CSJ. Decizia nr. 1842/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1842/2003
Dosar nr. 320/2003
Şedinţa publică din 10 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 331 din 11 iunie 2002, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul B.G.M. la 5 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), a fost computată durata prevenţiei şi inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuielile judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, la sfârşitul lunii octombrie 2001, inculpatul trecând printr-un cartier din municipiul Craiova, a observat că în faţa unui bloc era parcat autoturismul unui fost vecin despre care ştia că este administratorul unei societăţi comerciale şi că în fiecare dimineaţă de sâmbătă pleacă cu soţia sa să facă aprovizionarea cu marfă, din care cauză, cei doi aveau asupra lor sume de bani. Această situaţie l-a determinat să ia hotărârea de a le lua banii respectivi.
După ce timp de câteva zile a studiat posibilitatea comiterii faptei, inculpatul şi-a confecţionat dintr-un fes o cagulă, s-a încălţat cu nişte şosete peste pantofi iar în mâini şi-a pus o pereche de mănuşi din plastic, după care s-a deplasat în cartierul respectiv şi ascunzându-se în holul blocului unde locuiesc cele două persoane, le-a aşteptat până în jurul orelor 5 dimineaţa când acestea au ieşit din apartament. A coborât întâi soţul care a mers la autoturism, şi la scurt timp şi soţia acestuia care avea asupra ei o geantă cu diverse obiecte personale şi o importantă sumă de bani (22.000.000 lei) şi în momentul când a ajuns aproape de ieşire, inculpatul, având cagula trasă pe cap, a întâmpinat-o, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în zona capului şi după ce aceasta a căzut, i-a smuls geanta de sub braţ.
Alertat de ţipetele victimei, soţul venind la locul faptei l-a surprins pe inculpat când încerca să iasă, l-a lovit şi a strigat după ajutor.
Sosind mai multe persoane, recurentul a fost prins, şi după ce a fost identificat, a fost predat lucrătorilor de poliţie.
Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a fost admis şi pedeapsa majorată la 7 ani închisoare, iar cel al inculpatului, respins (Decizia nr. 502 din 11 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Craiova).
Împotriva acestor soluţii, inculpatul a declarat recurs.
Reiterând o parte din motivele invocate în apel, apărătorul a criticat hotărârile susţinând că ele nu sunt temeinice, deoarece instanţele, nu au lămurit dacă unitatea sanitară se constituie sau nu parte civilă şi nici situaţia cheltuielilor de spitalizare.
Un alt motiv de recurs se referă la nelegalitatea hotărârilor sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei, în sensul că, inculpatul nu a comis infracţiunea consumată de tâlhărie ci doar tentativă la această faptă penală.
Apărătorul şi-a argumentat această susţinere invocând declaraţiile inculpatului, în sensul că nu a deposedat-o pe partea vătămată de geantă, precum şi poziţia oscilantă a acesteia din urmă pe parcursul procesului penal care a menţionat că recurentul după ce a lovit-o, a fugit pentru a-şi asigura scăparea.
Pentru aceste motive, apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi în principal trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecarea laturii civile ori schimbarea încadrării juridice în tentativă la infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), d), f) C. pen. În subsidiar, a cerut reducerea pedepsei aplicate.
Recursul nu este fondat.
Analizând hotărârile pronunţate, în raport cu motivele de recurs invocate, se constată că prima instanţă a dat dovada de rol activ în ce priveşte soluţionarea laturii civile.
Astfel, potrivit art. 3 şi art. 4 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului, instanţa trebuie să manifeste rol activ.
Din actele dosarului rezultă că, în privinţa introducerii în cauză a unităţii sanitare în calitate de parte civilă pentru recuperarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate, de îngrijirile ce au fost acordate părţii vătămate potrivit art. 188 din Legea nr. 3/1978, cu referire la art. 998 C. civ., prima instanţă a întreprins mai multe demersuri dispunând prin încheierile de şedinţă din 13 martie 2002 şi 27 martie 2002 citarea acestei unităţi sanitare şi deşi a purtat şi o corespondenţă cu aceasta, spitalul nu a dat curs acestor solicitări.
Faţă de această situaţie, este evident că instanţa a avut rol activ în ce priveşte rezolvarea laturii civile a procesului.
Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice, din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), d) şi f) C. pen., în tentativa la această faptă penală prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), d) şi f) C. pen., se constată că nu este întemeiată, întrucât din ansamblul probelor, care au fost complet administrate şi corect interpretate, coroborate cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului, rezultă cu certitudine că el a comis fapta imputată pentru care a fost condamnat. Sub acest aspect este de menţionat declaraţia recurentului în sensul că a cunoscut-o pe partea vătămată care a fost vecina sa de cartier ştiind despre ea că este comerciantă şi că merge în anumite zile să facă aprovizionarea magazinului cu marfă, din care cauză are bani lichizi asupra ei, pe care intenţiona să-i ia pentru că vroia să plece din ţară.
În ce priveşte temeinicia hotărârii sub aspectul individualizării pedepsei, se constată, că aceasta a fost bine proporţionalizată, ea reflectând corect gradul de pericol social al faptei şi făptuitorului.
Astfel, la stabilirea ei instanţa de apel a avut în vedere caracterul calificat al infracţiunii, precum şi pericolul social concret pe care aceasta îl prezintă datorită naturii ei şi a urmărilor produse, aşa încât dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), au fost respectate, cuantumul pedepsei asigurând realizarea scopului ei educativ şi de prevenţie generală, aşa cum prevede art. 52 C. pen.
În consecinţă, recursul urmează să fie respins.
Întrucât inculpatul a fost judecat în stare de arest, urmează ca din pedeapsa aplicată să se scadă durata reţinerii şi arestării preventive.
Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluţionării cauzei, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei vor fi restituite de către inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul B.G.M. împotriva deciziei nr. 502 din 11 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Craiova , ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 3 noiembrie 2001, la zi.
Obligă pe recurent, să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1841/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1846/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
