Art. 44 Înmatricularea societăţii

CAPITOLUL III
Înmatricularea societăţii

Art. 44

Societăţile comerciale străine pot înfiinţa în România, cu respectarea legii române, filiale, precum şi sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte sedii secundare, dacă acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic.


Art. 441

(1) Dobândirea de către societate, într-un interval de cel mult 2 ani de la constituire sau de la autorizarea începerii activităţii societăţii, a unui bun de la un fondator ori acţionar, contra unei sume sau a altor contravalori reprezentând cel puţin o zecime din valoarea capitalului social subscris, va fi supusă aprobării prealabile a adunării generale a acţionarilor, precum şi prevederilor art. 38 şi 39, va fi menţionată în registrul comerţului şi va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi într-un ziar cu largă răspândire.

(2) Nu vor fi supuse acestor prevederi operaţiunile de dobândire efectuate în cadrul activităţii curente a societăţii, cele făcute din dispoziţia unei autorităţi administrative sau a unei instanţe judecătoreşti şi nici cele făcute în cadrul operaţiunilor de bursă.

Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:

Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 44 Înmatricularea societăţii




natalia dogaru 14.05.2014
I. Condiţiile în care o societate comercială va putea dobândi bunuri de la unul dintre fondatori ori acţionari

1. Ca efect al modificărilor şi completărilor aduse Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale prin Legea nr. 441/2006, a fost introdusă, în cadrul prevederilor art. 44, o nouă reglementare compusă din două alineate, respectiv art. 44", articol al cărui conţinut, chiar dacă prezintă un caracter inedit şi probabil util activităţii societare, nu i s-a găsit locul cel mai potrivit, având în vedere conţinutul reglementării pe care o introduce. Aşa după cum sperăm că va rezulta din
Citește mai mult comentariile noastre, conţinutul art. 44"ar fi trebuit plasat, în orice caz, înainte de reglementarea problematicii înregistrării sucursalelor, eventual în cadrul art. 38.

2. Alineatul (1) reglementează ipoteza în care, într-un interval de 2 ani de la data constituirii societăţii ori de la data autorizării începerii activităţii, pentru acele societăţi care, datorită obiectului lor activitate special, au nevoie de autorizaţii speciale de exercitare a respectivelor activităţi, acea societate dobândeşte, cu titlu oneros, un anumit bun de la un fondator ori acţionar, pentru un preţ care este cel puţin egal cu a zecea parte din totalul capitalului social subscris. într-o astfel de ipoteză, pentru valabilitatea unui astfel de act de dobândire este necesară aprobarea prealabilă a adunării generale a acţionarilor, aprobare care se va putea da doar cu respectarea condiţiilor specifice constituirii societăţilor comerciale la care există aporturi în natură, respectiv numirea unuia sau a mai multor experţi care să procedeze la evaluarea bunului şi care să se pronunţe asupra seriozităţii preţului la care societatea va achiziţiona respectivul bun.

Operaţiunea juridică de dobândire a unui bun în astfel de condiţii va trebui supusă unor cerinţe speciale de publicitate legală, desigur pe lângă cele specifice cărţilor funciare, însă doar dacă bunul în cauză este unul imobil. Astfel, potrivit ultimei teze a art. 44" alin. (1), dobândirea, mai precis actul juridic - ca instrumentum - de dobândire, va fi menţionat în registrul comerţului, publicat în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, şi într-un ziar de largă răspândire (să reţinem că formalităţile de publicitate respective sunt cumulative, şi nu alternative!).

Scopul unor cerinţe speciale de fond şi de formă impuse de lege pentru valabilitatea, respectiv opozabilitatea faţă de terţi a unor acte de dobândire de bunuri, de către societăţile comerciale, de la fondatorii lor şi/sau de la acţionari, este, acela de a asigura un maximum de transparenţă unor operaţiuni în care, datorită calităţilor părţilor şi cuantumului preţului bunurilor, s-ar putea aduce atingere intereselor legitime ale societăţii şi acţionarilor săi. Graţie modului în care trebuie aprobată dobândirea - să remarcăm că legea nu impune cerinţa ca aprobarea să o dea AGEA, ci doar AGA - şi măsurilor speciale de publicitate, orice persoană interesată va putea ataca acea operaţiune ca fiind ilegală şi/sau frauduloasă.

în raport cu rezultatele interpretării literale a prevederilor art. 44" alin. (1), s-ar părea că dispoziţiile speciale menţionate mai sus devin incidente doar în cazul societăţilor pe acţiuni, întrucât legiuitorul are în vedere aprobarea adunării generale a acţionarilor şi nu a asociaţilor, şi doar dobândirea unui bun de la un acţionar, nu şi de la un alt tip de asociat.

Pentru faptul însă că prevederea legală citată evocă şi ipoteza în care societatea va putea dobândi un bun şi de la un fondator, fără a face distincţie după cum acesta are o astfel de calitate la o societate pe acţiuni sau la o altă formă de societate, suntem de părere că cerinţele speciale de aprobare şi publicitate se impun ori de câte ori dobândirea bunului de către societate se va face de la un fondator, chiar dacă această persoană nu este un fondator al unei societăţi pe acţiuni, ci al unei societăţi cu răspundere limitată, spre exemplu. Dacă interpretarea noastră este una corectă, având în vedere principiul că acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu are dreptul să o facă, pe de o parte, iar pe de altă parte, faptul că prevederea alin. (1) al art. 44" este plasată într-un capitol conţinând prevederi de maximă generalitate privind înmatricularea societăţilor, apreciem că, de lege ferenda, se impune modificarea textului evocat, în sensul că aprobarea dobândirii să fie supusă adunării generale a asociaţilor şi nu numai celei a acţionarilor.

II. Excepţii de la cerinţele speciale de autorizare a dobândirii unor bunuri de la fondatori ori acţionari

3. Alineatul (2) al art. 44" instituie câteva cazuri în care operaţiunile de dobândire, de genul celor avute în vedere de alin. (1), sunt exceptate de la cerinţele de aprobare şi publicitate comentate. Astfel de situaţii sunt unele, de principiu, prezumate ca excluzând posibilitatea unor fraude ori abuzuri. Enumerarea lor este una limitativă şi nu enunţiativă: operaţiuni de dobândire efectuate în cadrul activităţii curente a societăţii, dispoziţii ale unor autorităţi administrative sau ale unor instanţe judecătoreşti, operaţiuni de dobândire de mărfuri ori de valori mobiliare prin burse specializate (de mărfuri ori de instrumente financiare).

In pofida caracterului limitativ al enumerării excepţiilor, suntem totuşi de părere că dobândirea de către societate a unor valori mobiliare de la un fondator ori acţionar, prin intermediul unui sistem de tranzacţionare alternativ bursei de valori - ea însăşi, o piaţă reglementată şi supravegheată de către CNVM - dar care este reglementat şi controlat de către autoritatea competentă, în condiţiile Legii nr. 297/2004, cum este în prezent sistemul RASDAQ, nu este ilegală, având în vedere scopul urmărit de legiuitor prin instituirea excepţiilor cuprinse în alin. (2) al art. 44" din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Răspunde
natalia dogaru 14.05.2014
I. Societăţi străine. înfiinţarea de sucursale în România (1-2); II. Proceduri simplificate de înregistrare şi comunicare a unor date (3)

COMENTARII

I. Societăţi străine. înfiinţarea de sucursale în România

1. Articolul 44 reglementează o chestiune care vizează un aspect de foarte mare importanţă practică privind regimul juridic al străinilor persoane juridice în ţara noastră, respectiv problema dreptului societăţilor comerciale de altă naţionalitate decât cea română, de a înfiinţa sucursale în România. întrucât statutul juridic (organic) al unei sucursale aparţinând unei persoane juridice de
Citește mai mult altă naţionalitate, potrivit prevederilor Legii nr. 105/1992, este supus legii naţionale a acelei societăţi (legii emise de statul pe teritoriul căruia şi-a stabilit sediul acea societate), este pe deplin firesc ca posibilitatea de înfiinţare a unei sucursale de către o societate comercială străină să fie recunoscută, mai întâi, de legea aplicabilă statutului organic al societăţii-fondatoare, şi apoi de legea română. în mod firesc pentru raporturile juridice cu elemente de extraneitate,

după ce unei anumite persoane juridice de naţionalitate străină i se recunoaşte un anumit drept în România, de-abia după o astfel de recunoaştere se va putea pune problema soluţionării conflictelor dintre legile aparţinând statului a cărui naţionalitate o are societatea străină care şi-a înfiinţat o sucursală şi cele ale statului român. Nu este mai puţin adevărat că, în condiţiile diversităţii legislaţiilor societare (comerciale) naţionale, este posibil ca înţelesul sau extensiunea noţiunii de sucursală a unei societăti comerciale să fie diferit de cel reglementat de legislaţia românească, însă calificarea unui sediu secundar (fără personalitate juridică) înfiinţat în România se va face potrivit regulii de drept internaţional privat numită lex nationalis, dacă legea română, ca lege a forului, nu prevede altfel.

2. Cu prilejul comentariilor pe marginea prevederilor art. 44 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, găsim util să menţionăm că LRC, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată prin Legea nr. 441/2006, prin prevederile art. 24 reglementează într-un mod amănunţit condiţiile şi procedura de înmatriculare a unei sucursale înfiinţate în România de către o societate comercială aparţinând atât uneia din statele UE sau ale Spaţiului Economic European (SEE), cât şi statelor din afara acestor uniuni economice şi politice.

în acest sens, alin. (1) al art. 24 din LRC prevede că un anumit comerciant care are sediul principal al afacerilor sale în străinătate şi care deschide sucursale în ţara noastră este obligat să ceară înregistrarea fiecăreia dintre sucursale la oficiul registrului comerţului în raza căruia îşi va stabili sediul fiecare dintre ele.

Alineatul (2) conţine prevederi clare şi complete privind conţinutul cererii de înmatriculare a unei sucursale înfiinţată de o firmă cu sediul în străinătate, parţial diferenţiat după zona de origine: UE ori SEE, sau non-UE ori non-SEE. Este remarcabilă, în acest sens, preocuparea legiuitorului român de a obliga comercianţii străini, indiferent de forma sub care aceştia sunt organizaţi şi sub care îşi desfăşoară activitatea, să depună la registrul comerţului categoriile de documente care sunt cele mai relevante pentru furnizarea de informaţii cât mai concludente despre existenţa şi starea economică şi juridică a comerciantului care înfiinţează o anumită sucursală în România.

în mod util şi benefic, pentru asigurarea unei informări complete şi cât mai exacte a celor interesaţi, alin. (4) al art. 24 prevede obligaţia comerciantului străin care are una sau mai multe sucursale în România să ceară înregistrarea în registrul comerţului unde sunt înregistrate sucursalele şi a menţiunilor privind: deschiderea unei proceduri judiciare sau extrajudiciare de insolvenţă asupra comerciantului din străinătate; dizolvarea societăţii din străinătate, numele şi puterile lichidatorilor, finalizarea lichidării, închiderea sucursalei.

Cu privire la reprezentanţele din România a unor societăţi comerciale străine ori a unor organizaţii economice străine, în practica judiciară s-a decis că astfel de structuri, chiar dacă nu au personalitate juridică, în caz de litigiu au calitatea de a sta în justiţie în numele societăţii ale cărei interese le reprezintă23*.

II. Proceduri simplificate de înregistrare şi comunicare a unor date

3. Alineatul (5) al art. 24 din LRC conţine o prevedere extrem de importantă pentru simplificarea procedurilor de înregistrare şi comunicare a unor date, pentru eliminarea birocraţiei inutile, informaţii şi documente privind sucursalele comercianţilor de altă naţionalitate, respectiv cetăţenie decât cea română, şi anume aceea că: dacă un comerciant străin îşi va deschide mai multe sucursale în România, înregistrate în registre ale comerţului diferite, nu va fi obligat să depună documentele reglementate de alin. (3) şi

(4) ale art. 24 din LRC, astfel cum acesta a fost modificat şi completat prin Legea nr. 441/2006, decât la unul dintre oficiile registrului comerţului în care a fost înregistrată oricare dintre sucursalele sale, la alegere, cu menţionarea în celelalte registre ale oficiului registrului comerţului unde au fost depuse acele categorii de documente, a unei astfel de opţiuni. în astfel de condiţii, formalităţile de publicitate legală aferente tuturor sucursalelor aparţinând unui astfel de comerciant vor fi îndeplinite pentru toate, doar de către reprezentanţii sucursalei depozitare a documentelor evocate de alin. (3) şi (4).
Răspunde