpatul a fost determinat să comită fapta în scopul obţinerii probelor.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată de parchet în susţinerea acestui motiv de recurs nu îşi găseşte aplicare în cauza dedusă judecăţii.

Din probele dosarului nu rezultă că inculpatul P.G. avea predispoziţie de a comite infracţiunea, situaţie ce ar fi dat legitimitate activităţilor desfăşurate de organele de urmărire penală.

Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, inculpatul nu a fost trimis în judecată şi pentru fapta din 12 august 2010 constând în aceea că ar fi primit cu titlu de mită 2 sticle de whisky de la denunţător, faptă care de altfel nu a fost dovedită în nici un mod, declaraţiile martorului denunţător nefiind confirmate de probele administrate în cauză.

De asemenea martorul denunţător a declarat în faţa instanţei de fond cu ocazia audierii că nici un moment inculpatul P.G. nu i-a pretins în mod expres bunuri sau bani cu titlu de mită, singurele expresii folosite de acesta fiind „mai târziu” sau „o să vedem”.

Din nici o manifestare a inculpatului P.G. nu rezultă intenţia acestuia de a pretinde bunuri cu scopul de a-şi încălca atribuţiile de serviciu, chiar martorul denunţător arătând că s-a deplasat trei zile la rând la locul de muncă al inculpatului şi abia în a treia zi a reuşit să-i înmâneze suma de 100 RON.

În raport de aceste argumente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că organele de urmărire penală nu s-au limitat la investigarea într-un mod pasiv a activităţii infracţionale a inculpatului, cât timp nu existau indicii asupra comportamentului infracţional al acestuia care să le îndrituiască să efectueze acte de urmărire penală sub acest aspect.

Potrivit art. 1 C. proc. pen. - scopul procesului penal este constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar rolul organelor de urmărire penală, conform art. 202 C. proc. pen., trebuie să fie unul activ de strângere a probelor necesare pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea justei soluţionări a acestuia şi nu acela de „a determina” o persoană să comită o faptă penală pentru a produce probe.

Pentru toate argumentele prezentate, Înalta Curte consideră că soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond cu privire la infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) şi 2 C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului P.G. este legală şi temeinică şi corespunde exigenţelor unui proces echitabil conform art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie.

Nici cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. invocat în recursul Parchetului nu este incident în cauză, schimbarea încadrării juridice dispusă de instanţa de prim control judiciar în privinţa inculpatului V.I.D. fiind legală şi temeinică.

Cu privire la faptele reţinute în sarcina inculpatul V.I.D. rezultă că la data de 29 iunie 2010, acesta se afla la un punct de control trafic auto şi a efectuat cântărirea unui ansamblu auto compus aparţinând SC T.C. SRL pentru care s-a eliberat un bon de cântar cu nr. 1578. Întrucât a constatat că masa cântărită pe osie depăşeşte limita legală admisă, inculpatul a întocmit Procesul-verbal de contravenţie nr. 3500801 prin care a aplicat amendă în sumă de 30.000 RON societăţii comerciale administrată de martorul G.A.

Şoferul autocamionului a refuzat să semneze procesul-verbal de contravenţie, situaţie în care îl anunţă pe administratorul G.A. despre cele întâmplate.

În aceste condiţii, martorul G.A. se deplasează la punctul de control unde are loc o discuţie contradictoriu cu V.D.I. moment în care a şi aflat despre existenţa acestui proces-verbal de contravenţie.

Din declaraţia martorului E.I. şi G.A., rezultă că procesul-verbal de contravenţie a fost comunicat prin poştă la vechiul sediu, cât timp SC T.C. SRL la data întocmirii procesului-verbal de contravenţie avea ca sediu str. M. din Constanţa.

În aceste condiţii procesul-verbal de contravenţie a fost returnat de poştă către DRDP la data de 22 iulie 2010.

Martorul E.I. a dispus recomunicarea procesului-verbal la noul sediul al societăţii care coincide cu domiciliul martorilor G.A. şi G.Ţ.

În acest sens inculpatul V.D.I. a încheiat un proces-verbal de afişare a procesului-verbal de contravenţie din care rezultă că la data de 26 iunie 2010 s-a deplasat la sediul din str. M. şi a afişat acel proces-verbal de contravenţie precum şi tichetul de cântar.

Rezultă că la afişare a asistat şi martora B.C. fiindu-i menţionate datele de identificare ale acesteia, întrucât a semnat procesul-verbal de afişare.

În mod constant martorii G.A. şi G.Ţ. au susţinut că „zilnic au verificat cutia poştală pentru a intra în posesia procesului-verbal e contravenţie întrucât doreau să facă plângere la judecătorie „. De altfel şi martora P.E., vecină cu cei doi martori, a susţinut împrejurarea că inculpatul a fost prezent la locuinţa contravenientului la data de 5 august 2010 astfel că aceasta este şi data la care contravenientul a intrat în posesia procesului-verbal de contravenţie.

Aşadar, menţiunile din procesul-verbal de afişare sunt nereale, întrucât s-a trecut data de 26 iulie 2010, aspect ce nu se confirmă din probele administrate în cauză, cu atât mai mult cu cât martora B.C. se afla în concediu, aceasta revenind la data de 28 iulie 2010; martora în mod constant a declarat că inculpatul s-a prezentat la locul său de muncă pentru a semna acest proces-verbal de afişare după data de 28 iulie 2010; de altfel martora din declaraţiile date a confirmat în cele din urmă împrejurarea că nu s-a deplasat şi nu l-a însoţit pe inculpatul V.D.I. la afişarea procesului-verbal de contravenţie la data de 26 iulie 2010 aşa cum a fost întocmit.

Cert este că inculpatul a omis comunicarea în termen a procesului-verbal de contravenţie, iar în momentul când a fost sesizat de angajatul DRDP a încercat să-şi acopere neglijenţa prin încheierea unui proces-verbal afişat datat astfel încât să se încadreze în termenul de comunicare.

Facem menţiunea că martorul G.A. a formulat plângere după primirea procesului-verbal de contravenţie, respectiv la 12 august 2010, întrucât la data de 5 august 2010 l-a găsit în cutia poştală.

Prin Sentinţa civilă nr. 12476/2011, Judecătoria Constanţa a admis plângerea formulată şi a aplicat inculpatului sancţiunea avertisment.

Aşadar, în raport de activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul V.I.D., în mod corect a apreciat instanţa de apel că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale unei singure infracţiuni unice de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

Înalta Curte reţine, în urma propriei sale analize a materialului probator că infracţiunea de fals reţinută în sarcina inculpatului V.I.D. constă în încheierea procesului-verbal de afişare a procesului-verbal de contravenţie din care rezultă că la data de 26 iunie 2010 s-a deplasat în str. M. unde a afişat acel proces-verbal de contravenţie precum şi tichetul de cântar, menţionând de asemenea că la afişare a asistat şi martora B.C.

Rezultă aşadar că prezenţa martorei B.C. la afişarea procesului-verbal de contravenţie a fost consemnată chiar din momentul executării falsului intelectual, iar faptul că ulterior întocmirii în fals a procesului-verbal de afişare inculpatul V.I.D. a cerut martorei să semneze acel proces-verbal nu a făcut decât să „desăvârşească” activitatea infracţională, fără a se putea reţine însă două acţiuni distincte care să fie susceptibile de a realiza latura obiectivă a două infracţiuni de fals intelectual şi respectiv instigare la fals intelectual.

Datele necorespunzătoare adevărului cuprinse în procesul-verbal de afişare a procesului-verbal de contravenţie referitoare la participarea martorei B.C. au fost efectuate cu prilejul întocmirii înscrisului, împrejurare ce ţine de esenţa infracţiunii de fals intelectual.

Falsificarea înscrisului oficial se produce cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, această cerinţă a legii decurgând din natura specifică a falsului prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

Ca atare, faptul că martora B.C. „a confirmat” participarea sa la afişarea procesului-verbal de contravenţie prin aplicarea ulterioară a semnăturii, nu constituie o nouă infracţiune cât timp activitatea de alterare a adevărului s-a realizat cu prilejul întocmirii înscrisului, astfel încât apreciază Înalta Curte că nu poate fi antrenată răspunderea penală a inculpatului decât pentru o singură infracţiune de fals intelectual.

Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), Înalta Curte împărtăşeşte punctul de vedere exprimat de instanţa de apel conform căruia această infracţiune este absorbită de infracţiunea de fals intelectual.

Potrivit dispoziţiilor art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcţionarului public care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Voinţa legiuitorului a fost aceea de a sancţiona îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor de serviciu, ori, din acest punct de vedere nu i se poate reproşa inculpatului V.I.D. că a îndeplinit necorespunzător atribuţiile de serviciu el sancţionând societatea comercială în cauză pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind greutatea maximă admisă pentru ansamblul auto aparţinând SC T.C. SRL.

Activităţile ulterioare desfăşurate de inculpat privind menţionarea unor date necorespunzătoare adevărului în procesul-verbal de afişare a procesului-verbal de contravenţie, constituie elementul material al infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), fapt pentru care apreciază Înalta Curte că încadrarea juridică dată faptei de către instanţa de apel cu privire la inculpatul V.I.D. este corectă, nefiind susceptibilă de a fi schimbată în sensul criticilor formulate de parchet.

Pentru toate argumentele prezentate Înalta Curte consideră că vinovăţia inculpatului V.D.I. sub aspectul comiterii infracţiunii de fals intelectual a fost dovedită mai presus de orice îndoială rezonabilă, fapt pentru care apreciază că toate criticile formulate de inculpat din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. nu sunt fondate şi nu pot determina o soluţie contrară celei pronunţate de instanţa de control judiciar.

Existenţa unei erori grave de fapt este determinată de contradicţia dintre situaţia de fapt reţinută de instanţă şi conţinutul real al probelor, ori, în cauza dedusă judecăţii nu poate fi percepută o asemenea eroare gravă de fapt.

Probele administrate în cauză au un caracter cert, neîndoielnic şi confirmă situaţia de fapt stabilită, declaraţiile martorilor G.A., G.Ţ., P.E., B.C.V., precum şi proba cu înscrisuri fiind elocvente în acest sens.

Susţinerea inculpatului V.I.D. în sensul de a se reţine că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni nu este întemeiată.

Faţă de modul în care a acţionat inculpatul, menţionarea unor date necorespunzătoare adevărului cu ocazia întocmirii procesului-verbal de afişare, atitudinea de negare a faptei adoptată pe parcursul procesului penal, sunt împrejurări de natură să conducă la scăderea încrederii în instituţiile statului, fapt pentru care apreciază Înalta Curte că nu se poate reţine că fapta comisă de inculpat, prin atingerea minimă adusă relaţiilor sociale ocrotite de lege, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Nici recursul declarat de inculpatul P.G. în considerarea cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. nu este fondat.

Situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond are la bază probe certe, lipsite de echivoc, ce fac dovada vinovăţiei inculpatului P.G. sub aspectul comiterii infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. constând în esenţă în aceea că a determinat-o pe martora B.C.V. să declare mincinos în faţa organelor de poliţie în legătură cu activităţile desfăşurate de colegul său V.I.D. referitor la afişare procesului-verbal de contravenţie la sediul SC T.C. SRL.

Atât instanţa de fond cât şi cea de control judiciar au realizat o analiză amplă şi judicioasă a probelor ce fac dovada vinovăţiei inculpatului P.G. sub aspectul comiterii infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, analiză pe care o împărtăşeşte şi Înalta Curte, relevante în acest sens fiind proba cu înscrisuri, declaraţiile martorei B.C.V., precum şi înregistrările discuţiilor purtate în mediul ambiental dintre martoră şi inculpat din care rezultă activitatea inculpatului de determinare a martorei de a declara într-un anumit mod.

Aceste înregistrări au un caracter legal fiind efectuate în deplin acord cu disp.art. 916 alin. (2) C. proc. pen., de către martora B.C.V. cu telefonul propriu.

Este adevărat că martora a avut o poziţie oscilantă pe parcursul procesului penal, însă această împrejurare nu poate conduce la stabilirea unei alte situaţii de fapt, cât timp martora a revenit asupra poziţiei sale şi a arătat adevărata stare de lucruri care se coroborează cu înregistrarea discuţiei din mediul ambiental purtată cu inculpatul P.G.

Declaraţia dată de martoră în faţa primei instanţe, în mod direct şi nemijlocit este elocventă în acest sens, martora arătând că inculpatul P.G. i-a spus să meargă la poliţie să declare că a fost la afişarea procesului-verbal, să descrie casa, culoarea acesteia, împrejurimile.

Mai arată martora că a efectuat acea înregistrare în ideea de a ţine minte ce să declare la poliţie.

Faţă de toate argumentele prezentate reţine Înalta Curte că soluţia pronunţată de instanţele inferioare cu privire la inculpatul P.G. este legală şi temeinică, astfel că toate criticile formulate de inculpat sub aspectul greşitei sale condamnări nu sunt fondate.

Criticile formulate deopotrivă de parchet şi de inculpatul V.I.D. în considerarea cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. nu sunt întemeiate.

Apreciază Înalta Curte că pedepsele aplicate celor doi inculpaţi au fost just individualizate, instanţele inferioare având în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei toate criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) realizând o proporţie între gradul de pericol social concret al faptelor şi sancţiunea penală aplicată inculpaţilor.

Natura infracţiunilor comise, modalitatea de comitere a faptelor, poziţia manifestată de inculpaţi pe parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, sunt împrejurări care justifică regimul sancţionator aplicat inculpaţilor, neexistând elemente care să facă posibilă înăsprirea pedepselor conform criticilor formulate de parchet, dar nici aplicarea unor pedepse mai blânde conform susţinerilor inculpaţilor.

Şi modalitatea de executare a pedepselor a fost bine individualizată în mod corect apreciind instanţele inferioare că scopul educativ şi coercitiv al pedepselor reglementat de dispoziţiile art. 52 C. pen. poate fi admis fără privare de libertate şi chiar fără executarea lor.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte urmează că în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate toate recursurile declarate în cauză.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpaţii P.G. şi V.I.D. împotriva Deciziei penale nr. 141/P din 29 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat P.G. la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat V.I.D. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 martie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1105/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 1210/2013. Penal. Menţinere măsură de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1025/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1026/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1027/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1038/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1105/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1113/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1114/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1134/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Luare de mită (art. 254 C.p.). Apel