CSJ. Decizia nr. 1839/2003. Penal. Art.174, 175, 176 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1839/2003
Dosar nr. 345/2003
Şedinţa publică din 10 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 169 din 4 iulie 2002, pronunţată în dosarul nr. 3169/2002 al Tribunalului Mehedinţi, instanţa, în baza art. 174 şi art. 175 lit. c) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 176 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul R.C. la 19 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, conform art. 65 C. pen., după executarea pedepsei principale.
S-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile art. 71 C. pen., iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive, începând cu data de 21 mai 2001 şi până la pronunţare.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, s-a dispus confiscarea unei sape cu coadă de 120 cm şi cu un colţ rupt, corp delict.
A fost obligat inculpatul la plata sumelor de 912.889 lei către Spitalul Judeţean Tg. Jiu, la 1.514.424 lei către Spitalul Judeţean Drobeta Tr. Severin, la 1.510.285 lei către Serviciul de Ambulanţă Gorj, la 600.000 lei către C.A.S. Mehedinţi pentru Serviciul de Ambulanţă Mehedinţi şi dobânzile legale.
A mai fost obligat inculpatul la 36.000.000 lei către partea civilă B.I., reprezentând despăgubiri civile, la 30.000.000 lei despăgubiri civile şi 30.000.000 lei daune morale către partea civilă B.C. şi la 5.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Instanţa a reţinut în fapt că, în ziua de 18 mai 2001, în urma unei altercaţii pe care a avut-o cu unchiul său B.D., de 71 de ani, l-a lovit pe acesta cu o sapă în cap şi în alte zone ale corpului, cauzându-i leziuni traumatice grave, în urma cărora victima a decedat în spital, în cursul aceleaşi zile. S-a reţinut, de asemenea, că în aceleaşi împrejurări a încercat să-l ucidă pe vărul său primar, B.C., lovindu-l cu sapa în cap.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi inculpatul R.C.
Motivul de recurs formulat de parchet a vizat greşita individualizare a pedepsei aplicate, a cărei majorare s-a solicitat, iar criticile inculpatului s-au referit în principal la greşita sa condamnare pentru o faptă pe care a comis-o într-o stare de depăşire a legitimei apărări, prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen., iar în subsidiar la greşita reţinere a incidenţei art. 176 lit. b) C. pen., deoarece omorul s-a comis numai asupra uneia dintre victime, viaţa celeilalte nefiind pusă în pericol şi în fine, la omisiunea instanţei de fond de a reţine scuza provocării în favoarea inculpatului, care a comis actele de agresiune sub imperiul unei puternice stări de tulburare cauzată de acţiunea şi prezenţa ameninţătoare a victimelor.
Sub aspectul laturii civile inculpatul a criticat sentinţa pentru stabilirea greşită, în opinia sa, a cuantumului cheltuielilor de înmormântare şi acordarea greşită a daunelor morale.
Instanţa de apel a respins ca nefondate ambele recursuri declarate, reţinând că prima instanţă a stabilit o situaţie de fapt corectă, în concordanţă cu probele administrate în cauză, făcând o justă încadrare juridică a faptei şi aplicând inculpatului o pedeapsă la a cărei individualizare s-au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-a constatat că în mod justificat instanţa de fond a statuat că iniţiatorul conflictului a fost inculpatul, care fără vreun motiv s-a deplasat la terenul unde se aflau victimele, a generat conflictul prin agresarea acestora, situaţie în care nu sunt incidente dispoziţiile art. 44 alin. (3) C. pen. şi nici scuza provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei comise s-a reţinut că aplicarea dispoziţiilor art. 176 lit. b) C. pen., a fost corect făcută de prima instanţă, chiar dacă rezultatul letal s-a produs numai faţă de una dintre victime, în condiţiile în care această finalitate nu s-a produs şi faţă de cea de-a doua victimă numai datorită promptitudinii intervenţiei medicale.
Din contextul probelor a rezultat intenţia inculpatului de a suprima şi viaţa celeilalte victime, care a suferit leziuni grave, multiple ca urmare a loviturilor repetate cu mare intensitate şi cu un instrument vulnerant, apt de a produce moartea.
În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului s-a apreciat că exprimă în mod corect criteriile de individualizare avute în vedere, astfel că o modificare a acesteia prin majorare sau reducere nu se impunea.
Aceeaşi apreciere justă, se reţine că a făcut instanţa şi faţă de despăgubirile acordate cu titlu de cheltuieli de înmormântare a victimei B.D. şi de îngrijiri necesitate de partea civilă B.C., corect cuantificate pe baza probelor administrate pe acest aspect.
Referitor la daunele morale acordate părţii civile B.C. s-a considerat că acestea sunt justificate de prejudiciul moral suferit, datorită decesului în condiţiile reţinute, a tatălui său B.D.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul prin care a solicitat casarea hotărârilor pronunţate şi pe fond reducerea pedepsei pe care o consideră prea severă în raport de împrejurările săvârşirii faptei şi de circumstanţele sale personale, iar cu privire la despăgubirile civile şi daunele morale acordate a solicitat reducerea cuantumului acestora, deoarece nu sunt pe deplin dovedite.
În concluziile orale apărătorul inculpatului a solicitat şi reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) cu consecinţa reducerii pedepsei şi a despăgubirilor civile.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., pentru existenţa circumstanţei atenuante legale a scuzei provocării se cer întrunite cumulativ mai multe condiţii şi anume: infracţiunea să fie săvârşită sub stăpânirea unei puternice emoţii, starea acestora să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate prin infracţiune, provocarea să fi fost săvârşită de victima infracţiunii printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, iar riposta la acţiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului probator, condiţie care însă nu rezultă din probele administrate în cauză.
În speţă nu se poate reţine în favoarea inculpatului circumstanţa scuzei provocării, motivat de faptul că iniţiativa tuturor altercaţiilor a avut-o acesta şi nu victimele, astfel încât, în mod corect instanţele nu au reţinut dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen.
Pe de altă parte, este de necontestat că între inculpat şi victime au existat relaţii conflictuale care însă nu pot fundamenta concluzia existenţei provocării, chiar dacă sugerează momente de încordare. Condiţiile scuzei provocării sunt, aşa cum s-a arătat, riguros reglementate de lege, nefiind suficient ca inculpatul să fi fost sub imperiul unei tulburări în momentele critice, cerându-se ca această tulburare să fie puternică şi determinată de acţiunea victimei.
Faţă de cele reţinute şi în raport de criticile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), Curtea apreciază că nu se impune o redozare a pedepsei de 19 ani închisoare aplicată inculpatului, în favoarea căruia nu se poate reţine circumstanţa atenuantă pe care a invocat-o şi a cărui faptă deosebit de violentă prezintă un grad de pericol social concret ridicat.
Referitor la critica ce vizează soluţionarea laturii civile a procesului, Curtea constată, că la acordarea despăgubirilor civile şi a daunelor morale instanţele şi-au întemeiat hotărârile pe probele administrate în cauză, stabilind un cuantum rezonabil al daunelor morale, astfel încât o modificare a acestora nu se impune.
Pentru toate aceste considerente recursul declarat de inculpat apare ca nefondat şi urmează a fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive începând de la 21 mai 2001, la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul R.C. împotriva deciziei nr. 573 din 12 decembrie 2002 a Curţii de Apel Craiova, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 21 mai 2001, la zi.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1838/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1840/2003. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs → |
|---|
