CSJ. Decizia nr. 1871/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.1871/2003

Dosar nr. 4692 /2002

Şedinţa publică din 11 aprilie 2003

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 472 din 16 mai 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au dispus următoarele:

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul U.S.G. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), precum şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia de la 1 octombrie 2001 la zi.

În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul S.A., la 2 ani închisoare.

În baza art. 861 şi art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 4 ani şi s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 863 C. pen.

În baza art. 863 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de calificare profesională.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat de la inculpatul U.S.G. suma de 100.000 lei şi s-a luat act că doza de heroină a fost consumată în procesul de laborator.

Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarea situaţie:

La data de 1 octombrie 2001 S.V. şi inculpatul S.A. s-au întâlnit pentru a-şi cumpăra o doză de heroină, pe care intenţionau să o consume împreună. În acest scop, cei doi s-au deplasat pe str. Sebastian, iar inculpatul S.A. a intrat în curtea imobilului, unde l-a contactat pe inculpatul U.S.G., căruia i-a solicitat o doză de heroină, achitându-i suma de 100.000 lei.

În acest timp, S.V. l-a aşteptat pe inculpatul S.A. în faţa imobilului din str. Sebastian.

După ce s-a întors inculpatul S.A., cu doza de heroină cumpărată, cei doi s-au îndreptat spre Piaţa Rahova, fiind însă opriţi de către organele de poliţie, iar în urma unei percheziţii corporale, în buzunarul de la treningul ce-l purta inculpatul S.A., s-a găsit o punguţă ce conţinea o substanţă purvelurentă de culoare bej.

În urma analizelor de laborator, s-a constatat că această substanţă este heroină.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite de instanţa de fond, pe baza mijloacelor de probă administrate în cauză.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul U.S.G.

Parchetul critică sentinţa instanţei de fond, pentru netemeinicie faţă de greşita aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât cu privire la cuantumurile pedepselor aplicate, prea mici în raport de gravitatea faptei şi de persoana inculpaţilor, cât şi cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului S.A.

Mai arată parchetul că instanţa de fond în mod greşit a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 lit. a) C. pen., în favoarea inculpatului U.S.G., omiţând a face referire la dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), inculpatul aflându-se în starea de recidivă postexecutorie, astfel că s-a solicitat aplicarea unei pedepse cu un cuantum sporit, pentru acest inculpat.

Se arată că un alt motiv de desfiinţare al hotărârii instanţei de fond îl constituie nerespectarea dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), cu privire la deducerea reţinerii de la 1 octombrie la 2 octombrie 2001, pentru inculpatul S.A.

Apărătorul apelantului-inculpat U.S.G., solicită desfiinţarea sentinţei şi pe fond pronunţarea unei hotărâri de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., din probele existente la dosar nerezultând vinovăţia inculpatului.

În subsidiar, s-a solicitat redozarea pedepsei aplicate, în sensul orientării acesteia spre minimul prevăzut de lege.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 594 din 2 octombrie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împotriva sentinţei penale nr. 472 din 16 mai 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pe care o desfiinţează în parte şi rejudecând:

Înlătură prevederile art. 74 şi art. 76 lit. a) C. pen., privind pedeapsa aplicată inculpatului U.S.G.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani închisoare la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Face aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

Deduce prevenţia inculpatului de la 1 octombrie 2001 la zi.

Înlătură art. 861, art. 862 şi art. 863 C. pen., privind pe inculpatul S.A.

Face aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru acelaşi inculpat.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce reţinerea inculpatului S.A. de la 1 octombrie la 2 octombrie 2001.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul U.S.G.

Nemulţumiţi şi de această hotărâre, în termenul legal, inculpaţii S.A. şi U.S.G. au declarat recurs şi prin care au solicitat fie menţinerea sentinţei penale în special primul recurent, fie reducerea pedepsei aplicate, cel de al doilea inculpat.

Recursurile sunt nefondate.

Verificându-se actele şi probele administrate, în raport de criticile formulate precum şi din oficiu, se reţine că atât situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor sunt în deplină concordanţă cu acestea.

Încadrarea juridică de asemenea este cea legală, aşa încât nici sub acest aspect nu se impun modificări.

În raport de împrejurările concrete în care s-a comis fapta, de urmările deosebit de grave în special a faptei săvârşită de inculpatul U.S.G., precum şi datele ce caracterizează persoana acestuia, recidivist post-condamnatoriu, se apreciază că pe deplin justificat au fost înlăturate circumstanţele atenuante acordate fără temei de către instanţa de fond, pentru recurentul U.S.G. ca de altfel şi modalitatea de executare dispusă de aceeaşi instanţă, pentru recurentul S.A.

Cu privire la cuantumul pedepselor stabilite de instanţa de apel, pentru cei doi inculpaţi şi care se observă că, se află în apropierea limitei minime prevăzută de textul de încadrare a faptelor fiecăruia, Curtea reţine că sancţiunile penale s-au stabilit, cu respectarea cerinţelor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi sub aspectul modalităţii de executare dispusă, aşa încât vor fi menţinute.

În consecinţă, recursurile declarate vor fi respinse, ca nefondate, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., după ce verificându-se şi din oficiu, nu au fost găsite şi alte motive şi care ar fi susceptibile de a fi examinate ca atare şi în favoarea recurenţilor.

Se vor aplica şi dispoziţiile art. 381 şi art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.A. şi U.S.G., împotriva deciziei penale nr. 594 din 2 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Deduce din pedepsele aplicate, timpul reţinerii de la 1 octombrie 2001 la 2 octombrie 2001, pentru inculpatul S.A. şi timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 1 octombrie 2001 la 11 aprilie 2003, pentru inculpatul U.S.G.

Obligă pe recurentul inculpat S.A. la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul U.S.G. la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1871/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs