CSJ. Decizia nr. 1386/2003. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1386/2003
Dosar nr. 5443/2002
Şedinţa publică din 19 martie 2003
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 850 din 17 septembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit. a) şi i) C. pen., art. 176 lit. b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen.
În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. a) şi i) C. pen., art. 176 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul H.D. la 7 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat cuţitul corp delict de care acesta s-a folosit la săvârşirea infracţiunii.
În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.544.615 lei despăgubiri civile către Spitalul Clinic de Urgenţă Prof. Dr. Bagdasar Bucureşti.
S-a admis în parte cererea de despăgubiri civile ale părţilor civile C.I. şi D.L. şi inculpatul a fost obligat la 10 milioane daune materiale şi 5 milioane daune morale către partea civilă C.I. şi la 10.000.000 lei daune materiale către partea civilă D.L.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în fapt pe baza probelor administrate că, datorită unor neînţelegeri ale căror cauze sunt prezentate diferit de către inculpat şi cele 2 părţi vătămate, acestea din urmă au plecat din locuinţa inculpatului după aproximativ o lună de zile de când au convenit să locuiască cu chirie, în locuinţa acestuia, în vara anului 2000.
Inculpatul a declarat că părţile vătămate au refuzat să-i plătească factura de telefon, după ce au părăsit locuinţa, motiv pentru care, acesta s-a deplasat de mai multe ori la locuinţa lor, pentru a-i convinge să-i dea banii pentru convorbirile efectuate de la telefonul său.
În ziua de 3 mai 2001, inculpatul s-a deplasat la locuinţa părţilor vătămate C.I. şi D.L., care, trăiau în relaţii de concubinaj, pentru a-i obliga pe aceştia să-i plătească banii pentru telefon. Întrucât acestea nu erau acasă, a hotărât să le aştepte şi a cumpărat băuturi alcoolice (mai multe sticle de bere şi 100 gr. coniac) pe care le-a consumat, aşteptând victimele în scara blocului. În jurul orelor 20,30, părţile vătămate au intrat în scară, moment în care inculpatul fără vreo discuţie sau ameninţare prealabilă s-a apropiat de acestea şi cu un cuţit pe care îl avea asupra sa, i-a aplicat o lovitură în zona inimii lui D.L., după care, cu acelaşi obiect a lovit-o şi pe C.I., tot în zona inimii.
Momentul a fost observat de martorul M.C. care se afla în apropierea liftului şi care, ulterior a intervenit în conflict şi împreună cu D.L. a reuşit să-l imobilizeze pe agresor şi să-l reţină până la sosirea organelor de poliţie.
La scurt timp, la faţa locului a sosit şi o salvare care a transportat victimele la spital.
Din foaia de observaţie nr. 2966/7410 a rezultat că partea vătămată C.I. a fost internată în perioada 3 - 7 mai 2001 cu diagnosticul „Agresiune, plagă produsă prin înjunghiere, submamelon stânga, iar prin concluziile raportului de expertiză medico-legală s-a precizat că, leziunile traumatice au necesitat 16 - 18 zile îngrijiri medicale şi nu i-au pus viaţa în pericol.
În ceea ce o priveşte pe partea vătămată D.L., din foaia de observaţie a rezultat că aceasta a fost internată cu diagnosticul „Agresiune, plagă produsă prin înjunghiere parasternal stâng, spaţiul intercostal, nepenetrantă, iar raportul medico-legal a concluzionat că leziunile au fost produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător, care au necesitat 12 - 14 zile îngrijiri medicale şi nu i-au pus viaţa în primejdie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie susţinând că pedeapsa este mare.
Prin Decizia penală nr. 762 din 21 noiembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, motivând în considerente că au fost respectate dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea pedepsei.
În termen legal împotriva hotărârilor de mai sus, a declarat recurs inculpatul care le-a criticat pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând, în esenţă, următoarele:
- instanţa de fond nu a administrat probele solicitate în apărare de inculpat, pentru stabilirea unei corecte stări de fapt şi de drept, situaţie în care cercetarea judecătorească este incompletă, solicitând în acest sens, casarea cu trimitere a cauzei la instanţa de fond şi audierea martorilor propuşi în apărare;
- greşita încadrare juridică dată faptei, care în raport de împrejurările concrete în care s-a comis şi rezultatul produs, nu era decât o infracţiune de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., comisă în condiţiile scuzei provocării, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., texte în baza cărora s-a solicitat a fi condamnat inculpatul.
Criticile formulate de inculpat vor fi analizate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 171 şi 17 C. proc. pen., constatându-se însă că hotărârile pronunţate în cauză sunt conforme legii, iar recursul nefondat.
Instanţa de fond a încuviinţat în totalitate probele solicitate în apărare de inculpat, respectiv, proba cu acte şi audierea unui martor în circumstanţiere, care de altfel, a şi fost ascultat la 21 mai 2002.
Ulterior, cu ocazia judecăţii în fond a cauzei, respectiv, în şedinţa din 19 septembrie 2002, apărătorul inculpatului a renunţat la audierea martorului din acte, G.P.N., care a lipsit în mod repetat, solicitând judecarea în fond a cauzei.
În acest context, instanţa de fond a administrat probele necesare stabilirii unei corecte stări de fapt, cercetarea judecătorească fiind completă şi realizată cu respectarea drepturilor procesuale ale inculpatului, inclusiv, a dreptului la apărare, aşa încât, nu se constată încălcări ale legii care să necesite o rejudecare a cauzei, prin trimitere la instanţa de fond.
Nefondată este şi critica vizând încadrarea juridică a faptei.
Chiar dacă acţiunea de lovire a victimelor cu cuţitul a produs leziuni ce au necesitat un număr mic de zile de îngrijiri medicale fapta a fost corect încadrată juridic în tentativă la omor deosebit de grav, atâta timp cât, inculpatul s-a folosit de un cuţit cu care a lovit, în ambele cazuri, o zonă vitală, zona inimii, putând să realizeze în plan subiectiv, producerea rezultatului letal, pe care chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat.
În acest context, inculpatul nu a comis o simplă lovire ce a avut drept rezultat o vătămare corporală, ci o tentativă de omor calificat şi deosebit de grav, pentru care în mod corect a fost condamnat la o pedeapsă situată la limita minimă legală.
Nu se poate reţine nici comiterea faptei în condiţiile scuzei provocării, atâta timp cât, nu s-a dovedit existenţa unei conduite agresive a părţilor vătămate, acestea fiind atacate direct de inculpat, fără ca în prealabil să existe vreo discuţie sau ameninţare, în acest sens.
Împrejurarea că părţile vătămate datorau inculpatului contravaloarea unor facturi de telefon nu justifica conduita agresivă a acestuia, existând posibilităţi legale de obligare a acestora la plata sumelor datorate.
Pentru totalitatea considerentelor expuse criticile formulate sunt nefondate şi cum nu s-au constatat nici alte motive de casare, urmare a examinării hotărârilor potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va computa detenţia preventivă şi timpul reţinerii la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.D. împotriva deciziei penale nr. 762 din 21 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 4 mai 2001, până la 19 martie 2003.
Obligă recurentul la 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, 19 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1385/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 176... | CSJ. Decizia nr. 1387/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
