CSJ. Decizia nr. 1347/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1347/2003
Dosar nr. 4289/2002
Şedinţa publică din 18 martie 2003
Deliberând asupra cauzei penale de faţă
Din actele dosarului rezultă următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 68 din 13 iunie 2002, Tribunalul Călăraşi a condamnat pe inculpatul M.E.V. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. şi la un an închisoare pentru infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Inculpatul a fost obligat la 1.600.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă R.E.I.
Pentru pronunţarea hotărârii, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt :
În noaptea de 5 aprilie 2002, M.E.V. aflându-se la discoteca fostului cinematograf FLACĂRA din Olteniţa a întâlnit pe R.E.I., aflat în stare avansată de ebrietate, el fiind venit din Braşov la o soră care locuia în Olteniţa. Partea vătămată i-a cerut sprijin inculpatului pentru a-şi găsi geanta cu bagaj pe care o lăsase la garderobă.
După ce partea vătămată şi-a recuperat geanta, inculpatul s-a hotărât să-i ia lucrurile aflate în ea, în care scop s-a oferit să-l ajute, să ajungă acasă la sora sa.
Apoi, ambii s-au deplasat pe lângă un parc, dar zona fiind populată inculpatul a schimbat direcţia de mers pe o stradă lăturalnică şi neiluminată, unde a lovit partea vătămată de mai multe ori, acesta aruncând geanta în curtea unui imobil, după care a fugit.
Inculpatul a escaladat gardul imobilului părţii vătămate P.F., fără drept, găsind geanta aruncată din care şi-a însuşit mai multe bunuri şi suma de 800.000 lei.
După ce a escaladat din nou gardul, inculpatul s-a deplasat la locuinţa tatălui său, unde a ascuns parte din bunurile însuşite, a doua zi dimineaţa fiind depistat de organele de poliţie.
Prin Decizia penală nr. 517 din 27 august 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, admiţând apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, a înlăturat dispoziţiile art. 74 şi art. 76 C. pen. şi l-a condamnat pe inculpatul M.E.V. la 5 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen. şi la un an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., în baza art. 33 şi art. 34 C. pen., dispunând executarea pedepsei de 5 ani închisoare.
S-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care a apreciat că pedeapsa de 5 ani aplicată inculpatului pentru infracţiunea de tâlhărie este insuficientă, în raport de antecedentele sale penale, iar pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., este nelegală întrucât minimul special al acestei infracţiuni este de 2 ani închisoare.
Recursul declarat de inculpat nu a fost motivat.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este întemeiat.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În speţă, instanţa de apel nu a dat suficientă eficienţă criteriilor mai sus menţionate, aplicând doar minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea de tâlhărie, în formă calificată, săvârşită de inculpat.
Astfel, nu s-a avut în vedere în suficientă măsură faptul că inculpatul a acţionat cu premeditare şi nu şi-a curmat acţiunea, chiar după ce geanta cu bunurile părţii vătămate, a fost aruncată de acesta într-o curte, iar violenţele aplicate victimei au avut oarecare intensitate necesitându-i 5 - 6 zile de îngrijiri medicale.
Este evidentă persistenţa inculpatului în săvârşirea unor infracţiuni de furt, în perioada anilor 1992 - 2001, când era minor, el mai fiind condamnat la patru pedepse, între 3 luni şi 2 ani închisoare, toate cu executare în regim de detenţie, pentru infracţiunea de furt calificat, fiind pus în libertate la 3 aprilie 2002. Săvârşirea tâlhăriei la două zile de la liberare din Închisoare (5 aprilie 2002) dovedeşte că sancţiunile anterioare nu şi-au atins scopul şi nu s-a realizat educarea sa.
De altfel şi poziţia procesuală a inculpatului de a încerca să denatureze adevărul, cât şi împrejurarea că a săvârşit două infracţiuni în concurs, trebuia să atragă mai mult atenţia instanţei de judecată.
Faţă de aceste elemente, se justifică aplicarea unei pedepse mai ferme, proporţională cu gradul de pericol social concret al faptei şi al făptuitorului, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.
În ce priveşte pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) din C. pen., se constată că este nelegală.
Având în vedere că infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., se sancţionează cu o pedeapsă de la 2 la 7 ani închisoare, în condiţiile în care instanţa de apel a înlăturat aplicarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 - art. 76 C. pen., pedeapsa inculpatului pentru această infracţiune nu poate fi coborâtă sub minimul special de 2 ani închisoare.
Ca atare, se impune condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă situată între limitele speciale prevăzute de textul incriminator.
Pentru considerentele arătate urmează a se constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este fondat şi va fi admis, iar recursul declarat de inculpat va fi respins, urmând a se dispune potrivit dispozitivului acestei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 517/ A din 27 august 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul M.E.V.
Casează Decizia penală atacată numai cu privire la individualizarea pedepselor.
Înlătură dispoziţiile art. 34 C. pen. şi repune pedepsele în individualitatea lor, respectiv 5 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen. şi un an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
Majorează pedepsele aplicate inculpatului: pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., de la 5 ani închisoare la 6 ani închisoare şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), de la un an şi 6 luni închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul M.E.V. va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.E.V.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 6 aprilie 2002, la 18 martie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1346/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1348/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
