Art. 194 Noul Cod Penal Vătămarea corporală Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii

CAPITOLUL II
Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii

Art. 194

Vătămarea corporală

(1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe:

a) o infirmitate;

b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;

c) un prejudiciu estetic grav şi permanent;

d) avortul;

e) punerea în primejdie a vieţii persoanei,

se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute în alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

(3) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (2) se pedepseşte.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 194 Noul Cod Penal Vătămarea corporală Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii




Lupu gabriela 26.03.2025
Mi-a fost lovit copilul cu palme și cu pumnul au fost mandibulele deplasate de 5 cm a stat 42 de zile cu dantura cusută nici nu putea să manînce dar vreau o confirmare de la dumneavoastă să știu ce lege se aplică căci el acum suferă de niște traume dureri imense de cap plus că nu se poate concentra la nimic din cauza dureri de cap ce pot face că să îl pot vindeca și ce pedeapsa să dau la ei pentru ceia ce au facut
Răspunde
Mușat Simona 25.11.2024
In primul dosar am avut 35,40 zile medico legal I sa dat pedeapsa de 3 ani ...dar fiind arest la domiciliu mă bătut din nou de data aceasta am un nou cert medico legal de 14,16 zile ...el nu și-a terminat prima pedeapsa. Daca eu am depus plîngere și încă dosarul este in lucru mai poate primi o noua pedeapsa? Mulțumesc frumos pt viitorul răspuns
Răspunde
Gheorghe 1.11.2024
Am fost batut la mine in casa a venit politia Le a facut dosar penal dar judecatorul a spus ca nu am martori si pentru violare de domiciliu nu pot face nimic, dar pentru bataie am 12 14 zile de ingrijiri medicale.cum as putea proceda. Multumesc!
Răspunde
Musat simona 1.02.2024
Adaug că în urma loviturilor am avut nevoie urgenta de operatie in care mi-a fost drenat plaminul.....
Răspunde
Natalia 12.01.2024
Soul meu intro bataia a ramas fara dintii de sus si cei de Jo's nu sunt stabili cu ce ne alegem noi
Răspunde
Natalia 12.01.2024
Buna seara soul meu a fost lovit de o persoana in fata si ia dezbatut dintii din fata 6 bucati si de Jo's 4 se clatina ce pot face ?si cu ce ne alegem noi?
Răspunde
Cazacu eugen 18.09.2023
As dori să știu care îmi sunt consecințele pentru lovire și alte violențe ,și la care mai am in Spania o infracțiune pe aceiași faptă ,sotiea are intre 35 și 40 de zile medicale
Răspunde
Cazacu eugen 18.09.2023
Daca are intre 35 și 40 de zile îngrijire medicală și mai am un cazier pătat in Spania pe aceiași faptă e cazul sa fac închisoare ,sau care îmi este consecințele in istanta
Răspunde
Dorobantu Geanina Luminita 19.03.2023
Buna ziua. Am foat batuta de catre vecinii mei sot si sotie..moment in care eu eram insarcinata si am pierdut copilul.am fost dusa la maternitate apoi la upu pt ca miau spart nasul.miau dat cu o bata in cao si in spate.am fost la politie..am depus plangere penala..politia mia dat si mie amenda si nu inteleg de ce..ca eu doar am primit bataie..nu am facut nimic..nici injurii nu am adresat.este filmare video audio.vecinii care mau batut lucreaza in cadrul armatei.am scos si certificat medicolegal. Ce trebuie sa fac mai departe? Eu vreau doar sa ma lase in pace.nu am treaba cu ei..sa nu aibe
Citește mai mult treaba cu mine..in ziua in care mau batut nu au lasato pe fetita mea sa intre in curte.si eu mam dus la ei la usa sa ii intreb de ce nu ia permis fetitei sa intre in curte iar dansa ma lovit direct adresandumi injurii..locuim in aceasi curte proprietari suntem..casele noastre sunt despartite printrun gard..dar accesul in curte se face pe la ei..noi locuim in curtea din spate.
Răspunde
iulia 27.09.2025
ce ati facut doamna, ati rezolvat ceva cu agresorii? Ati facut demersuri sa plateasca pentru raul ce vi l-au cauzat??
Răspunde
Cioca Raluca 18.02.2023
Buna ziua!
Fiul meu a fost bătut de tata-l unui băiat cu care a avut o altercație,care chemat fiind in loc să ii despartă i-a aplicat fiului meu câțiva pumni rupandu-i doi dinți.(menționez că fiul meu era văzut la pământ când acesta îl lovea,exista o filmare)
Am fost la medicina legală ,are un certificat medical și are intre 12 -14 zile de îngrijiri medicale.
Am fost la poliție și am depus plângere.
Ce urmează?
Ce pedeapsa poate primi agresorul?
Răspunde
Dumitrescu 2.01.2023
Acum 15 zile o persoana în stare avansată de ebrietate mi a ieșit în fața mașinii în jurul orei 23! L am lovit cu bara și este în spital!!! Nu mă pot liniști!!! Ce urmează??
Răspunde
Giga Popescu 31.10.2023
Cota 1.2x ca faci puscarie, o seara plăcută!
Răspunde
Monica 11.02.2022
Bună,fiul meu minor,are 8,9 zile îngrijire medicala fără a fi pusa viața în pericol,a fost bătut de un minor,i sa făcut dosar penal.Pot cere daune .
Răspunde
Av. Liviu Voinea 7.05.2022
Bineinteles ca puteti cere daune.
Si morale si materiale.
Răspunde
Stoian 15.01.2022
Daca prietenul mei ia scos ochiul iubitei lui din gelozie ce pedeapsa se poate primi
Răspunde
Ovidiu 4.06.2021
Buna ziua!
In urma unui accident rutier sotia mea a avut o fractura de bazin si coaste rupte!
A stat in spital 8 zile.Urmeazz sz stex la pat aproximativ doua luni
Fata a stat 6 zile pentru mana in gips si tija la membru superior.
Eu am stat doua zile pentru investigatii medicale,dupa care am.fost externat!
Ce sanctiuni credeti ca-mi se vor aduce?Si cat imi vor suspenda permisul?
Răspunde
Razvan 2.08.2023
Bună ziua am avut un incident mai ne plăcut am cumpărat o masina pe data de 8 07 2023 si pe data de 9 am facut accident
cu ea adica am cumparta masina seara si dimineța am.facut acident cu ea și am fost 5 victime 2 minore și 3 adulți și Doar o persoana a fost rănită mai grav adică i sa rupt piciorul a sta 2 săptămâni în spital petru ca au operat-o.o data și nu au opertao bine și au mai aștepta citeva zile și după au operat-o din nou și acum nu stiu cum se procedează pe ce perioada se suspenda permisul sau e caz de amenda penala sau pușcărie? Aștept răspunsurile voastre!
Răspunde
Cristu 15.02.2021
Bună ziua, am dat cuiva un pumn la coaste și a doua zi i am dat 5 palme, persoana respectivă vrea să mă bage în instanță dar victima nu are nicio urmă de lovire sau să aibă certificat medico-legal, ce s ar întâmplă dacă mă bagă în instanță.
PS:am 17 ani.
Mulțumesc!
Răspunde
Monica 26.04.2022
Mucosule. Nu are urme de lovire, si daca nu are urme iti curata constiinta? Cica a doua zi i-a mai dat doua palme. Meriti la bulau vreo 5 ani numa pentru exprimare pramatie
Răspunde
Melinda Pop 28.08.2020
Bună. Fata mea în vârstă de 15 ani a fost lovita de o tânără de 24 de ani pe fondul unor neînțeleși cu sora respectivei. Urmează sa scoatem certificat medico-legal. Care sunt șansele ca ea sa își primească pedeapsa având în vedere ca e fata de polițist?Și ce pedeapsa se aplica în acest caz?
Răspunde
Nicoleta Pandele 13.07.2020
La piramigda nazala tumefiata prezentând pe dorsum paramedian dreapta o plaga de 1 cm ușor semicirculara cu concavitatea orientata spre gonionul drept , afirmativ epistaxis în momentul agresiuni ce ar putea păți agresorul ?
Răspunde
Florin Marius Dumitrașcu 19.05.2020
Trebuie să aștept certificatul madico legal și pe urmă să depun plângere?
Răspunde
Florin Marius Dumitrașcu 19.05.2020
Bună ziua, am fost bătut în urma bătăi am rămas fără un dinte și trei se mișcă foarte rău și alte vânătăi pe corp , am fost la iml și aștept acum certificatul. Ce ar putea păți agresorul?Mulțumesc frumos
Răspunde
Mihai 12.01.2022
Buna fiul meu are 18 ani la un chef băut de fapt toți erau băuți ia dat un pumn unui prieten și are 30 de zile de îngrijire ce i s-ar putea întâmpla
Răspunde
Gigi 29.06.2019
Bună seara, Am facut o plângere pentru lovire,eu eram in masina in timpul mersului tipul respectiv,mi-a facut semn sa opresc,am oprit, mi-a spus sa las geamul,l-am lăsat iar el in timpul ala mi-a tras un pumn în gât, Ce proceduri se aplica?Ma amenințat că dacă ma prinde iar si imi da mai mult.
Răspunde
Madalin 23.01.2023
Salut aceiași faza am pățit eu astăzi ce masuri se poate lua
Răspunde
Edy 6.11.2022
Și tu ai ascultat de el.? daca îți vedeai de treabă ta nu ajungeai așa.. ici nu ar fi trebuit să stai la discuții cu el știind că te putea lovi:))
Răspunde
Corina 14.04.2019
Buna seara. Am un dosar cu lovire si alte violente. Fapta s a intamplat la 16-17 ani, dar nu s a intocmit procesul pana nu am facut 18. Mi s a spun ca am de făcut 6 luni. Dar ma obliga sa fac un curs la Fortele de munca.Daca eu sunt însărcinată, mi se mai poate întâmpla ceva?
Răspunde
Maria 11.03.2019
fata unei cunostinte a fost violata la 13 ani..a ramas nedezvoltata psihic..infirma pt restul vietii..pensia de infirm nu ajunge pt intretinere..violatorul poate fi obligat la o pensie de intretinere ??
Răspunde
Edy 23.04.2020
Nu
Răspunde
Vartic victor 10.01.2019
Leziunea corporală este săvârșită la ochi , cu ce se poate pedepsi persoană care a săvîrșit acest incident
Răspunde
Edy 23.04.2020
Mai cu nimic în practica
Răspunde
Florin 19.08.2018
Am si eu o intrebare sotia ma gonit de acasa nu suntem legitimi dar am stat la ia 5 ani mam dus sami iau hainele de acolo si au sarit socri la mine cu toate ca nam martori eu ia luat si iam inpins iar pe sotie am traso din pat jos si socrumeu a spart geamurile la casa si ma acuza pe mine ca leam spart ce se poate intanpla?
Răspunde
geo 19.01.2020
putina gramatica nu ti-ar strica ,la cum scrii si eu te dadeam afara
Răspunde
Larisa 26.07.2018
Condamnare fără acord de recunoaştere

În temeiul art. 194 alin. (1), lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul Apalanei Marius-Marian, ..., judecat în stare de libertate, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin. (1), lit. a) şi e) Cod penal. În temeiul art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C.proc.pen., cu referire la art. 1349, art. 1357, art. 1381 şi art. 1387 C. civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Baltariu
Citește mai mult Stelian -Vasile, .,. Obligă inculpatul la plata în favoarea părţii civile a sumei de 40 (patru zeci) lei cu titlu de daune materiale şi 20.000 (douăzecimii)lei cu titlu de daune morale. În temeiul art. 19, art. 20, art. 25 şi 397 alin. 1 C.proc.pen., rap. la art. 1349, art. 1357, art. 1981 C.civ. şi art. 320 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, republicată, admite acţiunea civilă formulată de Spitalul „Mavromati” Botoşani şi obligă pe inculpatul Apalanei Marius-Marian la plata către acesta a sumei de 4924 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare de care a beneficiat persoana vătămată Baltariu Stelian –Vasile, cu dobânda legală de la data debitului, 23.03.2015. În temeiul art. 112 alin. (1), lit. b) Cod penal, raportat la art. 404 alin. (4), lit. d) C.proc.pen., dispune luarea măsurii confiscării speciale cu privire la bâta cu lungimea de 1,57 m şi grosimea la capete de 3,6 cm, respectiv 2,6 cm, ridicată de la inculpat. În temeiul art. 274 alin. (1) C.proc.pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1000 lei, din care 317 lei din faza de urmărire penală şi 683 lei din faza de judecată şi a camerei preliminare. Suma de 520 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu, în conformitate cu disp. art. 272 C.pr.pen. se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei, rămânând în sarcina statului. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, pentru procuror, inculpat şi persoana vătămată/partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.03.2018.
Hotarare 18/2018 din 19.03.2018 Credeti ca se poate face ceva in cazul acesta ...mentionez ca inculpatul nu sa prezentat la niciun proces el fiind plecat in spania de 3 ani si ceva ...a fost prins la un control vamal de catre spanioli si urmeaza sa fie dus in romania .aici are acte are loc de munca tot nu e fugar! !ast rasp Multumesc
Răspunde
Mari 26.04.2018
Buna seara.Mama mea a fost bătută f rău de doua femei (surori) .Au urmăriți și i au ținut calea .Și o a treia persoana voia și ea sa participe dar nu a mai fost nevoie (așa sau exprimat agresoarele).Ea nu a depus plângere imediat de frica.A trecut trei săptămâni .Se mai poate face ceva ?
Răspunde
Toader nicolae 15.03.2018
Salut fr meu a avut un scandal cu cineva si la lovit pe acesta de la dus la spital aceasta persoana are 50 60 zile de ingrijire medicala fr meu poate sa scape cu suspendare sau 100 la 100 face puscarie va multumesc astept neaparat un raspuns .
Răspunde
Lanciu alex 10.03.2018
Buna ziua am si eu o intrebarr...daca vatamarea corporala s.a prosudus pe teritoriul altei tari de... inculpatul fiind tot de cetatenie romana si victima de asemenea se poate face ceva pe teritoriul tarii?
Răspunde
Carmen 13.12.2017
Si m a amenintat ca daca ma duc la politie ma omoara si ca ma bate pt ca m am dus la politie sa - l reclam pe alt minor de 12 ani care sta cu el la aceeasi.adresa ca mi - a stricat petetele afara !!
Răspunde
Carmen 13.12.2017
Am fost agresata in casa mea de un tigan de 17 ani , am facut plangere penala , mi am scos certificat medico legal mi s- au dat 2 zile de ingrijire , apoi am fost la urgenta si mi s- a pus diagnostic : policontuzionata , contuzie bazin ,.abdominala toracica , mi s - a dat cu pumnii si picioarele in cap abdomen si torace si dupa 4 zile am ametit si am cazut jios si mi - am fracturat mana stanga care a stat in.ghips 6 saptamani si acum trebuie sa fac fizio - kinetoterapie ,.nu pot sa indoi mana si.doctorul mi a zis ca o sa raman cu un.defect la mana, fractura de radius
Răspunde
Edy 6.11.2022
Daca evitai?:)) Nu era mai bine?! Ai făcut pe puternica ;))
Răspunde
Sabadac Irinel 17.10.2017
Am avut o cearta cu cineva a avut 25 zile de spitalizare ce poate sa se întâmple
Răspunde
Elena Ilin 7.09.2017
Scuze am uitat sa mentionezeu m.am uitat ca la televizor nu iam atins pe nici unul dar nici pe cel care zice ca iam dat cu sapa.sincer va zic deaceea vreau sa ma supun si testului poligraf ca sa vada ca nubam facut nimic.dar fara sa ceara instanta pot sa fac eu testul si sa il prezint la momentul cind se judeca apelul.
Răspunde
Elena Ilin 7.09.2017
Buna seara.intr.o seara peste noi in curte au intrat 2 vecini si lau batut pe sotul meu si unu dintre ei la taiat cu sapa la mina.a fost internat si operat si are 26.28 de zile de la legist.toata treaba a fost bagata la incaiarare de catre politistul de caz care sigur a fost mituit pt ca alflel nu imi explic.cel care la lovit pe sotul meu mia facut si mie plingere ca las fi lovit cu sapa in picior si dintre toti eu am primit 1 an cu suspendar si ei 3 cite 8 luni.acum ei mi.au facut mie apel.pot cere testul poligraf si credeti ca se accepta in astfel de cazuri.am avut avocat si a participat la
Citește mai mult o declaratie la politie data de sotul meu si apoi a zis sa asteptam si sa judecat dupa 1 an si el imi cerea sa aduc martori desi totul s.a intâmplat in curtea mea si in toate declaratiile spusesem ca nu a vazut nimeni.si apoi mia mai cerut bani desi nu facusa nimic asa ca am renuntat la el.si nu ne.a mai reprezentat nimeni doar noi.va multumesc
Răspunde
Preda ionut 20.07.2017
Buna ziua e normal sa ma bage la vatamare corporala din culpa daca m.am auto accidentat ,eram oe un scuter si am cazut singur ,fara sa provoc distrugeri sau sa lovesc oe cineva pur si simplu m.am auto accidentat ,plus de asta instanta mi.a dat 60 de ore de munca in folosul comunității si tin sa mentionez ca nu le.am terminat de facut ce mi se poate intampla dupa expirarea termenului in care trebuia sa fac acele ore
Răspunde
Marian 10.10.2017
Buna ziua am si eu o intrebare am fost batut de niste indivizi care mi.au spart splina si mi.au scoso ma tot judec cu ei si nu se face nimic vreau sa stiu si eu daca vor face inchisoare . Sunt cu vatamare corporala art.194
Răspunde
Edy 6.11.2022
Nu;)) este un proverb care spune așa: ce bine este să-ți vezi de treaba ta;) nu ajungeai acolo
Răspunde
paul 28.11.2017
V-ati constituit parte civila?
Răspunde
matache 17.07.2017
buna ziua am fost si eu implicat intrun acident de masina ninora un pasager era in sapte pe bancheta sa panicat si a chemat salvarea si politiea am suflat in aparat cu 00 mea luat analize la sange pacientu nu avea absolut nimica ea dat drumul acasa dar politea mea retinut permisu si mea facut dosar penal Vătămarea corporală arti.196 va rog frumos sa ma ajutati cei de facut pasageru nu apatit nimica
Răspunde
rascanu sebastian 9.07.2017
Buna ziua am lucrat intr-o brutarie fara forme legale si acum 6 luni mi-am pierdut 3 degete am fost pacalit de patron sa nu depun nici o plangere si sa niu anunt la ITM mai pot sa fac cevava multumesc
Răspunde
Cristea cristian 11.05.2017
Buna ziua am fost implicat intr.o sicanare in trafic cu un alt conducator acesta se afla in spatele meu ma depasit brusc a intrat in fata mea afranat brusc si a coborat din masina hotarat si pus pe cearta am coborat si eu ne-am incaierat si acesta a mers la politie a depus plangere in potriva mea si are si certificat de la iml dar nu stiu pe cate zile pt ca nu la adus la dosar in schimb eu am avut si eu cateva leziuni dar nu am mers la iml s-au spital ce pot pati in acest caz eu am incercat sa ma apar pt ca eu cand am cobort din masina si am mers catre el cand mam apropiat acesta ma lovit si
Citește mai mult de aici a inceput tot scandalul un raspuns rapid daca se poate va multumesc mult.
Răspunde
Edy 6.11.2022
ești vinovat chiar daca el te-a atacat tu trebuia să rămâi în mașina blocaj ușa eventual plecai de acolo..dar nu trebuia sub nici o forma sa sări si tu la bătaie
Răspunde
costache emilia 8.02.2017
Am si eu o întrebare:am avut un accident am căzut într un canal pe strada al primăriei o lucrare neterminata pe certificatul med-legal am 18 zile de îngrijiri ca mi a intrat si un fier in abdomen si m am dus 3 m im gol.18 zile la ce se încadrează si ce vor pati vinovății??
Răspunde
Marian 2.12.2016
Buna
in data de 25-12-2015 m-au batut niste indivizi si in urma bataii am ramas fara splina am mai avut un hematom la cap si ma judec si acum in tribunal .imi puteti spune si mie daca vor face puscarie . Multumesc
Răspunde
Ionesco 30.04.2020
Nu va face ! Este gata făcută
Răspunde
Anca 1.12.2016
Buna ziua, prietenul meu a fost agresat de un tigan nervos fara motiv pe strada in sensul ca a primit 2 pumni in urma agresiunii el a ramas cu 2 dinti sparti si buza superioara sparta am vrea sa il dam in judecata, ce pedeapsa ar putea sa primeasca agresorul? Avem sanse sa castigam procesul in cazul in care prietenul meu era singur iar agresorul era insotit de inca 3 persoane? A venit imediat politia si au vazut si ei ca era plin de sange pe gura si ca avea dintii sparti
Răspunde
mihai 8.10.2016
Buna ziua cineva ma acuza ca l am lovit ,eu doar l am impins si a cazut jos ,nu are certificat medicolegal si tot ce a declarat si el si martorii care sunt mincinosi sunt minciuni. ce pot face si ce pot pati?
Răspunde
Mari 3.09.2016
Buna ziua vreau si eu niste raspunsuri la cea ce am patit : in seara de craciun mau batut niste indivizi si am ramas fara splina am avut hemoragie interna 2 litri jumate de sange in abdomeni si abia acum am intrat in tribunal .imi doresc foarte mult ca sa faca puscarie ca am suferit mult . Iau bagat la vatamare corporala ce li se poate intampla
Răspunde
coralia 16.08.2016
buna ziua. In luna aprilie 2016, am fost implicata intr-un accident rutier. In urma accidentului m-am ales cu 2 operatii la cap, fara vedere la ochiul drept si 75-80 zile ingrijiri medicale cu certificat medico legal. Va rog sa-mi spuneti cu consecinte pot suporta vinovatii?
Răspunde
Av. I. Diana Ionescu 15.07.2016
Noul Cod penal nu mai cuprinde o infracţiune cu denumirea marginală „Vătămarea corporală gravă", însă, cu unele deosebiri, infracţiunea de vătămare corporală din art. 194 NCP are corespondent în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 CP 1969.

Dacă între făptuitor şi victima infracţiunii există relaţii derivând din calitatea de membru de familie, devin incidente prevederile art. 199 NCP referitoare la violenţa în familie, situaţie în care maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.

Dacă subiectul pasiv deţine o anumite calitate sau funcţie,
Citește mai mult fapta va fi încadrată în alt text de lege (de exemplu, art. 257, art. 279, art. 401, art. 408 NCP).

Elementul material al laturii obiective se realizează prin fapta prevăzută în art. 193, de care se deosebeşte sub aspectul urmărilor materiale.

Potrivit noului Cod penal, fapta prevăzută în art. 193 constituie infracţiunea de vătămare corporală [art. 194 alin. (1) lit. a)] dacă a cauzat o infirmitate, spre deosebire de vătămarea corporală gravă din art. 182 alin. (2) CP 1969, care avea drept urmare o infirmitate permanentă fizică ori psihică.

Vătămarea corporală din art. 194 NCP există şi atunci când fapta a produs leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, în timp ce vătămarea corporală gravă din art. 182 alin. (1) CP 1969 exista atunci când prin săvârşirea faptei se pricinuia integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesita pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile. Ceea ce deosebeşte vătămarea corporală [art. 194 alin. (1) lit. b) NCP] de forma agravată a infracţiunii de loviri sau alte violenţe [art. 193 alin. (2)] constă în durata mare a îngrijirilor medicale necesare pentru vindecarea leziunilor traumatice sau afectarea sănătăţii victimei, care trebuie să depăşească 90 de zile.

Producerea unui prejudiciu estetic grav şi permanent constituie urmarea imediată a infracţiunii de vătămare corporală din art. 194 alin. (1) lit. c) NCP, spre deosebire de vătămarea corporală gravă din art. 182 alin. (2) CP 1969, a cărei urmare imediată o constituia sluţirea victimei.

Avortul şi punerea în primejdie a vieţii persoanei sunt urmări imediate comune atât pentru vătămarea corporală din noul Cod penal, cât şi pentru vătămarea corporală gravă din Codul penal din 1969. Vătămarea corporală având ca urmare avortul se deosebeşte de întreruperea cursului sarcinii şi provocarea cu acest prilej femeii însărcinate a unei vătămări corporale [art. 201 alin. (3) NCP], în principal sub aspectul laturii subiective. în timp ce la vătămarea corporală făptuitorul acţionează cu intenţia vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii victimei, iar avortul îl este imputabil pe bază de intenţie depăşită, la întreruperea cursului sarcinii acţionează cu intenţia întreruperii cursului sarcinii, iar vătămarea corporală îi este imputabilă pe bază de intenţie depăşită.

Prin noua reglementare, legiuitorul a renunţat la consacrarea urmărilor imediate constând în pierderea unui simţ sau organ ori în încetarea funcţionării acestora, existente în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă din Codul penal din 1969.

Latura subiectivă presupune intenţia, în cazul producerii consecinţelor de la lit. a), b) şi c), respectiv intenţia depăşită, în cazul producerii consecinţelor de la lit. d) şi e). Dacă fapta se săvârşeşte cu intenţie directă, subiectul activ acţionând în scopul producerii uneia dintre consecinţele de la lit. a), b) şi c) din textul de incriminare, încadrarea juridică se va face în forma agravată din alin. (2).

în privinţa alin. (2) al art. 194 NCP există o deosebire faţă de alin. (3) al art. 182 CP 1969, prin faptul că nu s-au mai reţinut ipotezele privind scopul producerii avortului şi al punerii în primejdie a vieţii persoanei, explicaţia acestei renunţări fiind dată în Expunerea de motive la Proiectul noului Cod penal, anume că în cazul avortului fapta poate fi încadrată în art. 201 alin. (2) NCP, iar în cazul punerii în primejdie ea reprezintă o tentativă de omor sau omor calificat, după caz.

Legea penală mai favorabilă. Deosebiri există şi sub aspectul regimului sancţionator, în sensul atenuării limitelor de pedeapsă pentru infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de noul Cod penal. Astfel, pentru varianta de la alin. (1) lit. a) şi c)-e) de la art. 194 NCP, pedeapsa constă în închisoare de la 2 la 7 ani, faţă de închisoare de la 2 la 10 ani, în reglementarea anterioară. Pentru fapta ce a produs vătămări ce necesită între 61 şi 90 de zile de îngrijiri medicale, noul Cod prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani sau amendă [art. 193 alin. (2) NCP), în timp ce anterior [art. 182 alin. (1) CP 1969] era stabilită pedeapsa cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Pentru forma agravată din alin. (2), când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute în alin. (1) lit. a), b) şi c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, în timp ce, pentru incriminarea din Codul penal din 1969 [art. 182 alin. (3)), sancţiunea consta în închisoare de la 3 la 12 ani.
Răspunde
vasile 3.05.2016
Fratele meu a fost accidentat de un autoturism in care soferul era in stare de ebrbietate cu alcoolemie de 2,2 in sange , el find intr-un tractor in cabina , in urma accidentului fratele meu a ramas orb de ochiul stang si dreptul 50% are 85 de zile medicale cu certificat medico legal . vreau sa stiu consecintele acestei fapte, Va multumesc
Răspunde
Av. I. Diana Ionescu 15.07.2016
Instanta il va obliga pe cel vinovat la plata unor daune materiale si morale catre frate si il va condamna la inchisoare (cu executare sau nu, dupa cum va aprecia instanta - cazul pare destul de grav, deci este posibila condamnarea cu executare)
Răspunde
Ghiță Constantin 5.02.2016
In anul 2015 pe data de 15februarie am fost lovit de doi frați gemeni în vârstă de 19ani,unul a fugit și pe celalalt la prins jandarmii, la fața locului cel prins a spus că nu îl cunoaște pe cel care a fugit, acum după aproape un an am fost la o confruntare cu cei doi, iar cel care a fugit a recunoscut că a fost la fața locului dar nu ma lovit, a declarat că eu am fost ofticat ca el a fugit și eu m-am bătut singur, precizez că am fost lovit de unul dintre ei în ochi și de celălalt în mana unde mi s-a rupt degetul mic, primul ma lovit cu pumnul și celalalt cu piciorul, polițistul care se ocupa
Citește mai mult de acest dosar penal mi-a spus că a vorbit cu procurorul de caz și acesta a spus sa le facă și testul poligraf la cei doi, menționez că la fața locului când am fost lovit au venit doi jandarmi, trei femei și un șofer de autobuz, am fost dus la spital cu ambulanta și de la medicul legist mi s-au dat 30de zile de îngrijiri medicale plus ca am stat cu degetul în atela mai mult de doua luni, acum eu întreb ce trebuie să fac mai departe mai ales ca a trecut aproape un an de atunci și dosarul nu este încheiat încă, am uitat sa spun că eu eram în orele de program la data și ora producerii incidentului, eu lucrez ca agent constatator la regia de transport în comun, aștept să mă îndrumați cu toate ca am vrut să merg și la un post de televiziune dar comandantul secției de politie a zis sa nu merg pentru că se va rezolva, ar fi mult mai mult de spus.
Răspunde
Linca nicolae 11.09.2015
As vrea să știu de la câte zile de îngrijire cu certificat medico legal se considera vătămare corporală.
Răspunde
Av. I. Diana Ionescu 15.07.2016
Nu exista o asemenea distinctie. Vatamare este si cand aveti o singura zi de ingrijire. Dar, in practica, anchetatorii acorda mai mare atentie cazurilor mai grave (10zile+ de ingrijir), cum este si normal.
Răspunde
Marius 24.08.2015
Salut...am lovit si eu un baiat si necesita 6 luni de ingrijiri medicale ambulatorie(din cate am inteles) in cazul in care a scos certificat de la IML care ar fi cea mai dura pedeapsa?(baiatu e major)?
Răspunde
Av. I. Diana Ionescu 15.07.2016
Plata daunelor materiale si morale si 2-3 ani inchisoare.
Răspunde
Raiciu Ioana 4.05.2015
Buna-ziua!
Mama mea a fost lovita de un biciclist, in urma impactului cazand si avand nevoie de interventia ambulantei.Nu necesita spitalizare, dar are o contuzie in piept, respira greu si dureri mari.Biciclistul a recunoscut ca a avut viteza si nu a franat la timp.In acest caz, el poate fi acuzat de vatamare corporala?
Multumesc!
Răspunde
Av. I. Diana Ionescu 15.07.2016
Desigur, dar nu va asteptati la mari despagubiri sau vreo sanctiune deosebita pentru biciclist. Probabil va primi o amenda si dvs. veti primi 2-300 de lei. Nu merita deranjul, incercati sa va intelegeti cu biciclistul sa va dea el banii aia.
Răspunde
lenuta 3.04.2015
buna seara,problema mea este urmatoarea,fiica mea de 13 ani a fost palmuita si trasa de par de o alta fata de 17 ani,am fost la postul de politie ,am instiintat organele competente ,am cerut sa o invite pe fata care a lovito,sa-i atrag atentia ca copilul meu are probleme grave cu ochii,astept de doua saptamani sa fiu contactata de seful de post,,,intre timp tipa scrie mesaje fiicei mele zicandu-i citez"ce fata tu chiar ai crezut ca am fost amendata de politie?,specific ca tipa iese la plimbare si cu un caine rotwailer,fara botnita si fiind minora,sunt dezamagita total ,ce ma sfatuiti sa
Citește mai mult fac?cate abuzuri sunt in situatia m-ai sus citata,va multumesc
Răspunde
bluevalvet 10.06.2015
plangere penala la parchet
Răspunde
bluevalvet 10.06.2015
Lovirea sau actele de violenţă care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, producându-şi efectele şi în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu. Art 180 cod penal Parerea mea este sa se impace.
Răspunde
violeta 24.03.2015
Am si eu o intrebare.in luna noiembrie sotul meu ia dat o palma unuia in trafic si la lovit la nas.acesta cica ar avea 13 zile spitalizare si a depus plangere.dosarul e inca la parchet,ce i sar putea intampla
Răspunde
Av. I. Diana Ionescu 15.07.2016
Amenda penala, plata daunelor materiale (cu spitalizarea etc.) si eventuale daune morale.
Răspunde
Neagu Angela 19.04.2024
Bună ziua! doamna avocat! soțul meu vroia să parcheze mașina pe trotuarul care duce către Favorit (Drumul taberei).Un ins a pus în fața mașinii spunindu i că nu are voie să parcheze acolo pe trotuar.Sotul nu l a băgat în seamă și i a făcut semn să plece din fața mașinii.Cind a ajuns lîngă el acela s a aruncat pe capotă și a scos telefonul și filma nu știu ce! și l a și înjurat! După câteva săptămâni l a chemat pe soț la poliție cu mașina la verificare și i a comunicat că are dosar penal pentru: accident, vătămare corporală și fugă de la locul accidentului.Trecuseră 3_4luni și el nu depusese
Citește mai mult plîngere.Acum a adus certificat de la I MIL cu una două zile de îngrijire medicală.Ce poate păți soțul și dacă este necesar avocat la audiere? Vă mulțumesc!
Răspunde
defara 3.02.2014
Corespondența cu vechiul Cod Penal (1969):
► art. 181 alin. (1), alin. (2) teza I şi alin. (3) teza I: „Vătămarea corporală. (1) Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. (...) (3) împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală (...)”;
► art. 182: „Vătămarea corporală gravă. (1) Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o
Citește mai mult vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. (2) Dacă fapta a produs vreuna din următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 10 ani. (3) Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii consecinţelor prevăzute la alin. (1) şi (2), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani. (4) Tentativa faptei prevăzute în alin. (3) se pedepseşte”.

Legislaţie conexă:
► art. 24 din Legea nr. 191/2003 privind infracţiunile la regimul transportului naval (M. Of. nr. 332 din 16 mai 2003);
► art. 32 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului (M. Of. nr. 1161 din 8 decembrie 2004);
► art. 6411 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (M. Of. nr. 372 din 28 aprilie 2006).
Răspunde
Musat simona 1.02.2024
Bună ziua....concubinuleia bătut rău .In urma lovirilor am avut toate coastele rupte plus doua dintre ele perforindumi plaminul ....35 40 zile certificat medico legal. ...și totuși a primit doar 3 ani cu executare. Îmi puteți da un sfat?
Răspunde