CSJ. Decizia nr. 1383/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1383/2003
Dosar nr. 3728/2003
Şedinţa publică din 19 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 402 din 18 decembrie 2001 a Tribunalului Dâmboviţa, inculpatul A.D. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., modificat prin O.U. nr. 207/2000, cu aplicarea prevederilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani stabilit conform art. 82 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor art. 83 C. pen.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 93 din 26 iunie 2001, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunţate timpul arestării preventive de la 26 iunie 2001 şi până la punerea sa în libertate.
S-a luat act că părţile vătămate Spitalul orăşenesc Găeşti şi S.I. nu s-au constituit părţi civile.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 6.214.764 lei cu titlu de despăgubiri civile, cu dobânda legală, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, reprezentând ½ din cheltuielile efectuate cu spitalizarea victimei B.A.R. şi la plata sumei de 7.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În noaptea de 25 noiembrie 2000, la discoteca organizată în satul Gherghiţeşti, judeţul Dâmboviţa, victima B.A.R., aflată în stare de ebrietate, a provocat mai multe incidente, unul dintre acestea consumându-se faţă de martorul A.M.M. pe care l-a ameninţat că îl va tăia.
Ulterior, la discotecă a venit şi inculpatul A.D. care a aflat despre cele întâmplate între victimă şi fratele său.
În momentul în care B.A.R. se afla afară, în faţa discotecii, fiind implicat în alt scandal, l-a văzut pe inculpat şi, în momentul în care s-a repezit la el şi l-a prins cu mâinile de piept, acesta l-a împins.
Victima s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se cu capul de pietrele aflate în curte.
B.A.R. a fost spitalizat, decedând pe data de 29 noiembrie 2000, în urma traumatismului vertebro-medular, cu fractură de coloană vertebrală şi cu producerea unei insuficienţe cardio-respiratorii acute pe care le-a suferit (raport medico-legal de necropsie nr. A3/1933/13 februarie 2001 al Institutului de medicină legală Prof. Dr. Mina Minovici Bucureşti.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de consemnare a denunţului, proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice, acte medicale şi medico-legale, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 220 din 20 mai 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, a desfiinţat în parte sentinţa penală şi a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A.D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 şi art. 76 aliniat penultim C. pen., de la 2 ani la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dispus înlăturarea dispoziţiilor art. 81, art. 13, art. 82 şi art. 83 C. pen. şi s-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Instanţa de control judiciar a apreciat că atitudinea inculpatului A.D. a fost agresivă în condiţiile date, victima aflându-se într-o stare prea avansată de ebrietate, astfel că nu se justifică nici cuantumul pedepsei aplicate acestuia şi nici suspendarea executării ei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpatul A.D.
Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi reindividualizarea pedepsei aplicate prin stabilirea acesteia spre limita minimă prevăzută de textul incriminator, respectiv 5 ani închisoare.
Temeiul juridic al recursului declarat îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Instanţa de apel a făcut o apreciere corectă a împrejurărilor de fapt în care s-a comis infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., de către inculpatul A.D. şi a transpus în mod judicios aceste date în procesul de individualizare a pedepsei, dând eficienţa cuvenită dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Este neîndoios că victima a avut un comportament violent şi, prin atitudinea sa, i-a provocat inculpatului o stare de puternică tulburare care i-a determinat reacţia agresivă.
Comportamentul inculpatului trebuie judecat şi sancţionat în contextul concret al comiterii faptei şi prin raportare la datele de personalitate ale acestuia: avea 20 ani la data săvârşirii faptei şi, în afara propriei persoane, victima fusese agresivă şi faţă de fratele său, ceea ce în opinia imatură a inculpatului aflat într-un mediu în care dorea să-şi păstreze prestigiul, necesita o ripostă.
Pentru aceste considerente, Curtea consideră că pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită în sarcina inculpatului este îndestulătoare şi de natură să asigure, atât reeducarea acestuia, cât şi prevenţia generală.
Inculpatul A.D. a recunoscut săvârşirea faptei. Nu are antecedente penale şi, în prezent, este student, astfel că există toate motivele de a aprecia că pedeapsa aplicată va constitui un mijloc de coerciţie şi formare socială a sa.
Cuantumul pedepsei aplicate şi modalitatea de executare confirmă interpretarea judicioasă potrivit căreia pierderea unei vieţi omeneşti în condiţii de violenţă primeşte întotdeauna riposta fermă a justiţiei, ripostă care însă nu poate opera în afara condiţiilor concrete în care s-a comis fapta şi a aprecierii periculozităţii sociale a inculpatului.
Aşa fiind, Curtea urmează să respingă recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti ca nefondat.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul A.D.
Inculpatul A.D. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi menţinerea sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa.
Temeiul juridic al recursului inculpatului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Pedeapsa aplicată inculpatului A.D. de către instanţa de apel corespunde în mod temeinic cerinţelor articolului 72 C. pen., privind criteriile generale de individualizare şi asigură realizarea scopului punitiv-preventiv al sancţiunii penale prevăzut de articolul 52 C. pen.
Aplicarea unei pedepse în cuantum mai redus şi suspendarea executării acesteia ar goli de conţinut textele de lege arătate mai sus şi ar fi inoportună în raport cu pericolul social concret al infracţiunii în urma săvârşirii căreia o persoană şi-a pierdut viaţa.
Atitudinea agresivă a inculpatului care a ignorat împrejurarea evidentă a stării de ebrietate în care se afla inculpatul şi care a căutat prilejuri de a se afla în apropierea victimei, pricinuind posibilitatea contactului fizic direct a fost corect apreciată de instanţa de apel şi s-a regăsit în mod judicios în operaţiunea de individualizare efectuată, atât în durata pedepsei aplicate, cât şi în modul de executare a acesteia, prin privare de libertate.
Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă recursul inculpatului A.D. ca nefondat.
Constatând din oficiu că în cauză nu există alte motive de casare şi văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpatul A.D. împotriva deciziei penale nr. 220 din 20 mai 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1382/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1384/2003. Penal → |
|---|
