Art. 80 Noul Cod Penal Condiţiile renunţării la aplicarea pedepsei Renunţarea la aplicarea pedepsei Individualizarea pedepselor
| Comentarii |
|
Individualizarea pedepselor
SECŢIUNEA a 3-a
Renunţarea la aplicarea pedepsei
Art. 80
Condiţiile renunţării la aplicarea pedepsei
(1) Instanţa poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a) infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit;
b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.
(2) Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă:
a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
b) faţă de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat;
c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor;
d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani.
(3) În caz de concurs de infracţiuni, renunţarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracţiune concurentă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2).
Noul Cod Penal actualizat prin:Legea 187/2012 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal din 24 octombrie 2012, Monitorul Oficial 757/2012;
| ← Art. 79 Noul Cod Penal Concursul între cauze de atenuare sau de... | Art. 81 Noul Cod Penal Avertismentul Renunţarea la aplicarea... → |
|---|
Condiţiile prevăzute de lege pentru a se putea renunţa la aplicarea pedepsei se
Citește mai mult
împart în două categorii, unele care se referă la infracţiunea săvârşită şi altele care se referă la persoana infractorului. în ceea ce priveşte infracţiunea, aceasta trebuie să prezinte gravitate redusă, care este apreciată în funcţie de anumite criterii prevăzute expres de lege, ce sunt similare criteriilor generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 74 lit. a)-d) NCP. în ceea ce priveşte persoana infractorului, trebuie ca instanţa să aprecieze că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună în raport de anumite criterii care, în linii mari, sunt asemănătoare cu criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 lit. e)-g) NCPTextul de lege analizat exclude posibilitatea renunţării la aplicarea pedepsei în patru situaţii distincte, care sunt de natură să demonstreze fie o perseverenţă a infractorului în conduita antisocială, fie o gravitate mai mare a infracţiunii săvârşite. Această instituţie nu poate fi aplicată dacă infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor când a intervenit reabilitarea sau s-a împlinit termenul de reabilitare ori când condamnarea respectivă a fost pentru o faptă care nu mai este prevăzută de legea penală [art. 42 lit. a) NCP] sau infracţiunea respectivă a fost amnistiată [art. 42 lit. b) NCP). Potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, infracţiunile comise în timpul minorităţii, pentru care s-au aplicat pedepse în baza dispoziţiilor Codului penal din 1969, nu constituie impedimente pentru dispunerea renunţării la aplicarea pedepsei pentru o infracţiune comisă ulterior condamnării definitive. De asemenea, nu se poate renunţa la aplicarea pedepsei faţă de un infractor care a mai beneficiat de această instituţie în ultimii doi ani anteriori comiterii infracţiunii pentru care este judecat. în plus, instanţa nu poate să nu aplice pedeapsa dacă infractorul s-a sustras de la urmărirea penală sau de la judecată ori a încercat zădărnicirea aflării adevărului sau a încercat împiedicarea identificării şi tragerii la răspundere penală a celorlalţi participanţi. în fine, nu se poate renunţa la aplicarea pedepsei când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce face obiectul judecăţii este mai mare de 5 ani.
Renunţarea la aplicarea pedepsei poate opera şi în cazul unui concurs de infracţiuni, însă în această situaţie trebuie ca pentru fiecare infracţiune concurentă să fie îndeplinite condiţiile menţionate mai sus.
Legea penală mai favorabilă. Renunţarea la aplicarea pedepsei este o instituţie nouă. Pentru faptele cu un pericol social redus, în Codul penal din 1969 exista instituţia prevăzută de art. 181, care nu a mai fost preluată în noua reglementare. Prin urmare, în practică poate apărea problema aplicării legii penale în timp cu privire la faptele de o gravitate redusă. întrucât renunţarea la aplicarea pedepsei poate fi dispusă numai de către judecător, problema comparării textului de lege analizat cu dispoziţiile art. 181 CP 1969 se poate pune numai în cursul judecăţii, în cursul urmăririi penale fiind incidente dispoziţiile art. 318 NCPP care reglementează instituţia renunţării la urmărirea penală.
Comparând instituţia renunţării la aplicarea pedepsei cu dispoziţiile art. 18' CP 1969, se observă că noua reglementare impune mai multe condiţii de aplicare, ceea ce ar putea conduce la concluzia că este mai severă. în schimb, art. 181 CP 1969 prevedea totuşi posibilitatea aplicării unor sancţiuni cu caracter administrativ. în situaţia aplicării unei amenzi cu caracter administrativ în temeiul art. 91 lit. c) CP 1969, dispoziţiile legii vechi pot fi considerate mai drastice 1!. Prin urmare, în astfel de situaţii tranzitorii, legea mai favorabilă va fi determinată doar în concret, în funcţie de circumstanţele cauzei.
Dacă în cursul procesului se constată că ar fi mai favorabile dispoziţiile din legea veche, procurorul va dispune clasarea, iar instanţa de judecată va dispune achitarea. Aceste dispoziţii exprese prevăzute în art. 19 din Legea nr. 255/2013 au fost necesare, întrucât în noul Cod de procedură penală nu mai există un temei de scoatere de sub urmărire penală sau de achitare echivalent celui prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. b1) CPP 1968.
Referitor la condiţia negativă a condamnării anterioare [alin. (2) lit. a)], observăm
Citește mai mult
că aceasta nu trebuie să întrunească condiţiile primului termen al recidivei, putând fi şi o condamnare la pedeapsa închisorii mai mică de un an sau chiar la pedeapsa amenzii. De asemenea, inculpatul condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni din culpă, pentru care nu s-a împlinit termenul de reabilitare, nu va putea beneficia de prevederile art. 80 NCP. Potrivit art. 239 Legea de punere în aplicare a NCP, inculpatul nu va beneficia de renunţarea la aplicarea pedepsei nici dacă, în timpul minorităţii, s-a luat faţă de acesta o măsură educativă privativă sau neprivativă de libertate de la a cărei executare nu au trecut cel puţin 2 ani.în cazul concursului de infracţiuni, instanţa trebuie să verifice condiţiile de aplicabilitate a art. 80 NCP pentru fiecare infracţiune concurentă în parte (în special condiţia prevăzută de art. 80 alin. (2) lit. d)].
Având în vedere că, potrivit art. 114 NCP, inculpaţilor minori nu le poate fi aplicată o pedeapsă, instituţia renunţării la aplicarea unei pedepse este incidenţă numai în cazul inculpaţilor majori.
Dpdv. procesual, soluţia renunţării la aplicarea pedepsei este diferită de cea a achitării, având ca temei art. 396 alin. (3) NCPP. Având în vedere că soluţia renunţării la aplicarea pedepsei nu se regăseşte printre cazurile de nesoluţionare a acţiunii civile prevăzute de art. 25 alin. (5) NCPP, coroborat cu efectele renunţării prevăzute de art. 82 alin. (2) NCP, instanţa de judecată va soluţiona acţiunea civilă privind repararea prejudiciului produs prin infracţiune.
Fapta pentru care instanţa a renunţat la aplicarea pedepsei nu poate constitui primul termen al recidivei, întrucât instanţa nu pronunţă o soluţie de condamnare şi nu aplică o pedeapsă. Pentru aceleaşi motive, instanţa nu poate aplica pedepse accesorii sau complementare, însă poate aplica măsuri de siguranţă.
Diferenţe între renunţarea la aplicarea pedepsei (NCP) şi achitarea pentru lipso pericolului social al infracţiunii (C. pen. 1969): 1. renunţarea la aplicarea pedepsei presupune existenţa unei infracţiuni, în vreme ce achitarea pentru lipsa pericolului social al faptei concrete implica constatarea inexistenţei infracţiunii; 2. renunţarea la aplicarea pedepsei este o soluţie distinctă de cea a achitării, care se putea dispune ca urmare a lipsei pericolului social al infracţiunii; 3. în cazul dispunerii renunţării la aplicarea pedepsei, instanţa va aplica în mod obligatoriu un avertisment, în vreme ce în situaţia în care era constatată lipsa de pericol social a faptei, instanţa avea posibilitatea de a aplica o sancţiune cu caracter administrativ; 4. renunţarea la aplicarea pedepsei nu se poate dispune cu privire la infracţiunile săvârşite de minori, în vreme ce achitarea ca urmare a lipsei pericolului social al faptei putea fi dispusă şi cu privire la infractorii minori.
Aplicarea art. 5 NCP - Pentru a determina legea mai favorabilă între art. 18^1 C. pen. 1969 şi art. 80 NCP, organul judiciar va avea în vedere condiţiile de aplicare a instituţiilor (mult mai restrictive potrivit legii noi, fiind condiţionate de pedeapsa prevăzută de lege şi de antecedenţa penală a inculpatului), precum şi efectele soluţiilor (în cazul art. 80 NCP va dispune numai aplicarea unui avertisment, iar potrivit art. 91 C. pen. 1969, poate fi aplicată o sancţiune administrativă).
Astfel, dacă în persoana inculpatului nu sunt întrunite condiţiile de aplicare a renunţării la aplicarea pedepsei, atunci legea mai favorabilă este C. pen. 1969. Dacă inculpatul întruneşte condiţiile de aplicare a ambelor instituţii, distingem următoarele ipoteze:
• Renunţarea la aplicarea pedepsei va fi mai favorabilă aplicării amenzii administrative prevăzute de art. 18^1 C. pen. 1969, întrucât impune numai aplicarea unui avertisment;
• Art. 18^1 NCP va fi mai favorabil dacă instanţa apreciază că în cauză nu este necesară aplicarea unei sancţiuni administrative, întrucât, dacă instanţa dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, este obligatorie aplicarea unui avertisment.
Art. 9. (2) Infracţiunile comise în timpul minorităţii, pentru care s-au aplicat pedepse în baza dispoziţiilor Codului penal din 1969, nu constituie impedimente pentru dispunerea renunţării la aplicarea pedepsei, amânării aplicării pedepsei sau suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru o infracţiune comisă ulterior condamnării definitive.
Art. 239. Termenul condamnare utilizat în cuprinsul art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal se referă şi la hotărârile prin care, faţă de inculpat, s-a luat, în
Citește mai mult
timpul minorităţii, o măsură educativă, în afară de cazul în care au trecut cel puţin 2 ani de la data executării sau considerării ca executată a acestei