Art. 21 Formalităţi specifice pentru constituirea societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică

I. Condiţii privitoare la capitalul social

1. Articolul 21 alin. (1) instituie o regulă, după părerea noastră, esenţială în procesul (procedura) de constituire a unei societăţi comerciale pe acţiuni: pentru se putea constitui, în mod legal, o societate comercială pe acţiuni prin modalitatea subscripţiei publice, este necesar ca cei interesaţi să îndeplinească o dublă condiţie:

a) Capitalul social propus de fondatori prin prospectul de emisiune să fie integral subscris;

b) Fiecare dintre subscriitori să fi vărsat la instituţia financiară bancară indicată în PE cel puţin 50% din aportul în numerar

Citește mai mult

subscris; diferenţa de 50% până la întreg capitalul subscris va putea fi vărsată în termen de 12 luni de la data înmatriculării societăţii în registrul comerţului.

După cum se poate observa, legiuitorul este mai exigent în ceea ce priveşte cota de capital, raportată la cel subscris, ce trebuie vărsată efectiv până la data înmatriculării de către acţionarii societăţilor constituite prin subscripţie publică, faţă de situaţia societăţilor pe acţiuni constituite în modalitatea simultană, societăţi care, potrivit prevederilor alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 441/2006, se pot constitui chiar şi dacă până la înmatriculare se va fi vărsat, de către fiecare semnatar al actului constitutiv, doar 30% din capitalul pe care l-a subscris. Probabil că exigenţa pe care am remarcat-o ar trebui explicată prin preocuparea legiuitorului de a asigura, încă de la data dobândirii personalităţii juridice depline de către societatea care a făcut apel la resursele financiare ale publicului, un nivel al capitalului vărsat care să confere credibilitatea patrimonială necesară unor astfel de societăţi de capitaluri şi să asigure posibilitatea reală de îndeplinire a obiectului de activitate statutar.

II. Aportul în natură

2. Alineatul al doilea al art. 21 instituie o notabilă derogare de la regulile consacrate de alin. (2) lit. b) al art. 9, în sensul că acţiunile acordate acelor subscriitori care s-au obligat la aporturi în natură trebuie acoperite prin vărsarea integrală a respectivului aport, adăugăm noi în tăcerea legii, până cel mai târziu la data înmatriculării societăţii în registrul comerţului. Prin comparaţie, în cazul societăţilor comerciale constituite simultan, termenul maximal în care trebuie vărsat întreg aportul în natură subscris, este de 2 ani de la data înmatriculării societăţii. Aşadar, putem conchide că legiuitorul a manifestat o preocupare specială pentru ca o societate comercială constituită prin subscripţie publică să dispună în termenele cele mai rezonabile de toate resursele financiare şi materiale necesare realizării scopului statutar, resurse la care s-au angajat subscriitorii, preocupare justificată de necesitatea întăririi încrederii acordate unor astfel de societăţi, în special fondatorilor lor, de către investitorii de portofoliu.

Aşa după cum am arătat deja în secţiunea referitoare la comentariile aferente art. 16 alin. (1) al Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, şi în cazul aporturilor în natură la care s-au angajat anumiţi subscriitori vărsarea lor trebuie să se realizeze prin transferarea drepturilor corespunzătoare, cel mai frecvent a dreptului de proprietate, respectiv a dreptului de folosinţă, de uz, uzufruct ori de superficie, după caz. Desigur, atât fondatorii, cât mai ales adunarea constitutivă, vor/va fi în măsură să aprecieze care este tipul de drept care este necesar şi este compatibil cu obiectul de activitate propus pentru respectiva societate.

3. în legătură cu natura şi modalitatea de exercitare a drepturilor care pot fi aduse cu privire la bunurile promise ca aport în natură, menţionăm că în doctrina românească s-a exprimat opinia24) de principiu, justificată după părerea noastră, că un bun aflat în stare de coproprietate ori de indiviziune, după caz, nu ar putea fi adus, în mod legal, ca aport la capital de către unul sau mai mulţi coproprietari/coindivizari. O asemenea opinie are ca fundament probabil raţionamentul că, deşi subscrierea unui anumit aport are natura unui act de dispoziţie care, în principiu, poate fi făcut fără acordul celorlalţi coproprietari, ţinând însă seama de finalitatea constituirii unui astfel de aport şi de modul în care va fi utilizat de către societate, o astfel de operaţiune juridică va avea şi consecinţele unui act de dispoziţie materială, chiar cu posibilitatea consumării substanţei acelui bun. O astfel de opinie însă trebuie nuanţată, întrucât este ştiut că în stare de coproprietate, actele de dispoziţie materială, pentru a fi admisibile, este necesar să existe acordul tuturor celorlalţi coproprietari/conidivizari. Aşa fiind, dacă acţionarul subscriitor va obţine un astfel de acord, iar societatea va considera convenabilă o astfel de soluţie juridică, aportul în natură asupra unui bun aflat în stare de coproprietate/indiviziune va putea fi autorizat de către judecătorii l-delegat la registrul comerţului. O astfel de soluţie ar putea surmonta exigenţa afirmată de către autorul citat, potrivit căreia, în stare de proprietate comună pe cote-părţi un bun nu va putea fi adus ca aport la capital decât în integralitatea sa, atât sub aspect material cât şi juridic, fapt care ar presupune fie că ceilalţi coproprietari ar deveni şi ei asociaţi, fie anterior subscrierii aportului ar ieşi din indiviziune, prin atribuirea întregului bun promis ca aport asociatului subscriitor, cu obligarea acestuia la plata unei sulte către ceilalţi.