Art. 401 cod procedura civila Contestaţia la executare Dispoziţii generale

Art. 401

(1)Contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când:

a)contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare;

b)cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit;

c)debitorul care contestă executarea însăşi a primit somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie.

(1¹)Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.

(2)Contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit, poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului.

(3)Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut de alin. (2) nu-l împiedică pe cel de-al treilea să-şi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în condiţiile legii.

OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;

Comentarii despre Art. 401 cod procedura civila Contestaţia la executare Dispoziţii generale

irina.bianca 9.01.2013

Practică juridică

I. Procedură

1. Termenul contestaţiei. în raport cu dispoziţiile art. 401 alin. (2)C. proc. civ., contestaţia, formulată în termenul prevăzut în text, prin care terţa persoană pretinde un drept de proprietate asupra bunului urmărit, este de competenţa instanţei de executare care, prin hotărâre supusă apelului stabileşte în ce limite se menţine titlul executoriu. Dreptul terţei persoane se poate însă realiza pe calea unei cereri separate, în condiţiile legii, dacă s-a depăşit termenul de contestare, conform alin. (3) al art. 401 C. proc. civ. (C.S.J., secţia civilă, decizia nr.

Citește mai mult

2608/2002, în B.J. - Bază de date);
Notă: în ceea ce priveşte calea de atac ce se poate exercita împotriva hotărârii date în contestaţie, se impune următoarea precizare. Excepţia prevăzută de art. 402 alin. (2) C. proc. civ. nu trebuie interpretată în sensul că, atunci când contestaţia este formulată în temeiul art. 400^1 sau 401 alin. (2), hotărârea este întotdeauna supusă atât apelului, cât şi recursului.

Credem că în aceste două situaţii devin incidente dispoziţiile de drept comun prevăzute în art. 282 şi 282^1 alin. (1) C. proc. civ., fiind aplicabil, după caz, criteriul valoric.

II. Constituţionalitate

2. Nivelul de trai. Art. 381-391 şi art. 399-401 C. proc. civ. sunt constituţionale în raport cu dispoziţiile art. 43 [art. 47 în urma republicării - n.a.] din Constituţie. Textele de lege nu conţin dispoziţii prin care să fie încălcate prevederile constituţionale referitoare la nivelul de trai (C.C., Decizia nr. 126/2002, M. Of. nr. 452 din 27 iunie 2002);
3. Accesul liber la justiţie. Art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. este constituţional în raport cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie. împrejurarea că, spre deosebire de reglementarea anterioară, potrivit căreia contestaţia la executare putea fi formulată oricând până la data efectuării ultimului act de executare, ceea ce era de natură să ofere largi posibilităţi exercitării sale abuzive, cu finalitatea de a-l împiedica pe creditor să îşi valorifice titlul, actuala reglementare o circumscrie unui termen cu durata prestabilită şi al cărui moment de începere este precis determinat nu contravine principiului liberului acces la justiţie. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv
sau procesual - inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite (C.C., Decizia nr. 260/2002, M. Of. nr. 785 din 29 octombrie 2002. în acelaşi sens: Decizia nr. 543/2005, M. Of. nr. 1112 din 9 decembrie 2005).

Răspunde