Nulitatea actului juridic civil
| Comentarii |
|
nulitatea actului juridic civil, Art. 1246 alin. (1) C.civ. dispune că „orice contract încheiat cu încălcarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulităţii, dacă prin lege nu se prevede o altă sancţiune”.
Nulitatea poate fi definită ca sancţiunea care lipseşte actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
în alte cuvinte, nulitatea este sancţiunea ce intervine, dacă legea nu dispune altfel, în cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispoziţiile legale referitoare la condiţiile de validitate ale actului juridic, astfel încât acel act nu va mai produce, în tot sau în parte, efecte juridice.
Din această definiţie pot fi desprinse trăsăturile caracteristice nulităţii, anume:
- nulitatea actului juridic civil este o sancţiune de drept civil;
- priveşte numai actele juridice, nu şi faptele juridice stricto sensu. Există, însă, şi dispoziţii legale din care rezultă că nulitatea este o sancţiune care nu se aplică exclusiv actelor juridice; spre exemplu, art. 196-199 C.civ. reglementează nulitatea persoanelor juridice; art. 100 alin. (1) şi (4) C.civ. se referă la anularea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe acestea (cu precizarea că actele de stare civilă nu sunt acte juridice în sens de negotium, ci acte în sens de instrumentum, adică înscrisuri);
- intervine atunci când sunt încălcate normele juridice care reglementează condiţiile de validitate ale actului juridic (indiferent dacă sunt condiţii de fond sau condiţii de formă) în doctrină, uneori, se mai subliniază că este necesar să se ţină cont şi de concordanţa efectelor actului juridic cu regulile de convieţuire socială (bunele moravuri), deci cu morala. Nu am reţinut această precizare, deoarece morala reprezintă un izvor distinct de drept civil, ci regulile de convieţuire socială (bunele moravuri) sunt încorporate în dispoziţiile legale care trimit, expres sau implicit, la acestea, inclusiv în acele dispoziţii legale referitoare la încheierea valabilă a actelor juridice.
- constă în lipsirea actului juridic de efectele ce contravin normelor juridice edictate pentru încheierea valabilă a actului juridic, deci nu priveşte, întotdeauna, actul juridic în întregul lui;
- pentru stabilirea concordanţei sau neconcordanţei cu legea a efectelor actului juridic, se recurge la finalitatea legii, în sensul că actul juridic este lipsit numai de acele efecte care contravin scopului urmărit de dispoziţia legală încălcată;
- momentul în raport cu care se apreciază conformitatea actului juridic cu legea este acela al încheierii actului juridic. Şi în cazul la care se referă art. 1662 alin. (3) C.civ. cauza de nulitate există la momentul încheierii contractului, însă aplicarea sancţiunii este condiţionată de nedeterminarea preţului vânzării în termen de un an de la încheierea contractului.
De asemenea, în ipoteza constituirii rentei viagere cu titlu oneros pe durata vieţii unei persoane afectate, la data încheierii contractului, de o boală letală, din cauza căreia a murit în interval de cel mult 30 de zile de la această dată [art. 2247 C.civ., care, conform art. 2256 alin. (1) C.civ. se aplică şi în cazul contractului de întreţinere], cauza de nulitate exista la data încheierii contractului şi consta în lipsa elementului aleatoriu.;
- nulitatea nu intervine dacă, deşi la încheierea actului juridic a fost încălcată o condiţie de validitate, printr-o normă specială se dispune altfel (spre exemplu, art. 1213 C.civ. care permite adaptarea contractului lovit de nulitate relativă pentru eroare, art. 1221 alin. (1) care prevede sancţiunea alternativă a reducerii obligaţiei în caz de leziune etc.).
