Pensie de întreţinere. Cerere de micşorare a cuantumului pensiei de întreţinere, formulată în apel. Admisibilitate. Naşterea unui al doilea minor al pârâtului după pronunţarea sentinţei primei instanţe
Comentarii |
|
Pensia de întreţinere datorată copilului minor în condiţiile art. 86 şi 94 C.fam. se stabileşte în raport de veniturile nete ale celui ce datorează întreţinerea, cuantumul fiind stabilit începând cu data formulării cererii, iar în situaţia în care pe parcursul soluţionării litigiului privind stabilirea pensiei de întreţinere intervine o cauză legală de modificare a obligaţiei, inexistentă la data introducerii cererii, instanţa trebuie să ţină seama de cauza respectivă, deoarece numai în acest fel s-ar respecta dreptul debitorului întreţinerii de a i se stabili obligaţia potrivit situaţiei reale de fapt în care se află.
Secţia I, civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 1022 din 12 octombrie 2009
Prin sentința, civilă nr. 5402/19.10.2007 pronunțată de Judecătoria Slatina s-a admis acțiunea având ca obiect stabilire paternitate formulată de reclamanta T.G.F. în contradictoriu cu pârâtul B.C. și s-a stabilit că pârâtul este tatăl minorei T.D.A., născută la 27.10.2004.
A fost obligat pârâtul să plătească în favoarea minorei pensie de întreținere în sumă de 693,75 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii, 14.06.2005, și până la majorat.
Prin decizia, civilă 160/18.03.2009 a Tribunalului Olt s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva acestei sentințe, reținându-se că apelantul pârât este tatăl biologic al minorei, cu o probabilitate de 99,99%, așa cum rezultă din conținutul expertizei ADN.
S-au considerat neîntemeiate criticile pârâtului privind cuantumul pensiei de întreținere, considerându-se că a fost invocat un motiv nou de apel referitor la faptul că pârâtul mai are în întreținere un minor, B.C., născut la 2.07.2008. Faptul că în timpul soluționării apelului, s-a născut minorul B.C. și că pârâtul are în întreținere doi copii, nu impune modificarea sentinței Judecătoriei Slatina sub aspectul cuantumului pensiei de întreținere, pârâtul având posibilitatea promovării unei acțiuni în conformitate cu dispozițiile art. 94 C.fam. pentru eventuala reducere a pensiei.
S-a apreciat că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 94 C.fam., ținând cont de posibilitățile de plată ale pârâtului, dar și de nevoile de creștere și educare ale minorei în vârstă de 4 ani.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, motivând că instanța de apel a considerat greșit că formularea cererii de reducere a cuantumului pensiei de întreținere încalcă prevederile art. 294 alin. (1) C.proc.civ. Recurentul a arătat că a criticat cuantumul pensiei de întreținere în motivele de apel, depuse la 4.02.2008, iar survenirea unui copil al pârâtului pe perioada soluționării apelului dădea dreptul de a se solicita reducerea cuantumului pensiei de întreținere, instanța fiind obligată să țină seama de faptul că pârâtul are doi minori în întreținere. Recurentul a arătat că în prezent realizează venituri mai mici decât cele avute în vedere de prima instanță.
în recurs a fost depusă adeverința 17994/10.09.2009 din care rezultă că din luna iunie 2009 pârâtul are un venit lunar de 2.332 lei.
Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 294 alin. (1) C.proc.civ., în apel nu se pot formula cereri noi. Tribunalul a făcut o greșită aplicare a acestor dispoziții, considerând că reprezintă o cerere nouă solicitarea pârâtului de a se reduce cuantumul pensiei de întreținere deoarece pe parcursul judecării litigiului a devenit tatăl unui alt minor.
Constituie cerere nouă, în sensul art. 274 C.proc.civ., orice solicitare care ar schimba obiectul acțiunii ori ar adăuga la acțiunea inițială alte capete de cerere, ori, în speță, nu trebuie confundate apărările pârâtului cu o acțiune promovată de acesta privind reducerea pensiei de întreținere ce a fost stabilită de instanță.
Astfel, pensia de întreținere datorată copilului minor în condițiile art. 86 și 94 C.fam. se stabilește în raport de veniturile nete ale celui ce datorează întreținerea, existente la data soluționării cererii, cuantumul fiind stabilit începând cu data formulării cererii și până la intervenirea unei cauze legale de modificare, încetare sau stingere a obligației.
în situația în care pe parcursul soluționării litigiului privind stabilirea pensiei de întreținere intervine o cauză legală de modificare a obligației, inexistentă la data introducerii cererii, instanța trebuie să țină seama de cauza respectivă, deoarece numai în acest fel s-ar respecta dreptul debitorului întreținerii de a i se stabili obligația potrivit situației reale de fapt în care se află.
în speță, la data introducerii acțiunii, pârâtul avea venituri într-un anumit cuantum și nu avea în întreținere alte persoane. Considerând că a fost stabilit un cuantum prea mare al pensiei de întreținere, pârâtul a formulat critici, adăugând și solicitarea de a se ține seama că între timp i s-a născut un al doilea minor, astfel că s-a modificat cuantumul legal al pensiei de întreținere ce îl poate datora, de la 1/4 din veniturile sale nete, la cota de 1/3. Pârâtul a invocat ulterior și faptul că veniturile sale au scăzut.
Naștere celui de al doilea minor constituie o cauză legală de modificare a pensiei de întreținere stabilită de prima instanță. A obliga pârâtul să promoveze o acțiune separată de micșorare a cuantumului pensiei de întreținere are ca efect încălcarea drepturilor părții, deoarece o astfel de acțiune se putea promova doar după stabilirea în mod irevocabil a pensiei de întreținere, micșorarea ar fi operat doar de la data introducerii acțiunii respective, astfel că pentru o anumită perioadă de timp pârâtul ar fi fost obligat să plătească o pensie de întreținere necuvenit mai mare. în același timp, dreptul părții la un proces echitabil obligă instanța să analizeze toate cererile formulate în condițiile legii, iar în speță, pârâtul a formulat o apărare legală față de pretențiile reclamantei, asupra căreia instanța trebuie să se pronunțe.
Instanța constată că acțiunea a fost introdusă la data de 14.06.2005 și că la 2.07.2008 s-a născut cel de al doilea minor al pârâtului. Până la această dată, pârâtul avea obligația, potrivit art. 94 C.fam. de a plăti o pensie de întreținere de până la 1/4 din venitul său lunar mediu, pensie stabilită corect de judecătorie la suma de 693,74 lei, potrivit veniturilor nete ale pârâtului. Dacă pârâtul ar fi formulat cerere pentru a se recalcula pensia de întreținere până la un cuantum de 1/3 din veniturile sale imediat după nașterea minorului, instanța avea posibilitatea stabilirii unui alt cuantum, de la această dată. Cum însă stabilirea pensiei de întreținere sau orice modificare a acesteia se face de la data cererii, instanța poate modifica pensia de întreținere datorată de pârât numai de la data când acesta a solicitat, respectiv 11.05.2009, data formulării criticilor din apel.
Pârâtul a dovedit că s-a modificat și cuantumul veniturilor sale, astfel că după data de 11.05.2009 acesta datorează o pensie de întreținere pentru ambii minori, de până la 1/3 din suma de 2.332 lei.
Prin urmare, constatând că Tribunalul a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 294 C.proc.civ. și art. 96 C.fam., se va admite recursul, fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Potrivit art. 312 C.proc.civ. se va modifica decizia din apel, în sensul că se va admite apelul pârâtului și, în temeiul art. 296 C.proc.civ., se va schimba în parte sentința. Va fi obligat pârâtul către minora T.D.A., născută la 27.10.2004, la o pensie de întreținere de 693,75 lei lunar începând de la data introducerii acțiunii, respectiv 14 iunie 2005. și până la 11.05.2009, iar de la această dată la o pensie de întreținere de 400 lei lunar, până la data intervenirii unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
(Judecător Gabriela Ionescu)
← Calificare corectă cale de atac. Litigiu cu valoare patrimonială | Încheiere preparatorie. Căi de atac → |
---|